Se afișează postările cu eticheta mistere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mistere. Afișați toate postările

30 ianuarie 2014

DESCOPERIRE ŞTIINŢIFICĂ ULUITOARE: „E ÎNCEPUTUL UNEI NOI EPOCI ÎN MEDICINĂ”, ANUNŢĂ SPECIALIŞTII

Cercetătorii specializaţi în studierea celulor suşă au anunţat o „descoperire ştiinţifică majoră”, ce are potenţialul de a deschide calea către o nouă epocă a medicinei personalizate.
Oamenii de ştiinţă din Japonia au arătat că celulele suşă pot fi create rapid prin simpla scufundare a celulelor sanguine în acid.
Celulele tratate cu acid ar putea deveni o metodă eficientă utilizată pentru a vindeca o serie de boli grave, precum maladia Alzheimer, cele cardiace şi accidentele vasculare cerebrale, au anunţat oamenii de ştiinţă japonezi.
Deşi substanţele acide au efecte distrugătoare asupra celulelor vii, cercetătorii de la Riken Centre for Developmental Biology din Kobe, Japonia, spun că substanţele cu o aciditate moderată pot fi utilizate pentru a readuce celulele la o stare neutră, din care acestea pot fi transformate într-o varietate de alte tipuri de celule.
Această descoperire reprezintă un pas major pentru programele care se ocupă cu producerea în laborator a organelor şi a ţesuturilor, o disciplină vitală în lupta contra unor afecţiuni precum maladia Alzheimer, vătămările măduvei spinării, accidentele vasculare cerebrale, maladiile cardiace şi artrita reumatoidă.
Cercetătorii niponi au descoperit că expunerea unor celule de şoarece la acţiunea unor factori cu aciditate moderată a dus la revenirea acelor celule într-o stare neutră timp de 30 de minute.
Experţii în domeniu consideră că, din acea stare neutră, celulele pot fi transformate apoi în orice alt tip de celule vii.
Această descoperire este deosebit de importantă, întrucât ea înseamnă că “leacul” pentru o varietate de boli grave ar putea să provină chiar din corpul pacientului.
Chris Mason, profesor de medicină regenerativă la University College London, afirmă că în cazul în care această tehnică se va dovedi funcţională şi în cazul oamenilor, „atunci vom putea spune că a sosit în sfârşit epoca medicinei personalizate”. „Mason a descris pentru BBC cum a reacţionat atunci când a auzit despre această descoperire: „M-am gândit – «Dumnezeule, asta schimbă totul!». Este o descoperire foarte incitantă şi cu adevărat surprinzătoare”.
Profesorul Robin Lovell-Badge de la Medical Research Council afirmă că este vorba despre o reuşită „remarcabilă”, iar Dr. Dusko Ilic de la Kings College London afirmă că este „o descoperire ştiinţifică majoră”.
Recent, cercetătorii suedezi au anunţat că au descoperit o metodă acceptabilă din punct de vedere etic pentru a produce celule suşă în număr mare. Acestea ar putea fi stocate şi transformate în alte tipuri de celule, oferind astfel un tratament revoluţionar pentru pacienţii care au nevoie să îşi înlocuiască anumite ţesuturi, organe sau chiar părţi din corp care sunt bolnave, uzate sau chiar complet distruse.
Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm au descoperit astfel o metodă pentru a extrage în condiţii de deplină siguranţă o singură celulă suşă dintr-un embrion. Ei au reuşit apoi să o menţină în viaţă şi să o facă să se multiplice, folosind versiunea de laborator a unei proteine care există în embrion.
--------------------------------------------------------------------------------------
Tu ce parere ai de articol? E util?  Te rog sa lasi un comentariu mai jos”


8 martie 2013

Misterele unui mare clarvăzător – WOLF MESSING


Wolf Messing a fost una dintre cele mai enigmatice personalităţi ale
secolului XX. El a prezis cu exactitate moartea lui Hitler, înfrângerea
Germaniei naziste şi victoria URSS-ului în cel 
de-al doilea război mondial. Previziunile sale uluitoare au creat în jurul lui o aur mistică, care înspăimânta şi totodată fascina. Prin puterea sa fenomenală de sugestie şi control al minţii, el a reuşit să scape de lagărele morţii hitleriste şi de gulagurile sovietice. Deşi capacităţile sale uimitoare au fost studiate de savanţi din întreaga lume, Wolf Messing a rămas o enigmă, un om-legendă, cunoscut astăzi ca cel mai renumit hipnotizator şi cel mai bun telepat din istoria omenirii. Toate documentele care i-au aparţinut se află astăzi în arhiva FSB şi poate că într-o bună zi vor fi desecretizate.
Povestea începe în septembrie 1899, în Polonia, în oraşul Góra Kalwaria,
care la vremea aceea făcea parte din Imperiul Rus. În familia
negustorului evreu Messing se născu un băieţel ce de la prima vedere le
păru tuturor foarte ciudat: cu ochii mari, de culoarea tăciunelui, cu
părul negru, neobişnuit de des pentru un nou-născut. Tocmai de aceea
primi numele de Wolf, cuvânt care în limba germană înseamnă “lup”. La
vârsta de patru ani, băieţelul a început să sufere de som­nambu­lism, o
tulburare neurologică care atunci se considera ca fiind provocată de
fazele lunii. Fusese adesea surprins de familie stând în somn la
fereastră şi privind luna. Într-o bună zi, le povesti părinţilor că
astrul ceresc este locuit de nişte fiinţe stranii care îi vorbesc.
“Mi-au spus că eu nu sunt ca toţi ceilalţi. Că în mine este ascunsă o
putere incredibilă şi că ei toţi, locuitorii cerului, mă vor ajuta să o
scot la iveală”. Auzind grozăviile pe care le îndrugă băiatul, tatăl lui
Wolf s-a gândit că cea mai bună soluţie este să îl dea la şcoala
religioasă.
Misterele unui mare clarvăzător - WOLF MESSING
Wolf Messing în anii tinereţii
De boala noctambulismului, Wolf a fost vindecat printr-un leac simplu, băbesc. Părinţii i-au aşezat lângă pat un lighean cu apă, astfel încât, atunci când se ridica, trebuia să păşească în apa rece care-l trezea pe dată. Încă din primii ani de şcoală, Wolf dovedi că are o memorie excepţională, învăţând cu rapiditate texte complexe din Talmud. Întreaga familie îl vedea deja ca pe un viitor rabin. Însă învăţătura religioasă nu era deloc pe placul copilului şi, într-o bună zi, se hotărî să fugă de la seminar.
Având în buzunar doar câteva monede, Wolf se îndreptă către staţia de cale ferată şi se urcă în primul tren care-i ieşi în cale. Nu voia decât să doarmă puţin după drumul lung şi obositor pe care-l parcursese până
la gară. Se ascunse sub o banchetă şi adormi pe dată. Acesta a fost
momentul decisiv care i-a marcat întreaga existenţă. Aici, în vagonul
trenului ce se îndrepta către Berlin, i-a fost dat lui Wolf să descopere
pentru pri­ma dată puterea sa incredibilă de sugestie, capacitatea de a
in­duce anumite gânduri oame­nilor. Con­trolorul de bilete îl văzu
ghemuit sub banchetă şi îi ceru biletul. Speriat, băiatul se uită în
jurul său şi, zărind o hârtie aruncată pe jos, i-o întinse controlorului
spunând în gând: “Acesta e biletul meu!”. Conductorul luă hârtiuţa, o
suci între palme, o compostă şi i-o înapoie ca pe un adevărat bilet: “Ce
cauţi sub banchetă dacă ai tichet? Sunt locuri destule. În două ore vom
fi la Berlin!”.






Aşa ajunse Wolf în capitala Germaniei, singur şi fără nici un ajutor de nicăieri. Urmară zile grele, de foame cum­plită.  Singura modalitate de a scoate câţiva bănuţi era să văcsuiască pantofii
trecătorilor, însă câştigul era atât de mic, încât Wolf era mereu lihnit
de foame. Până în­tr-o zi, când trupul său firav cedă şi puştiul se
prăbuşi pe caldarâm. Găsit de poliţai şi considerat mort, este dus la
morgă. După trei zile, din întâmplare, un student descoperă că băiatului
încă îi bate inima. Readus în simţiri, începu să strige: “De ce să mă
duceţi la poliţie sau la casa de copii?”. Profesorul Abel, un renumit
neurolog care fusese chemat de urgenţă pentru a vedea ciudatul caz, îl
privi năucit şi îl întrebă: “De ce ai spus asta?”. “Pentru că asta aţi
gândit chiar acum câteva minute”, replică băiatul. După câteva zile,
profesorul Abel constată cu şi mai multă uluire că Wolf, în ciuda
fap­tului că suferise de o anemie foarte pu­ter­nică, era capabil să-şi
regenereze singur organis­mul, prin proprie voinţă. Neu­rologul ger­man a
realizat rapid că băiatul deţine capa­cităţi extrasenzoriale
fantastice. Şi astfel, Wolf a ajuns să fie cunoscut în spital sub numele
de “copilul minune”


Tânărul Wolf, în vârstă de 16 ani, s-a angajat la circul de stat din
Berlin, unde avea pro­priul său număr de iluzionism. În prima parte a
reprezentaţiei, Wolf uluia spectatorii mergând desculţ pe săbii şi
înfigându-şi ace în trup, fără ca măcar o picătură de sânge să-i curgă.
Iar în a doua parte, realiza de­monstraţii de hipnoză şi telepatie:
citea gân­durile celor aflaţi în sală, “şterpelea” din buzunarele
spectatorilor diverse obiec­te, fără să părăsească scena, sau transmitea
la nivel mental di­ver­se comenzi subiecţilor. “Nu este vorba despre
citirea gândurilor ci, mai corect spus, citirea muşchilor. Când un om se
gândeşte intens la ceva anume, celulele ner­voase din creier transmit
impulsuri către toţi muşchii din organism. Această acţiune nu este
vizibilă ochiului neiniţiat, eu însă o captez imediat şi o preiau sub
con­trol. Şi astfel, transmit cu uşurinţă subiectului co­menzi la nivel
subconştient, fără să avem un contact direct”, explica câţiva ani mai
târziu Wolf Messing. 
Curând, faima lui s-a răspândit în întreaga Europă, şi însuşi Albert
Einstein îşi exprimă dorinţa arzătoare de a-l cunoaşte pe tânărul
medium. Aflând că este în turneu în Austria, celebrul fizician îl invită
pe Messing în vizită. În casa acestuia, Wolf îl întâlneşte şi pe
Sigmund Freud, marele neuropsihiatru care, de îndată, îi propune să
realizeze împreună un experiment. Prin telepatie, Freud îi sugerează
tânărului Wolf să se ducă în cealaltă cameră, să aducă de pe birou o
vioară, să i-o înmâneze fizicianului şi, la nivel mental, să-i transmită
acestuia rugămintea de a le inter­preta o bucată muzicală. Wolf a
trecut cu succes testul psihiatrului care, încântat peste măsură, îi
propune un al doilea experiment. De data aceasta, Messing trebuia să ia
de pe masa de toaletă o pensetă şi să-i smulgă fizi­cianului trei fire
de păr din faimoasa mustaţă luxu­riantă. Uşor stânjenit, Wolf a luat cu
două degete pen­se­ta, s-a îndreptat către savant şi, scuzându-se, i-a
ex­plicat ce este obligat să facă. Einstein a zâmbit şi a acceptat
jocul.
Astfel s-a ales tânărul Messing cu doi prieteni ce­lebri în
întreaga lume. Se pare că tânărul telepat a locuit timp de câteva luni
în casa lui Freud, unde părintele psihanalizei l-a ajutat să îşi
lărgească şi mai mult orizonturile, instruindu-l în domeniul hipnozei şi
auto-hipnozei.



În 1937, în timpul unei reprezentaţii din Varşovia, Messing a îndrăznit
să rostească o predicţie care avea să îi schimbe traiectoria vieţii şi a
strălucitei sale carie­re. În faţa a mii de oameni, a prezis data
exactă a morţii lui Adolf Hitler, pe atunci cancelar al Germa­niei, care
deja pregătea politica de declanşare a celui de-al doilea război
mondial. A doua zi, toate marile coti­diene poloneze titrau cu litere
mari pe prima pagină “Un prooroc evreu prevesteşte data de 30 aprilie
1945 ca fiind ziua morţii lui Hitler!”. Fireşte că aceas­tă ştire a
ajuns de îndată la urechile conducă­torului nazist şi Führer-ul a oferit
o recompensă de 200 de mii de mărci, o sumă fabuloasă, celui care îi va
aduce “ca­pul” profetului.
Când trupele germane au invadat Polonia, împo­tri­va lui Wolf Messing
s-a declanşat o adevărată vână­toare. Conştientizând pericolul, vestitul
medium s-a ascuns luni în şir în beciul casei unui negustor din
Varşovia, până într-o zi, când inevitabilul s-a produs. Messing a fost
descoperit, arestat şi bătut cu cruzime, până şi-a pierdut cunoştinţa.
Revenindu-şi în simţiri abia în celula întunecoasă din subsolul
Ministerului de Interne din Varşovia, Messing şi-a adunat toate forţele
şi, prin puterea minţii, a transmis gardienilor aflaţi dincolo de
zidurile reci ale carcerei în care fusese aruncat, ca toţi să se adune
acolo. Întâi au sosit gardienii şi, după câteva minute, în fugă, a venit
chiar ofiţerul de serviciu. Lui Messing nu i-a mai rămas nimic de făcut
decât să treacă pe lângă ei fără pro­ble­me, să zăvorască uşa grea de
fier şi să părăsească clă­direa.








Cei care reuşeau să scape fugeau peste graniţă, cu pre­cădere în Uniunea
Sovietică, în speranţa unei vieţi mai tihnite. Astfel, deşi ideea nu îl
încânta, Messing decide că noua sa destinaţie trebuie să fie imensa
ţară de la răsărit. Deşi nu vorbea limba rusă şi nu cunoştea pe nimeni,
Wolf Messing este primit în trupa unor artişti care ofereau
re­pre­zentaţii în regiunea Brest, din sud-vestul Belaru­siei. Şi iată
că, încă o dată, darul său unic, neobişnuit, avea să îi salveze viaţa.
În timpul unui spectacol oferit în Minsk, pe sce­nă, lângă Messing,
şi-au făcut apa­riţia câţiva agenţi NKVD (poliţia secretă sovietică)
care, cerându-şi scuze publi­cu­lui, l-au “săl­tat” pe telepat. A fost
dus direct în faţa te­ri­bilului Sta­lin, care deja auzise despre
puterile feno­menale ale clar­vă­zătorului. Pentru a-i verifica
capa­cităţile, Stalin i-a ordonat să pătrundă în trezoreria de stat şi
să obţină o sumă uriaşă, o sută de mii de ruble, fără niciun document la
mână, ajutându-se doar de puterea minţii. Chiar sub ochii agenţilor
secreţi, Messing a intrat în clădirea Băncii Centrale, s-a îndrep­tat
către casierie şi, întinzându-i funcţio­narului o simplă pagină goală
dintr-un caiet dictando, şi-a deschis servieta în aşteptarea
bancnotelor. Casierul a cerce­tat simpla bu­cată de hârtie, apoi a
deschis seiful şi a nu­mă­rat o sută de mii de ruble. Pentru telepat,
experimentul s-a dovedit a fi floare la ure­che.
Deşi în Rusia, în
acea perioadă, hip­no­za, telepatia sau alte asemenea “trucuri
ilu­zioniste” erau considerate şarla­tanii şi, ca atare, complet
interzise, Stalin i-a permis lui Wolf Messing să ofere reprezentaţii pe
întreg teritoriul Uniunii Sovietice.
În 1943, în timpul unui
spectacol sus­ţinut în No­vosibirsk, Messing a fost întrebat când se va
sfârşi războiul. Fără să stea pe gânduri, clarvă­ză­torul a răspuns cu
voce gravă: “Văd tancuri cu însem­nele Armatei Roşii defilând pe
străzile Ber­linului. 8 mai 1945″.


Misterele unui mare clarvăzător - WOLF MESSING
Psiholoaga Olga Migunova
Testamentul lui Messing
Singura persoană pe care Messing a acceptat-o în preajma sa şi căreia i-a
dezvăluit o parte din tehnicile experimentelor sale psihologice este
Olga Migunova, astăzi preşedinta Academiei de Hipnoză de la Mos­cova,
psihoterapeut şi doctor în ştiinţe neuropsi­ho­lo­gice. Cu celebrul
telepat, Olga Migunova s-a întâlnit în 1966, în oraşul Gelendjik din
regiunea Krasnodar. “Aveam 17 ani, venisem împreună cu mama să asis­tăm
la una dintre conferinţele profesorului Messing. Îmi amintesc perfect
acea zi, de parcă ar fi fost ieri. Sala era arhiplină. Pe scenă, în
aplauzele a sute de oameni, a apărut Wolf Messing. S-a oprit pentru
câ­teva clipe şi s-a uitat în sală, căutând parcă pe cineva. S-a
îndreptat direct către rândul unde stăteam şi s-a oprit în dreptul
mamei. S-a aplecat şi i-a spus: «Vă rog să o scoateţi pe fiica
dumneavoastră din sală. Ol­ga îmi perturbă experimentele. Aşteptaţi-mă
după re­prezentaţie». Ardeam de nerăbdare să îl urmăresc pe acel
personaj fascinant, dar m-am supus voinţei lui şi am ieşit din sală
plângând. Biata mama nu ştia cum să mă împace. Dar nu am ple­cat acasă
şi, după două ore, profesorul Messing a venit la noi şi i-a spus mamei:
«Olga trebuie să meargă cu mine la Moscova. Locul ei este ală­turi de
mine, pe scenă. Fiica dumneavoastră deţine capa­ci­tăţi fenomenale»”.
Astfel
a ajuns Olga asis­ten­ta şi eleva lui Wolf Mes­sing. Şi, într-o bună
zi, ma­estrul i-a destăinuit un secret: starea letargică în care că­zuse
în copilărie fusese pri­ma sa călătorie în lumea de dincolo. Se pare că
Wolf Messing trecuse de zeci de ori pragul lumii celor fără viaţă, în
încercarea de a desluşi taina morţii. “Păstrez cu sfinţenie până astăzi
aceas­tă hârtie pe care pro­fe­sorul mi-a înmânat-o într-o zi”,
povesteşte Olga Migu­no­va. “Am în­văţat pe de rost toate liniile şi
formele ciu­date care au fost desenate de mâna maestrului. Când mi-a dat
hârtia avea o strălucire caldă în ochi. Am ştiut că este un mesaj
important, dar nu am reuşit nici până astăzi să îl descifrez. Cred că
este un mesaj codat des­pre faptul că omul poate exista în am­bele
dimen­siuni: a vieţii şi a morţii”. În ultimii ani ai vieţii, Wolf Messing s-a închis tot mai mult în el. Reprezentaţiile erau tot mai spo­radice şi mai scurte.
Misterele unui mare clarvăzător - WOLF MESSING
Mormântul lui Messing şi al soţiei sale Aida
 Decesul
soţiei sale, Aida, alături de care tră­ise zeci de ani, l-a dărâmat
com­plet. Îl chi­nuia cumplit ideea că el, Wolf Messing, cel care
ajutase mii de oameni, deşi prevăzuse cu exac­ti­tate ziua şi ora morţii
iubitei sale soţii, cu toate abilităţile sale feno­menale, nu fusese
capabil să o sal­veze. “Omul nu ar trebui să îşi afle ni­cio­dată
viitorul. O asemenea cu­noaştere i-ar putea fi fatală”, spusese cândva
celebrul tele­pat.
Wolf Messing a murit în ziua de 8 noiembrie 1974.
Cu două zile mai devreme, bolnav fiind şi urmând să fie operat, înainte
de a pleca la spital, s-a oprit în dreptul portretului său de pe birou
şi a spus: “Ei, gata Wolf, povestea s-a sfârşit! De acum nu te mai
în­torci!”.
Un om sufletist, un copil, un tânăr, apoi un bărbat, care se numea pe el însuşi obişnuit, dar talentat. El a suferit mai mult ca un om obişnuit, doar pentru că trăia evenimentele de două ori, şi doar pentru că ştia
tot ce gândeau ceilalti despre el. A trăit sub propriul său îndemn, încă
de mic:
”Când am inteles ce pot să fac, mi-am promis în fata lui Dumnezeu ca voi încerca să nu fac rău nici măcar unui om.” 
Un îndemn extraordinar pentru un om cu astfel de puteri. A fost o personalitate marcantă în istoria omenirii şi pentru contribuţia sa pozitivă merită să-i oferim cel putin imaginar, recunoştintă şi câteva flori…

preluare de pe sursa
http://blogosfera.piatza.net/misterele-unui-mare-clarvazator-wolf-messing/

6 martie 2013


Biblia Diavolului. Codex Gigas. Continua sa fie, o carte plină de mistere, care ascunde nebănuite taine şi adevăruri despre permanenta confruntare între Creator şi Diavol, între bine şi rău. Carti interzise, carti blestemate.
Codex Gigas: Povestea Bibiliei Diavolului.
Codex Gigas, după cum ne sugerează şi denumirea sa în latină, este cea mai mare carte din lume.  Cândva era considerată cea de-a opta minune a lumii. Are o lungime de 92 cm şi cântăreşte 75 kg. Această carte impresionantă cuprinde Biblia, povesti străvechi, leacuri şi incantaţii magice şi descântece magice. Codex Gigas mai este denumit şi Biblia Diavolului pentru că cuprinde o combinaţie foarte ciudată de texte, dar şi un desen, cât o pagină de mare, prin care este înfăţişat Satan. Cartea exercită o atracţie aproape supranaturală, fiind râvnit de cei puternici sau furat că prada de război. În întreaga sa existenţă codicele a inspirat teamă şi obsesia de a-l stăpâni. Şi în prezent această carte reflectă un magnetism ieşit din comun. Chiar dacă este păstrată în Suedia, în anul 2007, după 400 de ani, codicele a ajuns în ţara sa natală, Cehia. Mii de oameni s-au adunat să-l vadă şi să-i admire forţa exercitată.
Cuprinsul codicelui
Caligrafia este ieşită din comun fiind uimitor de regulată. De aici s-a născut firească întrebare dacă codicele a fost realizat de un singur om sau de către un grup de copişti? Chiar dacă în Evul Mediu cărţile erau realizate de doi sau trei scribi, Biblia Diavolului este realizată de un singur om. Dar când a avut timp un singur om să scrie o asemenea carte? Munca depusă pentru realizarea unei asemenea opere se cuantifica în zeci de ani, iar un om obişnuit îmbătrânea şi îşi pierdea calităţile necesare pentru realizarea unei opere care pare perfectă. Pagina după pagina cartea este fără cusur, greşelile sunt inexistente iar detaliilor nu le lipsesc omisiunile. Şi totuși, cartea a fost scrisă doar de un sigur om, după cum susțin specialiștii zilelor noastre.

Manuscrisul conţine: “Alfabet”, “Vechiul Testament”, “Iosephus Flavius”, “Isidorus”, “Medica”, “Noul Testament”, “Confesiuni”, “Havenly City”, “Diavolul”, “Invocări / incantaţii”, “Cosmas”, “Nume” şi “Calendar”
 Legenda din spatele Codex Gigas
O legendă susţine că miraculoasa carte a fost scrisă de un călugăr condamnat, care şi-a vândut sufletul diavolului. Povestea începe în anul 1230, într-o mănăstire izolată din Boemia. Într-o chilie austeră, un călugăr se roagă să i se curme viaţa. Păcătuind, a încălcat o regulă monastica sfântă. Păcatul e atât de revoltător încât nu e dat în vileag. Este unul dintre călugării benedictini. Supranumiţi şi “călugării negri” datorită strailelor negre pe care le poartă şi care simbolizează moartea faţă de lumea pământească. Ei făceau jurăminte de sărăcie, castitate, supunere şi îndură crunte sacrificii fizice: purtau cămăşi aspre, infestate de purici, posteau, nu dormeau suficient şi se autoflagelau.
Numai că cei slabi cădeau pradă ispitei: lăcomie, invidie, deviaţie sexuală. Pedepsele erau extreme pornind de la izolare, înfometare, excomunicare şi până la moarte. Undeva prin mănăstire se decidea soarta călugărului decăzut. S-a hotărât că el trebuie să moară pentru că a încălcat regulile. Călugărul le-a promis mai marilor că dacă mai este lăsat o zi în viaţa el va scrie o operă impresionantă prin care să slăvească mănăstirea pe vecie. Superiorii săi au râs, dar călugărul a insistat ca să fie lăsat o singură noapte ca să-şi termine opera. El este lăsat să încerce, dar edictul lor este fără echivoc: dacă nu termină cartea, va muri. Călugărul a scris pagina după pagina până când mâna i-a amorţit, atunci a apelat la arhanghelul decăzut Satan că să-l ajute să termine opera. Legenda spune că demonul răspunde chemării călugărului şi îi cere sufletul în schimbul ajutorului. În acest fel cartea a fost terminată.
Codicele provoacă moartea
Posesorii codicelui au fost urmăriţi de un permanent blestem de-a lungul timpului. Totul a început cu mănăstirea din Boemia care s-a confruntat cu grave probleme financiare. “Călugării negri” au fost nevoiţi să vândă codicele unui alt cult, “călugării albi” sau cei îmbrăcaţi în veşminte albe. La puţin timp după ce “călugării albi” au intrat în posesie misterioasei cărţi, s-au confruntat cu o epidemie fatală, ciuma bubonică. Călugării care păstrează Biblia Diavolului sunt devastaţi. Un episcop puternic le porunceşte călugărilor să înapoieze codicele. Ciuma neagră mistuie regiunea, făcând zeci de mii de victime.
În anul 1585 prinţul Rudolf fascinat de prezicerile lui Autostrada, îşi descoperă înclinarea spre ezoterism şi ştiinţe oculte. Rudolf râvneşte să aibă codicele, care se afla în posesia mănăstirii benedictine. După mai multe donaţii şi favoruri, drept cadou, mănăstirea îi oferă Biblia Diavolului. Regele este captivat şi angajează experţi ca să traducă pasajele. Rudolf păstrează codicele pentru sine, devenind fascinat de conţinutul său. După cum era de aşteptat, norocul nu îi mai surâde şi împăratul se transformă într-un personaj anost, nesociabil, previzibil şi paranoic. Se izolează în castelul său şi uită să-şi exercite obligaţiile împărăteşti. Inapt să conducă, împăratul îşi pierde susţinătorii, iar propria familie îl alungă de pe tron. În cele din urmă împăratul moare neputincios şi celibatar. Fosta împărăţie a lui Rudolf cade în mâinile duşmanilor, soldaţii suedezi jefuiesc biblioteca şi confisca cel mai preţios manuscris: Codex Gigas.
Kristina, monarhul de sex feminin al Europei, intra în posesia codicelui. Nu poate să-l păstreze pentru prea mult timp pentru că soarta regelui de sex feminin ia o întorsătură ciudată, la fel ca şi cea a Bibliei Diavolului. În mai puţin de zece ani Kristina abdica. Se converteşte la catolicism, plănuind să se exileze la Roma. “Regele” îşi împachetează bunurile printre care multe biblii sfinte, dar în mod misterios lasă în urma Codex Gigas.
Peste aproape 50 de ani, codicele este aproape distrus într-un incendiu catastrofal.
Vineri 7 mai 1697, Stockholm, în castelul regal, sub ochii supuşilor, zace un trup: regele Charles al Xi-lea a decedat de curând. Pe neaşteptate castelul a luat foc, iar camerele una după alta sunt înghiţite de flăcări. Unul dintre supuşi reuşeşte să ia codicele şi printr-un efort inuman îl aruncă pe fereastră. Miraculos ciudată carte reuşeşte să supravieţuiască unui incendiu devastator.
Din anul 1649 până în 2007, manuscrisul s-a păstrat în Librăria Roială din Stockholm.
Diavolul
La pagina 290, o pictură ciudată, care îl înfăţişează pe Satan, a atras atenţia curioşilor de-a lungul timpului. Acest element grafic, executat de un amator în opinia specialiştilor,este cel mai mare desen al diavolului care există pe pământ. Diavolul este înfăţişat singur, stând cu braţele în sus. Este desenat doar cu patru degete, cu ghiare şi coarne. Fix pe pagina următoare este înfăţişat paradisul în toată splendoare sa. Indiferent de mesajul pe care călugărul păcătos a vrut să-l transmită prin cele două desene, se poate realiza dualitatea în care omenirea îşi duce existenta. Confruntarea dintre bine şi rău se afla permanent în jurul nostru şi este atât de bine înfăţişată înCodex Gigas. Acestea sunt cele două posibilităţi sau alegeri pe care omul le are la dispoziţie, el alegând o cale in decursul vieţii.
Codex Gigas rămâne o carte plină de misterecare ascunde nebănuite taine şi adevăruri despre permanenta confruntare între Creator şi Diavol, între bine şi rău. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, s-a crezut că misteriosul codice a fost scris sub îndrumarea diavolului, ceea ce face că manuscrisul să fie supranumit şi
Biblia Diavolului.

preluare de pe sursa:
http://blogosfera.piatza.net/biblia-diavolului-codex-gigas-continua-sa-fie-o-carte-plina-de-mistere-care-ascunde-nebanuite-taine-si-adevaruri-despre-permanenta-confruntare-intre-creator-si-diavol-intre-bine-si-rau-carti-int/

27 octombrie 2012

RASCRUCEA DIAVOLULUI

                                NORMAL, ANORMAL, PARANORMAL ŞI PARADODOXAL

                                                                                                    Nicolae Rotaru, scriitor

                                                                                                  - Uniunea Scriitorilor, Bucuresti



Deşi nu e la prima faptă editorială, Gioni Popa-Gavrilovici nu poate fi considerat...recidivist. „Răscurucea Diavolului" - subintitulată „Pseudomonografia fantasmelor de la Palanca" - este o carte aproape unică, cel puţin din punct de vedere formal. Dacă am considera-o nuvelă (deşi nu e), i-am putea spune că este una în care naraţiunea se-mpleteşte cu relatarea de tip jurnalistic, dac-am cataloga-o jurnal me-morialistic (deşi, iarăşi nu e!), am vedea că descrierile sunt însoţite de dialoguri şi „epicizări" proprii beletristicii. O putem eticheta eseu (deşi nu este!), căci seamănă cu un product textualist post-modern, cum o putem omologa şi scriere detectivistică (deşi nu este!), căci pare mai degrabă un amplu decupaj de realitate înconjurătoare.


Fapt este că acest puzzle literar-jurnalistic-memorialistic are un ce al său, un „fals tratat" ludic şi misterios, în care o localitate moldavă - comuna Palanca - devine pentru un parcurs aproape calendaristic, centrul de interes şi vrajă (un fel de buric al Pământului, cum ar fi spus Petre Ţuţea!) al propriilor locuitori, dar mai ales al unui jurnalist (cu stofă de detectiv, dacă nu chiar de poliţist) - Tudor Aurelian, care-şi exercită, cu dezinvoltură şi naturaleţe, pe aproape 300 de pagini, expertiza de povestitor, măiestria de creator de saga, profesionalismul de culegător şi valorificator de date de interes public şi publicistic.

„Răscrucea..." este o carte ce se parcurge uşor, un op de vacanţă, în care se-mpleteşte faptul divers (întâmplări cotidiene, unele cunoscute şi repetabile, dar valorificate prin repovestire din alt unghi), cu misterul (dat de valorificarea acumulărilor de paranormal şi ritualism, de cutume şi mituri ale locului, stocate de conştiinţa localnicilor şi vehiculate de spiritul lor locvace). Ca, odinioară, cel numit metaforic „Ceahlăul literaturii române", moldoveanul de geniu Mihail Sadoveanu, ce şi-a tras seva inspiraţiei din aceleaşi meleaguri de vis, şi Gioni Popa-Gavilovici recurge la descrierea filmică a unor secvenţe (fie la stâna lui Moş Gheorghe, fie la primăria unde boss este primarul Andrei sau la diferite adrese din Palanca) de genul poveştilor din „Hanu Ancuţei".

Reporterul de investigaţie (autorul narator) este un drumeţ şi un popositor, un colecţionar de curiozităţi şi un traficant de surprize. El catalizează harul de povestitor al celor cu care vine în relaţie şi rupe coaja de uitare de pe obiceiuri care au făcut carieră în timp, chit că o perioadă (de o jumătate de secol de experiment impropriu spiritului naţional!) au fost falsificate (Moş Crăciun ca şi pomul lui au devenit Gerilă şi pom de iarnă sau de Anul Nou) sau trecute în adormire (precum credinţele şi ritualurile legate de credinţa ortodoxă).

Istorisirea ziaristic-epică „Rascrucea..." este o interferenţă de trecut şi imediateţe, o invocaţie a acumulărilor de specific cultural raportată la noile tendinţe organizaţionale, marcate de aculturaţie şi globalism. Fie că descrie întâmplări de concreteţe indubitabilă (aspectele de tip iredentist al organizaţiei transilvănene Tineretul Maghiar din Ardeal - EMI, petrecute la „Iezerul Ielelor" ), ori de un realism credibil (precum avionul rusesc invizibil doborât de laserul Coandă, folosirea Armei Supreme împotriva tancurilor ruseşti şi ale Tratatului de la Varşovia în acel an 1968, al invadării Cehoslovaciei, fie cele legate de ticuri şi comportamente sau înlocuirea, la Târgoviştea asasinării şefului statului din ziua de Crăciun a anului 1989, cu o sosie a lui Ceauşescu, acesta fiind extras de ruşi şi dus în Irak, unde ar fi murit de inimă rea în 2000), fie că recurge la prezentarea unor dialoguri cu personaje (precum acel baci bătrân de la care află istoria ciobanului Ioan Ardeleanu devenit lup după moarte, aşa încât sătenii l-au dezgropat şi i-au dat foc, ori „pariul fatal" ce o are eroină pe Maria care a mers în cimitir, a cules flori şi a înfipt cuţitul în mormântul defunctei Baba Raveda, ajunsă şi ea moroi, aşa încât simţindu-se trasă de sutană, leşină şi înnebuneşte), fie că, pur şi simplu, invocă săteni ciudaţi (ca ajutorul de cioban Ionuţ, cel zăpăcit de iele, ori ca Ghiţă a Mutii care vorbeşte cu Iisus), animale (precum căţeaua Rita) sau fapte paranormale (stafiile lui Ioniche din pădurea de lângă unitatea militară, mesajele divine despre finalul eschatologic sau pur şi simplu „autocombustia spontană umană" petrecută sub însuşi nasul naratorului, ce aminteşte de aprinderea grijaniei în trupul păcătosului care nu se spovedeşte şi nu se smereşte), toate „prozele în proză" şi „poveştile în poveste" ale autorului (ce ne promite o continuare a travaliului) sunt magnetice şi interesante (unele, ca povestirile despre Sfinţii Andrei şi Nicolae, sunt de-a dreptul ezoterice!), produc o recreaţie şi o informaţie transmise simultan şi fără prea mult efort constructivist.
Credem că Gini Popa-Gavrilovici, dacă-şi va şlefui cu atenţie arta epică şi mai ales de va renunţa la interferenţa gazetăresc/narativ, printr-un efort precaut şi eficace de „limpidizare şi îmbătrânire" a efervescentelor şi spumantelor lui texte, va reuşi să ofere producte beletristice meritorii, devenind o voce inconfundabilă în corul încă eterogen al celor ce aleg să se afirme (din pasiune) prin ostenitoarea şi refrişanta îndeletnicire a cioplirii cuvintelor. Altfel, tomul întâi a posibilei sale saga a pseudomonografierii fantasmelor şi normalităţii din localitatea băcăuană Palanca de pe Trotuş - şi din alte aşezări învecinate - condusă (în carte) de primarul Andrei sau de alţi aleşi ai eşichierului politic contemporan, este o reuşită editorială a unui autor ce va deveni, sigur, o voce.
15.01.2009
 ------------------------------------------------------------------------------------------------
 
 
 
 
                                       Palanca în/între Istorie şi Cercurile misterelor
Trilogia romanescă <RASCRUCEA  DIAVOLULUI>, în ciuda titlului, se vrea o monografie atipică a unui topos misterios, Palanca, unde „jumătate din accidente, decese şi îmbolnăviri au o cauză aşa-zis paranormală" şi în care fantomele halucinaţiei, vrăjitoriile, ocultismul, credinţele, eresurile, miturile, plăcerea sadică a locuitorilor comunei de a se închipui trăitori în pragul misterelor, frumuseţea ideală a locului etc. îl va fi determinat pe Gioni Popa-Gavrilovici să radiografieze cu uneltele literaturii, infernul miraculosului cu rădăcini milenare în folclorul autohton.
 
Investigaţiile Autorului (în acelaşi timp personaj - actant, martor, narator, scrib ce notează inconştient discursuri dictate/auzite în vis), desigur ficţiuni (reamintim: numai ficţiunea nu minte) marcate de urmele realului, dar şi de duhul inconştient al naşterii, al morţii şi al devenirii veşnice. Structura romanescă e cea a unui labirint existenţial în care predestinarea, opţiunea, fatalitatea, zădărnicia, înstrăinarea, frica, resemnarea, ignoranţa etc. potenţează enigma ocultă a locului şi mitizează Istoria.
 
Scriitura solicită cititorul, prin simbolismul esoteric, bizareria mistică din parabole, limbajul miturilor şi al alegoriilor, jocul estetic dintre infrarealism, realismul magic, realismul balzacian, toponimia şi topografia recognoscibile, sufletul fluidic al toposului numit Palanca şi credinţa nemărturisită a Autorului că superstiţia domneşte în sânul creştinismului.
 
Miraculosul, fantasticul şi fabulosul coexistă cu realitatea imediată, efemeră, banală, fără a fi marcată, aparent, de Înalta Magie din Lumea de dincolo. Atât sacru, cât şi diabolicul se ascund sub profan, iar cheia Binelui şi/sau a Răului nu poa-te deschide pentru vulg, decât regatul tenebrelor, al duhurilor rele cărora li se atribuie toate viciile şi dorinţele obscure ale omului. Aşa se explică de ce Mesajul divin transmis prin vis lui Tudor, un alter ego al autorului, un mesaj incredibil pentru români, dacă avem în vedere că „în cel mai scurt timp, România va fi cea mai bogată ţară de pe suprafaţa Pământului", este interzis de Departamentul Zero în urmă-torii 50 de ani. Desigur, interdicţie călcată de „domnul ziarist de la judeţ", convins, se pare, că „lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi", şi că în Palanca - loc predestinat de Dumnezeu - va descoperi sub miturile şi poveştile Locului, Ştiinţa eternă a Fiinţei Inefabile. Temă pretext excelentă pentru a crea un Text despre „răscrucea diavolului" şi despre adevărul de necontestat că dogma esoterică a căzut pradă stupizeniei şi imbecilităţii mulţimilor. Astfel s-a ajuns ca esoterismul sacerdotal să fie condamnat tocmai că nu este înţeles şi, în consecinţă, nu e acceptat de gloată. Se pare că Sinesius avea dreptate când susţinea: „Adevărul trebuie ascuns; mulţimilor nu trebuie să li se dea decât o învăţătură pe măsura priceperii lor..."(Vezi Interdicţia Departamentului Zero).
 
De ce? Pentru că poporul dispreţuieşte adevărurile simple, el are nevoie de impostori care să preschimbe Lumea după dorinţa lui, care să-i alimenteze ignoranţa, orgoliul, fanatismul, frica. Gioni Popa - Gavrilovici, folosind procedeul literar-artistic cunoscut cititorului din celebrul Hanu - Ancuţei îşi propune să dezvăluie impactul exoterismului şi esoterismulului sacerdotal, al edificiului monstruos al su-perstiţiilor ridicole ce acţionează asupra omului care confundă dogmele existenţei lui Dumnezeu şi a nemuririi sufletului, cu vechile simboluri ale cabalei, astrologiei, ştiinţelor divinatorii, alchimiei, medicinei oculte etc.
 
Scriitura «Răscrucea Diavolului » trădează fascinaţia lui Gioni Popa-Gavrilovici, pentru marile probleme ale omului secolului XXI, care aspiră simultan la cunoaşterea lumii divine, lumii morale şi lumii naturale/ sensibile, plecând de la scara analogică a corespondentelor ce revelă pluralitatea şi integritatea Lumilor.
Citind cartea tânărului şi iscoditorului scriitor, nu poţi să nu-ţi aduci aminte de ceea ce scria Plutarh: „ omul superstiţios se teme de orice: de uscat şi de ape, de văzduh şi de cer, de întuneric şi lumină, de zgomot şi linişte, el se teme chiar şi de un vis". Vezi vizita astrală pe Lună a naratorului şi cordonul „argintiu, întins la maxim, intim legat de spatele meu".
 
În mod paradoxal, frica, fanatismul, ignoranţa şi orgoliul sunt cele patru cau-ze care asigură veşnicia filosofiei oculte. Lăsăm Măriei - Sale Cititorul plăcerea de a descoperi inefabilul sub/între/în cercurile misterelor ce fac din Palanca un axis mundi ... în chestiunea ocultismului şi a capacităţilor de a evada în şi din vis.
 
În fond, Gioni Popa-Gavrilovici pledează blagian pentru păstrarea „corolei de minuni a Lumii," pentru păstrarea adevărurilor imuabile, pe care Dumnezeu le-a eternizat în tripla oglindă analogică a universului, a omului şi a revelaţiei. În mod cert, toate lucrurile au un mister. Desigur, misterul misterelor este figurat în omul din Palanca... Nu putem să-l contrazicem pe Autor - demiurgic, dictatorial, ocult, teosof - care ne propulsează în arcanele misterului existenţial, anulând cu graţia poveştilor/miturilor, hotarul dintre real (nu realitate) şi miraculos /fantastic/ fabu-los... Retorica ţinteşte vagul, precizează nesigurul, defineşte infinitul din noi... Impresia e că templul regelui Solomon s-ar putea afla la Palanca..., undeva sub Muntele Mare, iar deasupra stâna lui Moş Gheorghe. Cu condiţia să stăpâneşti poetica tainei. Şi încă o idee în contextul scriiturii lui G.P.G.: dualitatea lumii aparenţelor în care trăim este înşelătoare; ea constituie starea de păcat şi nu există izbăvire decât în contopirea cu realitatea divină.... "

Petre ISACHI, critic literar
----------------------------------------------------------------
 
 
Catharsis la „Rascrucea Diavolului”
 
 
Gioni Popa-Gavrilovici ne obisnuise, ca autor, cu reflectiile juridice. Editura Alma Mater Sibiu ni-l propune, ca prozator, cu volumul Rascrucea Diavolului, asumata ca Pesudomonografia fantasmelor de la Palanca. Acesta este primul volum dintr-o trilogie aflata in bucuriile facerii.
 
Volumul poate fi perceput, intr-un prim nivel al decriptarii, ca un sumum de istorisiri captivante, cu titluri provocatoare: Ielele si vizita pascala din Cealalta Lume, Semne divine pe tavanul primariei, Moarta iubareata, Legenda Omului-Urs etc. Avizat si de condeiul fermecat al criticului literar Petre Isachi, in Cuvant anainte, cititorul este invitat sa decripteze si nivelul cel mai profund al scriiturii in care fantomele halucinatiei, vrajitoriile, ocultismul, credintele, eseurile, miturile, placerea sadica a locuitorilor comunei de a se inchipui traitori in pragul misterelor, frumusetea ideala a locului" devin vedetele discursului, Gioni Popa-Gavrilovici inventariind cu fervoare literara elemente din infernul miraculosului cu radacini milenare in folclorul autohton". Mitul, parabola si alegoria sunt hainele de gala ale istorisirii. Peste tot, retorica tinteste vagul, precizeaza nesigurul, defineste infinitul din noi... Impresia e ca templul regelui Solomon s-ar putea afla la Palanca." (Petre Isachi).
 
Rascrucea Diavolului poate fi perceput, ca roman, si ca un interesant exercitiu literar de catharsis, efect terapeutic obtinut prin descarcarea unei trairi refulate. Autorul plonjeaza intr-o lume uitata, dar care, explorata acum cu mijloacele maturitatii si esteticii, descopera aproape peste tot prezenta miraculosului, fantasticului si fabulosului. Suntem invitati, fabuland de-a toarta cu un personaj cristic, pe taramul neinchipuitelor posibilitati: in cel mai scurt timp, Romania va fi cea mai bogata tara (...), aducandu-se aici sute si mii de vagoane cu metale nobile, incat Romania va fi Banca Internationala a globului pamantesc (...) Poporul roman va fi reeducat si, in mijlocul acestui popor minunat va fi resedinta Dumnezeirii".
 
Sub orice pojghita de real, in Rascrucea Diavolului se ascunde un "regat al tenebrelor" sau al duhurilor rele sau, dimpotriva, se zvarcolesc universuri de suprarealism. Stiati, de pilda, de ce pe o strada ieseana, cea a Prudentei, au fost anregistrate cele mai multe decese cauzate de bolile cardiovasculare, cancerul galopant si accidentele casnice si rutiere, de ce omorurile si violentele domestice au fost, tot aici, de top national? Pentru ca toate blocurile (...) au fost construite peste sute de morminte de crestini si turci (...) spiritele celor morti terorizandu-i (...) pe locatari". Stam in asteptarea urmatoarelor volume ale trilogiei, dar nu inainte de a aplauda si o interogatie interesanta a autorului - personaj - actant: "Diavole, nu v-ati intrebat niciodata de ce nu v-ati retrage voi definitiv in Iad, sa va multumiti doar cu sufletele celor care mor pacatosi si vin cu repartitie  direct la cazanele voastre? Si sa intrerupeti orice contact cu oamenii vii de pe Pamant"...
 
(Ion Fercu)
 
 
 
 
volumul I din <<RASCRUCEA DIAVOLULUI>>, precum si volumul de proza <<FANTOME LA AUTOSTOP>>, le puteti comanda on-line, la un pret de 15 lei/volum, dupa procedura de mai jos:
 
I - la adresa de email: americansaylor@yahoo.com,
trimiteti adresa dvs. completa (nume, strada, numar, bloc/casa, scara, apartament, oficiu postal, localitate, judet,
 
II - odata cu adresa dvs., specificati si care din cele doua titluri disponibile il comandati si in cate exemplare [<<RASCRUCEA DIAVOLULUI>> sau/si <<FANTOME LA AUTOSTOP>>],
 
III- plata o veti face ramburs, la primirea coletului;
 
IV- la comenzile de minim 50 lei, veti fi scutiti de cheltuielile postale de expeditie;