Forturile Bucurestiului

Text: Andreea Campeanu

In jurul Capitalei, de-a lungul soselei de centura, zac 30 de forturi si baterii, majoritatea abandonate.

Constructiile monumentale, ascunse sub vegetatie, se dezintegreaza, dar inca mai pot fi salvate.

Am hotarat sa sarim peste poarta ruginita. Ne-am facut apoi loc printre tufe, ne-am furisat prin iarba inalta, printre gunoaie, musuroaie, balti si noroaie, pana am ajuns la o cladire cu un fronton impunator. Era Bateria intermediara 4-5. Muste bazaiau nervoase in jurul unei mate moarte si duhnea ingrozitor.

Cand am masurat cu o creanga adancimea santului de aparare din fata intrarii, broastele din el au inceput sa sara panicate de colo-colo. Era mal, nu aveam cum sa trecem prin el, pentru ca ne-am fi putut afunda. Am sarit inauntru pe o fereastra si m-a izbit mirosul de umezeala si putred.

Cunosteam, in principiu, constructia, pentru ca era la fel ca si celelalte doua baterii pe care le vazusem deja cu Stefan Cristescu, un tanar arhitect de 26 de ani ce vizitase, cu sarg si pasiune, multe astfel de fortificatii in ultimii ani.

Aici era insa mai intuneric, mai infricosator. Aceasta a fost una dintre opririle noastre din turul pe care l-am facut prin camuflata centura de fortificatii a capitalei, formata din 36 de constructii: forturi si baterii, ridicate in urma cu peste 110 ani pentru a proteja orasul.

Am inteles atunci emotiile pe care le-a avut Cristescu de fiecare data cand descoperea cate un loc nou, si l-am invidiat. Timp de 5 ani, el a cautat prin arhivele militare si prin carti vechi. “Am aflat de existenta lor de la niste prieteni romani stabiliti in Belgia, care vizitasera fortificatii din alte tari, construite in aceeasi perioada” – povesteste Cristescu.

“Centura are o importanta deosebita, pentru ca e unul dintre ultimele sisteme de fortificatii omogene in jurul unei capitale dupa planul celebrului general Brialmont si reprezinta stadiile finale ale fortificatiilor detasabile.

Proiectul lui Stefan Cristescu reprezinta primul pas in cercetarea necesara pentru valorificarea acestora, dupa care e nevoie de un proiect pentru restaurarea si punerea lor in valoare” – spune Sergiu Isopescu, cercetator la Institutul pentru Studii Militare. Istoria centurii fortificate a Bucurestiului incepe odata cu venirea pe tronul Romaniei, in 1866, a lui Carol I.

Printul de 27 de ani, discipol al celebrului feldmaresal Moltke, punea pentru prima data problema construirii unor forturi care sa apere capitala in cazul unui pericol extern.

Aceasta era una dintre actiunile sale prin care incerca sa ridice standardul unei Romanii ramase in urma in mai toate domeniile. Lucrarea urma sa fie una de mare amploare.

S-au infiintat mai multe comisii, care au facut studii pentru a gasi modalitatea cea mai eficienta de a construi fortificatiile. Artileria se dezvolta repede, in contextul revolutiei industriale, si centura de aparare trebuia sa fie adaptata la acest progres.

In anul 1882, dupa obtinerea independentei tarii, o noua comisie reincepea studiile intrerupte din cauza razboiului, terminat in 1877.

In paralel cu comisia din Romania, ce i se parea, probabil, ineficienta, Carol I l-a invitat la Bucuresti pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut si apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificatii pentru orasele Liege, Namur, Anvers.

http://www.natgeo.ro/istorie/personalitati-si-evenimente/8464-forturile-bucuretiului

preluare de pe sursa: MISTERELE LUMII

Istoria secreta a planurilor de unire dintre Romania si Ungaria

In timp ce istoriografiile oficiale ale Romaniei si Ungariei subliniaza mai degraba conflictele indelungate, istoria tentativelor de unire a celor doua tari a fost trecuta sub tacere.

"Romano-Ungaria" ar fi urmat sa ia forma unei uniuni dinastice realizate in jurul Regelui Ferdinand I sau in jurul Regelui Carol al II-lea.

Unul dintre cel mai putin cunoscute amanunte ale istoriei comune a Romaniei si Ungariei este reprezentat de planurile de unire a celor doua state.

Este vorba de tentative care au avut loc in perioada interbelica.

Ungaria, infranta si izolata dupa primul razboi mondial, cu economia ruinata si cu teritoriul redus la o treime din suprafata pe care o avea la inceputul secolului, a incercat o apropiere de Romania.

O serie de oameni politici maghiari din dreapta conservatoare si din grupari fasciste au propus realizarea unei uniuni dinastice intre cele doua state.

Astfel, in locul ultimului imparat austro-ungar, Carol al IV-lea de Habsburg, coroana Ungariei ar fi urmat sa ii fie acordata regelui roman Ferdinand I de Hohenzollern sau fiului sau, Regele Carol al II-lea.

Planurile au fost agreate de cei doi monarhi, precum si de regentul-guvernator al Ungariei, amiralul Miklos Horthy, care si-a trimis ministrii, de mai multe ori, ca sa trateze problema.

Si asta, cu atat mai mult cu cat Miklos Horthy a ajuns la putere dupa ce armatele romane au infrant Republica Sovietica Ungara, creata dupa primul razboi mondial de catre comunistul Bela Kun.

Ca sa poata fi pastrat tronul Ungariei liber pentru regele Romaniei, au fost dejucate, chiar cu pretul varsarii de sange, tentativele lui Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei, in anul 1921.

Istoricul roman Lucian Leustean a publicat o carte numita "Romania si Ungaria in cadrul Noii Europe (1920-1923)" in care abordeaza fara prejudecati subiectul cu pricina.
Pertractari si negocieri secrete in Budapesta
Astfel, conducatorii maghiari de dreapta, inclusiv Miklos Horthy, dar si contii Bethlen, Banffy si Teleki, care au detinut importante functii oficiale in guvernele maghiare de dupa rasturnarea lui Bela Kun in 1919, au incercat sa puna la cale o apropiere a Ungariei si a Romaniei.

Conducatorii Ungariei au oferit, de mai multe ori, in intervalul 1920-1926, coroana maghiara Regelui Ferdinand I al Romaniei sau viitorului rege Carol al II-lea, pe atunci principe mostenitor al Romaniei.

 Istoricul Lucian Leustean mentioneaza ca tratativele in acest sens au fost incepute de cumnatul lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu Romania.

Este vorba de Ioan Erdely, emisarul neoficial al Consiliului Dirigent Roman din Transilvania, fost parlamentar in Ungaria Mare si fost avocat la Budapesta.

Informatiile sunt confirmate de documentele personale ale lui Alexandru Vaida-Voievod, cel care proclamase independenta natiunii romane din cadrul monarhiei austro-ungare, precum si de rapoartele oficiale ale diplomatului roman Nicolae Petrescu Comnen.

Lucian Leustean scrie ca "ideea unei uniuni intre Romania si Ungaria intrase in circuitul diplomatic european, ceea ce, spre exemplu, a determinat Foreign Office-ul (n.r. - Ministerul Britanic de Externe) sa ceara lamuriri reprezentantului sau in Romania, Frank Rattigan".

Acesta raporta la Londra ca Take Ionescu il informase ca cercurile guvernamentale romanesti ar fi agreat ideea unei uniuni cu Ungaria.

Diplomatul englez din Bucuresti punea aceste informatii pe seama rivalitatii dintre Take Ionescu si premierul de atunci, Ionel Bratianu.

Cu toate acestea, existau fapte care alimentau aceste informatii.

Generalul american Bandholtz, aflat in Budapesta, aminteste, intr-una dintre telegramele catre superiorii sai la Paris, ca, in data de 12 octombrie, la un banchet desfasurat in capitala Ungariei, principele Carol al Romaniei s-a laudat ca va fi regele Ungariei.

Premierul maghiar din 1919, Istvan Friedrich, a afirmat in niste interviuri date in anul 1921, legate de uniunea dinastica romano-maghiara, ca in Budapesta "insusi principele Carol, care locuia la Hotel Hungaria, conducea aceste tratative, adesea personal".

Tratativele au continuat si dupa retragerea armatei romane din Budapesta, in toamna anului 1919.

"La inceputul lui februarie 1920, guvernul de la Belgrad isi manifesta ingrijorarea cu privire la actiunile unor persoane din Budapesta in vederea realizarii unei uniuni personale a Ungariei si Romaniei, sub sceptrul Majestatii Sale Regele Ferdinand", scrie Lucian Leustean.

Tot el afirma ca ideea era agreata de Regele Ferdinand si de maresalul Alexandru Averescu.

Astfel de proiecte au fost reactivate dupa esecul celor doua tentative, din anul 1921, ale imparatului Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei.

Unul dintre proiectele uniunii dinastice ar fi fost casatoria uneia dintre fiicele Regelui Ferdinand al Romaniei cu arhiducele Joseph de Habsburg, iar noua pereche sa fie instalata pe tronul vacant al Ungariei.

Guvernul Romaniei a dezmintit ca ar agrea un astfel de plan.

In martie 1922, rapoarte ale diplomatilor straini consemneaza o vizita in Budapesta a lui Anton Mocioni, unul dintre apropiatii Regelui Ferdinand, in care acesta ar fi discutat posibilitatea ca principele Nicolae al Romaniei sa fie incoronat rege al Ungariei.


Autor: Claudiu Padurean 


preluare de pe sursa:  http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/106402/Istoria-secreta-a-planurilor-de-unire-dintre-Romania-si-Ungaria.html  

The Telegraph publica articole din istoria Romaniei şi-l plânge pe asasinul lui C.Z. Codreanu

 

Pagini sangeroase din istoria Romaniei sunt prezentate aproape zilnic intr-un cotidian britanic, care in editia de marti republica un articol de acum 70 de ani in care cititorii erau informati despre asasinarea premierului roman Armand Calinescu (foto) de catre legionarii Garzii de Fier.

The Telegraph republica marti un articol scris pe data de 22 septembrie 1939, in care se anunta ca premierul roman A. Calinescu a fost ucis de legionarii Garzii de Fier, organizatie fascista inspirata de nazismul german.

“Crima a avut loc langa palatul regal de la Cotroceni, in apropiere de Bucuresti, unde premierul trebuia sa se intalneasca cu regele Carol. Masina premierului a fost atacata de 10 – 11 barbati care au inceput sa traga focuri de arma. Armand Calinescu si persoanele care il insoteau au murit pe loc, insa soferul nu a fost ranit.

Criminalii au sarit in trei masini si s-au intors in Bucuresti la sediul radio. Acolo l-au impuscat pe usier, au intrat in studio, si l-au alungat pe prezentator. Dupa asta au tipat in microfon: “Moartea lui Calinescu a fost executatata de legionari”, se arata in articol.

Sapte persoane au fost arestate sub acuzatia de crima, iar alte trei au reusit sa scape. Liderul asasinilor, Dumitrescu, a fost prins si el cateva minute mai tarziu.

“Se pare ca asasinarea premierului roman A. Calinescu a fost pusa la cale in Slovacia.
Sase dintre cei implicati eu fost impuscati cateva ore mai tarziu, iar in locul lui Calinescu regele Carol l-a numit pe generalul George Argeseanu”, se mai arata in articol.

Insa jurnalistii englezi de la acea vreme reitereaza ideea ca in Bucuresti lumea credea ca Marea Britanie avea un mare interes ca Armand Calinescu sa moara, iar Romania sa nu mai fie neutra.

“Calinescu a fost ultima data in Marea Britanie Pastele trecut ca sa isi vada fiul, de 16 ani, Barbu, care este elev la scoala Maiden Erlegh”, se mai arata in articolul de la acea vreme.

Se cunoaşte că Armand Călinescu, supranumit “Chiorul”, a fost vinovat de ordinul asasinării lui C.Z. Codreanu la 30 noiembrie 1938 şi de faptul că a pus la cale, în colaborare cu dictatorul Carol al II-lea, asasinarea a peste 500 de tineri naţionalişti români.

Unii tineri au fost aruncaţi de vii în crematorii, iar fecioare creştine violate de jandarmii “Chiorului” nopţi la rând şi apoi ucise şi aruncate în guri de canale.
N.N.

preluare de pe sursa:http://www.napocanews.ro/2009/09/the-telegraph-publica-articole-din-istoria-romaniei-si-l-plange-pe-asasinul-lui-cz-codreanu.html