de Vlad Petreanu
"Am
văzut un om de afaceri echilibrat şi sigur pe el, care a intrat în laborator
zâmbind încrezător. În mai puţin de 20 de minute era chinuit de ticuri şi se
afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor şi îşi
frângea mîinile. La un moment dat şi-a lăsat capul în palme şi a murmurat:
Dumnezeule, opriţi-vă! Şi totuşi a continuat să execute fiecare instrucţiune a
experimentatorului şi s-a supus până la capăt." S. Milgram, 1963
(concluzii în urma unor experimente de manipulare)
Subiectul conspiraţiei planetare fascinează şi intrigă publicul larg. Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică şi monstruoasă conspiraţie care urmăreşte să ia în stăpânire întreaga planetă. Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul larg.
Mulţi
oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspiraţie pe o scară atât de largă.
Unii cer probe, dar atunci când le găsesc le neagă existenţa sau le consideră
irelevante. Alţii rămân indiferenţi, spunând că au probleme mai importante de
rezolvat pentru a supravieţui într-o societate concurenţială. Vedem cum în mod
paradoxal toţi aceştia reacţionează exact aşa cum sunt programaţi, în timp ce
neagă în continuare existenţa programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa
"Time Perspective and Morale" cum au fost şi sunt utilizate astfel de
mecanisme.
"Profilarea" creierelor –
arma războiului psihologic
În
jargonul conspiratorilor, tehnicile de influenţare şi manipulare se numesc
„profilare”. Odată ce vom înţelege cât de uşor de realizat este aceasta, la
nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea
unor reflexe condiţionate, conspiraţia nu va mai fi un mister pentru nimeni.
Profilarea
este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal
pentru Afaceri Internaţionale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings
Reese a înfiinţat în cadrul Universităţii din Sussex cea mai mare instituţie de
„spălare a creierului” din lume - Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane.
Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al
Marii Britanii. Rezultatele cercetărilor lui Reese şi-au dovedit
aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai
umani (soldaţi luaţi prizonieri de armata britanică) supuşi mai multor forme de
experiemente.
Utilizând
metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese,
populaţia SUA a fost uşor de convins să participe la al Doilea Război Mondial.
În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înfiinţat
Biroul de Servicii Strategice - OSS (Office of Strategic Services), predecesor
al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru
acele vremuri.
În timpul
războiului Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al
Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force să se
concentreze asupra bombardării cartierelor muncitoreşti din Germania, lăsând
intacte ţintele militare tactice, cum erau fabricile de muniţii. Trebuie
menţionat aici că fabricile de muniţii din ambele tabere aparţineau bancherilor
internaţionali, care nu aveau nici un interes să-şi vadă bunurile patrimoniale
distruse.
Ideea
care a stat la baza bombardării până la saturaţie a cartierelor muncitoreşti
civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin şi echipa sa au
stabilit o cifră ţintă, şi anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air
Force distrugeau 65% din locuinţele muncitorilor germani, moralul populaţiei
civile avea să se prăbuşească. Documentul propriu-zis a fost redactat de
Prudential Assurance Company. Royal Air Force sub comanda mareşalului Arthur
Travers Harris, supranumit şi „Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui
Lewin, culminând cu teroarea bombardării oraşului Dresda, în timpul căruia au
fost masacraţi peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei şi copii.
Adevărul cu privire la raidurile ororii declanşate de
"Harris-Bombardierul" asupra civililor germani a rămas un secret bine
păzit şi a fost dezvăluit după mulţi ani de la sfârşitul celui de-al Doilea
Război Mondial.
Mai
târziu, după sfârşitul războiului, NATO a ordonat Universităţii din Sussex să
înfiinţeze un al doilea centru de „spălare a creierului”, instituţie care a
fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii. Scopul
principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre
aplicaţii civile decât spre cele militare. Aşa a apărut Science Policy Research
Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al „şocurilor viitorului”,
titlu atribuit aşa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de
oameni prin expunerea la evenimente şocante şi schimbări foarte rapide de
situaţie, menite să provoace panică, derută şi nesiguranţă în rândul
populaţiei. SPRU a fost prima dintre numeroasele instituţii de acest gen
înfiinţate la Tavistock.
Prin
intermediul acestor crize artificiale urmate de „administrarea” lor, se
urmăreşte ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-şi
hotărască singuri destinele şi astfel să fie mai uşor de manipulat. În cazul
Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor - Agenţia
Federală de Administrare a Urgenţelor (Federal Emergency Management Agency -
FEMA). FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul
crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11
septembrie 2001.
Crizele artificiale şi "şocurile
viitorului"
„Şocurile
viitorului” sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de
rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situaţii.
Ştiinţa a arătat că există limite clar demarcate ale numărului şi naturii
schimbărilor cărora le poate face faţă mintea omenească. Astfel, după un şir
continuu de şocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleagă între variantele
existente care i se par incerte. În urma confruntării cu prea multe
posibilităţi ambigue, populaţia este astfel derutată şi demoralizată, cuprinsă
de o violenţă necugetată, determinând astfel apariţia ucigaşilor în serie, a
violatorilor şi a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică,
angoasă şi teroare. Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de
inerţie şi de indiferenţă faţă de orice altă schimbare. Un asemenea grup devine
uşor de controlat şi va urma docil ordinele, fără să se opună.
„Şocurile
viitorului”, spun cei de la SPRU şi manualele Institutului Tavistock, sunt
definite ca nişte "tulburări fizice şi psihice cauzate de sarcina excesivă
impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”. La fel cum un
circuit electric suprasolicitat va arde o siguranţă fuzibilă, şi oamenilor
încep să li se „ardă siguranţele” – sindrom pe care ştiinţa medicală abia acum
începe să-l înţeleagă, deşi John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest
domeniu încă din anii ’20 ai secolului trecut.
Unul
dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea şi proliferarea consumului
de droguri. Pentru că grupul-ţintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai
greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea
"miracolului Beatles", de fapt o invenţie a Institutului Tavistock şi
parte integrantă din procesul de „fragmentare-adaptare deficitară” elaborat de
profesorul Willis Harmon. Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui
corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv
şi dezbinator în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat
împotriva propriei lui voinţe.”
Ceea ce a
început cu Beatles şi cu pacheţelele de droguri (LSD-Lysergic acid
diethylamide) distribuite sub formă de eşantioane în timpul concertelor acestei
formaţii a generat un torent de droguri care şi la ora actuală, inundă lumea.
Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de
informare, care le-au prezentat sub masca de „noi idei” şi „noi culturi” ce se
dezvoltau în lumea artei şi a muzicii. O reclamă absolut gratuită pentru LSD,
firav deghizată în „artă” şi „cultură”, în timp ce cuvintele elaborate în
contextul „muzicii rock” fabricate în aceleaşi laboratoare ale manipulării nu
erau altceva decât stimuli cu înţelesul subliminal de a folosi droguri şi a fi
„cool”.
„Violul mulţimilor” prin intermediul
publicităţii şi al propagandei politice
Un vechi
banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede
despre stăpânul său acesta ar fi spus: "Iată ce reflex condiţionat
i-am creat. Când se aprinde beculeţul îmi aduce de mâncare." Pavlov a
demonstrat existenţa unui tip de reflexe condiţionate numite întârziate, prin
care putea determina apariţia unui anumit comportament, în absenţa stimulului
original care crease condiţionarea, dar care fusese asociat cu alţi
stimuli. Extrapolând la fiinţa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini,
studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt
adesea condiţionate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului
nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul. Pe baza
acestui principiu se bazează şi psihologia publicităţii.
Prin
intermediul publicităţii se urmăreşte influenţarea omului obişnuit – numit
consumator, prin declanşarea unor reflexe condiţionate în sensul dat de cel
care face publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă să
creeze celui căruia i se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme
de reflexe condiţionate abil ascunse. Sub masca unui caracter informativ,
publicitatea urmăreşte mai mult să „frapeze” decât să convingă, să sugestioneze
mai mult decât să explice. Apoi apare obsesia şi nevoia stringentă de a avea
acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este
conştient de aceasta şi, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.
Publicitatea,
ca şi propaganda politică care se adresează maselor, speculează intens faptul
că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În
consecinţă, utilizează două principii importante: prin repetiţia nesfârşită a
aceloraşi sloganuri, imagini, sonorităţi ritmice obsedante se creează o stare
de oboseală mentală, care este propice supunerii la voinţa celui care a iniţiat
acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor
sunt înclinaţi să creadă în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă
acestea nu au la bază nici o motivaţie reală, ci sunt doar de factură
emoţională. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi psihice, un
adevărat viol psihic exercitat asupra individului şi a maselor de oameni.
Atunci
când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret,
când un cetăţean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se
ceartă şi se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepţie, nu sunt altceva
decât reflexe condiţionate de diverse grade. Iată ce spune Serghei Ceahotin:
„Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în care trăim este mai degrabă o
descreştere a influenţei reale a colectivităţii asupra vieţii publice; ele
devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor şi chiar ale
uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaştere mai mult sau mai puţin
intuitivă a legilor psihologice şi pe de altă parte dispunând de formidabilele
mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicaţi
de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un
popor o acţiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol
psihic. Altfel spus, aceştia sunt fără încetare violaţi psihic. E firesc ca,
din când în când, să fie obligaţi să recurgă la manifestaţii zgomotoase, în
care exploatează şi fac să se dezlănţuie forţele inerente mulţimilor.” Acest
lucru - la care se referă Ceahotin în cartea sa „Violul mulţimilor prin
propaganda politică” - se explică prin faptul că dacă un reflex condiţionat nu
este „reîmprospătat” din când în când, el îşi pierde din eficacitate; atunci e
nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create "şocurile
viitorului") care să determine reapariţia sentimentului de frică, de
exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanţul cu care erau înainte legaţi
aceşti „sclavi psihici” să se strângă şi mai tare.
O altă
premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o
parte dintre oameni au capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se
petrece, spre deosebire de majoritatea, care îşi formează doar opinii
superficiale şi trecătoare; aşa stau lucrurile în privinţa tuturor problemelor
societăţii. Reiese astfel că iraţionalitatea este predominantă la nivelul
conştiinţei publice.
Manipulatorii
au profitat de această constatare pentru a submina şi distrage atenţia
oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe
problemele societăţii industriale moderne, cu atât este mai uşor să se
introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situaţia absurdă ca
opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de nişte manipulatori
abili, să dobâdească aparenţele unor realităţi ştiinţifice.
Controlul social prin intermediul
mass-media
Pavlov
atribuia o importanţă extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor
condiţionate. Influenţa propagandistică se realizează cu un succes evident
folosind mass-media. Prin intermediul „actualităţilor” de la televiziune, al
ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai
dramatic lucrurile), etc sunt aduse în casele şi minţile oamenilor ideile
dorite. Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a
fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel
subiect din toate punctele de vedere şi dându-i o importanţă deosebită. Apoi
procesul este repetat până când rezistenţa publicului este învinsă pe toate
planurile. Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un „muzician al
sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă – claviatura
pulsiunilor şi instinctelor umane, străfundurile şi sublimările lor. El trebuie
să poată provoca deliberat în mase reflexele condiţionate, să le inhibe pe
unele şi să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanşeze noi acţiuni.
Pentru a atinge aceste scopuri, el se foloseşte de presă. Printr-o informaţie
mai mult sau mai puţin tendenţioasă se crează o stare emoţională, sunt atinse
anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiţionate pe care ziaristul
urmăreşte să le direcţioneze pentru a-şi atinge scopul.
O altă
metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în
care un grup de experţi promovează produsul şi/sau ideea, sub pretextul
„dezbaterilor”. Se recrutează participanţi pro şi contra, discutând în punct şi
contrapunct şi exprimându-şi sprijinul sau opoziţia. Când totul se termină fără
a se ajunge la nici o concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul
promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor. Această practică, nouă la
începutul anilor şaizeci, a devenit în prezent o metodă standard.
Sondajele au de fapt rolul de a forma
opinii
În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecţie dintre experimentele programării mentale şi ceea ce devine politică publică este cea a „sondajelor de opinie”. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela şi manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice. Această procedură se numeşte „făurirea opiniei publice”. Aceasta este perla „olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialişti în noile ştiinţe sociale aflaţi la discreţia lor şi ţinând strâns în mână toată mass-media şi în special agenţiile de ştiri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puţin de două săptămâni.
Ideea
simplă care stă la baza acestei metode de condiţionare socială este aceea de a afla
cât de receptiv este publicul faţă de directivele politice trimise de Comitetul
celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere din lume
care transcende toate guvernele şi indivizii, oricât de puternici şi de siguri
pe sine s-ar crede aceştia. Ea acoperă finanţele, domeniul apărării şi
partidele politice de toate culorile şi orientările. Nu există nici o entitate
pe care Comitetul să n-o poată depista şi controla, inclusiv religiile
organizate ale lumii). Oamenii sunt numiţi „grupuri-ţintă ale populaţiei”, iar
sondajele de opinie măsoară de fapt rezistenţa acestora faţă de ceea ce apare
la ştiri – care reflectă directivele transmise de la nivelul cel mai înalt al
guvernului invizibil. În funcţie de rezultatele obţinute prin acest barometre
de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare şi
manipulare adecvate abaterile grupurilor ţintă de la direcţia dorită. Oamenii
trăiesc cu impresia că sunt bine informaţi, dar nu-şi dau seama că opiniile pe
care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituţiile de
cercetare de grupuri de gândire (care gândesc deci în locul lor). Ei nu sunt
deci lăsaţi să îşi formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă
sunt imediat sancţionaţi social. Şi la acest proces contribuie chiar
informaţiile oferite de mass-media şi sondajele de opinie. Un asemenea proces
de condiţionare este descris în termeni tehnici ca „mesajul care ajunge la
organele de simţ ale persoanei care trebuie să fie influenţată”.
Totul
face parte din elaboratul proces de influenţare a opiniei creat la Tavistock.
Unul dintre experţii în sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich,
membru în Comitetul celor 300 şi patron al companiei Yankelovich, Skelley and
White. Yankelovich nu se sfieşte să afirme în faţa studenţilor săi că sondajele
sunt instrumente de modificare a opiniei publice. Ideea nu îi aparţine însă, ea
a fost inspirată de cartea „Trend Report” a lui Daniel Naisbitt, scrisă la
comanda Clubului de la Roma. În această carte, Naisbett descrie toate tehnicile
construite de făuritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300.
Oamenii
de ştiinţă angajaţi în procesul condiţionării sunt numiţi pompos „ingineri
sociali”sau „savanţi ai noilor ştiinţe sociale” şi joacă un rol crucial şi
deserori nebănuit în tot ceea ce vedem, auzim şi citim. Inginerii sociali de
„şcoală veche” au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin
Cartwright şi Lewis Lipssitt, care împreună cu John Rawlings Reese, au format
coloana vertebrală a specialiştilor noii ştiinţe de la Institutul Tavistock. În
timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste o sută de cercetători au lucrat
sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind conştiincioşi metodele adoptate de
acesta de la Reinhard Heydrich din S.S. După cum ştim, OSS (Biroul de Servicii
Strategice - Office of Strategic Services), a fost predecesorul CIA şi
s-a bazat pe metodologia nazistă a lui Heidrich.
Guvernele
Marii Britanii şi Statelor Unite au deci deja de mult pregătită maşinăria cu
care vor să ne aducă pe linia Noii Ordini Mondiale, posibilă a fi implementată
doar prin materializarea unei rezistenţe slabe şi simbolice din partea
omenirii. Această „maşinărie” funcţionează din 1946 şi fiecare an ce trece
aduce noi şi noi perfecţionări ale ei.
De
exemplu, înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial,
americanii au fost condiţionaţi să privească Germania şi Japonia ca pe nişte
duşmani periculoşi, care trebuiau să fie opriţi cu orice preţ. Pe baza
informaţiilor cu care fuseseră îndopaţi americanii erau convinşi că inamicii
trebuiau într-adevăr să fie Germania şi Japonia, era modul cel mai sigur de a-i
determina să ignore adevăratul inamic. Mai recent, am văzut cât de bine
funcţionează procesul de condiţionare de la Tavistock, când într-un mod similar
americanii au fost condiţionaţi să perceapă Irakul ca pe o ameninţare şi pe
Saddam Hussein ca pe un duşman personal al Statelor Unite. Aceasta s-a petrecut
când George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin să atace Irakul.
În două săptămâni, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape
întreaga opinie publică mondială s-a întors împotriva Irakului. La fel stau
lucrurile acum cu asmuţirea lumii împotriva Iranului. Evenimentul catalizator a
fost mereu unul de tip "şoc al viitorului". Demolarea deliberată a
celor două turnuri World Trade Center de către americani pentru a crea
pretextul invadării Irakului este similară înscenării de la Pearl Harbor, care
le-a oferit pretextul de a ataca Japonia. Vedem deci cum istoria se repetă, iar
oamenii orbiţi prin manipulare şi programare par să nu înveţe nimic din ea.
Ameninţarea
cea mai gravă a manipulării se adresează libertăţii individuale şi colective a
omenirii. O dată cu apariţia Guvernului Mondial Unic şi a Noii Ordini Mondiale,
se vor pune în aplicare experimente cu rază lungă de acţiune, în scopul de a-i
eradica omului din minte, trup şi suflet dorinţa de libertate. Atacul asupra
sufletului constă într-o serie de experimente cumplite, aflate în faza de
elaborare, aplicate până acum, pe scară restrânsă, în locuri ca Spitalul Naval
Bethseda şi închisoarea Vacaville din California. Libertatea este un drept
fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei
planete au căutat dintotdeauna să-l submineze. Totuşi dorul de libertate al
fiecărei fiinţe umane este atât de mare, încât până în prezent, nici un sistem
nu l-a putut smulge din inima omului. Experimentele care au avut loc în URSS,
Marea Britanie şi SUA, pentru a toci şi amorţi dorinţa de libertate a fiinţei
umane, s-au dovedit până în prezent incapabile de succes.
Bibliografie:
1. John Coleman - The Conspirators Hierarchy: The Committee of Three Hundred
1. John Coleman - The Conspirators Hierarchy: The Committee of Three Hundred
2.
Serghei Ceahotin – „Violul mulţimilor prin propaganda politică”, studiu de
Mihnea Columbeanu, ed. Antet
3.
N. Gueguen - Psychologie de la manipulation et de la soumission, Dunod, Paris,
2004
4.
Walter Lippmann – Public opinion, Hacrourt, Brace and Co., New York, 1922
5.
I.P. Pavlov – Les reflexes conditionnels, Felix Alcan, Paris, 1932
6.
B. Altemeyer - Enemies of freedom. Understanding right-wing
authoritarianism,
Jossey-Bass, San Francisco, 1988
7.
S. Milgram – Soumission a l'authorité, Calmann-Levy, Paris, 1974
8.
Stanley Hall – A Synthetic Genetic Study of Fear, American Journal of
Psychology, 1914
Preluare de pe sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=4625&lang=RO
