Se afișează postările cu eticheta E-uri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta E-uri. Afișați toate postările

9 martie 2013

SECRETUL fabricării MEZELURILOR & 100 ALIMENTE fără CALORII


După ce veți citi acest articol, nu mai puteti spune ca n-ati stiut!
Foto: mhblogonline.blogspot.com
Mezelurile (salam, carnati, parizer, polonezi, cremvursti)
 ”Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani.Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor, dar şi a celei mai urâte forme de cancer – cel colonorectal”, spune Mencinicopschi. 

Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri
Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera.
Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne. Anul trecut, media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe din Europa, asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie.

Slănină multă şi injecţii cu apă
În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi, iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a crenvurştilor.
Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia sau alte grăsimi hidrogenate. Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie se adaugă făina de soia, şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi. Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului.
De cealaltă parte, produsele “premium”, ca pastrama, muşchiul sau cotletul, sunt injectate cu saramură şi fosfaţi, compuşii care reţin cea mai multă apă.
Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă. Saramura, care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul.
E-urile sunt importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţiunite prin deshidratare.
Departe de “mâncatul sănătos”
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele “eco”, sunt pline de chimicale.
Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame:
Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun. Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici”.
Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.
Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi,  nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă.
Medicii spun că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. “Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii”, spune Gheorghe Mencinicopschi.
SCUMP
80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotletul

Etichetele fără valoare
Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau de pendenţă: “Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate”.
Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. “Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzhaimerul“, explică Gheorghe Mencinicopschi.
Aspectul de “delicios” al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.
“Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta  într-un produs din carne. Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor”, spune Mencinicopschi.

AMENINŢĂRI

Bolile care ne urmăresc
Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză. Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi.
Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza.

44% CARNE
Cârnaţi Cabanos
Conţinut: carne de porc inferoară – cu slănină şi şorici – 44%, carne de vită – 16%, faină de soia – 40%. Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare.
Aditivi: stabilizatori: (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidant (acid ascorbic), potenţiator de gust, glutamat monosodic (aditiv care provoacă apetit mare şi dependenţă), zaharuri – dextroză, lactoză, colorant natural: carmin, conservant – nitrit de sodiu si nitrat de potasiu.
Pentru omogenizare se mai folosesc grăsimile vegetale. Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75 de grade C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.

60% CARNE
Cârnaţi de porc
Conţinut: carne de porc 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural – carmin, conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu.
Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.

60% CARNE
Cotlet de porc
Conţinut: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20%- 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac.
Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi, potenţiatori de gust.
Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial. 14 porţii de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică, care este foarte gravă.
Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.

62% CARNE

Lebărwurst
Conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe – inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă aditivii – colorantul alimentar – carmin, antioxidanţi, amidon de cartofi.
Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75 de grade C.
Un lebărwurst “tradiţional” trebuie să conţină mai puţin de şase grame de sare la 100 de grame de produs şi, în principiu, să aibă cel mult trei aiditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile.
Un produs mai puţin conservat îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.

80% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Parizer de porc
Conţine:80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente – sare, usturoi, coriandru, boia de
ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin).
După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în  apă, la 75 de grade C. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, conferă starea de saţietate.
În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, care este prelucrată cu utilaje speciale. Această pastă conţine şi resturi de piele, chiar şi oase.

60% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Salam de vară
Conţine:60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară – adică ceea ce se poate prelucra din picioare, gât – mix de condimente – sare, boia, piper sau extract de condimente – aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant – carmin, glutamat de sodiu (E 261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr.
Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (de plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin patru-cinci zile. În alte cazuri, se adaugă agent de afumare.
40% SARAMURĂ

Pastramă
Conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust.
Carnea stă în sos timp de trei până la cinci zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid.
Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi – cele policiclice aromate.

70% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Şuncă de porc
Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici) – proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant – carmin.
Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice care se ţin la un tratament termic de 75 de grade Celsius. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.

100 ALIMENTE  FARA  CALORII
  1. Afine – normalizează glicemia şi au calorii negative.
  2. Agar – este un gel extras dintr-o algă sub formă de pulbere. Ajuns în organism, absoarbe lichidele şi îşi măreşte volumul, captând grăsimile şi zaharurile. Nu e digerat de organism, ci eliminat cu tot cu grăsimi şi zaharuri. Cantitatea optimă este de 3 g pe zi. Se poate folosi la supe şi sosuri.
  3. Alge marine – conţin multe fibre.
  4. Ananas – conţine enzime care dizolvă grăsimile.
  5. Anason – degresează organismul.
  6. Andive – au calorii negative, stimulează secreţia biliară.
  7. Anghinare – diuretic, scade colesterolul.
  8. Ardei iute – intensifică metabolismul.
  9. Avocado- are proteine vegetale uşor digerabile.
10. Broccoli – are calorii negative.
11. Busuioc – degresează organismul, are calorii negative.
12. Caise – laxative, ajută digestia.
13. Cardamonul – este un condiment tradiţional arab numit şi “hell”. Câteva seminţe luate înainte de masă cu 10 minute, stimulează digestia, iar puse în cafea neutralizează toxicitatea ei.
14. Carne de curcan – are puţine calorii şi puţine grăsimi.
15. Cartofi – se consumă fără grăsimi şi doar cu alte legume.
16. Castane – ard grăsimile.
17. Castravete – are calorii negative, elimină toxinele.
18. Căpşune -elimină toxine din organism, au calorii negative.
19. Ceapă – degresează organismul, are calorii negative.
20. Chimen – reglează secreţia de enzime.
21. Cicoare – stimulează digestia.
22. Cimbru -degresează organismul.
23. Cireşe – sunt depurative.
24. Coacaze negre – reechilibrează metabolismul.
25. Coada-calului – măreşte procesele de eliminare a toxinelor
26. Conopida – are calorii negative.
27. Coriandru – reduce balonarea.
28. Cresonul – se poate consuma ca salată, suc, supă sau pentru condimentarea cărnii şi a legumelor. Are efect antibiotic fără a afecta flora stomacală, întăreşte sistemul imunitar, e un bun diuretic şi detoxifiant şi ajută la eliminarea grăsimii. Ceaiul e bun şi contra tusei. Atenţie, planta uscată îşi pierde puterile curative!
29. Cuişoare – au calorii negative.
30. Dafinul – are marea proprietate de a dizolva şi elimina grăsimile, iar pentru asta nu trebuie consumat în cantităţi mari, câteva frunze puse în mâncare sunt suficiente, însă trebuie folosite frecvent pentru
ca efectul să fie vizibil.
31. Dovlecel – are calorii negative.
32. Fasole pătată – este purgativă.
33. Fasole verde – are calorii negative.
34. Ghimbir – intensifică metabolismul.
35. Ginseng – elimină toxinele.
36. Graham – are multe fibre.
37. Grapefruit -contine enzime care dizolvă grăsimile.
38. Gulie – reglează nivelul glucozei.
39. Hrean – degresează organismul.
40. Kiwi – este puternic antioxidant.
41. Lămâie – degresează organismul, are calorii negative.
42. Lemn dulce – stimulează ficatul şi secreţia vezicii biliare şi îmbunătăţeşte digestia. Se foloseşte rădăcina şi se consumă ca ceai, infuzie: 2 linguriţe la o cană. Se bea după masă. Atenţie, măreşte
fertilitatea, iar consumul pe o perioadă mai mare de câteva săptămâni poate duce la hipertensiune sau edeme!
43. Izma – are efect răcoritor.
44. Mandarine – reduce indigestia.
45. Mango – are calorii negative
46. Măceşe – alungă oboseala.
47. Măcriş – este detoxifiant.
48. Mărar – degresează organismul, are calorii negative.
49. Mei – are multefibre.
50. Mentă – are calorii negative, este diuretică.
51. Mere – au calorii negative.
52. Miere – scade pofta de mâncare.
53. Migdale – scad colesterolul.
54. Morcovi – au calorii negative.
55. Mure – sunt laxative.
56. Muşeţel – uşurează digestia.
57. Napi – diuretic, purifică sângele.
58. Nectarine – au puţine calorii.
59. Oregano – intensifică funcţiile hepatice.
60. Orez basmati – intensifică digestia, răcoritor.
61. Orez brun – intensifică digestia.
62. Orz – intensifică funcţiile hepatice.
63. Papaya – reglează glicemia.
64. Păducel – reduce aciditatea gastrică.
65. Păpădia – intensifică arderile.
66. Păstârnac – este diuretic.
67. Pătrunjel – are calorii negative, elimină grăsimea.
68. Pepene roşu – este diuretic.
69. Peşte – reduce colesterolul, are grăsimi bune.
70. Piper – degresează organismul.
71. Portocale – au calorii negative.
72. Ridichi – au calorii negative.
73. Rodii – scad  colesterolul.
74. Rosmarin – este diuretic.
75. Roşii – degresează organismul
76. Salata verde – stimulează metabolismul.
77. Salvia – are calorii negative.
78. Schinduf – se consumă seminţele sau frunzele, pisate şi amestecate cu mâncare. Ajută la digestie şi scade nivelul colestrolului. Sub formă de ceai: 2 linguriţe la o cană cu apă; are efect antitusiv şi laxativ, se bea călduţ după 3 ore de infuzare.
79. Scoici – reglează funcţia tiroidiană.
80. Scorţişoară – degresează organismul.
81. Secară – grăbeşte digestia intestinală.
82. Seminţe de dovleac – au efect de purificator intestinal.
83. Seminţe de floarea-soarelui – au grăsimi bune, nu îngraşă.
84. Seminţe de in – drenează intestinul.
85. Seminţe de susan – previn osteoporoza.
86. Sfecla – are calorii negative.
87. Şovârf – este tonic gastric.
88. Spanac – are calorii negative şi multe fibre.
89. Sparanghel – are calorii negative.
90. Şofran – accelerează metabolismul.
91. Tapioca – este un fel de făină obţinută din tuberculii maniocului, care ajută la scăderea colestrolului şi la reducerea stratului adipos.
92. Tarhon – dizolvă grăsimile.
93. Tofu – conţine fibre.
94.Ţelină – are calorii negative.
95. Urzica – e detoxifiantă şi laxativă
96. Usturoi – degresează organismul, are calorii negative.
97. Varză – este diuretică şi purgativă.
98. Varză chinezească – are calorii negative, este foarte săţioasă.
99. Varza de Bruxelles – are calorii negative.
100. Vinete – conţin multe fibre

Material primit prin e-mail. Mulțumesc, Anda Dincă!

preluare de pe sursa:
http://blogosfera.piatza.net/secretul-fabricarii-mezelurilor-100-alimente-fara-calorii/

12 ianuarie 2012

FOOD INC. (SUBTITRARE ROMANA)



Nu vei mai privi niciodată la fel în farfurie.

Metodele folosite astăzi în industria alimentară sunt, în mare parte, răspunsul la creşterea rapidă a industriei fast-food din anii ‘50. 

Producţia de alimente, în întregul ei, s-a schimbat drastic de atunci, aşa cum nu s-a schimbat niciodată în mii de ani. 

Controlată de o mână de corporaţii multinaţionale, politicile de producţie şi prelucrare a alimentelor urmăresc, ca pe un cod nescris, scoaterea pe piaţă a unor cantităţi imense de produse, cu costuri de producţie reduse (cel mai des fiind, de fapt, minime). 

Rezultatul este, bineînţeles, un profit uriaş; profit ce, la rândul lui, permite coloşilor din industrie să controleze direct aprovizionarea globală cu produse alimentare.

“Esti ceea ce mananci”. Este o expresie simpla, insa poarta cu ea implicatii infricosatoare pe care regizorul Robert Kennerisi bazeaza documentarul, pornind de la reportajele mistuitoare ale autorilor Eric Schlosser si Michael Pollan. 

Exploreaza modul in care evolutia productiei alimentare supune la riscuri grave sanatatea si mediu. 

Scriitorii nu sunt radicali si nici macar vegetarieni, dar cand vine vorba de expunerea problemelor si numirea vinovatilor, acestia se transforma in cruciati adevarati.

Food, Inc da veridicitate criticilor sale luand spectatorii ca martori ai vietilor oamenilor care se revolta. 

Explica modul in care corporatiile au exploatat legile si subventiile pentru a crea monopoluri socante. 

Dintr-un exemplu aflam cum conglomeratul alimentar Monsanto si-a extins controlul asupra soiei de la 2% din piata americana pana la 90% in ultimii 12 ani. 

Monsanto are puterea legala asemanatoare cu o decizie a Curtii Supreme, ceea ce le-a permis sa conteste agresiv impotriva micilor fermieri.

Decizia a fost semnata de judecatorul Clarence Thomas, care se intampla sa fie un fost avocat al companiei Monsanto.

Relatiile confortabile intre afaceristi si guvern (din ambele partide politice) sunt atent disecate in acest documentar. 

In opozitie cu aceste interese puternice, intalnim oameni din toate categoriile sociale, de la o mama care si-a pierdut fiul de 2 ani prin otravire cu E. coli, la fondatorul fermelor ecologice de iaurt Stonyfield, care privesc cu dispret dogmele conventionale vazand si o latura pozitiva la Wal-Mart.

Pe parcurs descoperim povesti sfasietoare si indignante, dar filmul canalizeaza cu atentie aceste emotii inspre oportunitatile pentru activism. 

Chiar daca nu reuseste altceva, acest film va starneste un apetit puternic pentru mese mai sanatoase.





preluare de pe Sursa: Secretele Sistemului

13 septembrie 2011

MSG – Drogul din alimente

MSG – Drogul din alimente

Te-ai intrebat vreodata…

De ce alimentele cumparate sunt mai gustoase decat cele de casa ?

De ce mancarea de acasa n-o egaleaza niciodata la gust pe cea de la fast-food ?

De ce sunt atat de gustoase mezelurile, desi sunt facute doar din cateva resturi de carne?

De ce sunt atat de “bune” unele alimente, incat atunci cand le mananci, pur si simplu nu te mai poti opri ?


Raspunsul este simplu:

Producatorii mezelurilor/cipsurilor/supelor la plic/condimentelor si alimentelor de la fast-food adauga intentionat un “E” care sa ne pacaleasca papilele gustative si creierul.


Despre ce “E” este vorba ?

Monoglutamatul de Sodiu (MSG) sau E621

Monoglutamatul de Sodiu(E621) face ca un salam, obtinut din fie ce resturi de carne pe care oricine le-ar arunca la gunoi, sa fie un aliment atat de gustos incat sa nu pe mai poti opri din mancat. Ti se pare ca acel aliment este irezistibil de bun.

Mai mult decat atat, te face sa iti doresti sa mananci acel aliment si maine si poimaine si apoi in fiecare zi – ITI DA DEPENDENTA.

Aroma din MSG se numeste “Umami” sau “Al cincilea gust”. Odata ce papilele tale gustative simt acest gust, transmit creierului o sensatie de placere si euforie, motiv pentru care incepi sa mananci din ce in ce mai mult si simti ca nu te mai poti opri.

Oamenii care consuma regulat alimente care au MSG adaugat, ajung sa dezvolte o asa mare dependenta de alimente, incat mancatul devine pentru ei principala satisfactie in viata.

Paradoxul este ca acesti oameni sunt nevinovati pentru starea lor. Ei sunt doar victimele unei manipulari la nivel biochimic, care are printre scopuri imbogatirea producatorilor si indobitocirea consumatorilor.

Partea si mai proasta este ca acest “E” nu numai ca da dependenta, ci este si extrem de DAUNATOR pentru organismul uman.

Vorbim despre efectele daunatoare dupa ce vizionezi reportajul de mai jos, ca sa intelegi mai bine cum stau lucrurile:


Stiintific vorbind MSG-ul este un aditiv alimentar (“potentiator de gust”) format din 79% Acid Glutamic si 21% Sodiu.

Daca sodiul NU reprezinta un pericol pentru sanatate, acidul glutamic sintetic este, asa cum spune Dr Russell Blaylock, “o otrava mai rea decat nicotina si alcoolul, dar care se gaseste din abundenta in bucatariile fiecaruia dintre noi” .

Acidul glutamic e un aminoacid necesar omului care se gaseste in mod NATURAL in organism: in sange, in creier sau in laptele mamar, dar si in unele alimente: in oua, rosii, soia, in seminte, ciuperci, in branza, in peste etc.


Pana aici nicio problema, INSA

Cand acidul glutamic este SINTETIC – obtinut de oameni prin procese chimice – el devine otrava curata pentru organism, dar in special pentru creier. E de inteles ca in MSG se gaseste 79% Acid Glutamic SINTETIC (deci daunator).


Ce boli provoaca ?

Desi se fac eforturi imense pentru a ascunde si a minimaliza efectele daunatoare ale MSG-ului, studiile arata CLAR ca aceasta substanta este una deosebit de daunatoare pentru sanatate.

Conform oamenilor de stiinta, Monoglutamatul de Sodiu poate provoca o multime de boli:

* Creierul – principalul organ afectat

“Ne prajeste neuronii”

MSG – ul e clasificat ca excitotoxina sau neurotoxina, deoarece excita neuronii atat de tare incat ii distruge – si de aici deriva o serie de boli si dezechilibre ale creierului:

- Bolile Alzheimer si Parkinson

- Hiperactivitatea si deficitul de atentie la copii(ADHD)

- Autismul si Epilepsia

- Atacurile de panica si Migrene

- Oboseala cronica

Si nu in ultimul rand…

- Depresia si tuburarile de comportament: Dr. Blaylock a demostrat in cartea “Exitotoxinele: Gustul care ucide” ca MSG-ul, nu numai ca provoaca o gramada de boli de creier, dar are si un efect devastator in comportamentul de zi cu zi al oamenilor, din cauza ca creeaza dezechilibre puternice in hipotalamus.
Asadar, ai toate sansele sa devii o persoana deprimata, iritata, stresata si obosita cronic, daca in dieta ta zilnica se gaseste MSG(si se gaseste garantat daca mananci la fast-food si consumi alimente procesate) .

* In ce alte moduri te afecteaza MSG-ul:

- Afecteaza Glanda Pitulara – care este responsabila pentru buna functionare a celorlalte glande din organism. Astfel ca, MSG-ul deregleaza intreg echilibrul hormonal al organismului: si de aici – o reactie in lant care va afecta sanatatea intregului organism.

- Duce la OBEZITATE: din doua motive:

1. Strica echilibrul hormonal al organismului – deoarece afecteaza glanda pitulara.

2. Creste cu 40%-50% apetitul – cel putin asa arata studiile. Pofta de mancare creste deoarece se dezechilibreaza mecanismele naturale care ne dau pofta de mancare. Astfel ca, MSG-ul te va face sa-ti doresti sa mananci din ce in ce mai mult, chiar daca nu ai nevoie.

- Afecteaza vederea: studiile arata ca un consum excesiv de MSG duce in timp la scaderea vederii la distanta

– Miopia

- Provoaca hipertensiune – deoarece are un efect vasoconstricor asupra sistemului cirulator (ingusteaza vasele de sange).


Mai mult decat atat…

Pe langa ca este foarte periculos pentru sanatate si provoaca atatea boli, MSG-ul da si DEPENDENTA. – Acesta este si unul din principalele motive pentru care producatorii il introduc in alimente.


Cum ne ferim?

Probabil acum te intrebi, cum ai putea sa te feresti de efectele daunatoare ale acestui E621 ?

Foarte simplu:

Citind eticheta !!!

Daca obisnuiesti sa nu citesti eticheta, este timpul sa-ti faci un obicei nou cand mergi la cumparaturi.

Pentru a te feri de efectele daunatoare ale MSG-ului si a nu deveni dependent de alimentele procesate, este
ESENTIAL sa citesti eticheta alimentelor pe care le cumperi.

Partea proasta este ca…

Producatorii de alimente nu sunt prosti.

Ei nu au niciun interes ca TU sa stii ca alimntele pe care le cumperi sunt injectate cu un “E” care pe langa ca te imbolnaveste, iti da si dependenta. Din acest motiv producatorii folosesc denumiri alternative pentru MSG prin care incearcasa ne ascunda faptul ca alimentele care ei le vand contin acest aditiv.

Partea buna e ca poti afla mai jos denumirile care mascheaza faptul ca un aliment contine MSG:

Alimentele care au inscrise pe etichete urmatoarele ingrediente contin INTOTDEAUNA MSG:

- Glutamat – Glutamat de sodiu

- Aroma de fum – Potentiator de aroma

- Gelatina – Extract de drojdie

- Acid Glutamic – Potentiator de gust

- Glutamat Monosodic – Proteina vegetala hidrolizata

- Cazeinat de Sodiu – Arome naturale

- Cazeinat de calciu – Proteine texturate

- E621 – Aroma naturala de pui, vaca sau porc


Si eu ce mai mananc ?

1. Cea mai buna alegere o reprezinta intotdeauna HRANA VIE.

2. Alege intotdeauna alimentele de casa in locul celor din comert!

3. Citeste eticheta si alege alimentele fara “E-uri” si cu termen de valabilitate scurt.

4. Consuma cat mai putine alimente procesate: dulciuri, supe la plic, cipsuri, mezeluri, sosuri cumparate,
condimente procesate si sucurile racoritoare.

5. Renunta pentru totdeauna la Junk-Food:

Mancarea de tip Fast-Food are de obicei un continut ENORM de MSG, de aceea este si atat de buna incat iti da dependenta !

Sanatate!

preluare de pe sursa: vindecator.com

10 septembrie 2011

E-621 transformă cel mai prost aliment într-o delicatesă

E-621 transformă cel mai prost aliment într-o delicatesă

Dau gust alimentelor, dar în timp ne pot face rău.

Este vorba despre aditivii alimentari, cunoscuţi şi sub denumirea de E-uri.

Unul dintre aceşti potenţiatori de aromă care au intrat în atenţia specialiştilor din cauza efectelor adverse pe care le-ar putea avea.

Este vorba despre E-621 sau monoglutamatul de sodiu.

În Uniunea Europeană sunt acceptaţi în alimente peste 300 de aditivi.

Unul dintre aceştia este monoglutamatul de sodiu care se găseşte în mezeluri, chips-uri, junk food sau alte produse.E-621 are capacitatea de a transforma şi cel mai slab calitativ aliment într-o delicatesă.

Practic, acest aditiv îţi păcaleşte papilele gustative care transmit creierului un mesaj eronat şi îl face să creadă că ai mâncat ceva foarte bun.

Aceste adaosuri fac însă mâncarea mai ieftină, mai accesibilă şi cu un termen de valabilitate mai mare.

Mulţi dintre noi când mergem la cumpărături ne uităm mai întâi la preţ şi din păcate, foarte rar la etichetă.

Şi în rafturi sunt din ce în ce mai puţine produse fără E-uri.

“Nu avem cum să ne protejăm. Mâncăm ce găsim numai dacă avem pe cineva la ţară să ne mai dea un ou, o găină, o raţă, bânză”,a spus o femeie.

“Ar trebui de fapt să nu mănânce nimic. Văd că şi mezelurile şi margarina si toate sunt interzise dar nu poti să ţii copilul nemâncat”, a declarat o altă femeie.

“Acum să fiu sincer nu la toate produsele mă uit la E-uri. De exemplu acum am luat nişte napolitane, nu m-a interesat , m-a interesat gustul pe care il are, aromele şi în fond şi la preţul de 2 lei bucata”,a declarat o consumatoare.

Producătorii de alimente ar trebui să respecte cantităţile de aditivi recomandate şi să nu scape mai multe E-uri în mâncare.

Specialiştii mai spun că ar trebui să avem o alimentaţie diversificată pentru ca aditivii să nu ne afecteze sănătatea.

“Noi suntem tributari dietei noastre şi atunci acest glutamat poate avea fecte adverse pentru că doza maximă admisă depăşeşte pragul limită al normalităţii. Şi eu mă pot îmbolnăvi”, a spus directorul general al ANSVSA, Liviu Rusu.

La anul, Autoritatea Sanitar Veterinară va verifica dacă produsele conţin într-adevăr ingredientele trecute pe etichetă.

sursa Realitatea
preluare de pe: http://piatza.net/e-621-transforma-cel-mai-prost-aliment-intr-o-delicatesa/

14 iulie 2011

Studiu OMS: In cati ani se elimina “E-urile” din organism si cata carne contine de fapt parizerul

 

Doar 2% dintre romani se declara adepti ai alimentatiei bio, pentru ca hrana fara adaosuri chimice este mai scumpa decat cea procesata si oricum s-au obisnuit cu gustul acesteia! Pentru aceste alegeri suferim insa urmarile.

Nu imediat, ci dupa 10-20 de ani, in care mancam constant mezeluri si branzeturi pline de aditivi. Alergii, cancere, diabet, astm si osteoporoza: toate sunt favorizate de aceste substante, pe care organismul nu le poate elimina usor.

Este si exemplul unei femei de doar 37 de ani, care, de 3 ani, este pe lista bolnavilor cronici cu diabet, o afectiune direct legata de alimentatie.
Recent, Organizatia Mondiala a Sanatatii a incheiat primul studiu pe 10 ani, care demonstreaza ca aditivii alimentari, chiar si cei considerati nepericulosi, se elimina in ani de zile din organism.

Cert e ca devenim dependenti fizic de chimicalele din mancare. Au constatat-o si cercetatorii romani, cand au creat salam si crenvursti fara nitrat de sodiu.
Proba de parizer de 13 lei kg pe care am adus-o in laborator are, dupa primele teste, un continut de carne de doar 10%. Restul sunt aditivi pentru gust, pentru culoare, pentru legarea pastei si conservare. Exista si mezeluri proaspete cu 70% carne, dar sunt mult mai scumpe si expira in 2-3 zile.

Producatorii se ghideaza acum dupa doua liste: aditivi interzisi si aditivi permisi, in cantitati limitate. Pana si fabricantii recunosc. Unii triseaza.
Este o problema, dupa cum este o problema cand cumparam un produs alimentar sa ne uitam pe eticheta ce contine. Altfel, pe termen lung efectele pot fi dramatice. Un studiu recent arata ca, astazi, 80% dintre romani nu stiu ce presupune o alimentatie sanatoasa.
stirile protv