Îngerii compun sfera divină născută din Dumnezeu, supraveghează şi acţionează pentru realizarea planului divin, respectând liberul arbitru al omului. Ei există în dragoste şi credinţă, în lumina inteligenţei şi a înţelepciunii, deci în bucuria cerească. Fiind intermediari între Cauza Primă şi existenţa perpetuă, binele făcut de ei pentru binele în general este binele din Sursa Divină. Dragostea Divină şi Adevărul Divin se revarsă asupra lumii precum lumina şi căldura soarelui şi modulează energia pe frecvenţele perfecte care permit viaţa. (Căldura este dragoste, compasiune, iar Lumina semnifică adevărul.) Dragostea îi uneşte pe îngeri cu Dumnezeu şi între ei şi tot dragostea, ca principiu vital, îi uneşte cu oamenii. Trăsăturile îngerilor se modifică astfel în funcţie de binele şi adevărul pe care îl observă. Cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu, îngerii sunt îngeri celeşti, interiori şi superiori, se află în dimensiuni superioare. Cu cât sunt mai aproape de materie, îngerii sunt îngeri spirituali, exteriori şi inferiori, trecerea fiind discretă de la un nivel la altul.Dacă îngerii celeşti sunt numai iubire/compasiune şi lumină, cei spirituali corespund voinţei, înţelegerii, activităţii intelectuale, cele care dau măsura implicării noastre în relaţia cu Dumnezeu, cu Împărăţia lui Dumnezeu aflată înlăuntrul nostru. Îngerii cu caracter similar sunt reuniţi spontan şi aşa simt libertatea deplină. Sursa Divină îi adună în roiuri, în grupuri de îngeri. O întreagă astfel de grupare angelică, de îngeri cu caracter similar, poate apărea sub forma unui singur înger. Mihail, Gavril, Rafail nu sunt decât societăţi angelice numite după funcţiile îndeplinite. Toţi primim raiul din afara noastră în funcţie de raiul din noi, omul având în comun cu îngerii mintea interioară, sau sinele superior, omul având în plus şi mintea exterioară. Acest rai colectiv are formă umană, forma arhetipală a Marelui Om, cel făcut după asemănarea Domnului, în funcţie de voinţa şi înţelegerea lui omul fiind „alcătuit“ din suma unor puteri spirituale şi celeste, suma îngerilor săi acţionând şi asupra celor mai mici părţi ale corpului, toate entităţile angelice acţionând în om ca una în cazul atingerii perfecţiunii. Suma îngerilor pe care îi avem apare ca un nor alb-strălucitor, cu nuanţe rozalii, fiind cu totul altceva decât aura sau corpul energetic, şi este suma reprezentanţilor grupărilor de îngeri care „ne bagă în seamă“. Cu cât această „societate“ are mai mulţi membri care acţionează la unison, cu atât mai perfectă este „forma“ acelui om. Cu cât suntem mai mult compasiune şi lumină, dar şi voinţă şi inteligenţă întru Dumnezeu, cu atât mai mulţi îngeri avem. Măsura unui om este dată de calitatea sa. Numărul îngerilor este dat de calitatea sa. Aşa primim şi pierdem îngerii prin forţele proprii. Se vorbeşte însă şi de „furtul“ îngerilor. Cum pot fi ei luaţi sau îndepărtaţi de altcineva, în aşa fel încât numărul lor să nu mai depindă doar de calitatea compasiunii, luminii, voinţei şi înţelegerii noastre? Pe două căi. Una este aceea a acţiunii directe asupra calităţilor noastre – adversarul stârneşte în noi ura, lipsa de voinţă şi de înţelegere, drept care îngerii, trezindu-se într-un mediu neprielnic, pleacă. Nu neapărat la adversar, de cele mai multe ori ei pleacă pur şi simplu. A doua cale este aceea a acţiunii directe asupra îngerilor, oferindu-le acestora mai multă compasiune şi lumină, mai multă voinţă şi înţelegere. Poate trebuie amintit aici că iubirea/compasiunea nu au în mod obligatoriu conotaţia moral-socială pe care le-o conferim, ci sunt variante de modelare a energiei, a câmpului energetic. Ele pot fi atinse şi altfel decât prin comportamentul moral-social în general acceptat şi recunoscut. Dacă ştim cum să le conferim mai multă compasiune şi iubire, ei vor fi atraşi după principiul reunirii spontane cu îngerii noştri. Există şi persoane care acţionează altfel asupra îngerilor adversarului, aducând asupra lor „întunericul“ şi „frigul“, izgonindu-i pe îngeri fără a-i putea prelua. Nici nu ar avea nevoie de ei, pentru că lucrează cu geniile rele (echivalentul îngerilor celeşti) sau cu spiritele rele (echivalentul antitetic al îngerilor spirituali). Vlad T. Popescu "Reiki Floarea de Lotus" - IASI - ROMANIA - Maestru Daniela Ionela Ionescu |
preluare de pe: http://www.reiki-floareadelotus.ro/articole.php?idart=71
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu