Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va rămâne doar cu Kievul și cinci regiuni, iar restul teritoriului va fi împărţit între România, Polonia, Rusia şi Turcia, a declarat liderul partidului „Marea Ucraina” într-un interviu acordat portalului de ştiri Bagnet.
Potrivit acestuia, România va dori să-și recâștige Basarabia, Polonia – Lvovul și Galiţia, Turcia – Crimeea, iar Rusia este oricând pregătită să anexeze zona de est. „În Istanbul, orice turist poate cumpăra o hartă unde Crimeea este vopsită în steagul turcesc, a amintit Igor Bercut. Iar în est, nu toţi votează neapărat pentru Rusia, ci pentru faptul că în acolo salariile şi pensiile sunt de trei ori mai mari”. Situaţia tensionată din interiorul ţării crează contextul ideal pentru provorările venite din exterior, consideră Bercut.
Totodată, directorul Departamentului pentru relaţia cu media de la Ministerul Afacerilor Externe a Ucrainei, Oleg Voloşin, a declarat că Ucraina nu vrea să-şi alipească Transnistria de teamă de a nu pierde Crimeea, transmite agenţia de ştiri ucraineană Rosbalt.
„Noi suntem pentru inviolabilitatea frontierelor din Europa, stabilite după al doilea război mondial, deoarece schimbările pot reprezenta o adevărată ameninţare pentru noi. Astăzi vom lua Transnistria, iar mâine Rusia ne va cere Crimeea, apoi românii vor pretinde Bucovina, iar Ungaria – Transcarpatia. Noi nu avem ce câştiga din condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov, altfel am pune sub semnul întrebării modalitatea de aderare a Ucrainei de vest”, a declarat oficialul ucrainean comentând informaţia de pe WikiLeaks conform căreia Rep. Moldova era pregătită în 2007 să renunţe la Transnistria, doar pentru a se uni cu România.
Conform notei InfoPrut, Ucraina a primit în perioada 1918 – 1954 din partea conducerii sovietice cca. 60% din actualul teritoriu: Republica Doneţk-Krivoroj (alipită Ucrainei de către bolşevici în 1918); Galiţia şi Lvovul (răpită Poloniei în 1939); Bucovina de nord şi sudul Basarabiei (teritorii româneşti răpite României în 1940); Transcarpatia (regiune anexată de sovietici şi aparţinând Cehoslovaciei); Crimeea (oferită drept cadou Ucrainei de către Hruşciov în 1954).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu