ECUMENISMUL FĂRĂ MASCĂ…O carte ce cuprinde tot ce nu s-a spus până acum despre erezia ereziilor: ECUMENISMUL

Sfintii Parintii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilitati si politeturi; ei doar marturiseau adevarul.

Biserica Ortodoxa a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societati care urmarea s-o uneasca cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotriva, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheama la o unire, in cadrul vreunei organizatii, cu ereticii, ci ii anatemizeaza.

Nu exista, asadar, dialog cu ereticii care continua sa ramana in inselare. Sfinții Parintii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au intretinut dialoguri,in termeni de egalitate, dupa cum vor astazi unionistii. Respingeau afirmatiilor lor, iar atunci cand aceia ramaneau neclintiti in inselarea lor, Parintii purtatori de Dumnezeu intrerupeau comuniunea cu ei, ii cateriseau si ii anatemizau. Ii indepartau de la Trupul Sfant al Bisericii ca pe unii ce apartineau „sinagogii satanei”.

Arhim. Haralambie Vasilopoulos (autorul cartii)

Iata o descriere a cartii aparuta in “Ortodoxia si ecumenismul”:

Ecumenismul este supus unei critici dure de catre numerosi greci ortodocsi, inainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopoulos (+1982) – presedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” si revista oficiala a acesteia, „Orthodoxos Thypos”, deseori citat de noi pana acum.


Sa ne oprim putin asupra interesantei sale carti, „Ecumenismul fara masca”, aparuta in Atena la a doua editie in anul 1972.
In chiar prefata cartii, la intrebarea „Ce reprezinta ecumenismul de astazi”, autorul raspunde: „Reprezinta o miscare ce-si propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai intai cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa urmatoare, a tuturor religiilor intr-o monstruoasa pan-religie.
In sfarsit, la ultima etapa a obscurului sau plan, ecumenismul isi pune drept scop sa inlocuiasca slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
In capitolul intai este aratata istoria ecumenismului antihristic (catolic si protestant), dirijat in taina de sionism si masonerie.


Sunt descrise etapele miscarii ecumenice, incepand cu organizatiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts s.a.) si terminand cu comisiile ecumenice pregatitoare: „Viata si activitate” si „Credinta si organizare”, care au dat nastere in 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor.


In capitolele II si III sunt dezvaluite obiectivele si planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor crestine si distrugerea Bisericii.

In capitolul IV, „Ecumenismul se autodemasca”, se analizeaza activitatea celor patru adunari generale ale C.E.B., iar intre analizele Adunarilor II si IV este plasat un interesant compartiment, „Ce afirma ieri si ce face azi Biserica Rusa”, in care este descrisa evolutia relatiilor Patriarhiei moscovite cu ecumenismul – de la condamnarea acestuia in anul 1948 si intrarea in C.M.B. in anul 1961.

In capitolul V, „Mijloacele folosite de ecumenism”. autorul se opreste in mod special asupra asa-numitelor „Consfatuiri general-crestine”, care au fost convocate in anii 1961 si 1963 in insula Rhodos. Presedinte al primei Consfatuiri, la care au fost trasate planurile reformelor in Ortodoxie, a rost mitropolitul grec al Filipinelor, Hrisostom, care in anul urmator a fost ales Arhiepiscop al Atenei, cu numele de Hrisostom al II-lea (1962-1967).

Cand in 1968, Patriarhul ecumenic Athenagoras a convocat cea de-a doua consfatuire, insistand asupra participarii Bisericii Elene, Arhiepiscopul Hrisostom II, cunoscand planurile ecumenice ale primei consfatuiri, a refuzat categoric, sustinut de intreaga ierarhie greaca. Arhim. Haralambie descrie in culori vii aceste evenimente ca martor ocular al faptei marturisitoare a arhiepiscopului Hrisostom.

El se opreste pe larg asupra modului in care se fac pregatirile pentru Sinodul al optulea Ecumenic, denumit ulterior „Sinodul cel Mare si Sfant”, citand cele spuse in legatura cu viitorul for de alt militant contemporan impotriva ecumenismului – mitropolitul grec Augustin al Florinei:

 „Nu suntem impotriva Sinodului, dar suntem pentru unul care ar condamna odioasa erezie, erezia ereziilor – ecumenismul”.

In capitolul VI sunt aratati intermediarii folosiri de ecumenism: ereticii, reprezentantii laici ai autoritatilor, ierarhiile bisericesti vandute etc.

In a doua parte a cartii Arhimandritului Haralambie sunt dezvaluite uneltirile iudeilor impotriva crestinilor, amintindu-se, in baza textelor istoricului antic Amian Marcelin (Istoria, v. 23. cap. 1), despre incercarea lor nereusita de a restaura, cu ajutorul imparatului Iulian Apostatul, templul vechi-testamentar din Ierusalim, distrus de romani in anul 70: „Din temelia ramasa intreaga a templului au izbucnit ingrozitoare limbi de foc si au ars pe cei ce lucrau.”

In capitolul intai al partii a doua se demonstreaza ca „islamul este o creatura a iudaismului”, conceputa de evrei pentru subminarea crestinismului, care insa, in chip providential, s-a intors impotriva lor insisi. In capitolul al doilea au fost publicate fotografii documentare, cazuri inspaimantatoare si scene cumplite din sangeroasele prigoniri la care papistasii au supus pe ortodocsii din Serbia in timpul celui de-al Doilea razboi mondial, cazand victime 800.000 de oameni, ca si prigonirile Ortodoxiei din anul 1968 in Cehoslovacia.

In capitolul final, autorul concluzioneaza: „Crestinii ortodocsi sunt datori sa nu ingaduie blestematului ecumenism sa pangareasca Ortodoxia!”

Din randul teologilor greci, un mare adversar al ecumenismului este Constantin Murathydis, profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii din Atena, care, intr-o conferinta publica tinuta la 21 octombrie 1970, a caracterizat ecumenismul ca demonism, iar intr-un discurs televizat rostit la 15 mai 1972 a subliniat trei mari pericole la care ecumenismul expune

Ortodoxia: inabusirea sentimentului ortodox, destramarea unitatii religioase a poporului grec si influenta pagubitoare a C.E.B. dirijata de pan-erezia protestanta.

Referitor la ultimul punct, profesorul Murathydis a spus: „Este foarte ingrijorator faptul ca unii teologi ortodocsi, influentati de teologia ecumenista, fara sa se gandeasca, inainteaza propuneri pagubitoare pentru dogmatica si randuiala canonica a Bisericii Ortodoxe”.

Dupa cum stim, cea mai insemnata lucrare teologica antiecumenista din ultimul timp este cea a teologului grec A. D. Delibasi, „Erezia ecumenismului” (Atena, 1972, 304 p.), avand subtitlul „Mantuirea intru Hristos, ereziile si pan-erezia ecumenismului” si epigraful „Decaderea cea din urma este decaderea sufletului”.

Raportand la erezie acest epigraf, preluat de la Sfantul Grigorie de Nissa, autorul remarca: „Adoptarea unei erezii este intr-adevar decaderea cea din urma a sufletului.

Super-erezia ecumenismului este cel mai mare rau de pe pamant, caci lupta impotriva celui mai mare bun, care este credinta crestina ortodoxa.

Luptand cu Credinta Ortodoxa, ecumenismul lupta impotriva Adevarului inspirat de Dumnezeu, care este insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Ecumenismul lupta impotriva lui Hristos si impotriva lui Dumnezeu…

Luptand impotriva lui Dumnezeu ecumenismul ataca si Biserica Ortodoxa care este „trupul lui Hristos” (I Cor. 12, 27) si vistieria adevarului si al harului dumnezeiesc. Ecumenismul reprezinta cea mai mare erezie anticrestina, antiumana si inumana a tuturor veacurilor!”

Respectiva lucrare consta din patru parti: mantuirea noastra intru Hristos, ereziile ca dusmani ai mantuirii intru Hristos si a omenirii, erezia ecumenismului contemporan si teologia moderna.

In capitolul patru sunt aratate cauzele pentru care „numerosi ortodocsi tolereaza in acest sens ecumensimul si chiar adera la el, facandu-se promotorii lui, demni de dispret, dar si periculosi”.

Potrivit autorului, cauza principala rezida in „recurgerea teologiei rasaritene la filosofarea teologica „stiintifica” a Occidentului eretic, drept care noua teologie ortodoxa nu-si are originea pe teren propriu, ci e adusa din straini, adica nu mai este cea intemeiata de Sfintii Parinti, asa cum a fost pana odinioara.

Aceasta „noua” teologie se caracterizeaza prin necunoasterea Sfintilor Parinti, in schimb cunoasterea autorilor heterodocsi.

Faptul cel mai regretabil insa este ca teologii ortodocsi, in majoritatea cazurilor, afla despre „conceptiile Sfintilor Parinti din surse heterodoxe”, spune cu durere prof. P. Trembelas, un dogmatic ortodox de seama. Facand scoala la invatatori straini, ortodocsii nu-si insusesc ceea ce ne invata de fapt Sfintii Parinti, ci ceea ce vorbesc despre Sfintii Parinti si despre invatatura lor ereticii!”

Dupa cum stim, „teologia” eretica nu este propriu-zis teologie, ci o disciplina despre om, fiindca teologia heterodocsilor nu este intemeiata pe Cuvantul lui Dumnezeu, ci pe cuvantul omului, care supune criticii rationaliste ceea ce insusi Dumnezeu a binevoit sa ne descopere prin invatatura Sa, talmacita corect de Sfintii Parinti.

„Dupa toate acestea, rezuma autorul, face sa ne mai miram ca teologii, patrunsi de „stiinta” imprumutata de la eretici, actioneaza in sprijinul ereziei ecumenismului si in detrimentul Bisericii Ortodoxe, manifestand ostilitate fata de Ortodoxie si fiind ingaduitori cu erezia. Simpatizand cu erezia, ei nu sunt in stare sa predice drept cuvantul adevarului lui Dumnezeu si nici capabili sa apere cauza Bisericii Ortodoxe.”

Autorul isi incheie lucrarea cu un apel catre adevaratii crestini ortodocsi de a fi „credinciosi pana la moarte” (Apoc. 2, 10) in lupta cu pan-erezia ecumenismului, insufletindu-i o exclamatie liturgica: „Sa stam bine, sa stam cu frica!”

preluare de pe sursa: Ortodoxia

1 MAI, ziua celebrarii Walpurgis, a infiintarii ordinului iluminatilor, a stangii si internationala a muncii,

WALPURGISNACHT (Walpurgis Night)
   Noaptea vrajitoarelor este o sarbatoare satanica pagana celebrata preponderent in spatiul germanic in noaptea dintre 30 aprilie si 1 mai.
   Foarte populara in cercurile oculte, a fost agreata inclusiv de catre conducatorii nazisti, intr-atat incat Adolf Hitler si Joseph Goebbels au ales special aceasta data pentru a se sinucide. Cititi va rog si articolul:
NAZISMUL (partea 1): religia nazismului, asemanari contemporane alarmante

   ZIUA INFIINTARII ORDINULUI ILUMINATILOR

   La 1 mai 1776, sub conducerea evreului Mayer Amschel Rothschild (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna “cei care detin lumina”.
   Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx  sau “Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.
   1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;
    2) Abolirea proprietatii private;
   3) Abolirea mostenitorilor;
   4) Abolirea patriotismului;
   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);
   6) Abolirea tuturor religiilor teite
   Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten: “Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica“.
   Cititi va rog mai multe in articolul: PAPUSARII – inceputuri
   Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului, 1 mai celebrata de intreaga stanga, etc. Cititi va rog si articolul:


STANGA, NOUA ORDINE MONDIALA si ANTIHRISTUL

   ZIUA INTERNATIONALA A MUNCII

   Majoritatea considera ca la 1 mai se celebreaza aceasta zi, iar cei ce mai tin minte ce au invatat pe la scoala adauga explicatia simplista ca a fost aleasa deoarece in aceasta zi din 1886, la Chicago a avut loc o mare manifestatie muncitoreasca ce a fost sangeros reprimata. Merita insa sa detaliem un pic:
   In octombrie 1884, in cadrul conventiei Federation of Organized Trades and Labor Unions s-a declarat in unanimitate ca ziua de 1 mai 1886 sa fie data incepand cu care ziua de lucru de 8 ore sa devina standard. Ca urmare s-a inceput pregatirea unei greve generale si organizarea unor uriase miscari de strada care sa aiba loc in acea zi. Se estimeaza ca per total s-a reusit punerea in miscare a unui numar impresionant de participanti, cuprinsi intre 300 000 si 500 000 si se parea ca totul se va termina cu bine. Insa au intrat in scena … anarhistii (evident de stanga). Multimea a fost atat de calma incat primarul Carter Harrison, Sr. a plecat acasa inainte de ora stabilita pentru incheierea mitingului. Samuel Fielden, ultimul vorbitor, si-a incheiat discursul la 10:30 si multimea a inceput sa se disperseze iar politia sa intre in noile dispozitive necesare pastrarii ordinii. In acel moment o bomba a explodat in mijlocul ultimilor, urmand 5 minute ce au schimbat lumea. Un politist a murit pe loc si mai multi colegi ai sai au fost de raniti in urma exploziei, insa sapte dintre ei au fost ucisi prin impuscare de catre personajele din randul muncitorimii ce venisera inarmati. Politia a deschis si ea focul rezultand patru decese din randul manifestantilor. Opt anarhisti au fost arestati (August Spies, Albert Parsons, Adolph Fischer, George Engel, Louis Lingg, Michael Schwab, Samuel Fielden si Oscar Neebe), dintre care cinci germani si unul de origine germana. Unii au considerat ca de fapt au fost evrei. Nu stim sigur, insa se stie ca in Germania miscarea anarhista si comunista era aproape in totalitate coordonata de catre personaje apartinand acestei minoritati (nu-i vorba de o conspiratie evreiasca, insa ELITELE i-au folosit preponderent pe acestia). Unii au fost condamnati la moarte altii la inchisoare pe viata, unul la 15 ani. Cei spanzurati au cantat Marseillaise, vechiul imn al revolutionarilor francezi, inainte de executie. Insa cine exact a aruncat bomba nu se stie nici pana in ziua de azi.
   Cei care au gandit aruncarea bombei au facut-o cu scop precis. Se preconizase ca mitingul era suficient pentru cerinta de baza: ziua de lucru de 8 ore si existau semnale clare ca acest lucru este acceptat de catre angajatori. Insa maleficilor conducatori ai stangii nu le era suficient acest lucru si prin urmare au considerat necesara o actiune dramatica, de natura sa radicalizeze si sa creeze doua tabere “dusmane de moarte”. Au avut nevoie de un eveniment sangeros pe care sa-l tot aminteasca la congresele si intalnirile stangii. Si au reusit … De atunci clasa muncitoare a fost manipulata constant si le-a devenit uriasa arma pe care au folosit-o in cel mai macabru mod posibil in timpul revolutiei bolsevice.
   Este cumplit cum un grupuscul de ELITE practicante ale cultului paladin au reusit sa manipuleze o planeta si sa indrepte omenirea pe drumul edificarii GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE de STANGA, in care toti sa fie egali iar ei sa fie stapanii. Familia Rothschild si prietenii lor camatari au finantat industria creand o masa uriasa muncitoreasca pe care mai apoi tot ei au manipulat-o prin miscarile de stanga. Totul pentru crearea unor monstrii precum URSS sau China, ca etape premergatoare societatii de maine.
   Iar in ochii “stupid people”, cum ne zicea evreul Silviu Brucan, sa ni se prezinte grotecul teatru al luptei de clasa. Chiar si acum, majoritatea populatiei este pacalita de falsa divergenta politico-ideologica “dreapta”-stanga, neintelegandu-se ca ambele tabere au aceiasi stapani.

preluare de pe: http://saccsiv.wordpress.com/2009/05/02/1-mai-ziua-celebrarii-walpurgis-a-infiintarii-ordinului-iluminatilor-a-stangii-si-internationala-a-muncii/

5 tratamente miraculoase cu zat de cafea

Zatul de cafea este aliatul de nadejde ale femeilor care vor sa-si modeleze corpul. Cu ajutorul lui tonifiem pielea, redam stralucirea parului si, poate cel mai important, reducem celulita. Iata o lista cu cinci retete care vor face minuni cu pielea si podoaba capilara.

1. Exfoliantul perfect
Niciun exfoliant de pe piata produselor cosmetice nu va functiona mai bine decat zatul de cafea sau cafeaua macinata si combinata cu diverse uleiuri care hidrateaza pielea si o lasa catifelata. Amestecati zatul de cafea cu putin ulei de masline presat la rece, masati intreg corpul folosind miscari circulare, dupa ce în prealabil ati umezit pielea sub dus. Este bine sa lasati sa actioneze cateva minute, inainte de a indeparta exfoliantul. Zatul de cafea puteti sa-l mai combinati si cu ulei de migdale sau de avocado, capsule cu vitamina E si A. Repetati aceasta procedura de doua ori pe saptamana.

2. Va scapa de celulita
In amestec cu un albus de ou, aplicati zatul de cafea pe coapse si fund, dupa care inveliti zona in folie de plastic. Lasati sa actioneze o jumatate de ora, dupa care clatiti!

3. Reda elasticitatea tenuluiZatul de cafea amestecat cu un albus de ou poate este foarte bun si pentru ten. Amestecati 1/4 cana cu zat de cafea cu un albus de ou, aplicati pe fata executand un masaj usor si lasati sa actioneze pana se usuca, dupa care indepartati cu apa calduta.

4. Confera stralucire parului
Dupa ce ati umezit parul, masati scalpul cu zat de cafea, lasati putin sa actioneze si continuati cu ritualul obisnuit de spalare a parului. Veti avea un par matasos si stralucitor.

5. Adaugati-l in gelul de dus
Puteti sa puneti zat de cafea in gelul de dus pentru a obtine un gel de dus exfoliant.

preluare de pe:
http://sanatate.bzi.ro/5-tratamente-miraculoase-cu-zat-de-cafea-383

Cele 7 masti ale inconstientului sau ce ne spune dr. Freud

Omul ca fiinta complexa, aflata deseori în contradictie cu propriul sine, având dorinte considerate uneori imorale, având vise si fantezii uneori inaplicabile într-o realitate a societatii prezente, apeleaza inconstient la tertipuri psihologice ce sunt ca niste platose de aparare în fata realitatii sinelui. De asemenea fricile, traumele traite, grijile justificate sau nu, vinovatia, rusinea sunt ascunse în inconstient, dar ele nu dispar, ele exista în noi si se manifesta sub o forma sau alta. Aceste masti sau platose ce se interpun între realitatea interioara a persoanei si viata sa sociala sunt strategii uneori inconstiente ale psihicului uman. Dar ele... sunt doar masti, realitatea ascunsa de ele nu se transforma doar prin ascunderea ei sub masca. « Psihanalizând », Freud a constatat existenta a 7 astfel de aparari sau mai bine zis de moduri de a ne ascunde de realitate.

1)REPRIMAREA – trimiterea impulsurilor si informatiilor neplacute, dureroase, rusinoase, vinovate din constient în inconstinet. Este un fel de uitare temporara, cu efect incomplet, temporar, deoarece ele pot aparea sub forma anxietatii, (ori chiar mai rau), a actelor ratate, a viselor. Atunci când realitatea este sau pare a fi asemanatoare cu cea traita dar reprimata, impulsurile reprimate revin în mintea constienta deoarece ele nu sunt uitate, sunt în noi, dar sub o forma mascata. Când suntem nervosi din cauze minore, când ne e teama fara un motiv serios, s-ar putea sa fie de fapt un conflict nerezolvat ascuns in inconstient, o frica din copilarie, o furie veche dar reprimata de care nu suntem constienti.

2)RATIONALIZAREA – justificarea logica, rationala a actiunilor noastre. Când dorim ceva si nu putem obtine, dar justificam logic ca e greu, când am avut un comportament nepotrivit, dar pe care îl jusitificam fata de noi însine prin argumente logice, dorind sa sfidam… realitatea, atunci rationalizam. De fapt o atribuire de motive logice, potrivite din punct de vedere social. Ceva de genul, “oricum nu-mi trebuia tipul ala, e un afemeiat, pantofii aia sunt scumpi dar urati, am tipat la aia, dar n-ai vazut cum ma privea, etc…”, reducând astfel dezamagirea atunci când „strugurii sunt prea acri” ori am fost deplasati. Alteori gasim o scuza de genul “nu o sufar pe X pentru ca e egoista, nu mi-a lasat sa ma uit în teza ei” când de fapt la baza antipatiei respective se afla invidia fata de X sau gelozia.

3)NEGAREA – înseamna un refuz de a recunoaste o realitate de care suntem constienti dar care nu ne place. Unii refuza criticile considerându-le deplasate. Spre exemplu unei „doamne” i se spune ca s-a îngrasat, iar ea nedorind sa accepte realitatea neaga considerând afirmatia exagerata sau rauvoitoare. Sau unul din parteneri neaga faptul ca celalalt are o relatie extraconjugala desi stie ca e asa. Un parinte neaga când e anuntat ca fiul sau e bolnav foarte grav, deoarece nu poat accepta vestea, durerea, ori mândria ranita în funtie de caz. Negarea are rolul uneori de a ne ajuta sa acceptam treptat o realitate. Deoarece sa ne ascundem „dupa deget” nu poate fi un joc ce dureaza la infinit.

4)PROIECTIA – un alt mod de protectie contra unei realitati nedorite este de a ne proiecta „calitatile” ce le consideram prea rele, chiar inacceptabile pentru a fi ale noastre, catre alte persoane. Astfel atunci când atribuim în mod exagerat unor persoane anumite caracteristici, s-ar putea sa fie vorba despre ceva ce ne deranjeaza la noi însine, dar nu vrem sa recunoastem. Uneori o proietie constituie o scuza pentru un comportament, „daca toti fura de la servici, de ce sa fiu eu mai... fraier”, daca toti copiaza la examen atunci de ce eu sa nu copiez. Spunem asta dar o dovada certa a afimatiei „toti fac..” nu exista. De fapt si din punct de vedere spiritual proietia este un semnal de alarma. Atunci când în jurul nostru sunt prea multe persoane agresive, acestea nu sunt în jurul nostru întâmplator. Poate ca... au rezonat cu noi, poate ca o autointrospectie ar fi mai necesara si utila decât a arunca cu noroi în ceilalti ( care sunt într-advar agresivi, dar oare de ce au aparut ei în viata noastra?). Dar asta e o alta discutie. Deci atentie, defectele ce le vedem preas des la altele s-ar putea sa fie ale noastre, într-o masura mai mica sau mai mare.

5)FORMATIUNEA REACTIONALA – spre deosebire de negare unde exista refuzul de a accepta o reali-tate neplacuta si atât, “formatiunea reactionala” este un mod de a ascunde de noi însine o realitate nedorita afirmând cu fermitate opusul ei. Spunem ca nu suferim o persoana de sex opus, dar de fapt o dorim mult, însa stim ca în realitate nu am putea avea o relatie cu ea din diverse motive. Un parinte nu si-a dorit un copil dar totusi îl are, fapt pentru care se poarta exagerat de afectuos cu el. Totusi acest comportament grijuliu nu e decât dorinta de a-si demonstra ca îsi iubeste copilul, ca e un parinte bun. Însa aceast comportament ascunde o ostilitate inconstienta.

6)INTELECTUALIZAREA – apelul la logica, la detasarea de o situatie stresanta prin tratarea ei în termeni intelectuali ne ajuta, uneori sa trecem peste realitati nedorite. Este un mod de detasare emotionala si cautarea de a da explicatii si argumente logice alegerilor noastre. Neimplicarea emotionala poate fi benefica în anumite situatii, cum ar fi în cazul medicilor ce au de-a face cu bolnavi si implicit cu suferinta umana, dar acest tip de reactie non-emotionala, poate ascunde uneori sentimente sau emotii puternice. Nu este periculoasa decât când aceste emotii si sentimentele pe care încercam sa le ascundem sub o masca a intelectului, ne-au afectat, puternic. Astfel ele nu se pot diminua, iar tensiunea datorata acestora se metine actionând discret dar ferm.

7)DEPLASAREA – este un mod elegant de a trata anumite pulsiuni în special sexuale sau legate de furie. Un scop ce nu poate fi satisfacut în felul dorit se poate orienta spre un alt mod de a-l satisface. Aceasta poate fi un mod indirect prin schimbarea obiectului furiei noastre de la persoana asupra caruia nu ne permitem sa ne manifestam, spre exemplu un sef, fapt pentru care ne deplasam furia asupra familiei, sau inferiorilor ierarhici. O iubire neîmplinita se poate transforma în creativitate, în opere de arta sau în muzica, poate chiar si în cautarea companiei celorlati, petreceri, jocuri de noroc, etc. Aceste activitati substitutive pot reduce tensiunile dar acestea nu dispar complet. Deplasarea nu sterge!

Prin aceste tertipuri conflictele dintre Eu, Sine si Supraeu sunt ascunse sau cenzurate, dar nu rezolvate definitiv. Freud a fost sedus de teoria lui Hermann von Hemholtz care a afirmat ca energiea nu poate fi distrusa niciodata, nici nu poate fi creata ( energia psihica este la rândul ei o forma de energie), ea exista pur si simplu si poate doar sa fie transpusa în diverse forme, iar oamenii sunt sisteme de energie închise. Aceste idei l-au determinat pe Freud sa sustina ca exista o cantitate constanta de energie psihica pentru fiecare individ. Suprimarea unui impuls interzis de legile sociale, face ca acea energie sa se îndrepte în alta parte, spre altceva, dar într-o forma mascata. Dorintele sinelui nu pot fi impiedicate de nimic, ele trebuie sa se exprime daca nu direct cel putin într-o forma deghizata, spune Freud.
Pe buna dreptate, dorinta, nu neaparat sexuala (cum afirma el), ci dorinta indiferent de motivatia ei, face lumea sa evolueze, sa caute solutii, sa caute moduri de exprimare a personalitatii. Dorinta implica emotie, iar emotiile sunt creative.
Cu putine exceptii ale unor dorinte total deplasate ce tin de patologic si contin în ele forta demonica a distrugerii celolalti si a propriului suflet, sunt de parere ca e bine sa ne împlinim dorintele, sa nu le mascam în nici una din formele expuse mai sus, sa nu le negam, sa nu ne fie frica de ele si de bucuria ce ne-ar aduce-o împlinirea lor. Putem macar încerca sa le împlinim.
Ce efect ar avea asta în cel mai rau caz? Putem pierde? Da. Putem fi raniti în orgoliu? Da. Putem fi uneori imorali? Da. Însa viata e mai mult decât ce se vede, e mult mai diversa si complicata prin legaturile ce se creaza între oameni, fapte si evenimente. Dorinta implica „pacatul”? Uneori, da. Însa mai bine un pacat trecator decât o suferinta infinita.

de Carla von Vlad,

preluare de pe: http://www.lumeaspirituala.ro/Mastiinconstient.htm