Paul Krugman, analist, eseist şi publicist, câştigător al premiului Nobel pentru economie în 2008, a declarat într-o intervenţie televizată că un atac extraterestru ar obliga acum forţele economice suverane să se coalizeze şi să depăşească situaţia economică mondială.
“Dacă am descoperi că, de exemplu, extratereştrii plănuiesc să ne atace şi este nevoie de construcţii de apărare pentru a contracara ameninţarea anti-pământeană, iar inflaţia şi deficitul bugetar vor ocupa locul al doilea al preocupărilor noastre, criza s-ar sfârşi în 18 luni,” a spus Krugman.
Acesta a discutat despre măsurile necesare la nivel mondial pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare împreună cu economistul Ken Rogoff de la Universitatea Harvard în cadrul emisiunii “Fareed Zakaria GPS” pe postul britanic de televiziune CNN.
Krugman a vorbit despre aceleaşi rezolvări pe care le-a considerat mereu valabile. El a declarat că cel de al Doilea Război Mondial a dus la încetarea Marii Crize şi a glumit că şi astăzi este nevoie de ceva similar.
“Era un episod crepuscular ca acesta în care oamenii de ştiinţă inventează un atac extraterestru pentru a reda pacea în lume” a susţinut acesta pentru a-şi argumenta poziţia pro-keynesiană.
Business Insider, prin vocea jurnalistului său Eric Falkenstein, scrie în replică:
“Dacă într-adevăr nu le pasă pe ce sunt cheltuiţi banii, de ce nu reduc taxele în mod egal pentru toată lumea? Ar fi mult mai simplu şi mai rapid. Bănui că adevăratul obiectiv este redistribuirea, iar valori mai scăzute ale taxelor pentru toată lumea în mod egal ar fi o măsură regresivă pentru unii, chiar dacă ar părea proporţional egală. Din păcate,aceasta confirmă maxima pe care am învăţat-o în timpul proceselor mele – o dispută nu este niciodată despre ceea ce spune cel mai zelos adept al ei că este. În acest caz, adevărata dorinţă a keynesienilor este să redistribuie bogăţia prin intermediul puterii de guvernământ, dându-le birocraţilor mai multă putere asupra burghezilor. Dacă lucrurile ar sta diferit, ar fi prea uşor să stimulăm economia pe termen scurt după modelul lor de economie.”
Paul Krugman a făcut referire la o invazie extraterestră doar ca exemplu, însă au fost unii oameni (adepţi ai unei teorii conspiraţioniste numită “Project Blue Beam” care susţine că guvernământul american va creea impresia unui atac extraterestru fals pentru a ocupa întreaga lume,în aşa-numitul “One World Government”) să-i considere comentariile ca parte a unei conspiraţii care doreşte înrobirea lumii prin intermediul unui fals atac extraterestru.
Iata comentariul Pr. Vasile postat la articolul STIRILE ZILEI (21.08.2011):
Chestia cu invazia extraterestra este faza urmatoare dupa lupta impotriva terorismului.
Ca planurile de instaurare a NOM sa mearga inainte este nevoie mereu de un dusman pe masura. Acum ca se stie ca terorismul isi are sediul in Israel si SUA, este nevoie de un alt dusman care sa-i faca pe guvernanti sa justifice aderarea la planurile NOM. Si acest dusman trebuie inventat: extraterestrii.
Pr. Vasile
Comentariu saccsiv:
Iata si ce declara Henry Kissinger, la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991:
“Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial.“
Asadar, pot folosi invazia extraterestra pe post de bau bau. Noi ortodocsii stim insa ca extraterestrii sunt draci, asa ca ei pot merge la un moment dat la doua capete. Adica la momentul oportun sa schimbe tema si sa spuna: ET e cumsecade. Mai ales cand vor prezenta solutia la intregul cumul de crize (foamete, razboi, revolutie): GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE, terenul pregatit pentru antihrist.
Despre Blue Beam, cititi va rog si:
VIDEO (si transcriptul): Proiectul NASA – BLUE BEAM
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu