Se afișează postările cu eticheta Bilderberg. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bilderberg. Afișați toate postările

29 martie 2013

Biserica Ortodoxă implicată în Grupul Bilderberg. Unde se ţin întâlnirile secrete ale controversatei grupări



Scandalurile în care a fost implicată Biserica Catolică au stârnit numeroase controverse în rândul enoriaşilor. Dar acum este rândul Bisericii Ortodoxe să aibă rol principal într-un scandal care implică cel mai secret grup din lume - Grupul Bilderberg.

Biserica Ortodoxă din Grecia este acţionar la National Bank of Greece (cu toate că acest lucru nu se potriveşte deloc cu ceea ce scrie în Biblie privitor la luarea banilor cu dobândă). Însă ceea ce este foarte interesat este faptul că NBG doreşte să scoată la vânzare complexul de lux Astir Palace, locul în care sute de vedete şi staruri vin în fiecare an, din ultimele cinci decenii.

Mai mult, complexul, asupra căruia şi Biserica Ortodoxă are o oarecare influenţă, a fost locul în care grupul Bilderberg s-a întrunit între anii 1993 - 2009. De aici s-au născut mai multe speculaţii potrivit cărora şi capii Bisericii Ortodoxe ar avea o oarecare influenţă în cadrul grupului, scrie Bloomberg.

Prima întâlnire oficială a grupului

Prima întrunire oficială a Clubului Bilderberg a avut loc între 29 și 31 mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Cu ocazia acesteia, grupul și-a luat numele de la amfitrionul său, Hotelul Bilderberg, al cărui proprietar era Prințul Bernhard. Suveranul, având strânse legături cu Shell Oil și cu holdingul internațional Societe Generale din Belgia, a fost gazdă și maestru de ceremonii. 

În cursul primei întâlniri, participanții și-au manifestat indignarea față de politica macabră a senatorului Joseph Raymond McCarthy, și „vânătoarea de vrăjitoare” cocepută de acesta. Ideologia lui naționalistă bloca drumul planurilor globale ale celor prezenți și numeroși europeni și-au manifestat teama în legătură cu posibilitatea ca SUA să evolueze spre o dictatură fascistă.

În a treia zi, Prințul Bernhard a anunțat: „Deși nu figura pe agendă, s-a vorbit atât de mult despre mccarthism că, dacă vom avea timp, am să cer ca Jackson să expună opinia americană despre el”. C.D. Jackson a domolit temerile manifestate de o serie de bilderbergi europeni, dând asigurări: „Fie că moare de glonțul unui asasin, fie că dispare în modul tradițional american, vă spun că, atunci când vom asista la următoarea noastră întrunire, McCarthy va fi dispărut de pe scena americană”. 

McCarthy a murit în 1957, în urma unor complicații derivate din alcoolismul său cronic, după cum au menționat surse oficiale, dar înainte fusese criticat de către Senat, perzându-și întreg prestigiul și puterea. Toate acestea i-au convins pe europeni că americanii se țineau de cuvânt.

preluare de pe sursa:



14 februarie 2013

Este lumea noastra condusa de oameni pe care nu ii vedem si de care nu auzim niciodata, o elita mondiala care trage sforile? Sa vedem ce spun datele.


In ultimii ani, asistam la tot mai multe filme si filmulete pe internet si nu numai, in care ni se arata ca exista un grup de oameni care se intilnesc periodic si decid soarta noastra a tuturor. Ne intrebam de ce atita publicitate si de ce le place sa se stie acum de ei si nu le-a placut acest lucru cu mult timp in urma, pentru ca este greu de crezut ca ei sint in “business” de scurt timp.
In ultimii ani, asistam la tot mai multe filme si filmulete pe internet si nu numai, in care ni se arata ca exista un grup de oameni care se intilnesc periodic si decid soarta noastra a tuturor. Ne intrebam de ce atita publicitate si de ce le place sa se stie acum de ei si nu le-a placut acest lucru cu mult timp in urma, pentru ca este greu de crezut ca ei sint in “business” de scurt timp.

In general, se face publicitate, la cee ce nu se poate vinde sau se doreste un profit care nu a fost obtinut pina in momentul respectiv. In al doilea rind, se face publicitate pentru ca a trecut o generatie de oameni “ascultatori” si vine o alta generatie, mult mai rebela, careia trebuie sa i se spuna ca cineva acolo sus, decide soarta lor si sa fie ateti cum se comporta. 

Se poate face publicitate, pentru ca au aparut alte forte care pot decide si exista un grad de sabiciune al grupului care pina la un moment dat controla situatia. Se poate face publicitate, pentru ca poli economici s-au schimbat si fara publicitate s-ar putea ca deciziile si puterea politica mondiala, sa suporte schimbari geografice, pentru ca dupa cum vom vedea,nu este vorba de putere , ca expresie a sumelor de bani detinuti.
Asistam in momentul de fata, la un neo feudalism, in care super bogatii, trag sforile vietii economice si sociale pe planeta, dar aici nu este vorba numai de bani si poate de multe ori nu are legatura cu banii, pentru ca bogatii au suficiente leviere financiare pentru a-si depozita banii off shore, in paradisurile financiare si cu acestia pot cumpara toate produsele si serviciile produse in SUA, pe durata unui an intreg, ca sa avem o imagine comparativa. Ei pot platii in acelasi timp si datoria SUA in intregime cu banii care sint ascunsi in aceste paradisuri financiare.

26 noiembrie 2011

Ceausescu a refuzat Grupul Bilderberg

Ceausescu a refuzat Grupul Bilderberg 
 
“Guvernul Mondial” a incercat racolarea dictatorului in anii ’70, sustine fostul ofiter de informatii Stelian Octavian Andronic. Veteranul serviciilor de informatii externe, aflat la post la Amsterdam in anii ’70, este ofiterul care l-a informat pe Nicolae Ceausescu, in 1973, la vizita sa oficiala din Olanda, asupra existentei unei societati secrete, asa-numitul “Grup Bilderberg”, al carui fondator era chiar printul Bernard, sotul reginei Iuliana.

Grupul se infiintase in secret, in 1954, la hotelul Bilderberg din localitatea Oosterbeek, de langa orasul Arnhem. Sinteza realizata de ofiter, in exemplar unic, cuprindea si declaratia printului privind intentia Grupului de a infiinta un “Guvern Mondial” pana in anul 2000. Andronic, dezvaluie, in exclusivitate pentru ZIUA, o informatie noua:


Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971!

La intalnirea cu aghiotantul lui Ceausescu, un general al DSS, acesta i-a inmanat informarea in plic dandu-i ordin sa arda nota si toate materialel legate de aceste aspecte. La deschiderea plicului, ofiterul a constatat ca nota speciala transmisa prese­dintelui roman, invitatul de onoare al familiei regale olandeze, era plina de sublinieri sub cuvintele “Bilderberg” si “Bernard”.

 Ceausescu s-a reintalnit cu cuplul regal olandez la Bucuresti, in 1975. In cartea sa de memorii, “36 de ani in serviciile secrete ale Romaniei – din respect pentru adevar”, recent publicata de Compania, Octavian Stelian Andronic afirma ca, reintalnindu-se la Bucuresti cu generalul care l-a insotit in misiune pe Ceausescu la Amsterdam, acesta i-a sugerat sa pastreze tacerea asupra notei “Bilderberg”. A fost insa anul 1973 prima oara cand Ceausescu s-a intalnit cu un reprezentat de varf al Grupului?, s-a intrebat atunci ofiterul DIE.


Eliminat de Trilaterala

Stelian Octavian Andronic, care de atunci a supravegheat activitatea societatilor secrete internationale, este in masura sa ne ofere, in exclusivitate, o informatie noua: Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971.

“In 1971, inainte de constituirea Trilateralei, in 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a incercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial”, ne spune fostul spion.

“Reactia lui Ceausescu a fost categoric impotriva. Daca ar fi fost de acord, soarta lui si a Romaniei, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: in ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valery Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au intalnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima intanire cu Ceausescu, i-a spus: ‘ne vedem in decembrie… daca ne mai vedem!’“


Ideologul la Obama

Octavian Andronic ne mai atrage atentia ca unul dintre ideologii Trilateralei, Zbigniew Brzezinski, este acum consilier al presedintelui Barack Obama. Brzezinski, care il curta si pe Ceausescu, si-a publicat si la Bucuresti, in 1973, la Editura Politica, condusa pe atunci de Walter Roman, o lucrare-manifest a Trilateralei si Clubului de la Roma: “Era Tehnotronica”.

Aparuta la noi sub titlul “Revolutia Tehnotronica” in carte se “prevesteste” era controlului electronic al populatiei. “Este asa-numita noua ordine mondiala”, ne spune ofiterul. “Si Ceausescu o tragea cu ‘noua ordine economica mondiala’, dar ce se intampla azi este cu mult mai mult: s-a revenit la malthusianism”, afirma ofiterul.

Din informatiile lui Stelian Octavian Andronic, din Bilderberg nu face parte nici un roman, spre deosebire de Clubul de la Roma, un fel de anticamera a Trilateralei si Grupului, din care fac parte doar trei romani: academicianul Mircea Malita, ca membru de onoare, Mugur Isarescu, ca membru plin, si dr. Ildiko Tulbure, de la Universitatea Tehnica Clausthal, ca membru asociat.


Grupul ARCOR

La Bucuresti fiinteaza o Asociatie Romana pentru Clubul de la Roma (ARCOR), cu 80 de membri, la care intre vice-presedinti sunt Mircea Malita si Sergiu Celac, iar secretar general un anume Calin Georgescu.

Printre membrii asociatiei se gasesc personalitati si fosti prese­dinti si prim-ministri ai Romaniei – cum ar fi Ion Ilies­cu, Emil Constantinescu sau Petre Roman – dar si, ultimul pe lista, cu voia lor, magnatul Dan Voiculescu. ARCOR este partenera a mai multor initiative institutionale care se ocupa de “dezvoltarea durabila” a Romaniei, inclusiv cu sprijin guvernamental.

Printre acestea se regaseste si Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) din al carui Consiliu Director fac parte atat Malita, Celac sau Georgescu cat si Ecaterina Andronescu, Daniel Daianu sau Dan Puric.

Mircea Malita, fost demnitar comunist de rang inalt remarcat pentru operatiunea de cosmetizare a imaginii regimului in lume, un apropiat al lui Ion Iliescu, s-a raliat si initiativei acestuia din urma pentru un “Club de la Bucuresti”.


de Victor RONCEA

preluare de pe sursa: http://piatza.net/ceausescu-a-refuzat-grupul-bilderberg/

7 noiembrie 2011

Iminenta prabusire a asa-zisei “Elite Mondiale” – dezvaluirile uluitoare ale jurnalistului american Benjamin Fulford

Benjamin Fulford a lucrat 30 de ani ca jurnalist financiar pentru Revista Forbes si ca editor pentru regiunea Asia Pacifica.

Fulford este cat se poate de bine documentat, fiind o persoana publica pe internet inca din 1999 si castigand increderea multor oameni in diverse programe secrete, avand astfel contact cu un numar incredibil de diferite surse.

Recent, aceste surse l-au informat ca de fapt cutremurele care au aparut in zonele Colorado si Washington DC, in datele de 22 si 23 August 2011 au fost in realitate atacuri nucleare impotriva instalatiilor militare subterane.
Aceste baze subterane au fost construite de catre guvernul Americii de la inceputul anilor 1960, avand costul de trilioane de dolari din banii contribuabilului nedocumentati care se duc in aceste “proiecte negre”.
80 de tari diferite au format acum o alianta impotriva „Noii Ordini Mondiale”.

Pe data de 23 August 2011 doua uriase orase subterane au fost distruse de doua bombe atomice in zona partii de sud a orasului Washinghton Dc,Virginia, se pare ca epicentrul a fost in Mineral town si in Colorado lângă Denver.

La stiri au fost semnalate cutremure avand magnitudinea de 5,3 si 5,9 care au o scala neobisnuita de manifestare specifica unei bombe atomice, pe data de 23 august 2011.

Deasemenea au fost inregistrate sunete neobisnuite in intregul oras.

Se pare ca in acel moment cand explozia s-a declansat, in fiecare din aceste doua orase subterane au fost pana la 30.000 de oameni.

Deci discutam cu privire la potentialul de 60.000 de decese.

Tipii acestia nu si-au imaginat vreodata ca aceste facilitati subterane ar fi putut fi atacate. Niciodata.
 
Ei vroiau sa reduca populatia lumii cu 90%.
 
Aveau de gand sa se ascunda in aceste baze subterane dupa ce ar fi declansat un holocaust nuclear.
 
 
Planul original era sa porneasca un razboi nuclear intre Iran si Israel.
 
In orice caz, ceea ce s-a intamplat este ca exista un grup in interiorul Pentagonului si agentiile sale care au realizat ca acest plan era nebunesc.
 
Stiau ca planul de a ucide 90% din umanitate este o nedreptate.
 
Apoi au aruncat in aer bazele subterane pe care elitele aveau de gand sa le utilizeze pentru a se ascunde atunci cand ar fi realizat holocaustul lor nuclear.
 
 
 
Aceste atacuri au fost, se pare, sprijinite si de catre anumite civilizatii extraterestre benefice.
 
Acest sprijin al atacurilor a fost total neasteptat, intrucat cabala a fost condusa sa creada ca extraterestrii aveau de urmat legi spirituale care le interziceau sa intervina vreodata- sub orice forma.
 
Mai multe documente top-secrete au relevat ca daca extraterestrii nu au fost invitati in mod special sa apara de o majoritate a oamenilor, si/ sau de catre conducatorii lor, nu ar putea aparea in mod public si deschis, la nici o scara larga, pana la sfarsitul anului 2012.
 
In orice caz, extraterestrii au oprit in mod constant rachete si facilitati nucleare.
 
Ajungem la un moment in care totul o sa devina public.
 
O sa fie pe undele radio. O sa fie la stiri. Nu mai pot ascunde pentru mult timp.



57 de tari au fost invitate de catre Elvetieni sa discute indepartarea acestor oameni din punct de vedere financiar si crearea unui boicot financiar international inpotriva conducatorilor G5-ului.

57 de tari diferite, inclusiv unele din tarile Europei de Est… Olanda, Canada si America de Sud.

Mai mult de 80 de tari au semnat aceasta alianta.

Ei nu controleaza banii lumii. Odată ce ei pierd controlul teroristilor, oamenii cu armele, totul s-a terminat.
 
“Noi” suntem un grup de oameni implicati in lupta de a rasturna aceasta cabala.
 
Grupul nostru include membrii ai CIA-ului, Pentagonului, agentii de informatii si diverse alte grupuri, incluzand societati secrete asiatice.
 
Avem persoane care abandoneaza cabala aceea ca sobolanii care sar de pe un vas care se scufunda.
 
Folosim numele Dragonul Alb. Mai exista un alt grup care se autodenumesc Palariile Albe.
 
Cu totii avem acelasi scop, care este sa lasam fara putere acest grup de oameni nebuni.
90% din bugetul SUA merge la armata. Armata SUA este dependenta de finantarea de la Wall Street.
 
Acesta este motivul pentru care depindeau in cele din urma de Chinezi si de Asiatici , care finantau Wall Street.
 
Un procent de aproximativ 80-90 la sută din Pentagon le respinge planurile si este de partea acestei alianţe.
 
Se asteapta ca dolarul să se prăbuşească, multumita acestui efort international coordonat – urmat de declaratia oficială a falimentului de către guvernul Statelor Unite.
 
Acesta va fi evenimentul precursor imediat.
 
Sondajele de opinie din Statele Unite arată că 87 la suta din Americani nu au încredere în Washington.
 
Asta ar trebui sa-ti spuna care este starea mentală de acum în America.
 
China si natiunile nealiniate au pus presiune asupra oligarhilor care conduceau lucrurile dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial.
 
Chiar inainte de 11 Septembrie (dar o multime de oameni au uitat despre asta) Donald Rumsfeld apare la televiziunea nationala si declara ca au “pierdut” 2.3 trilioane de dolari de la Pentagon in deceniul precedent.
 
Acei bani au fost de fapt utilizati pentru a finanta Blackwater- o armata privata de mercenari, necontrolata de catre Pentagon. Incercau sa stoarca bani de la tari diferite.
Au ucis grupul tanar al partidului conducator in Norvegia- acestea au fost atacurile din Norvegia- deoarece incercau sa acapareze fondul de petrol in valoare de 1.5 trilioane de dolari pe care guvernul Norvegiei il controleaza.
Au invadat Libia pentru a prelua fondurile lor de petrol, deoarece Libienii le-au spus, ” Nu mai avem de gand sa va mai dam petrol in schimbul bancnotelor voastre“.
 
Au avertizat Japonia ca vor pune arma nucleara pe fundul marii daca nu le ofera bani. ” Daca nu o veti face, va urma Muntele Fuji”.
 
Aceasta este o informatie publica disponibila. Responsabil de securitate la Fukushima era o companie Israeliana.
 
Plutoniul este ceea ce a cauzat majoritatea otravirii cu radiatii din dezastru.
 
Prim-ministrul Israelian Benjamin Netanyahu l-a sunat dupa atacul de la Fukushima pe prim-ministrul Japoniei Naoto Kan.
 
Netanyahu a spus ca vor cauza alte dezastre nucleare in jurul Japoniei daca nu vor incepe sa predea banii.
Întâlnirea Bilderberger care a avut loc în luna iunie, în St Moritz, Elveţia în acest an trebuia să dureze până Marţi.
 
Cu totii au trebuit să fugă în noaptea de Duminică, pentru că erau pe cale de a fi arestati de către Elveţieni.
 
Ceea ce se întâmplat a fost faptul ca un parlamentar Elveţian a încercat să intre în site si a fost bătut.
 
A mers la guvernul Elveţian şi a spus: “Sunt un membru Elvetian al parlamentului, în ţara mea proprie, şi m-au bătut şi m-au aruncat afara. Asta e ilegal.”
 
Ei au spus; “Da. Vom merge sa- arestam.” Ei toţi au trebuit să-si impacheteze valizele şi să fugă în noaptea de duminică – înainte de a fi arestati luni.
 
 
Bilderbergerii au fost alungaţi, cu cozile lor între picioare.
La un moment dat, cred că Pentagonul va trimite probabil oameni la sediurile TV centrale din Statele Unite.
 
Veti vedea feţe noi şi o poveste total diferită iesind din televizoarele voastre in curand.
 
 
 
Comentariu Rostirea:
Daca toate acestea sunt adevarate, este cea mai importantă și, totodată, cutremuratoare stire.
 
In opinia noastră, multi dintre membrii ”illuminati” se vor trezi, multi dintre membrii masoneriei s-au trezit deja, fie dandu-si seama ca este un grup de natura luciferica, fie dandu-si seama ca , cel putin, omenirea condusa de ei nu este condusă in directia in care li s-a declarat la inceput.
 
Cu alte cuvinte, au inceput sa isi puna intrebarea
 
”De fapt, unde mergem noi acum” aplicand principiul esential ca ”pomul se cunoaste dupa roade iar omul se cunoaste dupa fapte”.
 
Din interviu au fost selectate cele mai relevante aspecte.

Daca vreti sa intelegeti mai mult, studiati mai mult, cel putin atat timp cat internetul va mai fi suficient de liber pentru a avea acces la informatii.

Si desigur, formati-va o cultura, nu credeti tot ce se spune si cititi printre randuri. Va dorim succes.




sursahttp://www.rostirea.ro/news/dezvaluirile-extraordinare-ale-unui-jurnalist-american-despre-iminenta-prabusire-a-asa-zisei-elite-mondiale-ce-doreste-instaurarea-%E2%80%9Enoii-ordini-mondiale%E2%80%9D


preluare de pe Sursa:
2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

30 octombrie 2011

Ce se ascunde în spatele crizei planetare ?



Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sunt conduse de evrei.

Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încât să se constituie într-o oligarhie dominantă, într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile.

Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atât de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge
rolul de conducători mondiali?

Până acum se pare că da, pentru că în lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încât să ajungă ei la putere.

Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel încât, la final, să aibă câştig de cauză cu una din ele.

Iată numai un exemplu de acest gen, pe care îl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007.

În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale.

Mama sa este Andrée Sárközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic.

În Partidul Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Ségolène Royal şi Dominique Strauss-Kahn.

Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului.

Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva alegerii noului şef al statului între doi evrei, numai că în final efortul acestora s-a dovedit neeficient.

Este foarte posibil ca victoria în alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond.

În acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, începând cu 1 noiembrie 2007.

Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, în frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzându-şi astfel independenţa.

De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întâmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sunt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale.

În cazul Ţărilor Române, crearea unei bănci centrale sub controlul fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti.

Începând cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României.

Concesiunea era valabilă până în 1903, dar, din raţiuni de Stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Générale.

Aceştia ţineau sub control şi Banque Impériale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca României apărea ca afiliată (sau filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei României la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa.

Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întâmplat, până la urmă, românii văzând cât de puţin le-au vrut binele evreii.

Chiar după câştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, având prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămână preponderent sau total străin.

Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea (Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas).

Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan.

Banca Naţională a României, deţinută de Stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, având (încă!) un capital integral de Stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.


Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe când Isărescu se afla la post.

Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene.

Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, Theodor Stolojan, impus, de fapt, de oculta financiară, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială.

Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York.

Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România.

Faptul că el este singurul român membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai longevivă” personalitate într-o funcţie importantă din România dovedeşte multe în acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză.”

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată când doreau, pentru ca mai apoi să vină cu soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curând declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentând un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.
Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de Les Echos”.

Potrivit Moody’s, creşterea înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decât planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară.

Fără nicio surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB) mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sunt ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari.

După ce au creat-o, au început să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fiuna dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd tulburări sociale şi chiar război.”

Într-un interviu acordat ziarului Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry (Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic în campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decât în cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai accelerată decât în SUA, care are, oricum, probleme grave. Nu ţin minte nicio perioadă, poate nici măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în lume”, a declarat Volcker.
Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan.

A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai târziu preşedinte al World Bank), Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty.

L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Trilateral Commission, având o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de membru al Trust Comitte al Rockefeller Group Inc.

Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat Daily Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% în acest an, nivel nemaiîntâlnit din 1930, adăugând că schimburile comerciale internaţionale vor înregistra la rândul lor o scădere dramatică.

Acest pronostic vine în completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, are susţinea că economia globală va înregistra prima sa contracţie după 60 de ani. Prin urmare, acestea sunt timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru în Comisia Trilaterală.

A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Project for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele:

Aveţi dreptate, noi am făcut-o”, adăugând că în prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great Depression.
Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În vârstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama.

Potrivit Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva acestuia mobilizându-se de câteva săptămâni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cât este în prezent.

Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa.

Atacul asupra euro nu vine oricând, ci vine, ca din întâmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză.

Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum câteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci.UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

„Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încât să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de reformare” în economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre întărirea rolului FMI, cît mai multă reglementare şi cât mai strictă supraveghere centrală şi chiar stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sunt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică în 2009: Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii.Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca până acum este clar că nu înţeleg ce se întâmplă”.
În februarie 2009 declara pentru Reuters: Suntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sunt luate într-un context de junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel mai slab.

Ele sunt luate după pândirea” acelor decizii pe care vârfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipându-se consecinţele induse în pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzând în totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut în mod normal.

Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.

Analizând aceste date şi informaţii, este incredibil cât tupeu au cei ce au băgat Planeta în criză şi nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.



preluare de pe sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

7 octombrie 2011

Toate conspiraţiile duc la… Malta

Toate conspiraţiile duc la… Malta


În timpul Cruciadelor, alături de Templieri acţiona la Ierusalim şi un alt Ordin militaro-călugăresc: „Ospitalierii” sau „Ioaniţii”, cei care astăzi sunt cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta. Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, Ordinul s-a împrăştiat după ce Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314, Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele noastre. Principiile şi acţiunile lor îi demască drept una din cele mai puternice grupări oculte supra-naţionale care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.


Scurtă incursiune în istorie

Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor.

În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă.

Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”. Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de dubioasă ţinând cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere.

Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.

Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi diverse dialecte ale acestora.

Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite „auberge”, un fel de hanuri sau palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună. Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO. La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este alcătuit din „cavalerii ai păcii”.

În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Acra, cavalerii se refugiază în Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun bazele unei importante forţe navale în zona mediteraneană, care atacă frecvent teritoriile turceşti, siriene şi egiptene. Jafurile şi distrugerile provocate îl fac pe sultanul Soleiman magnificul să atace Rhodosul în anul 1522.

Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi să părăsească insula. Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine. Când în 1798 Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei. De-abia în 1834 Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.


Puţini, dar plasaţi în poziţii cheie

Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. Nu vă imaginaţi cumva că în cazul lor a îndrăznit cineva să considere voluntariatul ca fiind trafic de fiinţe umane sau exploatare. De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm chiar că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus ca şi în vechime cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere.

Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin. Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.

Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.

Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală.

Toţi „Cavalerii de Malta” deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.


Strânse legături cu francmasoneria

Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Cavalerii de Malta sunt cei care au pus bazele CIA. Allen Dulles şi Bill Donovan, primii directori ai CIA, numiţi chiar „taţii” acestui serviciu de informaţii, erau cavaleri de Malta. La fel stau lucrurile şi cu urmaşii lor: Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagen şi John Mc Cone, directorul din timpul guvernării Kennedy.


Mulţi membrii notabili din armata SUA sunt cavaleri de Malta:

Alexander Haig na– secretar de stat în timpul preşedintelui Ronald Reagan, şeful personalului de la Casa Albă în timpul guvernărilor Nixon şi Ford. Între 1974 şi 1979 el a fost comandatul forţelor SUA şi NATO în Europa, şi a jucat un rol important în sângeroasele războaie din Vietnam şi Corea.

William Westmoreland – general american care a comandat operaţiunile militare în războiul din Vietnam.

Charles A. Willoughby – pe numele real Adolf Tscheppe Weidenbach, fost nazist, general în armata SUA şi şeful spionajului în timpul războiului din Corea.

Pe lista cavalerilor de Malta se află şi: Tony Blair – fostul premier al Marii Britanii, David Rockefeller – mare magnat, filantrop şi un personaj cheie în tot ceea ce înseamnă conspiraţii, J. Edgar Hoover – fost director al FBI, Giscard d’Estaing – fost preşedinte al Franţei, Juan Carlos – rege al Spaniei, George H.W. Bush – fost preşedinte al SUA şi cântăreţul Frank Sinatra.


Mână în mână cu naziştii

Pe lângă zona mediteraneană şi Africa, principala sfera de influenţă a cavalerilor de Malta se află în America Latină. Dictatorul Augusto Pinochet (preşedinte al statului Chile până în 1990) şi Juan Peron (ales de trei ori preşedinte al Argentinei şi implicat în adăpostirea unor criminali de război nazişti pe teritoriul acestei ţări) erau şi ei cavaleri de Malta.

O serie de nazişti, unii dintre ei declaraţi criminali de război au fost cavaleri de Malta:

Reinhard Gehlen – general nazist, şef al serviciilor de spionaj din Germania până în 1968, recrutat apoi de SUA pentru a coordona acţiunile de spionaj din timpul războiului rece în Uniunea Sovietică. După război a primit cea mai înaltă decoraţie a Ordinului Marea Cruce de Merit.

Heinrich Himmler – nazist bine cunoscut şi criminal de război, comandant al trupelor SS şi al Gestapoului.

Kurt Waldheim – membru al Wehrmacht-ului (Înaltul comandament al forţelor armate naziste) în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit secretar general al Naţiunilor Unite din 1972 până în 1981 şi preşedinte al Austriei.

Franz von Papen – nobil german, cancelar al Germaniei în 1932, ofiţer nazist şi unul dintre personajele cheie care au acţionat în culise făcând posibilă venirea lui Hitler la putere.

Fritz Thyssen – om de afaceri nazist care l-a susţinut financiar pe Hitler.


Pe lângă toţi aceşti nazişti cavaleri de Malta, Ordinul a fost implicat direct în ceea ce s-a numit „Rat Line” – operaţiunea de scoaterea din Europa a naziştilor de rang înalt şi a oamenilor de ştiinţă care activau în lagărele de concentrare naziste.

Mulţi dintre ei au ajuns în America Latină, una din zonele controlate de Cavalerii de Malta, datorită privilegiilor pe care membrii acestui Ordin le au. Ne referim cu precădere la libera lor circulaţie. Practic, Cavalerii de Malta le-au pus la dispoziţie acestor criminali de război paşapoarte diplomatice false.

Penny Lernoux scrie în cartea sa „People of God”: „După război, baronul Luigi Parrilli, aristocrat italian şi cavaler de Malta a început negocierile secrete dintre dintre liderii SS şi şeful CIA, Allen Dulles. Allen Dulles şi cel care l-a succedat, John Fosters lucraseră împreună, înainte de a ajunge directori ai CIA, în conducerea companiei lui Rockeffeler, Standard Oil.

Cu acest prilej ei stabiliseră strânse relaţii cu I. G. Farben, fabrica ce producea gazolină pentru maşinile de răboi naziste, dar şi substanţa Zyklon B utilizată în lagărele de concentrare (această ramură a I. G. Farben a devenit ulterior renumita fabrică de medicamente Bayer). Jurnalistul de război George Seldes a publicat câteva aticole în presa vremii despre acest subiect, şi rezultatul a fost că au încercat să îl omoare de mai multe ori, iar în final niciun ziar nu a mai vrut să îi mai publice articolele.”

de Mihaela Gheorghiu

preluare de pe sursa: http://piatza.net/toate-conspiratiile-duc-la-malta/

3 octombrie 2011

Imperiul financiar mondial

Imperiul financiar mondial

Puterea banului a ajuns sa controleze toate sferele societatii. Banul dicteaza, ucide, distruge si înrobeste.

Printr-o propaganda abil utilizata, banul s-a transformat dintr-un mijloc într-un scop în sine. Iar ceea ce este mai important si mai important este faptul ca întreg capitalul a ajuns sa fie acumulat în câteva mâini care dicteaza totul.


Interese politice si financiare

În deceniile anilor 1970 si 1980, bancile mici locale au fost cumparate de catre banci mari în cadrul fiecarui stat din Statele Unite: apoi acestea au fost la rândul lor cumparate de suprabanci din New York, astfel încât o mâna de banci detine absolut toata averea.

În 12 state, de exemplu, de la New England pâna la South Carolina, 3 suprabanci din New York detin 85% din toata averea bancilor. Dar toata averea natiunii este controlata de Banca de Rezerva Federala (Federal Reserve Bank).

Opt dintre principalii proprietari ai acestei suprabanci care stapâneste America sunt: Bancile Rothschild din Londra si Berlin; Banca Fratii Lazard din Paris; Banca Israel Moses Seif din Italia; Banca Warburg din Hamburg si Amsterdam; Banca Fratii Lehman, Banca Kuhn Loeb, Banca Chase Manhattan si Banca Goldman Sachs, toate din New York.

Banca Chase Manhattan îi apartine lui Rockefeller; restul apartin celor al caror nume îl poarta, adica lui Rothschild, Kuhn, Loeb, etc. Aceste banci particulare (cuvântul “federal” din numele bancii este o minciuna de aruncat praf în ochii publicului) detin sistemul monetar al Statelor Unite prin actiunile pe care le detin cei aproximativ 300 de actionari, proprietarii bancilor sus-numite, care toti se cunosc între ei si sunt uneori înruditi.

Cea mai mare influenta asupra vietii economice americane o are, prin mecanismul acesta, familia Rothschild care, începând ca telali si camatari de cartier la Frankfurt, prin asocierea cu societatile oculte (francmasoneria) au devenit în decurs de doua secole stapânii bogatiilor lumii si promotorii Noii Ordini Mondiale.

Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au disparut din aceste tari. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finantele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii bancii Kuhn si Loeb din New York.

Paul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, caci familia lui sprijinise conspiratia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite.

Familia Rothschild a finantat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (caile ferate).

Casatorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri detineau un sfert din avutul ce-l detin bancile din America si 30% din tot ce detin societatile de asigurare.

Încercarile de a-i împiedica pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au esuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 007, la 31 august 1983, deasupra spatiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedati în misterioase accidente de avion particular.


Motivatii ascunse

Urmarind filiera de înrudire si de finantare schitata sumar aici, se cristalizeaza elita bancherilor internationali care, în strânsa colaborare cu conspiratia societatilor oculte, creeaza Noua Ordine Mondiala. Ce-i motiveaza pe membrii acestei elite bancare în distrugerea planificata a culturii, economiei, religiei, spiritualitatii, vietii turmelor de oameni, a “celorlalti”?

Raspunsul îl da Rockefeller însusi: întrebat de ce doreste sa candideze la presedintia Statelor Unite, el a raspuns cu candoare: “Ce altceva mi-a mai ramas de dorit, când am totul?” Dar unii autori cred ca Rockefeller nu e decât o marioneta în mâinile altora, ca si francmasonul Clinton sau oricare alt presedinte american; caci de doua ori era sigur ca va fi presedinte si totusi coruptia electorala si orchestratia mass-mediei n-au fost dirijate astfel încât sa fie el “cel ales”.

Familia Rothschild are caile ei misterioase; Meyer Amschel, telalul si camatarul care a fondat imperiul Rothschild la Frankfurt delapidând cele circa 3 milioane platite de guvernul britanic landgravului de Hesse-Cassel, pentru tinerii germani trimisi sa suprime revolutia americana, avea si functia de rabin (vezi “Jewish Encyclopedia – Enciclopedia iudaica”, vol. X, p. 499 si urmatoarele, dupa George Armstrong, “Rothschild Money Trust – Trustul Monetar Rothschild”, 1940, p. 21).

La congresul din 16 iulie 1782 al Lojei Masonice de la Wilhelmsbad, care fusese complet infiltrat de “iluminatii” lui Adam Weishaupt, s-a hotarât sa se mute cartierul general al francmasoneriei contopite cu “iluminatii” din Bavaria la Frankfurt, care de-acum era fortareata lui Rothschild, si din acel oras aceste doua forte par sa fi început sa colaboreze, subordonate acelorasi stapâni. Statele Unite ale Americii par sa fi fost de la începuturi bastionul acestei subversiuni subterane, în ciuda repetatelor avertismente ale presedintilor si patriotilor americani ca George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, care se banuieste ca a fost asasinat tocmai pentru ca se opunea planurilor Noii Ordini Mondiale.

Bineînteles, povestile despre asasinarea lui Lincoln, date publicitatii pentru consumul maselor si predate în scoli sunt la fel de “adevarate” ca si istoria românilor scrisa de Mihai Roller. Colonelul Edward Mandell House, care era creierul presedintelui american Woodrow Wilson, era, dupa parerea lui Gary Kah, un agent al “cartelului Rothschild-Warburg-Rockefeller” .


“Toti – o apa si-un pamânt”

Gary Kah face o paralela între conspiratia subversiva a “iluminatilor” francmasoni si Consiliul pentru Relatii Externe, CFR-ul, care-l duce la concluzia ca ambele organizatii lucreaza în acelasi mod, cu aceleasi mijloace, în acelasi scop: pentru a instaura dominatia unei elite asupra tuturor popoarelor lumii pe care le vor degrada, aducându-le la rangul de vite umane. Cu acest scop se infiltreaza în guvernele si structurile administrative si statale ale popoarelor, lucrând în cel mai mare secret si punând accentul pe siluirea mintii victimelor.

La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie “sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie… participantii la sedinte n-au voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter… sau un de exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate”.

Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat în partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si în Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America.

La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U. Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine; Kurt Waldheim a fost soldat nazist.

Dar despre Hitler, care avea un bunic evreu si o amanta evreica (Eva Braun), se spune ca, alarmat la gândul ca ar putea fi santajat cu acel bunic evreu, i-a ordonat lui Hans Frank sa-i studieze genealogia. Circula zvonul ca bunica lui Hitler, Maria Anna Schickelgruber, din Waldvietral în Austria, ar fi ramas gravida cu tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare în casa baronului Rothschild din Viena si ca acesta din urma era tatal adevarat a lui Alois si bunicul lui Adolf Hitler.

Hans Frank i-a raportat lui Hitler ca bunica lui Hitler l-a conceput pe tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare la Graz, în casa unui evreu. Alois n-a fost niciodata recunoscut drept copil al celui cu care bunica lui Hitler s-a maritat ulterior. S-a discutat mult daca într-adevar era Hitler nepotul nelegitim a lui Rothschild sau al altui evreu; faptul cert este ca el credea ca este, si ca bancherii Rothschild i-au acordat un sprijin imens ca sa acapareze puterea în Germania.

Hitler a început razboiul invadând Austria, unde s-a grabit în primul rând sa distruga toate urmele descendentei tatalui lui. Dar principalul sprijin l-a primit Hitler de la I. G. Farben, cartel care sprijinea socialismul si era în strânsa cooperare cu Standard Oil din America, compania lui Rockefeller.


Comunitatea Europeana, Rusia si ONU

Cum pe la jumatatea secolului nostru natiunile se opuneau înca integrarii totale în unica gloata mondiala, conducatorii din umbra au înfiintat în 1954 grupul Bilderberg cu scopul de a realiza integrarea economica a Europei, lucru dorit asa de fierbinte de români, care în majoritatea lor nu stiu ca integrarea economica a Europei nu înseamna nimic altceva decât întinderea comunismului si în Europa Occidentala si permanentizarea structurilor comuniste în Europa Rasariteana.

Grupul Bilderberg cu cei aproximativ 100 de membri ai sai, recrutati din vârfurile puterii financiare, a fost finantat masiv de catre fundatiile Rockefeller si Ford. Prima lui realizare a fost Piata Comuna Europeana, care se preconiza sa devina o uniune politica, la 31 decembrie 1992. Dar, cum zice Douglas Reed, unul dintre cei mai talentati, mai inimosi si mai lucizi scriitori ai secolului nostru: la mare pericol Dumnezeu le da popoarelor câte o scânteie de inspiratie.

Tot anul 1993 a fost punctat de zvârcoliri ale natiunilor europene prinse în capcana, care se împotrivesc unificarii Europei. Practic, toti americanii care participa în Grupul Bilderberg sunt sau au fost membri în CFR.

O alta organizatie-sora este Clubul de la Roma, înfiintat în 1968, care numara mai putin de 100 de “oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialisti, si oameni care ocupa functii în guvernul national si international” cum zic chiar ei, fara sa explice unde sunt birourile guvernului international, si unde ei sunt “international civil servants” (“functionari ai guvernului international”).

Participantii americani din acest club includ membrii CFR-ului si ai familiei Rockefeller. Sarcina clubului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pamântesc a fost împartit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de granite nationale.

În 1973 aceste regiuni se chemau “regate” (“kingdoms”). În 1974 a fost republicat acelasi raport, dar cuvântul “regate” a fost omis. Ceea ce îl alarmeaza pe Gary Kah în raportul acestui club despre activitatea guvernului international este fundamentul lui satanic-ocult, adica faptul ca se bazeaza pe religia “New Age – Noua Era”.

La pagina 42 a cartii sale, Gary Kah reda harta lumii cu cele 10 regiuni formulate de Clubul de la Roma, unde se vede clar ca regiunea numarul cinci ocupa întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice cu toate tarile socialiste satelite înglobate în ea; adica România nu este o tara ci o parte din regiunea 5, Rusia.

Asa arata harta lumii la ora aceea.

Granitele regiunilor sunt în stare de flux, dupa cunoscutul model sovietic, care muta granitele republicilor unionale astfel încât sa fie întotdeauna varsare de sânge si suferinta între armeni si musulmani, între români si ucrainieni, si asa mai departe.

Aceste continui deplasari ale granitelor naturale îndeplinesc un dublu scop: pe de o parte îmbogatesc bancherii internationali care fabrica si vând armamentul, reducând populatia globului, care este, zic ei, prea numeroasa pe de alta parte conving oamenii ca nationalismul si patriotismul sunt cauza tuturor relelor si numai renuntarea la suveranitatea nationala va aduce pacea în lume, sub un guvern mondial, într-o noua ordine mondiala.

“Trebuie sa dezvoltam o “constiinta globala” care va obliga fiecare individ sa-si accepte rolul de membru în comunitatea globala… Fiecare individ trebuie sa-si dea seama ca unitatea de baza a cooperarii umane si a supravietuirii s-a mutat de la nivel national la nivel global”, scrie comitetul executiv al Clubului de la Roma în cartea sa “Mankind at the Turning Point – Omenirea la Rascruce”, p. 147.

În încheierea acestei carti, la pagina 206, se întrevede adevarul despre clubul de la Roma si toate organizatiile surori: “scopul este schimbarea fundamentala… în distribuirea averii si venitului” (“fundamental changes… in the distribution of wealth and income”). Caci distribuirea averii si-a venitului nu va mai fi pe baza liberului schimb, unde producatorul îsi vinde munca si produsele la pretul pietii si este platit dupa cât valoreaza oferta lui pe piata libera.

În Noua Ordine Mondiala omul va fi sclav total si perpetuu al guvernului francmasonic mondial care-i cere maximum de efort si în schimb îl hraneste, îl îmbraca si-l cazeaza câta vreme este productiv, dupa baremele stabilite de guvern pentru vita umana iar când nu mai este productiv, urmeaza eutanasia, adica eliminarea lui “cu blândete” dintre cei vii.

Românii care vad cum fostii activisti comunisti fac pe nationalistii se dezgusta de nationalism si se arunca în bratele guvernului mondial ca vitele duse la taiere – nestiind ca acesti fosti activisti comunisti sunt finantati ca sa faca pe nationalistii tocmai pentru ca trecutul lor comunist sa arunce o pata asupra simtirii nationaliste si a patriotismului în general.

preluare de pe sursa: http://piatza.net/imperiul-financiar-mondial/

Dictatura financiara

Dictatura financiara

 


„Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special l-am păstrat pentru sfârşit, ca fiind punctul cel mai greu care totodată este culminant şi hotărâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pământ. Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (n.n. pentru noi) bani din circulaţie.” – Al XX-lea protocol secret francmasonic

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Franţei şi alţi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criză, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul Trezoreriei SUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale).

Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între 5 şi 8 iunie 2008) că Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme

financiare create de actualul sistem. „Vina”, spunea el, „o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar. Instituţiile care joacă un rol central pe pieţele monetare şi de capital, incluzând aici principalele bănci active la nivel global, dar şi băncile de investiţii, au nevoie să opereze sub tutela unui cadru unic, care să ofere o mai puternică supraveghere consolidată.

Pentru că principala sa responsabilitate este asigurarea stabilităţii întregului (!) sistem financiar, Federal Reserve va trebui să joace un rol central în stabilirea acestui cadru, colaborând strâns cu supervizorii din SUA şi alte ţări. Avem nevoie de o mai bună capacitate de a răspunde la crize.”

Sistemul băncilor centrale sau naţionale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor să îl extindă). Prima din această serie a fost Federal Reserve din SUA. O bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retrăgând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei naţionale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Federal Reserve, ca bancă centrală a SUA, este singurul organism care poate produce dolari. Scriitorul Peter T. Whitte a avut curiozitatea să îl întrebe, într-un documentar difuzat de National Geographic, pe un înalt oficial al Federal Reserve, de unde vin dolarii. Iată ce a răspuns acesta „Păi, noi creăm dolarii. Sunt bani care nu au existat înainte.” „Există vreo limită la asta?” l-a întrebat Whitte. „Nu, niciuna, doar judecata sănătoasă şi conştiinţa celor din Federal Reserve.”

Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră buzunarul celor care o conduc şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire.

În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum să îl extindă la nivel planetar. 25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CRE, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CRE (Consiliul Relaţiilor Externe, Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră.

Într-un articol din Financial Times având ca titlu „Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.

Iată ce scrie el în Financial Times: „Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare.

Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală. Hank Paulson, secretarul Trezoriei americane solicită imperios naţiunilor lumii să îşi stabilească propriile programe de salvare.

Băncile centrale au început deja să realizeze acţiuni sincronizate de injectare de fonduri în pieţele de capital (n.n. la acel moment, ţările europene încă nu luaseră oficial această decizie, dar ordinul fusese deja dat şi liderii europeni se vor conforma conştiincioşi la scurtă vreme).

Aceasta ar trebui să ducă la un răspuns internaţional coerent, menit nu doar să stingă focarele create, ci şi să reconstruiască şi să menţină pieţele de capital pe termen lung.

Aparatul instituţional actual nu este capabil să facă previziuni. Sistemul financiar evoluează. FMI este nerelevant în această criză, iar G7 nu are nicio legitimitate într-o lume în care China, Brazilia şi alte ţări au devenit jucători importanţi.

Federal Reserve este mult prea solicitată ca să acţioneze ca o bancă centrală globală. Acest vid de autoritate este periculos pentru toată lumea. America depinde de intrările masive de capital străin (în valoare brută de 3 miliarde de dolari pe zi), iar acestea vor creşte în mod sigur în anii ce vor urma. Wall Street şi Washington nu vor fi capabile să facă faţă, fără o strânsă cooperare cu alte pieţe.

Pe lângă aceasta, dimensiunile internaţionale ale finanţelor sunt dincolo de orice imaginaţie. Activele globale au crescut de la 12.000 de miliarde de dolari în 1980 la aproape 200.000 de miliarde de dolari în 2007. O cantitate în continuă creştere din acest capital se află acum în Asia şi în zona Golfului, nu în SUA sau în Europa.

Toate aceste considerente indică necesitatea unei noi Autorităţi Monetare Globale (GMA). GMA va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul şi va controla implementarea unor reglementări globale.

Va monitoriza riscurile globale şi va instaura un sistem de avertizare mai eficient.

Va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumită mărime.

Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia. Dacă nu se vor conforma, vor fi trecute pe lista neagră. Aici vor fi incluse băncile, companiile comerciale, fondurile de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), agenţiile de rating, dar şi fondurile naţionale de sănătate.

Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită şi Brazilia. Va fi finanţat prin contribuţii obligatorii de fiecare ţară care se va angaja la aceasta şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private.”

Ceea ce Jeffrey Garten descrie în articolul său este de fapt o dictatură financiară globală. Şi nu este doar o teorie, ci un plan care începe să fie pus în aplicare.

13 octombrie – Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cere „o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”

„Uneori este nevoie de o criză, pentru ca oamenii să accepte, că ceea ce era de mult evident şi ar fi trebuit făcut încă de mulţi ani nu mai poate fi amânat acum,” spune Gordon Brown într-un discurs. „Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internaţională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem Bretton Woods, să construim o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii ce vor urma.”

Acordul Bretton Woods a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca
Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional” (adică exact acelaşi pretext care este servit şi astăzi).

„Fondatorii Bretton Woods au stabilit reguli pentru o lume în care circulaţia capitalului era limitată,” continuă Gordon Brown. „Noi trebuie să stabilim noi reguli, pentru o lume în care circulaţia capitalului este globală.”
În acelaşi discurs, Gordon Brown compară sarcina actualilor lideri mondiali cu acţiunile lui Winston Churchill (premierul Marii Britanii) şi ale lui Franklin Delano Roosevelt (preşedintele SUA) de la acea vreme. „Chiar şi în toiul bătăliei”, a spus el, „ei se gândeau tot la cadrul general care va fi necesar după război. Cooperarea internaţională este singura cale pentru ca în economia globală să nu se mai repete problemele pe care le-am văzut cu toţii în timpul actualei crize.”



15 octombrie – Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”

Nicolas Sarkozy este un alt personaj cheie în acest joc. Instaurat în fruntea Franţei cu sprijinul masoneriei şi al CIA-ului (este de notorietate faptul că în spatele său se află Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei şi agent CIA), Sarkozy conduce acum grupul liderilor europeni. Deloc întâmplător, Franţa se află acum la preşedenţia Comisiei Europene, exact în perioada deznodământului actualei crize financiare.

Nici nu se putea om mai potrivit pentru a aduce ţările Europei la linia trasată de Bilderberg.

La ultima întâlnire care a avut loc pe 15 octombrie la Bruxelles cu liderii ţărilor membre UE, Nicolas Sarkozy a vorbit de un guvern financiar mondial: „propun ca, la finalul acestui Consiliu, să venim cu un mesaj unitar. În acest spirit am propus un summit internaţional până la finalul acestui an, de preferinţă la New York, acolo unde a început totul, pentru refondarea sistemului financiar internaţional.

Doresc ca, în ceea ce priveşte acest subiect, noi, europenii, să fim deplin uniţi. Criza actuală este criza prea-multului. Trebuie să refondăm sistemul, iar această refundamentare trebuie să fie globală. Nicio instituţie financiară nu trebuie să scape reglementării şi supravegherii.”

Sistemul nu trebuie refondat, ci trebuie pur şi simplu să se renunţe la el cu totul, întrucât s-a dovedit deja că este păgubos pentru omenire şi ineficient în a asigura mult râvnita stabilitate economică. Însă Sarkozy nu face decât să îşi joace rolul: el trebuie să determine toate ţările aflate sub tutela UE să se conformeze la linia trasată de Bilderberg.

„Suntem încrezători că lucrând împreună vom depăşi provocările actuale şi vom reinstaura stabilitatea economiilor noastre şi prosperitatea,” a fost primul mesaj al G8 la începutul lui octombrie 2008. Prin grija lui Sarkozy, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE au cântat pe 15 octombrie, fără să cârtească, acelaşi refren şi au subscris la ruşinoasa soluţie de a aloca miliarde de euro din banii statelor pe care îi conduc pentru a „salva” băncile (în realitate pentru a finanţa noul guvern financiar mondial).

Principalul consilier economic al preşedintelui Sarkozy, François Perol, a explicat presei că „pentru a răspunde crizei financiare, cea mai gravă de după cea din anii ’30, trebuie să lucrăm în trei direcţii. Acest nou Bretton Woods va implica în primul rând un sistem de reglementare financiară bazat pe controlul tuturor agenţilor financiari, a fondurilor de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), a agenţiilor de rating şi a băncilor.” Acelaşi lucru îl spunea şi Jeffrey Garten.

Al doilea punct propus de Franţa (ţinând cont de cele de mai sus, este evident că Franţa nu face decât să reproducă papagaliceşte ideile trasate de Bilderberg) este „crearea unui guvern economic mondial, care să nu fie redus la G8, pentru că din acesta nu fac parte două dintre ţările cele mai populate din lume, China şi India, şi nici Brazilia, Mexic sau vreo ţară africană.” Până aici nicio noutate. Şi al treilea punct: „Instituirea unui sistem de cooperare monetară între marile state, pentru că unul dintre motivele actualei crize îl constituie dereglările monetare din anii ’90 şi de la începutul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China şi Europa, fiecare pentru sine, să elaboreze o politică diferită”.

Concluzia acestei mascarade? În urma summitului de la Bruxelles, liderii UE au făcut presiuni asupra Washington-ului pentru ca acesta să reformeze rapid şi în profunzime sistemul financiar actual. Iar Washington-ul a fost extrem de mulţumit să subscrie planului care fusese lansat chiar de el, ca instrument docil al Bilderberg.



Istoria se repetă sub acelaşi slogan: „Ordo ab chao” (la ordine prin haos)

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât repetarea pas cu pas a unei vechi strategii, care a mai fost utilizată de câteva ori de-a lungul istoriei, cu aceleaşi consecinţe dezastruoase pentru omenire. De fiecare dată scenariul a fost identic: s-a creat o situaţie de criză, s-a oferit o soluţie, chipurile pentru a menţine stabilitatea şi apoi au fost implementate măsuri care au creat un şi mai mare control din partea aşa-zisei elite mondiale.

Conspiraţioniştii numesc această strategie „dialectica hegeliană a tezei-antitezei şi sintezei”. Masonii o numesc „Ordo ab chao” (la ordine prin haos sau mai bine spus la Noua Ordine Mondială prin haos). Au instaurat-o chiar ca deviză a celui mai înalt grad din Ritul Scoţian, gradul 33.

În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătulă de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bătăliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei.

Dacă, din contră, câştiga armata coaliţiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o poziţie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere.

După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.

Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră. Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo.

Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice „fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi.

După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic.

În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori.

Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţată tot de Rothschild) şi să ajungă la… stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocată şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei, bancherul J. P. Morgan.

În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune.

S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5400 de bănci au dispărut atunci).

Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi trezorier al lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.).

Aldrich a propus ca soluţie „salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat Congresului.

Iniţial nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve.

Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson scria cu regret: „Naţiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate şi mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internaţionali care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul. ”

Publicului i s-a spus atunci că Federal Reserve este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică. (Sună cunoscut, nu-i aşa?) Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflaţia, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei Federal Reserve.

A urmat însă marea criză economică din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri).

Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.


În 1971, Federal Reserve a oprit convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei.

De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.

Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie (sperăm) cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeaşi bancheri din umbră prin intermediul organizaţiilor lor: Federal Reserve, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii.

Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelaşi grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă.


Guvernanţii din umbră construiesc Banca Unică Globală cu banii noştri

Contribuabil = termen generic (din seria consumator, cap de locuitor etc.) utilizat pentru a desemna fiinţa umană plătitoare de taxe şi impozite. Termenul se opune celui de franc-mason (franc=liber, utilizat de-a lungul istoriei pentru a-i desemna pe cei care erau scutiţi de taxe, impozite, dări).

Liderii celor mai bogate ţări ale lumii au anunţat de curând că unica rezolvare a crizei financiare actuale este să pompeze bani publici în instituţiile aflate în pericol de faliment. Banii publici sunt după cum se ştie, banii colectaţi de la contribuabili prin sistemul de impozite şi taxe, pentru a susţine instituţiile de stat, menite să le ofere cetăţenilor servicii publice şi să vegheze la respectarea intereselor lor.

Pe 14 octombrie, premierul britanic Gordon Brown a ţinut poporului englez un discurs atât de patetic şi hilar, pentru a justifica această ruşinoasă decizie, încât merită să fie reprodus:

„După cum ştiţi, Marea Britanie are o puternică tradiţie financiară. Am fost pionierii sistemului bancar de azi care este construit pe încredere. Nu este nevoie să spun nimănui de aici că sistemul nostru bancar joacă un rol central în tot ceea ce facem ca naţiune. Ştiţi mai bine decât oricine altcineva că băncile nu sunt doar entităţi economice, ele se împletesc intim chiar cu vieţile noastre, sunt vitale pentru cei ce vor să facă economii, pentru cei care au credite ipotecare, pentru afaceri şi pentru familii. Ceea ce spun acum nueste ceva abstract. Este vorba despre ceea ce vor discuta mamele şi taţii în seara aceasta, stând pe canapea în sufragerie, imediat ce copiii s-au dus la culcare. Pentru că dacă problemele din America îi fac pe oameni să se întrebe dacă mai pot obţine vreun credit ipotecar, ştim că trăim vremuri de excepţie. În astfel de vremuri, pieţele normale încetează să mai lucreze. Nu putem să îi lăsăm pe oameni fără apărare, pe cont propriu. Să lăsăm lucrurile la voia întâmplării ar fi o negare a responsabilităţii. Este exact unul dintre acele momente în care oamenii privesc spre guvernele lor pentru ca ele să le dea o direcţie. Şi după cum am spus acum câteva zile, noi nu vom fugi de responsabilitate.”

„Guvernul nostru unic şi absolut nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător,” spune cel de-al XX-lea protocol masonic. Ce au făcut deci aceşti apărători atât de vajnici ai intereselor cetăţenilor şi famililor? Au decis să aloce din fonduri publice miliarde de euro care ajung direct în buzunarele bancherilor internaţionali. Germania a aprobat deja 470 de miliarde de euro, Franţa vorbeşte de 300 de miliarde de euro, Anglia de 500 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 636 miliarde de euro), SUA de 700 de miliarde de dolari.

Cel puţin, după întâlnirea G7, comunicatul de presă dat către poporul american nu a fost atât de ipocrit ca discursul premierului britanic Gordon Brown. Americanii au spus pe şleau că miliardele pompate în mega-corporaţiile financiare au ca scop „să redea încrederea în bănci pentru ca acestea să poată acorda în continuare împrumuturi populaţiei şi societăţilor comerciale”.

„Ne angajăm să continuăm să conlucrăm pentru a stabiliza pieţele financiare şi pentru a restabili fluxul de creditare, ca să fie susţinută creşterea economică mondială,” se arată în comunicatul Trezoreriei americane dat în numele G7. Tot mai mulţi analişti economici au dezvăluit însă că de fapt creşterea economică din ultimele decenii este o mare păcăleală. Realitatea este că atât indivizii, cât şi ţările sunt datori vânduţi băncilor internaţionale.

Auzind concluziile G7, americanii au fost în culmea fericirii că îşi vor putea plăti creditele pe care le au deja şi că pot face în continuare altele. Tristă imagine a stadiului în care au fost aduse fiinţele umane! Ce om cu capul pe umeri ar accepta să dea cuiva bani, dacă ar ştii că acela va utiliza banii săi pentru a-l împrumuta tot pe el, cerându-i în plus o grasă dobândă şi făcându-l dator pe viaţă?


Epilog

Este posibil ca toate aceste detalii financiare să-i obosească pe unii cititori. Din păcate, guvernul mondial ne-a obişnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama „experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul „elitei” mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră).

Pentru cei pe care detaliile îi ostenesc (mai ales pentru a-i convinge de importanţa acestora) vă oferim următoarea povestioară cu tâlc (culeasă de pe Internet), care rezumă pe înţelesul tuturor ce este în neregulă cu actuala criză financiară, cum a fost ea creată de guvernul din umbră şi cum singurii care au de pierdut de pe urma ei nu sunt nici instituţiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, nici preşedinţii şi miniştrii care fac jocurile lor, ci fiecare dintre noi.

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe (verzi!). Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a încasat cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”

Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni.

Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.” Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe sătenii şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 pe euro de broscuţă. Daca vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/dictatura-financiara/