Anunturi
de ADRIAN BUCURESCU
Motto:
La poale de codru verde
Mititel focsor se vede.
Nu stiu, focu-i potolit
Au de haiduci ocolit...
(Doina haiduceasca)
Haiducia a fost specifica mai ales Balcanilor, extinsa, prin intermediul romanilor, pana in Maramures, Bucovina si Basarabia. Miezul fenomenului era de o parte si de alta a Dunarii, adica in Tarile Romane, Bulgaria si Serbia. Pe seama haiducilor, poporul a pus nenumarate legende, unele chiar fantastice. De obicei, in aceste legende, multe in versuri, haiducii ii jefuiesc pe cei bogati, indeosebi pe boieri, pe turci si pe fanarioti, si ii ajuta pe cei saraci cu o parte din prada, si ca sa-si asigure sprijinul lor. Infatisarea acestor razvratiti impune de multe ori respect, daca nu chiar groaza: "Cincizeci, mare, fara cinci, / Tocmai patruzeci si cinci, / Tot voinici d-ai Oltului, / Cum ii place codrului, / Cum nu-i vine campului: / Lungi / De mana, / Tari / De vana, / Tot porniti pentru pricina;/ Lungi / In coate, / Lati in spate, / Cu hangere ferecate / si cu pustile-ncarcate; / Cu mustata-n barbaric, / Cum sta bine la voinic; / Cu mustata cat o coada, / Doua la ceafa innoada, / si face nodul cat pumnul, / De se sperie paganul, / De-si face cruce crestinul". Mai rar, li se spunea si haramini, atribut sugerand forta, inrudit cu cremene, cormana, Caraiman s.a. In romana veche, haiduc se talmacea prin "refugiat; bejenar" (cf. a haitui; iatac; haide! a se duce; dor de duca). De altfel, regional haiducilor li se mai spunea si pribegi. Adapostul lor preferat era codrul, care pe vremuri nu acoperea doar muntii si dealurile, ci si largi zone de campie, cum era celebrul Codru al Vlasiei. Acolo, poterele nu se prea incumetau sa intre, nici macar iarna, printre copacii desfrunziti, caci unii haiduci se ascundeau in inima codrului chiar si in acest anotimp, in adaposturi subterane.
Novacestii, in istorie si-n mit
Haiducul cu cea mai veche atestare in istoria noastra este celebrul Baba Novac, nascut in jurul anului 1530, in Serbia, in satul Poreci, actualmente Donii Milanovat, pe malul Dunarii, foarte aproape de Cetatea Severinului. Pe linie romaneasca era de vita voievodala, mama sa fiind din neamul Basarabilor, iar tatal sau, sarb, fusese o vreme pretendent la tronul Serbiei. Numele de Baba poate veni si din romana si din sarba, insemnand "Maretul; Grozavul; Teribilul", de unde mitofolclorul nostru a mostenit personajul cu care astazi se mai sperie doar copiii, Babaul, ce are, regional, si varianta feminina Babaua. Acestei infricosatoare fiinte mitologice i se mai spune si Gogorita, Bordea, Borza, Caua, Babalucul si Bolea. Celalalt nume, Novac, este de asemenea comun romanei si sarbei, fiind dat unui personaj imaginat ca un om puternic, foarte voinic.
Sa ne intoarcem la documente! Baba Novac a fost un neobosit si viteaz luptator impotriva turcilor, fiind mai intai haiduc in Serbia, apoi in Oltenia. Cand oastea lui Mihai Viteazul a atacat garnizoana otomana din insula Ada Kaleh, Baba Novac a intrat in slujba marelui voievod, caruia i-a ramas credincios pana la moarte. Ceea ce l-a inaltat in randul celor mai pretuiti oameni ai lui Mihai Viteazul a fost incursiunea din primavara anului 1595, cand in fruntea a 700 de haiduci a trecut Dunarea, avansand pana la Muntii Balcani, ca sa astepte armata turceasca, condusa de Pasa Hasan, ce trecea muntii ca sa se intalneasca, la Sofia, cu sultanul. Atacand aceasta ostire, Baba Novac l-a fugarit pe Hasan, luand carutele, caii, armele si tot tezaurul. Dupa aceasta izbanda, voinicul a primit toata cinstea voievodului, care l-a avut apoi langa sine in toate luptele. Astfel, in batalia din 18/28 octombrie 1599, de la selimbar, nemaiavand rabdare sa astepte finalul negocierilor incepute intre Mihai si episcopul Malaspina, solul cardinalului Andrei Bathory, a atacat prin surprindere, contribuind la izbanda oastei Tarii Romanesti. I-a fost descris imparatului Rudolf al II-lea ca unul dintre cei mai apreciati osteni valahi.
La leatul 1600, Mihai l-a trimis pe Baba Novac in Banat, prin partile Lipovei, unde a invins in mai multe lupte. Dupa aceea, l-a insotit pe Mihai in Moldova, unde voievodul i-a incredintat urmarirea lui Ieremia Movila. Atunci, Baba Novac a ocupat Moldova si a asezat acolo o garnizoana, la Iasi. A urmat cucerirea teritoriului pana la Camenita si Hotin. Marea capetenie a fost alaturi de Mihai Viteazul si in lupta de la Miraslau, apoi, in 9-19 septembrie 1600, in fruntea unui palc de oaste, la Naieni, langa Ploiesti, a izbutit sa intarzie cu zece zile inaintarea lesilor. A luptat apoi la Sarata, Naieni, pe 20 brumarel la Bucov, pe raul Teleajen. La sfarsitul lui brumar se afla la Curtea de Arges.
Pe cand se afla cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Istvan Csaky, la porunca Dietei din Cluj, alcatuita din nemesi maghiari, si osandit la moarte in oras, fiind ars pe rug la 5 februarie 1601. Apoi trupul i-a fost tras in teapa. S-a pastrat si lista cu cheltuielile facute cu executia: "am dat tiganilor pentru ca au schingiuit, au torturat, au fript si au tras in teapa pe Baba Novac si pe preotul fl. 7 d. 50 (...). Am platit pentru Baba Novac si preotul, celor doi calai fl. 3. Am platit lui Luca Acsi pentru ca a cioplit teapa pentru Baba Novac fl.2". Trupul, tras in teapa, a fost pus pe Drumul Feleacului.
O triada care exprima curaj si barbatie
La cateva luni dupa biruinta de la Guruslau, care a avut loc la 3 august 1601, Mihai Viteazul s-a intors spre Cluj, ce s-a supus indata. In locul unde a fost tras in teapa credinciosul sau general, voievodul a pus un steag. Pe locul mosiei daruite de Mihai Viteazul lui Baba Novac s-a intins actualul cartier craiovean Brazda lui Novac.
Baba Novac a avut si un frate, Radovan, precum si mai multi fii. Cu fiul cel mare, Gruia, a apucat sa haiduceasca si sa lupte impreuna. In jurul lui Baba Novac si al lui Gruia s-au creat multe balade si legende, unele fantastice de-a binelea, caci rar s-a intamplat sa se mai vada asemenea viteji si sa se mai auda de astfel de ispravi voinicesti.
Un haiduc sanctificat de popor: Pintea Viteazul
Daca in bulgara si sarba hajduk inseamna "talhar", in romana haiducii-s haiduci, iar talharii - talhari. Nu sunt confundati unii cu altii. Cum s-a vazut mai sus, un haiduc ca Baba Novac a ajuns mare comandant in oastea Tarii Romanesti. Peste un veac, un alt vestit haiduc roman a fost sanctificat de popor, ramanand in amintirea Maramuresului ca Pintea cel Sfant. Sa nu uitam ca romanii nu i-au mai acordat aceasta cinste decat unui voievod, anume lui Stefan cel Mare si Sfant!
Pe seama celui cunoscut mai ales ca Pintea Viteazul s-au tesut numeroase balade si legende. O legenda a consemnat si Tache Papahagi, in 1925, pe vremea cand cerceta graiul si folclorul Maramuresului: "Pintea o fost un viteaz mare. El o avut un cal nazdravan. Apoi, oamenii imparatului o vrut sa-l prinda. El o stat calare pe cal, sus, pa Piatra Gutaiului. Calu o stat intr-un picior de d-inapoi, ca s-amu se vede in piatra urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odata o zburat calu de pa Gutai, cu Pintea calare, colo, pa Varfu Pietrii de cata sugatag; de-aiciuca, ca gandu, o zburat pa Piatra Sapantii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime".
Grigore Pintea s-a nascut in anul 1670, in Magoaja, comitatul Cluj, ca fiu de mici nobili romani. Intrand in conflict cu nemesii din zona, s-a hotarat sa se ridice impotriva nedreptatilor sociale, fugind in codrii Maramuresului, ca sa haiduceasca. Terorizati, nobilii au incercat sa-l prinda, dar, potrivit legendelor, el a reusit sa scape de fiecare data de urmaritori. Ceata lui era puternic sprijinita de satenii maramureseni, indeosebi de cei din Mara si Hoteni, din fosta plasa sugatag.
Pe vremea imparatului Leopold I, obligatiile fiscale si militare introduse de stapanirea harbsburgica in Transilvania au dus la o ampla miscare de rezistenta, ramasa in istorie ca Revolta Curutilor. In aceste imprejurari, principele Francisc Rakoczi al II-lea a pornit o "lupta de eliberare nationala", intemeindu-se atat pe sprijinul iobagilor cat si pe ajutorul fagaduit de Ludovic al XIV-lea, regele Frantei, si de Petru cel Mare, tarul Rusiei. In nord-vestul Ardealului, in Maramures si Satmar, capitan in armata lui Francisc Rakoczi al II-lea a fost Grigore Pintea. Din documente reiese ca el a fost si un om invatat, cunoscator al mai multor limbi straine si al tehnicilor militare, deprinse in garnizoanele imperiale. Diplomat si negociator bun, Pintea a fost socotit de istoricul Nicolae Densusianu "unul dintre cei mai insemnati romani din secolul al XVII-lea".
In primavara anului 1703, mai multe orase din nordul Ardealului sunt cucerite de razvratiti. Oastea lui Pintea trebuia sa intre in cetatea Baia Mare, unde se afla vistieria imperiala. In luna august, cetatea era supusa asediului.
Grigore Pintea a fost impuscat mortal, intr-o ambuscada, la 14 august, in fata portii de miazazi a cetatii, in apropiere de Bastionul Macelarilor. Legendele spun ca a fost impuscat cu glont de argint, in urma tradarii unui haiduc, pentru 500 de taleri, bani fagaduiti de imparatul habsburgic Leopold I. In schimb, un document pastrat la Filiala Arhivelor Statului Sighetu Marmatiei il indica pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur in Magistratura Orasului Baia Mare, ca fiind cel care l-a impuscat mortal pe Grigore Pintea. Se zice despre viteazul haiduc ca ar fi luptat si impotriva tatarilor, pesemne pe cand era catana.
Maramuresenii, inclusiv cei din dreapta Tisei, au o adevarata evlavie pentru Pintea Viteazul. Acum cativa ani, am ascultat o balada inchinata lui, cantata foarte frumos de o fata romanca de peste Tisa. In Biserica de lemn din Budesti, monument istoric, se afla o camasa de zale si un coif pe care le-ar fi purtat eroul, sau pe care le-ar fi luat in lupta de la tatari. In muzeul din Baia Mare sunt expuse armele si harnasamentul pe care le intrebuinta. Marturii ale drumurilor si popasurilor lui Pintea si ale cetelor sale de haiduci sunt numele de locuri: Izvorul Pintii, Fantana lui Pintea, Varfu Pintii, Casa lui Pintea, satra Pintii sau Pestera lui Pintea. Multe legende vorbesc despre "berbintele cu galbeni" ale viteazului Pintea, ascunse in pesterile sau grotele din regiune.
Pandurii si Habsburgii
In urma tratatului de la Passarovitz, din anul 1718 Oltenia a intrat sub stapanirea Habsburgilor, acestia numind-o Kleine Walachei, "Valahia Mica", ca s-o deosebeasca de Muntenia, care era "Valahia Mare". In acest fel, pentru scurta vreme, granita apuseana a Tarii Romanesti a devenit raul Olt. Tot atunci, teritoriile romanesti se transformasera in teatru de razboi intre austrieci, rusi si turci. Datorita incercarii Habsburgilor de a instaura in "Valahia Mica" o administratie proprie, sprijinita militar, si transformarea ei in provincie imperiala, ceea ce nu le reusise nici turcilor vreme de mai multe veacuri, s-a dezvoltat o puternica miscare de revolta, ce a cuprins toate clasele societatii, de la tarani si mici meseriasi, pana la negustori, mica si marea boierime. Asadar, aceasta a fost o miscare nu doar sociala ci si nationala. Nemultumirea populatiei era pricinuita de caracterul militar al exploatarii, precum si de strangerea veniturilor provinciilor in visteria curtii imperiale. Astfel, amploarea haiduciei a atins culmi nemaiintalnite in Europa, Habsburgii intampinand mari greutati in incercarea de a prelua puterea de facto in provincie.
Un foarte vrednic haiduc al Olteniei de atunci a fost Pavel Lotru din Balcesti, cautat mai mult de 3 ani de imperiali si potere, fara a fi prins. A disparut, insa banii furati de el au aparut indata prin toate targurile oltenesti. Cat au stat in Oltenia, austriecii de la el au primit cea mai grea lovitura. Pavel Lotru haiducea pe amandoua versantele Carpatilor, atat in Gorj si Valcea cat si prin zona Sibiului, unde avea mai multe ibovnice nemtoaice si unguroaice, neveste ale bogatanilor din Sibiu. Una dintre ibovnice i-a dat de veste lui Pavel ca urma sa soseasca in Oltenia caravana ce strangea taxele si care venea din Ungaria, Croatia si Ardeal. Caravana cuprindea 20 de carute cu pereti metalici, fiecare trasa de cate opt perechi de cai nemtesti, arhipline de pungi cu galbeni. Sub conducerea lui Pavel Lotru, ceata lui s-a unit cu cetele de haiduci ale lui Radu Ursan si Neagu Papura. Acest jaf, petrecut la Dragasani, a fost atat de grozav incat a provocat o adevarata prabusire financiara in Imperiul Habsburgic, dar, totodata a dus la devalorizarea banilor in Oltenia, precum si la destituirea banului Craiovei.
Radu Ursan era din Jupanesti, judetul Gorj, fiind renumit pentru modul in care isi batea joc de soldatii imperiali. Acestia erau pusi sa joace piese de teatru in pielea goala si cu masti pe fata, spre hazul nestavilit al mesenilor care se adunau ca la panorama, ca sa vada comediile. Prinsii erau pusi sa joace povesti populare. Relatarea e facuta de contele Maxim von Bindewald, ce fusese trimis sa cerceteze jaful. Prins de catre poznasul Ursan, a trebuit sa joace iedul numarul 4. Povestile erau adaptate, fiind mai multi lupi si iezi, fiindca erau mai multi prizonieri ce trebuiau sa joace cu totii. Nu a fost prins de austrieci, dar a murit intr-o lupta cu turcii, peste cativa ani, tocmai la Caransebes. Se presupune ca el e eroul celebrei balade populare "Radul Mamii", culeasa prin partile Gorjului.
In urma furtului cel mare de la Dragasani, a fost infiintata formatia paramilitara a pandurilor. Termenul de pandur vine din lumea germanica, derivat din denumirea grupurilor de vikingi, pe vremea cand pustiiau sudul Marii Baltice. Prusacii au reinviat aceste fapte, intrebuintand trupe special pregatite pentru provocarea diversiunilor in armata austriaca: uciderea capeteniilor, rapirea unor persoane sus-puse, distrugerea depozitelor de munitii. Aceste trupe speciale actionau indeosebi in spatele frontului. Insa Habsburgii au preluat si ei metoda, folosind pandurii impotriva prusacilor. Cand au vazut ca trupele lor nu reusesc sa se impuna intr-o regiune straina, plina de haiduci care ii atacau intruna, au hotarat sa angajeze lefegii din randul oltenilor, pentru prinderea haiducilor. Numai ca oltenii le-au facut-o, multi haiduci gasind grozava ideea ca in loc sa jefuiasca boierii sau trupele austriece, sa ia simbrie fara sa faca nimic. Aproape doi ani de zile, austriecii au platit leafa unor haiduci ca sa prinda alti haiduci. Nici macar un haiduc nu a fost prins!
Plini de lehamite, austriecii au hotarat sa plece din Oltenia cu ani buni inainte ca aceasta sa fie retrocedata pe baza tratatelor internationale! Era pe la leatul 1739.
Cumplita stare a taranimii romane
Pana va veni iar vorba de panduri, e bine sa se stie ca motive de haiducie erau cu duiumul, si e de mirare ca nu s-au facut toti taranii haiduci. Iata cum descrie un mare si luminat boier, Dinicu Golescu, in cartea "Insemnare a calatoriii mele", starea taranilor nostri la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX: "si ca pentru banii de bir s-au urmat si pedepse, ca sa dea ceia ce nu are si atati cati nu poate agonisi. O! sa cutremura mintea omului, cand is va aduce aminte ca faptura dumnezeirii, omenirea, fratii nostri, au fost cate 10 asternuti pe pamant, cu ochii in soare, si o barna mare si grea pusa pe pantecile lor, ca muscandu-i mustele si tintarii, nici sa poata a se feri. (...) Alti crestini, tot pentru dare de bani, au fost spanzurati cu capu in jos, si altii, iaras, inchisi in cosare de vite, unde le-au dat fum, si alte multe asemenea pedepsi. (...) Aceste nedrepte urmari si nepomenite peste tot pamantul i-au adus pe ticalosii lacuitori intru asa stare incat intrand cinevas intr-acele locuri, unde sa numesc sate, nu va vedea nici biserica, nici casa, nici gard imprejurul casii, nici car, nici bou, nici vaca, nici oaie, nici pasare, nici patul cu samanaturile omului pentru hrana familiii lui, si, in scurt, nimica; ci numai niste odai in pamant, ce le zic bordeie, unde intrand cinevas, nu are a vedea alt decat o gaura numai in pamant, incat poate incapea cu nevasta si cu copiii imprejurul vetrii, si un cos de nuiele scos afara din fata pamantului si lipit cu balega. si, dupa soba, inca o alta gaura, prin care trebuie el sa scape fugand, cum va simti ca au venit cinevas la usa-i; caci stie ca nu poate fi alt decat un trims spre implinire de bani. si el neavand sa dea, ori o sa-l bata, ori o sa-l lege si o sa-l duca sa-l vanza, pentru un an, doi, si mai multi, sau la un boierenas, sau la un arendas, sau la oricine sa va gasi, ca el sa-i slujeasca acei ani, si banii ce sa dau pentru slujba acelor ani, sa sa ia pentru birul lui. (...) si apoi, intrand cinevas intru acele bordeie ale lor, peste putinta era de a gasi pe trupurile lor, si in casa, lucru de zece lei; caci si caldarea cu care o sa-si faca mamaliga nu o are fiescine, ci sunt 5-6 tovaras pe una. si cand acestea, din norocire, prindea de veste cand vinea in satul lor zapciu, polcovnicu, capitanu, mumbasir ispravnicesc, mubasir domnesc, fugea atat ei, cat si muierile lor, si copiii care putea fugi, prin paduri si pe munti, intocmai ca dobitoacele cele salbatice, cand le gonesc vanatorii cu cainii. Caci stiia ca, prinzandu-i, nu mai este alta vorba decat cerere de bani, si ei, neavand bani, vor lua garbaciuri pe spinare."
De aceea, multi fugari nu se mai intorceau niciodata in sat, ci haiduceau. Unul dintre acestia a fost Stanciu al Bratului, care pe la sfarsitul veacului al XVIII-lea cutreiera cu ceata lui in toata regiunea Rucar-Bran, pana la Brasov si Rasnov, si la miazanoapte de raul Dambovita. Ascunzatoarea lor era in pestera de la Cerdacul Stanciului, in muntii Piatra Craiului. Aceasta ceata jefuia indeosebi stanele din muntii luati cu japca de la mosneni de catre bogatasii din Rucar. Din ceata lui Stanciu al Bratului faceau parte Ion al Geantului din Rucar, Marin al selarului din Bogatesti, Dobre al Ploscarului din Piscani, sora sa Uta din Dambovicioara si fratele sau Nita Comanita din Satic. Intr-un tarziu, Stanciu a fost prins si spanzurat pe locul zis "Muchea cu Spanzuratorile" de la Posada. Haiduci cantati de baladele populare mai sunt si Toma Alimos, Stan si Golea, Gherghes, Botea, Bolboceanu, Corbea si multi altii. Intrucat boierii autohtoni devenisera aproape toti bicisnici, iar ceilalti erau in special fanarioti, inclusiv domnitorul si arendasii, haiducii au preluat nu numai lupta pentru emancipare sociala ci si cea pentru liberate nationala; din baladele populare aflam ca Badiul, aliat cu sarbul Neculcea, Valcan, Iorgovan, Stanislav Viteazul se bat cu sute de turci si, de cele mai multe ori, ii inving. Argus al lui Topala se bate cu fanariotii. Haiducii aveau in vedere si misei din alte natii; Miul Zglobiul se bate cu Ianos Ungurul, Doicil cu tatarii s.a.m.d.
Iancu Jianu, boierul-haiduc
Unul dintre cei mai vestiti haiduci din Oltenia, Iancu Jianu, s-a nascut la 1787, dintr-o familie instarita, cu rangul de slugeri, pe domeniile boieresti din Romanati. Se spunea despre el ca nu are egal in tara intr-o lupta dreapta, fiind si foarte indemanatic cu armele, cutezator, energic si avea un farmec personal deosebit. In culmea puterii, Iancu conducea in jur de 2.000 - 3.000 de haiduci. El si haiducii lui nu luptau numai impotriva boierilor mai vechi, ci si cu fanariotii, cu Habsburgii si mai ales cu turcii. A suplinit o vreme puterea domneasca in regiune. Momentul de varf l-a constituit campania din 1809 dusa de haiduci la miazazi de Dunare, in urma careia au fost incendiate Vidinul si Plevna, fiind ucis si Pazvan-Oglu, pasa din Vidin, ca razbunare pentru faptele pasalei care atacase Craiova si mai multe sate din Oltenia. A fost, de asemenea, distrusa din temelii raiaua turceasca de la Turnu Magurele, pe care turcii nu au putut s-o reconstruiasca niciodata. Iancu Jianu se purta atunci ca un voievod, facand danii bisericilor si ridicand cladiri pentru binele obstii in Craiova si Caracal. A fost prins prin viclenie pe cand mergea neinsotit pe ulitele Bucurestiului, fiind osandit la moarte. A fost iertat in urma unei intamplari romantice, caci, potrivit legii pamantului, daca o fata cerea de sot un osandit, acesta era iertat. Mai multe jupanite de la curte si-au exprimat aceasta dorinta. Iancu a ales una dintre ele si a renuntat trepat in anii urmatori la haiducie.
La Revolutia din 1821, Iancu Jianu l-a intampinat intr-o atmosfera emotionanta pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci stranse de Iancu Jianu au facut jonctiunea cu oastea lui Tudor, haiducii intrand in randurile pandurilor.
S-au pastrat cateva fragmente din scrierile lui Iancu Jianu in care isi povestea ispravile: "Legai pe toti din ocna, slobozii burduful si scosei pe toti haiducii din ocna si plecai cu dansii pana la un loc. Un haiduc ce-i zicea Voicu Iabras, stranse si el o ceata de ai lui, plecand impreuna si trecui Oltul la Slatina"; "Nu avea ce sa ne faca. In multe randuri am batut pe carserdarul Iamandi Giuvara urat mirositorul. Cum o putea muierea lui sa steie cu puturosul de Giuvara cel nespalat cu anii?"
Revolutia de la 1821
Izbucnind un razboi ruso-turc, a dat sfoara in Tara Romaneasca tarul ca inroleaza panduri, cu o solda foarte atragatoare. Indata au aparut voluntari din toata tara, dornici sa lupte impotriva turcilor. Cei mai multi dintre ei erau haiduci. Intr-o saptamana, numarul pandurilor inrolati a ajuns la 50.000, impartiti in cete de 1.000 - 1.500 de oameni, sub conducerea unor capetenii alese de ei, mai ales capetenii de haiduci. Dupa plecarea rusilor, pandurii ajunsesera ca o casta militara, cu uniforme, tabere de instructie, corturi si tot echipamentul militar necesar, arme si munitie. La 1821 se alatura toti lui Tudor Vladimirescu.
Unul din haiducii deveniti panduri in oastea lui Tudor a fost si Ionita Tunsu, zis si Tunsu, Raspopitul, Paracliserul, originar din Optasi, judetul Olt. Inainte de haiducie, el chiar fusese paracliser la Biserica Sfintii Voievozi de pe Calea Grivitei, pe atunci Calea Targovistii. Un alt haiduc a fost si Ene Hatu din Celaru, judetul Dolj, a carui ceata haiducea prin Romanati. Poterele nu voiau sa-l urmareasca, fiindca se spune ca lega in haturi poterasii si arnautii prinsi si ii supunea la chinuri cumplite. In 1821, la chemarea lui Iancu Jianu, s-a alaturat pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Apoi, in 1848, a intrat cu ceata lui de haiduci intre revolutionarii lui Popa sapca din Celei, langa orasul Corabia. Acest Popa sapca, mare mucalit si gurmand, a fost in acelasi timp si preot, si haiduc si pandur si revolutionar.
Partizanii anticomunisti
Ar fi fost de asteptat ca in epoca moderna haiducia sa dispara. N-a fost sa fie. Ocuparea tarii de catre sovietici precum si instaurarea comunismului a dus la rezistenta armata anticomunista, ce a incorporat mii de luptatori din toate categoriile sociale, avand drept sens apararea fiintei neamului, a libertatii si demnitatii nationale. Sentimentele patriotice ale acestor eroi razbat si din denumirile unor grupuri ale lor: "Garzile lui Decebal", "Organizatia Vlad Tepes", "Haiducii lui Avram Iancu", "Haiducii Muscelului", "Soimii Carpatilor", "Vulturii Carpatilor" s.a.
Rezistenta armata din Romania a durat din 1946 pana in 1958, fiind cea mai ampla, cea mai sangeroasa si cea mai lunga rezistenta armata anticomunista. Cinste acelor barbati si femei care, mai presus de toate, au pus iubirea si jertfa pentru tara!
preluare de pe sursa: http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/haiduci-panduri-si-partizani-147286.html
de ADRIAN BUCURESCU
Motto:
La poale de codru verde
Mititel focsor se vede.
Nu stiu, focu-i potolit
Au de haiduci ocolit...
(Doina haiduceasca)
Haiducia a fost specifica mai ales Balcanilor, extinsa, prin intermediul romanilor, pana in Maramures, Bucovina si Basarabia. Miezul fenomenului era de o parte si de alta a Dunarii, adica in Tarile Romane, Bulgaria si Serbia. Pe seama haiducilor, poporul a pus nenumarate legende, unele chiar fantastice. De obicei, in aceste legende, multe in versuri, haiducii ii jefuiesc pe cei bogati, indeosebi pe boieri, pe turci si pe fanarioti, si ii ajuta pe cei saraci cu o parte din prada, si ca sa-si asigure sprijinul lor. Infatisarea acestor razvratiti impune de multe ori respect, daca nu chiar groaza: "Cincizeci, mare, fara cinci, / Tocmai patruzeci si cinci, / Tot voinici d-ai Oltului, / Cum ii place codrului, / Cum nu-i vine campului: / Lungi / De mana, / Tari / De vana, / Tot porniti pentru pricina;/ Lungi / In coate, / Lati in spate, / Cu hangere ferecate / si cu pustile-ncarcate; / Cu mustata-n barbaric, / Cum sta bine la voinic; / Cu mustata cat o coada, / Doua la ceafa innoada, / si face nodul cat pumnul, / De se sperie paganul, / De-si face cruce crestinul". Mai rar, li se spunea si haramini, atribut sugerand forta, inrudit cu cremene, cormana, Caraiman s.a. In romana veche, haiduc se talmacea prin "refugiat; bejenar" (cf. a haitui; iatac; haide! a se duce; dor de duca). De altfel, regional haiducilor li se mai spunea si pribegi. Adapostul lor preferat era codrul, care pe vremuri nu acoperea doar muntii si dealurile, ci si largi zone de campie, cum era celebrul Codru al Vlasiei. Acolo, poterele nu se prea incumetau sa intre, nici macar iarna, printre copacii desfrunziti, caci unii haiduci se ascundeau in inima codrului chiar si in acest anotimp, in adaposturi subterane.
Novacestii, in istorie si-n mit
Haiducul cu cea mai veche atestare in istoria noastra este celebrul Baba Novac, nascut in jurul anului 1530, in Serbia, in satul Poreci, actualmente Donii Milanovat, pe malul Dunarii, foarte aproape de Cetatea Severinului. Pe linie romaneasca era de vita voievodala, mama sa fiind din neamul Basarabilor, iar tatal sau, sarb, fusese o vreme pretendent la tronul Serbiei. Numele de Baba poate veni si din romana si din sarba, insemnand "Maretul; Grozavul; Teribilul", de unde mitofolclorul nostru a mostenit personajul cu care astazi se mai sperie doar copiii, Babaul, ce are, regional, si varianta feminina Babaua. Acestei infricosatoare fiinte mitologice i se mai spune si Gogorita, Bordea, Borza, Caua, Babalucul si Bolea. Celalalt nume, Novac, este de asemenea comun romanei si sarbei, fiind dat unui personaj imaginat ca un om puternic, foarte voinic.
Sa ne intoarcem la documente! Baba Novac a fost un neobosit si viteaz luptator impotriva turcilor, fiind mai intai haiduc in Serbia, apoi in Oltenia. Cand oastea lui Mihai Viteazul a atacat garnizoana otomana din insula Ada Kaleh, Baba Novac a intrat in slujba marelui voievod, caruia i-a ramas credincios pana la moarte. Ceea ce l-a inaltat in randul celor mai pretuiti oameni ai lui Mihai Viteazul a fost incursiunea din primavara anului 1595, cand in fruntea a 700 de haiduci a trecut Dunarea, avansand pana la Muntii Balcani, ca sa astepte armata turceasca, condusa de Pasa Hasan, ce trecea muntii ca sa se intalneasca, la Sofia, cu sultanul. Atacand aceasta ostire, Baba Novac l-a fugarit pe Hasan, luand carutele, caii, armele si tot tezaurul. Dupa aceasta izbanda, voinicul a primit toata cinstea voievodului, care l-a avut apoi langa sine in toate luptele. Astfel, in batalia din 18/28 octombrie 1599, de la selimbar, nemaiavand rabdare sa astepte finalul negocierilor incepute intre Mihai si episcopul Malaspina, solul cardinalului Andrei Bathory, a atacat prin surprindere, contribuind la izbanda oastei Tarii Romanesti. I-a fost descris imparatului Rudolf al II-lea ca unul dintre cei mai apreciati osteni valahi.
La leatul 1600, Mihai l-a trimis pe Baba Novac in Banat, prin partile Lipovei, unde a invins in mai multe lupte. Dupa aceea, l-a insotit pe Mihai in Moldova, unde voievodul i-a incredintat urmarirea lui Ieremia Movila. Atunci, Baba Novac a ocupat Moldova si a asezat acolo o garnizoana, la Iasi. A urmat cucerirea teritoriului pana la Camenita si Hotin. Marea capetenie a fost alaturi de Mihai Viteazul si in lupta de la Miraslau, apoi, in 9-19 septembrie 1600, in fruntea unui palc de oaste, la Naieni, langa Ploiesti, a izbutit sa intarzie cu zece zile inaintarea lesilor. A luptat apoi la Sarata, Naieni, pe 20 brumarel la Bucov, pe raul Teleajen. La sfarsitul lui brumar se afla la Curtea de Arges.
Pe cand se afla cu o solie, Baba Novac a fost arestat de Istvan Csaky, la porunca Dietei din Cluj, alcatuita din nemesi maghiari, si osandit la moarte in oras, fiind ars pe rug la 5 februarie 1601. Apoi trupul i-a fost tras in teapa. S-a pastrat si lista cu cheltuielile facute cu executia: "am dat tiganilor pentru ca au schingiuit, au torturat, au fript si au tras in teapa pe Baba Novac si pe preotul fl. 7 d. 50 (...). Am platit pentru Baba Novac si preotul, celor doi calai fl. 3. Am platit lui Luca Acsi pentru ca a cioplit teapa pentru Baba Novac fl.2". Trupul, tras in teapa, a fost pus pe Drumul Feleacului.
O triada care exprima curaj si barbatie
La cateva luni dupa biruinta de la Guruslau, care a avut loc la 3 august 1601, Mihai Viteazul s-a intors spre Cluj, ce s-a supus indata. In locul unde a fost tras in teapa credinciosul sau general, voievodul a pus un steag. Pe locul mosiei daruite de Mihai Viteazul lui Baba Novac s-a intins actualul cartier craiovean Brazda lui Novac.
Baba Novac a avut si un frate, Radovan, precum si mai multi fii. Cu fiul cel mare, Gruia, a apucat sa haiduceasca si sa lupte impreuna. In jurul lui Baba Novac si al lui Gruia s-au creat multe balade si legende, unele fantastice de-a binelea, caci rar s-a intamplat sa se mai vada asemenea viteji si sa se mai auda de astfel de ispravi voinicesti.
Un haiduc sanctificat de popor: Pintea Viteazul
Daca in bulgara si sarba hajduk inseamna "talhar", in romana haiducii-s haiduci, iar talharii - talhari. Nu sunt confundati unii cu altii. Cum s-a vazut mai sus, un haiduc ca Baba Novac a ajuns mare comandant in oastea Tarii Romanesti. Peste un veac, un alt vestit haiduc roman a fost sanctificat de popor, ramanand in amintirea Maramuresului ca Pintea cel Sfant. Sa nu uitam ca romanii nu i-au mai acordat aceasta cinste decat unui voievod, anume lui Stefan cel Mare si Sfant!
Pe seama celui cunoscut mai ales ca Pintea Viteazul s-au tesut numeroase balade si legende. O legenda a consemnat si Tache Papahagi, in 1925, pe vremea cand cerceta graiul si folclorul Maramuresului: "Pintea o fost un viteaz mare. El o avut un cal nazdravan. Apoi, oamenii imparatului o vrut sa-l prinda. El o stat calare pe cal, sus, pa Piatra Gutaiului. Calu o stat intr-un picior de d-inapoi, ca s-amu se vede in piatra urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odata o zburat calu de pa Gutai, cu Pintea calare, colo, pa Varfu Pietrii de cata sugatag; de-aiciuca, ca gandu, o zburat pa Piatra Sapantii. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime".
Grigore Pintea s-a nascut in anul 1670, in Magoaja, comitatul Cluj, ca fiu de mici nobili romani. Intrand in conflict cu nemesii din zona, s-a hotarat sa se ridice impotriva nedreptatilor sociale, fugind in codrii Maramuresului, ca sa haiduceasca. Terorizati, nobilii au incercat sa-l prinda, dar, potrivit legendelor, el a reusit sa scape de fiecare data de urmaritori. Ceata lui era puternic sprijinita de satenii maramureseni, indeosebi de cei din Mara si Hoteni, din fosta plasa sugatag.
Pe vremea imparatului Leopold I, obligatiile fiscale si militare introduse de stapanirea harbsburgica in Transilvania au dus la o ampla miscare de rezistenta, ramasa in istorie ca Revolta Curutilor. In aceste imprejurari, principele Francisc Rakoczi al II-lea a pornit o "lupta de eliberare nationala", intemeindu-se atat pe sprijinul iobagilor cat si pe ajutorul fagaduit de Ludovic al XIV-lea, regele Frantei, si de Petru cel Mare, tarul Rusiei. In nord-vestul Ardealului, in Maramures si Satmar, capitan in armata lui Francisc Rakoczi al II-lea a fost Grigore Pintea. Din documente reiese ca el a fost si un om invatat, cunoscator al mai multor limbi straine si al tehnicilor militare, deprinse in garnizoanele imperiale. Diplomat si negociator bun, Pintea a fost socotit de istoricul Nicolae Densusianu "unul dintre cei mai insemnati romani din secolul al XVII-lea".
In primavara anului 1703, mai multe orase din nordul Ardealului sunt cucerite de razvratiti. Oastea lui Pintea trebuia sa intre in cetatea Baia Mare, unde se afla vistieria imperiala. In luna august, cetatea era supusa asediului.
Grigore Pintea a fost impuscat mortal, intr-o ambuscada, la 14 august, in fata portii de miazazi a cetatii, in apropiere de Bastionul Macelarilor. Legendele spun ca a fost impuscat cu glont de argint, in urma tradarii unui haiduc, pentru 500 de taleri, bani fagaduiti de imparatul habsburgic Leopold I. In schimb, un document pastrat la Filiala Arhivelor Statului Sighetu Marmatiei il indica pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur in Magistratura Orasului Baia Mare, ca fiind cel care l-a impuscat mortal pe Grigore Pintea. Se zice despre viteazul haiduc ca ar fi luptat si impotriva tatarilor, pesemne pe cand era catana.
Maramuresenii, inclusiv cei din dreapta Tisei, au o adevarata evlavie pentru Pintea Viteazul. Acum cativa ani, am ascultat o balada inchinata lui, cantata foarte frumos de o fata romanca de peste Tisa. In Biserica de lemn din Budesti, monument istoric, se afla o camasa de zale si un coif pe care le-ar fi purtat eroul, sau pe care le-ar fi luat in lupta de la tatari. In muzeul din Baia Mare sunt expuse armele si harnasamentul pe care le intrebuinta. Marturii ale drumurilor si popasurilor lui Pintea si ale cetelor sale de haiduci sunt numele de locuri: Izvorul Pintii, Fantana lui Pintea, Varfu Pintii, Casa lui Pintea, satra Pintii sau Pestera lui Pintea. Multe legende vorbesc despre "berbintele cu galbeni" ale viteazului Pintea, ascunse in pesterile sau grotele din regiune.
Pandurii si Habsburgii
In urma tratatului de la Passarovitz, din anul 1718 Oltenia a intrat sub stapanirea Habsburgilor, acestia numind-o Kleine Walachei, "Valahia Mica", ca s-o deosebeasca de Muntenia, care era "Valahia Mare". In acest fel, pentru scurta vreme, granita apuseana a Tarii Romanesti a devenit raul Olt. Tot atunci, teritoriile romanesti se transformasera in teatru de razboi intre austrieci, rusi si turci. Datorita incercarii Habsburgilor de a instaura in "Valahia Mica" o administratie proprie, sprijinita militar, si transformarea ei in provincie imperiala, ceea ce nu le reusise nici turcilor vreme de mai multe veacuri, s-a dezvoltat o puternica miscare de revolta, ce a cuprins toate clasele societatii, de la tarani si mici meseriasi, pana la negustori, mica si marea boierime. Asadar, aceasta a fost o miscare nu doar sociala ci si nationala. Nemultumirea populatiei era pricinuita de caracterul militar al exploatarii, precum si de strangerea veniturilor provinciilor in visteria curtii imperiale. Astfel, amploarea haiduciei a atins culmi nemaiintalnite in Europa, Habsburgii intampinand mari greutati in incercarea de a prelua puterea de facto in provincie.
Un foarte vrednic haiduc al Olteniei de atunci a fost Pavel Lotru din Balcesti, cautat mai mult de 3 ani de imperiali si potere, fara a fi prins. A disparut, insa banii furati de el au aparut indata prin toate targurile oltenesti. Cat au stat in Oltenia, austriecii de la el au primit cea mai grea lovitura. Pavel Lotru haiducea pe amandoua versantele Carpatilor, atat in Gorj si Valcea cat si prin zona Sibiului, unde avea mai multe ibovnice nemtoaice si unguroaice, neveste ale bogatanilor din Sibiu. Una dintre ibovnice i-a dat de veste lui Pavel ca urma sa soseasca in Oltenia caravana ce strangea taxele si care venea din Ungaria, Croatia si Ardeal. Caravana cuprindea 20 de carute cu pereti metalici, fiecare trasa de cate opt perechi de cai nemtesti, arhipline de pungi cu galbeni. Sub conducerea lui Pavel Lotru, ceata lui s-a unit cu cetele de haiduci ale lui Radu Ursan si Neagu Papura. Acest jaf, petrecut la Dragasani, a fost atat de grozav incat a provocat o adevarata prabusire financiara in Imperiul Habsburgic, dar, totodata a dus la devalorizarea banilor in Oltenia, precum si la destituirea banului Craiovei.
Radu Ursan era din Jupanesti, judetul Gorj, fiind renumit pentru modul in care isi batea joc de soldatii imperiali. Acestia erau pusi sa joace piese de teatru in pielea goala si cu masti pe fata, spre hazul nestavilit al mesenilor care se adunau ca la panorama, ca sa vada comediile. Prinsii erau pusi sa joace povesti populare. Relatarea e facuta de contele Maxim von Bindewald, ce fusese trimis sa cerceteze jaful. Prins de catre poznasul Ursan, a trebuit sa joace iedul numarul 4. Povestile erau adaptate, fiind mai multi lupi si iezi, fiindca erau mai multi prizonieri ce trebuiau sa joace cu totii. Nu a fost prins de austrieci, dar a murit intr-o lupta cu turcii, peste cativa ani, tocmai la Caransebes. Se presupune ca el e eroul celebrei balade populare "Radul Mamii", culeasa prin partile Gorjului.
In urma furtului cel mare de la Dragasani, a fost infiintata formatia paramilitara a pandurilor. Termenul de pandur vine din lumea germanica, derivat din denumirea grupurilor de vikingi, pe vremea cand pustiiau sudul Marii Baltice. Prusacii au reinviat aceste fapte, intrebuintand trupe special pregatite pentru provocarea diversiunilor in armata austriaca: uciderea capeteniilor, rapirea unor persoane sus-puse, distrugerea depozitelor de munitii. Aceste trupe speciale actionau indeosebi in spatele frontului. Insa Habsburgii au preluat si ei metoda, folosind pandurii impotriva prusacilor. Cand au vazut ca trupele lor nu reusesc sa se impuna intr-o regiune straina, plina de haiduci care ii atacau intruna, au hotarat sa angajeze lefegii din randul oltenilor, pentru prinderea haiducilor. Numai ca oltenii le-au facut-o, multi haiduci gasind grozava ideea ca in loc sa jefuiasca boierii sau trupele austriece, sa ia simbrie fara sa faca nimic. Aproape doi ani de zile, austriecii au platit leafa unor haiduci ca sa prinda alti haiduci. Nici macar un haiduc nu a fost prins!
Plini de lehamite, austriecii au hotarat sa plece din Oltenia cu ani buni inainte ca aceasta sa fie retrocedata pe baza tratatelor internationale! Era pe la leatul 1739.
Cumplita stare a taranimii romane
Pana va veni iar vorba de panduri, e bine sa se stie ca motive de haiducie erau cu duiumul, si e de mirare ca nu s-au facut toti taranii haiduci. Iata cum descrie un mare si luminat boier, Dinicu Golescu, in cartea "Insemnare a calatoriii mele", starea taranilor nostri la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX: "si ca pentru banii de bir s-au urmat si pedepse, ca sa dea ceia ce nu are si atati cati nu poate agonisi. O! sa cutremura mintea omului, cand is va aduce aminte ca faptura dumnezeirii, omenirea, fratii nostri, au fost cate 10 asternuti pe pamant, cu ochii in soare, si o barna mare si grea pusa pe pantecile lor, ca muscandu-i mustele si tintarii, nici sa poata a se feri. (...) Alti crestini, tot pentru dare de bani, au fost spanzurati cu capu in jos, si altii, iaras, inchisi in cosare de vite, unde le-au dat fum, si alte multe asemenea pedepsi. (...) Aceste nedrepte urmari si nepomenite peste tot pamantul i-au adus pe ticalosii lacuitori intru asa stare incat intrand cinevas intr-acele locuri, unde sa numesc sate, nu va vedea nici biserica, nici casa, nici gard imprejurul casii, nici car, nici bou, nici vaca, nici oaie, nici pasare, nici patul cu samanaturile omului pentru hrana familiii lui, si, in scurt, nimica; ci numai niste odai in pamant, ce le zic bordeie, unde intrand cinevas, nu are a vedea alt decat o gaura numai in pamant, incat poate incapea cu nevasta si cu copiii imprejurul vetrii, si un cos de nuiele scos afara din fata pamantului si lipit cu balega. si, dupa soba, inca o alta gaura, prin care trebuie el sa scape fugand, cum va simti ca au venit cinevas la usa-i; caci stie ca nu poate fi alt decat un trims spre implinire de bani. si el neavand sa dea, ori o sa-l bata, ori o sa-l lege si o sa-l duca sa-l vanza, pentru un an, doi, si mai multi, sau la un boierenas, sau la un arendas, sau la oricine sa va gasi, ca el sa-i slujeasca acei ani, si banii ce sa dau pentru slujba acelor ani, sa sa ia pentru birul lui. (...) si apoi, intrand cinevas intru acele bordeie ale lor, peste putinta era de a gasi pe trupurile lor, si in casa, lucru de zece lei; caci si caldarea cu care o sa-si faca mamaliga nu o are fiescine, ci sunt 5-6 tovaras pe una. si cand acestea, din norocire, prindea de veste cand vinea in satul lor zapciu, polcovnicu, capitanu, mumbasir ispravnicesc, mubasir domnesc, fugea atat ei, cat si muierile lor, si copiii care putea fugi, prin paduri si pe munti, intocmai ca dobitoacele cele salbatice, cand le gonesc vanatorii cu cainii. Caci stiia ca, prinzandu-i, nu mai este alta vorba decat cerere de bani, si ei, neavand bani, vor lua garbaciuri pe spinare."
De aceea, multi fugari nu se mai intorceau niciodata in sat, ci haiduceau. Unul dintre acestia a fost Stanciu al Bratului, care pe la sfarsitul veacului al XVIII-lea cutreiera cu ceata lui in toata regiunea Rucar-Bran, pana la Brasov si Rasnov, si la miazanoapte de raul Dambovita. Ascunzatoarea lor era in pestera de la Cerdacul Stanciului, in muntii Piatra Craiului. Aceasta ceata jefuia indeosebi stanele din muntii luati cu japca de la mosneni de catre bogatasii din Rucar. Din ceata lui Stanciu al Bratului faceau parte Ion al Geantului din Rucar, Marin al selarului din Bogatesti, Dobre al Ploscarului din Piscani, sora sa Uta din Dambovicioara si fratele sau Nita Comanita din Satic. Intr-un tarziu, Stanciu a fost prins si spanzurat pe locul zis "Muchea cu Spanzuratorile" de la Posada. Haiduci cantati de baladele populare mai sunt si Toma Alimos, Stan si Golea, Gherghes, Botea, Bolboceanu, Corbea si multi altii. Intrucat boierii autohtoni devenisera aproape toti bicisnici, iar ceilalti erau in special fanarioti, inclusiv domnitorul si arendasii, haiducii au preluat nu numai lupta pentru emancipare sociala ci si cea pentru liberate nationala; din baladele populare aflam ca Badiul, aliat cu sarbul Neculcea, Valcan, Iorgovan, Stanislav Viteazul se bat cu sute de turci si, de cele mai multe ori, ii inving. Argus al lui Topala se bate cu fanariotii. Haiducii aveau in vedere si misei din alte natii; Miul Zglobiul se bate cu Ianos Ungurul, Doicil cu tatarii s.a.m.d.
Iancu Jianu, boierul-haiduc
Unul dintre cei mai vestiti haiduci din Oltenia, Iancu Jianu, s-a nascut la 1787, dintr-o familie instarita, cu rangul de slugeri, pe domeniile boieresti din Romanati. Se spunea despre el ca nu are egal in tara intr-o lupta dreapta, fiind si foarte indemanatic cu armele, cutezator, energic si avea un farmec personal deosebit. In culmea puterii, Iancu conducea in jur de 2.000 - 3.000 de haiduci. El si haiducii lui nu luptau numai impotriva boierilor mai vechi, ci si cu fanariotii, cu Habsburgii si mai ales cu turcii. A suplinit o vreme puterea domneasca in regiune. Momentul de varf l-a constituit campania din 1809 dusa de haiduci la miazazi de Dunare, in urma careia au fost incendiate Vidinul si Plevna, fiind ucis si Pazvan-Oglu, pasa din Vidin, ca razbunare pentru faptele pasalei care atacase Craiova si mai multe sate din Oltenia. A fost, de asemenea, distrusa din temelii raiaua turceasca de la Turnu Magurele, pe care turcii nu au putut s-o reconstruiasca niciodata. Iancu Jianu se purta atunci ca un voievod, facand danii bisericilor si ridicand cladiri pentru binele obstii in Craiova si Caracal. A fost prins prin viclenie pe cand mergea neinsotit pe ulitele Bucurestiului, fiind osandit la moarte. A fost iertat in urma unei intamplari romantice, caci, potrivit legii pamantului, daca o fata cerea de sot un osandit, acesta era iertat. Mai multe jupanite de la curte si-au exprimat aceasta dorinta. Iancu a ales una dintre ele si a renuntat trepat in anii urmatori la haiducie.
La Revolutia din 1821, Iancu Jianu l-a intampinat intr-o atmosfera emotionanta pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci stranse de Iancu Jianu au facut jonctiunea cu oastea lui Tudor, haiducii intrand in randurile pandurilor.
S-au pastrat cateva fragmente din scrierile lui Iancu Jianu in care isi povestea ispravile: "Legai pe toti din ocna, slobozii burduful si scosei pe toti haiducii din ocna si plecai cu dansii pana la un loc. Un haiduc ce-i zicea Voicu Iabras, stranse si el o ceata de ai lui, plecand impreuna si trecui Oltul la Slatina"; "Nu avea ce sa ne faca. In multe randuri am batut pe carserdarul Iamandi Giuvara urat mirositorul. Cum o putea muierea lui sa steie cu puturosul de Giuvara cel nespalat cu anii?"
Revolutia de la 1821
Izbucnind un razboi ruso-turc, a dat sfoara in Tara Romaneasca tarul ca inroleaza panduri, cu o solda foarte atragatoare. Indata au aparut voluntari din toata tara, dornici sa lupte impotriva turcilor. Cei mai multi dintre ei erau haiduci. Intr-o saptamana, numarul pandurilor inrolati a ajuns la 50.000, impartiti in cete de 1.000 - 1.500 de oameni, sub conducerea unor capetenii alese de ei, mai ales capetenii de haiduci. Dupa plecarea rusilor, pandurii ajunsesera ca o casta militara, cu uniforme, tabere de instructie, corturi si tot echipamentul militar necesar, arme si munitie. La 1821 se alatura toti lui Tudor Vladimirescu.
Unul din haiducii deveniti panduri in oastea lui Tudor a fost si Ionita Tunsu, zis si Tunsu, Raspopitul, Paracliserul, originar din Optasi, judetul Olt. Inainte de haiducie, el chiar fusese paracliser la Biserica Sfintii Voievozi de pe Calea Grivitei, pe atunci Calea Targovistii. Un alt haiduc a fost si Ene Hatu din Celaru, judetul Dolj, a carui ceata haiducea prin Romanati. Poterele nu voiau sa-l urmareasca, fiindca se spune ca lega in haturi poterasii si arnautii prinsi si ii supunea la chinuri cumplite. In 1821, la chemarea lui Iancu Jianu, s-a alaturat pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Apoi, in 1848, a intrat cu ceata lui de haiduci intre revolutionarii lui Popa sapca din Celei, langa orasul Corabia. Acest Popa sapca, mare mucalit si gurmand, a fost in acelasi timp si preot, si haiduc si pandur si revolutionar.
Partizanii anticomunisti
Ar fi fost de asteptat ca in epoca moderna haiducia sa dispara. N-a fost sa fie. Ocuparea tarii de catre sovietici precum si instaurarea comunismului a dus la rezistenta armata anticomunista, ce a incorporat mii de luptatori din toate categoriile sociale, avand drept sens apararea fiintei neamului, a libertatii si demnitatii nationale. Sentimentele patriotice ale acestor eroi razbat si din denumirile unor grupuri ale lor: "Garzile lui Decebal", "Organizatia Vlad Tepes", "Haiducii lui Avram Iancu", "Haiducii Muscelului", "Soimii Carpatilor", "Vulturii Carpatilor" s.a.
Rezistenta armata din Romania a durat din 1946 pana in 1958, fiind cea mai ampla, cea mai sangeroasa si cea mai lunga rezistenta armata anticomunista. Cinste acelor barbati si femei care, mai presus de toate, au pus iubirea si jertfa pentru tara!
preluare de pe sursa: http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/haiduci-panduri-si-partizani-147286.html
