Manipularea – “un rău necesar”

Manipularea și formele sale (pozitive sau negative) a devenit un fenomen care face parte din viaţa cotidiană a publicului. Aceasta constituie un subiect controversat în cadrul societății. Într-adevăr, "manipularea" pentru unele persoane este un cuvânt tabu. Este de preferință utilizarea noțiunii influenţare,negociere, convingere sau persuasiune. În realitate, manipularea prezintă un interes mai mare pentru public. Indivizii vor să manipuleze, deși majoritatea dintre ei nu recunosc acest lucru. Or, ei vor să nu cadă în capcana strategiilor și a tehnicilor manipulatorilor. Ca şi libertatea, manipularea nu cunoaşte frontiere în aplicare. Tehnicile manipulării sunt aplicate cu suces în comerţ, politică, religie, familie, etc. Manipularea devine “un rău necesar”, deoarece contribuie la alinierea indivizilor, la promovarea identității lor sau a sectelor, dar și la combaterea absenteismului electoral, dezvoltarea vocației politice sau familiale. Cel mai reușit exemplu de manipulare pozitivă este modul în care părinţii îşi conving (manipulează) copiii să îşi facă temele, să mănânce tot din farfurie, să nu vorbească urât etc. În rezultat, copiii sunt cei care au de câştigat. Specialiştii în psihologia socială, ca J.L. Beauvois, R.V. Joule, Ph. Breton ș.a., consideră că manipularea este adesea mai eficace decât persuasiunea rațională. Aceasta se explică prin faptul că tehnicile de manipulare oferă o iluzie a libertății. Menționăm că diferenţa dintre manipulare şi persuasiune constă în faptul că actorul social persuadat cunoaşte intenţia celui care foloseşte această tehnică pentru convingere, pe când în manipulare persoana manipulată nu este conştientă de intenţia celui care se foloseşte de acest proces de convingere. Tehnici practice contra manipulării Contra-manipularea este o strategie de luptă împotriva manipulării, bazată în principal pe două tehnici: a răspunde cu aceaşi monedă şi a păstra o aparenţă indiferentă. Aceste tehnici se referă la utilizarea unei o forme de comunicare echivocă şi superficială, aşa cum face manipulatorul însuşi. Aceasta poate fi dublată prin tratarea mai puţin serioasă şi ironizarea manipulatorului. La baza contra-manipulării trebuie să fie următoarele principii: 1. Nimeni nu poate fi convins să gândească și să acţioneze într-un anumit fel împotriva voinței sale.Această teză pornește de la constatarea că nivelul activității conștiente (gândire, decizie, etc.) este dublat de un nivel mult mai inteligent și complex, cel subconștient, capabil să detecteze și să filtreze orice influență nonconformistă cu convingerile personalității respective. 2. Cunoașterea metodelor și tehnicilor de influențare este cea mai corectă metodă de prevenire a manipulării. Cea mai eficientă tehnică de prevenire a abuzului provocat de o manipulare iresponsabilă este cunoașterea procedeelor de influențare folosite în acest scop. 3. Domeniul politic și cel al comerțului etc. utilizează tehnici manipulatorii asemănatoare în scopuri diferite. Acest fapt a determinat și răspândirea accelerată a tehnicilor politice în domeniul vânzărilor. Scopul lor ultim este însă, satisfacerea necesităţilor cumparătorilor și obţinerea de profit. 4. Indivizii care consideră justificată manipularea altora în scopul satisfacerii doar a intereselor personale, pot acționa astfel fără nici un fel de pregătire specială. În jurul nostru sunt persoane de toate vârstele, gata să-și atingă scopurile și să-și satisfacă necesitățile prin mijloace persuasive. Cine sunt manipulatorii şi cum pot fi descoperiţi? Orice persoană poate juca, la un moment dat, faţă de anumite persoane, un rol de manipulator. Din categoria manipulatorilor profesionişti fac parte: unii politicieni, vânzătorii, spionii etc., dar și membri ai familiei, prieteni, etc. În prezent, victimele manipulării relaționale pot avea parte de mari suferinţe (boli grave cauzate de stres). După părerea unor psihologi, doar 10% dintre indivizi posedă „anticorpi” naturali la manipulare. Cercetătorul francez I. N. Aga în lucrarea „Manipulatorii sunt printre noi”, prezintă 30 de caracteristici ale unui manipulator. Pentru a decide că este vorba de manipulare, trebuie să fie identificate cel puţin 10 din caracteristici, citate mai jos. Ce face un manipulator? 1 îi culpabilizează pe ceilalţi în numele relaţiilor de familie, prieteniei, dragostei, conştiinţei profesionale; 2 evită să-şi asume responsabilităţi sau le transmite altora; 3 nu-şi exprimă niciodată clar dorinţele, sentimentele, necesităţile sau opiniile; 4 răspunde adesea evaziv sau ambiguu; 5 îşi schimbă opiniile, comportamentul şi sentimentele în funcţie de persoane şi situaţii; 6 invocă raţiuni logice pentru a-şi ascunde obiectivele sale egocentrice; 7 îi face pe ceilalţi să creadă că trebuie să fie perfecţi, consecvenţi, să ştie cât mai multe şi să răspundă prompt întrebărilor şi solicitărilor”; 8 se îndoieşte de calităţile, competenţa, caracterul celorlalţi: nu critică pe faţă, devalorizează şi emite judecăţi; 9 se foloseşte de intermediari (preferă să vorbească la telefon decât faţă în faţă, lasă note scrise, etc.), pentru a-şi face cunoscute mesajele; 10 învrăjbeşte şi creează suspiciune, dezbină pentru a stăpâni mai uşor şi de multe ori poate provoca ruptura unui cuplu; 11 știe foarte bine să pozeze în victimă pentru a fi compătimit (îşi exagerează o boală, se plânge de volumul mare de muncă la serviciu, de anturajul „dificil” în care trăieşte etc.; 12 ignoră ceea ce i se cere să facă (chiar dacă pretinde că tocmai atunci se ocupă de problema respectivă); 13 se foloseşte de principiile adoptate de ceilalţi (umanitate, caritate, rasism, „binele” şi „răul”, sentimentele materne etc.) pentru a-şi satisface necesităţile personale; 14 ameninţă sub o formă deghizată sau foloseşte şantajul pe faţă; 15 schimbă fără menajamente subiectul în timpul unei conversaţii; 16 evită sau se sustrage de la întâlniri oficiale sau şedinţe; 17 mizează pe ignoranţa celorlalţi pentru a se plasa în poziţii superioare. 18 minte; 19 se foloseşte de minciună pentru a afla adevărul, deformează şi interpretează, denaturând întotdeauna adevărul; 20 este egocentric; 21 este gelos în toate relaţiile sale; 22 nu suportă să fie criticat şi neagă tot ce este evident; 23 nu ia în consideraţie drepturile, dorinţele s-au necesităţile celorlalţi; 24 aşteaptă de multe ori ultimul moment pentru a da ordine, dispoziţii, obligându-i pe ceilalţi să le execute; 25 ceea ce spune pare logic şi coerent, contrar atitudinilor, acţiunilor sau modului său de viaţă, care se desfăşoară după o schemă opusă; 26 flatează, oferă daruri şi face mici servicii ştiind să fie pe plac şi dând impresia că-l preocupă problemele celorlalţi; 27 provoacă o stare de proastă dispoziţie şi un sentiment opresiv de pierdere a libertăţii (victima se simte prinsă într-o cursă din care nu ştie cum să scape); 28 acţiunile sale sunt deosebit de eficace în atingerea obiectivelor personale, dar în defavoarea celorlalţi; 29 ne sugerează să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut niciodată din proprie iniţiativă; 30 este mereu subiect de discuţie pentru ceilalţi, chiar când nu este de faţă; Aceste criterii sunt, evident, departe de a fi perfecte. Însă, aceste criterii pot constitui un bun reper în încercarea de a analiza (auto-analiza) comportamentul manipulativ. Există unele persoane care utilizează sistematic manipularea conştientă sau inconştientă, altele doar câteodată. Care sunt mecanismele manipulării și cum se manifestă aceasta? Mecanismele manipulării: - Mimetismul. Manipulatorul foloseşte măşti pentru a-şi înşela victima. De ex., poate apărea ca o persoană simpatică, altruistă, generoasă. Poate „semăna” deliberat cu cineva care prezintă încredere. - Exploatarea convingerilor tradiţionale. Manipulatorul îl face pe celălalt să creadă că el însuşi aderă la principii (de altfel, absolutiste şi iraţionale) general acceptate, cum ar fi: „trebuie să ştii totul”, „nu trebuie niciodată să te arăţi ignorant”, „trebuie să fii perfect în toate circumstanţele”, „trebuie să-ţi respecţi întotdeauna promisiunile”, „dacă ţi se dă ceva trebuie să dai neapărat ceva în schimb” etc. - Seducţia şi fascinaţia. Manipulatorul este capabil de seducţie, exercitând o adevărată fascinaţie asupra victimei, pe care o impresionează şi o subjugă emoţional. - Atitudine superioară. Manipulatorul utilizează ignoranţa celorlalţi pentru a apărea într-o postură de superioritate intelectuală, în scopul ca ceilalţi să se simtă inferiori şi să permită astfel să fie abuzaţi. - Flatarea. Aproape orice persoană este sensibilă la laude. Astfel, manipulatorul poate obţine ceea ce vrea mult mai uşor dacă ne flatează. Acest aspect are legătură şi cu auto-manipularea. Credem ceea ce ne face plăcere să credem. Este deci suficient să ni se spună ceea ce ne place să auzim. - Principiul reciprocităţii. Manipulatorul iţi poate oferi ceva fără să îi ceri pentru ca, la un moment decis de el, să îţi ceară un contra-serviciu. Îşi îndatorează victima şi apoi abuzează de principiul reciprocităţii, aplicat în mod asimetric. - Prejudecata faţă de autoritate. Manipulatorul se foloseşte de faptul că este greu în general să critici o autoritate. Experienţa profesorului Milgram este extrem de interesantă în acest sens. Subiecţii experimentului aplică șocuri electrice de intensitate crescătoare unui elev dacă acesta răspunde greşit la nişte întrebări. Deşi elevul se contorsionează de durere şi strigă, este suficient ca o „autoritate” reprezentată de un instructor să îi ceară să facă asta. Peste 90% dintre subiecţii testaţi s-au supus total instructorului şi au ajuns la pragul maxim al intensităţii şocurilor electrice în ciuda a ceea ce vedeau şi auzeau de la elev. Cum gestionăm situaţiile în care suntem manipulaţi? - Observarea comportamentului persoanelor care posedă arme native contra manipulării. S-a observat că 10% dintre aceste persoane rămân cumva indiferente. Această atitudine îl irită pe manipulator,care nu reuşeşte să destabilizeze persoana respectivă. Psihologii au observat că persoanele care ajung mai frecvent victimele manipulării sunt cele pasive, care au o slabă încredere în sine, care nu s-au afirmat în viaţă. Este vorba despre persoanele care fac totul pentru a lăsa altora o impresie bună, care nu ştiu să refuze. Incapacitatea de a refuza este un handicap, ca şi timiditatea de altfel. În acest caz trebuie de apelat la ajutorul unui psiholog, pentru a atinge un nivel mai ridicat de încredere în sine și de a adopta o atitudine „afirmată” (asertivă) în interacţiunea cu ceilalţi. - Mecanismele manipulării sunt mai degrabă de natură emoţională decât raţională. Pentru a rezista la manipulare, se recomandă de a avea mai puţină sensibilitate, dar mai multă raţiune. Există o metodă numită „strategia raţională emotivă” propusă de psihoanalistul A. Ellis, care ne poate ajuta să ne confruntăm gândurile şi convingerile cu realitatea. Totuşi, nu este suficient să fim doar raţionali. Mai este necesar şi să fim conştienţi de faptul că, de obicei, ceea ce vedem şi judecăm la un moment dat, este doar o mică părticică din realitate. Un manipulator poate prezenta numai partea din realitatea care îi convine lui. Această limitare a raţiunii se poate corecta prin tehnici cum ar fi: formularea de întrebări, căutarea deliberată de perspective cât mai diferite asupra aceluiaşi fapt. Dintr-un anumit punct de vedere, comunicarea este manipulare. În lipsa unei abordări raţionale, care admite existenţa mai multor puncte de vedere corecte, asupra aceluiaşi fapt, în condiţiile amestecului ambiguu dintre emoţional şi raţional, comunicarea poate fi un bun instrument de manipulare. Informaţiile prezentate în acest material provin în principal din lucrările"Les manipulateurs sont parmi nous" de Isabelle Nazare-Aga;"Petit traite de Manipulation a l’Usage des Honntes Gens" ,de Jean-Lean Beauvois, Robert-Vincent Joule.

Autor: Alexandra Cociorva     Sursa: Politik & ITAPS Preluare de pe sursa: http://politik.md/?view=articlefull&viewarticle=947