>
Fiecare ţarã îşi are eroii sãi: unii sunt personaje de-a dreptul fictive, create din dorinţa de a da o altã formã realitãţii, în timp ce alţii sunt personaje inspirate din faptele unor oameni reali, eroi prea puţin cunoscuţi ai unor timpuri din ce în ce mai îndepãrtate. În cinematografia româneascã, un astfel de personaj este comisarul Moldovan.
Cât de real este însã profilul acestui Corrado Cattani al românilor? Ei bine, poate spre surprinderea multor oameni, personajul a fost creat dupã doi comisari adevãraţi: Gheorghe Cambrea (unchiul regizorului Sergiu Nicolaescu) şi Eugen Alimãnescu. Cei doi au lucrat împreunã la rezolvarea celor mai mari crime petrecute în Bucureştiul anilor ’50 de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial. Fiecare dintre aceştia a inspirat personajul comisarului Moldovan imprumutând din caracteristicile ce le-au adus faima în acele vremuri.
Eugen Alimanescu este arhetipul justiţiarului incoruptibil, loial convingerilor sale pânã la final. Prea puţin cunoscutã persoana sa, comisarul a fost readus în atenţia românilor datoritã cãrţii colonelului Traian Tandin «Jafuri celebre în România», orice informaţie apãrutã ulterior în mass-media fãcând referire la aceasta.
Oricând era vorba despre un caz greu fie datoritã modului de operare fie din punct de vedere politic, Alimãnescu era cel cãruia îi era înmânat în cele din urmã. Ce a determinat aceastã încredere într-un singur om, într-o perioadã în care crime dintre cele mai oribile erau la ordinea zilei? Nãscut pe 26 iulie 1916 în Slatina, Alimãnescu prinde din plin anii celei de-a doua conflagraţii mondiale, servind pe frontul din URSS în cadrul serviciului de transmisiuni. Având pregãtirea militarã cãpãtatã pe front, la terminarea rãzboiului cere sã se alãture forţelor de ordine din Bucureşti. Este numit comisar-şef la Prefecturã având sub supraveghere cartierele Ferentari, Petre Ispirescu, Rahova şi Sebastian.
Realizand cã nu se poate baza pe poliţiştii corupţi din jur, abordeazã problema criminalitãţii într-un stil propriu. Formeazã un grup numit «Fulger» alcãtuit din 22 de tineri aleşi de cãtre el şi pregãtiţi spre a interveni în situaţii cât mai periculoase. In fruntea brigãzii «Fulger» începe curãţarea strãzilor din Bucureşti, însã nu opereaza arestãri, confruntãrile – adevãrate lupte de stradã în stilul Al Capone vs. Elliot Ness, se încheiau odatã cu moartea celor urmãriţi. Multe dintre cazurile sale având şi încãrcãturã politicã, Alimãnescu documenta foarte bine finalul acţiunilor, motivând prin deschiderea focului de cãtre criminali sau rezistenţa la arest.
Traian Tandin a realizat o arhivã a cazurilor anchetate de comisarul Alimãnescu, multe dintre acestea ocupând un loc în topul celor mai notorii criminali români conceput de revista Descoperã.
Comisarul Alimãnescu nu s-a rezumat însã la simple acţiuni de stradã, ci a elaborat o întreagã strategie de combatere a criminalitãţii. ªia asigurat mediatizarea cât mai mare a acţiunilor sale, având proprii reporteri care îl urmau la fiecare acţiune intreprinsã, fãceau fotografii şi relatau pe larg întâmplãrile, a doua zi, în rubrici special create : «Brigada lui Alimãnescu în acţiune » şi «Întâmplãri in capitalã». Efectul era unul dublu, dând un semnal bandelor înarmate dar în acelaşi timp şi liniştind populaţia. Comisarul de fier Supranumit «Comisarul de Fier», acesta a devenit în scurt timp o legendã.
Cu siguranţã, sfârşitul are parte de încãrcãturã de tragism şi de mister specificã unui astfel de om. Concret nu se ştie care a fost acesta, însã cea mai unanim acceptatã versiune este cea propusã de Traian Tandin în cartea sa, conform cãreia, Alimãnescu ar fi fost trimis la Sinaia sã ancheteze jaful unei vile.
Ulterior, descoperã responsabilii ca fiind un grup de ofiţeri ruşi pe care îi invitã la o discuţie. Insã, din locaţia în care aceasta trebuia sã aibã loc, unul nu a mai ieşit în viaţã, fiind cu toţii împuşcaţi. Atiunea petrecându-se pe fundalul ocupatiei sovietice, comisarul este astfel arestat de ruşi însã, în drum spre penitenciar «se sinucide» cãzând din tren.
O certitudine rãmâne însã faptul cã România a avut un Justiţiar în persoana comisarului Eugen Alimãnescu, într-o perioadã în care crimele scãpaserã de sub control. Un om cu un curaj teribil a reuşit sã punã capãt terorii în Bucureşti şi sã restabileascã ordinea.
Dupã ani de la acele evenimente, persoana sa a inspirat un erou de film, fãcând astfel ca generaţii întregi sã îşi aducã aminte de ce a însemnat curajul, loialitatea şi determinarea într-o lume în care aceste lucruri pãreau pierdute Invicinbilul limãnescu În perioada de dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, amnistierea plevei societãţii din închisori duce la un haos total în Capitalã, aceasta fiind terorizatã de cãtre bandele de rãufãcãtori. "Comisarul de fier", Eugen Alimãnescu, s-a înscris în istorie ca fiind cel care a pus frâne criminalitãţii într-o perioadã în care dezordinea guverna Bucureştiul şi regulile nu mai erau deloc respectate. In acea vreme poliţia avea mare nevoie de oameni, deoarece era o lipsã acutã de poliţişti calificaţi, iar crimele şi tâlhãriile se înmulţiserã peste mãsurã.
Cea mai periculoasã zonã a Capitalei era formatã din rãu-famatul Ferentari (Câmpul Veseliei), cartierele Rahova, Sebastian şi Petre Ispirescu, pline de criminali înarmaţi. In presa anilor ’45 -’47, Cãpitanul Eugen Alimãnescu, denumit "Comisarul de fier", era descris de cãtre jurnaliştii acelor timpuri cu admiraţie pentru faptele sale: "de la o vreme, cronicile noastre poliţiste, în cari înainte îşi gãseau loc, – pe una, douã sau trei coloane, – drame sentimentale, mici amoruri, cari sfârşeau fie pe patul unui spital, fie la morgã, furturi mãrunte sau câte-un foc pe ici, pe colo, au devenit adevãrate reportagii de rãzboi şi pe drept cuvânt pentru cã ele oglindesc desfãşurarea unor lupte îndârjite, ce se duc între bandiţi şi poliţişti, aceştia din urmã fiind în plinã ofensivã, conduşi de cel mai cutezãtor poliţist pe care l-a avut cândva Capitala: şeful-poliţai Eugen Alimãnescu", nota Mihail Ghimici, în periodicul Universul. Forţele Binelui… Alimãnescu, dintr-un simplu scrib, el fiind pregãtit din şcoalã pentru a urma o carierã de contabil, devine un foarte agil vânãtor de rãufãcãtori.
El realizeazã cã, utilizand foştii poliţişti corupţi, nu va avea nici o şansã sã-şi îndeplineascã misiunea de apãrãtor al ordinii şi legii şi, prin urmare, îşi formeazã faimoasa echipã "Fulger". Devine renumit la conducerea brigãzii sale formate din 22 de tineri justiţiari, aleşi chiar de comisar şi antrenaţi pentru a interveni în cele mai periculoase situaţii. "Forţele binelui", cum mai era brigada numitã, avea în dotare automobile de intervenţie rapidã şi pistoale automate cu care acţionau şi repurtau nenumãrate victorii împotriva "armatei întunericului", aşa cum au denumit ziarele "aceste bande de ticãloşi, care jefuiesc ca în codru, împrãştiind moartea pe oriunde trec".
Alimãnescu descoperã cã, sub diferite pretexte, orice criminal cu bani putea mitui judecãtorii şi astfel îşi obţinea libertatea. ªi mai mult, dosarul cu pricina dispãrea fãrã urmã. El încerca sã gãseascã o metodã care sã punã capãt infracţiunii din Bucureşti şi cum îi prindea pe rãufãcãtori, nu-i mai aresta, ci îi împuşca pe loc.
Dupã aceea, fãcea raport cã individul nu se supusese la somaţii, cã încercase sã fugã de sub escortã sau cã ripostase cu arma în mânã. Fãcea totul ca la carte, respectând procedura, ca nu cumva sã existe mai apoi discutii. "Invincibilul", cum mai era supranumit Alimãnescu, ajunsese inamicul numãrul unu nu numai al tâlharilor şi criminalilor, dar şi al magistraţilor, avocaţilor şi poliţi ştilor corupţi. Primea nenumãrate ameninţãri cu moartea.
El nu le lua în seamã, dar oamenii lui da, pãzindu- l pe rând la secţie pe timp de noapte. Faptele brave ale lui Alimãnescu şi ale echipei "Fulger" erau cunoscute cel mai adesea din cele mai mari ziare ale vremii, avea el oamenii lui de la redacţiile cotidianelor pe care ii lua peste tot, noapte sau zi. Rubricile lor, "Brigada lui Alimãnescu în acţiune" sau "Intâmplãri din Capitalã", fiind cele mai citite.
Dupã ce lichida o bandã înarmatã, Alimãnescu punea un carton lângã cadavre, pe care scria: "Bandiţi ucişi în luptã cu Brigada Alimãnescu". Fotografiile erau publicate în toate ziarele şi astfel efectul scontat de comisar era obtinut. Printre cele mai de seamã fapte ale lui Alimãnescu se numãrã capturarea celor doi comisari-şefi, foşti spãrgãtori, pe numele lor Voinescu şi Cairo. Cei doi fuseserã puşi în funcţii la Circumscripţiile I şi II de poliţie ale Capitalei de cãtre Teohari Georgescu, fost deţinut şi el, care, ajuns în funcţia de adjunct al ministrului de Interne, se gândeşte cã cei mai buni "şpringari pot deveni la fel de buni gabori".
Aşa cum bine zice vechiul proverb "lupu-şi schimbã pãrul, dar nãravul ba", cei doi comisari, la numai o sãptãmânã de la numire comit prima lor ispravã, o spargere la sucursala Bãncii Naţionale din Braşov, urmându-i în scurt timp şi alte spargeri de acest gen. Cei doi tâlhari lãsau în urma lor victime, dar şi amprente digitale şi astfel i-a fost destul de uşor lui Alimãnescu sã le recunoascã stilul de acţionare. Comisarul, împreunã cu fratele sãu, Constantin, purcede la prinderea celor doi comisari-hoţi în flagrant.
Informat despre urmãtoarea spargere a celor doi, Alimãnescu pune la cale o ambuscadã, în urma cãreia, nemaiavând scãpare, cei doi comisari- spãrgãtori aleg sã se împuşte reciproc. Sfârşitul… Traian Tandin, povesteşte în cartea sa, "Jafuri celebre în România", finalul unei cariere de legendã. "In ceea ce priveşte adevãratul sfârşit al comisarului Eugen Alimãnescu, el rãmâne pentru cercetãtorii de astãzi un mister (…) s-au vehiculat mai multe variante în acest sens (…) Noi o alegem pe cea mai verosimilã (…). Eugen Alimãnescu a fost trimis la Sinaia sã se ocupe de identificarea tâlharilor care au jefuit o vilã a unui aristocrat foarte bogat. Astfel, (…) dupã investigaţiile de rigoare, a ajuns la concluzia cã autorii furtului sunt un grup de ofiţeri sovietici. (…), i-a invitat pe respectivii ofiţeri în vila pe care o prãdaserã. Numai cã, de acolo, n-a mai ieşit nici unul viu, toţi fiind lichidaţi prin împuşcare.
Urmarea: acest spirit «justiţiar», Alimãnescu, nu a mai fost inţeles şi acceptat, ruşii arestându-l. Mai departe, soarta acestui vestit comisar a fost pecetluitã, în sensul cã, fiind transportat într-un vagon-penitenciar spre o puşcãrie din ţarã, el ar fi «cãzut» din tren…".
Cornel PREDEANU
preluare de pe: http://realitateaoltului.ro/saptamanal/actualitate548.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu