Comisarul Eugen Alimanescu si cazul Iancu Berila – Ucigasul brutarilor

Numele lui Iancu Berila ar putea sa nu spuna multe celor mai putin obisnuiti cu istoria stiintei criminalistice din Romania.

In fond, criminalul actionase in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, timp suficient pentru ca lumea sa dea uitare odioaselor sale fapte.

A ramas in schimb zicala peiorativa „ca Berila”, desemnand acel individ care incearca sa ingrozeasca sau sa braveze cu fapte demne de dispret.

Si totusi, cine a fost Iancu Berila?

Arhivele vremii il mentioneaza ca pe unul dintre cei mai sangerosi asasini din istoria recenta a Romaniei.

Un individ cu un fizic impozant, cu o expresie fioroasa a fetei, care a reusit sa terorizeze o tara intreaga in numai cativa ani.

Victimele sale erau, in marea lor majoritate, brutari.

Nu se stie inca de ce acestia devenisera tintele lui favorite, cert este ca pe seama lui Iancu Berila sunt puse cel putin 20 de crime, iar modul de operare era de fiecare data acelasi.

Criminalul isi studia potentialele victime, afla unde acestea isi tin banii si ataca noaptea, departe de ochii lumii.

Desi a fost prins si condamnat la munca silnica pe viata, Berila reuseste sa evadeze spectaculos.

Era momentul in care pe urmele sale pornea celebrul comisar Eugen Alimanescu, cel poreclit si „Comisarul de Fier”, alaturi de tinerii sai recruti din organizatia „Fulger”.

La scurt timp dupa inceperea anchetei, Alimanescu da de urma criminalului.

Acesta se angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei.

Ajutat de inca doi agenti, comisarul il imobiliza atunci pe uriasul Berila in timp ce dormea.

Era anul 1947.

Asupra sa a fost descoperit si cutitul pregatit pentru urmatoare sa victima... chiar cel care il angajase.

Trimis din nou la ocna, Iancu Berila nu mai avea a doua sansa de scapare si se stingea din viata in urma muncii extreme la care a fost supus.

preluare de pe: http://www.procuror.ro/article/8832/Iancu-Berila-ndash-Ucigasul-brutarilor

Comisarul Eugen Alimanescu, Corrado Cattani al oltenilor

>

Fiecare ţarã îşi are eroii sãi: unii sunt personaje de-a dreptul fictive, create din dorinţa de a da o altã formã realitãţii, în timp ce alţii sunt personaje inspirate din faptele unor oameni reali, eroi prea puţin cunoscuţi ai unor timpuri din ce în ce mai îndepãrtate. În cinematografia româneascã, un astfel de personaj este comisarul Moldovan.

 

Cât de real este însã profilul acestui Corrado Cattani al românilor? Ei bine, poate spre surprinderea multor oameni, personajul a fost creat dupã doi comisari adevãraţi: Gheorghe Cambrea (unchiul regizorului Sergiu Nicolaescu) şi Eugen Alimãnescu. Cei doi au lucrat împreunã la rezolvarea celor mai mari crime petrecute în Bucureştiul anilor ’50 de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. Fiecare dintre aceştia a inspirat personajul comisarului Moldovan imprumutând din caracteristicile ce le-au adus faima în acele vremuri.

 

Eugen Alimanescu este arhetipul justiţiarului incoruptibil, loial convingerilor sale pânã la final. Prea puţin cunoscutã persoana sa, comisarul a fost readus în atenţia românilor datoritã cãrţii colonelului Traian Tandin «Jafuri celebre în România», orice informaţie apãrutã ulterior în mass-media fãcând referire la aceasta.

 

Oricând era vorba despre un caz greu fie datoritã modului de operare fie din punct de vedere politic, Alimãnescu era cel cãruia îi era înmânat în cele din urmã. Ce a determinat aceastã încredere într-un singur om, într-o perioadã în care crime dintre cele mai oribile erau la ordinea zilei? Nãscut pe 26 iulie 1916 în Slatina, Alimãnescu prinde din plin anii celei de-a doua conflagraţii mondiale, servind pe frontul din URSS în cadrul serviciului de transmisiuni. Având pregãtirea militarã cãpãtatã pe front, la terminarea rãzboiului cere sã se alãture forţelor de ordine din Bucureşti. Este numit comisar-şef la Prefecturã având sub supraveghere cartierele Ferentari, Petre Ispirescu, Rahova şi Sebastian.

 

Realizand cã nu se poate baza pe poliţiştii corupţi din jur, abordeazã problema criminalitãţii într-un stil propriu. Formeazã un grup numit «Fulger» alcãtuit din 22 de tineri aleşi de cãtre el şi pregãtiţi spre a interveni în situaţii cât mai periculoase. In fruntea brigãzii «Fulger» începe curãţarea strãzilor din Bucureşti, însã nu opereaza arestãri, confruntãrile – adevãrate lupte de stradã în stilul Al Capone vs. Elliot Ness, se încheiau odatã cu moartea celor urmãriţi. Multe dintre cazurile sale având şi încãrcãturã politicã, Alimãnescu documenta foarte bine finalul acţiunilor, motivând prin deschiderea focului de cãtre criminali sau rezistenţa la arest.

 

Traian Tandin a realizat o arhivã a cazurilor anchetate de comisarul Alimãnescu, multe dintre acestea ocupând un loc în topul celor mai notorii criminali români conceput de revista Descoperã.

 

Comisarul Alimãnescu nu s-a rezumat însã la simple acţiuni de stradã, ci a elaborat o întreagã strategie de combatere a criminalitãţii. ªia asigurat mediatizarea cât mai mare a acţiunilor sale, având proprii reporteri care îl urmau la fiecare acţiune intreprinsã, fãceau fotografii şi relatau pe larg întâmplãrile, a doua zi, în rubrici special create : «Brigada lui Alimãnescu în acţiune » şi «Întâmplãri in capitalã». Efectul era unul dublu, dând un semnal bandelor înarmate dar în acelaşi timp şi liniştind populaţia. Comisarul de fier Supranumit «Comisarul de Fier», acesta a devenit în scurt timp o legendã.

 

Cu siguranţã, sfârşitul are parte de încãrcãturã de tragism şi de mister specificã unui astfel de om. Concret nu se ştie care a fost acesta, însã cea mai unanim acceptatã versiune este cea propusã de Traian Tandin în cartea sa, conform cãreia, Alimãnescu ar fi fost trimis la Sinaia sã ancheteze jaful unei vile.

 

Ulterior, descoperã responsabilii ca fiind un grup de ofiţeri ruşi pe care îi invitã la o discuţie. Insã, din locaţia în care aceasta trebuia sã aibã loc, unul nu a mai ieşit în viaţã, fiind cu toţii împuşcaţi. Atiunea petrecându-se pe fundalul ocupatiei sovietice, comisarul este astfel arestat de ruşi însã, în drum spre penitenciar «se sinucide» cãzând din tren.

 

O certitudine rãmâne însã faptul cã România a avut un Justiţiar în persoana comisarului Eugen Alimãnescu, într-o perioadã în care crimele scãpaserã de sub control. Un om cu un curaj teribil a reuşit sã punã capãt terorii în Bucureşti şi sã restabileascã ordinea.

 

Dupã ani de la acele evenimente, persoana sa a inspirat un erou de film, fãcând astfel ca generaţii întregi sã îşi aducã aminte de ce a însemnat curajul, loialitatea şi determinarea într-o lume în care aceste lucruri pãreau pierdute Invicinbilul limãnescu În perioada de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, amnistierea plevei societãţii din închisori duce la un haos total în Capitalã, aceasta fiind terorizatã de cãtre bandele de rãufãcãtori. "Comisarul de fier", Eugen Alimãnescu, s-a înscris în istorie ca fiind cel care a pus frâne criminalitãţii într-o perioadã în care dezordinea guverna Bucureştiul şi regulile nu mai erau deloc respectate. In acea vreme poliţia avea mare nevoie de oameni, deoarece era o lipsã acutã de poliţişti calificaţi, iar crimele şi tâlhãriile se înmulţiserã peste mãsurã.

 

Cea mai periculoasã zonã a Capitalei era formatã din rãu-famatul Ferentari (Câmpul Veseliei), cartierele Rahova, Sebastian şi Petre Ispirescu, pline de criminali înarmaţi. In presa anilor ’45 -’47, Cãpitanul Eugen Alimãnescu, denumit "Comisarul de fier", era descris de cãtre jurnaliştii acelor timpuri cu admiraţie pentru faptele sale: "de la o vreme, cronicile noastre poliţiste, în cari înainte îşi gãseau loc, – pe una, douã sau trei coloane, – drame sentimentale, mici amoruri, cari sfârşeau fie pe patul unui spital, fie la morgã, furturi mãrunte sau câte-un foc pe ici, pe colo, au devenit adevãrate reportagii de rãzboi şi pe drept cuvânt pentru cã ele oglindesc desfãşurarea unor lupte îndârjite, ce se duc între bandiţi şi poliţişti, aceştia din urmã fiind în plinã ofensivã, conduşi de cel mai cutezãtor poliţist pe care l-a avut cândva Capitala: şeful-poliţai Eugen Alimãnescu", nota Mihail Ghimici, în periodicul Universul. Forţele Binelui… Alimãnescu, dintr-un simplu scrib, el fiind pregãtit din şcoalã pentru a urma o carierã de contabil, devine un foarte agil vânãtor de rãufãcãtori.

 

El realizeazã cã, utilizand foştii poliţişti corupţi, nu va avea nici o şansã sã-şi îndeplineascã misiunea de apãrãtor al ordinii şi legii şi, prin urmare, îşi formeazã faimoasa echipã "Fulger". Devine renumit la conducerea brigãzii sale formate din 22 de tineri justiţiari, aleşi chiar de comisar şi antrenaţi pentru a interveni în cele mai periculoase situaţii. "Forţele binelui", cum mai era brigada numitã, avea în dotare automobile de intervenţie rapidã şi pistoale automate cu care acţionau şi repurtau nenumãrate victorii împotriva "armatei întunericului", aşa cum au denumit ziarele "aceste bande de ticãloşi, care jefuiesc ca în codru, împrãştiind moartea pe oriunde trec".

 

Alimãnescu descoperã cã, sub diferite pretexte, orice criminal cu bani putea mitui judecãtorii şi astfel îşi obţinea libertatea. ªi mai mult, dosarul cu pricina dispãrea fãrã urmã. El încerca sã gãseascã o metodã care sã punã capãt infracţiunii din Bucureşti şi cum îi prindea pe rãufãcãtori, nu-i mai aresta, ci îi împuşca pe loc.

 

Dupã aceea, fãcea raport cã individul nu se supusese la somaţii, cã încercase sã fugã de sub escortã sau cã ripostase cu arma în mânã. Fãcea totul ca la carte, respectând procedura, ca nu cumva sã existe mai apoi discutii. "Invincibilul", cum mai era supranumit Alimãnescu, ajunsese inamicul numãrul unu nu numai al tâlharilor şi criminalilor, dar şi al magistraţilor, avocaţilor şi poliţi ştilor corupţi. Primea nenumãrate ameninţãri cu moartea.

 

El nu le lua în seamã, dar oamenii lui da, pãzindu- l pe rând la secţie pe timp de noapte. Faptele brave ale lui Alimãnescu şi ale echipei "Fulger" erau cunoscute cel mai adesea din cele mai mari ziare ale vremii, avea el oamenii lui de la redacţiile cotidianelor pe care ii lua peste tot, noapte sau zi. Rubricile lor, "Brigada lui Alimãnescu în acţiune" sau "Intâmplãri din Capitalã", fiind cele mai citite.

 

Dupã ce lichida o bandã înarmatã, Alimãnescu punea un carton lângã cadavre, pe care scria: "Bandiţi ucişi în luptã cu Brigada Alimãnescu". Fotografiile erau publicate în toate ziarele şi astfel efectul scontat de comisar era obtinut. Printre cele mai de seamã fapte ale lui Alimãnescu se numãrã capturarea celor doi comisari-şefi, foşti spãrgãtori, pe numele lor Voinescu şi Cairo. Cei doi fuseserã puşi în funcţii la Circumscripţiile I şi II de poliţie ale Capitalei de cãtre Teohari Georgescu, fost deţinut şi el, care, ajuns în funcţia de adjunct al ministrului de Interne, se gândeşte cã cei mai buni "şpringari pot deveni la fel de buni gabori".

 

Aşa cum bine zice vechiul proverb "lupu-şi schimbã pãrul, dar nãravul ba", cei doi comisari, la numai o sãptãmânã de la numire comit prima lor ispravã, o spargere la sucursala Bãncii Naţionale din Braşov, urmându-i în scurt timp şi alte spargeri de acest gen. Cei doi tâlhari lãsau în urma lor victime, dar şi amprente digitale şi astfel i-a fost destul de uşor lui Alimãnescu sã le recunoascã stilul de acţionare. Comisarul, împreunã cu fratele sãu, Constantin, purcede la prinderea celor doi comisari-hoţi în flagrant.

 

Informat despre urmãtoarea spargere a celor doi, Alimãnescu pune la cale o ambuscadã, în urma cãreia, nemaiavând scãpare, cei doi comisari- spãrgãtori aleg sã se împuşte reciproc. Sfârşitul… Traian Tandin, povesteşte în cartea sa, "Jafuri celebre în România", finalul unei cariere de legendã. "In ceea ce priveşte adevãratul sfârşit al comisarului Eugen Alimãnescu, el rãmâne pentru cercetãtorii de astãzi un mister (…) s-au vehiculat mai multe variante în acest sens (…) Noi o alegem pe cea mai verosimilã (…). Eugen Alimãnescu a fost trimis la Sinaia sã se ocupe de identificarea tâlharilor care au jefuit o vilã a unui aristocrat foarte bogat. Astfel, (…) dupã investigaţiile de rigoare, a ajuns la concluzia cã autorii furtului sunt un grup de ofiţeri sovietici. (…), i-a invitat pe respectivii ofiţeri în vila pe care o prãdaserã. Numai cã, de acolo, n-a mai ieşit nici unul viu, toţi fiind lichidaţi prin împuşcare.

 

Urmarea: acest spirit «justiţiar», Alimãnescu, nu a mai fost inţeles şi acceptat, ruşii arestându-l. Mai departe, soarta acestui vestit comisar a fost pecetluitã, în sensul cã, fiind transportat într-un vagon-penitenciar spre o puşcãrie din ţarã, el ar fi «cãzut» din tren…".

 

Cornel PREDEANU

preluare de pe: http://realitateaoltului.ro/saptamanal/actualitate548.html

Comisarul Alimanescu si cazul Petre Silberschmied – Argintaru

In perioada imediat urmatoare celui de al doilea Razboi Mondial, Argintaru era un nume de temut pentru oamenii legii.

Zeci de politisti, jandarmi sau gardieni cazusera sub rafalele de pistol automat trase de membrii temutei bande a lui Petre Silberschmied, alias Argintaru, si nimeni nu parea sa stie cine era autorul temutelor asasinate urmate de jafuri in banci si magazine.

Era cazul de care nu se putea ocupa decat „spaima infractorilor” acelor vremuri, comisarul Eugen Alimanescu.

Studiind tacticile criminalilor, comisarul realiza ca armele folosite de acestia sunt de provenienta germana, absolut toti parand a fi tintasi extrem de buni.

In plus, niciun informator nu putea da date despre atacurile care parea ca nu se vor termina niciodata.

Alimanescu intuia atunci ca ucigasii erau dezertori din armata germana, cel mai probabil din temutul corp Dirlewanger, corp de armata creat la cererea expresa a lui Himmler din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata.

Si nu se inselase.

Ocazia de a anihila banda de infractori a venit la sfarsitul lunii august 1945, atunci cand un gardian public anunta prezenta suspecta a unui camion, in miez de noapte, in apropierea magazinului „Sora”.

Era chiar banda lui Argintaru.

Lupta care s-a deschis intre oamenii legii si infractori a durat peste o ora, soldandu-se cu victime de ambele parti.

Momentul crucial a fost insa cel in care un jeep cu insemne americane sosea in tromba la locul conflictului, iar din el cobora un individ purtand uniforma de capitan, care le cerea oamenilor legii sa opreasca imediat focul.

Diversiunea nu a functionat iar capitanul, nimeni altul decat Argintaru, a fost arestat.

Era singurul supravietuitor al bandei sale.

Criminalul nu a mai apucat sa isi auda sentinta.

In timpul unei tentative de evadare era impuscat mortal de agentii comisarului Alimanescu

preluare de pe: http://www.procuror.ro/article/8871/petre-silberschmied-ndash-argintaru

Brigada "FULGERUL" a Comisarului Eugen ALIMANESCU

După război, Chicago

Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice, alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model american nu mai a fost decat o problema de timp.

Gangsteri imbracati si inarmati asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.

Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza “gravelor probleme medicale”, “pentru buna purtare” sau, pur si simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor.

Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu.

Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil. Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si cuprinsese prea adanc structurile statului.

Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia “Fulger”. 22 de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a criminalilor.

Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei “Fulger”. De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata in momentul confruntarilor, iar comisarul se asigura ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?

Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel, tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile magistratilor si ale politistilor corupti, care criticau masurile lui Alimanescu, au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.

In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii “Fulger” au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.

Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei… spargerile de banci. Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din filialele Bancii Nationale o suma colosala… peste 2 milioane de dolari. Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada. Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, “Incoruptibilii” romani au reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.

Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc.. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator.. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri, omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa, in macel. Agentii “Fulger” au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite.

Moartea vine de la rusi

Bucurestiul incepuse sa arate altfel si oamenii intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult. Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe urme. A venit insa “Cazul de la Sinaia”, caz descris de fostul comisar, Traian Tandin, in cartea sa “Jafuri celebre din Romania”. Chemat sa investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri, iar ofiterii rusi au sfarsit intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.

Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav. O versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat din trenul ce il ducea catre inchisoarea comunista. O alta sursa indica faptul ca Alimanescu ar fi fost executat la scurt timp dupa incarcerare. Cert este ca autoritatile comuniste au incercat cu orice chip sa il stearga din amintirea oamenilor. Rapoartele sale au disparut in mare parte alaturi de multe dintre articolele care ii redau actiunile. Grupul “Fulger” a fost desfiintat, iar membrii sai si-au pierdut urma. In fond, in lumea comunista tocmai se instaura un alt fel de Mafie.

preluare de pe: http://liviumihaiu.ro/2011/06/07/dupa-razboi-chicago/

Sa ne amintim: Comisarul de fier

 

 

Bucurestiul la jumatatea anilor '40 suferea de pe urma incapacitatii sistemului judiciar de a face fata unui val de criminalitate fara precedent. Gasti precum cele conduse de Nicolae Purecica Petre Silberschmied sau Gica Cioc faceau legea in cartierele rau famate ale orasului.
Razboiul isi lasase amprenta asupra stabilitatii sociale din Bucuresti, iar politicienii si oamenii de ordine corupti slabeau puterea institutiilor politienesti, devenind incapabile de a restabili ordinea pe strazi. Jafuri, talharii, crime, toate acestea faceau parte din peisajul acelei vremi, iar vinovatii erau mereu eliberati din lipsa de dovezi sau martori.

In acest moment apare in scena Eugen Alimanescu. Fost soldat in razboiul impotriva Uniunii Sovietice, la intoarcerea sa in tara cere sa se alature fortelor de politie din Bucuresti si este numit comisar-sef.

Lui ii erau arondate cartierele Rahova, Sebastian, Petre Ispirescu si Ferentari, zonele din care actionau cele mai temute si cunoscute organizatii criminale ale vremii.

Fiind martor la prima mana a coruptiei din Politie si a neputintei de a aduce in fata legii marile grupari infractionale decide sa rezolve problema printr-o metoda proprie.

A recrutat 22 de oameni alaturi de care a infiintat unitatea de lupta impotriva crimei organizate numita "Fulger". Ei nu operau arestari, deseori criminalii urmariti sfarsind sub focul comisarului sau a echipei sale. Pentru a nu fi catalogat el insusi un criminal isi motiva actiunile prin rezistenta la arest a interlopilor.

Metoda lui de a trage mai intai si de a pune intrebari mai incolo a functionat, reusind sa anihileze foarte multe din retelele ce functionau in Bucuresti. Unele chiar se mutau in afara orasului pentru a scapa de comisar. Presa mediatiza pe larg actiunile comisarului ajutand la recladirea increderii populatiei in organele judiciare.

 

Coruptia din Politie

Intr-o incercare neortodoxa a Ministerului de Interne de a se folosi de infractori pentru a prinde altii de teapa lor, doi condamnati, Voinescu si Cairo, sunt cooptati in politie si devin comisari. Insa acestia revin la vechile obiceiuri si incep un lant de spargeri de banci lasand de fiecare data victime.

Alimanescu intra pe fir si afla de urmatoarea lor spargere si ii prinde intr-o ambuscada. Acestia se impusca reciproc pentru a nu intra pe mainile comisarului.

 

Cazul Argintaru

Comisarul a trebuit sa rezolve si cazul unei grupari ce reusise sa sparga un numar mare de banci si care facuse zeci de victime printre politisti. Indiciile l-au condus in final catre banda condusa de Petre Silberschmied sau "Argintaru".

In august 1945, acesta se pregatea sa dea o spargere cand au intervenit Alimanescu si "Fulger". A urmat o lupta armata ce a facut victime in ambele parti, dar la sfarsit numai Argintaru supravietuise. Este arestat, dar o incercare de evadare duce la moartea sa.

 

Razboi intre bande

Eugen Alimanescu a fost nevoit sa ancheteze moartea a zece oameni ucisi cu arme de provenienta sovietica in vara lui 1945. Desi initial pareau ca vinovatii sunt soldati sovietici, cercetarile ulterioare l-au condus catre gruparile lui Gica Cioc si Sandu Moise. Se pare ca intre ei izbucnise un conflict si acum se vanau.

Intr-un final, Moise este localizat intr-un restaurant de pe Calea Calarasilor, iar comisarul pleaca alaturi de agentii "Fulger" pentru a il confrunta, dar odata ajunsi descopera ca si Cioc descoperise ascunzatoarea. Cele doua grupari se anihilasera reciproc.

 

Cazul Lica Ciungu

Lica Ciungu a fost primul infranctor care a jefuit o casa cu bani cu totul. Aceasta se intampla pe strada Batistei din Bucuresti. Alimanescu urmareste firmele ce se ocupau cu transportul de echipamente grele si in acest fel descopera in cateva zile gasca lui Ciungu. El si colaboratorii sai sunt impuscati de comisar si membrii "Fulger".

 

Crimele din Oradea

In Oradea, zeci de oameni erau talhariti si dupa aceea transati. Problema era asa de grava incat comisarul a trebuit sa fie adus pentru a se ocupa de acest caz. In urma filajelor, agentii descopera ca faptasii sunt membrii diferitelor grupari din Bucuresti, ce au parasit capitala in urma actiunilor lui Alimanescu.

Intr-una din urmariri comisarul il recunoaste pe Nicolae Purecica, infractor foarte cunoscut in Ferentari. Acesta, alaturi de banda lui se pregatea de o noua crima, dar inainte sa actioneze este impuscat de Alimanescu si oamenii sai. Restul gruparilor din Oradea au aceeasi soarta.

 

Ultima ancheta

Cariera lui Alimanescu isi cunoaste sfarsitul dupa anchetarea unui jaf in Sinaia. Descopera ca autorii lui sunt niste ofiteri sovietici si drept urmare ii cheama pe acestia in casa pe care o sparsesera. Cu totii sunt impuscati.

Fapta comisarului a iritat autoritatile sovietice si dupa aceea Alimanescu este arestat si condamnat pentru crima cu premeditare. Conditiile in care el a murit inca sunt disputate, dar se pare ca acesta a "cazut" dintr-un tren in timp ce era transportat catre o inchisoare.

preluare de pe: http://www.ziare.com/articole/comisar+eugen+alimanescu

Misterioasele crime de la Crucea de Piatra : Deznodamant

COMISARUL ALIMANESCU in presa vremii

ADEVARATA POVESTE A ARESTARII COMISARULUI MOLDOVAN

Autor: ADINA MUTAR Vanarea securistilor "politici" si a colaboratorilor acestora, marea indeletnicire a societatii romanesti actuale, are si varianta inversa, petrecuta in anii '50, ani de instalare a comunismului.

Adevaratul comisar Moldovan, eroul din filmele lui Sergiu Nicolaescu, a facut 15 ani de puscarie pentru ca arestase comunisti, cand activitatea PCR era interzisa.

DOI COMISARI INDEZIRABILI

Personajul Moldovan are la baza doi comisari sefi autentici: comisarul sef Gheorghe Cambrea ,
unchiul lui Sergiu Nicolaescu, un politist de cariera, care a lucrat in mai toate brigazile de politie, fara sa se implice vreodata politic, si comisarul-sef Eugen Alimanescu, legendar pentru maniera extrema de operare in lupta impotriva bandelor inarmate din Bucurestiul anilor '50.

Amandoi comisarii originali au "prins" epurarea cadrelor de la Siguranta si Brigada Speciala a Politiei ce se ocupasera de urmarirea comunistilor si agentilor sovietici.

In ultima parte a carierei, au lucrat in Brigada Fulger, infiintata si condusa de Alimanescu, un fel de "batalion disciplinar" pentru indezirabili, cu sanse minime de supravietuire.

Dar nu le-a fost dat sa moara la datorie.

"EROUL" COMUNIST CONSTANTIN DAVID

Alimanescu se distinsese pe front in operatiuni impotriva armatei sovietice, fiind chiar si decorat, iar Cambrea era mult mai "patat".

Intr-un moment al carierei sale, comisarul sef Gheorghe Cambrea a fost repartizat la brigada speciala care se ocupa de comunisti, a caror activitate era interzisa.

In anul 1941, acesta l-a arestat pe Constantin David, membru al organizatiei centrale a PCR pe Bucuresti.

In timpul unei manifestatii, David i-a sarit pur si simplu in brate, rugandu-l sa-l aresteze.

Cambrea il cunostea. Il mai arestase de vreo 20 de ori, pentru a fi "capacitat" de Siguranta, pentru ca David era informator al Sigurantei.

In acea zi fatala pentru amandoi, David se temea de ceva.

Cambrea i-a si zis, in gluma: "Ce-i, Limba, ai ciripit prea mult?".

Ghinion, legionarii au facut o razie la Jilava si au ucis 64 de detinuti, printre care si pe David.

"INCHISOAREA POLITISTILOR" DE LA FAGARAS

Cambrea a fost arestat in 1951, fiind facut responsabil de moartea lui Constantin David.

A fost condamnat la 15 ani de puscarie, cea mai mare parte din pedeapsa fiind executata la o inchisoare din Fagaras, careia i se spunea "Inchisoarea politistilor".

Acolo erau dusi toti lucratorii din Politia de Siguranta si din serviciile secrete care se evidentiasera in urmarirea comunistilor si agentilor sovietici.

 Faptul ca s-a facut membru PCR, nu l-a ajutat pe Alimanescu.

A trecut si el pe la Fagaras, sub tot felul de acuze, apoi, pentru ca stia prea multe despre veniturile PCR, a fost "sinucis" in timp ce era transportat de la o inchisoare la alta: "s-a aruncat din tren", conchidea raportul.

In iulie 1935, Directia Generala a Politiei da marea lovitura: aresteaza membrii organizatiilor centrale din Bucuresti ale PCR si Uniunii Tineretului Comunist, precum si pe cei ce deserveau "aparatul tehnic".

In cap de lista era "Ana Pauker, nascuta Robinson, de nationalitate evreica, cu nume conspirativ Grigoras Maria".

Cei 18 "centrali" de pe lista erau de nationalitate evreiasca, maghiara si doi bulgari, toti "supusi romani", dupa cum arata documentul.

Ei au fost deferiti Consiliului de Razboi al Corpului II Armata.

Care nu le-a facut mai nimic. Toti au venit la putere si s-au razbunat cumplit pentru "anii grei de temnita".

SECURISTII ANTISOVIETICI

Comunistii aveau de ce se teme de "securistii antisovietici".

Acestia reusisera sa le monitorizeze intreaga activitate.

Stiau si ce fac acestia la Calcutta.

O nota a Directiei Generale a Politiei, din iunie 1935, se referea la numita "Reiss Friedberg, agenta a Sovietelor, cu ultima adresa cunoscuta la Odesa, care s-a dus de mai multe ori la Calcutta, unde s-a intalnit cu seful Agentiei Telegrafice".

Acesti operativi trebuia sa dispara.

http://stiri.rol.ro/ADEVARATA-POVESTE-A-ARESTARII-COMISARULUI-MOLDOVAN-13823.html

MAREA ARESTARE

Eugen Alimanescu – Legenda celui mai mare comisar de politie al Romaniei

America l-a avut pe Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui nume se leaga iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe Cesare Mori, nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele lui Benito Mussolini, cea mai de succes campanie antimafiota din istorie. Circa doua decenii mai tarziu, in Romania celui de al doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda in lupta contra crimei si a infractionalitatii.

Un personaj la fel de controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al carui nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar care a reaparut de fiecare data cand violenta si crima au impanzit strazile. Un nume, un om, un mit... Eugen Alimanescu.



Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic

Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice, alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru operatiuni de contrabanda.

Restrictiile la energie electrica transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model american nu mai a fost decat o problema de timp.

Gangsteri imbracati si inarmati asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.


Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii faceau scapat aproape orice raufacator.

Probele incriminatoare dispareau fara urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza "gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna cunoscut?

Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu.


Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil. Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si cuprinsese prea adanc structurile statului.

Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala.

Asemenea omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a criminalilor.


Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria.

Extrem de atent, el isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?

Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase.

Astfel, tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.



Moartea vine de la rusi

In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.


Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci.

Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari. Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada.

Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.


Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari.

De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator.

Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri, omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii bande.

Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa, in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite.

Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult.

Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe urme. A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania". Chemat sa investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor.

Era vorba de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi zaceau intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.

Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav. O versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat din trenul ce il ducea catre inchisoarea comunista. O alta sursa indica faptul ca Alimanescu ar fi fost executat la scurt timp dupa incarcerare.

Cert este ca autoritatile comuniste au incercat cu orice chip sa il stearga din amintirea oamenilor. Rapoartele sale au disparut in mare parte alaturi de multe dintre articolele care ii redau actiunile. Grupul "Fulger" a fost desfiintat, iar membrii sai si-au pierdut urma. In fond, in lumea comunista tocmai se instaura un alt fel de Mafie.

preluare de pe sursa : descopera.ro http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-secretele-mafiei/4897391-eugen-alimanescu-legenda-justitiarului-de-fier