Dan Sebastian CHERTES
Masterand,
UBB
Abstract: The psychological pollution of the human
being. The Environmental Law hasn't been
recognized and established in our country until the last two decades.
Therefore, there are many studies to be made and many subjects to be treated
concerning this new branch of law. This study tries to draw attention to a very
important problem which should be in the attention of the Environmental Law,
but which has rarely been debated: the psychological pollution of the human
being. First, we made a classification of the psychological polluters. Then we
presented each psychological polluter, revealing its negative action on humans
and showing the necessity to adopt legal regulations to protect the members of
the society from becoming subjects of this kind of pollution. At the same time,
we presented the poor legislation adopted in this domain in our country.
1. Problema poluării psihice
Incontestabil, progresul de orice natură şi la orice nivel
(naţional, continental, mondial) se datorează, într-o foarte mare măsură,
omului. "Unealta" de bază folosită de acesta în munca sa pentru
progresul Umanităţii a fost, este şi cu siguranţă va fi creierul (psihicul)
uman. Cu toate acestea, în mod paradoxal, având în vedere şi nivelul de
dezvoltare a societăţii planetare în care trăim, legislaţiile din majoritatea
ţărilor europene afectează un spaţiu extrem de restrâns în ceea ce priveşte
protejarea acestei importante valori.
Deşi există argumente pertinente, consacrate atât de izvoarele de
drept internaţional, cât şi de anumite acte normative de drept intern[1],
România, ca majoritatea ţărilor mai sus amintite, nu a elaborat o lege specială
menită să protejeze, la modul cel mai serios, psihicul uman. Fără a avea
intenţia de a propune ceva concret de lege ferenda, considerând că un astfel
de demers ar necesita o mai amplă documentare şi o mai largă dezvoltare a
subiectului pus în discuţie, ne vom limita, pe mai departe, la a aduce
argumente în favoarea necesităţii adoptării unui act normativ special, care să
protejeze psihicul uman de factorii poluanţi.
Două ar fi argumentele legale pe care ne sprijinim acest demers
doctrinar, unul internaţional, cel de-al doilea intern. Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[2] menţionează în art. 18 căorice om are dreptul la
libertate de gândire, conştiinţă şi religie, iar în art. 19 că orice om se bucură de libertatea convingerilor şi
de libera lor exprimare. Aceste drepturi sunt încălcate în cazul
poluării psihice (mai ales în situaţia poluării cu informaţii nocive,
dăunătoare, false, manipulatorii). Aceleaşi drepturi sunt garantate şi de Legea
Fundamentală a României, Constituţia,
care consacră, în art. 22 (1), dreptul la integritate
fizică şi psihică.
2. Clasificarea poluanţilor psihici
Într-o clasificare nedefinitivă şi neierarhizată, poluanţii psihici
despre care vom vorbi în cele ce urmează sunt: a) undele (radiaţiile) şi
câmpurile electromagnetice, b) zgomotul, c) stresul şi d) informaţiile nocive,
dăunătoare, false, manipulatorii.
Precizăm că cea de-a doua categorie de poluanţi, anume zgomotul,
poate fi considerată a fi o categorie de poluanţi fizici[3],
însă, în ceea ce ne priveşte, nu împărtăşim această părere. Prin poluarea
produsă, zgomotul afectează fiinţa umană preponderent psihic. Doar în subsidiar
efectele sunt în plan fizic. Având în vedere acest fapt, zgomotul este
considerat, în cele ce urmează, a fi un poluant psihic.
3. Undele (radiaţiile) şi câmpurile
electromagnetice
După cum au subliniat şi specialiştii[4] în domeniu, în toate organismele vii
există un sistem arhaic (ancestral, strămoşesc, moştenit din generaţie în
generaţie), diferit de sistemul nervos şi de cel umoral (care are în vedere
circuitul sangvin şi pe cel hormonal), sistem care este considerat a avea
natură electromagnetică, radiaţia electromagnetică fiind cea mai comună formă
de informaţie (sau cale de transmitere a informaţiei) în natură. Impulsurile
(semnalele) electromagnetice au constituit şi încă constituie atât
"limbajul" folosit în comunicare de către atomi şi molecule, cât şi
mijlocul prin care până şi cele mai simple organisme primesc o serie de
informaţii cu privire la mediul de viaţă (spre exemplu, prin intermediul
luminii solare). De aceea, nu există nici un dubiu că majoritatea fiinţelor vii
au învăţat să folosească şi folosesc electromagnetismul ca pe un sistem de
transmitere şi receptare a informaţiilor vitale şi ca un mijloc de comunicare
între celule şi ţesuturi[5].
Undele electromagnetice pot avea influenţe nocive asupra creierului
(psihicului) uman, cu efecte vizibile în ceea ce priveşte comportamentul
individului afectat. Astfel, s-a susţinut că armele ce folosesc EMR (electromagnetic radiation)
sunt la fel de periculoase ca bomba atomică. "Prin folosirea lor",
s-a spus, "Al Treilea Război Mondial poate fi câştigat fără a se şti că
acesta s-a purtat. Şi aceasta pentru că armele ce folosesc EMR sunt
silienţioase, nedetectabile sau foarte greu detectabile şi nu lasă «urme» prin
care să poată fi incriminate. Cu ajutorul acestora, libertatea de gândire,
conştiinţă şi voinţă pot fi foarte grav viciate şi chiar înlăturate"[6].
Deşi SUA afirmă că aceste arme produc doar efecte termice (heating effects)
asupra organismului uman şi că, în concluzie, acestea nu sunt nocive pentru
sănătatea umană, în 1990, a
fost dovedit, cu documente guvernamentale ale SUA, faptul că s-au folosit
asemenea arme pentru mind control.
Denumirea convenţională de arme, dată acestor poluanţi, nu trebuie
să determine apariţia unui raţionament greşit, de genul: armele nu pot fi considerate poluanţi! Faptul că anumite substanţe, fenomene
sau procese pot fi categorisite intr-un anumit fel nu înseamnă că acestea nu
pot face parte şi din alte categorii. Astfel, dacă o substanţă chimică este, de
regulă, considerată otravă, nu înseamnă că aceasta, ca urmare a deversării în
apa unui râu, nu constituie un poluant. În acelaşi fel, armele, chiar dacă ele
nu se întâlnesc, în mod normal, în viaţa de zi cu zi, pot fi considerate
poluanţi, atâta timp cât ele au potenţialitatea de a produce un anumit tip de
poluare.
Armele ce folosesc EMR se bazează pe principiul conform căruia
sistemul nervos uman foloseşte, în activitatea sa, semnale electromagnetice[7].
Un relevant articol al literaturii de specialitate[8] explică de ce aceste arme produc efecte
la nivelul psihicului. Astfel, având în vedere că organismul uman este un
sistem electrochimic, există anumite aparaturi care disturbă, întrerup sau
afectează impulsurile electrice ale sistemului nervos putând modifica negativ
comportamentul şi afecta funcţiile vitale[9].
Efectele concerete produse de aceste arme sunt numeroase, acestea
fiind atât de natură psihică, cât şi de natură fizică. În editorialul Buletinului oamenilor de ştiinţă din domeniul
atomic, din septembrie 1994 se fac următoarele precizări
relativ la aceste efecte: "Multe dintre armele nonletale avute în vedere
utilizează ultrasunete sau energie electromagnetică (unde electromagnetice -
inclusiv laseri, microunde, radiaţii de radiofrecvenţă sau lumină vizibilă
pulsatorie, având frecvenţa undelor cerebrale) pentru a produce efecte. Se
consideră că aceste arme interferează cu procesele psihice (mintale), provoacă
modificarea comportamentului şi a emoţiilor, pierderea conştiinţei, orbire
temporară sau permanentă, dureri puternice, ameţeli, greaţă sau afectare severă
a funcţiilor organelor interne, în foarte multe alte feluri. Marele interes
manifestat în prezent în ceea ce priveşte tehnologiile pe bază de unde electromagnetice
şi cele similare fac din adoptarea unui act normativ internaţional, care să
interzică în mod expres aceste arme dezumanizante, o chestiune urgentă"[10].
Munca de cercetare în domeniul armelor ce folosesc unde
electromagnetice a fost dezvoltată în aproape toate ţările industrializate, şi
în special de către marile puteri, avându-se în vedere folosirea acestora în
scopuri antiumane. În ciuda faptului că s-au publicat foarte rar articole care
să trateze acest subiect şi că, în mod normal, asemenea informaţii sunt strict
secrete, cercetările întreprinse în acest domeniu par a fi demonstrat că şi
radiaţiile electromagnetice de slabă intensitate pot altera, în mod semnificativ,
funcţionarea normală a celulelor vii[11].
La persoanele afectate de astfel de poluanţi întâlnim simptome şi de
altă natură. Astfel, acestea au bătăi neregulate ale inimii (când puternice,
când slabe), dereglări ale somnului, persoanele din jur par a le repeta identic
gândurile pe care acestea le au şi au impresia că aud voci sau că aud microunde[12](fenomen
denumit microwave hearing)[13].
Astfel de victime au fost, în general, catalogate ca fiind bolnave mintal. Nu
suntem în măsură să susţinem că unele dintre ele nu ar suferi, într-adevăr, de
boli psihice, dar, după cum şi specialiştii în domeniu declară, aceste efecte
pot fi produse de aparatură emiţătoare de unde electromagnetice de o anumită
frecvenţă şi intensitate, deci nu putem să excludem din start ipoteza că
victime ale folosirii acestor arme există şi că pot fi discreditate prin
încadrarea lor în rândurile bolnavilor psihici.
Prima ţară din lume care s-a exprimat pentru interzicerea armelor ce
folosesc radiaţii electromagnetice (EMR) a fost fosta Uniune Sovietică, şi asta
încă din anii '70. În contradicţie, SUA au trecut aceste arme sub tăcere,
incluzându-le în categoria informaţiilor secrete încă din anii '60, şi au negat
existenţa unor efecte produse de aceste arme până la începutul anilor '90. În
anii '80, Pentagonul declara CNN-ului că subiectul armelor ce folosesc unde
electromagnetice este încă prea delicat pentru a discuta despre el[14].
Datele despre programele ruseşti secrete de mind control au fost făcute publice ca urmare a
dezmembrării Uniunii Sovietice. Un articol publicat în 1993, în Defence news, intitulat US explores russian mind-control technology,
dezvăluie câteva dintre efectele produse de aceste arme: "Cunoscută sub
denumirea de psihocorecţie prin sunete (psihocorecţie acustică), capacitatea de
control al minţii şi de alterare (modificare) a comportamentului civililor sau
militarilor ar putea fi dezvăluită, în curând, oficialilor americani din armată,
cercetare şi politică (...) Iniţiată de către Departamentul de Psihocorecţie,
înfiinţat de guvernul rusesc, şi de către Academia Medicală Moscovită,
psihocorecţia prin sunete implică transmiterea unor ordine (îndemnuri), prin
intermediul benzilor statice de sunete, către subconştientul individului,
interferând cu alte procese psihice, pe care le tulbură"[15].
Comitetul pentru Dezarmare al Naţiunilor Unite a pus în discuţie
propunerea Rusiei[16] de a interzice armele ce folosesc EMR.
Dintre acestea, un anumit tip de armă a fost descris de către guvernul Uniunii
Sovietice, ca fiind "o armă cu radiaţii infrasonice, ce utilizează
efectele nocive ale oscilaţiilor infrasonice asupra biocurenţilor creierului şi
asupra sistemului nervos". Documentul continuă prin a sublinia că,
"având în vedere rezultatele cercetărilor în privinţa efectelor produse de
radiaţiile electromagnetice asupra «ţintelor» biologice, existenţa unor efecte
nocive (dăunătoare) ale undelor de radiofrecvenţă, de pe o bandă foarte largă,
asupra unor organe vitale ale omului (inima, creierul, sistemul nervos central)
trebuie privită ca pe un fapt ferm stabilit, dovedit în mod cert. Aprecierile
citate din literatura de specialitate de la nivel internaţional asupra
pericolului potenţial de dezvoltare a unor noi arme de distrugere în masă se
fundamentează pe rezultatele cercetărilor legate de aşa-numitele efecteatermale ale radiaţiilor electromagnetice
asupra individului. Aceste efecte pot lua forma unor deteriorări grave, a unor
disfuncţii ale organelor interne şi ale sistemelor organismului uman sau a unor
schimbări în funcţionarea de ansamblu a organismului poluat"[17].
Faptul că radiaţiile electromagnetice pot produce efecte biologice atermale este deja o teorie demonstrată
ştiinţific, ne mai fiind un subiect al speculaţiilor faptul că sistemele
biomoleculare sunt sensibile la câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă.
Un articol recent[18],
atenţionează că "progresul realizat în ceea ce priveşte armele nonletale
constă într-o interacţiune între individ şi undele de radiofrecvenţă care, în
urma expunerii la acestea, poate provoca şi alte efecte decât cele termice
putându-se semnala pierderea conştiinţei, spaimă, lipsă nejustificată de
voinţă".
Una dintre dovezile solide că armele ce folosesc EMR (denumite şi
arme de control al minţii) sunt luate în serios şi că au ajuns în atenţia
comunităţii internaţionale este şi includerea acestora, alături de armele nucleare,
biologice şi chimice, într-un document publicat, în anul 2002, de către
Institutul Naţiunilor Unite pentru Cercetare în Domeniul Dezarmării, anume 2002 Media Guide to Disarmament in Geneva[19].
Acest ghid încearcă să aducă în atenţia opiniei publice importanta problemă a
dezarmării. Dar acest real semnal de alarmă nu este singurul. Există ţări ale
căror legislaţii, chiar dacă într-un mod foarte timid, au încercat să
reglementeze problema armelor ce folosesc EMR, pe care şi acestea le consideră
capabile de poluare psihică, prin intermediul efectelor manipulatorii pe care
le au.
Astfel, Duma de Stat a Rusiei a luat foarte în serios problema şi a
propus spre adoptare o lege aSecurităţii individului (cetăţeanului) care reglementează folosirea mesajelor
subliminale în clipurile publicitare, statutul sectelor pseudo-religioase şi
prin care se doreşte impunerea controlului statului asupra oricărei aparaturi
deţinute de persoane private, care ar putea fi folosită ca armăpsihotronică[20].
Preşedintele Comisiei care s-a ocupat cu realizarea proiectului de lege, domnul
Vladimir Lopatkin, a declarat că "legea este una care se doreşte
preventivă, astfel ca echipamentele ce există în prezent în laboratoarele de
cercetare să fie foarte strict controlate, pentru a evita vânzarea acestora
spre sectorul privat"[21].
De asemenea, Legea federală rusească ce
reglementează regimul armelor (1998)
interzice, printre altele, circulaţia armelor militare sau civile care folosesc
radiaţii electromagnetice, infrasonice şi ultrasonice.
Recent, şi în Anglia a fost supusă dezbaterii o iniţiativă
legislativă asemănătoare cu cea rusească. Astfel, Dennis Kucinich, membru în
Camera Reprezentanţilor, a depus spre aprobare un proiect de lege asemănător[22].
Acest proiect propunea interzicerea plasării armelor în spaţiul cosmic, în
special "a armelor psihotronice şi a celor de control al minţii".
Unul dintre alineatele acestui proiect de lege prevedea sancţionarea situaţiilor
în care unei persoane îi sunt afectate viaţa, sănătatea fizică sau psihică sau
bunăstarea economică, prin utilizarea unor sisteme (terestre, de apă sau
spaţiale) ce folosesc radiaţii electromagnetice, psihotronice, sonice sau alte
energii care au ca ţintă populaţia în ansamblu sau cetăţeanul (individul), în
scopul dirijării comportamentului, a manipulării sau a controlului minţii. În
mod curios însă, în primăvara anului 2002, această secţiune a proiectului de
lege a fost înlăturată, datorită îngrijorării că legea nu va fi adoptată[23].
Totuşi, având în vedere proiectul iniţial al legii, putem afirma că, până şi la
nivel politic şi legislativ, se recunoaşte existenţa fenomenului poluării
psihice (care are ca important element component acest fenomen al controlului
minţii, al vicierii gândirii libere).
În ceea ce priveşte SUA, ţară ale cărei autorităţi sunt mult mai
reţinute în privinţa acestui subiect, în 1998, a fost făcut public
un raport al Organizaţiei Mondiale Împotriva Torturii[24],
ce aminteşte şi acesta de existenţa unor arme ce folosesc microunde şi care ar
fi fost testate pe subiecţi civili nevoluntari (fără acordul sau înştiinţarea
subiectului-ţintă). De asemenea, autorii raportului îşi susţin afirmaţiile
citând un memorandum interguvernamental al Casei Albe (27.03.1997), care
stabilea anumite recomandări pentru interzicerea unor astfel de experimente
secrete (pe subiecţi civili nevoluntari) şi care, indirect, recunoştea că este
foarte posibil ca astfel de experimente să fi avut şi să mai aibă loc[25].
Cu toate acestea, considerăm că cel mai important şi cel mai
pertinent act oficial este Rezoluţia Parlamentului
European asupra Mediului, Securităţii şi Politicii Externe[26].
Proiectul[27] acestei rezoluţii pune în discuţie, în
mod special, pericolele potenţiale ale utilizării armelor ce folosesc radiaţii
electromagnetice. Textul final al rezoluţiei cheamă la "adoptarea unei convenţii
internaţionale care să interzică, la nivel mondial, dezvoltarea, producerea şi
răspândirea armelor ce pot fi folosite la manipularea fiinţelor
umane"[28].
Concluzionând, trebuie să subliniem încă o dată ceea ce evidenţiază
documentele mai-sus citate şi anume faptul că poluarea psihică exercitată de
undele şi câmpurile electromagnetice este o realitate recunoscută cu
îngrijorare până şi de Uniunea Europeană, dar de care nu se vorbeşte aproape
deloc în doctrină şi faţă de care nu se ia aproape nici o măsură legislativă la
nivelul legislaţiilor naţionale. Având în vedere toate argumentele aduse,
considerăm utilă renunţarea la scepticismul exagerat al puterii legislative şi
adoptarea unei legislaţii în măsură să rezolve o problemă socială atât de
importantă. De asemenea, sperăm într-o anumită revizuire a gândirii formaliste
a doctrinarilor, care să se reflecte în abordarea serioasă şi aprofundată a
acestei probleme juridice cât se poate de importante.
4. Zgomotul
Auzul este o funcţie vitală pentru om, folosindu-i în supravieţuire
şi comunicare. Totuşi, nu toate sunetele sunt dorite, ci există şi sunete
nedorite sau zgomote (cum mai sunt denumite) ce sunt
produse, în majoritatea cazurilor, de anumite activităţi umane (în principal,
transport, industrie şi gospodărie). Zgomotul a fost definit[29] ca fiind un complex sonor nearmonios, supărător şi
dezagreabil. S-a constatat că acesta are efecte nocive asupra
urechii interne, asupra creierului şi a întregului organism[30].
Numărul de studii asupra poluării sonore în Europa este scăzut,
datele în acest domeniu fiind destul de puţine. Totuşi, încă din anii '80, s-a
stabilit că poluarea sonoră există, mai ales în marile oraşe şi că este într-o
continuă creştere. În general, cauza răspândirii acestui fenomen este creşterea
rapidă a volumului traficului rutier. În ţările europene industrializate, ca
Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda sau Marea Britanie, dar şi Austria,
Slovacia, Spania sau Elveţia, mai mult de 50% din populaţie este expusă la
niveluri de zgomot produse de transportul rutier[31] mai mari de 55 dB[32] (decibeli), nivel la care fiinţa umană
devine serios deranjată (iritată, enervată)[33].
Efectul de enervare, iritare, supărare pe care îl produce zgomotul este
foarte greu de cuantificat, de apreciat după anumite limite precise, deoarece
toleranţa indivizilor la nivelurile de zgomot şi la diferitele tipuri de
zgomote variază considerabil. Anumite variaţii în ceea ce priveşte nivelurile
de zgomot şi intensitatea acestora pot apărea de la o zonă a unui oraş la alta
şi de la un moment la altul, astfel că largi variaţii se pot întâlni în aceeaşi
zi, într-o săptămână sau într-un an[34].
Există grupuri care pot fi considerate mai sensibile în ceea ce
priveşte efectele zgomotelor, grupuri cărora trebuie să li se acorde o atenţie
specială (de exemplu, aşa sunt elevii, persoanele în vârstă, persoanele
bolnave, aceste grupuri putând reprezenta chiar şi 30% din populaţie).
Reacţiile acestor grupuri pot fi luate în considerare ca semnale de atenţionare
în ceea ce priveşte efectele pe care ar putea să le aibă asupra altor grupuri
de persoane expunerea la niveluri înalte de zgomot[35].
Cel mai des întâlnit efect produs de zgomot asupra fiinţei umane
este starea de iritare, de enervare, înregistrându-se, în fiecare an, numeroase
plângeri legate de o multitudine de tipuri de zgomote ce provoacă această
stare. De asemenea, şi situaţiile în care intervine poluarea sonoră sunt
diferite. Astfel, s-a demonstrat că parcurile şi grădinile publice sunt mult
mai puţin folosite pentru recreere când nivelul zgomotului perceptibil în
perimetrul acestora este mai ridicat[36].
O cercetare sociologică a determinat ierarhizarea surselor care
produc iritarea (enervarea) prin intermediul poluării fonice. Aşa fiind, traficul
rutier ocupă locul fruntaş (20% din populaţie), în timp ce traficul aerian este
pe locul doi (11%), într-o astfel de ierarhizare. Zgomotul industrial (3%) şi
cel provocat de traficul feroviar (1,2%) sunt şi ele prezente în acest
"top", dar ocupă poziţii nu foarte importante[37].
Ceea ce trebuie să îngrijoreze este faptul că zgomotul din centrul marilor
oraşe creşte cu 10 dB pe deceniu, conform unor studii în acest domeniu[38].
Ca urmare, şi procentul celor care vor acuza starea de iritare va creşte, cu
siguranţă.
Încă nu s-a stabilit cu certitudine în ce mod şi cât de puternic
afectează poluarea sonoră sănătatea umană şi starea de bine a individului, dar
cunoştinţele acumulate până în prezent în acest domeniu ne îndreptăţesc să
confirmăm existenţa efectelor nocive ale poluanţilor sonori asupra sănătăţii
umane[39].
Se ştie sigur însă, că expunerea la niveluri fonice foarte mari produce
pierderea auzului[40] şi fenomenul numit tinnitus sau acufenă[41].
Cazangii pierd, în 10 ani, 50% din acuitatea lor auditivă, iar în 20 de ani
pierderea se ridică la 80%[42].
De asemenea, în Australia de exemplu, protecţia muncii recomandă ca un muncitor
într-un mediu poluat fonic să nu aibă un program de lucru mai mare de 8 ore, la
un nivel al zgomotului de maxim 85 dB, nivel care ar caracteriza o stradă cu
trafic rutier intens.
Unul dintre cele mai întâlnite efecte ale zgomotului, pe timpul
nopţii, este tulburarea somnului.
Acest fenomen poate apărea şi fără ca persoana afectată să fie conştient de el,
reflectându-se doar într-o stare de oboseală ulterioară. Dacă fenomenul de
tulburare a somnului se permanentizează efectele psihologice ale acestuia sunt
variate, cuprinzând insomnie, nervozitate, anxietate, depresii nervoase, care,
cu timpul, se pot acutiza, devenind cronice. Pentru a asigura un somn lipsit de
tulburări de acest gen este necesar ca intensitatea sunetelor nocturne să nu
atingă limita de 55 dB[43].
Poluarea sonoră modifică ritmul cardiac şi pe cel respirator,
provoacă creşteri ale presiunii cerebrale, probleme gastro-intestinale şi, după
unii, este o cauză a arteriosclerozei. Potrivit datelor statistice aleCasei naţionale franceze
de asigurări în caz de boală, în anul 1988, s-au identificat 1.269
afecţiuni provocate de zgomot. De asemenea, influenţe negative apar şi în ceea
ce priveşte performanţa şi productivitatea în muncă (prin diminuarea
capacităţii de concentrare şi atenţie). La funcţionarii de birou supuşi unor
zgomote discontinue, erorile sunt cu 37% mai numeroase decât de obicei. La
muncitorii manuali scade randamentul cu 33%, începând cu cea de-a patra oră de
muncă, într-o uzină în care funcţionează un ciocan pneumatic[44].
E necesar să precizăm faptul că această poluare fonică are efecte
negative şi în plan material (economic). Astfel, în zonele locuibile, costul
chiriei sau al unei locuinţe scade cu cât poluarea fonică este mai ridicată. De
asemenea, aceste efecte în plan material se regăsesc şi în cazul bolilor
provocate de poluarea fonică, al diminuării productivităţii muncii sau al ratei
ridicate a accidentelor, datorate tulburării somnului[45].
E drept, aceste efecte sunt mai greu de cuantificat, dar ele există în mod
cert. O încercare de acest gen s-a făcut în Franţa, unde s-a constatat că
zgomotul duce la pierderea a 200 de milioane de ore de muncă, pe plan naţional,
adică mai mult decât pierderile pricinuite de totalitatea bolilor profesionale.
Cât despre costul economic şi social al daunelor provocate de sonoritatea
nocivă (accidente de muncă, retardări şcolare sau depreciere financiară a
proprietăţilor), acesta a fost evaluat, în 1983, la aproximativ 100 miliarde de
franci[46].
Aeroporturile sunt, în ierarhia prezentată mai sus, a doua sursă de
poluare sonoră. Un studiu privind aeroporturile din Germania a relevat un fapt
îngrijorător şi anume că numărul persoanelor expuse la niveluri de zgomot
relativ mari (între 67 şi 75 dB) a crescut simţitor în decada analizată
(1981-1990) şi anume, de la 500.000 de persoane s-a ajuns la 610.000 (în cazul
pragului de 67 dB) şi de la 100.000 de persoane s-a ajuns la 122.000 (în cazul
pragului de 75 dB)[47].
De asemenea, studiile ştiinţifice au arătat că persoanele care locuiesc în
apropierea aeroporturilor sau a drumurilor cu trafic intens au o frecvenţă mai
mare a durerilor de cap, iau mai multe somnifere sau sedative, sunt predispuşi
la accidente uşoare şi apelează mai des la tratament psihiatric. În Olanda, s-a
constatat că cel puţin 42.000 de locuinţe sunt supuse unei poluări sonore
severe. Sursa acesteia: aeroportul Schiphol din Amsterdam. În 1990,
autorităţile aeroportului au luat măsuri pentru a reduce efectele acestei
poluări. Astfel, unele locuinţe au fost mutate, altele au fost izolate fonic.
La aeroportul Orly din Paris, au fost impuse restricţionări asupra zborurilor
de noapte, iar pentru avioanele mai zgomotoase au fost percepute taxe mai mari.
În unele aşezări (Osaka, Hong-Kong, Seul), autorităţile au redus poluarea
sonoră, deviind trasele curselor aeriene în aşa fel încât acestea să treacă pe
deasupra golfurilor şi a coastelor oceanului, nu pe deasupra locuinţelor. Rata
mortalităţii, a îmbolnăvirii de cancer sau de astm este mult mai ridicată la
persoanele ce locuiesc în apropierea aeroporturilor. Copiii care locuiesc în
aceste zone au tensiunea arterială ridicată, sunt mult mai stresaţi şi le este
mult mai dificil să înveţe să citească[48].
Cel mai mare procentaj al populaţiei expuse la poluarea sonoră,
produsă de traficul feroviar, îl întâlnim în Slovacia şi Elveţia, deoarece, în
aceste ţări, datorită reliefului specific, căile ferate trec prin zonele în
care sunt concentrate majoritatea aşezărilor umane. Măsurile luate pentru
reducerea poluării având ca sursă traficul feroviar s-au evidenţiat prin
introducerea unor cortine (perdele) de protecţie de-a lungul căilor ferate.
Dar, având în vedere introducerea trenurilor de mare viteză în Franţa, Germania
şi Spania şi, în curând, şi în Olanda, Belgia şi Marea Britanie, se estimează
că numărul de persoane expuse la o astfel de poluare va creşte. S-a constatat,
totuşi, că poluarea sonoră rezultată din traficul feroviar nu este considerată
a fi la fel de deranjantă ca cea rezultată în urma traficului rutier şi este
considerată a fi, pe timp de noapte, cea mai puţin iritantă, deranjantă[49].
Activităţile industriale generatoare de poluare sonoră sunt
numeroase, incluzând atât micile ateliere sau industria uşoară, cât şi
fabricile sau industria grea. Expunerile la niveluri de zgomot mai mari de 75
dB sunt rare, în general aceste niveluri nedepăşind 55 dB. Totuşi, aceasta nu
înseamnă că zgomotul provocat de activităţile industriale este un poluant
neglijabil, ci, dimpotrivă, persoanele expuse la astfel de zgomote pot fi cât
se poate de deranjate (iritate) şi de afectate în ceea ce priveşte starea de
bine, de confort[50].
Literatura de specialitate[51] include printre sursele de poluare
sonoră şi activităţile recreative. Cu anumite rezerve referitoare la includerea
tuturor activităţilor recreative zgomotoase în categoria poluanţilor sonori,
acceptăm că unele activităţi de acest gen pot juca rol de poluanţi sonori. Dar
acestea devin poluanţi doar în măsura în care depăşesc o anumită limită
temporală şi/sau a intensităţii sunetului. Astfel, un concert în aer liber, în
apropierea unor locuinţe, într-un moment festiv, nu poate fi considerat a fi o
sursă de poluare sonoră. Dacă însă, acesta depăşeşte limita temporală
general-admisă sau pe cea a intensităţii sunetului, poate fi inclus în
categoria poluanţilor sonori. Considerăm că zgomotele produse de copii, în
locurile rezervate acestora pentru recreere, joacă sau distracţie, nu pot fi
catalogare, în nici o situaţie, ca fiind surse de poluare sonoră. Asta pentru
că nu întrezărim nici o situaţie reală în care astfel de subiecţi ar avea
potenţialitatea de a produce o poluare fonică demnă de luat în seamă ca factor
poluant real. De regulă, astfel de subiecţi nu au o capacitate reală de a
deveni factori poluanţi, astfel încât ne considerăm îndreptăţiţi să nu-i
încadrăm printre posibilele surse de poluare fonică (sonoră).
Pentru a evidenţia cât se poate de clar faptul că poluarea sonoră
este o problemă actuală şi de importanţă majoră, vom cita în continuare o
statistică realizată la nivel european, ce are ca subiect expunerea populaţiei
europene la diferite niveluri de zgomot. Astfel, aproximativ 450 milioane de
persoane (65% din populaţia Europei) sunt expuse 24 din 24 de ore unui nivel de
zgomot de 55 dB, poluare ce provoacă iritare şi tulburare a somnului;
aproximativ 113 milioane de persoane (17% dintre europeni) sunt supuse unui
nivel al poluării sonore de 65 dB, nivel de zgomot ale cărui efecte sunt cât se
poate de serioase; în fine, aproximativ 9,7 milioane de europeni (1,4% din
populaţia Europei) sunt expuşi unui nivel al poluării sonore considerat
inacceptabil, anume 75 dB.
La nivelul ţărilor membre ale OECD[52] există un acord în ceea ce priveşte
nivelul de zgomot admis. Acesta nu trebuie să depăşească 65 dB, pe timp de zi.
Comisia Europeană a statuat, în a cincea ediţie aEnvironmental Action
Programme, că "nici o persoană nu trebuie expusă la niveluri de
zgomot ce pot pune în pericol sănătatea personală şi calitatea vieţii
sale". Ca urmare a acestui deziderat, s-au impus, prin acest program,
următoarele limite pentru nivelurile de zgomot nocturn: expunerea populaţiei la
un nivel al zgomotului mai mare de 65 dB trebuie evitată, dar, dacă se
depăşeşte acest prag, este interzis a se atinge pragul de 85 dB; persoanele
expuse la un nivel al zgomotului cuprins între 55 şi 65 dB nu trebuie să sufere
o creştere a acestui nivel (de exemplu, într-o zonă cu un nivel al zgomotului
de 56 dB, construirea unei fabrici ce ar ridica acest nivel la 58 dB nu este de
dorit); persoanele expuse la un nivel al zgomotului de 55 dB sau mai mic nu
trebuie să suporte o creştere a acestui nivel peste 55 dB[53].
Măsurile de reducere a zgomotului (a poluării sonore) sunt împărţite
în două categorii: a) măsuri legale (care se impun prin lege) şi b) măsuri ce ţin de tehnologie.
În prima categorie ar intra următoarele măsuri: definirea
limitelor sau a valorilor-etalon în ceea ce priveşte nivelurile de zgomot
acceptate pentru perioada nocturnă şi pentru cea diurnă şi stabilirea unor
criterii general-acceptate pentru măsurarea zgomotului (a poluării sonore);
stabilirea unor zone-limită pentru zgomot, de-a lungul rutelor de trafic şi în
jurul aeroporturilor şi a instalaţiilor industriale; stabilirea unor norme ce
trebuie respectate în situaţiile în care există mai multe surse poluante (situaţia
aşa-numitului amestec de zgomote); emiterea unor norme care să prevadă nivelul
maxim admis al emisiilor sonore provenite din diferite surse; stabilirea celor
mai potrivite metode de măsurare a poluării sonore; stabilirea unor cerinţe
minime de izolare fonică a locuinţelor; limitarea vitezei sau a accesului
anumitor tipuri de vehicule în anumite zone.
În cea de-a doua categorie de măsuri am putea aminti: orientarea şi
construirea locuinţelor (a clădirilor de locuinţe) în aşa fel încât să fie cât
mai bine protejate de poluarea fonică; reducerea emisiilor poluante prin
dotarea produselor fabricate cu tehnologii noi (în special, cele ce privesc
echipamentele motorizate), ce diminuează sau înlătură aceste emisii; aplicarea
de măsuri ce reduc zgomotul, prin obstrucţionarea căii de transmitere a
acestuia (cortine de protecţie); izolarea fonică a clădirilor de locuinţe sau
montarea de geamuri izolatoare fonic; îmbunătăţirea managementului traficului[54].
Cei aproximativ 113 milioane de europeni (adică aproape o cincime
din populaţia Europei), ce sunt expuşi unei poluări fonice capabile să producă
efecte negative serioase asupra sănătăţii populaţiei poluate, constituie o
importantă problemă de rezolvat. Dezvoltarea economică a ţărilor central şi
est-europene este susceptibilă de a îngreuna rezolvarea acesteia, datorită
traficului rutier aflat în continuă creştere (poluarea sonoră produsă de acesta
fiind problema prioritară de rezolvat). Doar eforturile concentrate la nivel
tehnologic şi la nivelul politicilor de mediu adoptate sunt în măsură să
îmbunătăţească situaţia actuală, inversând orientarea actuală a nivelurilor
poluării. Elementele cerute pentru stabilirea unei strategii de succes în ceea
ce priveşte controlul poluării sonore sunt cunoscute, dar anumite eforturi mai
trebuie făcute la nivelul legislaţiilor naţionale şi a celei europene, pentru a
institui şi întări legislaţia privitoare la poluarea fonică[55].
În mod relativ surprinzător, legislaţia internă reglementează,
într-un mod foarte precis, această sursă de poluare.
Astfel, Legea nr. 137/1995 a
protecţiei mediului, modificată substanţial prin OUG nr. 91/2002, cuprinde o serie
de astfel de reglementări[56].
În primul rând, art. 43 (1), lit. d) însărcinează autoritatea centrală pentru
protecţia mediului[57] cu "elaborarea normelor tehnice şi a
regulamentelor de aplicare ce privesc pragul fonic şi reglementările pentru
limitarea zgomotelor". Apoi, art. 47, lit. e) prevede în
sarcina persoanelor juridice obligaţia de "a asigura măsuri şi dotări speciale pentru
izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a
verifica eficienţa acestora şi de a pune în exploatare numai pe cele care nu
depăşesc pragul fonic admis". În al treilea rând, art. 61,
lit. f) stabileşte obligaţia consiliilor locale "de a reglementa, inclusiv
prin interzicerea, temporară sau permanentă, a accesului anumitor tipuri de
autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi generatoare de disconfort
pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor cu predominanţa spaţiilor de
locuit, zone destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului".
În fine, în domeniul sancţiunilor, Legea nr. 137/1995 modificată prevede, în art. 85, lit.
f), că "producerea
de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav
sănătatea umană" constituie infracţiune[58] şi se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei. Această
infracţiune este prevăzută şi de noul Cod penal, în art. 402, însă limitele
pedepsei sunt
mai mici: de la 3 luni la un an sau zile amendă[59].
În afară de Legea nr. 137/1995,
există şi alte acte normative ce reglementează problema poluării fonice. Unul
dintre cele mai importante este Ordinul nr. 536 (din
23.06.1997) pentru aprobarea Normelor
de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei ce conţine o serie de reglementări
care acoperă problema poluării fonice. Astfel, art. 4 al acestui ordin prevede
că "unităţile
de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri
pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot (...), se amplasează în
clădiri separate, la distanţa de minimum 15 metri de ferestrele
locuinţelor". De asemenea, art. 6, lit. a) precizează expres
că "în
zonele de odihnă şi recreere se interzice amplasarea intreprinderilor care,
prin activitatea lor, produc zgomot". Art. 8 al
actului normativ amintit continuă prin a dezvolta normele de protecţie a
populaţiei. Astfel, se precizează în cuprinsul articolului că "între intreprinderile
industriale, care pot polua factorii de mediu sau produce zgomot şi vibraţii, şi
teritoriile protejate învecinate, se asigură zone de protecţie sanitară. Prin
teritorii protejate se înţelege: zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile
naturale, zonele de interes balneoclimateric, de odihnă şi recreere,
instituţiile social-culturale şi medicale, precum şi unităţile economice ale
căror procese tehnologice necesită factori de mediu lipsiţi de impurităţi".
Acelaşi act normativ precizează (art. 9) că nocivităţile ce afectează fiinţa
umană (fiind amintit aici şi zgomotul) "nu vor putea depăşi limitele maxime admisibile de
standardele de stat în vigoare". Art. 15 reglementează
protejarea de poluarea sonoră a unor unităţi ce necesită protecţie specială, cum
ar fi: spitalele, centrele de sănătate, creşele, grădiniţele, şcolile,
bibliotecile, muzeele, care "se vor amplasa în aşa fel încât să li se asigure o
zonă de protecţie de minimum 50
metri faţă de locuinţe, de arterele de circulaţie sau de
zonele urbane aglomerate".
Unul dintre cele mai importante articole ale Ordinului nr. 536/1997, în ceea ce
priveşte reglementarea poluării sonore, este art. 17. Acesta face, în cele trei
alineate ale sale, următoarele precizări: "(1) Amplasarea obiectivelor economice cu
surse de zgomot (...) se va face în aşa fel încât, în teritoriile protejate,
nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 metri de peretele
exterior al locuinţei şi la 1,5
metri înălţime de sol să nu depăşească 50 dB şi curba de
zgomot 45. În timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul acustic echivalent
continuu trebuie să fie redus cu 10 dB faţă de valorile din timpul zilei. (2)
Pentru apartamente, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în
interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB şi
curba de zgomot 30, în timpul zilei; în timpul nopţii (orele 22,00-6,00),
nivelul echivalent continuu trebuie redus cu 10 dB faţă de valorile din timpul
zilei. (3) Pentru şcoli (săli de clasă), nivelul acustic echivalent continuu
(Leq), măsurat în interiorul clasei cu ferestrele închise, nu trebuie să
depăşească 35 dB şi curba de zgomot 30. Aceste valori sunt obligatorii şi
pentru alte unităţi de învăţământ şi biblioteci".
De asemenea, actul normativ în discuţie reglementează şi condiţiile
ce trebuie îndeplinite de către mijloacele de transport pentru a evita
producerea poluării sonore. Astfel, "la amenajarea traseelor mijloacelor de transport în
comun, se va ţine seama de următoarele necesităţi privind menţinerea sănătăţii
populaţiei: a) alegerea traseului se va face astfel încât acesta să nu parcurgă
zone cu obiective protejate (locuinţe, parcuri, locuri de odihnă, de studiu,
asistenţă medicală, îngrijirea copiilor şi bătrânilor etc.), iar dacă acest
lucru este inevitabil din considerente urbanistice, se vor păstra distanţe,
stabilite prin studii de impact, între aceste trasee şi obiectivele protejate;
c) amenajarea traseelor se va face în aşa fel încât să se reducă la minimum
impactul poluanţilor asupra sănătăţii publice (linii de tramvai insonorizat,
pavimente din materiale care să nu producă zgomot)"[60].
Se mai precizează (art. 98) că la construcţia şi amenajarea mijloacelor de
transport în comun, se vor lua măsurile necesare pentru reducerea la minimum a
emisiilor de zgomot şi de vibraţii, produse prin funcţionarea acestora. În
fine, mai trebuie amintit că acest Ordin al Ministerului Sănătăţii stabileşte
norme de diminuare a poluării sonore şi în cazul transporturilor feroviare,
navale şi al construcţiilor de autostrăzi[61].
După cum precizam anterior în acest subcapitol, unele activităţi recreative pot fi considerate
generatoare de poluare sonoră. În legislaţia românească, un astfel de caz a
fost reglementat prinOrdinul 354[62] (din
31.07.2001), privind unele măsuri de
reducere a poluării fonice în staţiunile turistice din zona litoralului Mării
Negre şi în celelalte staţiuni balneoclimatice care precizează, în primul său
articol, că: "În
staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în sezonul estival 2001, programul de
funcţionare a discotecilor în aer liber şi a celorlalte unităţi de alimentaţie
pentru turism, cu activităţi muzicale în spaţii deschise, se va stabili astfel
încât să nu depăşească ora 1,00 noaptea". Deşi a fost un act
normativ îndelung contestat de un anumit segment de vârstă al opiniei publice,
chiar şi având în vedere exceptarea staţiunii Costineşti de la prevederile
acestei norme, bunul-simţ ne îndeamnă să considerăm acest ordin al Ministerului
Turismului a fi unul care răspunde dorinţei de linişte (necesară unui concediu)
a unui anumit segment de vârstă.
Un ultim act normativ la care am dori să facem trimitere este Hotărârea de Guvern nr. 672[63](din
19.07.2001), privind stabilirea condiţiilor
de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul
zgomotului transmis prin aer. Aceasta stabileşte condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească aparatele electrocasnice[64] comercializate, în ceea ce priveşte
nivelul zgomotului admis spre a fi emis de către acestea. Astfel, articolul 3
precizează standardul în conformitate cu care se face aprecierea nivelului de
zgomot şi faptul că informaţia privind nivelul de zgomot transmis prin aer
trebuie să fie înscrisă pe eticheta produsului şi în documentaţia tehnică
însoţitoare.
Prezenţa reglementărilor ce privesc poluarea sonoră într-un număr
destul de mare de acte normative interne ne bucură şi ne întăreşte convingerea
că şi celelalte categorii de poluanţi psihici, vor face, cât de curând,
obiectul unor acte normative interne de nivel european.
Stresul este un cuvânt de origine engleză, folosit pentru prima dată
de către H. Selye, în 1936, pentru a desemna "starea în care se găseşte
un organism ameninţat de dezechilibru sub acţiunea unor agenţi sau condiţii
care pun în pericol mecanismele sale homeostatice"[66].
Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte stresul ca fiind o stare de încordare sau tensiune neuropsihică, un
ansamblu de perturbaţii organice şi psihice provocate de factori agresori
variaţi, un ansamblu de reacţii
fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând
să se apere şi să-şi menţină echilibrul de bază. Este numit agent stresant orice factor susceptibil de a distruge
echilibrul organismului, fie el factor de origine fizică (traumatism, frig),
chimică (otravă, noxe), infecţioasă sau psihologică (emoţie, zgomot).
După cum subliniază şi literatura de specialitate[67],
în ultimii 20-30 de ani, schimbări importante s-au produs în Europa în ceea ce
priveşte calitatea mediului urban. În ciuda progreselor realizate în direcţia
diminuării poluării apei şi a aerului, există semne că poluarea psihică cauzată
de stres se află într-o continuă creştere. Principalele preocupări ale oraşelor
europene sunt nivelul de poluare a aerului, nivelul poluării sonore şi
blocajele traficului rutier[68].
Spaţiile de recreere şi zonele verzi sunt sub o continuă ameninţare, fiindcă
mediile urbane se dezvoltă continuu, fapt ce necesită noi spaţii pentru
construirea de imobile. Spaţiul rezervat construcţiilor este, în general,
limitat, fapt ce duce, la un moment dat, la diminuarea spaţiilor verzi sau de
recreere la care se renunţă în favoarea noilor construcţii, apelându-se la
argumentul economic, care, în opinia noastră, nu este, în mod necesar,
argumentul suprem, dacă viaţa cetăţeanului şi calitatea acesteia nu sunt avute
în vedere. De asemenea, calitatea vieţii în mediul urban este afectată şi de
deteriorarea clădirilor, a infrastructurii şi a peisajului urban. Pe de altă
parte, oraşele folosesc o cantitate impresionantă de resurse şi produc cantităţi
din ce în ce mai mari de emisii şi deşeuri, împovărând în mod semnificativ
mediul local şi cel global. Toate aceste probleme reprezintă nişte semnale de
de alarmă asupra existenţei unei crize ecologice mult mai profunde decât se
crede, semnale care cer, în mod imperios, o regândire a modului actual de
organizare şi dezvoltare a mediului urban[69].
Simptomele poluării psihice provocate de stresul urban devin
evidente dacă examinăm calitatea mediului urban şi efectele acesteia asupra
sănătăţii şi calităţii vieţii populaţiei din mediul urban. Cauzele stresului
urban pot fi înţelese numai dacă analizăm modul în care oraşele sunt
administrate şi modul în care organizarea actuală a spaţiului intravilan
(planificarea urbanistică) afectează mediul urban, deteriorându-l. Calitatea
mediului urban este rezultatul interacţiunii între o sumă de variabile
interdependente, pe de o parte şi între activităţile unui oraş şi structura acestuia,
pe de altă parte.
Impactul activităţilor urbane asupra mediului urban nu rezultă din
însumarea efectelor produse de diferiţi factori, astfel că, deşi în mediul
urban locuitorii sunt expuşi simultan mai multor tipuri de poluare (a apei, a
aerului, a solului, de natură fonică, de natură electromagnetică), efectul
poluator final nu este cuantificat prin însumarea acestor factori, ci
reliefează o acţiune conjugată, întrepătrunsă, rezultantă a acestora. Nu putem
nega însă, că existenţa mai multor factori poluanţi afectează mult mai puternic
calitatea mediului, a vieţii populaţiei urbane[70].
Stresul urban este o rezultantă a mai multor factori
poluanţi conjugaţi. Cei mai des întâlniţi astfel de factori sunt a) aerul poluat, b) zgomotul[71] şi c) aglomeraţia creată de traficul rutier (în
special, blocajele traficului rutier). Aceşti factori sunt, în mod evident, în
strânsă legătură cu schimbările rapide ale stilului de viaţă urban şi creşterea
numărului de activităţi urbane, lucruri petrecute în ultimii 20-30 de ani. De
asemenea, poluarea atmosferei, poluarea fonică şi aglomeraţia în trafic sunt în
strânsă legătură. Astfel, poluarea
aerului se datorează, în
principal, traficului şi industriei, două dintre cele mai
mari consumatoare de energie şi, implicit, de combustibili fosili (importanţi
poluatori). De asemenea, zgomotul este şi el o consecinţă a traficului intens şi a industriei, principalele
surse generatoare de poluare fonică. Prin urmare, traficul rutier urban stă, în
mare măsură, la baza celorlalţi doi factori poluanţi generatori de stres
(poluarea aerului şi zgomotul). Aşadar, problema traficului rutier este prima
căreia trebuie să i se găsească soluţii viabile. Rezolvarea acesteia ar duce la
diminuarea considerabilă a poluării atmosferice şi fonice, ceea ce, la rândul
ei, ar duce la diminuarea stresului urban.
Cauză a stresului urban poate fi şi mediul de viaţă (locuinţa). Astfel, s-a constatat că
locuinţele din blocurile cu multe etaje şi apartamente, slab luminate natural,
cu încăperi prea mici, sunt considerate un factor de stres. Acest fapt se
explică prin aceea că majoritatea oamenilor simt nevoia de a avea un spaţiu
personal, un teritoriu propriu, potrivit pentru o viaţă adecvată, necesitate pe
care anumite locuinţe nu o îndeplinesc aproape deloc[72].
Stresul zilnic se regăseşte printre cauzele provocatoare de boli
mintale. Astfel, un studiu efectuat în SUA a arătat că din 72 de persoane care
şi-au pierdut economiile destinate pensionării, din cauza falimentelor
băncilor, 21 (deci 29% din total) au suferit depresii majore în următorii doi
ani. De asemenea, specialiştii au avertizat că aglomerările urbane pot
contribui la înmulţirea anxietăţilor pe care o persoană le poate avea. În fine,
s-a arătat că, în plan grafic, a trăi în New York este echivalent cu a fuma 38
de ţigări/zi (nu numai din punctul de vedere al poluării aerului, ci având în
vedere toţi ceilalţi factori poluanţi care afectează starea de sănătate a
individului, pe ansamblu)[73].
La nivelul legislaţiei interne, acest gen de poluare a fost
reglementat, chiar dacă într-un mod destul de timid, printr-o serie de acte
normative. Acestea nu fac trimitere la stres, dar au în vedere protejarea
populaţiei de eventualele activităţi sau factori ce le-ar putea crea un anumit disconfort. În această direcţie
conţin prevederi Legea nr. 137/1995[74] modificată, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997 ce face referire la normele de igenă
şi condiţiile de viaţă ale populaţiei[75] şi Ordinul Ministerului
Sănătăţii şi Familiei nr. 803/2001, care enumeră bolile profesionale
ce pot apărea în urma desfăşurării activităţii profesionale într-un mediu ce
predispune la stres.
Cu toate acestea, considerăm că legislaţia actuală nu este
suficientă (nici cantitativ, nici calitativ) pentru a răspunde problemei majore
a stresului cauzat de diverşi factori, stres ce afectează gravsănătatea fiinţei umane, în unele
cazuri având efecte mult mai nocive decât alţi poluanţi. De aceea, considerăm
că şi acest aspect al poluării psihice a fiinţei umane trebuie privit cu multă
seriozitate de către legiuitorul român, seriozitate ce trebuie să se
concretizeze, cât de curând, într-o serie de acte normative menite, dacă nu să
rezolve, cel puţin să diminueze efectele negative ale stresului ca factor
poluant.
6. Informaţiile nocive, dăunătoare, false,
manipulatorii
Ne simţim obligaţi să oferim o explicaţie a fenomenului de poluare
cu informaţii nocive, dăunătoare, false, manipulatorii. În general, poluarea
fiinţei umane presupune afectarea, mai mult sau mai puţin gravă, a sănătăţii
acesteia. Sănătatea unei persoane are o dublă natură: fizică şi psihică.
Sănătatea psihică a persoanei presupune o stare de bine psihic, stare ce nu
trebuie viciată în nici un fel. După cum am văzut anterior, prin anumite unde
(radiaţii) sau câmpuri electromagnetice, prin zgomot sau prin stres această
stare poate fi modificată în mod negativ, alterând-o mai mult sau mai puţin,
determinând în final apariţia unor stări nesănătoase sau a unor boli ale
psihicului. Ca în cazul poluării prin intermediul undelor electromagnetice, în
cazul căreia putem avea de a face cu o viciere a libertăţii de gândire sau
acţiune, şi în cazul poluării cu informaţii nocive, dăunătoare, false,
manipulatorii avem de a face cu o viciere a libertăţii de gândire şi acţiune,
prin modificarea comportamentului, prin inducerea unui anumit comportament, a
unei anumite atitudini, deseori nocivă pentru persoana în cauză, dar şi pentru
alte persoane, sau prin determinarea apariţiei unui comportament dăunător
pentru propria persoană sau pentru colectivitatea din care face parte individul
în cauză. În concret, considerăm că anumite informaţii prezentate, în special,
în mass-media scrisă şi audio-vizuală au capacitatea de a afecta anumite
persoane, cărora pot să le influenţeze comportamentul în mod negativ, datorită
nocivităţii sau falsităţii informaţiilor prezentate.
Ulterior schimbării de regim politic din decembrie 1989, datorită
câştigării de către mass-media a libertăţii de exprimare numărul de mijloace de
comunicare în masă a crescut şi, direct proporţional, a crescut şi numărul
categoriilor de informaţii prezentate de către acestea. Departe de a contesta
un drept fundamental la exprimare liberă, pe care, la rându-ne ni-l exercităm,
punem totuşi sub semnul întrebării întinderea acestui drept, considerând că aceasta
ar trebui grăniţuită pe considerentul protejării sănătăţii psihice a
individului. Astfel, printr-un evident abuz de drept (la liberă exprimare),
majoritatea mijloacelor de comunicare în masă poluează psihicul uman cu
informaţii (percepute auditiv şi vizual) nocive şi dăunătoare. Includem între
acestea imaginile violente prezentate în jurnalele de ştiri, în filme sau
emisiuni de gen, care, repetate obsesiv, zilnic, pot induce stări de psihic
nesănătoase, disconfort psihic (având în vedere că puţini oameni simt plăcere
la vederea unor imagini violente, a necazurilor semenilor sau a prezentării
repetate a unor infractori). De asemenea, aceste imagini (repetate cu o
frecvenţă foarte mare) pot genera modificări comportamentale negative, ce pot
duce la apariţia unor efecte negative serioase asupra vieţii personale a
poluatului sau asupra vieţii comunităţii din care acesta face parte.
Efectele produse de acest tip de informaţii variază de la caz la caz
şi sunt variate: dezangajarea de la muncă, lipsa nejustificată de voinţă,
complacerea într-o situaţie parazitară, considerarea faptului că viaţa nu
merită trăită, că este inutilă, neputând fi îmbunătăţită calitativ, oricât de
mare ar fi efortul personal sau cel al colectivităţii (locale sau naţionale).
Aceste stări sunt, de regulă, generate de ştirile care prezintă, în mod
exagerat, faptul că majoritatea cetăţenilor au comportamente parazitare,
infracţionale, omiţând prezentarea celor ce se abat de la acest tipar negativ
(a persoanelor cinstite, de succes). În această direcţie s-a exprimat şi o
opinie[76] cât se poate de avizată.
Astfel, ne este prezentat un model explicativ al comparării
descendente a satisfacţiei. Modelul ia în calcul influenţa mass-media asupra
societăţii, pornind de la premisa următoare: cunoaşterea individului
referitoare la stările de satisfacţie ale membrilor unor grupuri sociale mai
largi este, în primul rând, mediată de mijloacele de comunicare în masă. Acestor
medii li se atribuie o funcţie de ierarhizare, de alegere, de ordonare şi
prezentare a informaţiei şi, prin aceasta, de construire a unei imagini
a actualităţii. Rolul media este de a stabili pentru opinia publică
şi pentru dezbaterea publică, subiectele şi temele prioritare, şi totodată o
ordine ierarhică a acestora. Viaţa cotidiană a individului este relativ săracă
în evenimente traumatizante sau catastrofale, cel puţin în decursul unei
perioade scurte de timp. Acelaşi lucru se petrece şi în legătură cu instanţele
apropiate (familie, vecini, colegi, prieteni). În schimb, experienţa cognitivă
referitoare la membrii localităţii, şi mai ales ai ţării în care trăieşte este,
mai degrabă, mediată, rolul cel mai important avându-l mijloacele de comunicare
în masă. Dar caracteristica definitorie a mediilor de informare contemporane
este de a prezenta evenimente problematice, negative. Aglomerarea acestor
tablouri într-un spaţiu restrâns creează imaginea unei lumi catastrofice. Prin
urmare, individului i se sugerează că toţi ceilalţi membrii ai comunităţii
sunt, în mod obligatoriu, mai nemulţumiţi. Este însă la fel de adevărat că, mai
ales în ultimii ani, mass-media zugrăveşte un tablou tot mai sumbru al
societăţii româneşti. Asistăm, pe alocuri, la o iremediabilă blazare naţională,
demersurile presei fiind manifestări a ceea ce putem numi o "cultură a
lamentaţiei"[77].
În această ordine de idei, legislaţia românească, deşi săracă în acest
domeniu, cuprinde două acte normative protecţioniste[78],
ce interzic mass-mediei promovarea sau stimularea, în orice situaţie sau prin
orice mijloc, a unor comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei
populaţiei, dăunătoare sănătăţii mediului sau a unor comportamente imorale[79].
O atenţie specială este acordată dezvotării psihice şi fizice a minorilor, care
se vrea protejată prin intermediul actelor normative menţionate. Astfel, art.
32 al Legii nr. 504/2002 precizează
că: "Publicitatea
şi teleshopping-ul pentru băuturi alcoolice trebuie să respecte următoarele
condiţii: a) să nu fie adresate minorilor sau să nu prezinte minori consumând
băuturi alcoolice; b) să nu stabilească o legătură între consumul de alcool şi
îmbunătăţirea calităţilor fizice, psihice sau a abilităţii în conducerea de
vehicule; c) să nu sugereze că prin consumul de alcool se pot obţine
performanţe sociale sau sexuale; d) să nu sugereze că alcoolul are calităţi
terapeutice sau că acesta este stimulent, sedativ sau mijloc de rezolvare a
problemelor personale; e) să nu încurajeze consumul exagerat de alcool şi să nu
pună într-o lumină negativă consumul moderat sau abţinerea de la consumul de
băuturi alcoolice; f) să nu prezinte drept o calitate conţinutul ridicat în
alcool al băuturilor". De asemenea, art. 39 al aceluiaşi act
normativ prevede că: "(1) Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav
dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care
conţin pornografie sau violenţă nejustificată. (2) Difuzarea programelor care
pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face
numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită
mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la
programele respective".
Tot aşa, Decizia nr. 57/2003 a CNA prevede că: "Sunt interzise în
intervalul orar 6,00-22,00 anunţurile promoţionale care includ scene de
violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii"[80].
Acelaşi act normativ, în art. 29, interzice "difuzarea producţiilor şi a videoclipurilor
muzicale care încurajează consumul de droguri sau care sugerează că drogurile
ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viaţă".
Informaţiile false şi manipulatorii fac şi ele parte dintre
poluatorii psihici avuţi în vedere. Într-o formă foarte timidă, legislaţia
română reglementează problema acestora, în art. 3 al Legii nr. 504/2002 a audiovizualului.
Astfel, textul de lege prevede că: "(2) Toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure
informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă (s.n.) a faptelor şi
evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor (s.n.); (3) Răspunderea
pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate revine, în condiţiile legii,
radiodifuzorului, realizatorului sau autorului, după caz".
Aşadar, după cum reiese şi din textul de lege, mass-media este responsabilă
pentru caracterul corect şi adevărat al informaţiilor prezentate de către
aceasta, fiindu-i interzisă orice formă de inducere în eroare sau manipulare,
în scopul îngrădirii libertăţii de formare liberă a opiniilor sau pentru
favorizarea apariţiei unui comportament dirijat, nociv pentru persoana în cauză
sau pentru comunitate. De altfel, Codul penal român, în art. 1681, consideră
infracţiune[81] comunicarea de informaţii false,
pedepsind această faptă cu închisoare de la 1 la 5 ani. Este adevărat însă, că
prevederea legală în cauză face referire doar la informaţiile false ce sunt de natură a aduce atingere siguranţei
statului sau relaţiilor internaţionale ale României. E evident că o
reglementare mult mai riguroasă a acestei probleme (răspândirea de informaţii
false şi manipulatorii) este mai mult decât necesară.
O situaţie notorie în care presa a răspândit informaţii false,
manipulatorii şi deosebit de nocive este perioada anilor 1990-2000, în care a
existat un val puternic de informaţii mistico-escatologice, ce prezentau minuni
inexistente în realitatea obiectivă, apocalipse care urmau să vină, dar care nu
s-au produs nici până în zilele noastre, superstiţii şi vrăji ale unor persoane
ignorante sau bolnave psihic. Toate acestea au dezangajat de la muncă
persoanele ce le-au perceput ca adevărate, afectându-le psihic, datorită
încărcăturii emoţionale (au generat spaimă, stări de anxietate, de lipsă de
voinţă, au generat chiar şi crime cu substrat religios - a se vedea cazurile în
care justificarea crimei se rezuma la faptul că victima era percepută ca fiind un
personaj mitologic negativ - Satana, Dracul etc.).
Pe tema prezentării în presă a informaţiilor false sau manipulatorii[82] au apărut o serie de cărţi de
specialitate[83] ale căror subiecte sunt prea vaste
pentru a fi dezvoltate aici. Am făcut însă această precizare pentru a arăta că
legislativul are un anumit suport în literatura de specialitate pentru a
reglementa această problemă. De altfel, un pas timid a fost făcut prin art. 27
(3) al Legii nr. 504/2002 a
audiovizualului, care prevede că "tehnicile subliminale sunt interzise în
publicitate şi teleshopping". Din nou avem de a face, ca şi în
cazul mind control-ului
prezentat anterior, cu o recunoaştere indirectă a unei probleme tabú pentru
dezbaterile legislative din multe state europene.
Problema poluării psihice prezentate este, după cum se poate deduce,
la o atentă citire, una de actualitate şi cât se poate de stringentă. Chiar
dacă prezentarea acesteia a fost una mai mult de natură ştiinţifică, considerăm
că e necesar a se pune în discuţia doctrinei interne şi internaţionale
rezolvarea pe cale legislativă a acesteia. De aceea, doctrina trebuie să-şi
îndeplinească rolul de antemergător şi să propună, prin cât mai multe tratări
şi discuţii pe marginea acestui subiect, măsurile ce trebuie luate pentru a
soluţiona, pe cât posibil, o asemenea problemă a societăţii în care cu toţii
trăim.
[3] De altfel, legislaţia română consideră
zgomotul ca fiind un poluant fizic. A se vedea art. 9 al Ordinului nr. 536 din
23.06.1997 al Ministerului Sănătăţii.
[4] P. Bellavite, A. Signorini, Fundamental research in ultra-high dilution and
homoeopathy, Kluwer Acad. Publ., Dordrecht, The Netherlands, p.
127-142 (http://digilander.libero.it/bioem/verona_bioem_effects.html).
[6] Pentru o amplă dezvoltare asupra subiectului
a se vedea: C. Welsh, 2003 survey of evidence
regarding mind control experiments,
http://www.ufomag.com/archive/1801.html. Autoarea este preşedintele unei
organizaţii nonguvernamentale din SUA - CAHRA (Citizens Against Human Rights
Abuse) -, organizaţie cu scop de cercetare şi educare şi care a fost
recunoscută ca expert în problema armelor non-letale (printre care se regăsesc
şi cele ce folosesc undele electromagnetice) de către Forumul de la Geneva
(forum ce reprezintă o iniţiativă a mai multor organizaţii internaţionale,
printre care şi Institutul Naţiunilor Unite pentru Cercetare asupra
Dezarmării). A se vedea: 2002 Media Guide to
Disarmament in Geneva, www.unidir.ch/pdf/activites/pdf2-act201.pdf.
[7] De altfel, după cum am arătat anterior,
majoritatea organismelor vii folosesc semnale electromagnetice.
[8] D. Pasternak, Wonder weapons - The Pentagon's quest for nonlethal
arms is amazing. But is it smart?, US News and World Report, July,
1997, p. 38.
[9] Pentru un studiu ştiinţific obiectiv şi
pertinent, realizat de specialişti în domeniu, a se vedea: P. Bellavite, A.
Signorini, op.cit., p.
127-142.
[11] L. Doswald-Beck & G. C. Cauderay, The development of new antipersonnel weapons,
International Review of the Red Cross, nr. 279, nov., 1990.
[12] Acest fenomen - de a auzi microunde - se
defineşte ca fiind transmiterea unor sunete de la o sursă exterioară către
creierul unei persoane, sunete pe care numai persoana-ţintă le poate auzi.
[13] C. Welsh, loc.cit.,
capitolul: Simptome ale fenomenului
controlului minţii - declaraţii ale victimelor.
[16] Pentru detalii asupra documentului, a se
vedea: Negotiations on the
question of the prohibition of new types of weapons of mass destruction and new
systems of such weapons, Comitetul pentru Dezarmare al Naţiunilor
Unite, documentul CD/35 din 10.07.1979. Propunerea a fost făcută de V.L.
Issraelyan, reprezentantul Uniunii Sovietice (URSS) în Comitetul pentru
Dezarmare.
[18] Navel Studies Board, An assessment of non-lethal weapons science and
technology, National Academy Press, 2002, p. 35. A se vedea şi:
http://books.nap.edu/books/ 0309082889/htm./3.5.html#pagetop
[19] Pentru versiunea completă a acestui Ghid, a
se vedea: www.unidir.ch/pdf/activites/pdf2-act201.pdf
[20] O altă denumire dată armelor nonletale ce
folosesc unde electromagnetice este aceea de arme psihotronice.
[22] Proiectul de lege poartă numărul 2977 şi
numele The Space Preservation Act
of 2001, fiind datat 2.10.2001. Pentru mai multe detalii, a se
vedea: http://www.dcn.davis.ca.us/~welsh/1-02-3.htm
[24] World Organization Against Torture USA, Torture in the United States - The status of
compliance by the US Government with the International Convention Against
Torture and Other Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment,
oct., 1998. A
se vedea şi siteul oficial al Organizaţiei: http://www.woatusas.org
[26] Rezoluţia poartă nr. A4-0005/99 şi a fost
adoptată pe 29.01.1999. Pentru textul complet al acesteia, a se vedea:
http://www. europarl.eu.int/home/default_en.htm
[27] Pentru textul complet al Raportului asupra
proiectului Rezoluţiei A4-0005/99, a se vedea:http://www2.europarl.eu.int/omk
[28] A se vedea pct. 27 din textul final al
Rezoluţiei şi pct. 30 al Raportului asupra proiectului Rezoluţiei.
[29] Pentru dezvoltări: N. Sillamy, Dicţionar de Psihologie, Ed. Univ.
Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 345.
[31] Numărul de maşini deţinute a crescut cu 61 %
în ECE (Europa Centrală şi de Est) şi cu 21 % în EECAC (12 ţări din Europa de
Est, Caucaz şi Asia Centrală) între anii 1990 şi 1999. Cu toate acestea,
numărul de vehicule la 1.000 de locuitori, în ECE, reprezintă jumătate din
numărul de vehicule din Europa de Vest, iar cele din EECAC mai puţin de o
şesime din acest număr. Pentru dezvoltări, a se vedea: Europe's environment: the third assessment,
Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg ,
2003.
[32] Concluzia comună, rezultată din studiile
ştiinţifice, este că fiinţa umană devine considerabil iritată (enervată,
deranjată), dacă nivelul de zgomot provenit din mediul exterior (datorită
traficului rutier, feroviar, aerian) este mai mare de 40 dB, noaptea, şi 50 dB,
ziua. Pentru detalii asupra măsurării zgomotului, a se vedea: D. Stamers, P.
Bourdeau, Europe's environment,
European Environment Agency, Copenhaga, 1995, p. 361.
[37] Ibidem. A se vedea figura 16.1. prezentată la acea
pagină, pentru o reprezentare grafică a ierarhiei.
[40] Deteriorarea auzului pe termen scurt
intervine la o intensitate a sunetului mai mare de 120 dB, iar o intensitate a
sunetului de 140 dB poate cauza pierderea permanentă a auzului. A se vedea:
www.science.org.au./nova/072/ 072glo.htm#decibel. Cercetările experimentale au
arătat că zgomotele, mai ales cele ascuţite, acţionează ca nişte agresiuni
repetate, producând leziuni ale terminaţiilor nervoase ale nervului auditiv.
[48] Ed Ayres, Airports and cities: can
they coexist?, World Watch, iul.-aug./2001, p. 23-33. A se vedea şi:
www.worldwatch.org
[57] În sensul modificărilor operate de OUG nr.
91/2002, această autoritate centrală de protecţie a mediului este Ministerul
Apelor şi Protecţiei Mediului.
[58] Pentru o speţă soluţionată pe acest text
legal şi pentru critica acesteia, a se vedea: D.Creţu, L. Herghelegiu, Infracţiuni la protecţia mediului. Inconsecvenţe
legislative, Revista de Drept Penal nr. 4/2004, p. 155-157.
[59] După intrarea în vigoare a noului Cod penal,
aceste limite de pedeapsă vor fi aplicabile acestei infracţiuni.
[64] În Anexa 1 a acestei Hotărâri de Guvern se precizează
aparatele electrocasnice cărora li se aplică această normă: frigidere,
congelatoare şi combinaţiile lor, aspiratoare de praf, aparate de încălzire cu
convecţie forţată, maşini de spălat vase, maşini de spălat rufe şi storcătoare
centrifugale, aparate de încălzire a încăperilor, storcătoare de rufe cu
tambur, ventilatoare, aparate de tuns şi ras electrice, aparate electrice
destinate preparării hranei, hote de bucătărie, uscătoare de păr.
[65] Pentru o lucrare de specialiate pertinentă
care dezvoltă acest subiect, a se vedea: J.-B. Stora,Stresul, Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1999.
[68] Această din urmă "preocupare" este
cauza mai multor poluări: poluarea aerului, poluarea sonoră, poluarea psihică generată
de stres (enervarea în trafic este o cauză a stresului). Pentru o prezentare
detaliată a principalelor probleme ecologice ale mediului urban (calitatea
mediului, spaţiul folosibil, traficul, consumul de energie, emisiile şi
deşeurile), a se vedea: D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 585.
[71] Zgomotul, deşi este un factor autonom de
poluare, este şi o cauză a stresului, un factor de producere a acestuia.
[78] A se vedea Legea nr. 504/2002 a
audiovizualului, publicată în M. Of. nr. 534 din 22.07.2002 şi Decizia nr.
57/2003 a CNA, privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe,
publicată în M. Of. nr. 199 din 27.03.2003.
[82] Pentru o scurtă clasificare a manipulărilor,
a se vedea: B. Ficeac, Tehnici de manipulare,
Ed. Nemira, Bucureşti, 2001, p. 30-52.
[83] A se vedea: P. Coruţ, Întoarcerea lui Zamolxe, Ed. Miracol,
Bucureşti, 1995; M. Bugnon-Mordant,America totalitară - Armele secrete pentru
stăpânirea lumii, Ed. Lucman, Bucureşti, 1999; H.-P. Cathala, Epoca dezinformării, Ed. Antet,
Bucureşti, 2001; G. Le Bon, Psihologia mulţimilor,
Ed. Antet XX Press, Bucureşti, 2001; V. Volkoff, Tratat de dezinformare, Ed. Antet,
Bucureşti, 2001; B. Ficeac,Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001; C.
Hentea, Arme care nu ucid,
Ed. Nemira, Bucureşti, 2004 etc.
Preluare de pe sursa:
