Salutare!
Am aflat in articolul recent despre manipulare cum
iti dai seama ca esti sub influenta distructiva a unui manipulator relational.
Am observat ca v-a placut acest articol si ca
mi-ati dat comentarii in care mi-ati cerut diverse lamuriri si completari ale
articolului.
Am observat de asemenea ca va intereseaza
metode concrete de contra-manipulare astfel incat in situatiile in care nu
putem rupe legatura cu manipulatorul, sa putem macar pastra o relatie decenta
si sa ne atingem obiectivele.
Dar inainte de a-ti explica care sunt metodele
exacte hai sa vedem cum ajunge un manipulator sa aplice aceste tehnici si care
sunt mecanismele psihologice care il determina sa faca ceea ce face.
Conform cartii “Manipulatorii sunt printre noi”
scrisa de Isabelle Nazare-Aga, un manipulator relaţional, indiferent de sexul
acestuia, este diferit de alte persoane. El activează pentru că nu poate să-şi
atingă obiectivele altfel, iar această formă de personalitate este de fapt un
sistem de apărare adoptat adesea în mod inconştient.
Contrar aparenţelor, manipulatorul relaţional
este cineva nesigur de sine dar care reuşeşte de cele mai multe ori să dea
impresia că ştie ce vrea şi ce face. Manipulatorul nu poate exista fără
prezenţa altor persoane. Îsi creează propria imagine comparându-se mereu cu
ceilalţi, dar totdeauna de pe o poziţie superioară. Pentru a se pune în valoare
şi a nu-şi asuma responsabilităţi, foloseşte diverse tehnici prin care-i
devalorizează pe ceilalţi
Observă, testează şi creează un climat propice
pentru a sublinia lacunele, defectele şi slăbiciunile celuilalt. Obligându-ne
să le admitem, nu facem altceva decât să-i atribuim lui calităţi care, aparent,
ne lipsesc nouă (daca ne face să credem că suntem egoişti, el nu poate fi decât
contrariu). În plus, manipulatorul reproşează interlocutorului lacune sau
defecte care, de fapt, sunt ale sale.
Factori psihologici şi sociali care se află la baza acestui tip de personalitate
Cineva devine manipulator ca urmare a
unui sistem de apărare conceput încă din copilărie; el nu va deveni manipulator
pentru că a studiat o lucrare consacrată a acestui subiect. Este vorba despre
un mecanism de apărare pe care sub o formă sau alta îl posedăm cu toţii la un
moment dat. Unii, de exemplu, dezvoltă acest mecanism folosind o atitudine
agresivă în faţa agresiunilor vieţii, alţii sunt timizi, fug de realitate,
alţii folosesc umorul pentru a da o turnură hazlie oricărei situaţii dificile.
Mecanismul de apărare al manipulatorului este
diferit în sensul că utilizează sistematic manipularea ca mijloc de
supravieţuire. Cu timpul acest mecanism devine automatism şi rămâne singurul şi
unicul mod de comunicare. Manipulatorul relaţional îşi elaborează propriul
sistem de apărare şi comunicare încă din copilărie, de aceea se pare că cei mai
numeroşi manipulatori exercită inconştient strategiile de manipulare. Doar 20%
din manipulatori sunt conştienţi de ceea ce sunt, devenind aproape perverşi,
încântaţi şi mulţumiţi de puterea pe care o au asupra celorlalţi, confundând-o
cu inteligenţa.
Manipulatorul este în parte doar înveliş,
faţadă, aparenţă, pentru că el nu-şi poate realiza propria esenţă umană şi
posibilităţile legate de aceasta; pentru că prin circumstanţe ameninţătoare în
copilăria sa, a fost conectat la un program minimal şi a fost fixat unilateral
la o singură tematică existenţială impusa copilului de părinţi prea ambiţiosi
sau bolnavi sufleteşte, prin presiuni considerabile (pedeapsa sau retragerea
iubirii). Copilul nu va fi iubit pentru ce este el, ci pentru ce trebuie
să îndeplinească pentru tatăl sau mama sa: preia şi completează de la mamă
cariera acesteia, sau devine medicul care n-a reuşit să ajungă niciodată tatăl.
Manipularea înseamnă de fapt constrângere;
manipulatorul constrânge deoarece “hrana” copilăriei sale a fost: constrângerea
din partea persoanelor dragi.
El trebuie să trăiască în defensivă, îşi pierde
forţa interioară, nu poate să dezvolte nici încredere în sine, nici sentimentul
propriei valori şi nici să-şi construiască o adevărată identitate. Începe
înstrăinarea de sine, ascunzişul în spatele unor măşti.
Cum comunica un manipulator ?
A comunica înseamnă a utiliza un ansamblu de
metode numite “de comunicare”: înseamnă “să vorbeşti, să-ţi modulezi intonaţia,
să te comporţi într-un anumit fel, să adopţi o mimică, gesturi şi atitudini
specifice, să pregăteşti acţiuni combinate, să acţionezi asupra elementelor
mediului înconjurător… totul pentru a rezolva, cât mai bine cu putinţă, o
problemă legată de un fapt de viaţă”.
Orice comunicare este o încercare de a
influenţa. Comunicarea urmăreşte într-adevăr să transmită un sens (al unei
idei, situaţii, fenomen), ceea nu se poate realiza fără influenţare.
Influenţarea apartine comunicării. A comunica
şi a influenţa formează una şi aceeaşi acţiune. Studiile despre influenţare,
persuasiune, manipulare, izvorăsc toate din studiile despre comunicare.
Influenţa este înţeleasă ca acţiunea prin care un actor social determină
modificarea atitudinilor şi comportamentelor unor persoane sau grupuri.
Cele mai importante mecanisme psihosociale de realizare a influenţei sociale
sunt: imitaţia, comparaţia socială, ordinul, persuasiunea şi
manipularea. Dacă sugestia presupune inducerea unei reacţii fără
participarea activă a voinţei celui sugestionat, iar persuasiunea se referă la
impunerea conştientă a unor idei, opinii, atitudini, făcându-se apel la
argumentaţia logică susţinută afectiv şi motivaţional, manipularea este o formă
de influenţare agresivă, care nu respectă liberu arbitru şi demnitatea ţintei,
interesele manipulatorului fiind singurele care contează.
Manipularea este o formă particulară de
influenţă socială şi – implicit- de comunicare.
O comunicare eficientă se defineşte astfel: un
emiţător transmite un mesaj unui receptor. În general, scopul emiţătorului este
de a se face înţeles.
Orice transmisie neclară a unui mesaj dă
naştere la interpretări. Una dintre caracteristicile inerente unui manipulator
este absenţa unei comunicări simple şi cinstite. Acesta nu îşi comunică în mod
clar nevoile, cererile, sentimentele sau părerile. Îi lipseşte dialogul
(exceptând situaţiile când acestea i-ar crea un real avantaj), iar ceea ce
susţine pare logic, numai că pleacă de la ipoteze eronate.
Prin argumentele pe care le aduce urmăreşte să
distragă atenţia de la miezul problemei, totul reducându-se de fapt, la
imposibilitatea comunicării reale şi de pe poziţii egale cu un astfel de
individ.
În multitudinea de metode folosite de
manipulatorul relaţional pentru a face dificilă înţelegerea mesajului transmis
de el, cu scopul de a culpabiliza şi devaloriza interlocutorul, există o
tehnică: a nu furniza decât o parte din adevăr.
Refuzul de a comunica este de fapt o formă de
comunicare. Manipulatorul trece de obicei sub tăcere o parte a realităţii fiind
în folosul lui când trebuie să-şi stabilească poziţia. Dacă responsabilitatea
luării unei decizii aparţine altora, manipulatorul va fi absolvit de orice
răspundere în cazul nereuşitei; dacă rezultatele sunt pozitive, acesta îi va
justifica tăcerea prin încrederea absolută acordată celorlalţi: “ştiam că vom
reuşi”.
Aşadar, tăcerea şi răspunsurile evazive permit,
când situaţia este în avantajul lui, să-şi modifice atitudinea, poziţia şi
opiniile în funcţie de cursul evenimentelor.
Metode de contra-manipulare
Manipulatorul relaţional se îndepărtează rapid
de persoanele asupra cărora nu are influenţă şi cărora nu poate să le afecteze
echilibrul. De fapt, manipulatorul nu se poate simţi important sau superior în
faţa unei persoane indiferente, deoarece aceasta nu reacţionează la provocările
sale, oricât de subtile ar fi ele.
Constatând că atitudinile verbale şi
non-verbale ale unui indiferent îi permit să reziste atacurilor unui
manipulator şi să nu se lase prins în cursa întinsă de el, specialiştii în relaţii
umane au numit această tehnică a indiferenţei: “contra-manipulare”.
Contra-manipularea este o tehnica de
comunicare. Scopul este de a-l face pe subiect să răspundă oricărei încercări
de manipulare, ca şi cum ar
fi indiferent faţă de
aceasta. Acest mod de
comunicare este diferit radical de cel cu care era obişnuit manipulatorul, ba
chiar opus.
A. Primul pas, care constituie de
fapt 50% din reuşita procesului de contra-manipulare, îl reprezintă reperarea
manipulatorului.
B. Reevaluarea gradului de culpabilitate
şi vulnerabilitate al persoanei manipulate, schimbarea convingerilor eronate
ale acesteia, constituie al doilea pas.
C. Încetarea urgentă a oricărui
sistem obligatoriu deja stabilit între victimă şi manipulator, este un alt pas
important. De exemplu, la întrebarea: “Când
pleci?”, răspunsul de
contra-manipulare trebuie să fie: “Nu
ştiu, voi vedea!”.
D. Refuzul de a răspunde cererilor
neformulate în mod clar, este o treaptă esenţială în procesul de
contra-manipulare. De exemplu, întrebarea; “Nu
faci nimic special marţi seara?”, trebuie
să primească următorul răspuns de contra-manipulare: “De ce?”.
E. Prudenţa la măguliri este
o altă etapă care trebuie parcursă pentru reuşita în contra-manipulare. Este
indicat ca subiectul să simuleze că a luat drept compliment ttoate remarcile
măgulitoare ale manipulatorului, să-i surâdă acestuia fără a manifesta vreun
exces de plăcere şi să mulţumească sobru.
Manipulatorul abandonează jocul doar atunci
când nu mai găseşte nicio metodă prin care să convingă. Fie va părăsi imediat
încăperea, fie va avea o ultimă tentativă de a-l obliga pe celălalt să
reacţioneze cum doreşte, exploatând încă o dată sentimenul de culpabilitate
prin fraze de genul:
“Eşti un egoist”,
“Ai o piatră în loc de inimă”, “Este foarte dificil să comunici cu tine”.
Foarte eficiente în momente de acest gen, sunt
următoarele replici de contramanipulare: “Dacă
asta îţi place să crezi, cu atât mai rău”, “Poţi să crezi ce vrei”; eficientă este şi tăcerea, cel
manipulat pur şi simplu să nu răspundă nimic, iar celălalt se va afla astfel
într-un mare impas.
Principiile care susţin teoria
contra-manipulării sunt foarte precise iar de respectarea lor, depinde reuşita
acestei acţiuni. Subiectul care apelează la contra-manipulare trebuie să:
- rămână evaziv şi să formuleze fraze scurte;
- să utilizeze proverbe şi să formuleze
răspunsuri care se referă la cazul general;
- să folosească umorul şi să zâmbească la
sfârşitul frazei, dacă contextual e potrivit;
- evitarea agresivităţii, a discuţiilor sterile
sau care devalorizează;
- obligaţia de a rămâne politicos şi renunţarea
la justificare.
Comunicarea de contra-manipulare, presupune
adoptarea unei tehnici numite: “tehnica confuziei”, adică folosirea unei metode de
comunicare echivocă şi superficială, care să evite angajamentul ferm.
A îndrăzni să refuzi, constituie un element
primordial al afirmării de sine. Există trei
tipuri de
refuzuri, arme sigure în comunicarea de contra-manipulare:
Refuzul parţial – “Nimeni nu pierde, ambii sunt câştigători”, acesta fiind
principiul pe care se construieşte.
Formularea răspunsului dat, începe cu partea
pozitivă, dar este condiţionat de un detaliu care pentru cel ce formulează are
importanţă:
“ Sunt de acord…
dar…”, “ Sigur că vreau… dacă…”.
(Sigur că vreau să-ţi împrumut maşina, dar te rog să mi-o aduci la ora 16 pentru
că am şi eu nevoie de ea, de acord? )
Refuzul total – este indicat să fie formulat când nevoile interlocutorului
sunt în mod exclusiv prioritare, sau când acesta pur şi simplu nu doreşte să
facă acel gen de serviciu manipulatorului.
Formularea răspunsului ar trebui să fie de
genul: “Înţeleg că aveţi nevoie de………… dar eu nu pot să……….. dimpotrivă,
puteţi să……………”.
(Soluţia propusă trebuie conţinută în aceeaşi
frază, fără a se aştepta reacţia manipulatorului ).
Metoda: “discul
zgâriat” - valoarea acestei
metode fiind dată de procesul de repetiţie a răspunsului oferit
manipulatorului.
Manipulatorul nu obişnuieşte să ia în
considerare un refuz, dimpotrivă, reacţia sa imediată este de ignorare a
refuzului şi repetare a cererii. În acel moment, subiectul trebuie să repete
calm şi hotărât răspunsul, lucrurile începând să se complice iar manipulatorul
să înceapă atacul folosind tot arsenalul de manipulare.
Repetând refuzul cu un ton identic
(necrescător), fără a se justifica, folosind practic aceeaşi formulare cu
scopul de a accentua fermitatea răspunsului, manipulatorul cedează pierzându-şi
din putere.
Concluzia autoarei
Este important ca persoana manipulată să
accepte faptul că nu va putea niciodată să realize o comunicare, dacă nu
perfectă, cel puţin “normală”, cu un manipulator.
Această constatare este dureroasă pentu că
ascunde de fapt dificultatea de a schimba situaţia. În celălalt există totuşi o
speranţă profundă şi secretă că, în cele din urmă, manipulatorul va admite că
trebuie să se schimbe. Această speranţă îl face să continue relaţia cu răbdare
dar, din nefericire, răbdarea se transformă în suferinţă, nimic nu se schimbă
cu toate eforturile depuse, iar relaţia respectivă devine un factor de stres
care nu mai poate fi ţinut sub control.
Suferinţa relaţională provocată de un
manipulator, trebuie să-l determine pe cel manipulat să-şi revizuiască idei de
genul “Nu este posibil să nu căutăm acelaşi lucru în această relaţie, în mod
sigur va înţelege şi se va schimba”.
În cazul unui părinte manipulator, neputinţa
unei comunicări autentice îl supune pe cel manipulat unei încercări şi mai
grele, necesară fiind înlăturarea schemei conform căreia; “Părinţi şi copiii
trebuie să se înţeleagă toată viaţa şi să-şi poată spune orice”. Încetând să
observe idealul şi privind în faţă realitatea, persoana manipulată trebuie să
se întrebe dacă până în prezent a avut relaţii bune cu acea persoană, dacă a
resimţit o comunicare autentică din partea ei şi dacă relaţia i-a procurat vreo
bucurie sau stare plăcută.
A admite că o personalitate manipulatoare
relevă o stare patologică, îl va ajuta pe cel manipulat să nu mai aştepte o
schimbare din partea persoanei respective. În limbaj psihologic, acest lucru se
traduce prin acceptarea progresivă – proces care poate dura mai multe luni – a
unei separări sau despărţiri. Cu cât relaţia avută cu manipulatorul este mai
puternică, cu atât va fi mai lungă această perioadă. Dacă persoana manipulată
reuşeste s-o depăşească, va deveni insensibilă la tot ce face sau spune
manipulatorul, devenind chiar surprinsă să constate cât sunt de evidente
manevrele manipulatorului, insesizabile înainte.
Preluare de pe sursa:
