de Iarina,
“Am renuntat la fidelitate, asta e natura mea. Persoana cu care sunt acum este la curent, iar eu stiu ca este dureros. Dar ratacirile mele nu au nimic in comun cu iubirea pe care i-o port. Pentru a simti ca ma bucur de echilibru interior, am nevoie de viata de cuplu, dar si de aventuri. Cand le cad prada, o fac pentru mine. Asta imi confirma puterea de seductie si libertatea. Dispar uneori pentru cateva zile, dar ma intorc mereu.”
Aceste cuvinte pot fi usor catalogate ca apartinand unui seducator, ca facand parte din refrenul curent al unui Don Juan, al unui Casanova. Auzite de atatea ori. Cu greu ni le putem insa imagina rostite de o femeie. Si nu este vorba de vreo idealista aflata in cautarea vreunui absolut greu de definit, nici de o infidela frustrata, care se simte vulnerabila in postura sa de femeie. Nu, este vorba doar de o femeie a zilelor noastre. “Sunt libera si eliberata prin adulter”, spune ea.
Iesirile in spatiul extraconjugal, “turismul” adulterului au incetat sa mai fie privite ca fiind o ocupatie exclusiv masculina. Femeile au inceput si ele sa “insele” din ce in ce mai mult, cu din ce in ce mai putine probleme de constiinta.
Femei ca cea de mai sus sau Catherine Millet, a carei carte a fost tradusa si la noi, au pus pe jar, au incitat si au scandalizat mentalitati. Sunt femei care au renuntat la rusine, dar si la cruzime, femei care uneori sunt indragostite, alteori nu, insa in toate cazurile sunt gurmande, se bucura de placere acolo unde o gasesc, fara urmele amari ale vinovatiei. Si apoi revin in “port”, cum se spune, unde le asteapta partenerii lor stabili. Intr-un cuvant, ele insala ca barbatii. Sau asa cum credem ca insala ei. Cu naturalete, fara remuscari, ca si cum asta ar fi cea de-a doua lor natura.
Daca asa stau lucrurile, de ce societatea continua sa confere grade de gravitate diferentiate pe sexe? De ce adulterul unei femei este o infractiune mai grava decat cel al unui barbat? Daca inainte, pe cand barbatul era cel care colinda lumea, cel care avea legaturi stranse pe planul exterior caminului familial, azi, situatia s-a schimbat radical. Femeile muncesc, ies la fel de mult, interactioneaza cu tot atatia straini, asadar tentatia este la fel de mare si pentru ele. Probabil sunt putini cei care sunt la adapost de gustul periculos, dar dulce al aventurii extraconjugale. Cu toate astea, desi supuse aceluiasi gen de presiuni, degetul intins acuzator, cuvintele de ocara sunt mult mai aspre in cazul nostru decat in al lor.
O explicatie ar fi faptul ca atat barbatii, cat si femeile cred ca, atunci cand o femeie insala este neaparat indragostita de amant. Asadar, nu este numai un capriciu al trupului, ci si o dorinta a inimii. Or, inima este un spatiu pe care l-am dori pastrat pur, imaculat.
Adulterul feminin, de-a lungul istoriei avea o gravitate nemaipomenita. Intreaga familie era dezonorata pentru totdeauna, purta pe veci stigmatul rusinii. Codul lui Napoleon prevedea chiar pedeapsa cu inchisoarea pentru adulterine.
In primul rand, exista teama de graviditate, de conceperea unui copil “bastard” in afara granitelor trasate de societate si de biserica, ale casniciei. Azi, chiar daca a aparut pilula, iar avortul a fost legalizat, memoria colectiva nu poate fi stearsa in cei aproximativ 40 de ani de libertate sexuala. Reprezentarile asupra celor doua modele de conduita, cel masculin si cel feminin, sunt greu de indepartat din mentalitati. Sexualitatea feminina este in continuare discutata in termeni de conjugal si de afectivitate. De exemplu, atunci cand i se cere unei femei sa precizeze numarul de parteneri pe care i-a avut, ea nu va vorbi decat despre cei “importanti”, cei care “au contat”, in timp de barbatul va declara numarul total al partenerelor de sex.
El este incurajat sa gandeasca astfel, din moment ce continua sa sa creada ca sexualitatea masculina trebuie sa fie activa si diversificata. Si ca barbatii au nevoi fizice mai importantte decat femeile. Iar “activitatea” lor este judecata adesea in termeni de performanta. Sexul barbatului ese adesea masurat, exhibat, comparat. Lucruri precum actiunea si competitia joaca un rol esential in mentalul masculin. Baietii ajunsi barbati sunt vazuti ca vanatori, ca animale de prada.
Traiectoria femeilor este una diferita. Ele sunt cele care sunt penetrate, care trebuie sa se simta in largul lor pentru a se “deschide”. De aici, apare rolul important conferit afectiunii pe planul sexualitatii. Educatia primita de fete valorifica exprimarea emotiilor si a sentimentului.
S-ar putea crede ca adulterul masculin este mai usor de trecut cu vederea, mai usor de tolerat si mai digerabil din punct de vedere social pentru ca este dictat de hormoni. Mai ales de testosteron. Sa nu uitam insa ca, desi biologia are un cuvant greu de spus, sunt si alti factori care trebuie luati in calcul. Suntem fiinte integrate social, credintele, visele si tabuurile noastre au o greutate la fel de despotica, forta lor nu este deloc de neglijat.
O alta latura ce nu trebuie ignorata atunci cand ne referim la modul in care societatea condamna infidelitatea feminina este si faptul ca exista un fel de teama nenumita, insa nu mai putin prezenta. Femeia are deja puterea de a da viata. Or, daca aceasta putere se alatura accesului la o sexualitate fara bariere, fara limitari, atunci femeia ar ajunge mult prea puternica. Ceea ce devine nelinistitor, alarmant chiar.
Voi cum credeti ca va fi viitorul? Vom insela la fel ca barbatii? Si, daca da, vom fi privite la fel ca ei?
