Se afișează postările cu eticheta ET. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ET. Afișați toate postările

28 noiembrie 2011

Extratereştrii există, avem dovezi… dar n-avem voie!

 

                                                                                                                 de   Cornel Nicula

                                                                                      Traducerea și adaptarea Mihai Vlădăreanu

 

 

 

 

 

Societatea planetară trăieşte la ora actuală într-un vortex informaţional destul de complex, în care zilnic se introduc atât date adevărate şi concrete, cât şi date false  deliberat aruncate pe piaţa mass-media mondială, pentru a deruta opinia publică.

Cu toate acestea dacă vă aduceţi aminte, în urmă cu aproximativ 3 ani Vaticanul declara că recunoaşte posibilitatea ca în Univers să existe fiinţe extraterestre.

De atunci încoace, tăcere... Oare conducerea Vaticanului ascunde anumite lucruri pe care omenirea nu ar trebui să le cunoască, din punct de vedere al celor de la Vatican? Este evident că da, şi ne putem aminti doar de un singur lucru realizat de cei de la Vatican, şi care a fost „îngropat” pur şi simplu: înaltele feţe bisericeşti de acolo au vizionat cu ajutorul aparatului numit cronovizor întreaga existenţă a lui Iisus, confirmând doar către cercurile oculte dovada faptului că Iisus într-adevăr a existat şi că în mare parte viaţa sa a fost aşa cum o descriu Evangheliile.

 De atunci şi până acum, Vaticanul nu a mai comunicat absolut nimic referitor la acest subiect. Straniu, nu-i aşa?

 Dar iată că apar dovezi noi cu privire la existenţa altor lumi şi a altor fiinţe. Investigaţiile realizate de către jurnaliştii cotidianului „Corriere della Serra” au scos la iveală aspecte foarte surprinzătoare chiar din interiorul înalţilor prelaţi de la Vatican.

Unul dintre oamenii aflaţi în structurile ierarhice superioare de acolo, teologul astronom Gabriele Funes, este de părere că e posibil ca oamenii să creadă în Dumnezeu şi în existenţa extratereştrilor, în acelaşi timp. El afirmă următoarele:

“E posibil să crezi şi în Dumnezeu şi în extratereştri. Se poate admite existenţa unor alte forme de viaţă din alte lumi, mai evoluate decât a noastră, fără să punem la îndoială credinţa în Creaţie şi în reîncarnare”. Iată un punct de vedere şi original, dar şi aducător de speranţă în ideea că în cele din umră se transmite opiniei publice mondiale un emsaj legat de admiterea unei alte realităţi decât cea terestră. De altfel Gabriele Funes adaugă:  

“După cum există mai multe rase de oameni tot aşa cred că pot exista şi alte forme de viaţă, mai inteligente, create tot de Dumnezeu. Asta nu ne limitează credinţa pentru că noi nu putem contesta libertatea de creaţie a lui Dumnezeu.
Biblia în sine nu este o carte de ştiinţă. De aceea nu ne putem aştepta ca ea să ne ofere răspunsuri ştiinţifice la probleme noastre”.
De aceea teologul astronom menţionat din cetatea sfântă afirmă că extratereştrii sunt fraţii noştrii. Vaticanul crede în existenţa lor, fără ca asta să vină în contradicţie cu faptul că universul a fost creat de Dumnezeu. De asemenea el consideră chiar că e posibil să existe o altă planetă populată de oameni care nu au comis păcatul originar. „În aceste condiţii, a mai adăugat Funes, putem vorbi chiar de fraţii noştri extratereştri.”
Dovezile încep să arate că extratereştrii ne vizitează planeta de foarte mult timp. Se pare că internetul este într-adevăr un lucru extraordinar care aduce toată omenirea din ce în ce mai aproape de căutarea şi aflarea adevărului despre univers.

 Legat de secretele Vaticanului putem spune că a fost găsit un craniu de extraterestru, în timpul unei restaurări a Librăriei Vaticanului. Alături de acesta au fost găsite şi altele, toate fiind scoase din pivniţa Librăriei Vaticanului, pivniţă care conţinea locuri neatinse de peste 500 de ani.

După această descoperire, armata Vaticanului a închis orice intrare către librărie.

Deşi un purtător de cuvânt al Vaticanului s-a arătat foarte entuziasmat de această descoperire, mai târziu a negat că ar fi adus orice comentariu de acest fel.

Surse ale presei au confirmat că Papa Ioan Paul al II-lea, la vremea sa, a dat direct şi personal dispoziţia ca să nu se comenteze absolut nimic despre descoperirea făcută, orice discuţie pe marginea acestui subiect fiind interzisă cu desăvârşire.

Şi atunci ne putem întreba: oare cine sunt cei care cred că omenirea nu trebuie să ştie despre asemenea chestiuni sau că nu ar fi pregătită să le cunoască?

Căci după cum vedem chiar în interiorul Vaticanului există două tabere care probabil se luptă între ele pentru secretele aflate în Librăria secretă.

Oare câtă vreme Adevărul va mai fi ascuns?


preluare de pe sursa:
http://revista-cosmos.blogspot.com/2011/06/normal-0-false-false-false-en-us-x-none.html

27 noiembrie 2011

Invazia reptiliană


 de Meer Lyn

 
În contextul actualelor evenimente planetare, în care sloganul lui Obama era „Da, noi putem!” (şi ne întrebăm cine sunt aceşti „noi”?), să ne uităm puţin la anumite aspecte care au determinat criza mondială şi succesiunea de evenimente ulterioare.

Plecăm de la ideea de bază că există confruntarea dintre cei buni şi cei răi, miza fiind specia Homo Sapiens atât de înzestrată din punct de vedere genetic. Pe care teren se duce o asemenea confruntare? Pe  nivelul mental al oamenilor, care evident are legătură cu funcţiile cerebrale conştiente.
S-au efectuat măsurători în anii ’90 de către parapsihologi, şi la noi în România şi în alte ţări din lume, şi s-a constatat faptul că frecvenţa de emisie cerebrală şi mentală a omului este de 7,5 herţi. Această frecvenţă este bruiată totuşi, aşa după cum s-a putut dovedi în urma unor cercetări amănunţite realizate de către autori precum David Icke sau Jan van Helsing, de către anumite dispozitive construite din ordinul direct al fiinţelor draconiene şi reptiliene care şi-au dat mâna împărţindu-şi prada care este civilizaţia umană. Ce efecte au dispozitivele respective?
Emisiile lor sunt amplificate de relee tip antenă care sunt folosite şi pentru transmisiile undelor de telefonie mobilă şi a sistemelor de tip GPS. Una dintre aceste frecvenţe care este amplificată are frecvenţa de exact 7,5 herţi, şi deci este destinată să blocheze potenţialul minţii umane, în ideea ca oamenii să nu afle vreodată adevărul despre cine vrea să-i controleze.

Însă această chestiune îşi are începuturile în secole anterioare, când fiinţele reptiliene întrupate în corpuri umane căutau căi de a relua contactele cu semenii lor din spaţiu. Acestea sunt cazurile celor ce erau cunoscuţi sub denumirea generică de vrăjitori răi, care invocau forţele întunericului pentru a domina un regat sau a provoca daune mari. Deşi existau în străvechime, nici azi nu au dispărut
Magii Întunericului care sunt în realitate spirite reptiliene în trupuri umane. Ei folosesc în prezent, pe lângă capacităţile lor paranormale, şi aparate prin care influenţează în continuare mentalul oamenilor. Asemenea aparate au rolul de amplificare a undelor cerebrale ale fiinţelor reptiliene, o asemenea modalitate fiind ofensiva împotriva energiilor Luminii trimise de mesagerii Confederaţiei Galactice pe Terra.
Scopul undelor cerebrale reptiliene astfel amplificate au rolul de a pătrunde în mod subliminal în mentalul oamenilor, cum a fost şi sloganul propagat de către Obama, preşedintele american: „Da, noi putem!” El de fapt nu se referea la ideea că americanii pot ieşi din criza în care îi aruncase Bush, ci la faptul că reptilienii cunoşteau o parte din planurile de intervenţie şi salvare a omenirii ale Confederaţiei Galactice şi în acest mod, public şi direct dar destul de subtil, au vrut să transmită că ei pot să-şi îndeplinească agenda ocultă chiar dacă mesagerii Luminii ajută omenirea.
Cum puteau ei să cunoască aşa ceva? Este evident că au şi ei la rândul lor clarvăzători care pot face incursiuni în liniile de viitor, acestea fiind ca nişte potenţiale aflate în stare latentă Desigur că reptilienii continuă să influenţeze şi pe alte căi mentalul oamenilor, mai ales prin multe reclame ticluite abil pentru a convinge mintea consumatorilor să cumpere produse de care ar putea deveni dependenţi.
Dar reptilienii încearcă să influenţeze şi să invadeze subconştientul oamenilor şi în timpul orelor de odihnă, pătrunzând în  stările de vis ale oamenilor, acolo unde aceştia nu au suficientă protecţie tocmai din cauza propriilor vicii de diferite feluri. Mai există şi latura virtuală pusă la dispoziţie de tehnica modernă, care poate să-i facă pe tineri mai ales ca nişte zombi la nivel mental, total dependenţi de jocurile video.
Aţi observat că majoritatea acestor jocuri, cele mai renumite, au ca personaje fiinţe de tip reptilian draconic? Deci avem de-a face cu o nouă formă de invazie, al cărui vârf îl reprezintă chiar în acest moment tehnologia jocurilor video şi a televizoarelor 3D. Acestea redau calitatea şi rezoluţia imaginii într-un mod în care obligatoriu trebuie să îţi pui o pereche de ochelari (care şi ăştia costă 300 de lei noi) pentru ca ochiul, în spatele lentilei ochelarilor speciali, să poată percepe efectul tridimensional al imaginilor derulate în mod virtual pe ecran.
Personal am testat televizorul în 3D şi vreau să vă atenţionez, să vă alarmez să nu care cumva să vă cumpăraţi aşa ceva, deoarece vă afectează de la primele minute zona de sub arcadele ochilor, jenând confortul globilor oculari şi producând o senzaţie de apăsare în zona chakrei frunţii.
Cu alte cuvinte o dereglare şi o închidere a acestei chakre, acum când mesagerii Luminii se străduiesc să deschidă chakra frunţii la majoritatea oamenilor de pe Pământ. Desigur tehnologia în 3D este minunată şi deja sunt informaţii referitoare la faptul că peste cel mult un an sau doi vor apare televizoarele în 3D pentru care nu va mai fi nevoie de ochelari speciali, ceea ce demonstrează că reprezentanţii Confederaţiei Galactice fac eforturi susţinute în continuare pentru a elimina treptat iminenta şi noua invazie reptiliană pe care aceste creaturi pline de frică şi ură o pregătesc civilizaţiei umane, probabil într-o ultimă încercare de a menţine omenirea sub controlul lor...


preluare de pe sursa:
http://revista-cosmos.blogspot.com/2011/06/normal-0-false-false-false-en-us-x-none.html

21 noiembrie 2011

A fost descoperita o statuie misterioasa dotata cu microcipuri


A fost descoperita o statuie misterioasa dotata cu microcipuri 
 
Noua descoperire de-a dreptul surprinzatoare a cercetatorului Phil Parthos este o statuie reprezentand un imparat extraterestru sau, posibil, o zeitate.
Dr. Parthos, seful echipei de cercetari la situl din Roswell (nordul statului Maryland) a afirmat, zilele trecute, ca nu este sigur daca statuia nou descoperita este altceva decat o piesa de arta foarte fin sculptata. A adaugat, insa, un lucru foarte important: supusa unei analize computerizate, s-a constatat ca statuia avea in ea o retea de fire foarte fine si niste microcipuri, ceea ce sugereaza ca, activizate, ar putea demonstra existenta, in acele vremuri indepartate, a unei inteligente artificiale.

Resturi ale altor obiecte neidentificate gasite in jurul statuii nu pot, deocamdata, sa elucideze misterul originii ei. „De fiecare data, avansand cercetarile, descoperirile facute accentueaza misterul in jurul sitului de la Roswell“, declara Phil Parthos ziaristilor. Chiar daca statuia contine doar o memorie standard de computer, urmatorul pas ar fi sa descoperim dovezi ale vietii extraterestre. Putem incerca sa gasim informatii despre creatura care ar fi putut aduce pe pamant statuia. Nu este exclus sa obtinem informatii cheie referitoare la tehnologia extraterestrilor, de unde au venit si de ce au venit la Roswell.

Prof. dr. Parthos si-a consacrat ultimii 20 de ani de viata gasirii la Roswell – unde oficiali din fortele aeriene americane au declarat ca in 1947 s-a prabusit o farfurie zburatoare – a unor dovezi certe ale existentei unei activitati extraterestre. Se stie, insa, ca la doar o zi, informatia despre prabusirea OZN-ului la Roswell a fost dezmintita.

Tocmai aceasta dezmintire a alimentat speculatiile conform carora guvernul american stie mult mai multe lucruri decat a admis initial. Iar aceste speculatii nu au incetat sa circule nici azi. Mai ales ca, o alta descoperire recenta, despre care s-a scris in presa internationala, consta in cranii a 26 de fiinte extraterestre si ramasite ale unei nave spatiale dotate cu sistem de propulsie. Descoperirea statuii stimuleaza si mai mult continuarea sapaturilor la Roswell.

Oferind mai multe detalii asupra statuii descoperite, dr. Parthos a precizat ca nu este de mari dimensiuni. Ea este sculptata in piatra, dar structura moleculara este cu totul altceva decat s-a vazut vreodata. In afara sistemului computerizat, ascuns in interiorul ei, statuia, care reprezinta un imparat sau o zeitate extraterestra, are infipte pe suprafata ei niste coarne dure si ascutite.

Sunt in curs testele cu carbon pentru stabilirea vechimii acestei statui. Experti din echipa lui Parthos cred ca ea dateaza dintr-o perioada veche de cel putin 800 ani i.Ch. si ar fi influentat arta veche din America de Sud.
„Veche sau mai recenta, statuia este o descoperire de mare valoare“, a declarat dr. Parthos, evocand posibilitatea ca, descoperindu-i secretele, sa se obtina noi informatii despre extraterestrii care probabil au creat-o.


preluare de pe sursa:
http://www.curierulnational.ro

31 octombrie 2011

Ce spun tăblițele sumeriene traduse de Zecharia Sitchin?


În primul articol despre tăblițele sumeriene traduse de Zecharia Sitchin au fost publicate informații foarte interesante legate de Anunaki, Planeta X (Nibiru) sau despre planeta noastră.

În articolul de azi o să vă ofer alte informații referitoare la descrierea creării lui homo sapiens culese din cartea The Biggest Secret, scrisă de David Icke.



Sitchin afirmă că Anunnaki au venit pe pământ cu circa 450.000 de ani în urmă, căutând aur într-o regiune din ceea ce numim astăzi continentul african. Principalele mine erau situate în actualul Zimbabwe, o zonă pe care sumerienii o numeau AB.ZU (depozitul adânc).
Într-adevăr, anumite studii făcute de Corporaţia Anglo-Americană au scos la iveală dovezi impresionante ale unor săpături făcute în minele de aur în urmă cu cel puţin 60.000 de ani (mai probabil 100.000 de ani). Aurul extras de Anunnaki era trimis pe planeta de origine cu navele lor de la bazele situate în Orientul Mijlociu.

După părerea lui David Icke, această poveste cu minele de aur trebuie să aibă şi alte explicaţii, fiind greu de crezut că acesta a fost singurul motiv pentru care Anunnaki au venit pe pământ (în caz că aveau într-adevăr nevoie de un motiv special).

La început, continuă Sitchin, extracţia minereului de aur se făcea de către muncitori din rândurile Anunnaki, dar după o revoltă a minerilor, elita regală a zeilor a decis să creeze o rasă de sclavi care să facă această muncă. Tăbliţele descriu felul în care au fost combinate într-o eprubetă genele Anunnaki cu cele ale oamenilor pentru a crea astfel o rasă umană „actualizată” capabilă să facă munca de care aveau nevoie Anunnaki.

Ideea unor copii creaţi în eprubetă trebuie să fi părut ridicolă în anul 1850, când au fost descoperite tăbliţele, dar la ora actuală ea a devenit realitate. Noile descoperiri ştiinţifice nu fac decât să confirme continuu subiectele descrise în Tăbliţele Sumeriene. Spre exemplu, cu circa 200.000 de ani în urmă s-a produs o perfecţionare bruscă şi inexplicabilă a formei fizice umane. Ştiinţa oficială păstrează tăcerea în jurul acestui subiect, singurul răspuns pe care s-a dovedit capabilă să-l ofere fiind: „veriga lipsă”.

Există totuşi fapte istorice greu de contestat, care merită să fie clarificate. Peste noapte, forma fizică umană anterioară, cunoscută sub numele de homo erectus, s-a transformat în homo sapiens. Încă de la început, noii homo sapiens au fost capabili să vorbească într-un limbaj complex, iar mărimea creierului uman a crescut considerabil. Şi totuşi, un biolog de talia lui Thomas Huxley afirmă că astfel de schimbări nu se pot produce decât o dată la câteva zeci de milioane de ani. Homo erectus a apărut în Africa, acum 1,5 milioane de ani. Timp de mai bine de un milion de ani, forma fizică a oamenilor a rămas neschimbată, pentru ca, peste noapte, să apară homo sapiens.

Cu circa 35.000 de ani în urmă s-a produs o nouă perfecţionare la fel de bruscă, în urma căreia a apărut homo sapiens sapiens, forma fizică pe care o avem şi astăzi. Tăbliţele Sumeriene dau numele celor doi oameni implicaţi în crearea noii rase de sclavi. Aceştia au fost un savant-şef pe nume Enki, Domnul Pământului (Ki = pământ) şi Ninkharsag, cunoscută şi sub numele de Ninti (Doamna Vieţii), din cauza cunoştinţelor ei avansate de medicină. Mai târziu i s-a spus Mammi, de unde provine şi cuvântul „mamă”. Ninkharsag este simbolizată în ilustraţiile mesopotamiene de o unealtă cu care se tăia cordonul ombilical. Aceasta seamănă cu o potcoavă şi era folosită în antichitatea îndepărtată. Ninkharsag a devenit mai târziu zeiţa-mamă în diferite religii, fiind cunoscută sub nume precum Regina Semiramida, Isis, Barati, Diana, Maria, şi multe altele, care au apărut în toată lumea din aceeaşi legendă primordială. Este ilustrată de multe ori ca o femeie gravidă. Iată cum descriu Tăbliţele Sumeriene crearea rasei de sclavi de către zeiţa-mamă:

Ei s-au închinat şi au rugat-o pe zeiţă,
Moaşa zeilor, înţeleapta născătoare [spunându-i]:
Dă viaţă unei creaturi! Creează o rasă de lucrători!
Creează un lucrător primitiv, care să ducă jugul!
Lasă-l să ducă jugul lui Enlil
Şi să facă munca zeilor!

Enlil era comandantul Anunnaki, iar Enki era fratele său vitreg. Enki şi Ninkharsag au încercat multe variante până să descopere amestecul potrivit de gene. Ei au creat oameni cu tot felul de defecte şi hibrizi pe jumătate oameni, pe jumătate animale – tot felul de lucruri oribile, asemănătoare cu cele despre care circulă zvonuri că ar fi experimentate în bazele subterane extraterestre răspândite astăzi în lume.

Nu este exclus ca însăşi povestea lui Frankenstein, monstrul uman creat în laborator, să fi fost inspirată de aceste evenimente. Ea a fost scrisă de Mary Shelley, soţia marelui poet. Cei doi soţi erau iniţiaţi de rang înalt ai unei societăţi secrete aparţinând acestei reţele mondiale care controlează întreaga cunoaştere ezoterică de mii de ani, spune David Icke.

Tăbliţele mai afirmă că Enki şi Ninkharsag au descoperit în cele din urmă proporţia genetică justă, în urma căreia s-a născut primul homo sapiens, o fiinţă pe care sumerienii o numeau LU.LU (Cel născut dintr-un amestec). Numele biblic al acestui prim om este Adam. LU.LU era un amestec hibrid născut din fuziunea genelor lui homo erectus şi ale „zeilor”. Scopul experimentului de acum 2-300.000 de ani a fost să creeze un sclav, un fel de albină lucrătoare umană. A fost creată de asemenea şi o variantă feminină. Cuvântul sumerian pentru om era LU, iar rădăcina sa însemna sclav sau servitor, fiind folosită şi cu referire la animalele domestice.

Părerea lui David Icke  este că aceasta a fost condiţia rasei umane începând din acele timpuri şi până astăzi. Cei care conduc planeta de mii de ani, la început deschis, iar la ora actuală sub acoperire, sunt Anunnaki. Traducerea greşită a Bibliei şi interpretarea literală a limbajului simbolic folosit în aceasta a condus la pierderea semnificaţiei originale a textului şi la povestea fantasmagorică a Genezei, aşa cum o cunoaştem astăzi.

Geneza afirmă că „Dumnezeu” (zeii) l-a creat pe primul om, Adam, dintr-o mână de ţărână, după care a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam. Zecharia Sitchin afirmă că traducerea expresiei „mână de ţărână” s-a făcut din cuvântul ebraic tit (biata mamă), derivat la rândul lui din cuvântul sumerian TI.IT, care înseamnă „ce conţine viaţa”. În realitate, Adam nu a fost creat dintr-un pumn de ţărână, ci din ceva ce conţine viaţa, adică din nişte celule vii. Termenul sumerian TI înseamnă atât coastă cât şi viaţă, iar traducătorii au făcut o nouă greşeală dându-i prima semnificaţie. La rândul ei, Eva (Cea care are viaţă) nu a fost creată dintr-o coastă, ci din acelaşi principiu care conţine viaţa: celulele vii. Potrivit sumerienilor, ovulul uman necesar pentru crearea lui Lulu/Adam a provenit de la o femeie din Abzu, în Africa, iar descoperirile cele mai recente din domeniul antropologiei atestă că homo sapiens a apărut pentru prima oară în Africa.

În anii 80, Douglas Wallace de la Emory University din Georgia a comparat ADN-ul (matricea vieţii fizice) a 800 de femei şi a tras concluzia că acesta provine de la un singur strămoş de sex feminin. La rândul lui, după ce a examinat ADN-ul a 21 de femei cu structuri genetice diferite din diferite regiuni ale lumii, Wesley Brown de la Universitatea din Michigan a conchis că acesta provine de la o sursă unică, ce a trăit în Africa, acum 180-300.000 de ani. 

Acelaşi experiment a fost făcut de Rebecca Cann de la Universitatea din California, care a comparat ADN-ul a 147 de femei de origini rasiale şi geografice diferite, descoperind că moştenirea lor genetică este comună şi provine de la un singur strămoş care a trăit acum 150-300.000 de ani. Un alt studiu efectuat pe 150 de femei americane din linii genetice provenite din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, inclusiv aborigene din Australia şi Noua Guinee, a tras concluzia că toate aveau acelaşi strămoş comun de sex feminin, care a trăit în Africa, cu 140-290.000 de ani în urmă.

David Icke crede că rasa umană s-a născut din mai multe surse, nu doar din Anunnaki. Tăbliţele Sumeriene şi legendele akkadiene ulterioare prezintă numele şi ierarhia zeilor Anunnaki. Ei îl numesc pe „Tatăl” zeilor AN, cuvânt care înseamnă cer. „Tatăl nostru care eşti în ceruri”? AN sau Anu la akkadieni stătea cea mai mare parte a timpului în cer, împreună cu soţia sa, Antu, şi nu vizita decât rareori planeta, pe care ei o numeau E.RI.DU (Casa din clădirea îndepărtată), cuvânt din care s-a născut mai târziu earth (n.n. „pământ” în limba engleză). Cel puţin aceasta este traducerea lui Zecharia Sitchin.

Tăbliţele ulterioare descriu cum Anunnaki au creat linii genealogice care să guverneze umanitatea în numele lor. După părerea lui David Icke, acestea sunt familiile care continuă să controleze planeta până în zilele noastre. Tăbliţele Sumeriene descriu felul în care Anunnaki au creat regalitatea (pe care o numesc chiar Guvernarea lui Anu, conducătorul zeilor). Toate familiile Frăţiei sunt obsedate de puritatea sângelui şi a liniilor genealogice, încrucişându-se între ele fără să ţină cont de iubire. Familiile regale şi aristocratice din Europa sunt un exemplu perfect în această direcţie, la fel ca şi cele de pe coasta de est a Statelor Unite. Ele fac parte din acelaşi trib şi sunt înrudite genetic. Aşa se explică de ce familiile Frăţiei au fost obsedate dintotdeauna de încrucişarea genetică, exact cum sunt descrişi Anunnaki în Tăbliţele Sumeriene. Ele nu se încrucişează între ele din snobism, ci pentru a menţine o structură genetică.

După cum tot v-am mai spus. Nu credeți orbește în nimic, informați-vă și ajungeți la propia concluzie.


preluare de pe sursa: http://www.stiintific.com

Ce spun tăblițele sumeriene traduse de Zecharia Sitchin?


Nu e prima dată când citesc ceva referitor la tăbliţele sumeriene și nici prima dată în care numele Zecharia Sitchin se leagă de aceste tăblițe. Am auzit numele său la radio, am citit câteva articole, însă niciodată nu am intrat în mai multe amănunte. Știam că aceste tăblițe au legătură cu extratereștrii și cam atât. De curând, am citit câteva informații despre aceste lucrui într-o carte scrisă de David Icke și vreau să le împart cu voi.

Cel mai faimos traducător al acestor tăbliţe este savantul şi autorul Zecharia Sitchin, un istoric care cunoaşte sumeriana, aramaica, ebraica şi alte limbi antice din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Acesta a studiat cu atenţie şi a tradus Tăbliţele Sumeriene, ajungând la concluzia că ele descriu extratereştri. Alţi cercetători afirmă că Sitchin s-a folosit de o variantă ulterioară a limbii sumeriene pentru a traduce una anterioară (mai veche), aşa că traducerea lui nu este corectă în proporţie de 100%. David Icke spune ca principalele lui ipoteze sunt corecte, fiind sprijinite de numeroase alte dovezi şi relatări, dar se îndoieşte că toate detaliile pe care le oferă sunt autentice.

Conform traducerii sale (confirmate de cele ale altor traducători), tăbliţele afirmă că civilizaţia sumeriană, din care derivă numeroase tendinţe ale societăţii moderne, a fost „un dar al zeilor”. Nu este vorba de nişte zei mitologici, ci de fiinţe concrete, care trăiau printre oamenii acelor timpuri. Tăbliţele îi numesc pe aceşti zei AN.UNNAK.KI (Cei care au venit din cer pe pământ) şi DIN.GIR (Cei Puri, coborâţi din rachetele lor zburătoare). Numele Sumerului era KLEN.GIR (Ţara Domnului Rachetelor Zburătoare, sau Ţara Celor care

Privesc, conform traducerii lui Sitchin). Străvechiul text cunoscut sub numele de Cartea lui Enoh îi numeşte şi el pe zei „Privitorii”, la fel ca şi vechii egipteni. Expresia egipteană care îi desemnează pe zei este Neturu, care se traduce chiar prin „Privitorii”. Textele egiptene afirmă şi ele că zeii au venit în vasele lor celeste.

Tăbliţele afirmă că Anunnaki au venit de pe o planetă numită Nibiru, (Planeta Încrucişării), despre care Zecharia Sitchin crede că are o orbită eliptică de 3600 de ani, care începe undeva între Jupiter şi Marte şi se extinde foarte departe în spaţiul cosmic, dincolo de Pluto. Ştiinţa modernă a identificat un corp ceresc pe care l-a num89.it Planeta X, situată dincolo de Pluto şi despre care se crede că face parte din sistemul nostru solar. Pe de altă parte, o orbită eliptică ar fi extrem de instabilă şi greu de susţinut. Savanţii, pe care i-a consultat şi în care are încredere David Icke, cred că Sitchin s-a înşelat în privinţa teoriei sale despre Nibiru, deşi principalele teme susţinute de el pe marginea zeilor Anunnaki sunt corecte.

Tăbliţele Sumeriene traduse de Sitchin descriu cum planeta Nibiru aproape că a provocat la începutul formării sistemului nostru solar distrugerea unei planete care exista cândva între Jupiter şi Marte. Sumerienii numeau această planetă Tiamat şi i-au dat porecla de „Monstrul Apelor”. Ei susţin că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter (numită astăzi Marea Brăţară a Benzilor) a apărut ca urmare a unei coliziuni între una din lunile lui Nibiru şi Tiamat. Textele continuă afirmând că rămăşiţele planetei Tiamat au fost aruncate pe o altă orbită, devenind în final planeta Pământ

Numele sumerian al Terrei înseamnă „Cea Despicată”, căci coliziunea a produs o gaură mare în planeta originală. Este interesant de remarcat că dacă scoatem apa din Oceanul Pacific, ceea ce rămâne este o gaură imensă. Tăbliţele sunt relatări scrise ale unor tradiţii orale care vin dintr-o perioadă incredibil de veche, aşa că este greu de ştiut ce amănunte au fost adăugate sau omise. În plus, interpretarea lor trebuie să ţină cont de simbolismul specific limbajului vremii, care nu trebuie confundat cu adevărul literal. Lasand la o parte indoielile pe care le putem avea despre Nibiru-Tiamat, şi mai ales de perioada care i se atribuie, există însă numeroase amănunte în aceste tăbliţe care pot fi dovedite la ora actuală, printre care se numără şi cunoştinţele de astronomie ale sumerienilor.

Tăbliţele prezintă sistemul solar şi planetele sale, precizând corect poziţiile, orbitele şi mărimea acestora, lucru cu atât mai uimitor cu cât în prezent aceste date nu sunt cunoscute decât de 150 de ani, de când au fost descoperite anumite planete. De pildă, tăbliţele descriu natura şi culoarea planetelor Neptun şi Uranus într-o manieră care nu a putut fi confirmată decât în ultimii ani! Mai mult, imaginea lor i-a luat prin surprindere pe experţii moderni, care se aşteptau la altceva; şi totuşi, sumerienii ştiau cu câteva mii de ani înainte de Christos aceste lucruri pe care ştiinţa modernă „avansată” nu le-a descoperit decât foarte recent.

preluare de pe sursa: http://www.stiintific.com

9 octombrie 2011

Roswell si tradarea alienilor

                                                                                                            Contele Incappucciato

Cazul prăbuşirii de la Roswell a avut efecte neplăcute pentru întreaga omenire, multe lucruri care puteau fi de folos societăţii planetare umane fiind ascunse de către guvernul din umbră.

Să urmărim mai departe ce s-a întâmplat după contactul cu specia extraterestră despre care Lacerta relatează.


„Întrebare: dacă tehnologia militară secretă ar fi un eşec, atunci de ce au continuat să experimenteze modele clasate „Top Secret”?

Răspuns: prin jumătăţile de adevăr pe care vi le-au dat cei din specia amintită, v-au făcut să fiţi dependenţi de sintetizarea elementelor din tabelul periodic care prezintă numere de ordine înalte ( de la 80 înspre 115 – nota redacţiei), elemente pe care ei le reînnoiseră prin noi descoperiri în cadrul tehnologiei lor. Reperele lor în privinţa construirii „OZN”-urilor voastre au condus către o situaţie de aşa manieră încât soluţia aplicată la vechile probleme a cauzat apariţia simultană de noi probleme.
Ei nu v-au spus niciodată întregul adevăr dar de fiecare dată au fabricat minciuni inteligente, care mai târziu au dus la probleme tehnice şi la dependenţa militarilor voştri faţă de aceşti extratereştri.

Către sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 în cele din urmă au ieşit la lumină diferite întâmplări petrecute între aceste specii de extratereştri şi guvernul vostru secret, şi nu vreau să intru aici în detalii pentru că nu deţin informaţii exacte în acest sens.
Problema a constat în vechi dificultăţi tehnologice apărute la noile OZN-uri construite de ai voştri, ale căror camuflaje şi motoare parţial au eşuat atunci când au fost testate în zboruri în atmosferă.

Din acest motiv secretul risca să nu mai aibă acoperire fiind ameninţat. Încet, încet, dar după foarte mulţi ani, militarii şi guvernanţii voştri au ajuns la concluzia că au fost înşelaţi de către aceste specii extraterestre, în mod expres de către cea cu care colaborau preponderent.
Multitudinea de neconcordanţe şi depăşirea limitelor înţelegerii între părţi în cele din urmă a dus la altercaţii între ai voştri şi speciile extraterestre. Aceste conflicte s-au soldat cu blocarea şi ridicarea a trei dintre vehiculele extratereştrilor prin utilizarea unei arme cu Impuls Electromagnetic, şi mai ales printr-un conflict armat desfăşurat într-una din bazele subterane ale speciei care v-a înşelat.
Consecinţa acestui atac a fost că specia respectivă s-a retras din contactul cu ai voştri şi era de înţeles că manifesta ostilitate crescută faţă de voi.
De aceea eu plasez această specie dintre cele trei printre cele complet ostile vouă, şi în timp ce celelalte două sânt mai ocupate cu treburile lor, deoarece se vânează una pe cealaltă, specia care v-a înşelat se pregăteşte să pregăteşte ea însăşi să domine total, prin aprovizionarea cu materii prime şi ADN uman.
Şi din câte ştim noi, cei din specia mea, această civilizaţie extraterestră ostilă vouă îşi pune la punct tehnologia şi posibilităţile de care dispune, pentru a-şi atinge scopurile în mod direct vizavi de voi.
De aceea în urmării ani şi chiar în decadele următoare ne aşteptăm din partea lor la acţiuni dintre cele mai negative pe care le-au avut vreodată.
Î: atunci celelalte specii de extratereştri nu vor lua măsuri contra unor asemenea acţiuni agresive? În mod specific, ceva ce s-ar cuveni să se întâmple pe Pământ…
R: aici greşeşti în modul tău de gândire… În realitate pentru civilizaţiile acestea trei ostile vouă şi mult avansate aceasta reprezintă doar o chestie referitoare la soarta voastră. Pentru ei sânteţi un fel de vieţuitoare inferioare, aflate într-un imens laborator. În mod firesc se înţelege că o intervenţie din afară a altor civilizaţii ar perturba acest proiect al lor, dar cred că nu ar accepta totuşi o confruntare în acest sens cu alte rase galactice.
Multe dintre aceste civilizaţii care ar putea interveni ar putea căuta alte planete în explorările lor sau pot studia foarte bine de la distanţă comportamentul, conştiinţa şi gradul vostru de trezire spirituală, atâta timp cât situaţia de criză în care vă aflaţi reprezintă pentru ei un model atractiv de studiu.
De exemplu, când tu studiezi nişte furnici, şi altul vine şi le calcă, fie şi din întâmplare, te duci în altă parte să cauţi alte furnici sau alte creaturi mai avansate decât ele. Asta sânteţi voi pentru alte Wacivilizaţii, nişte furnici şi nu aşteptaţi vreun ajutor din partea unor asemenea civilizaţii aflate acolo în spaţiul galactic.

Bineînţeles că şi noi am cerut ajutorul atunci când a devenit limpede faptul că cele trei rase ostile vouă ca parteneri extratereştri, s-au coalizat împotriva voastră. Unii membrii ai guvernului vostru sânt înştiinţaţi de prezenţa speciei mele, mai ales că parţial au legătură cu conceptele vechi ale religiei. De exemplu există o construcţie uriaşă parţial folosită, undeva în subsolurile capitalei (Washington – nota redacţiei) care este oferită integral speciei mele, şi la care există acces printr-un mâner de ascensor către reţeaua subterană.
În acele clădiri subterane au avut loc de multe ori întâlniri între membrii ai guvernului tău şi cei din specia mea, şi multe informaţii le-au fost oferite celor din guvern din partea noastră. Însă noi ne ţinem departe de conflicte pe cât putem, şi din acest motiv aveţi datoria să învăţaţi singuri să vă rezolvaţi problemele pe care le aveţi, astfel încât să deveniţi o specie mai înţeleaptă pentru a nu mai intra niciodată în astfel de situaţii neplăcute.”

Se pare că ceea ce afirmă Lacerta confirmă teoriile conspiraţioniste care au circulat în lume în ultimii ani. Deşi pe Pământ sânt mai multe specii extraterestre, nici uneia nu prea îi pasă de noi oamenii Pământului. Doar acelor rase spiritualizate aflate undeva pe alte planuri le pasă de noi. Şi pentru a merita să primim ajutor, este necesar să ne scuturăm de lenea şi ingoranţa aruncate de extratereştrii cei ostili asupra noastră, pentru că putem face asta, şi să privim adevărul aşa cum este el. Şi de abia atunci vom putea ridica pretenţii în faţa altor civilizaţii, oricare ar fi ele…
preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/roswell-si-tradarea-alienilor/ 

3 octombrie 2011

Conspiratii din toate timpurile

Conspiratii din toate timpurile

10. Marile companii petroliere impiedica de peste 100 de ani dezvoltarea masinii electrice

Cel mai concis, aceasta teorie a conspiratiei este expusa in excelentul film documentar Who Killed the Electric Car? din 2006, in care se lanseaza ipoteza ca diversele tehnologii care ar fi permis dezvoltarea ieftina, rapida si eficienta a masinilor electrice au fost suprimate (unele, aruncate in aer la propriu) de catre un consortiu obscur format din marile companii petroliere dimpreuna cu diversi indivizi aflati in pozitii cheie in chiar industriile producatoare de masini.

Primul lovitura de Knock-Out data masinii electrice s-ar fi petrecut in 1899, an in care un prototip foarte competitiv atingea recordul mondial de viteza de la acea data: 110 km/h! o performanta uluitoare pentru sfarsitul secolului XIX. In ciuda acestui fapt, nimeni nu a mai auzit nimic de prototipul cu pricina, iar masinile de serie produse in primii ani ai secolului XX atingeau cu greu 30-40 km/h.

A doua mare lovitura ar fi avut loc candva intre 1913-1914, cand eforturile comune a celor mai prolifici inventatori din acei ani, Henry Ford si Thomas Edison, de a produce un vehicul electric, ieftin si performant au fost impiedicate cu fervoare de tot soiul de indivizi cu larga putere financiara si influenta.

In sfarsit, ultima mare batalie s-ar fi dat recent, in pragul anilor 2000, cand General Motors si-a ingropat ”de buna voie” EV1, primul prototip de masina electrica a unui mare jucator din industria auto, care a intrat pentru o scurta vreme (1996-1999) in productia de serie.


9. Tsunami-ul din 2004 a fost provocat de o bomba

Cu cele 229.866 de morti pe care le-a provocat, Tsunami-ul care a lovit Oceanul Indian pe 26 decembrie 2004, din perspectiva numarului urias de victime pe care le-a produs, se afla pe locul 7 in topul celor mai mari dezastre naturale din toate timpurile si pe locul 2 in topul celor mai sangeroase cutremure.

Insa, daca nu este vorba despre un dezastru “natural”, ci de un genocid care a fost initiat intentionat, cu ajutorul unei asa-numite bombe-tsunami, o arma nucleara care a fost detonata intr-o pozitie strategica din adancul oceanului? Conspirationistii afirma ca tehnologia capabila sa provoace o tragedie de asemenea proportii este cel putin fezabila, din moment ce o seama de cercetari in acest domeniu au fost conduse inca din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, experimente cu bombe-tsunami realizandu-se in 1944 si 1945 in Noua Zeelanda.

De asemenea, inca din 1997, cu 7 ani inaintea devastatorului tsunami, Secretarul Apararii de atunci, din Statele Unite, William S. Cohen, afirma ca: “Exista grupari care au capacitatea de a se angaja in eco-terorism, prin tehnologii militare capabile sa schimbe clima, sa provoace cutremure sau eruptii vulcanice.” Cu toate acestea, in afara ipotezei ca totul a fost un sangeros test la scara mare, cu greu se pot descifra motivele celor care ar fi lovit atat de crunt Sud-Estul Asiei prin tsunami-ul din Oceanul Indian.


8. Atacurile teroriste de la World Trade Center

Reprezinta, poate, cel mai fierbinte subiect care a cazut prada teoriilor conspiratiei in istoria contemporana.

Pe de-o parte, conspirationistii sustin ca o seama de indivizi din Guvernul Statelor Unite si din serviciile secrete americane au avut date certe despre iminentul atac, insa au ocultat voit aceasta pretioasa informatie – precum s-a intamplat pe 7 decembrie 1941, in cazul atacului aviatic japonez de la Peal Harbor, din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial –, refuzand sa intreprinda si cea mica actiune care ar fi impiedicat producerea atentatelor.

Pe de alta parte, se speculeaza ca explozia celor doua avioane care au lovit Turnurile Gemene din New-York nu ar fi fost suficient de puternica pentru a conduce la prabusirea zgaraie-norilor WTC, aceasta producandu-se in urma unor explozii controlate (exista martori care sustin ca ar fi auzit aceste explozii), iar Pentagonul nu ar fi fost, de fapt, lovit de niciun avion. Care sa fi fost scopul oficialilor americani care au orchestrat sau au permis sangeroasele atacuri?

Foarte simplu: declansarea Razboiului impotriva terorismului, cresterea justificata a cheltuielilor militare si ingradirea, de asemenea, legala, a libertatilor si drepturilor cetatenesti.


7. Nu exista incalzire globala! Totul este o afacere mondiala

Conspirationistii sustin ca asa-zisa schimbare climatica este o frauda perpetuata pentru scopuri financiare
si ideologice. Intreaga isterie in masa provocata de iminenta incalzire globala ar fi de fapt o facatura inventata de catre obscurul grup de interese Bilderberg (130 de potenti financiari si persoane cu larga influenta, de la bancheri la politicieni) care se foloseste de incalzirea globala pentru a impune, in secret, o guvernare mondiala.

Unul dintre cei mai inversunati sustinatori ai acestei teorii este chiar un climatolog, William M. Gray. Acesta afirma ca alaturi de terorism, incalzirea globala este inamicul public numarul 1 de care avea nevoie sistemul
international de putere dupa sfarsitul Razboiului Rece, pentru a facilita marilor lideri impunerea unei cauze politice cu un larg succes la public, prin care sa se ia abuziv masuri politice, economice si sociale ce ar fi “absolut necesare” pentru a impiedica schimbarea climatica – adica pentru ca jucatorii din umbra sa-si realizeze interesele.

In urma obsesiei mondiale vizavi de incalzirea globala, ar avea de castigat politicienii, oamenii de stiinta, oamenii de afaceri, diverse structuri din ONU, miscarile ecologice, plus
numeroase organizatii secrete, precum Grupul Bilderberg si Clubul de la Roma.


6. SIDA, Ebola si SARS au fost inventate in laborator

In ultimii 20 de ani, una dintre temele predilecte ale romanelor si filmelor de groaza este virusul scapat de sub control, experimentul bacteriologic si virusologic secret care ar penetra masurile de securitate, s-ar raspandi instant in intreaga lume si ar provoca apocalipsa.

Putini stiu insa ca asemenea subiecte de fictiune au aparut tocmai in urma ipotezelor unor (pseudo)oameni de stiinta care sunt convinsi de veridicitatea lor, publicand, spre sfarsitul anilor ’80 din secolul XX, o larga serie de lucrari mai mult sau mai putin documentate in care afirmau ca virusurile HIV, Ebola si SARS sunt de fapt niste superarme bacteriologice care au fost create in secret de catre Guvernul american.

Mai mult de atat, raspandirea SIDA in Africa, in randul homosexualilor si al prostituatelor nu ar fi decat etape ale unui monstruos genocid in masa orchestrat de catre elemente puritane si xenofobe din administratia SUA, iar gripa aviara de acum 2 ani – un test la scara mondiala si un avertisment la adresa Chinei.

Conspirationistii care promoveaza aceasta teorie, mai sustin ca inca de la bun inceput exista antivirus pentru toate cele trei calamitati bacteriologice, insa acesta este tinut secret, in vreme ce diversele cercetari independente care urmaresc (re)descoperirea remediilor sunt infranate, impiedicate sau, in cele din urma, eradicate de catre cei care au lansat virusurile in lume.


5. Cine l-a asasinat pe Kennedy?

Poate fi considerat exemplul clasic de teorie a conspiratiei. De altfel, foarte multi sociologi afirma ca acesta este punctul de cotitura in istoria conspirationista, momentul in care teoriile conspiratiile s-au transformat din joaca intelectuala a unui cerc restrans grup de entuziasti intr-un adevarat si exploziv fenomen de masa.

Explicatia este foarte simpla, arata psihologii: defunctul presedinte american John F. Kennedy (29 mai 1917 – 22 noiembrie 1963), s-a bucurat de o imensa simpatie in randul americanilor, iar asasinarea sa a fost perceputa precum socul traumatic pe care-l resimtim in momentul in care ne moare un prieten sau o ruda draga. Toate aceste ratiuni afective si psihologice, combinate cu numeroasele omisii, controverse si balbaieli din Raportul Comisiei Warren, care l-a decretat drept asasin unic pe Lee Harvey Oswald, au nascut o monumentala respingere publica a variantei oficiale, un oprobriu fara precedent in istorie.

Asadar, cine l-a asasinat pe Kennedy? Probabil, nu vom afla niciodata, pentru ca indiferent ce (nou) raspuns oficial ar mai da acum, la 46 de ani de la producerea controversatei crime, diversi oficiali americani, teoriile conspiratiei s-au impamantenit atat de bine, incat – probabil – pentru totdeauna vor exista numeroase (si poate argumentate) dubii in acceptarea unui raspuns final.

Cei mai vizati adevarati killeri ai lui Kennedy (chiar daca Oswald a apasat sau nu pe tragaci) ar fi de fapt, Rezervele Federale (sistemul bancar central din SUA), CIA, KGB, FBI, vicepresedintele Lyndon B. Johnson, Fidel Castro sau/si Mafia.


4. Guvernele ascund adevarul: extraterestrii exista!

Totul a inceput in noaptea zilei de 24 februarie 1942, cand numerosi martori oculari afirma ca au vazut mai multe obiecte zburatoare neidentificate pe cerul Los Angeles-ului, OZN-uri asupra carora artileria anti-aeriana americana ar fi deschis focul.

Precum in cazul asasinarii lui Kennedy, oficialii americani nu au dat o explicatie satisfacatoare opiniei publice – trebuie avut in vedere ca numarul californienilor care pretind ca au vazut OZN-urile se ridica la cateva mii, dar si faptul ca trecusera nici 3 luni de cand America intrase in cel de-al doilea Razboi Mondial, dupa atacul de la Pearl Harbor, iar americanii intrasera in fibrilatia psihologica a razboiului. 5 ani mai tarziu, pe 7 iulie 1947 avea loc celebrul incident Roswell – atunci, armata americana ar fi recuperat epava unui OZN care s-ar fi prabusit langa oraselul Roswell din New Mexico. Si in acest caz, un numar impresionant de persoane – peste 100 – afirma ca ar fi vazut fie OZN-ul, fie epava acestuia.

Mai mult de atat, conspirationistii speculeaza ca americanii ar fi recuperat cadavrul unui extraterestru (sau chiar un extraterestru in viata). Explicatia oficiala – cum ca s-ar fi prabusit un balon meteorologic – nu a multumit, din nou, pe nimeni.

De atunci, numarul celor care afirma ca au vazut OZN-uri a explodat, iuresul dezvaluirilor, controverselor si cercetarilor stiintifice si pseudo-stiintifice devenind un fenomen in masa, la scara planetara. Psihologi afirma chiar ca in cazul ufologiei avem de-a face cu o prima si adevarata mitologie moderna, inventata in secolul XX.


3. Lumea este condusa de conjuratii secrete: masoni, illuminati, skull & bones

O organizatie secreta cu origini obscure, care se pierd in negura istoriei (studiindu-i o parte a simbolisticii, unii cercetatori sugereaza ca ar fi o recrudescenta a medievalului Ordinul al Cavalerilor Templieri; altii merg mai departe si afirma ca Motorul Prim al organizatiei s-ar situa undeva in Egiptul Antic), Masoneria a rasarit spre sfarsitul secolului XVI, inceputul secolului XVII. De atunci, organizatia s-a mentinut intr-un discutabil (semi-)anonimat si s-a implicat din ce in ce mai activ in viata publica.

Se pare ca, inca din secolul XVIII, in ceea ce priveste ordinea mondiala, scopul secret al Masoneriei este crearea unei societati bazata pe idealurile libertatii, egalitatii, fraternitatii, separarii Bisericii de Stat si al tolerantei religioase. In acest sens, masonii au luat parte activ la numeroasele revolutii din secolele XVIII si XIX, care au zguduit lumea din radacini si au facut trecerea ireversibila de la societatile organizate medievale la cele moderne.

Numarul lor a crescut constant – conform ultimelor estimari, in prezent, in lume sunt in jur de 5 milioane de masoni – iar Masoneria a strans in interiorul ei elite politice, religioase si artistice, astfel incat, daca o privim din perspectiva sociologiei politice si o identificam cu un enorm si planetar grup de interese, supozitia conspirationistilor cum ca masonii ar conduce lumea (sau, mai degraba, o parte a ei) capata iz de adevar.

Illuminati ar fi (in unele dintre ipoteze) crema elitei masonice, iar scopul acestora este mult mai obscur; in vreme ce Skull&Bones este o societate secreta, o fratie din cadrul prestigioasei universitati americane Yale, pepiniera studenteasca a Marilor Loje americane.

Interesant este ca, pe parcursul secolului XX, in Statele Unite, intr-o proportie covarsitoare, aproape toate elitele din politica, administratie si finante – de la presedinti, la secretari de stat si directori de servicii secrete sau banci – au studiat la Yale si, evident, au facut parte din Skull&Bones.


2. New World Order – guvernul mondial

Este varianta “hardcore” a teoriei precedente. Conspirationistii afirma ca un extrem de puternic si secret grup format din cei mai influenti membri ai diverselor societati secrete (un soi de elita a elitelor) comploteaza pentru a conduce lumea prin intermediul unui guvern mondial care ar inlocui treptat suveranitatea statelor.

Grupul ar fi responsabil de formarea climatului financiar modern din secolul XX – eruptia marilor companii transnationale si, strans legate de acestea, de fenomenul globalizarii. Interesant (si poate comic) la aceasta teorie a conspiratiei este faptul ca le reuneste intr-un enorm amalgam sincretic pe toate celelalte – New World Order face legatura dintre evrei si masoni, lansand controversata sintagma «miscare iudeo-masonica», ii pune in aceeasi barca pe Illuminati si pe extraterestri, reuneste nenumarate teorii apocaliptice si grupuri milenariste crestine (aici intra, de exemplu, toate speculatiile legate de pasapoartele biometrice si cipurile subcutanate), pe Hitler, URSS, pe Templieri, teroristi si cercetatorii care experimenteaza arme bacteriologice.

Sustinatorii New World Order afirma ca intreaga istorie se desfasoara in parametrii unui enorm Plan de inrobire mondiala a omenirii, fiecare epoca nefiind altceva decat o noua etapa in schema de desfasurare a maleficelor masinatiuni.



1. Sionismul – lumea este controlata de evrei

Ocupa prima pozitie a acestui top pentru ca este cea mai veche si mai ampla teorie a conspiratiei, strans legata de numeroasele ideologii xenofobe si politici rasiste care au bantuit istoria si fiind reinventata, practic, din antichitate si pana in epoca moderna, in fiecare secol in care au aparut miscari antisemite.

In secolul XX, teoria a fost propulsata de un controversat document, Protocoalele Inteleptilor Sionului, din care rezulta ca evreii dimpreuna cu masonii conspira pentru a acapara puterea mondiala si a controla lumea.

Textul are forma unor instructiuni de manual prin care noii membri acceptati in randul Inteleptilor sunt initiati in politica de cucerire a lumii prin controlul mass-media si a finantelor si prin inlocuirea ordinii sociale traditioanle cu una bazata pe manipularea in masa.

Intr-o proportie covarsitoare, majoritatea istoricilor si cercetatorilor care au studiat lucrarea in profunzime au dovedit ca aceasta este pe alocuri un plagiat dupa cartea satirica Dialoguri in Iad intre Machiavelli si Montesquieu (scrisa, in 1864, de francezul Maurice Joly) si un fals fabricat candva intre 1895 si 1902 de catre ziaristul rus Matvei Golovinski, la ordinul lui Piotr Rachkovski, seful diviziei de la Paris a politiei secrete rusesti, Okhrana.

In ciuda acestor evidente, Protocoalele… au fost des folosite in mod propagandistic pentru a alimenta miscarile antisemite – multi analisti considerand ironic ca tocmai propagarea lor este o conspiratie in sine.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/conspiratii-din-toate-timpurile/

30 septembrie 2011

REPTILIENII – o teorie nociva

Anunturi


Citez din articolul Reptilienii:

Reptilienii sunt niste fiinte de origine extraterestra, aflate foarte jos pe scara evolutiei, care se afla si pe planeta noastra de mii de ani.

Ei sunt descrisi ca fiind monstruosi, uneori avand solzi in loc de piele si avand un aspect de reptile, serpi, balauri, dragoni.

Reptilienii incearca sa traiasca ca paraziti, in simbioza cu fiintele umane.

Nu sunt capabili sa aiba sentimente, de aceea ei se hranesc cu cele umane, insa cu cele inferioare (frica, manie, ura, suferinta, durere).Exista si alte fiinte care provin din alte locuri ale Universului si care au luat contact cu planeta noastra, cum ar fi cei numiti “Marii Blonzi”, care sunt foarte evoluati spiritual, puri, frumosi si a caror natura esentiala este iubirea si intelepciunea.

Traditiile spirituale vorbesc despre aceste doua tipuri de fiinte ca fiind demoni, respectiv ingeri.Francmasonii care au contact si sunt sunstinuti de Reptilieni, urmaresc sa creeze si sa mentina pe aceasta planeta o stare de mizerie, ignoranta si suferinta, pentru a crea mediul propice de dezvoltare al acestor fiinte, care in schimb le ofera francmasonilor putere efemera in aceasta lume.

Majoritatea razboaielor sunt provocate si intretinute de francmasoni, pentru a crea un climat prielnic reptilienilor.

Francmasonii considera campurile de lupta ca fiind altare de sacrificiu pentru demonii lor.

Campurile de razboi, pline de durere si sange, sunt “hrana” preferata a acestor entitati.Acesti reptilieni-demoni traiesc de obicei intr-o dimensiune paralela lumii noastre fizice, dar exista si unii care traiesc chiar printre noi, pe aceasta planeta, avand forme umane.

Pentru a-si putea mentine forma fizica umana, ei au nevoie sa consume sange uman.

Insa in ultimii ani, datorita cresterii frecventei de vibratie a planetei noastre, reptilienilor le este tot mai dificil sa-si mentina forma fizica, umana.

Asa se face ca au aparut celebrele schimbari de forma (shift-shape) in care, in unele momente, unii “oameni” se transforma partial sau total in creaturi hidoase.

In anii ce vor urma, vom asista tot mai mult la astfel de schimbari de forma.

Reptilienii sunt constienti de faptul ca nu isi vor mai putea pastra forma umana si de aceea, prin supusii lor francmasoni incearca sa pregateasca terenul, obisnuindu-i pe oameni cu acest lucru (vezi emisiunile Discovery despre extraterestrii).

Ei incearca acum sa faca public faptul ca exista de mii de ani pe planeta noastra si ca s-au implicat in mersul istoriei, ceea ce este adevarat, insa vrand sa ne pacaleasca ca ne-ar fi ajutat in bine.

Practic, ei vor sa faca o substituire cu rasa Marilor Blonzi, care si ei au intervenit de multe ori, insa chiar pentru a ajuta omenirea in momentele cruciale.

Marii Blonzi pot interveni pentru a a-i ajuta pe oameni, insa numai daca oamenii vor cu adevarat si le cer aceasta; ei nu intervin niciodata fortat, pentru a nu viola liberul arbitru al oamenilor care le-a fost daruit de Insusi Dumnezeu.


   Comentariu saccsiv:

   Asta ar fi pe scurt teoria cu reptilienii. Dintre cei care o promoveaza, cel mai  celebru este David Icke. Care mai are insa si alte idei:

FITI FOARTE ATENTI DE UNDE VA INFORMATI! Trezirea spirituala globala a umanitatii prezentata de DAVID ICKE

   Caci lucrurile intotdeauna se leaga …

Care-i necazul cu teoria asta? Iata in cateva cuvinte care-s motivele pentru care o consider o mare ratacire:

In primul rand promoveaza sminteala cu existenta extraterestrilor. Noi ortodocsii stim insa ca extraterestrii sunt draci:

EXTRATERESTRII sunt DRACI. NEW AGE ii numeste SEFI SECRETI …

   Inclusiv cei blonzi, inalti si „cumsecade”.

In 1947, inainte de a muri, Aleister Crowley (1875 – 1947, maestru mason si bisexual) a lasat o schita a infatisarii unui “sef secret“. Arata aidoma unui asa zis extraterestru:


Foto: http://thebiggestsecretpict.online.fr/ufo/Roswell_alien_prop.jpg

„Sefii secreti” erau cei ce le dictau diferite texte stalpilor new age precum Madame Blavatsky sau Alice Bailey.

Ei erau de fapt draci. De ce luau forma de extraterestrii?

Ca sa-i zapaceasca de cap pe acesti “invatatori”, care la randul lor au naucit mase imense de oameni. Caci sa nu uitam un lucru esential: nebunia UFO a aparut o data cu lucrarile acestor “initiati”.

Observati va rog ca acesti “extraterestrii” au o infatisare reptiliana. De ce dracii nu s-au aratat sub forma in care li se inchina masonii pe ascuns?


Despre BAPHOMET. De ce se inchina masonii diavolului?

Evident, pentru ca atunci masele i-ar fi respins.

De ce nu si-au luat o infatisare mai cumsecade? Probabil pentru ca nu li s-a ingaduit mai mult. E suficient de groaznica incat orice crestin sa stea cat mai departe. Si suficient de “umana” incat cei ce i-au intors spatele bunul Dumnezeu sa-i accepte.

Teoria cu reptilienii este printre cele mai … serpesti.

Ea prezinta o mica parte de adevar, cum ca exista niste ceva cu aspect sinistru.

Dar repet, acei ceva nu sunt de fapt extraterestri, ci draci. Dar draci asa cum inteleg crestinii:

preluare de pe sursa: http://saccsiv.wordpress.com/category/draci/


Nu niste ET reptilieni.

Teoria mai este nociva si deoarece promoveaza ideea de extrateresrii blonzi = ingeri.

De asemenea deoarece promoveaza evolutionismul si pentru ca ataca indirect geocentrismul:
Sfinti Parinti despre GEOCENTRISM
VIDEO: GEOCENTRISM

O alta componenta extrem de smintitoare este cea conform careia ELITELE ar fi reptilieni, adica niste extraterestrii cu invelis de om. Deci vorbim de o treaba pur fizica si nu despre demonizati:
VINDECAREA DEMONIZATULUI DIN TINUTUL GHERGHESENILOR

Si nici despre draci ce par a lua chip de oameni, precum in istoria cu Sfantul Apostol Ioan:
26 septembrie: Pomenirea MUTARII LA DOMNUL a Sfantului slavitului Apostol si Evanghelist IOAN Teologul

De ce este aceasta o mare ratacire? Deoarece lupta impotriva lor devine strict lumeasca.

Si eventual se cere ajutorul extraterestrilor blonzi.

Ni se spune ca reptilienii doresc instaurarea NOII ORDINI MONDIALE, dar este de fapt prezentata adeptilor acestei teorii falsa NOM:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …
O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM

Se elimina din ecuatie antihristul, Parusia si Judecata de obste, adica esentialul din ceea ce ne invata Sfintii Parinti:
PROFETIILE DESPRE VREMURILE APOCALIPTICE

Ideea cu reptilienii este promovata si in filme, ca de exemplu:
VIDEO: Seria „V” de la ABC prezinta REPTILIENI invadand pamantul. Oare de ce l-au produs?

L-am vizionat de curand.

In cateva cuvinte este vorba despre niste extraterestrii ce par a veni cu ganduri pasnice pentru a ajuta omenirea.

Sunt insa reptilieni cu invelis uman condusi de o regina ticaloasa.

Impotriva lor se lupta insa “coloana a V-a”, un soi de grup disident de reptilieni ce pun pe picioare si o rezistenta umana.

 
preluare de pe sursa: Saccsiv’s Weblog

10 septembrie 2011

NASA a descoperit dovezi ale existenţei apei lichide pe Marte


NASA a descoperit dovezi ale existenţei apei lichide pe Marte


















NASA a anunţat joi că a găsit dovezi ale existenţei apei lichide pe Marte, ceea ce ar putea înseamna că găzduieşte şi forme de viaţă primitivă, spun cercetătorii.

Descoperirea a fost făcută de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), care a observat mai multe văi sculptate pe suprafaţa marţiană, ce par a fi create de scurgerea apelor sărate lichide, spune NASA.

Văile par a se schimba pe parcursul sezoanelor de pe Marte, sugerând că apa lichidă ar fi prezentă doar în timpul primăverii marţiene.

În ultimii ani, s-a descoperit că pe Marte există apă îngheţată la poli, însă noua observaţie a sondei NASA este cea mai puternică dovadă a existenţei apei lichide pe Planeta Roşie, precizează cercetătorii.

“Aceste văi sunt la latitudini mai mici, unde temperaturile sunt mai calde şi unde chiar este posibil ca apa lichidă să existe”, a spus geofizicianul Phillip Christensen de la Arizona State University, în conferinţa NASA de joi.

Apa lichidă este precum Sfântul Graal pentru cercetătorii care caută viaţă în afara Pământului.

Toată viaţă de pe planeta noastră se bazează pe apa lichidă, iar experţii cred că şi extratereştrii depind de ea.

Marte, următoarea planetă după Pământ, de la Soare, este unul dintre principalele locuri unde ar putea exista forme de viaţă extraterestră.
preluare de pe sursa: MISTERELE LUMII

22 august 2011

Serviciile secrete si extraterestrii – povestea unor relatii nerecunoscute

Generosul si fulminantul domeniu al extraterestrilor nu avea cum sa fie ratat de serviciile secrete ale marilor puteri ale lumii.
Cel putin, asta afirma adeptii teoriei conspiratiei, care lanseaza ipoteza ca serviciile de informatii, alaturi de adevaratele foruri care conduc lumea din umbra, sunt singurele entitati organizatorice care cunosc adevarul despre fenomenul OZN, cu toate implicatiile acestuia in trecutul, prezentul si,
mai ales, viitorul omenirii.


X-files, Man in Black – mit sau realitate?

Intrebarea care se pune este: daca reprezentantii unor civilizatii inteligente extraterestre ar dori sa intre in contact cu pamantenii, la cine ar apela? Indiferent cine ar fi acesta, ar putea scapa nedepistat de serviciile secrete?

In timpul Razboiului Rece, multi analisti considera ca serviciile secrete au fost adevaratii conducatori ai statelor lumii.

In plus, in teoria conspiratiei, orice serviciu secret este nimic altceva decat un adevarat “stat in stat”.

Cu propriile parghii si oameni in posturile cheie, seviciul respectiv de informatii ar detine puterea in orice tara si sub orice regim.

In fond, adevarata semnificatie a puterii, in zilele noastre, se traduce prin Informatie.

Cine detine cat mai multe informatii despre un domeniu, o organizatie sau o persona, acela are putere asupra domeniului, organizatiei sau a persoanei in cauza.

Iar atunci cand ne raportam la informatii, serviciile secrete raman institutiile care se afla in posesia celor mai mari baze de date despre absolut orice domeniu, baze actualizate si revizuite zilnic.

In momentul in care ne indreptam atentia spre bogata si variata cazuistica OZN, vedem ca aproape orice incident care vizeaza extraterestrii are legaturi, intr-un fel sau altul, cu serviciile secrete.

Din franturile de informatii scurse, in timp, in mass media si din teoriile conspiratiei, reiese faptul ca majoritatea marilor servicii de informatii ale lumii detin un departament special, dedicat 100% studierii, contactarii si chiar mentinerii unor relatii si schimburi de informatii cu fiintele nepamantene.

Document clasificat “scapat” pe internet: guvernul SUA cere ajutorul CIA pentru investigatia unui caz OZN in aprilie 1976

Pe de alta parte, trebuie sa privim intregul fenomen OZN, cu mari rezerve de indoiala!

Asta deoarece fie:

1. extraterestrii si OZN-urile sunt niste creatii 100% SF, fabulatii popularizate in presa tabloida din goana oportunista dupa profit a trusturilor de presa, augmentata cu teoriile unor oameni creduli, foarte entuziasti sau paranoici;

2. cel putin o parte a incidentelor OZN “clasice” au fost adevarate – situatie in care, din nou, trebuie sa fim circumspecti fata de modul in care au aparut in presa, stiut fiind faptul ca serviciile secrete au organizat, mai ales in a doua jumatate a secolului XX, adevarate campanii de intoxicare a mass media, au introdus agenti sub acoperire in posturi-cheie din televiziuni si ziare, si au dirijat, astfel, fluxul de informatii, in virtutea unor concepte obscure, precum securitate si siguranta nationala.

Daca creditam a doua ipoteza ca fiind adevarata, atunci aproape tot ceea ce stim despre extraterestri, nu poate fi altceva decat varianta cosmetizata si oferita opiniei publice de catre expertii in dezinformare.

In sfarsit, o alta teorie a conspiratiei nu exclude nici varianta in care reprezentantii civilizatiilor extraterestre se afla in contact strans cu CIA, Mossad sau MI5, si au cazut de acord impreuna (dupa niste criterii numai de ei cunoscute), asupra modului in care omul de rand este informat, pregatit si educat in privinta extraterestrilor.


Armata americana si extraterestrii

Unele surse, cu credibilitate indoielnica si imposibil de verificat, au sustinut, de-a lungul timpului, ca structuri din CIA si departamente speciale ale U.S. Army au o indelungata relatie cu trei specii de fiinte extraterestre care, dintre toate natiunile lumii, ar fi ales sa intre in contact doar cu americanii:
  • Reptilienii (botezati astfel datorita pielii lor),
  • “Conformatorii” (fiinte vii bazate pe siliciu)
  • si “Micii Cenusii” (cunoscuti si sub numele de Ebeni, care ar fi originari din sistemul solar Zeta Reticuli – cei mai cunoscuti si comuni extraterestri: umanoizi, mici de inaltime, cu pielea cenusie, capul voluminos si ochi mari, asemanatori cu aceia ai unei insecte).
O sursa anonima, cunoscuta pe blogurile si forumurile adeptilor teoriei conspiratiei, care se recomanda “general in rezerva al U.S. Navy”, dezvaluia, la inceputul lunii februarie 2008, ca, in ultimii 50 de ani, au existat peste 300 de intalniri, cu caracter confidential, intre extraterestri si reprezentanti ai guvernului american.

Imediat dupa interviul sau, aparut in cateva ziare americane, generalul in cauza, initulat in randul cercurilor de ufologi drept Sursa A, a declarat ca a primit amenintari cu moartea, fiind totodata somat sa se opreasca din “ciripit”.

Cercetarile unor jurnalisti specializati in fenomenul UFO au confirmat faptul ca “Sursa A” fusese, intr-adevar, general in randul U.S. Navy.

Evident, nimeni nu poate verifica asta! Una peste alta, rezervistul nu s-a lasat intimidat de amenintari si a dat un nou interviu investigatorilor OZN Clay si Shawn Pickering, in care ofera amanunte despre o conlucrare permanenta, in domeniul militar, intre extraterestrii reptilieni si forurile superioare care conduc din umbra guvernele si serviciile secrete americane.

O alta sursa, evident ramasa anonima, asociata cu un obscur serviciu secret, Defense Intelligent Agency, ne anunta ca 18 reprezentanti de varf ai Statelor Unite, Rusia, China si Vatican s-au deplasat, pe data de 12 noiembrie 2009, pe un atol din Pacific.

Acolo, intr-un decor paradisiac, oamenii s-ar fi intalnit cu extraterestrii din specia Ebeni. Agentul D.I.A., nu stie ce s-a discutat exact acolo si cum s-a terminat intalnirea interplanetara…


Succesul tehnologic U.R.S.S. a fost… extraterestru!

In ograda Marelui Frate de la Rasarit, lucrurile nu stau cu mult diferit. In linii mari, se observa aceeasi secretomanie fata de fenomenul OZN, inconjurata de multe mistificari si diversiuni (in care agentii rusi sunt asi).

Istoria relatiilor dintre seviciile secrete ruse si vizitatorii de pe alte plante ar data de peste 100 ani, inca din timpul politiei secrete tariste, redutabila Ohrana.

Astfel ca baza de date a serviciilor secrete de la Kremlin cu extraterestri este intr-atat de bogata incat dosarele si inregistrarile audio-video ar incapea in peste 20 de vagoane de tren, daca este sa dam crezare unui fost cadru KGB.

Presa internationala asociaza Rusiei si fostului spatiu sovietic doar celebrul incident de la Voronezh si alte cateva aparitii fugitive pe cerul Moscovei.

Pasionatii fenomenului OZN sustin, insa, ca incidenta aparitiilor si contactelor este cu mult mai mare.

Fosta Uniune Sovietica acoperea un spatiu imens, de dimensiunea unui continent.

Nici suprafata de astazi a Rusiei nu e cu mult mai mica.

Teoretic, este cumva de asteptat ca pe un asemenea teritoriu vast sa aiba lor numeroase observatii, incidente OZN si chiar intalniri intre oameni si extraterestri.

Avansul tehnologic si militar pe care U.R.S.S. l-a luat in fata SUA, imediat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial si pana la inceputul anilor ‘70 ai secolului trecut s-ar fi datorat stransei conlucrari intre KGB si o rasa razboinica de extraterestri – conform unei teorii a conspiratiei.

Se pare ca datele si tehnologia furnizate de fiintele venite dintr-o galaxie situata la milioane de ani lumina de Terra i-au ajutat pe sovietici si in dezvoltarea unor avioane de ultima generatie, aeronave a caror existenta Kremlinul nu o va recunoaste niciodata.

Alti conspirationisti vin cu o ipoteza si mai infricosatoare.

Conform lor, milioanele de victime ale comunismului de pe teritoriul sovietic, mare parte ucise in gulagurile siberiene si despre ale caror ramasite nu se mai stie nimic, ar fi fost, de fapt, sacrificate extraterestrilor.

Insusi Stalin ar fi ratificat, in persoana, un pact malefic cu extraterestrii.

Sustinatorii acestei sumbre ipoteze afirma ca un departament special al politiei secrete livra constant cobai umani extraterestri.

Evident, cel mai probabil nu vom afla niciodata daca aceste teorii au fost lansate sub forma unei diversiuni, sunt rodul plasmuirii umor minti exaltate, sau au macar un strop de adevar.



Cele 4 principii

Conspirationistii afirma ca societatile moderne au fost construite sub forma unor cercuri concentrice de putere, putand fi controlate si manipulate de sus in jos.

In aceasta ecuatie, regimul politic nu mai conteaza.

Serviciile secrete, aflate la varf, au propriile motive, atunci cand vine vorba despre pastrarea linistii in privinta existentei extraterestrilor.

De la CIA, FSB, Mossad, pana la serviciile de profil din Burundi sau Benin, toate aceste structuri superioare de informatii, care coordoneaza, de fapt, si lumea politicului, actioneaza, in mare, dupa
aceleasi principii, atunci cand vine vorba despre pastrarea secretului asupra unor dezvaluiri care ar produce reactii necontrolate din partea marilor mase de oameni.

Fizicianul Stanton Friedman, care a avut in trecut posturi importante in randul unor giganti precum Westinghouse si General Electric, si-a dedicat o buna parte a cercetarilor personale tocmai relatiilor intre structurile de putere umane si extraterestri.

In opinia sa, serviciile secrete din intreaga lume se ghideaza, in general, dupa patru principii care i-ar ajuta la evitarea unui adevarat “Watergate cosmic”.

1. Agentii departamentelor speciale cauta, in primul rand, descifrarea potentialului tehnologiei extraterestre si stabilirea unor relatii cu EI; relatii din care, evident, tarile pe care le reprezinta, sa aiba cat mai mult de castigat.

2. Niciun serviciu secret nu doreste ca guvernele concurente sau inamice sa ajunga in posesia informatiilor despre propriile relatii cu extraterestrii.

3. Daca o mare figura publica internationala, gen presedintele SUA sau cel al Rusiei, Regina Elisabeta a Marii Britanii sau Papa de la Vatican, va iesi la rampa cu o declaratie prin care recunoaste existenta fenomenului OZN, se risca producerea unei anarhii mondiale generalizate, din punct de vedere politic, economic, social si religios. Nimeni nu are interesul sa anunte existenta extraterestrilor, cel putin nu deocamdata, si oricine incearca acest lucru trebuie oprit prin orice mijloace.

4. Al patrulea mare principiu are in vedere controlarea stricta a fundamentalistilor religiosi, care, in problema OZN, fie considera extraterestrii drept unelte ale Satanei, fie nu recunosc posibilitatea existentei lor.

Recrudescenta fundamentalismului religios in plin secol XXI, este unul dintre aspectele cele mai ingrijoratoare pentru unele servicii de informatii. Evident, atunci cand aceasta nu se afla in interesul lor.


Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA