Iată că a mai trecut un an… Un 2010 plin de evenimente care mai de care mai semnificative, atât în bine, cât şi în rău. Cu fiecare an care a trecut parcă s-au înmulţit asemenea evenimente, ceea ce dintr-un anumit punct de vedere este un lucru bun, căci asta demonstrează că încă trăim şi avem o anumită importanţă aici, pe meleagurile acestea din Răscrucea Lumii.
Caldendaristic este iarnă din nou, deşi aceasta începe practic la solstiţiu pe 22 decembrie, şi ar trebui să ne gândim puţin la valoarea mistică şi esoterică a acestui număr. 22 reprezintă una dintre perechile de numere magice cu însemnătate spirituală aparte, ce atrage un anumit tip de energii.
În tradiţiile lumii, din vestul Europei şi până în estul Asiei, data de 22 decembrie reprezintă un moment special când Energiile Luminii încep să crească din nou în intensitate şi astfel acestea oferă naturii încă odată posibilitatea de a reveni la viaţă.
Simbolic vorbind 22 decembrie constituie mitul reînvierii eroului solar care biruie tenebrele, ori mitul ancestral al Zeului Luminii care se întoarce pentru a alunga întunericul ce cuprinde conştiinţa omenirii. Dincolo de complexitatea esoterică a unor asemenea informaţii şi cicluri ale vieţii, există totuşi anumite adevăruri care sunt conţinute în obiceiurile şi tradiţiile româneşti de astăzi.
Este evident faptul că în prezent, deşi trăim în vremuri moderne pline de influenţă tehnologică şi putem prezenta la modul practic asemenea tradiţii prin bogăţia hainelor şi a accesoriilor, totuşi încărcătura spirituală s-a pierdut de-a lungul mileniilor.
Altfel spus noi astăzi doar reproducem ceea ce cândva avea şi valoare spirituală autentică, care chiar producea efecte în timpul manifestării respective. De exemplu dansul popular „Căluşarii”.
Câţi cunosc faptul că nu este doar un dans popular, ci chiar un ritual magic ancestral care degajă o teribilă forţă energetică în timpul desfăşurării sale, dacă ar fi interpretat de strămoşii noştri?
Sunt puţini oameni în România care cunosc acest aspect esoteric al „Căluşului” aşa cum se numeşte în realitate. Deci în folclorul nostru moştenim o serie întreagă de valori spirituale, care în vremea noastră s-au estompat şi doar la modul artistic mai sunt interpretate.
În mistica esoterică este binecunoscut faptul că numărul 22 reprezintă Arcanele Majore ale sistemului magic numit Tarot. Fiecare ţară are o distribuire a acestor 22 de Arcane Majore, ca zone energetice ce influenţează mai mult sau mai puţin viaţa oamenilor.
Este deci uşor de înţeles că şi România, vechea Dacie pe care nemuritorul Eminescu a vrut să o reabiliteze cel puţin din punct de vedere moral, are 22 de zone energetice specifice şi care se află în strânsă legătură cu tradiţiile populare pe care noi le-am moştenit de la primii locuitori ai acestor meleaguri, respectiv agarthârşii despre care am scris în numărul trecut al revistei.
Cele 22 de Arcane Majore conţin 21 de zone ce se întind pe o circumferinţă în jurul celui de-al 22-lea care mai este interpretat ca şi 0, adică Punctul de Origine aflat în mijlocul celorlalte Arcane.
Dacă ar fi să considerăm Arcana 0 drept centrul ţării, vedem fără niciun dubiu că e vorba despre centrul Transilvaniei şi raportându-ne la Tarot avem prima carte numită „Nebunul”.
Desigur numele cărţilor este simbolic, „Nebunul” fiind elementul care nu se supune nimănui. Dar dincolo de aspectul interpretativ al Tarotului, să vedem care este de fapt taina tradiţiilor ancestrale lăsate nouă moştenire de agarthârşi. Multitudinea de obiceiuri şi tradiţii pe care le avem ca popor îşi are rădăcina în bogata cultură a agarthârşilor, neam stelar aşa cum explicam într-un alt număr al revistei.
Ce erau în realitate aceste tradiţii ritualistice ale stră-stră-stră-strămoşilor noştri? Ce anume semnifică valoarea lui 22 şi care era adevărul în această privinţă? Pentru că trebuie să admitem că 22 ca număr are legături subtile cu apariţia limbajului articulat la specia umană, ceea ce ne duce cu gândul la ideea că agarthârşii erau civilizatori stelari ce deţineau o ştiinţă prea avansată chiar şi pentru noi.
Ştim că alfabetele lumii sunt în general – aproape toate – alcătuite din 5 vocale şi restul consoane. Atât vocalele, cât şi consoanele reprezintă capacitatea omului de a emite sunete cu gura închisă dar şi deschisă.
De aici şi până la tradiţiile şi obiceiurile cântate şi vorbite nu este cale lungă. Practic putem înţelege că omul nu poate rosti şi emite alte sunete decât cele 22 de bază, deoarece aşa e structura noastră şi mai mult nu se poate.
Frumuseţea combinării lor o putem vedea în modul în care tradiţiile de iarnă la noi la români sunt manifestate în perioada sărbătorilor de iarnă, începând cu Crăciunul şi terminând cu Boboteaza.
Chiuiturile şi strigăturile sunt vocale prelungite ce poartă în ele încărcături de energii foarte mari, care practic sparg câmpurile nefaste de energie din preajma gospodăriilor. Sătenii şi localnicii devin imediat veseli şi primitori, iar colindătorii aduc energii benefice pentru fiecare.
Astfel că 22 devine de fapt un cod de combinaţii energetice, pe care agarthârşii îl cunoşteau, şi cu ajutorul cărora menţineau câmpuri de energii benefice în jurul teritoriului care cândva a fost Dacia Mare.
Există o anumită ordine a aşezării energiilor pe o suprafaţă dată, şi agarthârşii cunoşteau acest lucru, tocmai de aceea au lăsat peste zeci de milenii ca moştenire acest alfabet de origine, pe care noi îl avem acum, şi care este singurul din lume în care cuvintele se scriu aşa cum se pronunţă.
Asemenea combinaţii sunt modulate de către colindători în diverse cimilituri cântate cu mult haz, deşi încărcătura spirituală s-a pierdut prin vremuri.
Căci agarthârşii aveau şi ei asemenea obiceiuri pe care le practicau ciclic, în semn de respect şi omagiu faţă de Creator, însă ei cunoşteau exact ce anume combinaţii de litere şi sunete să folosească pentru a genera energii de înaltă intensitate, care să cureţe locurile şi să aducă spor.
În altă ordine de idei este necesar să desluşim înţelesul termenului „Arcan”, care conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române înseamnă „loc tainic”.
Putem considera că agarthârşii au plasat în vremea lor, în zonele corespunzătoare celor 22 de Arcane, atât în centrul Transilvaniei, cât şi de jur împrejurul acesteia, anumite artefacte care încă funcţionează şi astăzi, probabil undeva în adâncurile munţilor noştri.
Iar aceste artefacte prim emisiile lor determină perpetuarea folclorului strămoşesc aşa cum îl vedem astăzi prin dansuri, cântece şi interpretări variate de la o zonă la alta. Avem foarte multe asemenea zone, fiecare cu un specific bogat, ceea ce demonstrează fără putinţă de tăgadă faptul că zestrea ancestrală pe care am moştenit-o este încă activă.
Obiceiurile şi tradiţiile de iarnă din Maramureş, Moldova, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Crişana, au fiecare tradiţiile locurilor, care de cele mai multe ori sunt foarte asemănătoare, deosebirea fiind aceea că interpretările folclorice au ritmuri şi versuri puţin diferite de la o regiune la alta.
Dacă v-aţi documenta în privinţa folclorului nostru românesc, aţi fi foarte surprinşi să aflaţi că există chiar şi un dans popular numit chiar aşa – Arcana, asemănător unei sârbe jucată vioi şi săltăreţ. Există chiar şi un dans specific numit „Sârba din Arcan” iar asta ne demonstrează, dacă mai era necesar încă odată, că moştenirea ancestrală încă este activă, şi este folosită în perioada marilor sărbători ale anului.
Obiceiurile de iarnă spre exemplu sunt unele dintre cele mai frumoase şi mai încărcate de semnificaţii. „Jocul ursului”, „Capra”, „Pluguşorul” şi tradiţia acelor moşi ce poartă măşti care mai de care mai groteşti, conţin în ele prin însăşi ritualul cântat puterea de a stăpâni elementele naturii şi duhurile rele, ceea ce agarthârşii făceau cândva la propriu. Ursul era considerat în tradiţia geto-dacă un animal sacru, însă adevărata semnificaţie s-a pierdut.
În graiul geto-dac ursului i se spunea „zalmos”, de unde a şi derivat numele lui Zalmoxes, Zeul geto-dacilor care a condus cu multă înţelepciune neamul înaintaşilor noştri. Şi dacă ne referim la faptul că Zalmoxe sau Zamolxe cum i se mai spune, era originar din constelaţia Ursa Mare cunoscut azi ca şi Carul Mare, din sistemul stelar Alcor, atunci vom înţelege sacralitatea atribuită de către geto-daci ursului.
În realitate era vorba de o moştenire sacră primită din Ursa Mare, prin intermediul agarthârşilor, preluată de entitatea Zalmoxe şi perpetuată prin timp sub forme încifrate în obiceiuri, ritualuri şi tradiţii pe care noi românii le-am moştenit până în ziua de azi.
Să fim mândri că avem o asemenea moştenire şi că aceasta nu a dispărut indiferent câte urgii au trecut peste noi ca neam trăitor pe o micuţă planetă albastră în infinitatea Universului.
preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/obiceiurile-de-iarna-%e2%80%93-traditii-ancestrale/
