Invadarea Cehoslovaciei, in august 1968, de catre trupele Pactului de la Varsovia, a reprezentat unul dintre cele mai tensionate momente ale „razboiului rece”. Tensiunea dintre sovietici si americani atinsese cote alarmante si faptul ca România, prin vocea lui Nicolae Ceausescu, a protestat vehement fata de „agresiunea comisa impotriva unui stat suveran si socialist”, i-a facut pe multi sa creada, pentru câteva saptamâni de foc, ca noi vom fi urmatoarea tinta a rusilor. Ce anume i-a impiedicat pe acestia sa patrunda in România? Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare in rândurile care urmeaza. Primavara de la Praga Criza economica de amploare izbucnita in Cehoslovacia la mijlocul anilor 60 a dus la inlocuirea, in fruntea Partidului Comunist, a lui Antonin Novotny cu Alexander Dubcek, o personalitate carismatica, a carui viziune asupra societatii era mult diferita de a mult mai dogmaticului sau predecesor. In aprilie 1968, Dubcek a lansat un program de reforme sociale si politice, urmarind prin aceasta si insanatosirea climatului economic al tarii. Presa se bucura acum de o libertate sporita si se intrezarea posibilitatea unei guvernari pluripartinice, precum si intentia federalizarii Cehoslovaciei. Asemenea initiative nu puteau fi trecute cu vederea de catre conservatorii ajunsi la Kremlin odata cu alungarea lui Hrusciov. Exemplul cehilor era periculos, pentru ca putea sa inspire si alte tari din lagarul comunist si, mai grav, putea inspira miscari secesioniste chiar si in tarile din componenta Uniunii Sovietice, in primul rând in Ucraina. Sovieticii nu uitasera incidentele grave din 1956, din Ungaria, si nu voiau sa mai scape situatia de sub control. Dubcek a inteles foarte bine pericolul la care se expunea si a incercat sa adopte o pozitie moderata. Dar, odata pornit, valul entuziasmului popular era greu de domolit. In presa au inceput sa apara atitudini antisovietice, social-democratii au inceput sa se organizeze intr-un partid separat de comunisti; ingrijorati, conservatorii din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac au cerut interventia Moscovei, care si-a trimis reprezentantii la negocieri cu autoritatile cehoslovace, in iulie, la Cierna nad Tisou. La discutiile ce au avut loc, Dubcek a incercat sa apere programul sau de reforme, reafirmându-si devotamentul total fata de cauza comunismului. Ceausescu versus Moscova Pe 3 august, reprezentatii statelor din Tratatul de la Varsovia, mai putin România, s-au intâlnit la Bratislava; Uniunea Sovietica si-a declarat intentia de a impiedica, fie si prin forta, aparitia unui sistem multipartinic in orice tara din blocul comunist. Cehii nu pareau insa dispusi sa renunte la proiectele lor, asa ca, in noaptea de 20 spre 21 august, forte militare din cadrul Tratatului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia. 7000 de tancuri rusesti au patruns in aceasta tara si un total de 500.000 de soldati, majoritatea sovietici. In urma confruntarilor, 72 de cehi au fost ucisi iar Dubcek, arestat si dus la Moscova. In locul lui a venit un adept al liniei dure, Gustav Husak, care a anulat reformele adoptate pâna atunci. Primavara de la Praga era inabusita... In Occident, brutala actiune sovietica a fost criticata vehement. O reactie neasteptat de virulenta a venit din partea României comuniste. Discursul tinut chiar in ziua invaziei de catre Nicolae Ceausescu a fost surprinzator, prin violenta cu care erau criticate metodele „staliniste” ale sovieticilor; Ceausescu a aparat dreptul popoarelor la autodeterminare, desi nu fusese niciodata perceput, in blocul comunist, ca un adept al „socialismului cu fata umana”. Curajul de a-i infrunta pe sovietici, fata de care marea masa a românilor manifesta o ostilitate pronuntata, a dus la reactii extraordinare: multi intelectuali de dreapta, critici ferventi ai comunismului, s-au inscris atunci in PCR. Mii de oameni au cerut sa fie primiti in proaspat formatele Garzi Patriotice, pentru a lupta cu arma in mâna impotriva unei eventuale invazii sovietice. Invazie care, erau ei convinsi, nu va intârzia sa se produca, cu atât mai mult cu cât la granita de nord-est a României fusesera masate importante forte militare sovietice. Si totusi, Brejnev nu a atacat. Sa-i fi fost oare frica de rezistenta românilor? Laserul lui Coanda? In decursul anilor scursi de atunci, s-a auzit adesea vehiculata ideea ca sovieticii ar fi incercat de fapt sa invadeze România, dar ca ar fi fost opriti cu ajutorul unor arme cu laser! Existau oameni capabili sa jure ca ar fi vazut tancuri sovietice incercind sa forteze granita de la Prut, topite, pur si simplu, in câteva minute, de terifiantele raze laser. Se spunea ca arma mortala constituia un secret românesc si ca insusi Henry Coanda sau, dupa unele surse, Gogu Constantinescu ar fi inventat-o. A fost insa prima si singura data când s-a auzit despre aceasta misterioasa arma. Sa fi existat ea cu adevarat? Specialistii militari sustin ca totul n-a fost decât o legenda si ca zvonurile despre aceasta arma au aparut din necesitatea de a asigura un confort psihic unei populatii inspaimântate de iminenta atacului sovietic. La acea data, chiar soldatii rusi erau siguri ca România va fi invadata si considerau chiar ca aceasta masura va fi un galop de sanatate, dat fiind faptul ca pâna la Bucuresti, n-aveau sa infrunte conditii de teren dificile, ca in Cehoslovacia (unde traversasera munti si paduri), ci urmau sa treaca, in goana tancurilor, prin câmpie. Pe de alta parte, armata româna era cea mai inapoiata din lagarul comunist si nu putea spera nici la un eventual sprijin din partea tarilor occidentale, intrucât nu avea granita directa cu acestea, fiind inconjurata de doi sateliti fideli ai Uniunii Sovietice (Ungaria si Bulgaria), care abia asteptau sa o sfâsie. Cu alte cuvinte, tot atâtea motive pentru ca fortele Tratatului de la Varsovia sa invinga rapid opozitia lui Ceausescu. „Vulpoiul” Brejnev n-a putut fi pacalit Si totusi, Brejnev n-a luat decizia asteptata de toti - si in primul rând de români - de a trece la o noua invazie. Motivele care stau in spatele reticentei sale dovedesc clarviziunea hulitului lider sovietic, ce percepuse perfect cum stau de fapt lucrurile. Vicleanul Brejnev a fost probabil singurul care a inteles ca Ceausescu blufa, ca atitudinea lui sfidatoare se baza pe constientizarea faptului ca, el având spatele asigurat, sovieticii nu-si vor permite sa-l atace. Nu trebuia uitat ca pe atunci liderul de la Bucuresti era un rasfatat al Occidentului, care aprecia la el spiritul de fronda fata de linia conservatoare impusa de Moscova, dupa 1964. Probabil aceasta atitudine i-a determinat pe responsabilii NATO sa ia in calcul o eventuala implicare, cel putin la nivel declarativ. Documente date recent publicitatii sugerau ca fortele NATO fusesera puse in stare de alerta, ca americanii au trimis trupe suplimentare in Europa, ca au intarit garnizoana Berlinului si se pregateau sa extinda ajutorul militar acordat Iugoslaviei, daca Tito le-ar fi cerut-o, ca au adus mai multe nave militare in Mediterana. In acelasi timp, oficiali de la Casa Alba l-au convocat pe ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrinin, spre a-i comunica faptul ca Statele Unite sunt foarte ingrijorate de soarta României. Pentru a calma spiritele, atât Dobrinin, cât si ambasadorii sovietici la Paris si Roma, au dat asigurari ca nu se intentioneaza nici o invadare a României. Si intr-adevar, Brejnev nu dorea sa-l schimbe pe Ceausescu, intrucât stia ca tot spectacolul mediatic facut de acesta nu reprezinta vreun pericol real. Ceausescu nu era un reformator autentic, precum Dubcek sau Imre Nagy, ci mai curând un stalinist, deci riscul ca România sa se transforme intr-o noua Cehoslovacie, cu alegeri libere, pluripartitism si libertate a presei, era practic nul. Si, din pacate pentru noi, istoria i-a dat dreptate abilului lider sovietic... GABRIEL TUDOR preluare de pe sursa: www.revistamagazin.ro |
Arma secreta a lui Ceausescu |  |  |
| miercuri, 07 noiembrie 2007 | |
 Invadarea Cehoslovaciei, in august 1968, de catre trupele Pactului de la Varsovia, a reprezentat unul dintre cele mai tensionate momente ale „razboiului rece”. Tensiunea dintre sovietici si americani atinsese cote alarmante si faptul ca România, prin vocea lui Nicolae Ceausescu, a protestat vehement fata de „agresiunea comisa impotriva unui stat suveran si socialist”, i-a facut pe multi sa creada, pentru câteva saptamâni de foc, ca noi vom fi urmatoarea tinta a rusilor. Ce anume i-a impiedicat pe acestia sa patrunda in România? Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare in rândurile care urmeaza.Primavara de la Praga Criza economica de amploare izbucnita in Cehoslovacia la mijlocul anilor 60 a dus la inlocuirea, in fruntea Partidului Comunist, a lui Antonin Novotny cu Alexander Dubcek, o personalitate carismatica, a carui viziune asupra societatii era mult diferita de a mult mai dogmaticului sau predecesor. In aprilie 1968, Dubcek a lansat un program de reforme sociale si politice, urmarind prin aceasta si insanatosirea climatului economic al tarii. Presa se bucura acum de o libertate sporita si se intrezarea posibilitatea unei guvernari pluripartinice, precum si intentia federalizarii Cehoslovaciei. Asemenea initiative nu puteau fi trecute cu vederea de catre conservatorii ajunsi la Kremlin odata cu alungarea lui Hrusciov. Exemplul cehilor era periculos, pentru ca putea sa inspire si alte tari din lagarul comunist si, mai grav, putea inspira miscari secesioniste chiar si in tarile din componenta Uniunii Sovietice, in primul rând in Ucraina. Sovieticii nu uitasera incidentele grave din 1956, din Ungaria, si nu voiau sa mai scape situatia de sub control. Dubcek a inteles foarte bine pericolul la care se expunea si a incercat sa adopte o pozitie moderata. Dar, odata pornit, valul entuziasmului popular era greu de domolit. In presa au inceput sa apara atitudini antisovietice, social-democratii au inceput sa se organizeze intr-un partid separat de comunisti; ingrijorati, conservatorii din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac au cerut interventia Moscovei, care si-a trimis reprezentantii la negocieri cu autoritatile cehoslovace, in iulie, la Cierna nad Tisou. La discutiile ce au avut loc, Dubcek a incercat sa apere programul sau de reforme, reafirmându-si devotamentul total fata de cauza comunismului. Ceausescu versus Moscova  Pe 3 august, reprezentatii statelor din Tratatul de la Varsovia, mai putin România, s-au intâlnit la Bratislava; Uniunea Sovietica si-a declarat intentia de a impiedica, fie si prin forta, aparitia unui sistem multipartinic in orice tara din blocul comunist. Cehii nu pareau insa dispusi sa renunte la proiectele lor, asa ca, in noaptea de 20 spre 21 august, forte militare din cadrul Tratatului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia. 7000 de tancuri rusesti au patruns in aceasta tara si un total de 500.000 de soldati, majoritatea sovietici. In urma confruntarilor, 72 de cehi au fost ucisi iar Dubcek, arestat si dus la Moscova. In locul lui a venit un adept al liniei dure, Gustav Husak, care a anulat reformele adoptate pâna atunci. Primavara de la Praga era inabusita... In Occident, brutala actiune sovietica a fost criticata vehement. O reactie neasteptat de virulenta a venit din partea României comuniste. Discursul tinut chiar in ziua invaziei de catre Nicolae Ceausescu a fost surprinzator, prin violenta cu care erau criticate metodele „staliniste” ale sovieticilor; Ceausescu a aparat dreptul popoarelor la autodeterminare, desi nu fusese niciodata perceput, in blocul comunist, ca un adept al „socialismului cu fata umana”. Curajul de a-i infrunta pe sovietici, fata de care marea masa a românilor manifesta o ostilitate pronuntata, a dus la reactii extraordinare: multi intelectuali de dreapta, critici ferventi ai comunismului, s-au inscris atunci in PCR. Mii de oameni au cerut sa fie primiti in proaspat formatele Garzi Patriotice, pentru a lupta cu arma in mâna impotriva unei eventuale invazii sovietice. Invazie care, erau ei convinsi, nu va intârzia sa se produca, cu atât mai mult cu cât la granita de nord-est a României fusesera masate importante forte militare sovietice. Si totusi, Brejnev nu a atacat. Sa-i fi fost oare frica de rezistenta românilor? Laserul lui Coanda? In decursul anilor scursi de atunci, s-a auzit adesea vehiculata ideea ca sovieticii ar fi incercat de fapt sa invadeze România, dar ca ar fi fost opriti cu ajutorul unor arme cu laser! Existau oameni capabili sa jure ca ar fi vazut tancuri sovietice incercind sa forteze granita de la Prut, topite, pur si simplu, in câteva minute, de terifiantele raze laser. Se spunea ca arma mortala constituia un secret românesc si ca insusi Henry Coanda sau, dupa unele surse, Gogu Constantinescu ar fi inventat-o. A fost insa prima si singura data când s-a auzit despre aceasta misterioasa arma. Sa fi existat ea cu adevarat? Specialistii militari sustin ca totul n-a fost decât o legenda si ca zvonurile despre aceasta arma au aparut din necesitatea de a asigura un confort psihic unei populatii inspaimântate de iminenta atacului sovietic. La acea data, chiar soldatii rusi erau siguri ca România va fi invadata si considerau chiar ca aceasta masura va fi un galop de sanatate, dat fiind faptul ca pâna la Bucuresti, n-aveau sa infrunte conditii de teren dificile, ca in Cehoslovacia (unde traversasera munti si paduri), ci urmau sa treaca, in goana tancurilor, prin câmpie. Pe de alta parte, armata româna era cea mai inapoiata din lagarul comunist si nu putea spera nici la un eventual sprijin din partea tarilor occidentale, intrucât nu avea granita directa cu acestea, fiind inconjurata de doi sateliti fideli ai Uniunii Sovietice (Ungaria si Bulgaria), care abia asteptau sa o sfâsie. Cu alte cuvinte, tot atâtea motive pentru ca fortele Tratatului de la Varsovia sa invinga rapid opozitia lui Ceausescu. „Vulpoiul” Brejnev n-a putut fi pacalit Si totusi, Brejnev n-a luat decizia asteptata de toti - si in primul rând de români - de a trece la o noua invazie. Motivele care stau in spatele reticentei sale dovedesc clarviziunea hulitului lider sovietic, ce percepuse perfect cum stau de fapt lucrurile. Vicleanul Brejnev a fost probabil singurul care a inteles ca Ceausescu blufa, ca atitudinea lui sfidatoare se baza pe constientizarea faptului ca, el având spatele asigurat, sovieticii nu-si vor permite sa-l atace. Nu trebuia uitat ca pe atunci liderul de la Bucuresti era un rasfatat al Occidentului, care aprecia la el spiritul de fronda fata de linia conservatoare impusa de Moscova, dupa 1964. Probabil aceasta atitudine i-a determinat pe responsabilii NATO sa ia in calcul o eventuala implicare, cel putin la nivel declarativ. Documente date recent publicitatii sugerau ca fortele NATO fusesera puse in stare de alerta, ca americanii au trimis trupe suplimentare in Europa, ca au intarit garnizoana Berlinului si se pregateau sa extinda ajutorul militar acordat Iugoslaviei, daca Tito le-ar fi cerut-o, ca au adus mai multe nave militare in Mediterana. In acelasi timp, oficiali de la Casa Alba l-au convocat pe ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrinin, spre a-i comunica faptul ca Statele Unite sunt foarte ingrijorate de soarta României. Pentru a calma spiritele, atât Dobrinin, cât si ambasadorii sovietici la Paris si Roma, au dat asigurari ca nu se intentioneaza nici o invadare a României. Si intr-adevar, Brejnev nu dorea sa-l schimbe pe Ceausescu, intrucât stia ca tot spectacolul mediatic facut de acesta nu reprezinta vreun pericol real. Ceausescu nu era un reformator autentic, precum Dubcek sau Imre Nagy, ci mai curând un stalinist, deci riscul ca România sa se transforme intr-o noua Cehoslovacie, cu alegeri libere, pluripartitism si libertate a presei, era practic nul. Si, din pacate pentru noi, istoria i-a dat dreptate abilului lider sovietic... GABRIEL TUDOR |
Arma secreta a lui Ceausescu | | |
| miercuri, 07 noiembrie 2007 | |
| Invadarea Cehoslovaciei, in august 1968, de catre trupele Pactului de la Varsovia, a reprezentat unul dintre cele mai tensionate momente ale „razboiului rece”. Tensiunea dintre sovietici si americani atinsese cote alarmante si faptul ca România, prin vocea lui Nicolae Ceausescu, a protestat vehement fata de „agresiunea comisa impotriva unui stat suveran si socialist”, i-a facut pe multi sa creada, pentru câteva saptamâni de foc, ca noi vom fi urmatoarea tinta a rusilor. Ce anume i-a impiedicat pe acestia sa patrunda in România? Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare in rândurile care urmeaza. Primavara de la Praga Criza economica de amploare izbucnita in Cehoslovacia la mijlocul anilor 60 a dus la inlocuirea, in fruntea Partidului Comunist, a lui Antonin Novotny cu Alexander Dubcek, o personalitate carismatica, a carui viziune asupra societatii era mult diferita de a mult mai dogmaticului sau predecesor. In aprilie 1968, Dubcek a lansat un program de reforme sociale si politice, urmarind prin aceasta si insanatosirea climatului economic al tarii. Presa se bucura acum de o libertate sporita si se intrezarea posibilitatea unei guvernari pluripartinice, precum si intentia federalizarii Cehoslovaciei. Asemenea initiative nu puteau fi trecute cu vederea de catre conservatorii ajunsi la Kremlin odata cu alungarea lui Hrusciov. Exemplul cehilor era periculos, pentru ca putea sa inspire si alte tari din lagarul comunist si, mai grav, putea inspira miscari secesioniste chiar si in tarile din componenta Uniunii Sovietice, in primul rând in Ucraina. Sovieticii nu uitasera incidentele grave din 1956, din Ungaria, si nu voiau sa mai scape situatia de sub control. Dubcek a inteles foarte bine pericolul la care se expunea si a incercat sa adopte o pozitie moderata. Dar, odata pornit, valul entuziasmului popular era greu de domolit. In presa au inceput sa apara atitudini antisovietice, social-democratii au inceput sa se organizeze intr-un partid separat de comunisti; ingrijorati, conservatorii din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac au cerut interventia Moscovei, care si-a trimis reprezentantii la negocieri cu autoritatile cehoslovace, in iulie, la Cierna nad Tisou. La discutiile ce au avut loc, Dubcek a incercat sa apere programul sau de reforme, reafirmându-si devotamentul total fata de cauza comunismului. Ceausescu versus Moscova Pe 3 august, reprezentatii statelor din Tratatul de la Varsovia, mai putin România, s-au intâlnit la Bratislava; Uniunea Sovietica si-a declarat intentia de a impiedica, fie si prin forta, aparitia unui sistem multipartinic in orice tara din blocul comunist. Cehii nu pareau insa dispusi sa renunte la proiectele lor, asa ca, in noaptea de 20 spre 21 august, forte militare din cadrul Tratatului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia. 7000 de tancuri rusesti au patruns in aceasta tara si un total de 500.000 de soldati, majoritatea sovietici. In urma confruntarilor, 72 de cehi au fost ucisi iar Dubcek, arestat si dus la Moscova. In locul lui a venit un adept al liniei dure, Gustav Husak, care a anulat reformele adoptate pâna atunci. Primavara de la Praga era inabusita... In Occident, brutala actiune sovietica a fost criticata vehement. O reactie neasteptat de virulenta a venit din partea României comuniste. Discursul tinut chiar in ziua invaziei de catre Nicolae Ceausescu a fost surprinzator, prin violenta cu care erau criticate metodele „staliniste” ale sovieticilor; Ceausescu a aparat dreptul popoarelor la autodeterminare, desi nu fusese niciodata perceput, in blocul comunist, ca un adept al „socialismului cu fata umana”. Curajul de a-i infrunta pe sovietici, fata de care marea masa a românilor manifesta o ostilitate pronuntata, a dus la reactii extraordinare: multi intelectuali de dreapta, critici ferventi ai comunismului, s-au inscris atunci in PCR. Mii de oameni au cerut sa fie primiti in proaspat formatele Garzi Patriotice, pentru a lupta cu arma in mâna impotriva unei eventuale invazii sovietice. Invazie care, erau ei convinsi, nu va intârzia sa se produca, cu atât mai mult cu cât la granita de nord-est a României fusesera masate importante forte militare sovietice. Si totusi, Brejnev nu a atacat. Sa-i fi fost oare frica de rezistenta românilor? Laserul lui Coanda? In decursul anilor scursi de atunci, s-a auzit adesea vehiculata ideea ca sovieticii ar fi incercat de fapt sa invadeze România, dar ca ar fi fost opriti cu ajutorul unor arme cu laser! Existau oameni capabili sa jure ca ar fi vazut tancuri sovietice incercind sa forteze granita de la Prut, topite, pur si simplu, in câteva minute, de terifiantele raze laser. Se spunea ca arma mortala constituia un secret românesc si ca insusi Henry Coanda sau, dupa unele surse, Gogu Constantinescu ar fi inventat-o. A fost insa prima si singura data când s-a auzit despre aceasta misterioasa arma. Sa fi existat ea cu adevarat? Specialistii militari sustin ca totul n-a fost decât o legenda si ca zvonurile despre aceasta arma au aparut din necesitatea de a asigura un confort psihic unei populatii inspaimântate de iminenta atacului sovietic. La acea data, chiar soldatii rusi erau siguri ca România va fi invadata si considerau chiar ca aceasta masura va fi un galop de sanatate, dat fiind faptul ca pâna la Bucuresti, n-aveau sa infrunte conditii de teren dificile, ca in Cehoslovacia (unde traversasera munti si paduri), ci urmau sa treaca, in goana tancurilor, prin câmpie. Pe de alta parte, armata româna era cea mai inapoiata din lagarul comunist si nu putea spera nici la un eventual sprijin din partea tarilor occidentale, intrucât nu avea granita directa cu acestea, fiind inconjurata de doi sateliti fideli ai Uniunii Sovietice (Ungaria si Bulgaria), care abia asteptau sa o sfâsie. Cu alte cuvinte, tot atâtea motive pentru ca fortele Tratatului de la Varsovia sa invinga rapid opozitia lui Ceausescu. „Vulpoiul” Brejnev n-a putut fi pacalit Si totusi, Brejnev n-a luat decizia asteptata de toti - si in primul rând de români - de a trece la o noua invazie. Motivele care stau in spatele reticentei sale dovedesc clarviziunea hulitului lider sovietic, ce percepuse perfect cum stau de fapt lucrurile. Vicleanul Brejnev a fost probabil singurul care a inteles ca Ceausescu blufa, ca atitudinea lui sfidatoare se baza pe constientizarea faptului ca, el având spatele asigurat, sovieticii nu-si vor permite sa-l atace. Nu trebuia uitat ca pe atunci liderul de la Bucuresti era un rasfatat al Occidentului, care aprecia la el spiritul de fronda fata de linia conservatoare impusa de Moscova, dupa 1964. Probabil aceasta atitudine i-a determinat pe responsabilii NATO sa ia in calcul o eventuala implicare, cel putin la nivel declarativ. Documente date recent publicitatii sugerau ca fortele NATO fusesera puse in stare de alerta, ca americanii au trimis trupe suplimentare in Europa, ca au intarit garnizoana Berlinului si se pregateau sa extinda ajutorul militar acordat Iugoslaviei, daca Tito le-ar fi cerut-o, ca au adus mai multe nave militare in Mediterana. In acelasi timp, oficiali de la Casa Alba l-au convocat pe ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrinin, spre a-i comunica faptul ca Statele Unite sunt foarte ingrijorate de soarta României. Pentru a calma spiritele, atât Dobrinin, cât si ambasadorii sovietici la Paris si Roma, au dat asigurari ca nu se intentioneaza nici o invadare a României. Si intr-adevar, Brejnev nu dorea sa-l schimbe pe Ceausescu, intrucât stia ca tot spectacolul mediatic facut de acesta nu reprezinta vreun pericol real. Ceausescu nu era un reformator autentic, precum Dubcek sau Imre Nagy, ci mai curând un stalinist, deci riscul ca România sa se transforme intr-o noua Cehoslovacie, cu alegeri libere, pluripartitism si libertate a presei, era practic nul. Si, din pacate pentru noi, istoria i-a dat dreptate abilului lider sovietic... GABRIEL TUDOR |
Invadarea Cehoslovaciei, in august 1968, de catre trupele Pactului de la Varsovia, a reprezentat unul dintre cele mai tensionate momente ale „razboiului rece”. Tensiunea dintre sovietici si americani atinsese cote alarmante si faptul ca România, prin vocea lui Nicolae Ceausescu, a protestat vehement fata de „agresiunea comisa impotriva unui stat suveran si socialist”, i-a facut pe multi sa creada, pentru câteva saptamâni de foc, ca noi vom fi urmatoarea tinta a rusilor. Ce anume i-a impiedicat pe acestia sa patrunda in România? Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare in rândurile care urmeaza.
Primavara de la Praga
Criza economica de amploare izbucnita in Cehoslovacia la mijlocul anilor 60 a dus la inlocuirea, in fruntea Partidului Comunist, a lui Antonin Novotny cu Alexander Dubcek, o personalitate carismatica, a carui viziune asupra societatii era mult diferita de a mult mai dogmaticului sau predecesor. In aprilie 1968, Dubcek a lansat un program de reforme sociale si politice, urmarind prin aceasta si insanatosirea climatului economic al tarii.
Presa se bucura acum de o libertate sporita si se intrezarea posibilitatea unei guvernari pluripartinice, precum si intentia federalizarii Cehoslovaciei. Asemenea initiative nu puteau fi trecute cu vederea de catre conservatorii ajunsi la Kremlin odata cu alungarea lui Hrusciov. Exemplul cehilor era periculos, pentru ca putea sa inspire si alte tari din lagarul comunist si, mai grav, putea inspira miscari secesioniste chiar si in tarile din componenta Uniunii Sovietice, in primul rând in Ucraina.
Sovieticii nu uitasera incidentele grave din 1956, din Ungaria, si nu voiau sa mai scape situatia de sub control. Dubcek a inteles foarte bine pericolul la care se expunea si a incercat sa adopte o pozitie moderata. Dar, odata pornit, valul entuziasmului popular era greu de domolit. In presa au inceput sa apara atitudini antisovietice, social-democratii au inceput sa se organizeze intr-un partid separat de comunisti; ingrijorati, conservatorii din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac au cerut interventia Moscovei, care si-a trimis reprezentantii la negocieri cu autoritatile cehoslovace, in iulie, la Cierna nad Tisou.
La discutiile ce au avut loc, Dubcek a incercat sa apere programul sau de reforme, reafirmându-si devotamentul total fata de cauza comunismului.
Ceausescu versus Moscova
Pe 3 august, reprezentatii statelor din Tratatul de la Varsovia, mai putin România, s-au intâlnit la Bratislava; Uniunea Sovietica si-a declarat intentia de a impiedica, fie si prin forta, aparitia unui sistem multipartinic in orice tara din blocul comunist. Cehii nu pareau insa dispusi sa renunte la proiectele lor, asa ca, in noaptea de 20 spre 21 august, forte militare din cadrul Tratatului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia. 7000 de tancuri rusesti au patruns in aceasta tara si un total de 500.000 de soldati, majoritatea sovietici. In urma confruntarilor, 72 de cehi au fost ucisi iar Dubcek, arestat si dus la Moscova.
In locul lui a venit un adept al liniei dure, Gustav Husak, care a anulat reformele adoptate pâna atunci. Primavara de la Praga era inabusita... In Occident, brutala actiune sovietica a fost criticata vehement. O reactie neasteptat de virulenta a venit din partea României comuniste. Discursul tinut chiar in ziua invaziei de catre Nicolae Ceausescu a fost surprinzator, prin violenta cu care erau criticate metodele „staliniste” ale sovieticilor; Ceausescu a aparat dreptul popoarelor la autodeterminare, desi nu fusese niciodata perceput, in blocul comunist, ca un adept al „socialismului cu fata umana”.
Curajul de a-i infrunta pe sovietici, fata de care marea masa a românilor manifesta o ostilitate pronuntata, a dus la reactii extraordinare: multi intelectuali de dreapta, critici ferventi ai comunismului, s-au inscris atunci in PCR. Mii de oameni au cerut sa fie primiti in proaspat formatele Garzi Patriotice, pentru a lupta cu arma in mâna impotriva unei eventuale invazii sovietice. Invazie care, erau ei convinsi, nu va intârzia sa se produca, cu atât mai mult cu cât la granita de nord-est a României fusesera masate importante forte militare sovietice. Si totusi, Brejnev nu a atacat. Sa-i fi fost oare frica de rezistenta românilor?
Laserul lui Coanda?
In decursul anilor scursi de atunci, s-a auzit adesea vehiculata ideea ca sovieticii ar fi incercat de fapt sa invadeze România, dar ca ar fi fost opriti cu ajutorul unor arme cu laser! Existau oameni capabili sa jure ca ar fi vazut tancuri sovietice incercind sa forteze granita de la Prut, topite, pur si simplu, in câteva minute, de terifiantele raze laser. Se spunea ca arma mortala constituia un secret românesc si ca insusi Henry Coanda sau, dupa unele surse, Gogu Constantinescu ar fi inventat-o.
A fost insa prima si singura data când s-a auzit despre aceasta misterioasa arma. Sa fi existat ea cu adevarat? Specialistii militari sustin ca totul n-a fost decât o legenda si ca zvonurile despre aceasta arma au aparut din necesitatea de a asigura un confort psihic unei populatii inspaimântate de iminenta atacului sovietic. La acea data, chiar soldatii rusi erau siguri ca România va fi invadata si considerau chiar ca aceasta masura va fi un galop de sanatate, dat fiind faptul ca pâna la Bucuresti, n-aveau sa infrunte conditii de teren dificile, ca in Cehoslovacia (unde traversasera munti si paduri), ci urmau sa treaca, in goana tancurilor, prin câmpie.
Pe de alta parte, armata româna era cea mai inapoiata din lagarul comunist si nu putea spera nici la un eventual sprijin din partea tarilor occidentale, intrucât nu avea granita directa cu acestea, fiind inconjurata de doi sateliti fideli ai Uniunii Sovietice (Ungaria si Bulgaria), care abia asteptau sa o sfâsie. Cu alte cuvinte, tot atâtea motive pentru ca fortele Tratatului de la Varsovia sa invinga rapid opozitia lui Ceausescu.
„Vulpoiul” Brejnev n-a putut fi pacalit
Si totusi, Brejnev n-a luat decizia asteptata de toti - si in primul rând de români - de a trece la o noua invazie.
Motivele care stau in spatele reticentei sale dovedesc clarviziunea hulitului lider sovietic, ce percepuse perfect cum stau de fapt lucrurile. Vicleanul Brejnev a fost probabil singurul care a inteles ca Ceausescu blufa, ca atitudinea lui sfidatoare se baza pe constientizarea faptului ca, el având spatele asigurat, sovieticii nu-si vor permite sa-l atace.
Nu trebuia uitat ca pe atunci liderul de la Bucuresti era un rasfatat al Occidentului, care aprecia la el spiritul de fronda fata de linia conservatoare impusa de Moscova, dupa 1964. Probabil aceasta atitudine i-a determinat pe responsabilii NATO sa ia in calcul o eventuala implicare, cel putin la nivel declarativ.
Documente date recent publicitatii sugerau ca fortele NATO fusesera puse in stare de alerta, ca americanii au trimis trupe suplimentare in Europa, ca au intarit garnizoana Berlinului si se pregateau sa extinda ajutorul militar acordat Iugoslaviei, daca Tito le-ar fi cerut-o, ca au adus mai multe nave militare in Mediterana.
In acelasi timp, oficiali de la Casa Alba l-au convocat pe ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrinin, spre a-i comunica faptul ca Statele Unite sunt foarte ingrijorate de soarta României. Pentru a calma spiritele, atât Dobrinin, cât si ambasadorii sovietici la Paris si Roma, au dat asigurari ca nu se intentioneaza nici o invadare a României.
Si intr-adevar, Brejnev nu dorea sa-l schimbe pe Ceausescu, intrucât stia ca tot spectacolul mediatic facut de acesta nu reprezinta vreun pericol real. Ceausescu nu era un reformator autentic, precum Dubcek sau Imre Nagy, ci mai curând un stalinist, deci riscul ca România sa se transforme intr-o noua Cehoslovacie, cu alegeri libere, pluripartitism si libertate a presei, era practic nul. Si, din pacate pentru noi, istoria i-a dat dreptate abilului lider sovietic...
GABRIEL TUDOR
preluare de pe sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/5780/8/.
