9 octombrie 2011

Albinele – doctorii universurilor

„Vă scrie Dorius Dacicus. Una din preocupările noastre, vis a vis de cunoștințele pe care le deținem, este ingineria genetică, așa cum vă place vouă să o numiți. În baza acestei științe, în Universuri, constituie calea progresului.
Bazîndu-ne pe studii amănunțite și pe ”materia primă” de care dispunem, am elaborat miraculoasa insectă care se numește ALBINA. Această realizare de excepție a fost apreciată în toate Universurile, acolo unde există acel nivel de civilizație pe care încă nu îl dețineți. Cândva și voi veți ajunge la un nivel superior, dar până atunci va trece ceva vreme.
Datorită vibrației emise de această mică insectă, apare un efect benefic pentru cei care stau în preajma albinelor. Ele nu fac rău nimănui. Doar în cazul cînd sînt provocate sau simt vibrații negative sau anumite mirosuri pe care nu le suportă. Albinele sînt recunoscute pretutindeni ca: ”Doctorii Universurilor”. Scriu acest lucru întrucât mierea albinelor este un medicament universal, care nu conține substanțe nocive și mai este și un aliment de excepție. În farmaceutică, poate mulți nu știu, are un rol deosebit în fabricarea medicamentelor.
 
Tot ce se numește produs apicol, folosește sănătății tuturor, nu numai celor ce locuiesc pe Geea. Acest extract nu numai că poate crea imunitate organismului, dar și prelungește viața. Până și propolisul (dejecția) este un medicament în combinaţie cu anumite substanțe. Iată cât de importantă este această mică viețuitoare în viața tuturor.
Matca sau regina este iluminatul stupului. Educația pe care o dă matca este vitală familiei. Ea este respectată de toate albinele, iar respectul e atât de profund, încât merge până la sacrificiu, dacă este cazul. Vedem igienizarea stupilor, eliminarea tuturor musafirilor nepoftiți și împachetarea acestora cu ceară și eliminarea din stup.
 
Vedem că arhitectura și precizia în construcții, dar și mentalitatea lor nu are egal. Toate muncesc până la epuizare și niciodată între ele nu apar neînțelegeri. În termeni pământeni se poate numi genială. Ei trebuie să i se acorde tot respectul și toată dragostea. Ele simt atunci cînd emitem vi-brații pozitive și ne răspund în graiul lor, asigurîndu-ne de prietenia lor.
 
Din nefericire mulți le omoară, de teamă să nu-i înțepe. Ele nu înțeapă decât atunci când sînt agre-sate. Am mai scris acest lucru și vă recomand tuturor să nu vă fie teamă, dar este important ca să nu fie deranjate atunci când muncesc. Respectați-le și aveți mare grijă de ele. Ele vă răsplătesc.”
 
 
preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/albinele-doctorii-universurilor/

Niciun comentariu: