Se afișează postările cu eticheta SMS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SMS. Afișați toate postările

24 noiembrie 2011


7 metode prin care telefonul tău este ascultat

Dacă toți teoriștii ar ști cât de ușor sunt interceptați (da, chiar și cu bateria scoasă), n-ar mai vorbi la telefon. Atunci, securiștii ar trebui să-i prindă altfel sau să-și caute de lucru. Sau să-i asculte doar pe oamenii obișnuiți.

Răsturnare de situație spectaculoasă în scandalul Blackberry. După ce arabii și indienii au vrut să le interzică pentru că ar fi prea sigure, germanii renunță la ele la nivel înalt pentru că le cred prea vulnerabile.

Povestea pe scurt: Emiratele Arabe Unite, apoi Arabia Saudită, apoi India au anunțat că vor suspenda serviciile de mesagerie ale telefoanelor Blackberry, pe motiv că o parte dintre mesaje sunt criptate, trimise direct prin serverele producătorului din canada, și din cauza asta statul nu le poate intercepta. Scandalul a dezvăluit că Blackberry este singurul echipament distribuit pe scară largă care le face probleme celor care vor să tragă cu urechea. Însă a ridicat și o mulțime de întrebări noi.

De exemplu, de ce China și Rusia nu par să aibă o problemă cu așa o jucărie și de ce guvernul SUA sare în apărarea dreptului la discreție. Un răspuns pare să îl sugereze reacția Germaniei, care le-a interzis miniștrilor să mai folosească Blackberry din cauza riscurilor “dramatice” de a fi victimele unor atacuri cibernetice. Încă un mit spulberat din fașă.

Însă morala rămâne.
1: Aproape toate convorbirile la telefon sau în apropierea telefonului pot fi ascultate, dar cu cât soluția de securitate este mai avansată, cu atât sunt mai mici șansele ca cei care o pot intercepta să fie interesați de convorbirile tale,

și 2: mesajele text le dau mai multe bătăi celor care interceptează decât cele vocale.

Cum poți fi interceptat și cum să te ferești:

În primul rând, ține cont de posibila “ascultare ambientală”, adică cu microfoane direcționale sau ascunse în apropiere, caz în care nici măcar nu mai e nevoie de teleon. Dacă totuși e nevoie de telefon…

1. Metoda cea mai accesibilă “publicului larg” este interceptarea semnalului de aproape, cu echipament pe care și-l permite aproape orice agenție de detectivi sau divizie județeană de doișiunsfert. Însă se aplică doar pentru standardul GSM, care folosește o criptare ușoară. În cazul 3G sau CDMA, decodarea mesajului este aproape imposibilă. Concluzia: Dacă ai opțiunea asta, folosește telefonul exclusiv pe modul 3G.

2. Criptarea nu mai face două parale atunci când ești ascultat din centrală, operațiune care se face – de regulă – cu mandat de interceptare. Tot de regulă, beneficiarii sunt în acest caz agențiile guvernamentale. Poți ocoli această metodă de interceptare cu ajutorul mai multor soluții proprii de criptare.

a) soluția ieftină și simplă: Apeluri VoIP (prin Skype, Gizmo5 etc.) de pe un smartphone. Însă metodele de decriptare pentru rețelele standard nu par a mai fi un secret, pentru serviciile guvernamentale cel puțin.

b) soluția ieftină și complicată: Programul zfone (www.zfoneproject.com) instalat tot pe un telefon deștept și folosit exclusiv pentru apeluri VoIP. În cazul acesta, protocolul de criptare este cunoscut doar de cei doi parteneri de discuție. Singura condiție este ca ambii să aibă programul instralat.

c) soluția scumpă și simplă: Un telefon criptat (exemple: www.cryptophone.de, www.privatewave.com, www.caspertech.com, www.gold-lock.com, www.totallysecurecommunication.com, www.tl2000.pl). Și în acest caz, ambii interlocutori trebuie să aibă telefoane similare. Avantajul este că furnizorii rezolvă și alte găuri de securitate.

Ce, credeai că s-au terminat? Nici vorbă. Aproape oricare telefon, deștept sau nu, poate fi programat de la distanță (de operator sau chiar de rău-voitori) să transmită conținutul convorbirii pe un canal paralel.

Criptarea nu mai contează, de vreme ce ea este valabilă pentru canalul principal. Și da, poți fi ascultat chiar și când nu vorbești la telefon.

3. În cazul smartphone-ului este cel mai ușor, dacă cel care vrea să te asculte îți instalează un program special pe telefon (să-i zicem virus) fără știrea ta. Soluția este să ții închise infraroșiile, bluetooh sau wifi.

4. Chiar dacă telefonul este mai puțin deștept, metoda rămâne disponibilă pentru experți. Protocolul numit “roving bug” presupune că un semnal de la distanță ordonă deschiderea microfonului.

5. Dacă securistul are puțin noroc și echipamentul potrivit, nu-i trebuie atâtea complicații. Unele telefoane transformă vocea și în semnale reziduale pe care le aruncă pe distanțe scurte în jurul benzii de 2 MHz (față de 900 MHz, frecvența GSM). Metoda este similară dar mai eficientă decât cea de la punctul 1, pentru că semnalul este tot timpul analog.

Chiar și cu bateria scoasă, “inamicul ascultă”. Are nu o metodă, ci două:

6. Dacă are acces fizic la telefonul tău, îți poate plasa un microfon independent. Cel mai ușor este să îl integreze într-o altă baterie, de unde să aibă și sursă practic nelimitată de curent. Soluția evidentă este să nu lași niciodată telefonul la îndemâna altcuiva.

7. Însă chiar și dacă arunci bateria cu totul poți fi ascultat. Știu că deja nu-ți vine să crezi. Nici americanilor nu le-a venit să creadă că ambasadorul lor în Rusia a fost ascultat timp de șapte ani cu ajutorul unui dispozitiv atât de simplu încât nimeni nu credea că poate exista. “Chestia“, care nu avea nevoie de o sursă de curent, fusese inventată de savantul rus Leon Teremin și stă la baza tehnologiei RFID de azi.
Pe scurt, dacă microfonul telefonului tău este bombardat cu microunde de o anumită frecvență el va rezona inclusiv modulațiile de voce pe care le percepe.

Deci, cel mai sigur este să nu ai telefonul lângă tine când pui la cale vreo lovitură de stat.


28 octombrie 2011

MIC GHID DE DETECTIE A UNUI SPYWARE INSTALAT PE TELEFONUL MOBIL



Asa cum am promis, voi dezvalui metoda prin care oricine poate verifica daca pe propriul telefon mobil a fost instalat -fara stirea lui- un spyware de genul celor comercializate pe numeroase website-uri de anunturi online.

Este vorba despre aplicatiile ieftine si mediocre din punct de vedere tehnologic (din acest motiv producatorii le comercializeaza cu 100-150 $) si de care niste baietii smecheri profita pentru a le vinde cu profituri substantiale (peturile sunt cuprinse intre 600 - 1500 euro).

1. Tastati pe telefonul mobil urmatorul cod: #123456789* Acesta este codul general de acces al panoului de control al aplicatiilor de acest gen. In functie de sistemul de operare al telefonului (Windows Mobile, Symbian, BlackBerry sau iPhone), va apare interfata de control care poate arata astfel:

NOTA: aceste imagini corespund versiunii pentru Windows Mobile. Deasemeni, in functie de tipul aplicatiei va fi vizibil panoul de control sau un ecran intermediar care va solicita un username si o parola de acces.

Daca oricare dintre aceste interfete vor apare, insemna ca pe telefonul dumneavoastra a fost instalat un spyware.

2. Pentru alt gen de aplicatii, tastati codul #123#
Pe ecranul telefonului va apare interfata de control a aplicatiei care arata astfel:


Acestea sunt aplicatiile care folosesc tehnologia invechita SMS Forwarding. Pentru aplicatiile care folosesc tehnologia GPRS nu exista o modalitate de verificare a existentei lor pe un telefon mobil. Acestea se instaleaza si se acceseaza cu ajutorul unor coduri din 10 cifre, unice pentru fiecare aplicatie. Exemplul elocvent este FSpy. Totodata FSpy este singura aplicatie care are inclus serviciul "Quarantine all incompatible applications" si care consta in punerea in stare de nefunctionare a oricarui antivirus instalat pe telefonul mobil. Aceasta optiune este prezenta in toate produsele FSpy iar semnatura antivirusilor se updateaza permanent si automat prin scurte conexiuni la serverul FSpy. Notabil este faptul ca FSpy va permite instalrea oricarui antivirus, dar il va scoate din functiune (imperceptibil pentru utilizator) astfel incat sunt eviate eventualele suspiciuni.
Chiar FSpy ofera gratuit un astfel de antivirus: F-Secure.

3. Urmatoare metoda se deduce logic: instalati orice antivirus destinat telefoanelor mobile. Unele se gasesc gratuit pe net (puteti incerca F-Secure chiar de la http://www.f-spy.ro/) . Odata scanat terminalul mobil, va pune in evidenta existenta unui spyware. Nota: FSpy nu reactioneaza la aceasta metoda si functioneaza in continuare.

4. Pentru aplicatiile SMS Forwarding, verificati pe factura telefonica detaliata SMS-urile trimise de telefonul dumneavoastra. Daca veti gasi SMS-uri expediate catre un numar cunoscut, sau SMS-uri nejustificat de multe catre un numar de telefon cunosut, atunci sunt sanse mari ca pe telefon a fost instalat fara stirea dumneavoastra un spyware cu tehnologie SMS Forwarding. Daca numarul de telefon este necunoscut, apelati-l cu numar ascuns (sau de pe un sim nou, cu numarul la vedere) si veti vea surpriza sa raspunda o voce cunoscuta.
Pentru utilizatorii de cartele sim pre-pay: urmariti cuantumul cheltuielilor ocazionate de trimiterea SMS-urilor. Recomand activarea optiunilor care includ un numar fix de SMS-uri alocate de operator in urma platii serviciului. Numarati timp de o zi SMS-urile pe care le-ati trimis dv., iar la sfarsitul zilei comparati-le cu numarul de SMS-uri ramase la dispozitie. Daca cifrele nu corespund inseamna ca telefonul dv. mai trimite si alte SMS-uri despre care dv. nu aveti cunostinta. Nu le veti gasi la sectiunea mesjelor trimise. Concluzia: sansele ca pe telefonul pe care il utilizati sa fi fost instalat un spyware sunt sporite.

5. Procedati la un downgrade al sistemului de operare al telefonului dv., la o versiune imediat inferioara (va recomand sa apelati la un service gsm pentru aceasta, insa pe http://www.nokia.com/ gasiti gratuit toate variantele Symbian anterioare). Pentru ca licentele aplicatiilor SMS Forwarding sunt emise in baza IMEI-ului telefonului, acestea sunt adaptate versiunii sistemului de operare. Un downgrade nu va afecta telefonul sau functionarea lui, insa va face inoperabil eventualul spyware instalat, din cauza incompatibilitatii lui cu noul sistem de operare. Versatilitatea FSpy face ca aceasta manopera sa fie ineficienta pentru scoaterea sa din uz.

6. Pentru siguranta, accessati din meniul telefonului optiunea "Master reset" sau "Factory reset". Apasati "Yes". Nota1: vor fi sterse toate datele personle si setarile telefonului, acesta fiind adus la setarile originale. Sau pentru a performa singuri aceasta operatiune (hard reset), apasati tastele * - 3 - tasta verde in acelasi timp. Tineti apasat pana apare optiunea de alegere a tarii (valabil doar pentru telefoanele Nokia S60 v3). Odata cu aceste date vor fi sterse orice alte aplicatii existente pe telefon. Nota2: FSpy nu reactioneaza la aceasta manopera. Va continua sa functioneza pe telefon.

7. Daca pe telefonul pe care suspectati ca a fost instalat un spyware folositi de obicei un SIM-card reincarcabil, epuizati creditul si apoi transferati SIM-ul pe un telefon simplu, fara sistem de operare (Java 2 Master Edition -J2ME- sau un simplu telefon Java). Neavand credit, aplicatia nu va mai putea transmite SMS-uri catre telefonul care va spioneaza, si in consecinta nici eventualul SMS de notificare a schimbarii SIM-card-ului. Cel care va spioneaza nu va afla ca ati schimbat SIM-ul pe alt telefon. In continuare, dupa 1-2 zile, cel care va monitorizeaza telefonul va incerca sa trimita catre telefonul dv. diverse comenzi prin intermediul SMS-urilor pentru a verifica functionarea aplicatiei sau pentru a retrage datele.

Astfel, veti primi mesaje SMS ciudate sub forma unor insiruiri de caractere si cifre. Deasemeni, veti primi apeluri de la un numar cunoscut sau nu, la care nu va raspunde nimeni (cel care va monitorizeaza va fi surprins de faptul ca raspundeti la telefon si aplicatia nu mai conecteaza in regim stealth microfonul telefonului dv.).



preluare de pe sursa:

11 octombrie 2011

Cum sunt interceptate telefoanele mobile


Aflarea locatiei exacte a persoanei in cauza

Este relativ simplu de aflat aceasta, fiindca mobilul este in permanenta conectat la un releu GSM. Totodata, prin metode simple de goniometrie, se poate intercepta exact nu doar zona geografica in care se afla telefonul ci chiar locatia lui precisa, atat in plan orizontal cat si in plan vertical.

Principiul folosit este de a cupla datele obtinute de la doua sau mai multe receptoare directionale, intre care exista o anumita distanta si care receptioneaza fiecare emisia mobilului. Prin pozitionarea receptoarelor astfel incat receptia sa fie maxima, se traseaza niste linii drepte virtuale pornind din receptor catre mobil.

Telefonul interceptat se va gasi la intersectia acestor linii virtuale, cu o precizie de cativa metri sau chiar mai mica. Astfel se poate monitoriza de exemplu foarte precis fiecare miscare a unui om public. Trebuie aici tinut cont ca un telefon mobil emite semnal continuu, pentru a mentine contactul cu celula GSM. Astfel aceste metode goniometrice functioneaza continuu, nu doar cand se vorbeste la telefon.

Interceptarea convorbirilor si a mesajelor
Este cel mai raspandit mod de a asculta un telefon mobil.

Se poate practica atat la sediul operatorului mobil cat si cu dispozitive individuale. In acest sens fiecare operator mobil este obligat prin lege sa asigure interceptarea convorbirilor abonatilor sai la cererea organelor statului si chiar mai mult, exista anumite prevederi care permit crearea unor divizii speciale de interceptare, camere destinate operatiunilor secrete in care nici personalul operatorului de telefonie nu are acces si care asigura practic monitorizarea oricarei convorbiri sau mesaj, fara nici o supraveghere a acestei activitati.

Nici standardele mai noi de telefonie mobila cum ar fi CDMA, standarde care asigura criptarea convorbirilor nu sunt sigure ci exista echipamente automate de decriptare si pentru acestea.


Un alt mod de a intercepta convorbirile este prin intermediul unor aparate care au inceput sa se comercializeze public incepand cu sume de ordinul a 1000E. Aceste aparate sunt folosite in special de firme pentru a-si monitoriza angajatii si pot fi chiar destul de performante, de exemplu permit inregistrarea automata a convorbirilor, atat cele date cat si cele primite, sortarea lor dupa telefonul de origine si ora, filtrarea dupa ora convorbirii sau cautarea de cuvinte cheie.

Firmele folosesc aceste aparate in mai multe scopuri: pentru a se asigura ca angajatii nu divulga date confidentiale, ca nu intretin rapoarte incorecte cu competitorii, ca nu folosesc prea mult in scopuri personale telefoanele firmei, etc.



Controlul de la distanta al telefonului mobil

Telefoanele mobile mai noi, incorporeaza posibilitatea de a fi programate si totodate vin cu anumite functii ascunse, gen baby-sitter.

Aceste functii si servicii sunt concepute in asa fel incat un parinte sa poata de la distanta controla telefonul mobil al copilului, sa auda ce spune acesta, unde se afla iar mai nou chiar sa utilizeze camera video cu care este dotat telefonul pentru a viziona imagini despre cadrul in care se afla copilul.

Aceste functii prin natura lor sunt ascunse, copilul nu are acces la ele si nici nu are posibilitatea sa le controleze. Cu toate acestea, prin intermediul lor o alta persoana are control deplin asupra telefonului respectiv. O mare parte dintre aceste functii pot fi si programate la telefoanele mobile care accepta programare si care nu sunt dotate cu acestea.

Totodata ele pot fi implementate prin programe de tip virus. Prin intermediul acestei categorii de aplicatii sau de telefoane oricine, fara mijloace tehnice deosebite, poate sa afle o multime de detalii intime despre posesorul telefonului mobil.


 
Metode avansate de interceptieIn general aceste metode necesita echipamente foarte avansate si nu sunt la indema-na oricui, ci doar a guvernelor. In primul rand un stat care dispune de sateliti de interceptare sau de antene de receptie pe teritoriul altui stat (de exemplu situate pe ambasade sau la reprezentantele comerciale), poate fara probleme sa intercepteze orice convorbire purtata in raza de receptie a antenei respective.

Se pot afla astfel foarte multe informatii confidentiale, atat economice cat si politice. SUA si Anglia de exemplu (in cooperare cu inca trei state), au la dispozitie un sistem global de interceptare, numit "Echelon", prin intermediul caruia sa pot monitoriza aproximativ doua milioane de convorbiri pe minut. Aceste convorbiri sunt pe urma scanate pentru diverse cuvinte cheie iar cele selectate sunt trimise mai departe operatorilor umani.

O alta metoda de interceptie de nivel inalt o constituie folosirea unor deficiente ale aparatelor telefonice. De exemplu in orice circuit electronic exista un fenomen numit "zgomot de fond" al circuitelor folosite. Acest fenomen este dat de faptul ca un circuit electronic (tranzistor sau circuit integrat) nu este un comutator perfect, ci si atunci cand este inactiv, totusi exista un flux de electroni intre terminalele sale.

Astfel, chiar daca cineva nu vorbeste efectiv la telefonul sau, totusi circuitul electronic format de microfon, diverse amplificatoare, modulator si emitator este partial functional. Practic microfonul telefonului functioneaza non-stop si unde de o intensitate foarte slaba sunt emise incontinuu.

Aceste unde reziduale nu pot fi interceptate prin mijloace obisnuite, tocmai din cau-za ca sunt foarte slabe, dar prin intermediul unor antene active de mare performanta si al unor circuite amplificatoare de mare fidelitate pot fi totusi amplificate in asa fel incat sa poata fi extrase din ele semnalul util (ceea ce a receptionat microfonul telefonului).

Astfel telefonul mobil devine un emitator constant al tuturor sunetelor care exista in apropierea sa.


(*)Despre IMEI
Dispozitivul de ascultare a telefoanelor mobile are un sistem de functionare destul de simplu si poate fi introdus cu usurinta intr-o valiza de voiaj. Mai intai, detinatorul trebuie sa scaneze codul personal al telefonului care urmeaza sa fie ascultat.

Pentru acest lucru, respectivul trebuie sa se apropie de posesorul telefonului mobil la o distanta mai mica de 15 metri, in timp ce are o convorbire. Fiecare celular are un cod de identificare, denumit IMEI, care poate fi aflat tastand pe telefon steluta diez 06 diez (*#06#). Puteti incerca.

Dupa ce scrieti combinatia, pe ecranul telefonului dumneavoastra va fi afisat un cod format din 15 cifre. Acesta este personalizat pentru fiecare telefon celular in parte si nu poate fi identic la doua aparate.

Dupa ce dispozitivul de ascultare GSM este pozitionat, acesta scaneaza codul telefonului dumneavoastra, care este memorat automat de interceptor. Din acest moment treaba devine cu mult mai simpla. Toate convorbirile sunt criptate (codate) de operator si, in cele din urma, chiar de telefonul pe care-l aveti.

Parola prin care se cripteaza este chiar codul IMEI, cel pe care il are fiecare telefon in parte. Dispozitivul de ascultare prinde toate semnalele convorbirilor care se realizeaza la un anumit moment al zilei. Daca este setat numai pe anumite coduri IMEI, aparatul se declanseaza automat numai atunci cand pe telefoanele respective vorbeste.
Sistemul de ascultare poate monitoriza peste 200 de telefoane simultan. Chiar daca posesorul telefonului al carui cod IMEI trebuie sa fie ascultat nu se afla in oras, interceptorul inregistreaza convorbirea. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, dispozitivul de ascultare monitorizeaza 124 de relee.

Asta inseamna ca o persoana care se afla in Bucuresti si vorbeste cu cineva din Craiova sau este in Sibiu si a sunat pe cineva din Bucuresti poate fi oricum ascultata de cel care detine interceptorul. 124 de celule inseamna tot atatea relee montate de operatorul de telefonie mobila.

(kambox.net)


25 iunie 2011

Despre ascultarea telefoanelor si cum isi mai gasesc securistii informatiile

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjSR4BJ_aamcCO8PlvcFa24U0xO_VldbGJwlQM23yvIwM1Sc8s2MwTLyELLaFPOISlhiDq_7ysL7mb_EWnNr4hv0aw2JpHTeOPe0H9BdgKxzRuy64nvN_PxI0Hg_-DGcr0CRoZuba4SfwY/s320/sri-ascultare-interceptari-csca-04cd.jpgAscultarea telefoanelor nu e un subiect nou, nici anul trecut nu a fost si nici anul viitor nu va fi. Cum nu e nou nici ca "dragii" de securisti isi exprima profesionalismul in extremis mai ales atunci cand se chinuie sa-si oboseasca posterioarele in scopul cercetarii de informatii clasificate drept amenintare contra statului, cum ar fi: revista presei, cautarea numelor anonimilor, cautarea informatiilor despre scutul anti-racheta in medii de stiri alternative (da, exact, au intrat si la noi din gugal, manca-i-ar mama de destepti, cum le mai stralucea basca in lumina monitoarelor, au intrat din cautari referitoare la reimpartirea judetelor, reactia Rusiei la scutul anti-racheta, sau despre ne-vizita lui Base in Polonia, despre "rowing ambassador participa" - whatever that means - etc...) si orice alta activitate serioasa (dar inutila) va mai trece prin cap... 

Dar, potrivit unor scurgeri de documente oficiale prin baia de la sediu, momentan ei se confrunta cu o problema mult mai stringenta (ce necesita inclusiv activitati si personal undercover): sunt angrenati toti in rezolvarea cat mai eficienta a unei grave amenintari la adresa integritatii statului si la linistea spirituala a cetatenilor Europei (altfel ne explicam cu greu cum de s-a dus Basescu taras-pieptis, cu Maior in buzunar, in schimb de experienta la MI6), reprezentata de noile modalitati anti-UE prin care isi mulge tanti Tantza vaca, in stil pur revolutionarsi anti-pacifist! Pentru ca ei stiu si au aflat recent, fara drept de tagada, si ca acel lapte antihristic si posedat de tot anti-romanismul e rezultatul indoctrinarii anti-stat, anti-UE si anti-NATO, caci e imbibat cu uraniu amestecat cu plutoniu, ambele imbogatite direct la sursa (si ca va fi folosit drept combustibil la un nou tip de bomba: atomica ecologica rurala, cu arome de e-coli si ah1n1)...

Bineinteles, ca orice securisti ce se respecta, au reusit sa gaseasca aceasta informatie critica numai prin profesionalismul lor nemaipomenit si dupa eforturi sisifice specifice activitatii lor: prin cautari repetate (folosindu-se de cuvinte alese pe spranceana si... "random"...) si siluind capacitatile lui nea' gugal. Astfel, inteligentele supreme si protectoare ale tarii, cu IP-uri de M.A.I., Sts - Infrastructure sau Directoratul Comunitatii Informative (si nu numai, ca avem mai multe institutii de destepti decat bani in banca), facand prospectarea zilnica a blogurilor sau site-urilor ce pun in pericol statul (of, acum ne dau lacrimile, ca ne-au pus si pe noi pe lista "dracului" si ce ne facem? la popi nu ne putem duce sa ne spele de pacate, ca si aia ne-au scris de 'nspe mii de ori pe toaca...), dovedesc fara tagada cum Tantza este simpatizanta activista a unor celule teroriste aflate in fotosinteza pe plaiurile noastre (mai ales ca si-a dresat nenorocita si anarhista pana si vacile, sa produca cantitati uriase de ingrasamant, care, bineinteles, dupa cum ne invata americanii, este un alt ingredient minunat pentru bombardat cladiri guvernamentale si nu numai)... Mai multe informatii? E secret de stat, nu putem scrie aici, ca... Eeeeexact!:)

Dar nu va ingrijorati, caci chiar daca e un subiect foarte sensibil pentru natiune, care ar putea ridica nivelul de alerta anti-tero la "cod rosu", puteti dormi linistiti: angajatii serviciilor secrete dovedesc ca nu sunt platiti degeaba si, prin profesionalism si devotament, au gasit rapid si modalitatea de dezamorsare a oricaror bombe: neutralizarea prin amestec 1:1 a substantelor din componenta explozibililor cu laptele zbatut din productia proprie caschetarilor (un produs bio, natural 100%, cu comprimare la rece in ritm alert si in interes de serviciu, mai ales in timpul cautarilor din online, dar nu numai)...

In cele ce urmeaza va vom prezenta si alte metode, cum ar fi cele prin care persoanele interesa(n)te sau statul pot sa patrunda in viata personala a cuiva prin intermediul telefonului mobil. Unele dintre aceste metode sunt chiar foarte ingenioase si permit ca aproape nici un purtator de telefon mobil sa nu mai poata sa aiba o viata particulara privata. Acesta este un material gasit prin bloguri cu ajutorul unor tehnici securiste de ultima ora: click-ul pe linkuri... Tehnologie secreta, frateeeee... Iata materialul (promitem ca e mai inteligent decat ce am scris pana acum):
In primul rand nu trebuie sa ne lasam amagiti de ideea ca doar cei care au gresit cu ceva impotriva legii, elementele criminale sau teroristii ar trebui sa se teama de aceste interceptari. Categoriile vizate sunt mult mai largi si implica subiecti care devin interesanti prin prisma preocuparilor lor in viata publica, economica sau politica. De exemplu toti cei care intr-un fel sau altul protesteaza impotriva politicilor oficiale se pot trezi ascultati si monitorizati. In SUA, printre cuvintele cheie care declanseaza monitorizarea convorbirii se afla si "Greenpeace", "Amnesty International" sau "human rights".

Deci daca faceti parte dintr-o organizatie umanitara sau ecologista, puteti fi interceptat fiindca incomodati pe cei de la putere sau chiar serviciile secrete, pentru ca se stie bine ca in general exista multe incompatibilitati intre un serviciu secret si apararea drepturilor omului. Totodata exista marturii indubitabile despre cum diversi ziaristi sunt ascultati, chiar fara sa fie anchetati in nici un fel, doar fiindca scriu despre subiecte sensibile.Alte motive pentru care cineva poate fi interceptat se afla in sfera politicului... de exemplu un om public despre care se afla ca are o amanta, poate fi foarte usor santajat de diverse grupuri de interese, in special cele care au influenta si asupra serviciilor secrete.

Mai periculos inca, in sfera economicului daca se intercepteaza convorbiri private se pot afla astfel informatii economice confidentiale, planuri pentru bursa, tinte de licitatie pentru diverse contracte, etc. Aceste informatii sunt printre principalele arme cu care se pot da "tepe" sau "tunuri" economice, in care sa fie implicate sume imense de bani. Din acest motiv, s-a manifestat o reactie vehementa impotriva unor paragrafe din propunerile de legi pentru securitatea nationala, care permiteau serviciilor secrete sa presteze activitati economice. Datorita informatiilor secrete pe care aceste servicii le detin prin natura functiei, o simpla firma de brokeraj care dispune de informatiile respective ar putea castiga miliarde doar prin operatiuni bursiere si ar putea foarte usor sa puna mana pe active substantiale sau actiuni din patrimoniul multor firme.

Voi detalia in continuare cateva modalitati prin care cu ajutorul unui telefon mobil se pot obtine informatii confidentiale despre cineva:

Aflarea locatiei exacte a persoanei in cauza - este relativ simplu de aflat aceasta, fiindca mobilul este in permanenta conectat la un releu GSM. Totodata, prin metode simple de goniometrie, se poate intercepta exact nu doar zona geografica in care se afla telefonul ci chiar locatia lui precisa, atat in plan orizontal cat si in plan vertical. Principiul folosit este de a cupla datele obtinute de la doua sau mai multe receptoare directionale, intre care exista o anumita distanta si care receptioneaza fiecare emisia mobilului. Prin pozitionarea receptoarelor astfel incat receptia sa fie maxima, se traseaza niste linii drepte virtuale pornind din receptor catre mobil. Telefonul interceptat se va gasi la intersectia acestor linii virtuale, cu o precizie de cativa metri sau chiar mai mica. Astfel se poate monitoriza de exemplu foarte precis fiecare miscare a unui om public. Trebuie aici tinut cont ca un telefon mobil emite semnal continuu, pentru a mentine contactul cu celula GSM. Astfel aceste metode goniometrice functioneaza continuu, nu doar cand se vorbeste la telefon.


Interceptarea convorbirilor si a mesajelor - Este cel mai raspandit mod de a asculta un telefon mobil. Se poate practica atat la sediul operatorului mobil cat si cu dispozitive individuale. In acest sens fiecare operator mobil este obligat prin lege sa asigure interceptarea convorbirilor abonatilor sai la cererea organelor statului si chiar mai mult, exista anumite prevederi care permit crearea unor divizii speciale de interceptare, camere destinate operatiunilor secrete in care nici personalul operatorului de telefonie nu are acces si care asigura practic monitorizarea oricarei convorbiri sau mesaj, fara nici o supraveghere a acestei activitati. Nici standardele mai noi de telefonie mobila cum ar fi CDMA, standarde care asigura criptarea convorbirilor nu sunt sigure ci exista echipamente automate de decriptare si pentru acestea.

http://img.ffffound.com/static-data/assets/6/4ec34d238fdb23991f5e4b98e2f60b323da63336_m.gif

Un alt mod de a intercepta convorbirile este prin intermediul unor aparate care au inceput sa se comercializeze public incepand cu sume de ordinul a 1000E. Aceste aparate sunt folosite in special de firme pentru a-si monitoriza angajatii si pot fi chiar destul de performante, de exemplu permit inregistrarea automata a convorbirilor, atat cele date cat si cele primite, sortarea lor dupa telefonul de origine si ora, filtrarea dupa ora convorbirii sau cautarea de cuvinte cheie. Firmele folosesc aceste aparate in mai multe scopuri: pentru a se asigura ca angajatii nu divulga date confidentiale, ca nu intretin rapoarte incorecte cu competitorii, ca nu folosesc prea mult in scopuri personale telefoanele firmei, etc.

Controlul de la distanta al telefonului mobil - telefoanele mobile mai noi, incorporeaza posibilitatea de a fi programate si totodate vin cu anumite functii ascunse, gen baby-sitter. Aceste functii si servicii sunt concepute in asa fel incat un parinte sa poata de la distanta controla telefonul mobil al copilului, sa auda ce spune acesta, unde se afla iar mai nou chiar sa utilizeze camera video cu care este dotat telefonul pentru a viziona imagini despre cadrul in care se afla copilul. Aceste functii prin natura lor sunt ascunse, copilul nu are acces la ele si nici nu are posibilitatea sa le controleze. Cu toate acestea, prin intermediul lor o alta persoana are control deplin asupra telefonului respectiv. O mare parte dintre aceste functii pot fi si programate la telefoanele mobile care accepta programare si care nu sunt dotate cu acestea. Totodata ele pot fi implementate prin programe de tip virus. Prin intermediul acestei categorii de aplicatii sau de telefoane oricine, fara mijloace tehnice deosebite, poate sa afle o multime de detalii intime despre posesorul telefonului mobil. Un telefon mobil facut cadou iubitei de catre "iubitul" sau, sau copilului de catre parinte, sau unui angajat de catre compania sa, pot constitui mijloace foarte eficiente de spionaj.

Previzualizaţi
Metode avansate de interceptie - in general aceste metode necesita echipamente foarte avansate si nu sunt la indemana oricui, ci doar a guvernelor. In primul rand un stat care dispune de sateliti de interceptare sau de antene de receptie pe teritoriul altui stat (de exemplu situate pe ambasade sau la reprezentantele comerciale), poate fara probleme sa intercepteze orice convorbire purtata in raza de receptie a antenei respective. Se pot afla astfel foarte multe informatii confidentiale, atat economice cat si politice. SUA si Anglia de exemplu (in cooperare cu inca trei state), au la dispozitie un sistem global de interceptare, numit "Echelon", prin intermediul caruia sa pot monitoriza aproximativ doua milioane de convorbiri pe minut. Aceste convorbiri sunt pe urma scanate pentru diverse cuvinte cheie iar cele selectate sunt trimise mai departe operatorilor umani.

O alta metoda de interceptie de nivel inalt o constituie folosirea unor deficiente ale aparatelor telefonice. De exemplu in orice circuit electronic exista un fenomen numit "zgomot de fond" al circuitelor folosite. Acest fenomen este dat de faptul ca un circuit electronic (tranzistor sau circuit integrat) nu este un comutator perfect, ci si atunci cand este inactiv, totusi exista un flux de electroni intre terminalele sale. Astfel, chiar daca cineva nu vorbeste efectiv la telefonul sau, totusi circuitul electronic format de microfon, diverse amplificatoare, modulator si emitator este partial functional. Practic microfonul telefonului functioneaza non-stop si unde de o intensitate foarte slaba sunt emise incontinuu. Aceste unde reziduale nu pot fi interceptate prin mijloace obisnuite, tocmai din cauza ca sunt foarte slabe, dar prin intermediul unor antene active de mare performanta si al unor circuite amplificatoare de mare fidelitate pot fi totusi amplificate in asa fel incat sa poata fi extrase din ele semnalul util (ceea ce a receptionat microfonul telefonului). Astfel telefonul mobil devine un emitator constant al tuturor sunetelor care exista in apropierea sa.

Sper ca cele prezentate mai sus creioneze o imagine despre cum prin intermediul unui telefon mobil poate fi invadata viata personala a cuiva, indiferent daca acesta desfasoara sau nu activitati ilegale. In continuare voi prezenta cateva posibilitati de a contracara aceste metode de interceptare:

* Pentru convorbiri confidentiale folositi in primul rand aparate cu cartela, chiar mai multe cartele cumparate prin intermediari (este suficienta cumpararea doar a unei cartele, nu si a telefonului). Fata de abonament, cartelele telefonice permit un grad de confidentialitate mult mai mare
* Daca primiti telefoane mobile cadou, verificati sa nu aiba functii ascunse de tip baby-sitter activate, si in acelasi timp sa nu existe programe active in memoria lor, altele decat cele standard
* Obisnuiti-va ca acasa sau chiar la firma sa aveti telefoanele mobile in alte camere decat cele in care discutati de obicei, sau in care va primiti oaspetii. Totodata este bine sa nu aveti telefonul mobil asupra dumneavoastra decat doar atunci cand este absoluta nevoie. Este bine sa va obisnuiti sa tineti telefonul mobil inchis cat mai mult timp.
* Singura metoda absolut sigura prin care un telefon mobil nu mai poate fi interceptat in nici un fel este scoaterea bateriei si a cartelei SIM. Orice alta metoda ofera diverse posibilitati de interceptare. Nici chiar inchiderea telefonului mobil, daca bateria ramane in acesta, nu garanteaza intimitatea celor din jurul telefonului. Daca acest lucru nu este posibil, folositi in spatiul respectiv alte surse de sunet gen muzica sau fantani arteziene, etc si pozitionati microfonul telefonului astfel incat sa fie foarte aproape de acestea si orientat catre ele.
* Folositi telefoane mobile securizate prin algoritmi de criptare
 

Cum functioneaza interceptorul GSM?

interceptor GSM
Model interceptor GSM

Specialistii spun ca Interceptorul GSM este un sistem destul de simplu, care poate fi transportat intr-o valiza de voiaj.
  • Pentru ca detinatorul sa poata asculta convorbirile telefonice facute de o anumita persoana, trebuie mai intii sa se apropie cu interceptorul la o distanta mai mica de 15 metri de cel care urmeaza sa fie ascultat, numai atunci cind el vorbeste. Acest lucru este strict necesar deoarece numai asa aparatul poate scana codul personal al telefonului care urmeaza sa fie ascultat. Oricare dintre noi, cei care detinem un telefon mobil, avem pentru aparat un cod de identificare. Denumit codul IMEI, acesta poate fi aflat tastind pe telefon urmatoarea combinatie: steluta diez 06 diez (*#06#). Veti vedea ca, dupa ce tastati combinatia, ecranul telefonului va afisa un cod alcatuit din 15 cifre. Acesta este personalizat pentru fiecare telefon celular in parte si nu poate fi identic la doua aparate. Dupa ce interceptorul GSM este pozitionat la o distanta mai mica de 15 metri de locul convorbirii, acesta scaneaza codul telefonului dumneavoastra.
  • Odata ce codul din 15 cifre este aflat, acesta este memorat automat de dispozitivul de interceptare. Din acest moment operatiunea de interceptare devine cu mult mai simpla.
  • Toate convorbirile telefonice sint criptate de operator si in cele din urma chiar de telefonul pe care il utilizati. Parola prin care se cripteaza este chiar codul IMEI, cel pe care il are fiecare telefon in parte. Interceptorul GSM prinde toate semnalele convorbirilor ce se realizeaza la un anumit moment al zilei. Daca este setat numai pe anumite coduri IMEI, aparatul se declanseaza automat numai atunci cind telefoanele respective realizeaza convorbiri telefonice. Sistemul de ascultare este capabil sa monitorizeze peste 200 de telefoane simultan.
  • Cum sunt interceptate telefoanele mobile
      Aflarea locatiei exacte a persoanei in cauza

Este relativ simplu de aflat aceasta, fiindca mobilul este in permanenta conectat la un releu GSM. Totodata, prin metode simple de goniometrie, se poate intercepta exact nu doar zona geografica in care se afla telefonul ci chiar locatia lui precisa, atat in plan orizontal cat si in plan vertical. Principiul folosit este de a cupla datele obtinute de la doua sau mai multe receptoare directionale, intre care exista o anumita distanta si care receptioneaza fiecare emisia mobilului. Prin pozitionarea receptoarelor astfel incat receptia sa fie maxima, se traseaza niste linii drepte virtuale pornind din receptor catre mobil. Telefonul interceptat se va gasi la intersectia acestor linii virtuale, cu o precizie de cativa metri sau chiar mai mica. Astfel se poate monitoriza de exemplu foarte precis fiecare miscare a unui om public. Trebuie aici tinut cont ca un telefon mobil emite semnal continuu, pentru a mentine contactul cu celula GSM. Astfel aceste metode goniometrice functioneaza continuu, nu doar cand se vorbeste la telefon.

Interceptarea convorbirilor si a mesajelor

Este cel mai raspandit mod de a asculta un telefon mobil. Se poate practica atat la sediul operatorului mobil cat si cu dispozitive individuale. In acest sens fiecare operator mobil este obligat prin lege sa asigure interceptarea convorbirilor abonatilor sai la cererea organelor statului si chiar mai mult, exista anumite prevederi care permit crearea unor divizii speciale de interceptare, camere destinate operatiunilor secrete in care nici personalul operatorului de telefonie nu are acces si care asigura practic monitorizarea oricarei convorbiri sau mesaj, fara nici o supraveghere a acestei activitati. Nici standardele mai noi de telefonie mobila cum ar fi CDMA, standarde care asigura criptarea convorbirilor nu sunt sigure ci exista echipamente automate de decriptare si pentru acestea.
Un alt mod de a intercepta convorbirile este prin intermediul unor aparate care au inceput sa se comercialize-ze public incepand cu sume de ordinul a 1000E. Aceste aparate sunt folosite in special de firme pentru a-si monitoriza angajatii si pot fi chiar destul de performante, de exemplu permit inregistrarea automata a convor-birilor, atat cele date cat si cele primite, sortarea lor dupa telefonul de origine si ora, filtrarea dupa ora con-vorbirii sau cautarea de cuvinte cheie. Firmele folosesc aceste aparate in mai multe scopuri: pentru a se asigu-ra ca angajatii nu divulga date confidentiale, ca nu intretin rapoarte incorecte cu competitorii, ca nu folosesc prea mult in scopuri personale telefoanele firmei, etc.

Controlul de la distanta al telefonului mobil

Telefoanele mobile mai noi, incorporeaza posibilitatea de a fi programate si totodate vin cu anumite functii ascunse, gen baby-sitter. Aceste functii si servicii sunt concepute in asa fel incat un parinte sa poata de la distanta controla telefonul mobil al copilului, sa auda ce spune acesta, unde se afla iar mai nou chiar sa utilizeze camera video cu care este dotat telefonul pentru a viziona imagini despre cadrul in care se afla copilul. Aceste functii prin natura lor sunt ascunse, copilul nu are acces la ele si nici nu are posibilitatea sa le controleze. Cu toate acestea, prin intermediul lor o alta persoana are control deplin asupra telefonului respectiv. O mare parte dintre aceste functii pot fi si programate la telefoanele mobile care accepta programare si care nu sunt dotate cu acestea. Totodata ele pot fi implementate prin programe de tip virus. Prin intermediul acestei categorii de aplicatii sau de telefoane oricine, fara mijloace tehnice deosebite, poate sa afle o multime de detalii intime despre posesorul telefonului mobil.
Metode avansate de interceptie

In general aceste metode necesita echipamente foarte avansate si nu sunt la indemana oricui, ci doar a guvernelor. In primul rand un stat care dispune de sateliti de interceptare sau de antene de receptie pe teritoriul altui stat (de exemplu situate pe ambasade sau la reprezentantele comerciale), poate fara probleme sa intercepteze orice convorbire purtata in raza de receptie a antenei respective. Se pot afla astfel foarte multe informatii confidentiale, atat economice cat si politice. SUA si Anglia de exemplu (in cooperare cu inca trei state), au la dispozitie un sistem global de interceptare, numit "Echelon", prin intermediul caruia sa pot monitoriza aproximativ doua milioane de convorbiri pe minut. Aceste convorbiri sunt pe urma scanate pentru diverse cuvinte cheie iar cele selectate sunt trimise mai departe operatorilor umani.
O alta metoda de interceptie de nivel inalt o constituie folosirea unor deficiente ale aparatelor telefonice. De exemplu in orice circuit electronic exista un fenomen numit "zgomot de fond" al circuitelor folosite. Acest fenomen este dat de faptul ca un circuit electronic (tranzistor sau circuit integrat) nu este un comutator perfect, ci si atunci cand este inactiv, totusi exista un flux de electroni intre terminalele sale. Astfel, chiar daca cineva nu vorbeste efectiv la telefonul sau, totusi circuitul electronic format de microfon, diverse amplificatoare, modulator si emitator este partial functional. Practic microfonul telefonului functioneaza non-stop si unde de o intensitate foarte slaba sunt emise incontinuu. Aceste unde reziduale nu pot fi interceptate prin mijloace obisnuite, tocmai din cauza ca sunt foarte slabe, dar prin intermediul unor antene active de mare performanta si al unor circuite amplificatoare de mare fidelitate pot fi totusi amplificate in asa fel incat sa poata fi extrase din ele semnalul util (ceea ce a receptionat microfonul telefonului). Astfel telefonul mobil devine un emitator constant al tuturor sunetelor care exista in apropierea sa.
Dispozitivul de ascultare a telefoanelor mobile are un sistem de functionare destul de simplu si poate fi introdus cu usurinta intr-o valiza de voiaj. Mai intai, detinatorul trebuie sa scaneze codul personal al telefonului care urmeaza sa fie ascultat. Pentru acest lucru, respectivul trebuie sa se apropie de posesorul telefonului mobil la o distanta mai mica de 15 metri, in timp ce are o convorbire. Fiecare celular are un cod de identificare, denumit IMEI, care poate fi aflat tastand pe telefon steluta diez 06 diez (*#06#). Puteti incerca. Dupa ce scrieti combinatia, pe ecranul telefonului dumneavoastra va fi afisat un cod format din 15 cifre. Acesta este personalizat pentru fiecare telefon celular in parte si nu poate fi identic la doua aparate.
Dupa ce dispozitivul de ascultare GSM este pozitionat, acesta scaneaza codul telefonului dumneavoastra, care este memorat automat de interceptor. Din acest moment treaba devine cu mult mai simpla. Toate convorbirile sunt criptate (codate) de operator si, in cele din urma, chiar de telefonul pe care-l aveti. Parola prin care se cripteaza este chiar codul IMEI, cel pe care il are fiecare telefon in parte. Dispozitivul de ascultare prinde toate semnalele convorbirilor care se realizeaza la un anumit moment al zilei. Daca este setat numai pe anumite coduri IMEI, aparatul se declanseaza automat numai atunci cand pe telefoanele respective vorbeste.
Sistemul de ascultare poate monitoriza peste 200 de telefoane simultan. Chiar daca posesorul telefonului al carui cod IMEI trebuie sa fie ascultat nu se afla in oras, interceptorul inregistreaza convorbirea. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, dispozitivul de ascultare monitorizeaza 124 de relee. Asta inseamna ca o persoana care se afla in Bucuresti si vorbeste cu cineva din Craiova sau este in Sibiu si a sunat pe cineva din Bucuresti poate fi oricum ascultata de cel care detine interceptorul. 124 de celule inseamna tot atatea relee montate de operatorul de telefonie mobila

preluare de pe: http://www.telefoane.eu/w/Ascultarea_telefoanelor