Cum si cand a fost inlocuit termenul de „tigan” cu cel de „rom”? Ce s-a urmarit?

Iata un articol din martie 2009:

Propunere Jurnalul Naţional: “Ţigan” în loc de “rom”

Recrudescenţa infracţiunilor comise de ţigani în Italia şi nu nu-mai, precum şi asocierea acestor fapte cu poporul român pre-zentat ca un popor de violatori, hoţi are efecte negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, ci şi asupra românilor de bună-credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit. S-a ajuns la situaţii paradoxale, în care România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, ci o ţară de barbari care fură, violează, dau în cap. Şi totul porneşte de la o nefericită confuzie de termeni: rom/români, termeni care în alte limbi, cum ar fi italiana – rom-rumeno, se aseamănă foarte mult, iar diferenţele dispar în mentalul colectiv, astfel că aceste cuvinte devin sinonime şi nimeni nu mai ştie dacă acela care a furat sau a violat este român sau rom. Ca urmare, Jurnalul Naţional propune printr-un proiect de lege revenirea la folosirea cuvântului “ţigan” în loc de “rom”, atât în plan intern, cât şi internaţional pentru a evita confuzia. În plan intern, folosirea cuvântului “rom” este reglementată prin-tr-un memorandum emis în anul 2000 în urma unor presiuni interne asupra autorităţilor române de a schimba un alt memo-randum din 1995 care instituise folosirea termenului de ţigan.

Dar cum s-a ajuns ca în loc de “ţigan” să fie folosit termenul “rom”? S-a întâmplat după decembrie ’89. Într-o postare pe site-ul perso­nal, senatorul de Ilfov Iulian Urban povesteşte că 1993 a fost anul când în Consiliul Europei s-a votat pentru folo-sirea termenului de “romi” în loc de “ţigani”, România având atunci doar statutul de ţară invitată. “Pentru că de acolo s-a pornit cu toată această schimbare, nemaifiind folosită denumi-rea de «ţigan». Era delegaţia noastră acolo, ministru de externe era domnul Meleşcanu şi în preşedintele de atunci al Adunării Parlamentare Europene, spaniolul Martinez, am avut un foarte mare prieten al României, care ne-a ajutat foarte mult să fim acceptaţi ca membri deplini. (…) Domnul Meleşcanu faţă de domnul Martinez a ridicat problema şi a spus că pentru noi este o situaţie foarte neplăcută, este un disconfort: rom – România. Ţineţi cont de faptul că în 1993 romii nu deveniseră sperietoa-rea Europei şi nu erau asociaţi cu naţiunea română!

Reprezentanţii noştri la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au spus că, prin modificarea denumirii din «ţigan» în «rom» se va înţelege că România este de fapt ţara ţiganilor. La care Martinez s-a uitat la el şi a spus: «Care este problema?

Abordarea dumneavoastră este intolerantă, xenofobă şi împo-triva normelor europene. Romii sunt – ca şi românii, ca şi ungu-rii, ca şi spanio­lii, ca şi francezii – o naţie din cele multe care formează Europa de azi. A vorbi peiorativ la adresa romilor este la fel de urât ca şi cum ai vorbi peiorativ la adresa propriei tale naţii». Acelaşi domn Martinez a declarat recent în presa spaniolă că este îngrozit de infracţiunile… românilor din Italia, şi întrebat de ce vorbeşte de români când este vorba de romi, a comentat «romi, români tot una este….»”, spune Urban. Într-o petiţie adresată Parlamentului României, se face o trecere în revistă a denumirii pe care ţiganii o au în diverse limbi. “Gypsy”, în engleză, “zigeuner” şi “sinti” sunt cele mai folosite în germană în limba franceză s-a impus numele de “gitanes”, iar în spaniolă “gitano”. În Danemarca, Suedia şi Finlanda apar sub numele de “tattan” (tătari).

PRESIUNI ASUPRA AUTORITĂŢILOR
Între timp, în ţară, autorităţile române erau supuse unor presi-uni continue pentru folosirea termenului de rom în loc de ţigan. Organizaţii, politicieni, personalităţi de frunte cu ascendenţă romă au exercitat o presiune constantă pentru folosirea în do-cumentele oficiale a etnonimului “rom”.

Ca un răspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului-ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu recomanda folosirea în continuare în documente a cuvântului “ţigan”, în concordanţă cu cuvintele folosite în cele-lalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evi-tarea unor confuzii cu numele poporului român.

Presiunile au continuat însă şi în 2000, Petre Roman, ministru de Externe la aceea vreme, semnează un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 către prim-ministrul Mugur Isărescu, în care, propune folosirea, cu precădere, a termenului rom în corespondenţa MAE, în paralel cu formulele alternative – Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti – în corespon-denţă cu organizaţiile internaţionale care le utilizează.


TERMENI FOLOSIŢI ÎN PARALELÎn memorandumul cu nr. D2/ 1094 29.02.2000 adresat de Petre Roman premierului Isărescu se arată că arată că “în ultima pe­ri­oadă, Ministerul Afacerilor Externe a fost confruntat cu o ve-ritabilă campanie declanşată de unele asociaţii de romi pentru reconsiderarea oficială a poziţiei sale în privinţa recomandării pe care a făcut-o prin Memorandumul MAE nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995 către primul-mi­nistru, pentru utilizarea, în docu-mentele oficiale, a termenului de «ţigan», în detrimentul celui de «rom», care de-abia începuse să se im­pună.

Preocuparea pentru acest memorandum a fost manifestată şi de mediile internaţionale. Reprezentanţi ai Consiliului Europei, ai Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţio­nale, pre-cum şi ai organizaţiilor neguvernamentale internaţionale mili-tante pentru drepturile omului au făcut referire, în discuţiile lor cu autorităţile române, la acest document. (…) Având în ve-dere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a ter-menului «rom» în corespondenţa MAE, în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti) în corespondenţa cu organizaţiile internaţiona-le care le utilizează.

Această propunere răspunde presiunii exercitate de majorita-tea asociaţiilor romilor din România pentru anularea Memo-randum-ului – H(03) 169/ 1995, contribuind la stingerea unui conflict artificial şi, mai mult, la construirea unor relaţii, pe baze parteneriale, cu ONG-urile care reprezintă această comu-nitate etnică; este rezultatul consultărilor dintre MAE şi o serie de specialişti în domeniu, organizaţii internaţionale (Consiliul Europei şi OSCE), instituţii naţionale (Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Avocatul Poporului) şi asociaţii ale rromilor”.


TĂRICEANU A SPUS NU
Cum problemele ridicate de romi în Peninsulă s-au agravat în ultimii ani de mandat ai premierului Tăriceanu, automat s-a re-adus în atenţie una dintre cauzele pentru care românii şi România au de suferit pe plan extern: confuzia rom/român.

Numai că, potrivit unui do­cument oficial al Guvernului României, ex-premierul Tăriceanu nu a fost de acord cu reve-nirea la folosirea termenului de “ţigan” pe motiv că “este de natură a sugera intenţia unei discriminări, fie şi aparentă, pe criteriul apartanenţei etnice”.

Ca argumente pentru menţinerea folosirii cuvântului “rom”, Tăriceanu aminteşte memorandumul lui Petre Roman din 2000, dar şi alte documente emise de organisme internaţionale. În acest context sunt citate Rezoluţia 44/1997 a Consiliului Europei privind contribuţia romilor construcţia unei Europe tolerante în care se stabileşte “să se utilizeze termenul de rom/i pentru a se alinia practicii generale a Consiliului Europei şi OSCE, precum şi reunirea sub apelativul rom/i (rom/s în franceză; rom/a în engleză, respectiv “aven ametza”), ansamblul de grupuri cum sunt romii, ţiganii, sintii, manusii, gitanii pen-tru a simplifica lectura şi înţelegerea documentelor”.

Un alt document invocat este Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale ratificată de România prin Legea 33/ 1995 care reglementează că “orice persoană aparţinând unei minorităţi naţionale are dreptul să aleagă liber dacă să fie tra-tată sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere din exerciţiul drepturilor legate de aceas-ta”,Guvernul Tăriceanu comentând că astfel ” persoanele apar-ţinând etniei în cauză au dreptul la autodeterminare şi de a se autodeclara romi.

De asemenea, Tăriceanu afirmă că România a ratificat prin Legea 282/2007 Carta europeană a limbilor regionale sau mino-ritare adoptată la Strassbourg, la 5 noiembrie 1992, lege care stabileşte că «prevederile Cartei se aplică următoarelor limbi minoritare folosite pe teritoriul României: lit. m) limba roma-ni»”.


Comentariu saccsiv:

   Ce s-a intamplat de la inceputul lui 2009 si pana acum? Am ramas cu termenul de rom. Iar tiganii au ajuns sa faca mari probleme si in Franta. Dar francezii o rezolva politic corect.

Iata ce aflam din articolul Ministrul francez de Interne atacă dur românii:

Ministrul francez de Interne, Claude Gueant, a criticat dumi-nică “delincvenţa comisă de români” în Franţa, “deosebit de crudă deoarece utilizează mult copiii”, dar a negat că el ar stigmatiza romii, potrivit Mediafax.

“La Paris, şi nu numai la Paris din păcate, avem de câţiva ani, şi chiar şi anul acesta, o recrudescenţă foarte importantă a de-lincvenţei comise de români. E o delincvenţă care este de altfel deosebit de crudă deoarece utilizează mult copiii”, a declarat Claude Gueant pentru postul BFMTV.

Ministrul a şi explicat atitudinea lui: “Mă aflam la Strasbourg săptămâna trecută, am aflat ceva ce nu ştiam: familiile vând fete tinere cu 120.000 de euro pentru un an, pentru a se consacra furtului. Ele trebuie să ramburseze cei 120.000 de euro în cursul anului”.

Interesantă este atitudinea lui, pentru că deşi nu se teme să cri-tice românii, are mare grijă în a nu fi acuzat de discriminare de către romi. “Nu am pronunţat niciodată cuvântul rom. Vorbesc despre români pentru că există un număr de subiecte care tre-buie explicate”, s-a apărat Gueant.

Claude Gueant încearcă să lupte împotriva “delicvenţei româ-ne”, precizând că românii reprezintă o persoană din zece deferi-te justiţiei la Paris, iar una dintre măsurile pe care vrea să le adopte ar fi trimiterea în ţara de origine a delicvenţilor.


Comentariu saccsiv:

   Asadar, este incorect politic sa declari ca tiganii fac un lucru rau, dar este extrem de corect politic sa declari ca tiganii sunt romani, de care romani poti spune mai apoi orice. Si e si la indemana: rom – romani …

Ce se doreste pana la urma? Sunt scenarii care simplificat suna cam asa: Transilvania alipita la Ungaria, Moldova alipita la Republica Moldova, Dobrogea la Bulgari, Oltenia extinsa sa fie un soi de regat sau republica tiganeasca. Iar Romania sa rama-na cel mult un teritoriu in jurul Bucurestiului, dar probabil cu alta denumire.

Deja multi militanti tigani ii numesc pe romani: vlahi … Iar in privinta asta chiar unii dintre romani le dau apa la moara, indi-rect, atunci cand promoveaza ideea de a nu ne mai numi roma-ni. Asadar, nu doar ca vom ramane fara teritoriu, ci si fara de-numire.

Si atunci are o noima indarjirea cu care dusmanii neamului romanesc au impus termenul de rom. Pe de alta parte, de ce nu se impune legea in tarile vestice in care tiganii fac probleme? Ca pana la urma asta este de fapt problema. Ii lasa sa-si faca cartiere de carton si apoi striga: vai, orasele de carton. Ii lasa sa zburde la furat pe bulevarde si apoi urla: vai, delicventii.

Apoi le darama sandramaua…pe care o vor ridica in alta parte. Sau vizionam filmulete cu panacotari si … atat. De ce nu-i integreaza? Sau se pricep doar la dat lectii Romaniei? Oare nu pot sau nu cumva mai degraba nu doresc sa-i integreze? Caci integrati nu mai pot fi ulterior folositi. Caci integrati nu mai pot fi apoi deportati intr-o tara a lor, sa zicem Oltenia …



preluare de pe sursa: Saccsiv’s Weblog

Paranormalul si… sexul

S-au scris carti.

S-au scris articole.

S-a comentat in media mai mult sau mai putin familiarizata cu subiectul.

Relevant sau nu, ce-i drept, subiectul e fascinant.

Atat pentru publicul larg cat si pentru “cunoscatori” sau poate “consumatori”.

Pentru a intelege pe deplin si a sintetiza cat mai mult posibil volumul imens de informatii si inregistrari ar trebui sa facem o distinctie clara intre termeni.

 

Termeni si concepte

Fenemonele parapsihologice, in speta intalnirile intre fiinte umane si alte sfere, sunt definite dupa cum urmeaza:

Parapsihologia reprezinta un studiu efectuat asupra unor evenimente asociate cu experienta umana.

Desi aceasta definitie are o sfera de cuprindere foarte larga, ea isi pastreaza rigurozitatea caci intr-adevar, parapsihologia este menita sa reconsidere intreaga experienta umana, oferind o noua viziune asupra vietii.

O premisa aparent de bun simt, ce a dominat multa vreme mentalitatea comuna, este faptul ca lumea obiectiva si cea subiectiva sunt complet distincte, neexistand bucle sau interconexiuni intre ele.

Lumea subiectiva este aici, in cap iar cea obiectiva este acolo, in exterior, in lume.

Exista 3 categorii de fenomene incluse in aceasta sfera:

-ESP – perceptii extrasenzoriale posibile ca urmare a dinamizarii aspectului receptiv, lunar, Yin al fiintei; din aceasta categorie fac parte: intuitia, premonitia, clarviziunea, clarauditia s.a.

Din categoria de oameni care au asemenea capacitati fac parte mediumii, si in general persoanele foarte sensibile.

-PK – psihokinezie – fenomene psihokinetice prin care constiinta poate actiona fizic asupra materiei.

Aceste fenomene se realizeaza in urma dinamizarii aspectului emisiv, solar, Yang al fiintei.

Din aceasta categorie fac parte: levitatia, telekinezia, psihofotografia, materializarile, inedia. Oamenii care au asemenea capacitati sunt persoane cu o vointa foarte puternica.

-Fenomene sugestive privind supravietuirea dupa moartea corpului fizic, incluzand experientele din preajma mortii (NDE – “near death experiences”), aparitiile unor spirite si reincarnarea.

Pana avem de-a face cu aceste “intalniri” nocturne.

Scepticii le-au pus pe seama perceptiilor extrasenzoriale acute, iar optimistii le-au vazut ca pe niste “treceri”, experiente la limita dintre somn si realitate, dintre vis si reverie, limita subconstientului.

Indiferent cum am privi problema trebuie sa intelegem mai intai originea acestor fenomene iar apoi sa trecem la analizarea atenta a diverselor cazuri amanuntit diagnosticate.

 

Religia

In privinta originii, este foarte evident ca religia a avut un rol covarstitor in crearea lor.

Nu atat religia, cat miturile, legendele si povestile populare.

Inca din vremea vechiului Ierihon avem semnalate astfel de intalniri.

Se pare ca intreaga fabulatie se afla in spatele panzei de paianjen tesute de rabini in acele vremuri.

Luand spre analiza Kabbalah ebraica, Torah, Talmudul, Zoharul si nu numai vom observa ca toate aceste relatari isi au originea in mitul lui Lilith, prima femeie si deasemenea, prima sotie a lui Adam.

Izgonita de sotul ei, din motive “adamice” desigur, Lilith devine printr-o neferiita intorsura a sortii, sau prin prisma rabinilor mama demonilor succubus si incubus.

Cu timpul, povestirile despre ea devin din ce in ce mai sacabroase, perverse si nefondate.

Sa ne intrebam care a fost motivul decaderii.

Ce a simbolizat Lilith si izgonirea ei.

Ca si urmatoarea ei surata, care cedeaza sarpelui si ispitei, Lilith ar fi trebuit sa aiba o vina.

Care a fost aceea si oare invatatorii acelor timpuri au expus-o asa cum trebuia?

Oare urmasii au transmis-o si noi am receptionat-o asa cum trebuie?

Am inteles intr-totul sau ceva s-a pierdut pe drum?

Sa reluam putin povestea.

Adam si Lilith

In prima varianta a Bibliei foarte importanta era semnificatia cuvintelor.

Pentru ca traducerea a luat din sensul cuvintelor. Adam si Lilith – Adam si Eva.

Numele de Adam asa cum apare in Geneza – Domnul Dumnezeu a plamadit pe om/Adam din tarana pamantului si a suflat in narile lui suflare de viata si s-a facut omul/Adam fiinta vie“ – provine, de la tarana”, “pamant” Dumnezeu l-a plamadit pe Adam din “adama” deci, “cel pamantesc”.

Numele de “adam” este folosit in Biblie pentru om in general si ca nume colectiv pentru tot neamul omenesc.

Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindca este mama tuturor celor vii“.

Numele de Eva, inseamna “cea vie”, provenind din radacina (“a fi viu”).

Lilith – Conform legendei Cabala, Dumnezeu ar fi creat pe Adam si pe Lilith din tarana (“Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut” – Genesa 1:27)

Exista si alte relatari conform carora Adam si Lilith au fost conceputi ca frati gemeni, cea din urma cerand sa ii fie recunoscute drepturile a fost izgonita.

La musulmani, ea devine sotia Satanei.

Tot in Cabala ea se imperecheaza cu demonii avand copii cu acestia.

De aici deriva intreaga malformatie a adevarului pe care l-au scris parintii patriarhi.

 

Antichitatea

Destul de ciudat, dar in Antichitate a fii rapit de zeii Olimpului, a procrea cu monstrii Eladei, a fii purtat pe nori era o practica nicidecum obscura.

Exista zeci de astfel de relatari in mitologie si mitografie.

De la buddhisti la greci pana la precolumbieni.

Ce-i drept, grecii au dus la apoteoza impreunarea cu fiintele ceresti.

La fel si evreii, babilonienii si alte neamuri din Semiluna fertila care aveau legende despre impreunarea cu ingerii Domnului sau cu Uriasii acelor vremuri antediluviene.

Chiar in relatarile prebiblice Eva il insala pe Adam cu Sarpele.

 

Evul mediu

Tot din cauza Bisericii din ce in ce mai des in Evul Mediu s-a crezut ca aceste “intalniri” iau forma posesiunilor demonice.

Inchizitia a devenit celebra din cauza cazurilor judecate pe aceste baze putin probate si bineinteles probabile.

Acuzate de vrajitorie sau ca s-ar fi culcat cu insusi Diavolul sau cu genii de-ale acestuia, femeile erau arse pe rug.

Aici putem ajunge desigur si la conceptia maniacala a Evului Mediu despre erotism si sexualitate.

Conceptii sau mai bine zis prejudecati, tare morale bine inradacinate, traditie si fanatism religios.

In aceste cazuri, orice copil conceput cu o astfel de entitate malefica ar fi avut puteri speciale (de aici legenda lui Merlin, nasterea Antichristului).

Deasemenea, femeile posedate pe demon erau “insemnate” cu sigiliul acestuia, cel mai des un sarpe stilizat.

Lipsa educatiei, a tratamentului medical de specialitate (in cazul nevrozelor, epilepsiilor, bolilior psihice), fanatismul clerului au condus la episoade sangeroase precum cel din Harlem si arderea vrajitoarelor pe rug.

 

Explicatii medicale – Sleepparalysis

Psihologii refuza sa creada in existenta unor forte nevazute si cu puteri supranaturale.

Ei spun ca totul este absolut normal si ca trairile respective sunt declansate de o stare speciala a organismului, numita sleepparalysis.

Fenomenul de “sleepparalysis” este foarte intalnit, in special la fete si femei tinere.

Acestea primesc vizita unei entitati malefice, denumita incubus sau popular, zburator, care se poate finaliza cu un contact sexual violent si dureros.

Cauzele agresiunii pot fi mai multe: fie e vorba de o legatura psihica intre agresat si agresor fie intrarea victimei intr-o stare de rezonanta cu entitatea agresiva, pe fondul unui psihism necorespunzator frustrari sexuale, stari de furie, de deznadejde s.a.m. d – fie e vorba, pur si simplu, de o incarcatura malefica a locului unde se produce agresiunea.

Starea se produce de regula in timpul somnului, atunci cand legaturile nervoase catre membre se taie, pentru a impiedica starea de somnambulism.

Starea de paralizie se instaureaza fie putin mai devreme, cand omul este intre starea de trezie si somn, numita si stare hypnagogica fie putin mai tirziu, la trezire, in starea numita hypnopompica.

E ceea ce s-ar spune o nesincronizare a doua functiuni de baza ale organismului.

Oare cati nu-si amintesc de cosmaruri si de senzatiile traite in timpul acestora cand nimeni nu poate fugi sau fuge foarte greu?!

Cauza e aceeasi: sunteti in somn si nu aveti conexiune cu sistemul nervos care guverneaza mainile si picioarele.

Partea din creier care este vinovata de sleep paralysis o afecteaza si pe cea vecina cu ea, oferind omului senzatia ca langa el mai este cineva, ca nu este singur, ca se sufoca si ca aude respiratia unei alte persoane.

In cele din urma ramane la termenul pura fictiune?

Au aceste relatari si enigme disputate vreo baza reala?

Sunt ascunse doar in subconstientul nostru primitiv?

Sunt ele oare asemanatoare acelor arhetipuri tipice lui Jung?

Sunt insasi parte a sufletului si temerilor noastre?

Asta vom continua sa ne intrebam…

www.descopera.org