Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil. Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.Exersarea mentalului
Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.
În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice. Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.
Concentrarea
Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum o spirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment. Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă. Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”. Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.Dinamizarea cerebrală maximă
Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.
Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară. Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.
Secretul undelor theta
În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor. Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.
O stare biologică unicat
Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”). Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).
Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord). Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.
Modificări spectaculoase
Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:
- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;
- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;
- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.
De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă. Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut. Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.
Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.
Relaxare profundă
Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc. Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant!
Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei. În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.O cale de salvare
Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice. În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale. Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.
Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană. Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.
Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.
Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.
preluare de pe: http://bloguri.piatza.net/vindecarea-prin-meditatie/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu