Daca Dumnezeu este plin de iubire, milos si drept, de ce multe milioane de oameni inocenti sufera in timp ce vinovatii prospera in libertate? Aceasta intrebare este aproape la fel de veche ca si umanitatea insasi, si raspunsul la ea este cam la fel de vechi. Totusi nu poate fi inteles decat printr-o metaforizare.
Cuvantul evreiesc pentru reincarnare este Gilgul Neshamot – ceea ce, literal, inseamna “roata sufletului”. Daca vrem sa vedem dincolo de aparenta incocentei pedepsite si a raului rasplatit cu prosperitate, trebuie sa privim spre aceasta vasta roata metaforica cu suflete presarate pe cadrul ei rotund ca si stelele pe marginea unei galaxii. Gilgul Neshamot este o roata care se invarteste in mod constant. Si in miscarea ei, suflete vin si pleaca intr-un ciclu al nasterii, mortii si renasterii.
Cuvantul evreiesc pentru reincarnare este Gilgul Neshamot – ceea ce, literal, inseamna “roata sufletului”. Daca vrem sa vedem dincolo de aparenta incocentei pedepsite si a raului rasplatit cu prosperitate, trebuie sa privim spre aceasta vasta roata metaforica cu suflete presarate pe cadrul ei rotund ca si stelele pe marginea unei galaxii. Gilgul Neshamot este o roata care se invarteste in mod constant. Si in miscarea ei, suflete vin si pleaca intr-un ciclu al nasterii, mortii si renasterii.
Acelasi proces se petrece in interiorul corpului omenesc in decursul unei singure vieti. Nasterea, cresterea, reproducerea si moartea – cele vechi produc viata noua, dand continuitatea formei fizice. Intelegerea acestui proces la nivel fizic este cheia catre adevarata perspectiva asupra continuum-ului vietii. Totusi majoritatea din cei care iau in considerare acest lucru vor fi surprinsi de cantitatea de informatie care e luata ca adevarata fara a fi insa cu adevarat trecuta printr-un process real de gandire.
Intreaga directie a evolutiei fizice este de la simplu la complex. La un capat al seriei organice se afla celula singura. La celalalt capat este trupul uman extraordinar de complex, cu nenumaratele lui celule organizate in organe, oase, vaste retele de nervi, tesutul cerebral. Trupurile noastre pun in scena in mod constant aceasta progresie. Creierul unui bebelus are o capacitate foarte mica de constienta, dar pe masura ce copiii cresc, mintile lor devin din ce in ce mai formidabile – nu atat datorita cresterii in inaltime sau greutate cat in virtutea unei constiente care devine in mod constant tot mai puternica. In cele din urma, la varste inaintate, puterea constientei scade din nou – pana cand, la moarte, instrumentul constientei, creierul, este distrus. Dar aceasta distrugere nu se extinde la suflet si nici macar la constienta insasi. Numai instrumentul a incetat sa mai existe. Procesul de evolutie continua, si intelegerea acestui lucru este esentiala pentru a intelege conceptul reincarnarii.
Peste tot in natura, formele minerale sunt distruse pentru a furniza hrana pentru plante. Plantele sunt in schimb sacrificate pentru animale, si animalele sunt sacrificate pentru om. Din punct de vedere fizic, natura nu pare a fi decat putin mai mult decat un abator. De vreme ce naturii in mod clar ii pasa atat de putin de trupurile fizice, este fireasca intrebarea daca exista vreun rost pe termen lung.
Totusi, ceva in universul nostru intretine continuumul. Cresterea, ca o roata, nu are inceput, nici sfarsit. Dar a privi viata doar ca pe un inceput si un sfarsit este asemanator cu a privi un copac din padure si a spune ca acela este singurul copac. Prinsi in continuum-ul timpului si miscarii, noi putem sa ne pierdem cu usurinta raporturile. Totul in viata, fara nici o exceptie, functioneaza ca o roata. Si totusi majoritatea oamenilor gasesc imposibil sa priveasca dincolo de momentul prezent. Le este imposibil sa vada ca prin faptul ca venim pe pamant de multe ori, adunam experienta si trecem de la un nivel la altul, exact asa cum s-a intamplat cand eram copii si cresteam.
In trecut, societatile primitive au evoluat dintr-o civilizatie de baza catre ceea ce s-ar putea numi o civilizatie morala. Ceea ce am cules, bun sau rau, este o progresie continua de experiente care poate fi vazuta ca si o incarnare urmand o alta incarnare. Crestem continuu de la societati agrare catre orase, de la razboi la pace si la razboi din nou, fara a vedea vreodata cu adevarat dincolo de locul pe care il ocupam pe cadrul rotii. Acceptam orbeste miscarea rotii care constituie vietile noastre fara macar a ne intreba catre ce sfarsit se indreapta. Dar ne aflam in zorii unei noi ere, si toate aceste lucruri sunt pe cale sa se schimbe.
Acum ca traim in Era Varsatorului, invataturile Cabbalei sunt disponibile pentru toti cei care au dorinta sa invete. Datorita volumului mereu in crestere de Lumina care a venit catre noi din intelepciunile trecutului, noi inaintam din intunecime spre o noua constienta a unei miscari spre eternitate, miscare care deja se petrece (a inceput sa se petreaca). Acum suntem capabili, daca alegem astfel, sa prindem a intelege conceptul participarii sufletului la invartirea rotii, fara limita identificarii cu un anumit corp fizic.
Pentru ca Era Varsatorului este cu adevarat Era Iluminarii, acum poate fi posibil chiar si pentru cei mai sceptici dintre noi sa intelegem ca ceea ce am dobandit in vietile anterioare ramane cu noi astazi. Am putea chiar indrazni sa spunem ca oameni care au aflat de aceste lucruri in trecut au revenit in aceasta viata cu cunostinte si experiente pe care sa le impartaseasca acestei ere.
Sa revenim la nedreptatea frustranta a nedreptatii umane. De departe se poate observa ca sursele de suferinta cel mai des intalnite sunt boala si varsta inaintata. Cu toata dezvoltarea noastra stiintifica, in lupta impotriva acestor doi adversari, noi nu am ajuns nici macar sa le zagriem suprafata daramite sa-i invingem. Nici nu am facut vreun progres in a rezolva ghicitoarea mortii insesi. Focul , indundatiile , bolile si alte dezastre sunt numai amenintari exterioare pentru pace, fericire si viata. In interior se aud urletele bataliilor contra egoismului, stupiditatii, frivolitatii, ipocriziei si lacomiei – toate nesfarsite surse de durere. Momentele de disperare sunt presarate cu zboruri ale fanteziei, cu euforii inalte, cu speranta rabdatoare ca in centrul tuturor acestora exista un refugiu de iubire, frumusete si intelegere. Totusi roata se intoarce, lasandu-ne sa ne luptam intr-o mocirla de confuzie, intrebandu-ne mereu care e scopul. “Cine sunt eu? De ce sunt aici? Unde ma duc?”
Pana cand aceste intrebari de baza ale ale existentei nu primesc raspuns, nu se poate primi nici un alt raspuns. Pana cand motivele durerii nu au fost elucidate, nimic nu poate fi explicat. Pana cand nu se da socoteala si pentru suferinta celor mai nesemnificative creaturi, nu s-a dat socoteala pentru nimic, iar intelegerea noastra filosofica asupra vietii ramane dureros de incompleta.
Raspunsul la toate acestea este unul singur : karma creata de fiecare om, in decursul vietilor lui successive.
Scopul este perfectionarea continua a sufletului, ceea ce nu se poate face intr-o singura viata, intrucit sufletul trebuie sa treaca prin mii si mii de trairi si experiente, pina sa ajunga sa spuna ca “le-am trait pe toate”.
Omul greseste, isi face o karma negativa, si trebuie sa se reincarneze din nou ca sa platesca pentru greseala sa.
Sau, face fapte bune, ceea ce se contabilizaza in Arhivele Akashice ca si un cistig, o caliliate a sufletului, cu care merge inainte in alta viata , care va fi mai usoara.
Acesta este esenta REINCARNARII.
Intreaga directie a evolutiei fizice este de la simplu la complex. La un capat al seriei organice se afla celula singura. La celalalt capat este trupul uman extraordinar de complex, cu nenumaratele lui celule organizate in organe, oase, vaste retele de nervi, tesutul cerebral. Trupurile noastre pun in scena in mod constant aceasta progresie. Creierul unui bebelus are o capacitate foarte mica de constienta, dar pe masura ce copiii cresc, mintile lor devin din ce in ce mai formidabile – nu atat datorita cresterii in inaltime sau greutate cat in virtutea unei constiente care devine in mod constant tot mai puternica. In cele din urma, la varste inaintate, puterea constientei scade din nou – pana cand, la moarte, instrumentul constientei, creierul, este distrus. Dar aceasta distrugere nu se extinde la suflet si nici macar la constienta insasi. Numai instrumentul a incetat sa mai existe. Procesul de evolutie continua, si intelegerea acestui lucru este esentiala pentru a intelege conceptul reincarnarii.
Peste tot in natura, formele minerale sunt distruse pentru a furniza hrana pentru plante. Plantele sunt in schimb sacrificate pentru animale, si animalele sunt sacrificate pentru om. Din punct de vedere fizic, natura nu pare a fi decat putin mai mult decat un abator. De vreme ce naturii in mod clar ii pasa atat de putin de trupurile fizice, este fireasca intrebarea daca exista vreun rost pe termen lung.
Totusi, ceva in universul nostru intretine continuumul. Cresterea, ca o roata, nu are inceput, nici sfarsit. Dar a privi viata doar ca pe un inceput si un sfarsit este asemanator cu a privi un copac din padure si a spune ca acela este singurul copac. Prinsi in continuum-ul timpului si miscarii, noi putem sa ne pierdem cu usurinta raporturile. Totul in viata, fara nici o exceptie, functioneaza ca o roata. Si totusi majoritatea oamenilor gasesc imposibil sa priveasca dincolo de momentul prezent. Le este imposibil sa vada ca prin faptul ca venim pe pamant de multe ori, adunam experienta si trecem de la un nivel la altul, exact asa cum s-a intamplat cand eram copii si cresteam.
In trecut, societatile primitive au evoluat dintr-o civilizatie de baza catre ceea ce s-ar putea numi o civilizatie morala. Ceea ce am cules, bun sau rau, este o progresie continua de experiente care poate fi vazuta ca si o incarnare urmand o alta incarnare. Crestem continuu de la societati agrare catre orase, de la razboi la pace si la razboi din nou, fara a vedea vreodata cu adevarat dincolo de locul pe care il ocupam pe cadrul rotii. Acceptam orbeste miscarea rotii care constituie vietile noastre fara macar a ne intreba catre ce sfarsit se indreapta. Dar ne aflam in zorii unei noi ere, si toate aceste lucruri sunt pe cale sa se schimbe.
Acum ca traim in Era Varsatorului, invataturile Cabbalei sunt disponibile pentru toti cei care au dorinta sa invete. Datorita volumului mereu in crestere de Lumina care a venit catre noi din intelepciunile trecutului, noi inaintam din intunecime spre o noua constienta a unei miscari spre eternitate, miscare care deja se petrece (a inceput sa se petreaca). Acum suntem capabili, daca alegem astfel, sa prindem a intelege conceptul participarii sufletului la invartirea rotii, fara limita identificarii cu un anumit corp fizic.
Pentru ca Era Varsatorului este cu adevarat Era Iluminarii, acum poate fi posibil chiar si pentru cei mai sceptici dintre noi sa intelegem ca ceea ce am dobandit in vietile anterioare ramane cu noi astazi. Am putea chiar indrazni sa spunem ca oameni care au aflat de aceste lucruri in trecut au revenit in aceasta viata cu cunostinte si experiente pe care sa le impartaseasca acestei ere.
Sa revenim la nedreptatea frustranta a nedreptatii umane. De departe se poate observa ca sursele de suferinta cel mai des intalnite sunt boala si varsta inaintata. Cu toata dezvoltarea noastra stiintifica, in lupta impotriva acestor doi adversari, noi nu am ajuns nici macar sa le zagriem suprafata daramite sa-i invingem. Nici nu am facut vreun progres in a rezolva ghicitoarea mortii insesi. Focul , indundatiile , bolile si alte dezastre sunt numai amenintari exterioare pentru pace, fericire si viata. In interior se aud urletele bataliilor contra egoismului, stupiditatii, frivolitatii, ipocriziei si lacomiei – toate nesfarsite surse de durere. Momentele de disperare sunt presarate cu zboruri ale fanteziei, cu euforii inalte, cu speranta rabdatoare ca in centrul tuturor acestora exista un refugiu de iubire, frumusete si intelegere. Totusi roata se intoarce, lasandu-ne sa ne luptam intr-o mocirla de confuzie, intrebandu-ne mereu care e scopul. “Cine sunt eu? De ce sunt aici? Unde ma duc?”
Pana cand aceste intrebari de baza ale ale existentei nu primesc raspuns, nu se poate primi nici un alt raspuns. Pana cand motivele durerii nu au fost elucidate, nimic nu poate fi explicat. Pana cand nu se da socoteala si pentru suferinta celor mai nesemnificative creaturi, nu s-a dat socoteala pentru nimic, iar intelegerea noastra filosofica asupra vietii ramane dureros de incompleta.
Raspunsul la toate acestea este unul singur : karma creata de fiecare om, in decursul vietilor lui successive.
Scopul este perfectionarea continua a sufletului, ceea ce nu se poate face intr-o singura viata, intrucit sufletul trebuie sa treaca prin mii si mii de trairi si experiente, pina sa ajunga sa spuna ca “le-am trait pe toate”.
Omul greseste, isi face o karma negativa, si trebuie sa se reincarneze din nou ca sa platesca pentru greseala sa.
Sau, face fapte bune, ceea ce se contabilizaza in Arhivele Akashice ca si un cistig, o caliliate a sufletului, cu care merge inainte in alta viata , care va fi mai usoara.
Acesta este esenta REINCARNARII.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu