Se afișează postările cu eticheta regizor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta regizor. Afișați toate postările

3 ianuarie 2013

Sergiu Nicolaescu a MURIT -EXCLUSIV Romania Libera.





 Maia Morgenstern, despre moartea lui Nicolaescu: Să păstram un moment de reculegere. Vreau să mă gândesc la ce a însemnat el pentru orizonturile mele artistice

Actriţa Maia Morgenstern a declarat, joi, pentru România Liberă, cu privire la moartea lui Sergiu Nicolaescu că cel mai bine, în astfel de momente, este ca fiecare să se gândească la ce au însemnat filmele regizorului pentru ei, la cum se raportează ei la creaţiile artistice ale acestuia.
"Să păstrăm un moment de reculegere, de pioşenie , să ne gândim fiecare la cum ne raportăm la filmele lui", a afirmat Maia Morgenstern.
"Vreau să tac şi să mă gândesc la ce a însemnat el pentru imaginaţia mea, pentru evoluţia mea, pentru orizonturile mele artistice", a mai spus actriţa.
Maia Morgenstern a colaborat cu Sergiu Nicolaescu la două filme, "Orient Express" (2004), şi "15" (2005).

Horaţiu Mălăele: Sergiu Nicolaescu a răscolit lumea cinematografică
Actorul Horaţiu Mălăele a declarat că Sergiu Nicolaescu "a răscolit lumea cinematografică şi nu numai cu o forţă rar întâlnită" şi a lăsat în urma sa o moştenire fără precedent, relatează Mediafax.
"Energie, tenacitate şi dreptate ar putea fi câteva cuvinte atotcuprinzătoare. Sergiu Nicolaescu a răscolit lumea cinematografică şi nu numai, cu o forţă rar întâlnită, impunând o nouă ordine şi lăsând în urmă-i o moştenire fără precedent. Să ne rugăm pentru sufletul lui şi să fim mândri că am putut merge o bucată de drum împreună. Dumnezeu să-l odihnească", a declarat Horaţiu Mălăele.
Horaţiu Mălăele a colaborat pentru ultima dată cu Sergiu Nicolaescu la filmul "Ultimul corupt din România", lansat anul trecut.

Vestea morţii lui Sergiu Nicolaescu a ajuns şi în Jakarta. Ce scrie presa internaţională despre decesul regizorului

Decesul regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu a stârnit un val de reacţii în presa internaţională.
”Regizorul român de film, Sergiu Nicoalescu, a murit”, titrează Huffington Post. ”Sergiu Nicolaescu, regizor profilic, cunoscut pentru filmele sale istorice, a murit. Regizorul, care a fost şi senator, avea 82 de ani”, scrie publicaţia citată.
News Channel 5 anunţă moartea regizorului român care a realizat ”peste 50 de filme” în cariera sa.
Şi Jakarta Post, publicaţie din Indonezia, scrie despre moartea regizorului român, cel care a realizat ”filmul clasic Mihai Viteazul”.
Agenţia internaţională de presă, Associated Press (AP) a transmis în toată lumea ştirea despre moartea ”celui mai prolific regizor român” şi a amintit discursul de rămas bun al lui Sergiu Nicolaescu din Parlamentul României: ”Mai am doar câţiva ani de trăit şi aş vrea să îi termin în profesia mea” ( de regizor şi actor - n. red.)”
AP notează că Sergiu Nicolaescu ”şi-a continuat cariera cinematografică, deşi era senator din anul 1992 din partea Partidului Social Democrat”  şi că filmele sale istorice erau ”pe placul regimului comunist”.
Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă, joi dimineaţă, la spitalul Elias, la vârsta de 82 de ani.
Regizorul a fost operat pe 28 decembrie de peritonită. El a fost iniţial internat pe 26 decembrie pentru o afecţiune digestivă cronică.
Pe 13 decembrie, Sergiu Nicolaescu, parlamentar PSD, le-a adresat mulţumiri colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit.
"Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite", a spus atunci Nicolaescu de la tribuna Senatului.


Ioana Moldovan: L-am întâlnit pe Nicolaescu când aveam cea mai mare nevoie

Actriţa Ioana Moldovan, eroina unuia dintre cele mai apreciate filme ale lui Sergiu Nicolaescu, "Orient Express", vorbeşte despre regizor ca despre un prieten şi un profesionist desăvârşit, screMediafax.

Sergiu Nicolaescu a fost un om care s-a ridicat de fiecare dată. Sunt oameni despre care mi-e greu să cred că pot să moară şi Sergiu este unul dintre ei. A avut o viaţă lungă şi frumoasă, a făcut tot ce şi-a propus. Mai avea două filme în plan şi, desigur, ne gândeam că ar fi frumos să i se împlinească şi acest vis. L-am sunat după Crăciun şi am văzut că nu îmi răspunde. Am vrut să vorbesc cu Dana, soţia lui, şi, pentru că nu mi-a răspuns, m-am gândit că s-a întâmplat ceva. Însă Sergiu a mai trecut prin astea şi de fiecare dată şi-a revenit", a spus actriţa Ioana Moldovan pentru Mediafax.
"Îmi amintesc că pentru Orient Express am filmat la Constanţa, pe un ger de -20 de grade. Era primul pe platourile de fimare şi, dacă noi stăteam în maşini, cu motoarele pornite să ne încălzim, el nu a stat nici măcar să bea un ceai cald. Poate şi de aceea era aşa exigent şi, pentru unii, părea foarte dur. Dar duritatea lui era întotdeauna dreaptă şi se termina când nu erau filmări. Uneori chiar glumea, ceea ce era foarte rar pentru Sergiu. Am lucrat cu el cu mare drag", a mai spus actriţa.
"Sergiu Nicolaescu a fost un om pe care l-a întâlnit când aveam cea mai mare nevoie. Nu l-am căutat, nu m-a căutat. Ne-am întâlnit pur şi simplu", a încheiat Ioana Moldovan.

DECES SERGIU NICOLAESCU. În ultimele 48 de ore, regizorul a fost internat la terapie intensivă- Spitalul Elias

Regizorul Sergiu Nicolaescu, decedat joi dimineaţă, la vârtsa de 82 de ani, suferea de diverticulită acută, au explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii Spitalului Elias, unde actorul era internat din luna decembrie.
Boala diverticulară este o boală a vârstnicului şi se găseşte frecvent în patologia chirurgicală, a explicat doctorul Adrian Miron, care l-a tratat pe Sergiu Nicolaescu timp de 12 ani.
Condiţia lui Sergiu Nicolaescu nu permitea intervenţia chirurgicală, a spus Miron.
"Evoluţia a fost lent favorabilă, au apărut complicaţii respiratorii în ultimele 48 de ore, necesitând terapie intensivă. În dimineaţa zilei de 3 ianuraie, s-a înregistrat stopul cardiac, la 8.20 s-a declarat decesul", a explicat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu, în cadrul unei conferinţe de presă.
După ce a căzut şi şi-a fisurat coastele, Sergiu Nicolaescu nu a dorit să se interneze în spital, pentru că ar fi vrut să-şi petreacă sărbătorile acasă, a explcat reprezentanta Spitalului Elias. Abia pe 26 decembrie, regizorul a acceptat să se interneze în spital.

11:59 Actriţa Daniela Nane şi-a exprimat, joi, pentru România Liberă regretul că nu a mai avut ocazia să mai vorbească o dată cu regizorul Sergiu Nicolaescu.
"Îmi pare atât de rău că n-am ajuns să mai vorbesc cu el o dată! M-am gândit de multe ori în ultimele zile să trec pe la el, chiar astăzi intenţionam să ajung la Elias...Îmi pare rău că a murit singur... cum a şi trait, de altfel... A fost un om de onoare, patriot, pasionat de film cu toată fiinţa. Îi mulţumesc pentru tot!", a precizat Daniela Nane.


Valentin Uritescu: Sergiu Nicolaescu avea mari calităţi şi mari defecte, dar era extraordinar

Actorul Valentin Uritescu, care a fost distribuit în filmul "Noi cei din linia întâi", regizat de cineastul Sergiu Nicolaescu, a spus pentru Mediafax că păstrază de la acesta cele mai frumoase amintiri din cariera sa, subliniind totodată că Sergiu Nicolaescu a fost un regizor de o mare profunzime. 
"Dumnezeul să-l ierte şi să-l odihnească! A fost un regizor excepţional şi tot timpul mi-am dorit să joc în filmele lui. De câte ori mă duceam în concediu la Vinerea, locul meu natal, şi mă vedea tata, îmi spunea: «Când joci şi tu într-un film al lui Nicolaescu?» Iată că a venit momentul să facem «Noi cei din linia întâi» şi atunci l-am cunoscut pe omul şi regizorul Sergiu Nicolaescu, care avea o putere uluitoare. Avea mari calităţi şi mari defecte, dar era o personalitate extraordinară. L-am iubit şi el m-a iubit pe mine, deşi, atunci când a fost vorba să facem «Lumini şi umbre», el a considerat că sunt prea bătrân pentru acest rol şi a încercat să mă refuze. Însă Andrei Blaier l-a convins sunt foarte bun pentru a juca pe Şaptefraţi, aşa că el ne-a dus la Buftea, pe o zăpadă mare de tot şi a făcut o instrucţie cu noi... Iar eu am fost mai zelos decât dracul, pentru că trebuia să îl conving că sunt bun", îşi aminteşte Valentin Uritescu.
Acesta a mai spus că, mai târziu, Sergiu Nicolaescu a dorit să îl distribuie în filmul "Orient Express", dar că starea de sănătate nu i-a permis să accepte rolul.
"Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte! Aşa se duc cei buni. Rămân alţii care vor duce mai departe cinematografia. Iar cei care mănâncă ciuperci că Sergiu Nicolaescu nu avea profunzime, nu au dreptate", a încheiat Valentin Uritescu.

Petre Roman: Nicolaescu, un om care a riscat la Revoluţie

Fostul prim-ministru Petre Roman a declarat, joi, că Sergiu Nicolaescu este un om care a riscat la Revoluţie, punând talentul său şi idealul său artistic şi în slujba tuturor românilor, relatează Mediafax. 
"L-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu atât înainte cât şi după Revoluţie şi l-am simţit foarte aproape de omul acesta. Ne rămân pentru eternitate, pot spune, creaţia sa, rolurile sale, măiestria sa regizorală, toată filmografia sa de dinainte şi de după Revoluţie. Îmi pare foarte rău de dispariţia lui, dar ne rămâne minunata lui creaţie", a spus Petre Roman.
El a spus că Sergiu Nicolaescu a riscat la Revoluţie, apreciind că nu au fost mulţi cei care au riscat asemenea lui, după care s-a angajat în politică în virtutea unui sentiment patriotic care îl călăuzea.
"Eu aş vrea să vorbesc şi despre omul Sergiu Nicolaescu, care a riscat, adică a pus talentul său şi idealul său artistic şi în slujba noastră a tuturor în momentul Revoluţiei, pentru că atunci a riscat. Nu au fost mulţi cei care au riscat aşa cum a riscat el. Apoi s-a angajat şi în politică, mai ales dintr-un puternic sentiment patriotic. Azi se vorbeşte oarecum cu fereală despre sentimentul patriotic şi e foarte rău că e aşa. El întotdeuna a păstrat ca un fel de a fi al său acest sentiment patriotic şi în toate împrejurările, în felul în care gândea el, a căutat să imprime acest sentiment în societatea românească", a spus Roman.
Fostul premier a precizat că a lucrat împreună cu Sergiu Nicolaescu, având şi diferenţe de opinie, şi şi-a manifestat regretul că regizorul nu şi-a putut finaliza proiectul început acum patru luni, de a realiza un documentar despre Revoluţie.
"Îmi pare foarte rău că nu a mai putut realiza ultimul priect pe care l-am pus la cale acum câteva luni, acum patru luni, nu a mai avut puterea să-l realizeze. Era vorba despre realizarea unui documentar al Revoluţiei Române. Era foarte afectat de felul în care a fost mânjită Revoluţia Română de tot felul de mistificări, de interese urâte, mai ales ale acelora care nu au riscat nimic la Revoluţie, dar ulterior au gândit că cea mai bună cale de a scăpa de propria lor laşitate era să mânjească Revoluţia", a spus Roman.
"Sergiu Nicolaescu era un om foarte pornit împotriva unor asemenea năravuri şi îşi propunea să mai facă acest film documentar care să dea un răspuns desigur adevărat, un răspuns măiestrit, artistic, valabil pentru toţi românii, dar şi pentru străinătate", a conchis fostul premier..

 
Papaiani: Sergiu Nicolaescu a fost pionierul zilelor bune ale cinematografiei româneşti
Actorul Sebastian Papaiani a declarat că regizorul Sergiu Nicolaescu este iniţiatorul marilor filme româneşti, "pionierul zilelor bune" ale cinematografiei naţionale, relatează Mediafax.
"Este iniţiatorul marilor filme româneşti şi a trecut şi peste graniţă cu proiectele sale cinematografice. A colaborat cu Franţa, cu Anglia, cu Germania, a luat actori de acolo pentru filmele lui. Nu se mai întâlnise aşa ceva la noi. Sergiu Nicolaescu a fost pionierul zilelor bune şi foarte bune ale cinematografiei româneşti", a spus Sebastian Papaiani.
El a precizat că ultima dată l-a văzut pe Sergiu Nicolaescu atunci când regizorul a împlinit vârsta de 81 de ani. "Eram cunoscuţi şi ne legau nişte interese vizavi de film. Am fost şi invitat de câteva ori la el acasă, de ziua lui. Ultima dată l-am văzut când a împlinit 81 de ani", a mai spus Sebastian Papaiani.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Vladimir Găitan: Sergiu Nicolaescu rămâne pentru mine un părinte uriaş
Actorul Vladimir Găitan a declarat că a avut o prietenie de-o viaţă cu regizorul Sergiu Nicolaescu, precizând că îl consideră pe acesta un "părinte uriaş", potrivit Mediafax.
"Am avut o prietenie de-o viaţă. Confund cariera mea de actor de film cu numele Sergiu Nicolaescu. Nu îmi văd cariera fără Sergiu Nicolaescu, cu toate că am lucrat şi cu alţi regizori. Sergiu rămâne pentru mine ca un părinte uriaş", a spus Vladimir Găitan.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Doina Levintza, şocată de moartea lui Nicolaescu
Creatoarea de modă Doina Levintza, cu care cineastul Sergiu Nicolaescu a avut numeroase colaborări pentru costumele filmelor sale, spune că regretă dispariţia maestrului,  potrivit Mediafax.
"Eram prieteni foarte buni, iar vestea dispariţiei sale m-a şocat", a spus Levintza.
"Am colaborat foarte mulţi ani şi cred că este groaznic ce se întâmplă. Eu acum nu sunt în ţară, dar m.a cutremurat această veste. Este groaznic", a mai spus creatoarea.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Diaconu: Ultimul discurs al lui Nicolaescu a funcţionat ca o premoniţie, rămân filmele şi amintirea
Actorul Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii, a declarat pentru Mediafax că ultimul discurs al regizorului Sergiu Nicolaescu din Parlament a funcţionat ca o "premoniţie", precizând că în urma trecerii în nefiinţă a cineastului rămân filmele acestuia, amintirea şi, "în rest, e tăcerea".

"Încă o dată în plus a funcţionat ca o premoniţie ultimul lui discurs din Parlament. Din păcate, în tot ce a spus acolo a avut dreptate, chiar şi în asta. Arată ca într-un film, deşi e viaţă crudă şi nemiloasă. Rămân filmele lui, rămâne amintirea, în rest, e tăcerea", a declarat actorul Mircea Diaconu.


Stela Popescu, despre Sergiu Nicolaescu: Regret profund
Actriţa Stela Popescu, aflată în vacanţă în India, spune că regretă profund vestea dispariţiei cineastului Sergiu Nicolaescu, potrivit Mediafax.
"Am aflat de vestea aceasta cu tristeţe şi nu pot să spun decât că regret profund", a spus Stela Popescu.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.
Sergiu Nicolaescu s-a născut pe 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, oraş pe care l-a părăsit în 1935, întrucât familia sa se stabilise la Timşoara. În acest oraş urmează cursurile şcolii primare şi liceul. Între anii 1948 şi 1952 a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din Bucureşti (Politehnica), practicând ingineria în perioada 1954-1965. Apoi a practicat operatorie de film, devenind regizor, actor, scenarist şi producător de film.


Iliescu: M-a cutremurat vestea morţii lui Sergiu Nicolaescu, e o mare pierdere pentru toţi
Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu spune că l-a "cutremurat" vestea morţii regizorului Sergiu Nicolaescu, fost senator PSD, afirmând că "este o mare pierdere pentru noi toţi şi pentru cinematografia românească", potrivit Mediafax.
"M-a cutremurat când am aflat. Este o mare pierdere pentru noi toţi, pentru cinematografia românească. A fost o mare personalitate a filmului românesc. Dispare o personalitate a culturii româneşti, a cinematografiei româneşti. A fost un om care a creat, era un om eminamente pozitiv, constructiv, şi s-a străduit foarte mult ca să menţină cinematografia românească pe linia de plutire după 1989. Şi personal s-a implicat, era dăruit acestei arte, folosind inclusiv calitatea lui de inginer, că el a fost inginer la orgini", a declarat Ion Iliescu.
El a mai spus că vorbise miercuri cu soţia lui Sergiu Nicolaescu şi că spera ca în cursul acestei zile să îl poată vizita la spital pe regizor.
"Am aflat cu tristeţe şi m-a cutremurat această ştire, mai ales că ieri după-amiază am vorbit la telefon cu soţia lui Sergiu Nicolăescu. Urmăream starea lui la spital. Mi-a povestiti de Crăciun despre accidentul acela, a alunecat pe gheaţă şi şi-a fisurat nişte coaste. Şi eu credeam că asta a fost cauza internării sale. Am aflat că de fapt a avut o peritonită şi de la soţie am aflat ieri că după operaţie a avut o evoluţie mai complicată. Ieri dimineaţă s-a simţit mai rău, dar după-amiază şi spre seară se ameliorase situaţia lui. Era şi dânsa mai optimistă şi speram ca azi poate să-i fac o vizită, însă m-a luat prin suprindere această veste tragică", a mai spus Iliescu.

 
Tudor Caranfil: Sergiu Nicolaescu a fost un om frumos, care o să-mi lipsească

Criticul de film Tudor Caranfil a declarat pentruMediafax că Sergiu Nicolaescu a fost "un om frumos" care o să-i lipsească enorm, descriindu-l pe regizor drept un pionier şi un profesionist al cinematografiei.
"A fost un artist emblematic decenii de-a rândul, un profesionist al cinematografiei române, un dinamizator al vieţii cinematografice, un cavaler romantic cum l-am simţit cu toţii în «Orient Express»", a spus criticul de film, care a subliniat şi faptul că Sergiu Nicolaescu a uimit publicul cu experimentele sale, de la "Dacii" - un film de o mare amplitudine, la filmele sale de acţiune şi la comedii. "A fost un supravieţuitor îndârjit. Un personaj pe care l-am admirat", a adăugat criticul.
"Regret enorm că n-a stabilit un record de longevitate", a spus Tudor Caranfil, remarcând că dispariţia regizorului vine "într-un moment de strălucire al cinematografiei române". "Este o înflorire de talente cum a fost izbucnirea lui de la început, dar atunci, el era singur", a adăugat Caranfil.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.


Besoiu: Sergiu Nicolaescu rămâne un nemuritor pentru că a dus faima cinematografiei în toată lumea

Actorul Ion Besoiu a declarat, joi, că regizorul Sergiu Nicolaescu rămâne un nemuritor pentru că a dus faima cinematografiei în toată lumea, precizând că acesta mai avea multe lucruri de spus în cinema, potrivit Mediafax.
"Rămâne un nemuritor pentru că a dus faima cinematografiei române în toată lumea. Mai avea să spună multe lucruri în cinematografie", a spus Besoiu.
El a precizat că este foarte trist, pentru că Sergiu Nicolaescu îi era şi bun prieten. "Sunt foarte trist pentru că a murit un artist, un prieten şi un om cu o putere de muncă extraordinară", a mai spus Besoiu.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Dichiseanu, despre Nicolaescu: Simţea arta ca nimeni altul
Actorul Ion Dichiseanu a declarat, pentru Mediafax, că l-a şocat puternic vestea decesului lui Sergiu Nicolaescu, precizând că au fost prieteni înainte ca acesta din urmă să îşi înceapă cariera cinematografică.

"Am fost prieteni, l-am cunoscut înainte de a îmbrăca haina de regizor şi scenarist. Ne-am apropiat aşa ca oameni care gândesc pe aceeaşi lungime de undă. Simţea arta ca nimeni altul. Nici nu-mi găsesc cuvintele. M-a şocat puternic vestea că a murit", a spus Ion Dichiseanu.
El a precizat că l-a vizitat la spital pe Sergiu Nicolaescu. "Nu se simţea bine, însă am reuşit să vorbim puţin", a mai spus Dichiseanu.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.


Filmografia lui Sergiu Nicolaescu 
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Dacii" (1966), "Mihai Viteazul" (1970), "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008), film pentru care a obţinut cel mai mare credit, de 1,8 milioane de lei, la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei, în 2006.
Dacă filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.


Băsescu, despre moartea lui Sergiu Nicolaescu: A fost un creator de şcoală pentru cinematografia românească

reşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe în urma morţii regizorului Sergiu Nicolaescu.
„Am aflat astăzi, cu profundă tristeţe, vestea trecerii la cele veşnice a regizorului Sergiu Nicolaescu. Maestrul a fost nu doar un mare regizor, scenarist şi actor, ci şi un creator de şcoală pentru ceea ce astăzi numim, cu atât de multă mândrie, cinematografia românească. Ne despărţim cu durere de o personalitate remarcabilă a filmului românesc", a precizat preşedintele în mesaj.
"De-a lungul întregii sale cariere, maestrul Sergiu Nicolaescu a dat dovadă de un talent excepţional, pe care a ştiut să-l cultive prin muncă şi dăruire, prin entuziasm şi vitalitate, trăsături care aveau să se regăsească în toate creaţiile sale cinematografice. Filmele sale fac parte nu numai din cultura românească, ci au fost înscrise demult în istoria cinematografiei mondiale", a continuat Traian Băsescu.
"Cu siguranţă, maestrul Sergiu Nicolaescu va rămâne veşnic în sufletele noastre, ale celor care l-am îndrăgit şi care l-am preţuit, aşa cum astăzi cu toţii purtăm filmele sale în amintirea noastră. Doresc să adresez sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor apropiaţilor", a conchis şeful ţării.




preluare de pe sursa:

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/sergiu-nicolaescu-a-murit-288964.html













BREAKING NEWS - SERGIU NICOLAESCU A MURIT. Regizorul a încetat din viaţă la spital, la 82 de ani

SERGIU NICOLAESCU a murit, pe 3 ianuarie, la 82 de ani. Regizorul fusese internat la Spitalul Elias din Capitală, unde fusese operat de peritonită pe 28 decembrie.

Sergiu Nicolaescu a murit la Spitalul Elias, la 82 de ani. Regizorul a fost operat pe cale laparoscopică, de către echipa chirurgicală a Spitalului Elias. "Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute", s-a arătat într-un comunicat de presă al Spitalului Elias. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, peritonita localizată cu punct de plecare apendicular a fost descoperită intraoperator şi a fost rezolvată laparoscopic. "Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor", au mai precizat reprezentanţii spitalului. 

Spitalul Elias: Sergiu Nicolaescu a decedat în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe

Reprezentanţii spitalului anunţaseră, cu o zi înainte de operaţie, că regizorul a fost internat în 26 decembrie, pentru o afecţiune digestivă cronică cunoscută, şi urmează tratamentul medicamentos corespunzător.
Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste. 

SERGIU NICOLAESCU, în Parlament: Mai am puţin de trăit, vă spun sincer "La revedere!"

 
SERGIU NICOLAESCU a MURIT la 82 de ani. FILMOGRAFIE SERGIU NICOLAESCU
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008). Dacă filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc. Printre cele mai recente filme ale sale se numără "Ultimul corupt", lansat la începutul acestui an şi care este o continuare a lungmetrajului "Poker" (2010).
Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. El s-a numărat, totodată, printre cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.

SERGIU NICOLAESCU A MURIT, la 82. SOŢIA de 35 de ani a regizorului i-a fost alături 17 ani


SERGIU NICOLAESCU ŞI-A PREZIS SFÂRŞITUL
Sergiu Nicolaescu a murit. În decembrie, senatorul a avut un mesaj emoţionant în parlament. "Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite", a spus Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenţi.
Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. Nicolaescu are vârsta de 82 de ani. El este regizor, actor de film, scenarist şi producător de film, fiind totodată între cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.

SERGIU NICOLAESCU a ÎNCETAT din VIAŢĂ. Cele mai importante momente ale CARIEREI sale CINEMATOGRAFICE

Primul film regizat de Sergiu Nicolaescu a fost "Scoicile nu au vorbit niciodată" (1962), un documentar de scurtmetraj, cel dintâi lungmetraj de ficţiune urmând să-l realizeze în 1966-1967. Este vorba despre "Dacii", o coproducţie româno-franceză impresionantă, cu o distribuţie pe măsură şi cu o figuraţie grandioasă, care au devenit apoi atribute ale tuturor filmelor sale istorice.
În 1962, realizează filmul care îl ajută să pătrundă într-adevăr în lumea cinematografiei: "Memoria Trandafirului", o metaforă de 7 minute, care s-a bucurat de succes în ţări precum SUA şi Franţa.
Tot în Franţa are loc, cinci ani mai târziu, premiera pariziană a filmului "Dacii". Pe Champs-Elysees, în dreptul restaurantului Fouquets, trona un afiş al filmului, având textul: "Un film du Serge Nicolaesco". "Era o foarte mare satisfacţie pentru un tânăr debutant de 37 de ani. Din acest moment începea cariera mea internaţională", declara regizorul mai târziu.
Anul revoltei studenţeşti de la Paris şi al Primăverii de la Praga, 1968, i-a adus lui Nicolaescu şansa de a lucra, în calitate de regizor, cu Orson Welles, Laurence Harvey şi alţi mari actori americani şi europeni, chiar la Bucureşti, unul din filmele produse la acea vreme fiind "Bătălia pentru Roma", o producţie americano-germană.
Legendarul comisar Miclovan, devenit apoi Moldovan, cu care Sergiu Nicolaescu afirma că a atins celebritatea ca actor, s-a născut în 1972, după ce Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu le-au propus lui Nicolaescu, Manole Marcus şi Iulian Mihu realizarea unui serial poliţist. Personajul său, un vechi poliţist, avea un rol secundar în serialul în care acesta apare alături de Ilarion Ciobanu (Roman).
Urmează, pentru Sergiu Nicolaescu, o perioadă profesională prolifică, între anii 1970-1980, timp în care a înfiinţat prima şcoală de cascadori din România şi o alta de recuzită. E o perioadă în care realizează cam două filme şi jumătate pe an, documentându-se, în paralel, pentru alte proiecte.
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Dacii" (1966), "Mihai Viteazul" (1970), "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008), film pentru care a obţinut cel mai mare credit, de 1,8 milioane de lei, la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei, în 2006.
Dacă filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.

 Viaţa bate filmul: Sergiu Nicolaescu a vrut să-l omoare pe Ceauşescu

Sergiu Nicolaescu a vorbit într-un interviu despre planul pe care îl pusese la cale pentru a scăpa România de dictatură. Îşi luase arma şi plănuia sa-l împuste pe Nicolae Ceauşescu, iar apoi să se sinucidă. N-a mai apucat să-şi pună planul în aplicare, căci a venit Revoluţia din 89.


SERGIU NICOLAESCU: "Eu o să plec, dar nu o să mor niciodată". Cele mai IMPORTANTE replici ale sale


 Mircea Albulescu: Sergiu Nicolaescu a fost toată viaţa lui un câştigător

Actorul Mircea Albulescu îşi aminteşte atât de de profesionistul, cât şi de omul Sergiu Nicolaescu despre care spune că a fost "un câştigător" şi, mai mult decât atât, "un om minunat", scrie Mediafax.

De ce nu a înfiat copii Sergiu Nicolaescu VIDEO

Regizorul român era căsătorit pentru a treia oară, cu o femeie cu 46 de ani mai tânără, însă nu avea niciun copil. Sergiu Nicolaescu a explicat, pentru Realitatea TV, în exclusivitate, de ce nu a înfiat niciodată copii.
 

A MURIT SERGIU NICOLAESCU. Cea mai MEMORABILĂ SCENĂ a sa şi REPLICA făcută FAIMOASĂ


SERGIU NICOLAESCU A MURIT: REACŢII EMOŢIONANTE

"Sergiu Nicolaescu a fost un Napoleon al cinematografiei"
Actorul Mircea Diaconu a declarat joi, că, în opinia sa, regizorul Sergiu Nicolaescu a fost 'ca un fel de Napoleon' pentru cinematografia românească. Mircea Diaconu a subliniat faptul că Sergiu Nicolaescu şi-a început cariera artistică printr-un film 'ciudat, despre o floare'. 'Sergiu Nicolaescu e vechi în conştiinţa publică. A făcut toate meseriile. A început ca inginer, apoi a făcut un film ciudat despre o floare. Era deci la început un mixaj de inginer, de regizor. De acolo să zicem că a pornit Sergiu Nicolaescu - de la un om care a făcut un film despre o floare - şi puneţi-l în paranteza de azi, închideţi paranteza cu azi, cum îl ştim cu toţii, Sergiu Nicolaescu care a mişcat masele, cel care a fost ca un fel de Napoleon al cinematografiei româneşti. Un om pornind de la o floare, până la cel de azi, incluzând şi politica, ce este până la urmă tot o formă de show sau de comunicare cu oamenii, a fost un om care a comunicat, care s-a jucat, un copil mare, ca să spun aşa, de la capăt până la final. S-a jucat cu personajele sale, cu filmele, cu poveştile lui', a spus Diaconu. Regizorul şi fostul senator Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă joi dimineaţă.
Vasile Muraru: "Sergiu Nicolaescu şi-a dat viaţa pentru cinematografie"
Actorul Vasile Muraru a declarat, pentru MEDIAFAX, că Sergiu Nicolaescu a fost un monument al cinematografiei române, filmele sale istorice fiind capodopere văzute de milioane de oameni. "Îl ştiam de foarte mult timp. I-am admirat filmele, am crescut cu ele, nici nu visam vreodată să joc în filmele lui. Am jucat pentru prima dată într-un film de-al lui în 1982 şi am jucat şi în ultimele două filme ale lui, «Poker» şi «Ultimul corupt»", a declarat Vasile Muraru. El a precizat că Sergiu Nicolaescu şi-a dat viaţa pentru cinematografie. "A fost un monument al cinematografiei române. Şi-a dat viaţa pentru cinematografie şi viaţa lui asta a însemnat. Filmele lui sunt unul mai bun ca altul şi a atacat toate categoriile de filme, nu mai vorbesc despre cele istorice. Filmele lui istorice sunt capodopere văzute de milioane de oameni", a spus Vasile Muraru. Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită. Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Ioana Moldovan: Sergiu Nicolaescu a fost un om pe care l-a întâlnit când aveam cea mai mare nevoie
 Actriţa Ioana Moldovan, eroina unuia dintre cele mai apreciate filme ale lui Sergiu Nicolaescu, "Orient Express", vorbeşte despre regizor ca despre un prieten şi un profesionist desăvârşit. Sergiu Nicolaescu a fost un om care s-a ridicat de fiecare dată. Sunt oameni despre care mi-e greu să cred că pot să moară şi Sergiu este unul dintre ei. A avut o viaţă lungă şi frumoasă, a făcut tot ce şi-a propus. Mai avea două filme în plan şi, desigur, ne gândeam că ar fi frumos să i se împlinească şi acest vis. L-am sunat după Crăciun şi am văzut că nu îmi răspunde. Am vrut să vorbesc cu Dana, soţia lui, şi, pentru că nu mi-a răspuns, m-am gândit că s-a întâmplat ceva. Însă Sergiu a mai trecut prin astea şi de fiecare dată şi-a revenit", a spus actriţa Ioana Moldovan pentru MEDIAFAX."Îmi amintesc că pentru Orient Express am filmat la Constanţa, pe un ger de -20 de grade. Era primul pe platourile de fimare şi, dacă noi stăteam în maşini, cu motoarele pornite să ne încălzim, el nu a stat nici măcar să bea un ceai cald. Poate şi de aceea era aşa exigent şi, pentru unii, părea foarte dur. Dar duritatea lui era întotdeauna dreaptă şi se termina când nu erau filmări. Uneori chiar glumea, ceea ce era foarte rar pentru Sergiu. Am lucrat cu el cu mare drag", a mai spus actriţa. "Sergiu Nicolaescu a fost un om pe care l-a întâlnit când aveam cea mai mare nevoie. Nu l-am căutat, nu m-a căutat. Ne-am întâlnit pur şi simplu", a încheiat Ioana Moldovan. Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.
Roman: Sergiu Nicolaescu, un om care a riscat la Revoluţie 
 Fostul prim-ministru Petre Roman a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Sergiu Nicolaescu este un om care a riscat la Revoluţie, punând talentul său şi idealul său artistic şi în slujba tuturor românilor, şi a cărui creaţie va rămâne pentru eternitate.
"L-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu atât înainte cât şi după Revoluţie şi l-am simţit foarte aproape de omul acesta. Ne rămân pentru eternitate, pot spune, creaţia sa, rolurile sale, măiestria sa regizorală, toată filmografia sa de dinainte şi de după Revoluţie. Îmi pare foarte rău de dispariţia lui, dar ne rămâne minunata lui creaţie", a spus Petre Roman. El a spus că Sergiu Nicolaescu a riscat la Revoluţie, apreciind că nu au fost mulţi cei care au riscat asemenea lui, după care s-a angajat în politică în virtutea unui sentiment patriotic care îl călăuzea. "Eu aş vrea să vorbesc şi despre omul Sergiu Nicolaescu, care a riscat, adică a pus talentul său şi idealul său artistic şi în slujba noastră a tuturor în momentul Revoluţiei, pentru că atunci a riscat. Nu au fost mulţi cei care au riscat aşa cum a riscat el. Apoi s-a angajat şi în politică, mai ales dintr-un puternic sentiment patriotic. Azi se vorbeşte oarecum cu fereală despre sentimentul patriotic şi e foarte rău că e aşa. El întotdeuna a păstrat ca un fel de a fi al său acest sentiment patriotic şi în toate împrejurările, în felul în care gândea el, a căutat să imprime acest sentiment în societatea românească", a spus Roman.
Fostul premier a precizat că a lucrat împreună cu Sergiu Nicolaescu, având şi diferenţe de opinie, şi şi-a manifestat regretul că regizorul nu şi-a putut finaliza proiectul început acum patru luni, de a realiza un documentar despre Revoluţie.
"Îmi pare foarte rău că nu a mai putut realiza ultimul priect pe care l-am pus la cale acum câteva luni, acum patru luni, nu a mai avut puterea să-l realizeze. Era vorba despre realizarea unui documentar al Revoluţiei Române. Era foarte afectat de felul în care a fost mânjită Revoluţia Română de tot felul de mistificări, de interese urâte, mai ales ale acelora care nu au riscat nimic la Revoluţie, dar ulterior au gândit că cea mai bună cale de a scăpa de propria lor laşitate era să mânjească Revoluţia", a spus Roman.
"Sergiu Nicolaescu era un om foarte pornit împotriva unor asemenea năravuri şi îşi propunea să mai facă acest film documentar care să dea un răspuns desigur adevărat, un răspuns măiestrit, artistic, valabil pentru toţi românii, dar şi pentru străinătate", a conchis fostul premier.
Sergiu Nicolaescu a decedat, joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Valentin Uritescu: Sergiu Nicolaescu avea mari calităţi şi mari defecte, dar era extraordinar
 Actorul Valentin Uritescu, care a fost distribuit în filmul "Noi cei din linia întâi", regizat de cineastul Sergiu Nicolaescu, a spus pentru MEDIAFAX că păstrază de la acesta cele mai frumoase amintiri din cariera sa, subliniind totodată că Sergiu Nicolaescu a fost un regizor de o mare profunzime.
"Dumnezeul să-l ierte şi să-l odihnească! A fost un regizor excepţional şi tot timpul mi-am dorit să joc în filmele lui. De câte ori mă duceam în concediu la Vinerea, locul meu natal, şi mă vedea tata, îmi spunea: «Când joci şi tu într-un film al lui Nicolaescu?» Iată că a venit momentul să facem «Noi cei din linia întâi» şi atunci l-am cunoscut pe omul şi regizorul Sergiu Nicolaescu, care avea o putere uluitoare. Avea mari calităţi şi mari defecte, dar era o personalitate extraordinară. L-am iubit şi el m-a iubit pe mine, deşi, atunci când a fost vorba să facem «Lumini şi umbre», el a considerat că sunt prea bătrân pentru acest rol şi a încercat să mă refuze. Însă Andrei Blaier l-a convins sunt foarte bun pentru a juca pe Şaptefraţi, aşa că el ne-a dus la Buftea, pe o zăpadă mare de tot şi a făcut o instrucţie cu noi... Iar eu am fost mai zelos decât dracul, pentru că trebuia să îl conving că sunt bun", îşi aminteşte Valentin Uritescu.
Acesta a mai spus că, mai târziu, Sergiu Nicolaescu a dorit să îl distribuie în filmul "Orient Express", dar că starea de sănătate nu i-a permis să accepte rolul.
"Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte! Aşa se duc cei buni. Rămân alţii care vor duce mai departe cinematografia. Iar cei care mănâncă ciuperci că Sergiu Nicolaescu nu avea profunzime, nu au dreptate", a încheiat Valentin Uritescu.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.
"Sergiu Nicolaescu a fost pionierul zilelor bune ale cinematografiei româneşti"
Actorul Sebastian Papaiani a declarat, pentru MEDIAFAX, că regizorul Sergiu Nicolaescu a fost pionierul zilelor bune şi foarte bune ale cinematografiei româneşti.
"Este iniţiatorul marilor filme româneşti şi a trecut şi peste graniţă cu proiectele sale cinematografice. A colaborat cu Franţa, cu Anglia, cu Germania, a luat actori de acolo pentru filmele lui. Nu se mai întâlnise aşa ceva la noi. Sergiu Nicolaescu a fost pionierul zilelor bune şi foarte bune ale cinematografiei româneşti", a spus Sebastian Papaiani.
El a precizat că ultima dată l-a văzut pe Sergiu Nicolaescu atunci când regizorul a împlinit vârsta de 81 de ani. "Eram cunoscuţi şi ne legau nişte interese vizavi de film. Am fost şi invitat de câteva ori la el acasă, de ziua lui. Ultima dată l-am văzut când a împlinit 81 de ani", a mai spus Sebastian Papaiani.
Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.
Irina Margareta Nistor: "Sergiu Nicolaescu îşi dorea enorm să mai facă un film"
Criticul de film Irina Margareta Nistor consideră că regretatul regizor şi producător Sergiu Nicolaescu a fost cel mai mare iubitor de cinema din România. "A fost, poate, cel mai mare iubitor de cinema din ţara aceasta. Îi plăcea, în egală măsură, să le facă, să le joace şi să se bucure de reacţia publicului, care, în majoritatea cazurilor, îi era extrem de favorabilă, în orice caz mult mai favorabilă decât cea a criticilor", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Nistor. Ea a mărturisit că a sperat ca Sergiu Nicolaescu "să supravieţuiască şi de această dată, pentru că îşi dorea enorm să mai facă un film". În opinia sa, Nicolaescu trebuie privit "ca un tot, în egală măsură regizor, actor, el începând ca operator, ca inginer la Studiourile Sahia Film". "Adică el a făcut absolut de toate în meseria asta şi chiar politica pe care a făcut-o a fost mai degrabă aceea a unui actor care vrea să se depăşească şi să intre şi într-o altă lume", a adăugat Irina Margareta Nistor, caracterizându-l pe Sergiu Nicolaescu drept "un personaj unic", cu "o charismă colosală", "la care faci referire mai uşor decât la orice alt regizor sau cineast din câţi am avut". Nu în ultimul rând, ea a amintit şi perioada regretatului regizor în care acesta a făcut filme istorice. Regizorul Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Elias din Bucureşti.
Draga Olteanu Matei: "Sergiu Nicolaescu îşi iubea nespus profesia"
Actriţa Draga Olteanu Matei consideră că prin moartea lui Sergiu Nicolaescu românii au pierdut un mare regizor. "Eu credeam - aşa cum îl ştiam pe Sergiu Nicolaescu, un om de oţel, cu o voinţă fantastică - că o să depăşească şi pragul ăsta. Toţi trebuie să ne supunem, vrem, nu vrem, fiecare trebuie să-şi încheie cariera şi viaţa. E greu să te obişnuieşti cu ideea, pentru că suntem oameni slabi, nu avem putere să depăşim aceste momente. Îmi pare foarte rău de dispariţia lui Sergiu Nicolaescu, aşa cum am regretat dispariţia lui Amza Pellea, George Constantin, a tuturor colegilor mei care au plecat, după mine, prea devreme", a declarat joi pentru AGERPRES Draga Olteanu Matei. În opinia sa, Sergiu Nicolaescu era "un om care îşi iubea nespus de mult profesia". "Cred că a trăit numai pentru profesie. A fost unul din marii noştri regizori, filmul 'Mihai Viteazul' fiind considerat al treilea film din lume ca valoare. Am lucrat cu el în 'Nea Mărin Miliardar' şi am mai făcut cu el două sau trei roluri, dar nu au fost importante. Am colaborat extraordinar de bine. Întotdeauna l-am admirat. Avea un spirit de observaţie foarte fin", a spus actriţa.


Ion Iliescu: Moartea lui Sergiu Nicolaescu, o pierdere cumplită

 

SERGIU NICOLAESCU A MURIT. Regizorul - CONVINS că are un FIU dintr-o aventură cu o femeie căsătorită


preluare de pe sursa:

http://www.realitatea.net/a-murit-sergiu-nicolaescu-regizorul-a-incetat-din-viata-la-spital-la-82-de-ani_1083433.html?utm_source=BreakingNews-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

Dezvrajirea de Sergiu Nicolaescu



de Iulia Blaga  

 Aveam 8 ani cand l-am vazut pe Sergiu Nicolaescu in magazinul universal "Dumbrava" din Sibiu. Fan al filmelor lui, am intrat imediat in fibrilatie, am tras-o pe maica-mea dupa mine sa-mi cumpere un carnetel de 80 de bani si l-am prins tocmai cand dadea sa urce pe scara rulanta. M-a mangaiat pe cap si a zambit ca Andrei din "Pistruiatul", spunand magulit: "Copii....". Autograful nu mai stiu cum l-am ratacit, iar peste ani m-am dezvrajit fara durere.

Sergiu Nicolaescu a fost pentru mine, ca pentru milioane de alti romani, o persoana foarte populara. N-as spune un erou, chiar daca la varsta copilariei aveam alt sistem de valori. Ii stiam filmele si era singurul regizor roman al carui nume il cunosteam. In naivitatea mea de copil care recita ca un automat poezii la serbare, desi nu foarte tarziu am aflat si de Europa Libera, exista o acceptare la fel de automata a filmelor lui Sergiu Nicolaescu. Cu deosebirea ca acestea aveau si de ce sa imi placa.

Erau animate, aveau actiune, glume, erau nepretentioase  - cam in genul filmelor  americane la care mergeam cu prietenii de pe strada. Mai tarziu am aflat de "epopeea cinematografica nationala", de fragmentele din cuvantarile lui Ceausescu strecurate in discursurile marilor domnitori ("Mihai Viteazul", regizat de Nicolaescu, a fost un hit construit pe soclul domnitorului cel mai apreciat de Ceausescu), de compromisurile pe care trebuia sa le faci daca doreai sa fii regizor in comunism.

La fel de tarziu am aflat de alti cineasti ca Lucian Pintilie si Mircea Saucan care ori au plecat din tara ori au ramas si s-au imbolnavit ca n-au putut face filmele pe care le doreau, cand altii au stiut sa se mentina, fara scrupule ori remuscari, in gratiile puterii.

Cand filmele confratilor sai, in cazul in care erau aprobate, erau forfecate la nesfarsit, iar dupa premiera ingropate in vreun cinematograf marginal, Sergiu Nicolaescu ramanea singurul cineast care beneficia de ajutorul armatei pentru impresionantele sale productii.

E de admirat capacitatea acestui om de a rezista o viata intreaga descurcandu-se in orice context nu pentru a supravietui, ci pentru mai mult de atat. Pe celalalt taler al balantei sta integritatea morala. Sper ca nu vor fi prea multi cei care vor spune: "S-a descurcat, foarte bine!", desi societatea de azi favorizeaza tot mai mult acest gen de idei.

Cred ca la modul ideal, disparitia lui Sergiu Nicolaescu ar trebui sa marcheze un moment de cotitura in mentalul colectiv pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, cu totii ar trebui sa ne dezvrajim de filmele sale, iar dezvrajirea ar fi un semn de insanatosire a natiei.

Pana la urma, nici nu mai conteaza daca Sergiu Nicolaescu isi facea filmele copiind filme de succes de prin alte parti, dar unii dintre noi nu ne dam seama nici azi ca filmele sale au facut jocul ideologiei comuniste, fiind micul drog de care aveam nevoie ca sa rezistam obedienti. Ele ne ofereau sentimentul reconfortant al unei istorii marete  - in care, subliminal, intra si prezentul pe care il traiam -, la care se adauga iluzia data de dolce far niente-ele unor filme aparent lipsite de pretentii.

E un merit paradoxal pe care Sergiu Nicolaescu si l-a asumat, facand entertainment intr-o societate opresiva şi cu sprijinul opresorului. Si mai paradoxal este ca are in continuare extrem de multi fani.

Cei care i-au ramas fideli si-l asuma cu totul, cu tot ce a facut, de la "Dacii"pana la "Ultimul corupt din Romania" (cel din urma titlu), trecand prin"Pentru patrie", seria Comisarului Moldovan si "Ciuleandra" , si pana la patina elegiaca pe care filmele sale au capatat-o de la "Orient Express"incoace, cand isi pierduse suflul, dar simtea nevoia unui testament complet (nu doar estetic).

In ultimele filme, Sergiu Nicolaescu era tot mai contemplativ, presimtind sfarsitul unei lumi, desi in viata publica a continuat sa fie prezent, fiind persoana care s-a opus cel mai mult reformei in cinematografie - si cea care a fost cea mai influenta.

Si din acest punct de vedere, paradigma se schimba acum. Sa vedem in ce directie o va lua filmul romanesc dupa Sergiu Nicolaescu. E drept, e imposibil sa-ti imaginezi cum ar fi aratat cinematografia romana fara el. Nici un alt regizor roman nu a facut atatea filme si nu s-a bucurat de atata succes de public. Astept ca peste un timp un tanar regizor sa faca un film inteligent si onest despre acest controversat personaj. Cand acest film va apare, probabil ca acela va fi momentul cand ne vom fi dezvrajit cu totul.
 

Filme regizate de Sergiu Nicolaescu:


"Ultimul corupt din Romania" (2012)
"Poker" (2010)
"Carol I" (2009)
"Supravieţuitorul" (2008)
"15" (2005)
"Afganistan" (2004)
"Orient Express" 2004)
"Triunghiul mortii" (1999)
"Punctul zero" (1996)
"Inceputul adevarului / Oglinda" (1993)
"Coroana de foc" (1990)
"Mircea" (1989)
"Francois Villon, poetul vagabond" (1987)
"Cautatorii de aur" (1986)
"Noi, cei din linia intai" (1986)
"Ciuleandra" (1985)
"Ringul" (1985)
"Ziua Z" (1985)
"Viraj periculos" (1983)
"Intalnirea" (1982)
"Wilhelm Cuceritorul / Glorie şi onoare (Cucerirea Angliei)" (1982)
"Duelul" (1981)
"Capcana mercenarilor" (1980)
"Ultima noapte de dragoste" (1980)
"Mihail, caine de circ" (1979)
"Nea Marin Miliardar" (1979)
"Pentru patrie" (1978)
"Revansa" (1978)
"Osanda" (1977)
"Razboiul Independentei" (serial TV) (1977)
"Accident" (1976)
"Insula comorilor" (1975)
"Piratii din Pacific" (1975)
"Zile fierbinti" (1975)
"Nemuritorii" (1974)
"Un comisar acuza" (1974)
"Ultimul cartus" (1973)
"Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" (1972)
"Cu mainile curate" (1972)
"Der Seewolf "/ "Lupul marilor" (1971)
"Mihai Viteazul" (1970)
"Aventure en Ontario" / "Aventuri in Ontario" (1969)
"La prairie" (1968)
"Ultimul mohican" (1968)
"Dacii" (1967)