Un fost şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), economistul francez Jacques Attali, avertizează că moneda unică europeană s-ar putea prăbuşi până de Crăciun dacă la nivelul UE nu se vor lua măsuri adecvate împotriva crizei.
În opinia lui Attali, considerat unul dintre ideologii globalizării, pentru a preveni colapsul monedei unice este necesar ca BCE să cumpere obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor din zona euro aflate în criză. Acestea ar urma să fie private de o parte din suveranitatea financiară prin instituirea unui control supranaţional asupra bugetului şi amendarea corespunzătoare a legislaţiei UE.
„Întrebarea dominantă în prezent este dacă moneda euro va continua să existe şi după sărbătorile de Crăciun. Există o singură şansă din două ca moneda unică să reziste după această dată, sau cel puţin să fie angrenată în procesul care duce la colaps“, a afirmat el, într-o declaraţie pentru un post de radio din Bruxelles, preluată de agenţia rusă de presă Ria Novosti.
O soluţie: ieşirea Greciei din zona euro
La rândul său, parlamentarul european Derk Yan Eppink susține că ieșirea Greciei din zona euro ar putea reprezenta o soluție pentru criza datoriilor din Europa. Dacă această măsură nu va fi luată, Yan Eppink crede că poate să urmeze colapsul monedei unice.
“Uneori mă întreb dacă fie situația se va rezolva, Grecia părăsind zona euro, fie, dacă Grecia nu iese din zona euro, situația se va înrăutăți până în punctul în care, de exemplu, Germania, Olanda, Finlanda și Austria vor spune “ok, noi vom ieși din zona euro”. Și atunci vom avea o prăbușire completă a zonei euro. Desigur, acest lucru nu e ceva ce s-ar putea întâmpla mâine, dar poate fi unul dintre scenariile pe care trebuie să le avem în vedere”, spus parlamentarul european.
Nici Italia nu se simte tocmai bine
O altă ţară europeană care dă multe bătăi de cap liderilor europeni este Italia. O prăbuşire a economiei italiene ar însemna moartea euro. Atât preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cât şi cancelarul german, Angela Merkel, şi-au reafirmat ieri “sprijinul pentru Italia”, declarând că sunt conştienţi că o prăbuşire a Italiei va conduce inevitabil la sfârşitul zonei euro, ceea ce va implica o stagnare în procesul de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile”, arată un comunicat al guvernului italian, citat de agenţia AFP.
Autorităţile de peste Ocean au recomandat unor bănci americane să-şi reducă expunerea la zona euro.
Acum, băncile îşi fac planuri de urgenţă pentru a nu fi luate prin surprindere dacă euro se va prăbuşi, reiese din editorialul publicat azi de „The New York Times“.
Editorialul prezintă situaţia din Europa şi conturează un scenariu în care principalele instituţii internaţionale de credit se pregătesc pentru impactul unui „default generalizat“ în zona euro.
„Nu trebuie să ignorăm perspectiva unei ieşiri dezordonate a unor ţări din zona euro“, afirmă un funcţionar al Autorităţii Serviciilor Financiare din Marea Britanie.
Criza, într-o etapă „mult mai periculoasă“
Potrivit editorialului din New York Times, bănci precum Merrill Lynch, Barclays Capital şi Nomura au lansat, în ultima perioadă, o serie de rapoarte care arată posibilitatea unui colaps al zonei euro. Spre exemplu, analiştii băncii japoneze Nomura spun că, în zona euro, criza financiară „a intrat într-o etapă mult mai periculoasă“, iar dacă Banca Centrală Europeană nu intervine pentru a ajuta acolo unde politicienii au eşuat, „un colaps al euro pare pentru moment mai probabil decât posibil“.
Şi englezii sunt pesimişti
Principalele instituţii financiare britanice, precum Royal Bank of Scotland, pregătesc planuri de urgenţă în cazul în care ceea ce este de negândit devine o realitate, au indicat autorităţile de supraveghere joi, se mai arată în editorialul cotidianului american.
Politicienii, hotărâţi să ţină în viaţă moneda unică
Cu toate acestea, băncile din ţările mari din zona euro, care au fost recent contaminate de criză, nu par să fie atât de agitate. Băncile din Franţa şi Italia nu elaborează planuri de rezervă, afirmă bancherii, pentru simplul motiv că au ajuns la concluzia că este imposibil ca euro să se prăbuşească. Liderii europeni s-au declarat în ultimele zile mai hotărâţi ca oricând să menţină moneda unică în viaţă, mai ales în perspectiva alegerilor celor mai importante, în Franţa în 2012 şi în Germania în 2013.
Comisarul UE pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, a dat asigurări vineri, la Roma, că zona euro nu se va destrăma, subliniind că Italia va continua să joace un rol central.
“Nu văd cum s-ar putea destrăma zona euro”, a insistat Rehn într-o conferinţă de presă organizată după întâlnirea cu noul premier italian Mario Monti, subliniind că “nu există motive pentru speculaţii privind destrămarea zonei euro”.
“Italia este membră fondatoare a Uniunii Europene şi a zonei euro şi va rămâne parte centrală a euro şi în viitor”, adaugă el.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel l-au avertizat, joi, pe noul premier italian Mario Monti că “prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro”, a anunţat Guvernul italian. Cei trei lideri europeni au participat joi la un mini-summit desfăşurat în oraşul francez Strasbourg.
Sarkozy şi Merkel au reafirmat susţinerea lor pentru Italia, “declarându-se conştienţi că o prăbuşire a economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul euro, provocând o blocare a procesului de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile”, conform unui comunicat al Guvernului italian.
În cursul întrevederii de joi, Sarkozy şi Merkel şi-au exprimat “încrederea” în Mario Monti şi “convingerea privind angajamentul Italiei în efortul comun destinat găsirii unor soluţii la grava criză financiară şi economică din zona euro”.
La rândul său, Monti a confimat obiectivul Italiei de a atinge echilibrul bugetar în 2013, dând asigurări că Roma va adopta rapid măsuri pentru relansarea creşterii economice.
Banca Angliei este pregătită să pompeze mai mulţi bani în economia slăbită în februarie, prin “quantitative easing”, adică să tipărească bani, a fost mesajul transmis de Martin Weale, membru al Comitetului de Politică Monetară al Băncii Angliei, potrivit Daily Telegraph.
El a declarat că, în cazul în care perspectivele economice nu se îmbunătăţesc, probabilitatea de extindere a programului de achiziţie a activelor, după încheierea celui actual, în trei luni, este tot mai mare. Dacă va exista o creştere economică mai puternică decât cea pe care Banca centrală o anticipează. iar inflaţia rămâne ridicată, Weale va fi pregătit să voteze pentru o înăsprire a politicii monetare
Ultima oară când Banca Naţională a Angliei a pornit tiparniţa de bani a fost în luna octombrie, când era clar că economia Marii Britanii va fi lovită de criza datoriilor din zona euro, măsura dorind să ajute economia ţării să iasă din starea de stagnare economică. Atunci, programul de relaxare monetară a fost extins la 275 miliarde lire sterline, de la 200 miliarde lire sterline, piaţa datoriilor fiind invadată de lichidităţi, program prin care se speră la o creştere a PIB-ului cu 0,5 procente.
Cu toate acestea, Martin Weale este de părere că economiei britanice îi va lua peste cinci ani să-şi revină la nivelul anterior recesiunii, actuala criză fiind cea mai lungă prin care a trecut Marea Britanie din anii ’20 încoace.
preluare de pe sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu