În „Dicționar onomastic românesc”, „Crăciun” este un substantiv, personificat în folclor ca Moș Crăciun.[10]
Romulus Vulcănescu prezintă legenda personajului: „Mitul arhaic al unui cioban-zeu-moș este transfigurat în mitul unui cioban demonic care refuză s-o primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Soția lui Crăciun (Crăciuna sau Crăciuneasa, în studiul lui Pericle Papahagi) o primește într-ascuns și moșește pe Isus, faptă pentru care Crăciun îi taie mâinile, dar Fecioara Maria i le lipește la loc. Minunea îl convertește pe Crăciun la creștinism (încă nedefinit la acea dată în Istoria Religiilor).
De bucurie că nevasta lui a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug de cioate de brad în curtea lui și joacă hora cu toate slugile sale. După joc împarte Fecioarei Maria daruri păstorești (lapte, cas, urdă, smântână) pentru ea și fiul ei”.[11] Etnologul afirmă că Moș Crăciun reprezintă o transfigurare a magilor ce i-au adus daruri lui Isus la nașterea sa și că este simbolul tipului creator. Sintagma „moș” din numele său înseamnă „întemeietor”, „ziditor”, „începător”.[11]
Semnificația sărbătorii actuale de Crăciun este specifică geto-dacilor. În aceeași zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea și renașterea zeului solar de origine iraniană, Mithra, și, după apariția creștinismului, nașterea lui Isus.
Determinantul „Moș (Crăciun)” semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară și să se nască de Anul Nou. Existența lui dura 365 sau 366 de zile, îmbătrânea, deceda și învia la începutul anului următor. În tradițiile populare, Crăciunul apare fie ca o zeitate cu puteri supranaturale, fie ca un om obișnuit (un bătrân, pastor cu barba de omăt, vecin cu Mos Ajun, etc).[12]
Vestimentația lui era alcătuită din costum popular, anotimpul sugerat fiind primăvara.[7] Vechimea numelui e dovedită de existența cuvântului, în variante, în aromână și megleno-română.[11]
preluare de pe sursa http://ro.wikipedia.org
Romulus Vulcănescu prezintă legenda personajului: „Mitul arhaic al unui cioban-zeu-moș este transfigurat în mitul unui cioban demonic care refuză s-o primească pe Fecioara Maria să nască în staulul lui. Soția lui Crăciun (Crăciuna sau Crăciuneasa, în studiul lui Pericle Papahagi) o primește într-ascuns și moșește pe Isus, faptă pentru care Crăciun îi taie mâinile, dar Fecioara Maria i le lipește la loc. Minunea îl convertește pe Crăciun la creștinism (încă nedefinit la acea dată în Istoria Religiilor).
De bucurie că nevasta lui a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug de cioate de brad în curtea lui și joacă hora cu toate slugile sale. După joc împarte Fecioarei Maria daruri păstorești (lapte, cas, urdă, smântână) pentru ea și fiul ei”.[11] Etnologul afirmă că Moș Crăciun reprezintă o transfigurare a magilor ce i-au adus daruri lui Isus la nașterea sa și că este simbolul tipului creator. Sintagma „moș” din numele său înseamnă „întemeietor”, „ziditor”, „începător”.[11]
Semnificația sărbătorii actuale de Crăciun este specifică geto-dacilor. În aceeași zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea și renașterea zeului solar de origine iraniană, Mithra, și, după apariția creștinismului, nașterea lui Isus.
Determinantul „Moș (Crăciun)” semnifică vârsta înaintată a zeului care trebuia să moară și să se nască de Anul Nou. Existența lui dura 365 sau 366 de zile, îmbătrânea, deceda și învia la începutul anului următor. În tradițiile populare, Crăciunul apare fie ca o zeitate cu puteri supranaturale, fie ca un om obișnuit (un bătrân, pastor cu barba de omăt, vecin cu Mos Ajun, etc).[12]
Vestimentația lui era alcătuită din costum popular, anotimpul sugerat fiind primăvara.[7] Vechimea numelui e dovedită de existența cuvântului, în variante, în aromână și megleno-română.[11]
preluare de pe sursa http://ro.wikipedia.org
http://ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu