Omul ca fiinta complexa, aflata deseori în contradictie cu propriul sine, având dorinte considerate uneori imorale, având vise si fantezii uneori inaplicabile într-o realitate a societatii prezente, apeleaza inconstient la tertipuri psihologice ce sunt ca niste platose de aparare în fata realitatii sinelui. De asemenea fricile, traumele traite, grijile justificate sau nu, vinovatia, rusinea sunt ascunse în inconstient, dar ele nu dispar, ele exista în noi si se manifesta sub o forma sau alta. Aceste masti sau platose ce se interpun între realitatea interioara a persoanei si viata sa sociala sunt strategii uneori inconstiente ale psihicului uman. Dar ele... sunt doar masti, realitatea ascunsa de ele nu se transforma doar prin ascunderea ei sub masca. « Psihanalizând », Freud a constatat existenta a 7 astfel de aparari sau mai bine zis de moduri de a ne ascunde de realitate.
1)REPRIMAREA – trimiterea impulsurilor si informatiilor neplacute, dureroase, rusinoase, vinovate din constient în inconstinet. Este un fel de uitare temporara, cu efect incomplet, temporar, deoarece ele pot aparea sub forma anxietatii, (ori chiar mai rau), a actelor ratate, a viselor. Atunci când realitatea este sau pare a fi asemanatoare cu cea traita dar reprimata, impulsurile reprimate revin în mintea constienta deoarece ele nu sunt uitate, sunt în noi, dar sub o forma mascata. Când suntem nervosi din cauze minore, când ne e teama fara un motiv serios, s-ar putea sa fie de fapt un conflict nerezolvat ascuns in inconstient, o frica din copilarie, o furie veche dar reprimata de care nu suntem constienti.
2)RATIONALIZAREA – justificarea logica, rationala a actiunilor noastre. Când dorim ceva si nu putem obtine, dar justificam logic ca e greu, când am avut un comportament nepotrivit, dar pe care îl jusitificam fata de noi însine prin argumente logice, dorind sa sfidam… realitatea, atunci rationalizam. De fapt o atribuire de motive logice, potrivite din punct de vedere social. Ceva de genul, “oricum nu-mi trebuia tipul ala, e un afemeiat, pantofii aia sunt scumpi dar urati, am tipat la aia, dar n-ai vazut cum ma privea, etc…”, reducând astfel dezamagirea atunci când „strugurii sunt prea acri” ori am fost deplasati. Alteori gasim o scuza de genul “nu o sufar pe X pentru ca e egoista, nu mi-a lasat sa ma uit în teza ei” când de fapt la baza antipatiei respective se afla invidia fata de X sau gelozia.
3)NEGAREA – înseamna un refuz de a recunoaste o realitate de care suntem constienti dar care nu ne place. Unii refuza criticile considerându-le deplasate. Spre exemplu unei „doamne” i se spune ca s-a îngrasat, iar ea nedorind sa accepte realitatea neaga considerând afirmatia exagerata sau rauvoitoare. Sau unul din parteneri neaga faptul ca celalalt are o relatie extraconjugala desi stie ca e asa. Un parinte neaga când e anuntat ca fiul sau e bolnav foarte grav, deoarece nu poat accepta vestea, durerea, ori mândria ranita în funtie de caz. Negarea are rolul uneori de a ne ajuta sa acceptam treptat o realitate. Deoarece sa ne ascundem „dupa deget” nu poate fi un joc ce dureaza la infinit.
4)PROIECTIA – un alt mod de protectie contra unei realitati nedorite este de a ne proiecta „calitatile” ce le consideram prea rele, chiar inacceptabile pentru a fi ale noastre, catre alte persoane. Astfel atunci când atribuim în mod exagerat unor persoane anumite caracteristici, s-ar putea sa fie vorba despre ceva ce ne deranjeaza la noi însine, dar nu vrem sa recunoastem. Uneori o proietie constituie o scuza pentru un comportament, „daca toti fura de la servici, de ce sa fiu eu mai... fraier”, daca toti copiaza la examen atunci de ce eu sa nu copiez. Spunem asta dar o dovada certa a afimatiei „toti fac..” nu exista. De fapt si din punct de vedere spiritual proietia este un semnal de alarma. Atunci când în jurul nostru sunt prea multe persoane agresive, acestea nu sunt în jurul nostru întâmplator. Poate ca... au rezonat cu noi, poate ca o autointrospectie ar fi mai necesara si utila decât a arunca cu noroi în ceilalti ( care sunt într-advar agresivi, dar oare de ce au aparut ei în viata noastra?). Dar asta e o alta discutie. Deci atentie, defectele ce le vedem preas des la altele s-ar putea sa fie ale noastre, într-o masura mai mica sau mai mare.
5)FORMATIUNEA REACTIONALA – spre deosebire de negare unde exista refuzul de a accepta o reali-tate neplacuta si atât, “formatiunea reactionala” este un mod de a ascunde de noi însine o realitate nedorita afirmând cu fermitate opusul ei. Spunem ca nu suferim o persoana de sex opus, dar de fapt o dorim mult, însa stim ca în realitate nu am putea avea o relatie cu ea din diverse motive. Un parinte nu si-a dorit un copil dar totusi îl are, fapt pentru care se poarta exagerat de afectuos cu el. Totusi acest comportament grijuliu nu e decât dorinta de a-si demonstra ca îsi iubeste copilul, ca e un parinte bun. Însa aceast comportament ascunde o ostilitate inconstienta.
6)INTELECTUALIZAREA – apelul la logica, la detasarea de o situatie stresanta prin tratarea ei în termeni intelectuali ne ajuta, uneori sa trecem peste realitati nedorite. Este un mod de detasare emotionala si cautarea de a da explicatii si argumente logice alegerilor noastre. Neimplicarea emotionala poate fi benefica în anumite situatii, cum ar fi în cazul medicilor ce au de-a face cu bolnavi si implicit cu suferinta umana, dar acest tip de reactie non-emotionala, poate ascunde uneori sentimente sau emotii puternice. Nu este periculoasa decât când aceste emotii si sentimentele pe care încercam sa le ascundem sub o masca a intelectului, ne-au afectat, puternic. Astfel ele nu se pot diminua, iar tensiunea datorata acestora se metine actionând discret dar ferm.
7)DEPLASAREA – este un mod elegant de a trata anumite pulsiuni în special sexuale sau legate de furie. Un scop ce nu poate fi satisfacut în felul dorit se poate orienta spre un alt mod de a-l satisface. Aceasta poate fi un mod indirect prin schimbarea obiectului furiei noastre de la persoana asupra caruia nu ne permitem sa ne manifestam, spre exemplu un sef, fapt pentru care ne deplasam furia asupra familiei, sau inferiorilor ierarhici. O iubire neîmplinita se poate transforma în creativitate, în opere de arta sau în muzica, poate chiar si în cautarea companiei celorlati, petreceri, jocuri de noroc, etc. Aceste activitati substitutive pot reduce tensiunile dar acestea nu dispar complet. Deplasarea nu sterge!
Prin aceste tertipuri conflictele dintre Eu, Sine si Supraeu sunt ascunse sau cenzurate, dar nu rezolvate definitiv. Freud a fost sedus de teoria lui Hermann von Hemholtz care a afirmat ca energiea nu poate fi distrusa niciodata, nici nu poate fi creata ( energia psihica este la rândul ei o forma de energie), ea exista pur si simplu si poate doar sa fie transpusa în diverse forme, iar oamenii sunt sisteme de energie închise. Aceste idei l-au determinat pe Freud sa sustina ca exista o cantitate constanta de energie psihica pentru fiecare individ. Suprimarea unui impuls interzis de legile sociale, face ca acea energie sa se îndrepte în alta parte, spre altceva, dar într-o forma mascata. Dorintele sinelui nu pot fi impiedicate de nimic, ele trebuie sa se exprime daca nu direct cel putin într-o forma deghizata, spune Freud.
Pe buna dreptate, dorinta, nu neaparat sexuala (cum afirma el), ci dorinta indiferent de motivatia ei, face lumea sa evolueze, sa caute solutii, sa caute moduri de exprimare a personalitatii. Dorinta implica emotie, iar emotiile sunt creative.
Cu putine exceptii ale unor dorinte total deplasate ce tin de patologic si contin în ele forta demonica a distrugerii celolalti si a propriului suflet, sunt de parere ca e bine sa ne împlinim dorintele, sa nu le mascam în nici una din formele expuse mai sus, sa nu le negam, sa nu ne fie frica de ele si de bucuria ce ne-ar aduce-o împlinirea lor. Putem macar încerca sa le împlinim.
Ce efect ar avea asta în cel mai rau caz? Putem pierde? Da. Putem fi raniti în orgoliu? Da. Putem fi uneori imorali? Da. Însa viata e mai mult decât ce se vede, e mult mai diversa si complicata prin legaturile ce se creaza între oameni, fapte si evenimente. Dorinta implica „pacatul”? Uneori, da. Însa mai bine un pacat trecator decât o suferinta infinita.
de Carla von Vlad,
Pe buna dreptate, dorinta, nu neaparat sexuala (cum afirma el), ci dorinta indiferent de motivatia ei, face lumea sa evolueze, sa caute solutii, sa caute moduri de exprimare a personalitatii. Dorinta implica emotie, iar emotiile sunt creative.
Cu putine exceptii ale unor dorinte total deplasate ce tin de patologic si contin în ele forta demonica a distrugerii celolalti si a propriului suflet, sunt de parere ca e bine sa ne împlinim dorintele, sa nu le mascam în nici una din formele expuse mai sus, sa nu le negam, sa nu ne fie frica de ele si de bucuria ce ne-ar aduce-o împlinirea lor. Putem macar încerca sa le împlinim.
Ce efect ar avea asta în cel mai rau caz? Putem pierde? Da. Putem fi raniti în orgoliu? Da. Putem fi uneori imorali? Da. Însa viata e mai mult decât ce se vede, e mult mai diversa si complicata prin legaturile ce se creaza între oameni, fapte si evenimente. Dorinta implica „pacatul”? Uneori, da. Însa mai bine un pacat trecator decât o suferinta infinita.
de Carla von Vlad,
preluare de pe: http://www.lumeaspirituala.ro/Mastiinconstient.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu