Căutăm în continuare o explicaţie pentru dezlegarea enigmei sferelor ce apar pe unele fotografii, fenomen despre care s-au emis nenumărate ipoteze.
Unele dintre acestea sînt cuprinse în cartea The Orb Project de Miceal Ledwith, doctor în teologie şi drept, şi Klaus Heineman, doctor în fizică.
Cartea a apărut şi în limba română, sub titlul Proiectul Sfera, la Librăria Ezoterică din Braşov, o instituţie prestigioasă, care abordează nenumărate subiecte din lumea de dincolo de noi.
Autorii respectivei lucrări susţin că sferele ce apar în imaginile fotografice nu reflectă o lumină exterioară, cum este cea de la bliţ, de exemplu, ci emit o lumină proprie, chiar din interiorul lor.
Acest fenomen s-ar datora ionizării, proces care se produce în situaţia în care electronii unui atom, loviţi de un neutron sau de altă formă energetică, sar de pe o orbită pe alta, transformînd astfel atomul respectiv în ion pozitiv sau negativ, după cum acumulează sau pierde electronii.
Cînd ionizarea are loc în interiorul acestor sfere, ele devin fluorescente.
Dar fluorescenţa este o proprietate caracteristică elementelor reale, detectabile prin diverse procedee. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că sferele acelea chiar există în atmosferă, chiar dacă noi nu le percepem cu ochiul liber.
In fond, nu trebuie să ne mirăm, deoarece în jurul nostru sînt miliarde de vietăţi, din lumi necunoscute încă bine de om, ce nu pot fi văzute decît cu aparatură electronică.
Fluorescenţa este cea care generează forma, mărimea, culoarea şi intensitatea acestor enigme fotografice, dar explică şi apariţia şi/sau dispariţia lor de pe fotografiile făcute în serie, asupra aceluiaşi loc sau obiectiv, cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii, la intervale extrem de scurte de timp.
Lumea de dincolo de lume
Intr-una dintre emisiunile televizate, redactorii revistei noastre au afirmat că „există şi alt fel de sfere, pătrate”, expresie care, neînţeleasă de unii telespectatori, a dat naştere la interpretări de genul:
„Ăştia sînt nişte ageamii. Ori sînt sfere, ori sînt pătrate“.
Exprimarea a fost însă alegorică, în realitate aceste energii necunoscute manifestîndu-se şi sub aspectul unor nori luminoşi, pătrate, hexagoane sau alte forme geometrice, care nu mai pot fi puse pe seama impurităţilor din atmosferă, ştiut fiind că, în natură, forma ideală este sfera.
De multe ori, acestea au luat aspectul unor obiecte aflate în apropierea lor, ca şi cum ar fi vrut să ne arate că înţeleg ce este în lumea noastră.
Autorii lucrării menţionate la început susţin că intensitatea, culoarea, mişcarea acestora pot fi declanşate de lumina bliţului, care devine astfel un stimul electromagnetic.
Părăsind ideile din cartea respectivă, vom încerca să facem o analiză proprie şi emitem ipoteza că, deşi pare greu de crezut, unele sfere pot apărea nu numai la lumina lămpii electronice a aparatului de fotografiat, ci şi sub impulsul gîndului persoanei care fotografiază.
După cum se ştie, pe timpul procesării informaţiilor, creierul omenesc generează biocîmpuri electromagnetice.
Aşa cum lumina, care este o radiaţie electromagnetică, poate declanşa apariţia sferelor, tot aşa şi biocurenţii umani şi cîmpurile electromagnetice generate de aceştia pot duce la aceeaşi manifestare.
Mergînd pe firul ipotezei noastre, putem afirma că, dacă lumina se compune dintr-un cîmp electric şi unul magnetic, orientate perpendicular unul pe celălalt, ambele variabile în timp şi spaţiu, atunci sferele despre care vorbim, care au o lumină proprie, pot fi purtătoarele unor informaţii stocate electromagnetic.
Mai mult, undele electromagnetice reale se pot descompune în unde elementare cu următoarele caracteristici:
l Frecvenţă – care determină culoarea pe care o percepe ochiul uman. Culorile undelor elementare sînt pure, nu se întîlnesc liber în natură şi nu pot fi reproduse de om. Culorile văzute de noi în fotografii, picturi, televizoare, cinematografe ş.a.m.d. sînt departe de perfecţiunea celor din undele primare.
l Amplitudine – care este o variaţie a cîmpului electric şi a celui magnetic. Acesta dă strălucire aparentă unei surse de lumină.
l Polarizare – în cadrul luminii vizibile, vectorul cîmpului electric şi cel al cîmpului magnetic sînt perpendiculare între ele şi amîndouă sînt perpendiculare pe direcţia de propagare a undei de lumină.
Această proprietate permite mişcarea în jurul propriei axe şi a celei a direcţiei de deplasare. Sferele despre care discutăm au o culoare proprie, au frecvenţă, luminozitate, strălucire, deci au amplitudine şi polarizează, adică se pot roti şi mişca în plan vertical şi orizontal, lucru constatat pe fotografiile în care acestea apar cu locuri schimbate sau dispar complet.
Este deci evident că, în cele mai multe cazuri, ceea ce vedem pe unele fotografii sînt nişte entităţi electromagnetice avînd caracteristici specifice. Presupunînd că am găsit totuşi un răspuns la întrebarea „ce sînt aceste sfere”, sîntem încă departe de a formula o părere clară despre locul de unde vin şi cine le trimite.
Revenim la Proiectul Sfera , unde cei doi oameni de ştiinţă susţin că, dacă sferele sînt cîmpuri energetice de un anume fel şi dacă produc radiaţie, chiar parţial în infraroşu, atunci ele vin dintr-o lume care are lungimea de undă a luminii infraroşii sau dincolo de ea.
Cu alte cuvinte, aceste sfere vin din dimensiuni spaţio-temporale care au niveluri de frecvenţe superioare lumii noastre pămîntene.
Forţînd puţin nota, autorii respectivi mai susţin că, dacă aceste apariţii pot fi detectate sub forme luminoase, adică de unde electromagnetice şi dacă mişcarea lor este controlată, dirijată, atunci ele sînt emanaţia unor fiinţe spirituale din alte dimensiuni.
Iată, aşadar, o posibilă explicaţie privind locul de unde pot veni aceste enigmatice forme de energie şi cam cine ar fi cei care le generează.
Ajunşi în acest punct, trebuie să ne punem din nou întrebarea: am lămurit enigma sferelor care apar pe unele fotografii?
Răspunsul nostru este nu!
Autorii Proiectului Sfera s-au limitat la a vedea doar partea frumoasă a lucrurilor, dar în natură există nu numai frumoasele sfere, oarecum inofensive, care apar pe imaginile fotografice.
In seara zilei de 23 ianuarie 1974, ora 20.30, locuitorii din Bala, Llondrillo şi Llanderfel, Marea Britanie, au fost speriaţi de o puternică explozie, care s-a resimţit la distanţe foarte mari.
Zgomotul a fost identic cu acela produs în ţara noastră la Comăneşti , în judeţul Bacău, pe 20 aprilie 2006, ora 9.00, fenomen despre care v-am vorbit în articolul Enigma de la Comăneşti , publicat în Lumea misterelor nr. 6/2006.
Britanicii au văzut atunci pe cer o uriaşă sferă luminoasă, pulsatorie, a cărei culoare se schimba din roşu în galben şi apoi în alb. Alte sfere mai mici, tot luminoase, se roteau în jurul ei.
Nici în ziua de azi nu s-a găsit vreo explicaţie pentru acel fenomen.
In toamna anului 2008, ufologul rus Dmitri Volubiev, din Verknaia Salda, un orăşel din Ural, a fost chemat să investigheze un caz deosebit.
O sferă mare, care nu producea niciun zgomot, s-a plimbat pe deasupra localităţii, lucru confirmat de mai mulţi cetăţeni, inclusiv de un tînăr care, în acel moment, zbura cu o parapantă. I
n fine, există mărturiile unor observatori care susţin că au văzut nişte sfere, pe care le-au numit vectori energetici programaţi, ce au avut comportări agresive.
O concluzie finală?
Sferele există, de la cele invizibile pentru ochiul uman, surprinse doar pe imaginile fotografice, pînă la cele care se plimbă pe cer, toate de mărimi, culori şi străluciri diferite.
Indiferent că sînt unde electromagnetice sau obiecte zburătoare neidentificate, acestea reprezintă produsul unor inteligenţe net superioare lumii noastre.
Ele constituie însă şi o dovadă a faptului că viaţa poate exista şi dincolo de limitele percepţiei umane şi, mai ales, dincolo de puterea noastră de înţelegere.
Acum, în anul 2011, analizînd un set de gene colectate de dr. Craig Venter între 2003 şi 2007, biologul Jonathan Eisen, profesor la Universitatea California , a avut marea surpriză să descopere o formă de viaţă necunoscută pînă acum pe planeta noastră.
Cele două tipuri de gene analizate, botezate RecA şi RpoB, au caracteristici atipice faţă de orice alte gene cunoscute pînă acum de ştiinţa terestră.
Bineînţeles, nimeni nu ştie ce este cu ele, de unde vin şi cum de trăiesc în oceanele Pămîntului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu