Crucifixul, crucea răsturnată şi unele semnale satanice transmise de Papalitate în ultima vreme ne confirmă avertismentele profetice

Biserica Creştină este la răscruce!

de Rodica Apostol

Motto: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă.”
Napoléon Adolphe Didron

Unul dintre cele mai des folosite simboluri creştine, crucifixul care îl reprezintă pe Iisus răstignit, nu are nimic de-a face cu simbolismul profund spiritual, înălţător şi atotcuprinzător al crucii. Pentru oricine este înzestrat cu un minim de sensibilitate, inteligenţă şi bun-simţ este destul de evident faptul că acest crucifix evocă suferinţa şi tortura la care a fost supus Iisus. Nu vrem să negăm realitatea istorică şi nici semnificaţia profundă a Patimilor lui Christos, dar ne permitem să sugerăm că religia creştină ar fi fost mult mai bine reprezentată de un simbol care să evoce învierea lui Iisus, triumful Său asupra morţii, învăţăturile Sale spirituale, victoria Sa deplină în misiunea Sa pe Pământ sau modelul divin pe care El Îl reprezintă. Folosirea ostentativă, neinspirată, a crucifixului este cu atât mai revoltătoare prin asociere cu unele mesaje francmasonice care arată o dubioasă infiltrare a satanismului chiar la vârful Bisericii, iar aceste devieri au fost prezise de profeţi încă de la originea creştinismului.

Simbolul spiritual al crucii

Crucea reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri spirituale ale umanităţii fiind folosită din timpuri antice. Ea nu a început să existe în lume odată cu Biserica Creştină. Întâlnim simbolul crucii la civilizaţia primitivă ariană, la egipteni,  precum şi la babilonieni. Crucea este formată din două linii intersectate perpendicular pe mijlocul uneia dintre ele. Semnificaţia spirituală a crucii poate fi explicată în mai multe moduri.

Crucea poate fi privită precum emblema iradierii din centru, de natură solară sau divină. Pentru arheologul şi scriitorul Paul Pierret (autor alDicţionarului de arheologie egipteană) crucea este cea care protejează tainele sfinte. Crucea mai are şi valoare de simbol ascensional. În legendele orientale crucea este puntea sau scara pe care urcă la DUMNEZEU sufletele oamenilor. Bisericile catolice şi ortodoxe sunt proiectate în aşa fel ca să formeze o cruce pe pământ.

Crucea este – după Gérard de Champeaux, autor al cărţii Introducere în lumea simbolurilor – al treilea din cele patru simboluri fundamentale alături de centru, cerc şi pătrat. Ea stabileşte o relaţie între celelalte trei. Intersecţia celor două drepte ale sale coincide cu centrul, pe care ea îl deschide astfel spre exterior. Pe de altă parte, crucea se înscrie în cerc, împărţindu-l în patru. Din ea se obţin pătratul şi triunghiul, dacă i se unesc vârfurile prin patru drepte. Ca şi pătratul, crucea simbolizează pământul fiind însă expresia aspectelor intermediare, dinamice şi subtile ale acestuia. Crucea are o funcţie de sinteză şi măsură, în ea se întâlnesc cerul şi pământul. În ea se amestecă timpul şi spaţiul. Dintre toate simbolurile, crucea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului, al celui care este prin chiar natura sa, comunicarea între pământ şi cer. René Guénon, renumit filosof şi gânditor esoteric francez spune despre cruce, căreia i-a dedicat un întreg volum, că este simbolul totalizării spaţiale, apropierea şi unirea contrariilor.

Simbolul Crucii la creştini

Tradiţia creştină a îmbogăţit foarte mult simbolismul crucii, condensând în această imagine mântuirea şi patimile lui Iisus. Ea devine astfel mai mult decât o „figură” a lui Christos, identificându-se cu persoana Lui. Putem observa puterea simbolistică a crucii creştine prin exemplul crucii pecete (săpată în piatră) datând din primele secole ale creştinismului. Ea este prezentată de către Napoléon Adolphe Didron, arheolog şi istoric francez de artă care a trăit în sec XIX, în lucrarea sa Istoria lui DUMNEZEU. Pecetea poartă gravată o cruce în T, litera chi (X) traversează verticala T-ului care se rotunjeşte în partea de sus ca litera rho (P). Aceste linii rezumă numele lui Hristos şi forma crucii Lui. Hristos, Fiul lui DUMNEZEU este începutul şi sfârşitul a toate, literele alfa şi omega însoţind crucea de-o parte şi de alta.

Crucea l-a zdrobit şi l-a îmblânzit pe Satana, simbolizat de şarpele care stă  încolăcit pe piciorul crucii. Acest duşman al neamului omenesc caută să aducă sufletul la pierzanie, suflet reprezentat sub forma unui porumbel. Deşi ameninţat, porumbelul priveşte la crucea care îi dă putere şi care îl mântuie de otrava Satanei. Cuvântul SALVS, scris pe pământul unde este înfiptă crucea, este cântecul de izbândă al creştinului credincios prin care el preamăreşte crucea şi pe Christos. Artiştii medievali au împrumutat de la Părinţii Bisericii (persoane care, prin viaţa şi activitatea lor, au meritat şi au primit de la Biserică titlul de Părinte al ei) tema crucii cosmice. Ea este pusă în valoare de Sfântul Augustin (filosof şi teolog faimos, care a susţinut dezvoltarea creştinismului occidental) în lucrarea sa De Genesi ad literam. Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului, crucea este polul lumii, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa „părinte al misticii”, ea este pecetea cosmică.

În lumea simbolurilor creştine, crucea mai semnifică raiul celor aleşi. În Divina Comedia a lui Dante, ea este simbolul nemuririi, al slavei veşnice dobândite prin jertfă care culminează într-o fericire extatică: „căci sus străfulgera Christos şi pilde n-am să-I dovedesc prin ele. Dar cei ce-şi poartă crucea întru Christos mă vor ierta că-mi scap din mâini unealta, când fi-vor să-L zărească pe Christos.”

Simbolul Crucifixului utilizat de Biserica Creştină

N. A. Didron afirmă referindu-se la Crucifix – cel mai cunoscut şi mai utilizat simbol creştin, o cruce care conţine reprezentarea tridimensională a trupului crucificat al lui Iisus Hristos – că: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă”.

Este necesar de făcut o distincţie clară între crucea patimilor lui Christos, adică Crucifixul, care este de fapt un instrument de supliciu şi tortură şi crucea de slavă, care trebuie interpretată în sens eschatologic (doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre Sfârşitul Lumii şi Judecata de Apoi). Găsim referiri la cea din urmă în Noul Testament care afirmă că această cruce de slavă va apărea înaintea celei de-a doua veniri a lui Christos.

Ne întrebăm oare cât de inspirată este alegerea simbolului care evocă suferinţele cumplite şi moartea lui Iisus pe cruce, pentru a fi adorat de milioane de creştini? Pe vremea lui Iisus Christos crucificarea era un lucru ruşinos şi chiar terifiant, un simbol al condamnării şi torturii publice. În primele două secole ale creştinismului, simbolul Crucifixului nici măcar nu era folosit în iconologia creştină deoarece el descrie o metodă crudă şi barbară de execuţie publică a celor mai mari răufăcători. Merită să ne punem întrebarea dacă primii discipoli ai lui Iisus, care chiar L-au cunoscut îşi doreau să privească imaginea Învăţătorului lor mort crucificat? Oare nu ar fi fost mai inspirată Biserica Creştină dacă ar fi ales un alt simbol principal creştin care să evoce spre exemplu renaşterea lui Iisus?

Crucea Petrină

În tradiţia Bisercii Catolice se recunoaşte unanim că la alegerea sa, Sfântul Petru a murit crucificat pe un crucifix inversat. Conform romano-catolicilor, Papa este succesorul Sfântului Petru ca şi episcop al Romei. Astfel, Papalitatea este reprezentată de simboluri care se folosesc de asemenea şi pentru a-l reprezenta în iconografia creştină pe Sfântul Petru, cum ar fi spre exemplu cheile raiului sau Crucea Petrină (inversată).

Spre deosebire de simbolismul crucii despre care am vorbit în introducerea articolului, Crucea Petrină nu are o valoare simbolică consacrată universal, ci ea este mai mult o adaptare pe care Biserica Catolică a făcut-o crucifixului inversat pe care a fost răstignit Sf. Petru. Acest lucru a putut fi observat la vizita Papei Ioan Paul II în Israel, în luna martie 2000. Poze ale Papei şezând în faţa unei Cruci Petrine (adică inversate) se pot găsi pe internet împreună cu diverse încercări de a dovedi asocierea Bisericii Catolice şi mai bine zis a Papalităţii cu satanismul.

Oare cât de justificată este Papalitatea la ora actuală să folosească drept unul din simbolurile sale principale Crucea Petrină inversată? Crucea inversată, ca orice simbol spiritual inversat, vehiculează influenţe satanice şi este folosită frecvent în satanism. Diferenţa dintre „crucea lui Petru” şi un crucifix inversat (considerat satanic de către catolici) este de multe ori obscură, conducând la confuzie în legătură cu utilizarea acestor simboluri.

Romano-catolicii asociază crucea inversată cu crucificarea apostolului Petru pentru a motiva succesiunea apostolică care este folosită pentru a sprijini infailibilitatea liniei Papale a Bisericii Romano-Catolice. Lucrarea lui Sheldon (teolog faimos din sec XX, autor a peste 20 de volume de studii religioase) Apostolii Principali (History of the Church, vol. 1, Hendrickson Publishers, reprint, 1999, pp. 68-78) prezintă ipoteze care refuză motivele invocate de Biserica Romano-Catolică cu privire la succesiunea Papală. În primul volum al acestei istorii a Bisericii, Sheldon scrie: „nu există niciun motiv pentru care protestanţii să nege faptul că Iisus a vorbit despre Petru ca fiind o „fundaţie”, dar în acelaşi timp este necesar de avut în vedere următoarele consideraţii: din copiile exacte ale Noului Testament reiese clar că, cuvintele din Evanghelia după Matei nu erau adresate lui Petru într-un sens exclusiv, ci doar că el era considerat de către Iisus una dintre pietrele importante ale „fundaţiei” creştinismului. A fi o fundaţie înseamnă ca în contactul cu orice agent uman să realizezi doar munca unui fondator, a unui iniţiator. „Biroul” unui fondator nu este un lucru care să fie transmis sau moştenit. Cineva ar putea de exemplu să construiască pe „fundaţia ” aşezată de Petru, sau chiar să imite munca lui Petru prin introducerea creştinismului în noi regiuni. Dar în  niciun caz nu se pune problema succesiunii. De exemplu, ne putem gândi la fondatorii Republicii Americane ca fiind fiecare în parte moştenitorii locului lui Petru în fundaţia Bisericii.”

Crucifixul „îndoit sau rupt”

După ce în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a apărut în timpul unui discurs în faţa a peste 80.000 de oameni având în spatele său o cruce inversată, la rândul său, actualul Papă Benedict al XVI-lea se afişează destul de des cu un crucifix îndoit. 

Se spune că diavolul nu are puterea să creeze, ci doar să batjocorească şi să deformeze. Din punctul de vedere al simbolismului, o figură inversată semnifică întotdeauna o putere pervertită. Sataniştii şi magicienii negrii folosesc în rău semnificaţia spirituală a crucii, prin inversarea acesteia. Ei cad din spiritualitate şi nemurire, rămânând „închişi” în materie şi moarte.

Crucifixul „îndoit sau rupt”  este un simbol sinistru folosit de către satanişti încă din secolul VI. Acesta constă dintr-un crucifix îndoit pe care se află corpul deformat, foarte slab, a lui Iisus atârnând patetic de cruce cu braţele şi picioarele dureros de subţiri şi emaciate de parcă ar fi fost victima foametei. Linia orizontală a acestui crucifix este îndoită în jos. Magicienii negrii şi vrăjitorii din Evul Mediu foloseau acest crucifix îndoit pentru a reprezenta termenul biblic „semnul fiarei”.

În anul 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a transmis în timpul unei slujbe mesajul necesităţii unei „noi ordini internaţionale”. Acelaşi Papă a reinstaurat Biroul Inchiziţiei care acum poartă numele Biroului pentru Apărarea Credinţei avându-l drept coordonator pe Cardinalul Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea.
Papa Benedict a afirmat în anul 2009 „nevoia puternică de înfiinţare a unui singur guvern mondial, cu o singură economie mondială”.

În cartea sa „Cheile Sângelui” (Keys of This Blood), preotul şi teologul romano-catolic Malachi Martin a afirmat că Papa Paul Ioan al II-lea este devotat planului instaurării unei Noi Ordini Mondiale de către cumplita sectă satanică a „iluminaţilor” francmasoni. 
Tot Malachi Martin, care a fost o perioadă apropiat al Vaticanului, afirmă că Papalitatea ascunde omenirii un secret terifiant şi cutremurător. Al treilea secret de la Fatima este o profeţie făcută de Fecioara Maria în 1917 asupra unei cumplite pedepse apocaliptice pe care omenirea o va suporta dacă nu se întoarce către DUMNEZEU cu tot sufletul. Părintele Malachi afirmă „când mă aflam în preajma Papei Ioan al XXIII- lea, această coală de hârtie era păstrată într-o cutie aşezată pe şemineul apartamentului privat în care locuia Papa la Roma.” Tot el afirmă că Papa Paul Ioan al II-lea nu a fost de acord cu divulgarea profeţiei Fecioarei Maria deoarece „mesajul secretului este foarte apocaliptic.”

Profeţiile Sfântului Malachia şi ale Fecioarei Maria

Odată cu semnalele nu tocmai creştine transmise de ultimii doi Papi, din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă trăim cumva vremurile din urmă ale apocalipsei. În Evul Mediu a existat un Sfânt catolic pe numele Malachia care a avut viziuni extatice cu toţi papii (în număr de 111, conform spuselor Sfântului) care vor fi la conducerea Bisericii Catolice. El a făcut profeţii despre fiecare dintre aceştia, care s-au dovedit a fi uluitor de exacte până în prezent. Sfântul Malachia a afirmat despre utimul Papă, care se pare că după profeţiile sale (şi nu numai), este Benedict al XVI- lea, următoarele: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă Sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.”
În conformitate cu profeţia Fecioarei Maria de la Garabandal, odată cu Papa Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. În anul 1962, Fecioara Maria i-a spus stigmatizatei Teresa Musco că „oamenii şi clerul au mărit cloaca necurăţiei... Biserica se află la o răscruce: ori va merge spre pieirea sa, ori îşi va regăsi calea, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată.”

Bibliografie: 
Dictionnaire des symboles: Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures, couleurs, nombres, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Ed. Robert Laffont, Collection Bouquins, 1982
Iconographie Chrétienne: Histoire De Dieu (1843), Adolphe Napoléon Didron, Ed. Kessinger Publishing, 2010
Dictionnaire d'archéologie Egyptienne, Paul Pierret, Ed. Imprimerie Nationale, 1875
Introduction au monde des symboles, Gérard de Champeaux, Ed. Zodiaque, 1989
History of the Christian Church, Henry C. Sheldon, Ed. Hendrickson Publishers, 1999
Keys of This Blood - Pope John Paul II Versus Russia and the West for Control of the New World Order, Malachi Martin, Ed. Simon & Schuster, 1991

yogaesoteric
30 martie 2011

preluare de pe sursa:

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6625

Data pentru urmatoarea APOCALIPSA s-a anuntat deja: 1 ianuarie 2017

 

 Peste patru ani este anuntata o noua Apocalipsa. Cel putin asa sustin membrii Fratiei Sabia lui Dumnezeu.

Predictia a fost facuta ieri [na-23 decembrie 2012], la scurt timp dupa ce s-a constatat ca Pamantul se invarte in continuare, in ciuda incheierii unui ciclu in calendarul mayas, scrie thesun.co.uk. Membrii Fratiei sunt convinsi ca sfarsitul biblic va veni in 2017 deoarece Arhanghelul Gavriil le-a marturisit acest lucru.

Numai membrii fratiei vor supravietui si vor fi nevoiti sa repopuleze planeta. Sa speram ca sunt fertili.

Intre timp, ziua de vineri 21 decembrie a venit si a trecut, fara evenimente notabile. Australia a fost una dintre primele tari care au asistat la rasaritul Soarelui pe 21 decembrie. Pagina de Facebook a Biroului pentru Turism din Australia a fost "bombardata" cu mesaje in care utilizatorii din lumea intreaga intrebau daca exista supravietuitori pe aceasta insula-continent.

"Da, suntem in viata!", a raspuns organizatia.

"Datoram civilizatiei maya multumiri profunde, pentru ca ne-a ajutat sa depasim pragul de 4 milioane de fani pentru pagina noastra de Facebook", a raspuns, pragmatic, Andrew McEvoy, directorul Biroului pentru Turism din Australia.

Prim-ministrul acestei tari Julia Gillard a dat tonul reactiilor oficiale referitoare la Apocalipsa, la inceputul lunii decembrie. Intr-o inregistrare video filmata pentru un post de radio destinat tinerilor, seful guvernului australian a mimat o alocutiune oficiala, fiind flancata in momentul acelei declaratii de doua drapele australiene.

"Indiferent daca lovitura de gratie ne va fi data de zombies devoratori de carne umana, de bestii demoniace din infern sau de triumful muzicii K-pop (muzica pop sud-coreeana, n.r.), trebuie sa fiti convinsi de un lucru despre mine: voi lupta pentru voi pana la final", declara Julia Gillard cu o voce grava.

Aproape jumatate dintre romani sunt de parere ca va fi un sfarsit al lumii, in viitor, iar 72% cred in judecata de apoi, arata un sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES). 42% dintre cei chestionati nu cred ca va fi un sfarsit al lumii intr-un viitor neprecizat, arata acelasi studiu, citat de MEDIAFAX.

Daca urmatoarea apocalipsa ne va dezamagi, atunci fiti fara griji. Avem alte date pentru sfarsitul lumii:

- Conform sfantului irlandez Malahie, cand va veni sfarsitul lumii, lumea va fi avut 112 papi. Papa Benedict este numarul 111.

- In 2033 ar trebui sa se implineasca 2000 de ani de la crucificarea lui Iisus Hristos si este prognozat drept anul intoarcerii Sale.

- Peste aproximativ 4,5 miliarde de ani, Soarele va inghiti sistemul solar. Notati in agenda va rugam.

preluare de pe sursa:

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/237397/nicio-zi-fara-o-apocalipsa-urmatoarea-s-a-anuntat-pe-1-ianuarie-2017.html#

Profetiile lui Nostradamus pentru 2013: Un Al Treilea Razboi Mondial?

In profetiile sale, Nostradamus sustine ca pana in 2016 toti oamenii vor muri, iar in Europa va aparea un "arc satanic al furiei", o masina a timpului, acest "arc satanic" putand fi Marele Accelerator de Particule de la Geneva (Large Hadron Collider-LHC) sau rachetele balistice.

In 1555, medicul si umanistul renascentist Michel de Nostredame cutremura lumea cu publicarea pri­mei editii a cartii sale Les Prophéties, continand o serie de predictii sub forma de catrene. Astazi, se considera ca aproape 70% dintre viziunile sale s-au verificat in practica, inclusiv cele legate de evenimente desfasurate la patru veacuri de la moartea lui, petrecuta in 1566.

Napoleon, Hitler sau chiar Kennedy au fost decriptati ca personaje ale catrenelor fatidice, in timp ce evenimente ca aselenizarea, al Doilea Razboi Mondial sau Atentatele de la 11 septembrie 2001 par a fi fost intuite si ele de acest formidabil clarvazator, scrie descopera.ro.

Potrivit lui Nostradamus, in perioada 2012 - 2013 va izbucni loc Al Treilea Razboi Mondial, iar inainte de acesta vor fi asasinati patru sefi de stat, scrie jurnalul.ro.

Cel de-al Treilea Razboi Mondial va dura 27 de ani si va incepe dupa moartea ultimului Papa (cel ce va urma dupa moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de Anticrist.

preluare de pe sursa:

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/237707/profetiile-lui-nostradamus-pentru-2013-suntem-in-pragul-celui-de-al-treilea-razboi-mondial.html?utm_source=newsletter-daily-20130104&utm_medium=email&utm_content=daily-main-news&utm_campaign=9AM%20News

Extratereştrii există, avem dovezi… dar n-avem voie!

 

                                                                                                                 de   Cornel Nicula

                                                                                      Traducerea și adaptarea Mihai Vlădăreanu

 

 

 

 

 

Societatea planetară trăieşte la ora actuală într-un vortex informaţional destul de complex, în care zilnic se introduc atât date adevărate şi concrete, cât şi date false  deliberat aruncate pe piaţa mass-media mondială, pentru a deruta opinia publică.

Cu toate acestea dacă vă aduceţi aminte, în urmă cu aproximativ 3 ani Vaticanul declara că recunoaşte posibilitatea ca în Univers să existe fiinţe extraterestre.

De atunci încoace, tăcere... Oare conducerea Vaticanului ascunde anumite lucruri pe care omenirea nu ar trebui să le cunoască, din punct de vedere al celor de la Vatican? Este evident că da, şi ne putem aminti doar de un singur lucru realizat de cei de la Vatican, şi care a fost „îngropat” pur şi simplu: înaltele feţe bisericeşti de acolo au vizionat cu ajutorul aparatului numit cronovizor întreaga existenţă a lui Iisus, confirmând doar către cercurile oculte dovada faptului că Iisus într-adevăr a existat şi că în mare parte viaţa sa a fost aşa cum o descriu Evangheliile.

 De atunci şi până acum, Vaticanul nu a mai comunicat absolut nimic referitor la acest subiect. Straniu, nu-i aşa?

 Dar iată că apar dovezi noi cu privire la existenţa altor lumi şi a altor fiinţe. Investigaţiile realizate de către jurnaliştii cotidianului „Corriere della Serra” au scos la iveală aspecte foarte surprinzătoare chiar din interiorul înalţilor prelaţi de la Vatican.

Unul dintre oamenii aflaţi în structurile ierarhice superioare de acolo, teologul astronom Gabriele Funes, este de părere că e posibil ca oamenii să creadă în Dumnezeu şi în existenţa extratereştrilor, în acelaşi timp. El afirmă următoarele:

“E posibil să crezi şi în Dumnezeu şi în extratereştri. Se poate admite existenţa unor alte forme de viaţă din alte lumi, mai evoluate decât a noastră, fără să punem la îndoială credinţa în Creaţie şi în reîncarnare”. Iată un punct de vedere şi original, dar şi aducător de speranţă în ideea că în cele din umră se transmite opiniei publice mondiale un emsaj legat de admiterea unei alte realităţi decât cea terestră. De altfel Gabriele Funes adaugă:  

“După cum există mai multe rase de oameni tot aşa cred că pot exista şi alte forme de viaţă, mai inteligente, create tot de Dumnezeu. Asta nu ne limitează credinţa pentru că noi nu putem contesta libertatea de creaţie a lui Dumnezeu.

Biblia în sine nu este o carte de ştiinţă. De aceea nu ne putem aştepta ca ea să ne ofere răspunsuri ştiinţifice la probleme noastre”.

De aceea teologul astronom menţionat din cetatea sfântă afirmă că extratereştrii sunt fraţii noştrii. Vaticanul crede în existenţa lor, fără ca asta să vină în contradicţie cu faptul că universul a fost creat de Dumnezeu. De asemenea el consideră chiar că e posibil să existe o altă planetă populată de oameni care nu au comis păcatul originar. „În aceste condiţii, a mai adăugat Funes, putem vorbi chiar de fraţii noştri extratereştri.”

Dovezile încep să arate că extratereştrii ne vizitează planeta de foarte mult timp. Se pare că internetul este într-adevăr un lucru extraordinar care aduce toată omenirea din ce în ce mai aproape de căutarea şi aflarea adevărului despre univers.

 Legat de secretele Vaticanului putem spune că a fost găsit un craniu de extraterestru, în timpul unei restaurări a Librăriei Vaticanului. Alături de acesta au fost găsite şi altele, toate fiind scoase din pivniţa Librăriei Vaticanului, pivniţă care conţinea locuri neatinse de peste 500 de ani.

După această descoperire, armata Vaticanului a închis orice intrare către librărie.

Deşi un purtător de cuvânt al Vaticanului s-a arătat foarte entuziasmat de această descoperire, mai târziu a negat că ar fi adus orice comentariu de acest fel.

Surse ale presei au confirmat că Papa Ioan Paul al II-lea, la vremea sa, a dat direct şi personal dispoziţia ca să nu se comenteze absolut nimic despre descoperirea făcută, orice discuţie pe marginea acestui subiect fiind interzisă cu desăvârşire.

Şi atunci ne putem întreba: oare cine sunt cei care cred că omenirea nu trebuie să ştie despre asemenea chestiuni sau că nu ar fi pregătită să le cunoască?

Căci după cum vedem chiar în interiorul Vaticanului există două tabere care probabil se luptă între ele pentru secretele aflate în Librăria secretă.

Oare câtă vreme Adevărul va mai fi ascuns?


preluare de pe sursa:
http://revista-cosmos.blogspot.com/2011/06/normal-0-false-false-false-en-us-x-none.html

Vicarul lui Hristos este Antihristul

                                                                                  Publicat de Daniel

Papa consideră că el însuşi este vicarul lui Cristos. Ce înseamnă cuvântul vicar? Cuvântul vicar desemnează pe cineva care acţionează în locul altcuiva. (Mai pe româneşte s-ar traduce prin locţiitor.)

 

De exemplu un Vice Preşedinte acţionează în locul Preşedintelui atâta timp cât acesta se află în imposibilitatea de a acţiona el însuşi. Biblia ne vorbeşte despre cel care va veni şi va înşela întreaga lume să creadă că el acţionează în locul lui Cristos. Acesta este identificat a fi Antihrist.

Papa însuşi se află în deplină cunoştinţă că el este antihristul prin aceea că se proclamă vicarul(locţiitorul) lui Cristos.

Noah Webster defineşte prefixul "anti" ca pe o prepoziţie al cărui înţeles nu este acela de a fi "împotrivă" ci de a fi "în locul" substantivului care o urmează. (NOAH WEBSTER, AMERICAN DICTIONARY OF THE ENGLISH LANGUAGE (1st ed. 1828) republished by Foundation for American Christian Education, San Francisco, California.)

Oxford English Dictionary (Oxford University Press (1979).) defineşte prefixul "anti" ca "opus, împotriva, în schimb, în loc, dându-se drept, rivalizând, simulând". Antihristul este acela care este împotriva lui Cristos şi în acelaşi timp intenţionând să îi ia locul lui Cristos. De aceea, vicarul lui Cristos = Antihristul.

Există oare cineva despre care Isus a promis că va acţiona în numele său? Da, Duhul Sfânt, şi nicidecum papa de la Roma!

Ioan 14:25 "V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi."

Ioan 14:26 "Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu."

Ioan 16:7 "Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite."

preluare de pe sursa: http://avertizari.blogspot.com/2010/05/vicarul-lui-hristos-este-antihristul.html

Papa ( eretic) si ultimul secret

Biserica Romano-Catolică are nevoie ca anumite evenimente de care este interesată să se desfăsoare în fata lumii; să poată proclama că ,Mesia a revenit!”.

In primul rând, trebuie să întelegeti că, timp de secole, Vaticanul s-a străduit să obtină controlul asupra Ierusalimului. Inceputul l-au făcut cruciatii.

Pentru a convinge lumea că Mesia pe care ei îl impuneau era cel adevărat, trebuia să preia controlul asupra Orasului Vechi, cadru ideal pentru aplicarea planurilor lor. Conform acestora, “Mesia” îsi propune să fuzioneze cele trei religii monoteiste, să facă în asa fel încât lumea să intre într-o eră de pace si armonie si să solutioneze conflictul din Orientul Mijlociu.Locul unde trebuie să se joace această “superproductie” nu este altul decât Orasul Vechi al Ierusalimului.

Pretinsul “Mesia” pe care-si propune să-l aclame Biserica Catolică va fi un fals Mesia. El se va strădui să instaureze un “guvern mondial” (sub egida Natiunilor Unite), care va duce lumea spre pace si armonie. Dar asta nu va fi decât o minciună si o fraudă. N-are nici o importantă. Adevărul nu interesează deloc lumea noastră.

Pentru a-i câstiga pe evrei de partea sa, Vaticanul ar dori să-i convingă că adevăratul lor Mesia este cel pe care Sfântul Scaun îl impune si că este timpul să reconstruiască al Treilea Templu, succesorul templului lui Solomon.

Noiembrie 1992:

…Un document redactat personal de Yossi Beilin si intitulat “Caracterul nelegitim al suveranitătii Israelului asupra Ierusalimului” … stabileste directiile principale ale programului guvernului israelian privind viitorul Ierusalimului. El propune o împărtire a Orasului Vechi în sectoare, posturile de intrare si control aflându-se sub autoritatea Natiunilor Unite.

Septembrie 1993:La 10 septembrie… ziarul italian ,La Stampa” scrie că ministrul israelian al afacerilor externe a încheiat un acord secret cu Vaticanul, pentru a-i ceda acestuia din urmă suveranitatea asupra Orasului Vechi, si că acest acord continea clauze secrete… Yasser Arafat a fost de acord cu acest plan chiar înainte de faimoasa strângere de mână cu Yitzhak Rabin de la Washington, din 1993. Dar când a înteles că Vaticanul intentiona să lase Israelul să-si ducă la bun sfârsit proiectele privind Muntele Templului, si-a schimbat pozitia initială si a respins planul.

…In timpul cruciadelor din secolul al XIII-lea, templierii au săpat sub ruinele Templului timp de 9 ani, descoperind o întreagă retea de tuneluri în care sacrificatorii evrei îsi ascunseseră comorile de romani, în anul 70 d.Hr. Deasemenea, se crede că si arhivele originale ale Bisericii primare din Ierusalim
ar fi fost îngropate acolo. Ele ar dovedi că crestinismul practicat de Vatican nu corespunde adevăratului crestinism, asa cum a fost el instituit de fondatorii săi. In particular, în planul lui Dumnezeu n-ar exista nici un loc pentru un papă ce detine dreptul exclusiv de a interpreta Cuvântul Domnului.

Dacă aceste manuscrise crestine de primă mână ar fi date publicitătii, ele ar pune în mare pericol legitimitatea Bisericii de la Roma. Este deci essential pentru Vatican ca evreii să fie îndepărtati de la Muntele Templului, pentru ca ei să nu poată descoperi aceste importante manuscrise. Autoritatea Palestiniană nu face decât să servească de ,antrepenor de lucrări publice” în contul Vaticanului, în speranta că Sfântul Scaun îi va ajuta e palestinieni în conflictul cu Israelul…

…Vaticanul vrea să convingă lumea întreagă să accepte acest “misterios individ care va uni toate religiile” si
care va apărea într-un Ierusalim controlat de o organizatie care va fi de fapt la ordinele Vaticanului. Ceea ce trebuie stiut este că există deja un acord care conferă Vaticanului extrateritorialitate pntru toate posesiunile sale din Israel, cu promisiunea de a controla Orasul Vechi al Ierusalimului. Acordul a fost anuntat de toate media din lume, iar existent sa este usor de dovedit… Pe scurt, am acceptat ca Vaticanul să aibă dreptul
de a instala un ,,mini Vatican”, cu ambasade suverane, chiar în inima capitalei noastre eterne Ierusalim. Mai mult, acelasi Vatican s-a angajat în mod for-mal, în public si printr-un acord scris, să concesioneze palestinienilor o zonă de suveranitate în Orasul Vechi”. (Barry Chamish – ziarist evreu israelian; extras din cartea ,De la Vatican la Ierusalim si înapoi” – Ed. Lumea).

Guvernul Mondial, Biserica Mondială si “portile iadului”

…Crearea unei biserici mondiale merge mână în mână cu crearea unui govern mondial. Papa chiar a declarat de curând că este de dorit o nouă ordine mondială, realizată prin intermediul Natiunilor Unite. Ori această nouă ordine mondială se finalizează, logic si inevitabil, cu un guvern mondial. Dar acest plan, oricât ar părea de curios, nu este o noutate. El există de secole.

In sec. XI, Godefroy a fondat ordinul monahalo-cavaleresc Stăretia Sionului (cu resedinta într-o veche abatie de pe muntele Sion), al cărei scop (tinut secret) era refacerea Imperiului Roman (care cuprindea si Israelul de azi). In acest plan (numit planul merovingian) s-au înscris multele cruciade ce au urmat (aprobate de papi), până ce cuceritorii otomani i-au linistit pentru multă vreme. Au continuat însă să lucreze în subteran, stabilind legături strânse cu organizatii opuse doctrinar, dar având acelasi tel: crearea unui imperiu european (care să cuprindă si Israelul). Aceste organizatii sunt: Inteleptii Sionului (evrei!), Rozicrucienii (bratul secret al protestantismului! Luther a fost rozicrucian), ordine cavaleresti si cluburi mondialiste, Francmasoneria, liberalii, bolsevicii, miscarea sinarhică (fondatoare a U.E.!)…

,De câteva decenii s-a impus si ideea ecumenică, poate o răsplată pentru atitudinea Vaticanului fată de planul merovingian de-a lungul secolelor. La realizarea ei au lucrat si Masoneria si cluburile politice selecte, mai
multi atei decât credinciosi… Prin stabilirea capitalei Uniunii Europene la Strasbourg (veche posesiune merovingiană) cercul istoriei merovingiene se închide” – Emanuel Bădescu.

In 1534, papa fondează (prin Ignatius de Loyola) Ordinul iezuitilor (cel mai mare ordin romano-catolic), cu scopul de a se opune protestantilor. Ei au ucis în 1572 (de Sf. Bartolomeu) 70.000 de hughenoti (protestanti francezi). In 1773, papa a desfiintat Ordinul iezuitilor pentru că era ,imoral si constituie o amenintare la adresa Bisericii si a Credintei”. Iezuitii au activat în continuare, în secret, stabilind legături strânse cu lojile masonice, asa cum au făcut si cei din Stăretia Sionului. Aceste legături cu masonii au prins bine Vaticanului.

Când Vaticanul o ducea foarte rău din punct de vedere financiar si nici un bancher crestin nu-l ajuta, a fost ajutat de un mason. In 1835, J.M.Rothschild a împrumutat Vaticanului 200.000 de dolari. Pentru acest ajutor, familia Rothschild a primit o decoratie papală si de atunci reprezentantii acestei familii s-au numărat printre agentii financiari ai Vaticanului. Ordinul iezuitilor a fost reînfiintat în 1814, acum limitându-se – chipurile! – doar la contracararea ereticilor. In realitate, ei au continuat să colaboreze cu masonii în realizarea imperiului. Astfel, ei au fost pe baricadele revolutiilor din 1830 si 1848, si în timpul Comunei din Paris.

Ordinul iezuitilor este foarte activ si astăzi, fiind format numai din elite. Este activ si în România.

In 1776, un iezuit (doctor în teologie, dar si ocultist si fiu de rabin!), Adam Weishaupt, a întemeiat un ordin strict secret, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi, al cărui scop final era conducerea lumii, folosind ca mijloc

Revolutia Mondială (revolutia socială absolută, radicală). Printre cei 5 fondatori se afla si un Rothschild si cunoscutul scriitor A.D. de Sade, de la care am mostenit cuvântul sadism. Doctrina lui era foarte asemănătoare cu a ,esenienilor”, grupare reînviată de Rothschild (care a si finantat ordinal iluminatilor) si dramaturgul rosicrucian G.E. Lessing. Iluminatii urmăreau anarhia, disparitia oricărei subordonări (egalitate din toate punctele de vedere), iar acest lucru nu putea fi realizat decât prin abolirea familiei, a natiunilor si a religiilor (Adam W. vroia cu orice pret distrugerea crestinismului). Pe scurt, vroiau o Nouă Ordine Mondială. 

Pentru a putea impune acest lucru iluminatii trebuiau să acapareze toate puterile din stat! Aveau chiar un plan de împărtire între ei a puterilor. Erau în număr de 300 de personalităti (printre care si Herder si Goethe!). Iezuitii nu puteau intra în ordin, ei fiind considerati prea fideli papei si Bisericii Catolice. In 1783 fratii iluminati erau în număr de 600, crestini si evrei, inclusiv masoni, cu care Adam W. a luat decizii împreună. In 1784 erau deja

3.000 de frati. In 1786 aveau filiale secrete în toată lumea si erau infiltrate în toate organizatiile masone. Dar, s-a întâmplat ca tocmai curierul ce ducea lista membrilor si planul conspiratiei, să fie lovit de trăsnet! Toate actele au ajuns pe mâna politiei. Iezuitul si iluminatul Adam Weishaupt s-a refugiat la Paris si a fondat loja Marelui Orient! Urmasul lui Adam W. a fost Giuseppe Mazzini (carbonar), care a elaborat un plan de dominatie mondială prin 3 războaie mondiale (planul se găseste la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra). Două au avut loc, iar al treilea va fi în Orientul Apropiat, unde s-au concentrat interesele sionismului politic (părintii sionismului politic sunt masoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl).

Un alt urmas al lui Adam W. a fost Karl Marx, care participa activ la liturghiile satanice si care a înfiintat Liga Dreptilor.

Ordinul iluminatilor (si conspiratia lor) a crescut mereu, jucând un rol imens în contextul Revolutiei Franceze (1789), motorul tuturor miscărilor din secolul XIX. Latura politică si atee a ordinului a creat Iluminismul, care, putem spune, este fiara ce iese din adânc odată cu Revolutia Franceză (iluminstii globalisti conduc acum U.E., doresc refacerea Imperiului Roman – asa a declarat Schroder – si se opun introducerii cuvântului crestinism în Constitutia U.E.),iar latura mistică a ordinului a creat miscarea Noua Era (New Age), care, putem spune, este proorocul mincinos.

In multele conflicte ce aveau loc în lume, Masoneria juca rolul unui instrument de răzbunare folosit de evrei (legea talionului). Acest lucru a deranjat pe multi masoni catolici (precum Andre Malraux), care astfel s-au separat de evrei. Pe acest fond, în 1928, în Spania, s-a născut organizatia secretă Opus Dei, singura organizatie de tip masonic care a avut într-adevăr un rol pozitiv (după părerea noastră), dar lumesc, în Biserica Catolică. Arhitectul ei, preotul de tară Jose Maria Escriva, a preluat tot ce aveau mai bun alte organizatii secrete si i-a dat o formă bisericească.

Totul se făcea în ascuns căci existau dusmani puternici chiar în interiorul Bisericii Catolice (majoritatea cardinalilor ajunseseră un fel de slujbasi ai marii finante evreiesti!). Se recrutau doar cei care mai aveau încă o facultate, de obicei de finante (în afara teologiei), plus doctoratul. In afara profesionalismului, un alt criteriu era puritatea sufletească. Pentru a nu fi sub ispita vietii lumesti, ei trăiau lipsiti de confort, masa era frugală, rugăciunile erau prelungi si întrerupte de dureroase autoflagelări. 

Acestia formau treapta superioară, a numerarilor.Treapta inferioară, a supernumerarilor, era formată din civili, dar care, dacă nu erau căsătoriti erau îndemnati să se preotească, pentru a deveni numerari.Toti acestia au concurat marea finantă evreiască, au salvat Spania si au revigorat Vaticanul. In 1958 Spania devine membră a Fondului Monetar International si a Băncii Mondiale, agentii acestor institutii în Spania fiind membri ai Opus Dei. Ministrii Spaniei erau proveniti tot din rândul Opus Dei.

Din 1953 Opus Dei devine activă si în afara Spaniei si în câtiva ani cuprinde Europa, America Latină, Africa, Filipine, dar având asociatii foarte puternice si în SUA si Canada. Prin anii ’90 existau 80.000 de numerari! Marea finantă numeste Opus Dei, Mafia Sfântă, în derâdere. Mai este numită si masoneria albă.Papa Ioan Paul al II-lea, înainte de a multumi cardinalilor care l-au alespapă, el s-a rugat la mormântul lui Escriva, pe care l-a si beatificat, dar abia la 6 octombrie 2002. Astăzi, Opus Dei are multi membri în Parlamentul European si în ONU, patronează multe institutii internationale, bănci elvetiene, fundatii. In România actionează fundatia Hans Seidel, adeptă a liniei Hungtinton!

Dar a avut loc nu numai o separare între masonii evrei si masonii catolici ci, mai apoi, si o separare între sionisti si iluministi, sionistii fiind masonii evrei (atei) care si-au propus ca tel refacerea statului Israel, iar iluministii fiind masoni europeni (tot atei). Acum, interesele sionistilor sunt concentrate în Orientul Apropiat si în SUA (iar prin SUA, în întreaga lume).

Sionistii politici doresc refacerea statului Israel, dar, în final, îsi propun, mai mult pentru imagine politică, dar si pentru că mitul fondator al masonilor spune că ei au construit Templul lui Solomon, să refacă Templul din Ierusalim. Aici se întâlnesc cu ultraortodocsii evrei, care doresc acelasi lucru, în vederea
venirii lui Mesia.

Iluministii doresc refacerea Imperiului Roman (acum Uniunea Europeană), dar, pentru a putea
avea sub control masele, ar dori să unească toate confesiunile si chiar toate religiile într-o biserică unică, mondială. Aici se întâlnesc îndeosebi cu catolicii, care doresc o unire a tuturor bisericilor crestine (o turmă si-un păstor – papa), pentru a putea declara că Mesia a revenit.

Dar Imperiul Roman cuprindea si Iudeea. Tot asa, Uniunea Europeană va cuprinde si Israelul. Deocamdată numai Berlusconi (Italia) a propus ca în U.E. să poată intra si Israelul. Iar Shimon Peres a propus ca Ierusalimul să fie declarat capitala lumii, primar urmând a fi secretarul general al ONU. Incet-încet sionistii se reunesc cu iluministii în vederea creării unui guvern mondial, Vaticanul se uneste cu Ierusalimul în vederea creării unei biserici mondiale (neuitându-i nici pe palestinieni), iar într-un final va apare si conducătorul unic: Antihrist, ,urâciunea pustiirii” pe tronul din Templul lui Solomon.

Ordinul Templierilor, Ordinul de Malta si multe alte organizatii secrete ar mai fi putut fi adăugate celor de mai sus. Dacă despre mânăstiri se spune că sunt oaze de rugăciune pentru lume si ,portile raiului”, despre organizatiile de tip masonic se poate spune că sunt centre de conspiratie împotriva lumii si ,portile iadului”.

,Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Dar pentru că de 3 ori s-a lepădat Petru de Hristos, de 3 ori a fost lepădată Biserica Catolică (1054 – ortodocsi; 1517 – protestanti; 1531 – anglicani).

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Lumea secreta a organizatiei Opus Dei

colaj de articole de pe internet cat si informatii oficiale de pe site-ul opusdei.ro din 2011

Pana prin anul 2004 , mai nimeni nu auzise de Opus Dei, o organizatie prea putin cunoscuta, dar foarte influenta in randul Bisericii Catolice. In 2004, lucrurile s-au schimbat radical o data cu aparitia bestseller-ului lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci.

Pentru cei care inca nu au citit cartea, Brown descrie o conspiratie universala, in centrul careia se afla Opus Dei, un soi de secta ai carei membri practica auto-mortificarea corporala si auto-flagelarea. Face o impresie puternica mai ales un personaj albinos, un fel de agent al Opus Dei care ucide din instinct si apoi isi pedepseste trupul.

Dincolo de fictiune exista insa si cateva fapte cunoscute despre Opus Dei. Organizatia, al carei nume inseamna Opera lui Dumnezeu, a fost fondata in 1928, in Spania, de catre Josemaria Escriva Belaguer si de atunci a castigat constant in influenta si bogatie, deci in putere. Are 85.000 de membri, clerici, dar mai ales laici, iar calitatea de membru este secreta, desi exista oameni care si-au recunoscut apartenenta la Opus Dei.

Printre ei se numara fostul purtator de cuvant al Papei Ioan Paul al II-lea, Joaquin Navarro Valls, ministrul britanic al Educatiei, Ruth Kelly, sau presedintele Columbiei, Alvaro Uribe. Se mai stie ca membrii Opus Dei contribuie financiar la bugetul organizatiei si ca organizatia dispune de centre - numite numerarii - in care locuiesc in special membri celibatari.

In 2002, a fost deschis un centru de 17 etaje, in valoare de 43 de milioane de dolari, in Manhattan. Misiunea organizatiei se trage din mesajul lui Josemaria Escriva, care a proclamat ca sanctitatea este accesibila oricarui om care isi traieste viata urmand invataturile lui Hristos. Opus Dei a prosperat in timpul dictaturii lui Franco.

Privita ca o incercare de reevanghelizare a Occidentului secularizat, Opus Dei a fost foarte aproape de inima lui Ioan Paul al II-lea. In 2002, Papa l-a canonizat pe Escriva, devenit sfantul Josemaria, la numai 27 de ani de la moarte. Sanctificarea lui Escriva a devenit cea mai rapida din istoria Vaticanului, iar Ioan Paul al II-lea, campion la canonizari-viteza, spun criticii. Opus Dei a capatat calitatea de "preotie particulara", adica privilegiul de a raspandi cuvantul lui Dumnezeu indiferent de dioceze, adica o "Biserica in interiorul Bisericii". Saptamana aceasta, papa Benedict al XVI-lea a binecuvantat statuia lui Escriva, plasata intr-o nisa a bazilicii Sfantul Petru.

Oriunde exista secrete exista si intrebari si contestari. Opus Dei este acuzata ca functioneaza ca un soi de varianta catolica a Masoneriei. Multi dintre membri sunt persoane foarte bine situate in cercuri politice, economice si financiare. Ei au obligatia sa doneze sume substantiale organizatiei, iar cei care locuiesc in celebrele numerarii trebuie sa-isi doneze toate veniturile.

Desi membrii Opus Dei sustin ca in afara de rugaciuni si slujbe se admit doar forme usoare de penitenta corporala, se vorbeste adesea de ritualuri bizare, cum ar fi crucificarea si autoflagelarea. Interesant este si modul in care se apara Opus Dei. Ei sustin ca toate aceste zvonuri nu sunt decat calomnii lansate de iezuiti.

Cert este insa ca iezuitii au contestat canonizarea lui Escriva si si-au pierdut controlul asupra Vaticanului in favoarea Opus Dei in asa masura incat se spune ca Benedict ar fi primul papa al misterioasei organizatii. Si, sa te fereasca Dumnezeu de mania iezuitilor!

Cronologie

Opus Dei a fost întemeiat în 1928 în Spania și este stabilit în prezent în 68 de țări.

1928, 2 octombrie. Josemaría Escrivá de Balaguer, în timpul unei reculegeri la Madrid, din inspirație divină, întemeiază Opus Dei.

1930, 14 februarie. La Madrid, în timpul slujirii Sfintei Liturghii, Dumnezeu îl face pe Sfântul Josemaría să înțeleagă că Opus Dei este și pentru femei.

1933. La Madrid este deschis primul centru Opus Dei: Academia DYA deschisă mai ales pentru studenți, unde se țin cursuri de drept și arhitectură.

1936. Războiul civil din Spania: împrejurările impun suspendarea momentană a planurilor Fondatorului de a extinde lucrarea apostolică a Opus Dei în alte țări.

1939. Josemaría Escrivá se întoarce la Madrid. Opus Dei se extinde și în alte orașe din Spania. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial împiedică din nou inițierea lucrării apostolice în alte țări.

1941, 19 martie. Episcopul de Madrid, Leopoldo Eijo y Garay, acordă prima aprobare diecezană a Opus Dei.

1943, 14 februarie. Tot în timpul Sfintei Liturghii, Dumnezeu îi arată lui Josemaría Escrivá soluția juridică ce va permite hirotonirea de preoți pentru Opus Dei: Societatea sacerdotală a Sfintei Cruci.

1944, 25 iunie. Episcopul Madridului hirotonește primii trei credincioși din Opus Dei: Álvaro del Portillo, José María Hernández de Garnica și José Luis Múzquiz.

1946. Fondatorul lui Opus Dei se stabilește la Roma. În anii ce urmează, călătorește prin diferite țări din Europa, pregătind inițierea activității apostolice a Opus Dei în mai multe locuri.

1947, 24 februarie. Sfântul Scaun acordă prima aprobare pontificală.

1950, 16 iunie. Pius al XII-lea acordă aprobarea definitivă pentru Opus Dei, făcând posibilă admiterea persoanelor căsătorite și înscrierea în Societatea sacerdotală a Sfintei Cruci a preoților din clerul secular.

1969. Se reunește un Congres General extraordinar al Opus Dei la Roma, pentru a studia transformarea în prelatură personală, o formă juridică prevăzută de Conciliul Vatican II, care părea potrivită fenomenului pastoral Opus Dei.

1970-1975. Fondatorul face mai multe călătorii de cateheză creștină prin Europa și America.

1975, 26 iunie: Josemaría Escrivá moare la Roma. La această dată, fac parte din Opus Dei aproximativ 60.000 de persoane, de pe cinci continente.

15 septembrie. Álvaro del Portillo este ales să-i urmeze fondatorului Opus Dei.

1982, 28 noiembrie. Ioan-Paul al II-lea ridică Opus Dei la rangul de prelatură personală și îl numește prelat pe Álvaro del Portillo.

1991, 6 ianuarie. Ioan-Paul al II-lea îl sfințește episcop pe Álvaro del Portillo, prelatul lui Opus Dei.

1992, 17 mai. Josemaría Escrivá este beatificat de Papa, în Piața Sfântul Petru, la Roma.

1994, 23 martie. Moare la Roma Mons. Alvaro del Portillo, la vârsta de 80 de ani, la câteva ore după întoarcerea dintr-o călătorie în Țara Sfântă.

20 Aprilie. Ioan-Paul al II-lea îl numește pe Mons. Javier Echevarría prelat Opus Dei, confirmând astfel alegerea de la Congresul General de alegeri al Opus Dei, ținut în Roma.

1995, 6 ianuarie. Mons. Javier Echevarria este sfințit episcop de către Papa Ioan-Paul al II-lea.

2002, 6 Octombrie. Josemaría Escrivá este canonizat în piața Sfântul Petru de la Roma.

Date la care Opus Dei și-a început activitatea în diferite țări:

1945 Portugalia, 1946 Italia, 1947 Franța, Irlanda, 1949 Mexic, Statele Unite ale Americii, 1950 Chile, Argentina, 1951 Columbia, Venezuela, 1953 Guatemala, Peru, 1954 Ecuador, 1956 Uruguay, Elveția, 1957 Brazilia, Austria, Canada, 1958 Japonia, Kenya, El Salvador, 1959 Costa Rica, 1960 Olanda, 1962 Paraguay, 1963 Australia, 1965 Belgia, Nigeria, 1969 Puerto Rico, 1978 Bolivia, 1980 Congo, Honduras, Coasta de Fildeș, 1981 Hong Kong, 1982 Singapore, 1983 Trinidad Tobago, 1984 Suedia,1985 Taiwan, 1987 Finlanda, Camerun, Republica Dominicană, 1989 Macao, Noua Zeelandă, Polonia, 1990 Ungaria, Cehia, 1992 Nicaragua, 1993 India, Israel, 1994 Lituania, 1996 Estonia, Slovacia, Liban, Panama, Uganda, 1997 Kazakhstan, 1998 Africa de Sud, 2003 Croația, Slovenia, Letonia, 2007 Rusia , 2009 Indonezia, România, Coreea de Sud

Membri Opus Dei

Din cei mai mult de 88.000 de membri, 98% sunt laici, bărbați și femei, majoritatea căsătoriți. În jur de 1.900 sunt preoți. Opus Dei este constituit dintr-un prelat, o preoțime proprie și laici, atât femei cât și bărbați.

În Opus Dei nu există categorii diferite de membri. Există doar diferite feluri de a trăi aceeași chemare creștină, în funcție de împrejurările personale ale fiecăruia: celibatari sau căsătoriți, sănătoși sau bolnavi, etc.

Majoritatea credincioșilor Prelaturii (în prezent, în jur de 70%) sunt membri supranumerari: Este vorba în general de bărbați și femei căsătoriți, pentru care sfințirea îndatoririlor familiale reprezintă o parte de cea mai mare importanță a vieții creștine.

Restul credincioșilor Prelaturii sunt bărbați și femei care se angajează să trăiască celibatul din motive apostolice. Așa-numiții asociați ai Prelaturii locuiesc în familiile lor, sau acolo unde este mai potrivit pentru activitatea lor profesională.

Numerarii trăiesc de obicei în centrele Opus Dei, pentru că astfel sunt total disponibili pentru sarcini apostolice, pentru formarea celorlalți membri ai Prelaturii. Numerarii auxiliari se consacră în principal activităților casnice din sediile centrelor Prelaturii, acesta fiind activitatea lor profesională obișnuită.

Preoții Prelaturii provin dintre credincioșii laici ai Opus Dei: numerari sau asociați, care, dispuși în mod liber să devină preoți, după mai mulți ani de apartenență la Prelatură și după ce au terminat studiile teologice de pregătire pentru preoție, sunt invitați de către Prelat să primească sfânta hirotonire. Lucrarea lor preoțească se desfășoară mai ales în slujba credincioșilor Prelaturii și activităților apostolice promovate de aceștia.

 

Atmosfera de familie

O trăsătură caracteristică a Opus Dei este atmosfera de familie creștină. Acest aer de familie este prezent în toate activitățile organizate de Prelatură. El se concretizează de asemenea în atmosfera călduroasă, de cămin, a centrelor sale, în simplitatea și încrederea relațiilor dintre membri, în atitudinile de slujire, înțelegere și delicatețe, pe care ei se străduiesc mereu să le trăiască în viața de toate zilele. Conform Anuarului Pontifical 2009, fac parte din Prelatură mai mult de 88.000 de membri, dintre care în jur de 1.900 sunt preoți. Din totalul credincioșilor, aproape jumătate sunt femei și jumătate bărbați.

Distribuția pe continente este aproximativ următoarea:

Africa 1.800

Asia și Oceania 4.800

America 29.400

Europa 49.000

Intrarea în Opus Dei

Cei care devin membri Opus Dei se angajează la o formare continuă în credință, și la o participare activă la misiunea apostolică a Bisericii. Cel care intră în Opus Dei rămâne un cetățean și un catolic obișnuit.

Continuă să aparțină diecezei sale și se poate angaja în orice activitate politică, socială, religioasă sau culturală dorește. Angajamentul pe care îl încheie cu Prelatura are caracter contractual și nu cuprinde voturi (sărăcie, castitate și ascultare) caracteristice ordinelor religioase.

Intrarea în Opus Dei nu desparte de viața anterioară aderării: membrii rămân în același serviciu și cu aceeași viață socială ca de obicei. Membrii Prelaturii nu trăiesc în afara lumii, ci în mijlocul ei.

Mai mult, chemarea la Opus Dei constă în a-L întâlni pe Dumnezeu în viața de toate zilele - acasă, la locul de muncă, pe stradă, - și a arăta celorlalți bucuria unei vieți în care este loc pentru Domnul. De aceea, Opus Dei își încurajează credincioșii să tindă spre sfințenie și să-i ajute pe ceilalți să o caute, în lucrurile mărunte de fiecare zi: în muncă, în greutăți, în rutină...

Ca cetățeni catolici obișnuiți, membrii Opus Dei își trăiesc chemarea în mod firesc, și nu fac caz inutil de apartenența lor la Prelatură, dar nici nu o ascund. Angajamentul lor față de Dumnezeu se reflectă mai ales în munca lor zilnică și prin zelul apostolic în transmiterea credinței.

Angajamente asumate de membrii Opus Dei

Membrii Opus Dei primesc diferite cursuri de formare spirituală, doctrinară și apostolică, adaptată necesităților și circumstanțelor vieții fiecăruia. Instruirea teologică și filozofică urmează liniile directoare ale Bisericii Catolice. Fiecare membru al Opus Dei are un plan de viață spirituală - adică, momente de întâlnire cu Dumnezeu - care înseamnă de obicei participarea la sfânta liturghie, împărtășanie, primirea deasă a tainei spovezii, citirea zilnică a Sfintei Scripturi și altor texte de spiritualitate, recitarea rozariului și consacrarea zilnică a unui timp pentru rugăciune.

Opus Dei își îndeamnă membrii să-și trăiască aceste angajamente în spirit de deplină libertate.

Primirea în Opus Dei : Acela care cere să intre în Opus Dei, o face îndemnat de o chemare divină, care este o concretizare anume a vocației creștine primite la botez, și care duce la căutarea sfințeniei și participarea la misiunea Bisericii, conform spiritului pe care Dumnezeu i l-a inspirat Sfântului Josemaría.

Pentru a face parte din Opus Dei este necesară o solicitare liberă, cu convingerea personală de a fi primit această chemare divină, și admiterea cererii de către conducerea Prelaturii. Cererea se face în scris, iar primirea se acordă după minimum șase luni.

După o perioadă de minimum un an, cel interesat poate fi primit temporar în Prelatură printr-o declarație oficială de natură contractuală, care se reînnoiește anual. Potrivit dreptului canonic, nu pot fi primite în

Prelatură persoanele care nu au împlinit vârsta majoratului (minimum 18 ani). Primirea definitivă are loc la cel puțin cinci ani de la primirea temporară (deci, cel mai devreme, la 23 de ani).

Primirea în Opus Dei presupune din partea Prelaturii angajamentul de a asigura persoanei interesate o formare continuă în credința catolică și în spiritul Opus Dei, precum și asistența pastorală prin preoții Prelaturii.

Din partea persoanei interesate, aceasta antrenează angajamentul de a rămâne sub jurisdicția prelatului în tot ceea ce privește scopul Prelaturii și să respecte normele după care aceasta este condusă.

Legătura cu Prelatura încetează odată cu expirarea termenului de validitate al convenției, sau mai devreme, la cererea persoanei interesate, și cu acordul conducerii Prelaturii. Ieșirea din Prelatură implică încetarea drepturilor și obligațiilor reciproce.

preluare de pe: http://www.politisti.ro/topic/888-articole-interesante-in-presa/page__st__20

Simbolul Crucii Folosit Gresit ..Semnale Satanice?

Crucifixul, crucea răsturnată şi unele semnale satanice transmise de Papalitate în ultima vreme ne confirmă avertismentele profetice

Biserica Creştină este la răscruce!

Motto: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă.”
Napoléon Adolphe Didron

 

Unul dintre cele mai des folosite simboluri creştine, crucifixul care îl reprezintă pe Iisus răstignit, nu are nimic de-a face cu simbolismul profund spiritual, înălţător şi atotcuprinzător al crucii. Pentru oricine este înzestrat cu un minim de sensibilitate, inteligenţă şi bun-simţ este destul de evident faptul că acest crucifix evocă suferinţa şi tortura la care a fost supus Iisus. Nu vrem să negăm realitatea istorică şi nici semnificaţia profundă a Patimilor lui Christos, dar ne permitem să sugerăm că religia creştină ar fi fost mult mai bine reprezentată de un simbol care să evoce învierea lui Iisus, triumful Său asupra morţii, învăţăturile Sale spirituale, victoria Sa deplină în misiunea Sa pe Pământ sau modelul divin pe care El Îl reprezintă. Folosirea ostentativă, neinspirată, a crucifixului este cu atât mai revoltătoare prin asociere cu unele mesaje francmasonice care arată o dubioasă infiltrare a satanismului chiar la vârful Bisericii, iar aceste devieri au fost prezise de profeţi încă de la originea creştinismului.

 

 

Simbolul spiritual al crucii

 

Crucea reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri spirituale ale umanităţii fiind folosită din timpuri antice. Ea nu a început să existe în lume odată cu Biserica Creştină. Întâlnim simbolul crucii la civilizaţia primitivă ariană, la egipteni,  precum şi la babilonieni.

 

Crucea este formată din două linii intersectate perpendicular pe mijlocul uneia dintre ele. Semnificaţia spirituală a crucii poate fi explicată în mai multe moduri.

 

Crucea poate fi privită precum emblema iradierii din centru, de natură solară sau divină. Pentru arheologul şi scriitorul Paul Pierret (autor al Dicţionarului de arheologie egipteană) crucea este cea care protejează tainele sfinte. Crucea mai are şi valoare de simbol ascensional. În legendele orientale crucea este puntea sau scara pe care urcă la DUMNEZEU sufletele oamenilor. Bisericile catolice şi ortodoxe sunt proiectate în aşa fel ca să formeze o cruce pe pământ.

Crucea este – după Gérard de Champeaux, autor al cărţii Introducere în lumea simbolurilor – al treilea din cele patru simboluri fundamentale alături de centru, cerc şi pătrat. Ea stabileşte o relaţie între celelalte trei. Intersecţia celor două drepte ale sale coincide cu centrul, pe care ea îl deschide astfel spre exterior. Pe de altă parte, crucea se înscrie în cerc, împărţindu-l în patru. Din ea se obţin pătratul şi triunghiul, dacă i se unesc vârfurile prin patru drepte.

 

Ca şi pătratul, crucea simbolizează pământul fiind însă expresia aspectelor intermediare, dinamice şi subtile ale acestuia. Crucea are o funcţie de sinteză şi măsură, în ea se întâlnesc cerul şi pământul. În ea se amestecă timpul şi spaţiul. Dintre toate simbolurile, crucea este cel mai universal, cel mai totalizator.

 

Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului, al celui care este prin chiar natura sa, comunicarea între pământ şi cer. René Guénon, renumit filosof şi gânditor esoteric francez spune despre cruce, căreia i-a dedicat un întreg volum, că este simbolul totalizării spaţiale, apropierea şi unirea contrariilor.

 

 

Simbolul Crucii la creştini

 

Tradiţia creştină a îmbogăţit foarte mult simbolismul crucii, condensând în această imagine mântuirea şi patimile lui Iisus. Ea devine astfel mai mult decât o „figură” a lui Christos, identificându-se cu persoana Lui. Putem observa puterea simbolistică a crucii creştine prin exemplul crucii pecete (săpată în piatră) datând din primele secole ale creştinismului.

 

Ea este prezentată de către Napoléon Adolphe Didron, arheolog şi istoric francez de artă care a trăit în sec XIX, în lucrarea sa Istoria lui DUMNEZEU. Pecetea poartă gravată o cruce în T, litera chi (X) traversează verticala T-ului care se rotunjeşte în partea de sus ca litera rho (P). Aceste linii rezumă numele lui Hristos şi forma crucii Lui. Hristos, Fiul lui DUMNEZEU este începutul şi sfârşitul a toate, literele alfa şi omega însoţind crucea de-o parte şi de alta.

 

Crucea l-a zdrobit şi l-a îmblânzit pe Satana, simbolizat de şarpele care stă  încolăcit pe piciorul crucii. Acest duşman al neamului omenesc caută să aducă sufletul la pierzanie, suflet reprezentat sub forma unui porumbel.

 

Deşi ameninţat, porumbelul priveşte la crucea care îi dă putere şi care îl mântuie de otrava Satanei. Cuvântul SALVS, scris pe pământul unde este înfiptă crucea, este cântecul de izbândă al creştinului credincios prin care el preamăreşte crucea şi pe Christos. Artiştii medievali au împrumutat de la Părinţii Bisericii (persoane care, prin viaţa şi activitatea lor, au meritat şi au primit de la Biserică titlul de Părinte al ei) tema crucii cosmice.

 

Ea este pusă în valoare de Sfântul Augustin (filosof şi teolog faimos, care a susţinut dezvoltarea creştinismului occidental) în lucrarea sa De Genesi ad literam. Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului, crucea este polul lumii, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa „părinte al misticii”, ea este pecetea cosmică.

 

În lumea simbolurilor creştine, crucea mai semnifică raiul celor aleşi. În Divina Comedia a lui Dante, ea este simbolul nemuririi, al slavei veşnice dobândite prin jertfă care culminează într-o fericire extatică: „căci sus străfulgera Christos şi pilde n-am să-I dovedesc prin ele. Dar cei ce-şi poartă crucea întru Christos mă vor ierta că-mi scap din mâini unealta, când fi-vor să-L zărească pe Christos.”

 

 

Simbolul Crucifixului utilizat de Biserica Creştină

 

N. A. Didron afirmă referindu-se la Crucifix – cel mai cunoscut şi mai utilizat simbol creştin, o cruce care conţine reprezentarea tridimensională a trupului crucificat al lui Iisus Hristos – că: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă”.

 

Este necesar de făcut o distincţie clară între crucea patimilor lui Christos, adică Crucifixul, care este de fapt un instrument de supliciu şi tortură şi crucea de slavă, care trebuie interpretată în sens eschatologic (doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre Sfârşitul Lumii şi Judecata de Apoi).

 

Găsim referiri la cea din urmă în Noul Testament care afirmă că această cruce de slavă va apărea înaintea celei de-a doua veniri a lui Christos.

 

Ne întrebăm oare cât de inspirată este alegerea simbolului care evocă suferinţele cumplite şi moartea lui Iisus pe cruce, pentru a fi adorat de milioane de creştini? Pe vremea lui Iisus Christos crucificarea era un lucru ruşinos şi chiar terifiant, un simbol al condamnării şi torturii publice.

 

În primele două secole ale creştinismului, simbolul Crucifixului nici măcar nu era folosit în iconologia creştină deoarece el descrie o metodă crudă şi barbară de execuţie publică a celor mai mari răufăcători. Merită să ne punem întrebarea dacă primii discipoli ai lui Iisus, care chiar L-au cunoscut îşi doreau să privească imaginea Învăţătorului lor mort crucificat? Oare nu ar fi fost mai inspirată Biserica Creştină dacă ar fi ales un alt simbol principal creştin care să evoce spre exemplu renaşterea lui Iisus?

 

 

Crucea Petrină

 

În tradiţia Bisercii Catolice se recunoaşte unanim că la alegerea sa, Sfântul Petru a murit crucificat pe un crucifix inversat.

 

Conform romano-catolicilor, Papa este succesorul Sfântului Petru ca şi episcop al Romei.

 

Astfel, Papalitatea este reprezentată de simboluri care se folosesc de asemenea şi pentru a-l reprezenta în iconografia creştină pe Sfântul Petru, cum ar fi spre exemplu cheile raiului sau Crucea Petrină (inversată).

 

Spre deosebire de simbolismul crucii despre care am vorbit în introducerea articolului, Crucea Petrină nu are o valoare simbolică consacrată universal, ci ea este mai mult o adaptare pe care Biserica Catolică a făcut-o crucifixului inversat pe care a fost răstignit Sf. Petru.

 

Acest lucru a putut fi observat la vizita Papei Ioan Paul II în Israel, în luna martie 2000. Poze ale Papei şezând în faţa unei Cruci Petrine (adică inversate) se pot găsi pe internet împreună cu diverse încercări de a dovedi asocierea Bisericii Catolice şi mai bine zis a Papalităţii cu satanismul.

 

Oare cât de justificată este Papalitatea la ora actuală să folosească drept unul din simbolurile sale principale Crucea Petrină inversată? Crucea inversată, ca orice simbol spiritual inversat, vehiculează influenţe satanice şi este folosită frecvent în satanism.

 

Diferenţa dintre „crucea lui Petru” şi un crucifix inversat (considerat satanic de către catolici) este de multe ori obscură, conducând la confuzie în legătură cu utilizarea acestor simbo|}fy.,sCerFdv>
6 Dda~*1l)g|="justify">
 

Ro}!no-catnl)Gii; 2 ciz'C4� bpqa jn~mrsată cu crucificarea apostolului Petru pentru a motiva succesiunea apostolică care este folosită pentru a sprijini infailibilitatea liniei Papale a Bisericii Romano-Catolice. Lucrarea lui Sheldon (teolog faimos din sec XX, autor a peste 20 de volume de studii religioase) Apostolii Principali (History of the Church, vol. 1, Hendrickson Publishers, reprint, 1999, pp. 68-78) prezintă ipoteze care refuză motivele invocate de Biserica Romano-Catolică cu privire la succesiunea Papală.

 

În primul volum al acestei istorii a Bisericii, Sheldon scrie: „nu există niciun motiv pentru care protestanţii să nege faptul că Iisus a vorbit despre Petru ca fiind o „fundaţie”, dar în acelaşi timp este necesar de avut în vedere următoarele consideraţii: din copiile exacte ale Noului Testament reiese clar că, cuvintele din Evanghelia după Matei nu erau adresate lui Petru într-un sens exclusiv, ci doar că el era considerat de către Iisus una dintre pietrele importante ale „fundaţiei” creştinismului. A fi o fundaţie înseamnă ca în contactul cu orice agent uman să realizezi doar munca unui fondator, a unui iniţiator. „Biroul” unui fondator nu este un lucru care să fie transmis sau moştenit. Cineva ar putea de exemplu să construiască pe „fundaţia ” aşezată de Petru, sau chiar să imite munca lui Petru prin introducerea creştinismului în noi regiuni. Dar în  niciun caz nu se pune problema succesiunii. De exemplu, ne putem gândi la fondatorii Republicii Americane ca fiind fiecare în parte moştenitorii locului lui Petru în fundaţia Bisericii.”

 

 

Crucifixul „îndoit sau rupt”

 

După ce în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a apărut în timpul unui discurs în faţa a peste 80.000 de oameni având în spatele său o cruce inversată, la rândul său, actualul Papă Benedict al XVI-lea se afişează destul de des cu un crucifix îndoit. 

 

Se spune că diavolul nu are puterea să creeze, ci doar să batjocorească şi să deformeze. Din punctul de vedere al simbolismului, o figură inversată semnifică întotdeauna o putere pervertită. Sataniştii şi magicienii negrii folosesc în rău semnificaţia spirituală a crucii, prin inversarea acesteia. Ei cad din spiritualitate şi nemurire, rămânând „închişi” în materie şi moarte.

 

Crucifixul „îndoit sau rupt”  este un simbol sinistru folosit de către satanişti încă din secolul VI. Acesta constă dintr-un crucifix îndoit pe care se află corpul deformat, foarte slab, a lui Iisus atârnând patetic de cruce cu braţele şi picioarele dureros de subţiri şi emaciate de parcă ar fi fost victima foametei. Linia orizontală a acestui crucifix este îndoită în jos. Magicienii negrii şi vrăjitorii din Evul Mediu foloseau acest crucifix îndoit pentru a reprezenta termenul biblic „semnul fiarei”.

 

În anul 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a transmis în timpul unei slujbe mesajul necesităţii unei „noi ordini internaţionale”. Acelaşi Papă a reinstaurat Biroul Inchiziţiei care acum poartă numele Biroului pentru Apărarea Credinţei avându-l drept coordonator pe Cardinalul Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea.

Papa Benedict a afirmat în anul 2009 „nevoia puternică de înfiinţare a unui singur guvern mondial, cu o singură economie mondială”.

 

În cartea sa „Cheile Sângelui” (Keys of This Blood), preotul şi teologul romano-catolic Malachi Martin a afirmat că Papa Paul Ioan al II-lea este devotat planului instaurării unei Noi Ordini Mondiale de către cumplita sectă satanică a „iluminaţilor” francmasoni.

Tot Malachi Martin, care a fost o perioadă apropiat al Vaticanului, afirmă că Papalitatea ascunde omenirii un secret terifiant şi cutremurător. Al treilea secret de la Fatima este o profeţie făcută de Fecioara Maria în 1917 asupra unei cumplite pedepse apocaliptice pe care omenirea o va suporta dacă nu se întoarce către DUMNEZEU cu tot sufletul. Părintele Malachi afirmă „când mă aflam în preajma Papei Ioan al XXIII- lea, această coală de hârtie era păstrată într-o cutie aşezată pe şemineul apartamentului privat în care locuia Papa la Roma.” Tot el afirmă că Papa Paul Ioan al II-lea nu a fost de acord cu divulgarea profeţiei Fecioarei Maria deoarece „mesajul secretului este foarte apocaliptic.”

 

 

Profeţiile Sfântului Malachia şi ale Fecioarei Maria

 

Odată cu semnalele nu tocmai creştine transmise de ultimii doi Papi, din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă trăim cumva vremurile din urmă ale apocalipsei. În Evul Mediu a existat un Sfânt catolic pe numele Malachia care a avut viziuni extatice cu toţi papii (în număr de 111, conform spuselor Sfântului) care vor fi la conducerea Bisericii Catolice.

 

El a făcut profeţii despre fiecare dintre aceştia, care s-au dovedit a fi uluitor de exacte până în prezent. Sfântul Malachia a afirmat despre utimul Papă, care se pare că după profeţiile sale (şi nu numai), este Benedict al XVI- lea, următoarele: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă Sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.”

 

În conformitate cu profeţia Fecioarei Maria de la Garabandal, odată cu Papa Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. În anul 1962, Fecioara Maria i-a spus stigmatizatei Teresa Musco că „oamenii şi clerul au mărit cloaca necurăţiei… Biserica se află la o răscruce: ori va merge spre pieirea sa, ori îşi va regăsi calea, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată.”

 

 

Bibliografie:
Dictionnaire des symboles: Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures, couleurs, nombres, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Ed. Robert Laffont, Collection Bouquins, 1982

Iconographie Chrétienne: Histoire De Dieu (1843), Adolphe Napoléon Didron, Ed. Kessinger Publishing, 2010

Dictionnaire d’archéologie Egyptienne, Paul Pierret, Ed. Imprimerie Nationale, 1875

Introduction au monde des symboles, Gérard de Champeaux, Ed. Zodiaque, 1989

History of the Christian Church, Henry C. Sheldon, Ed. Hendrickson Publishers, 1999

Keys of This Blood – Pope John Paul II Versus Russia and the West for Control of the New World Order, Malachi Martin, Ed. Simon & Schuster, 1991

Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei