Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
Se afișează postările cu eticheta lumina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumina. Afișați toate postările
12 decembrie 2011
9 septembrie 2011
Un OZN misterios a îngrozit sătenii din Luncani, locul unde a fost ucis milionarul Valeriu Damian
La 24 de ore de la moartea omului de afaceri băcăuan localnicii din satul Luncani, comuna Mărgineni, nu sunt îngroziți de criminalii care sunt încă în libertate, ci de OZN-uri.
De mai bine de o lună, oamenii sunt bântiuți de lumini portocalii puternice care le invadează noaptea casele.
Prima apariție a OZN-urilor – spun sătenii – a avut loc acum mai bine de o lună.
Ei povestesc cum un glob mare, portocaliu, străbate cerul la orele serii, cu mișcări amețitoare și haotice și le inundă casele cu lumină.
Ei povestesc cum un glob mare, portocaliu, străbate cerul la orele serii, cu mișcări amețitoare și haotice și le inundă casele cu lumină.
Niciun sătean nu-și explică strania apariție pe cerul comunei.
Dacă bătrânele satului scuipă în sân și-și fac cruce, cei mai tineri au scos camerele de filmat și au imortalizat „minunea”.
Adrian Dănăilă (40 de ani) este un localnic care a reușit să filmeze ciudatul „glob” luminos.

Afirmă că i-a stat inima în loc atunci când a văzut o lumină puternică în dreptul geamului său.
„Stăteam seara la calculator și brusc mi s-a invadat casa de lumină. Era o minge mare mare în dreptul geamului meu. Am înlemnit! M-am ridicat în picioare și am strigat la fiul meu să aducă repede camera de filmat. Lumina a început să se miște în fața casei. Apoi a început să se miște extrem de rapid pe cer când într-o parte, când în alta. Mă chinuiam să o prind în cadru, că se mișca efectiv amețitor”, a povestit Dănăilă.

Fiul său, Ștefan (13 ani) este uimit de „priveliște”.
El își amintește cum l-a trezit tatăl său din somn ca să vadă „minunea” care zbura pe tot cerul.
„Sigur nu erau meteoriți. Ăia ar fi căzut și ar fi rămas acolo. Lumina era cam cât un cap de om când am ajuns eu. Tata filma destul de greu pentru că se mișca foarte repede. Acum era în partea dreaptă a casei, acum era deasupra casei și apoi a dispărut. Nu m-am speriat. Eram doar uimit de ceea ce vedeam“, a spus băiatul.

Dat la cercetare în Canada
Dănăilă susține că a trimis filmarea unei amice stabilită de mai mulți ani în Canada și care lucrează la o bază NATO.
„Ea a studiat imaginile, le-a mărit într-un program special și a descoperit în mijlocul globului niște hexagoane. Atât mi-a putut spune: «Adriane, lumina provine de la un obiect artificial!». Am stat și m-am gândit: bec nu era, lanternă nu era, un far pe cer atât de puternic, nu are de unde. Ce poate fi?“, se întreabă omul.

Și la urechile lui Marcelin Șolot, primarul comunei Mărgineni, a ajuns vestea apariției „globului ciudat”.
„Nici nu știu ce să zic. Eu nu cred în prostii de astea, și totuși am văzut și eu cu ochii mei acea filmare. Pare ciudat!“, a afirmat primarul comunei Mărgineni.
„Nici nu știu ce să zic. Eu nu cred în prostii de astea, și totuși am văzut și eu cu ochii mei acea filmare. Pare ciudat!“, a afirmat primarul comunei Mărgineni.
Specialiștii români vor să analizeze filmarea
Specialiștii în domeniul ufologiei nu vor să dea un verdict până ce nu analizează în amănunt filmarea lui Dănăilă.
„Trebuie să introduc filmarea într-un soft special care o va analiza din toate punctele de vedere. Abia atunci pot să zic exact ce este acolo. Nu vreau să mă lansez în speculații”, a declarat generalul Emil Străinu, cercetător militar, specializat în radare, arme geofizice, climatologie și fenomenul OZN.

Totodată și profesorul Alexandru Mironov, s-a arătat interesat să studieze filmarea de la Luncani.
„Sunt peste zece posibile variante. Acum mă gândesc că poate fi o rază laser foarte puternică, mișcată de un dispozitiv la fel de puternic. Oricum, un verdict sigur vom da după ce analizăm imaginile”, a declarat Mironov.
http://www.adevarul.ro/locale/bacau/OZN-urile_au_pus_stapanire_pe_satul_unde_a_fost_ucis_afaceristul_Valeriu_Damian_0_534546789.html

preluare de pe sursa: : MISTERELE LUMII
2 septembrie 2011
Aeroportul subteran de lângă barajul Vidraru
Mitul urban spune că în zona barajului Vidraru, în dealul de lânga ruinele castelului Poienari ar exista un aeroport subteran!
preluare de pe sursa: forum.softpedia.com
Se pare că ar avea un sâmbure de adevăr dacă ţinem cont de informaţiile urmatoare:
- Schema de amenajare a centralei Vidraru cuprinde o acumulare importantă, un baraj din beton în dublu arc, o galerie de aducţiune continuată printr-un castel de echilibru şi un puţ forţat, o centrală subterană şi o galerie de fugă.
În cei cinci ani şi jumătate în care s-a scris istoria zidirii acestei cetăţi de lumină, s-au realizat volume de lucrări impresionante:
- s-au forat 42 km de galerii subterane,
- s-au excavat 1.768.000 metri cubi de rocă, din care aproximativ 1 milion metri cubi în subteran,
- s-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care 400.000 metri cubi în subteran
- şi s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice.
preluare de pe sursa: forum.softpedia.com
26 august 2011
Rolul Important al Energiei Fotonice, in timpul Marii Tranzitii
Maestrul Kirael, prin intermediul lui Kahu Fred Sterling
I(ntrebare): Cum stim ca energia fotonica exista, din moment ce nu o putem vedea?
KIRAEL: O, da, exista. Eu tot vorbesc despre energia fotonica, de peste 20 de ani, nu doar pentru ca exista, ci pentru ca va avea o influenta majora in vietile voastre, in timpul acestui proces de transformare. Max Planck si Albert Einstein au studiat-o. [1] Oamenii vostri de stiinta pot sa o observe cu instrumentele pe care le au si au povestit mult despre asta. Articolele lor se gasesc si pe Internet.
Energia fotonica inconjoara planul Terestru. Sistemul vostru planetar trece prin stratul exterior al barierei fotonice, indreptandu-se incet inspre miezul acesteia. Planeta Pamant are o constienta si stie cat de multi fotoni puteti, sau nu puteti voi sa asimilati. Daca ar fi ca Pamantul sa-si creasca viteza, astfel incat sa ajunga la centru barierei fotonice, facand astfel ca fotonii sa devina forta predominanta aici, lumea voastra s-ar parjoli, caci niciuna dintre tehnologiile existente nu ar mai functiona. Nu ati putea sa va mai conduceti masinile, sa va pilotati avioanele, radioul, televiziunea, computerele - nimic nu ar mai functiona.
Cand va intra atata energie fotonica in atmosfera, campul vostru magnetic se va schimba si va trebui sa invatati cum sa folositi fotonii, ca sursa de putere. Benzina va juca un rol minor sau nul in vietile voastre, iar guvernele si oamenii vostri de stiinta stiu asta. Deci, ei vor pastra energia fotonica ca pe micul lor secret, pana veti fi consumat tot gazul si petrolul existente. Suna prosteste, dar este adevarat.
Puteti intreba, cum de stim ca energia fotonica este prezenta acum. Faceti o respiratie pranica si aduceti energia fotonica in corpul vostru. Faceti asta zilnic si veti vedea schimbarile in corp si in minte. Veti deveni mai usori.
Folosirea Numerologiei Lemuriene, pentru predictii asupra Nivelelor de Fotoni
I: Cele mai recente predictii ale nivelelor de fotoni, care sunt publicate si in newsletter-ul nostru au fost sub forma unor combinatii de trei cifre si un punct, de exemplu 5.87. Ce reprezinta prima, a doua si a treia cifra?
KIRAEL: Acest format este legat de precizie. Dincolo de asta, nivelele de fotoni se bazeaza pe numerologia Lemuriana, care se bazeaza pe numere de la 1 la 9, fiecare dintre ele avand o semnificatie specifica si toate numerele cu doua sau mai multe cifre sunt apoi reduse, prin adunarea cifrelor la o singura cifra. [2] Daca nu faceti altceva decat sa invatati semnificatia numerologiei Lemuriene, veti intelege deja mai bine predictiile pentru nivelele de fotoni.
Indiferent ca este vorba despre o cifra, doua, trei sau mai multe cifre in predictie, fiecare are o semnificatie atat individuala, cat si in relatie cu celelalte. Hai sa spunem ca nivelul de fotoni ar fi la 3.22. Daca adunati cifrele, suma lor este egala cu 7, care este un numar tranzitional in sistemul Lemurian. Probabil ca aveti de-a face cu ceva legat de tranzitii in acea zi. Daca nu gasiti nimic prin care ar trebui sa faceti o tranzitie, acel ceva va va gasi pe voi. Asa ca, fiti atenti la tot ce se intampla in jurul vostru.
Puteti sa extindeti realitatea si mai mult, considerand fiecare cifra in mod separat. In cazul unui nivel fotonic de 3.22, cifra 3 reprezinta adevar, incredere si pasiune, punctul central al acestei existente tridimensionale.
Cifra 2 reprezinta echilibru si, in acest caz, dublu echilibru (22=2+ 2), sau 4, care este echilibrul tuturor echilibrelor. Poti interpreta aceste numere, cat de profund doresti.
La inceput, un nivel fotonic de 3.22 poate parea putin scazut, dar ceea ce conteaza este echilibrul. Cinci este echilibrul suprem al fotonilor si, in numerologia Lemuriana, cinci reprezinta iubire. Deci, cand nivelele de fotoni sunt 3.22, gasiti echilibrul prin a va iubi pe voi insiva, mai mult in acea zi, deoarece un nivel fotonic de 3.22 nu poate sa transporte lumina pentru voi. Asta inseamna ca trebuie sa faceti cateva respiratii pranice, pentru a insipra mai multi fotoni pentru a va ridica nivelul de iubire, ca sa atingeti starea de echilibru.
Intr-o zi cand nivelul fotonic este mai mare decat 5, atingerea echilibrului poate fi inselatoare. Echilibrul provine din modul in care te joci cu numerele. Daca nivelul de fotoni ar fi fost 8, insemnand ca ati sta cu un picior in aceasta lume si un picior in lumea nevazuta, ati vrea sa mentineti nivelele de fotoni din corpul vostru la un nivel cu trei unitati mai putin, astfel incat sa respirati acel nivel de echilibru de 5.
Daca nivelul de fotoni este 7.11, atunci stiti ca sunteti intr-un spatiu tranzitional. Va trebui sa respirati fotoni la un nivel cu doua unitati mai jos, pentru a atinge echilibrul iubirii. Daca veti considera cei doi de 1, care este cifra Creatorului, stiti ca suma lor este 2, care reprezinta echilibrul dualitatii. Apoi 2 adunat cu 7 face 9, care este completarea, intregirea. In acea situatie, ar trebui sa respirati energie fotonica, la un nivel cu 4 unitati mai jos, pentru atinge echilibrul. Deci asa precum puteti observa, va trebui sa va dati seama cum sa ajungeti la echilibru, iar cand veti face asta veti fi completi. Creati echilibru pe toate planurile, stabilindu-va intentia de a inhala numai atat cat aveti nevoie pentru a trai in iubire.
I: Cum pot lucra cu energia fotonica, pentru a-mi imbunatati viata de Acum?
KIRAEL: Majoritatea oamenilor nu stiu nici macar ca energia fotonica ii inconjoara. Tocmai am discutat despre predictiile mele asupra nivelelor de fotoni. Indiferent daca nivelele de fotoni sunt inalte sau joase, voi sa tindeti sa fiti intotdeauna pe linia de mijloc. Asta inseamna ca vreti sa mentineti un nivel de 5, care este echilibrul iubirii. Cand faceti o repiratie pranica, in chakra coroanei, acea respiratie preia automat energia fotonica si o aduce in corpul vostru. Fotonii intra impreuna cu prana, in Celula Semnatara, sau glanda pineala, unde se amesteca. Cand energiile fotonica si pranica sunt aliniata in glanda pineala, fiecare celula din corp primeste imediat informatia si corpul este astfel informat, imediat ca energia fotonica este procesata.
Va mai dura pana cand fotonii vor deveni singura voastra sursa de energie. Pana cand se va intampla asta, puteti sa va reinvigorati corpul / vehiculul fizic cu energie fotonica. Faceti respiratii pranice, o data sau de doua ori pe zi, cu intentia de inhala fotoni. Daca aveti o raceala, respirati pranic, inhaland fotoni si acceptati acea realitate, indiferent daca dureaza cinci zile sau cincizeci de zile. Daca vreti sa vindecati ceva, acceptati acea stare mai intai si concentrati-va pe zona pe care doriti sa o vindecati. Se va vindeca. Daca aveti o durere la genunchi, fotonii vor lucra pe acea durere, daca le cereti asta. Ei nu va vor rezolva automat durerea. Intentia voastra este absolut necesara. Puteti sa comunicati cu fotonii in meditatie, concentrandu-va pe genunchiul afectat si aducand fotonii in acel genunchi.
Daca cineva din familia voastra sufera de Alzheimer sau alta boala, aduceti fotonii in corpul vostru, prin glanda voastra pineala cu o respiratie pranica, luminati-va palmele cu fotonii, punandu-le apoi pe chakra coroanei persoanei respective. Prin intentie, trimiteti apoi fotonii in chakra coroanei acelei persoane, astfel incat sa poata calatori prin corpul lor, pana la zonele afectate.
Daca esti alergator, respira pranic, aducand fotonii in corpul tau, pana jos in plamani, apoi afara din plamani, in inima. Inima ta va incetini ritmul, crescandu-ti enduranta si facandu-ti cursa mai usoara si mai putin stresanta. Vei alerga mai rapid si mai uniform si postura ta va fi perfecta. Fotonii sunt de cinci ori mai puternici decat oxigenul. Cand alergi un km, consumi o anumita cantitate de oxigen. Ei bine, cu aceiasi cantitate de fotoni vei rezista cinci km.
Meditatiile voastre se vor ridica la alt nivel, daca respirati pranic si inhalati fotoni, apoi ii expirati cu intentia de a va re-echilibra corpul, lasandu-i sa iasa prin ochi, degete sau oriunde altundeva doriti. Practicati meditatia prin intermediul respiratiei pranice, inhaland fotoni, apoi expirandu-i prin porii corpului si construind o bula in jurul vostru. Ramaneti in interiorul acestei bule si simtiti puterea fotonilor. Nu veti sti cat timp ati stat acolo, decat daca va uitati la un ceas, pentru ca veti pierde notiunea timpului. Energia fotonica depaseste timpul si spatiul. Veti gandi ca ati meditat timp de cinci minute, dar ceasul va arata ca au trecut 20 de minute. Faceti asta in fiecare zi, poate de doua ori pe zi. In toate aceste situatii, daca la inceput nu reusiti, continuati sa incercati.
I: Am putea sa folosim predictiile lunare pentru fotoni in loc de astrologie, pentru a ne ghida in calatoria noastra?
KIRAEL: O, nu, cred ca ati vrea sa faceti asta. Fotonii singuri nu va pot ghida in calatoria voastra. Amintiti-va sa fiti atenti la tot ce se intampla in jurul vostru. In plus, astrologia este o calatorie care are de-a face cu toate miscarile din acest sistem planetar. Astrologia isi are locul sau, asa cum il au si fotonii. S-ar putea sa aflati chiar ca pozitiile stelelor sunt in concordanta cu predictia nivelelor de fotoni. Sa nu o neglijam pe una, in favoarea celeilalte.
KIRAEL: Este constant peste tot. Cand planul Terestru se misca prin fotoni, la un nivel de 3.22, nivelele de fotoni nu se schimba de la un loc la altul in planul Terestru. I: Energia fotonica are vreo influenta asupra cutremurelor, eruptiilor vulcanice si a altor schimbari Terestre?
KIRAEL: Voi, ca indivizi in acest plan Terestru, treceti printre fotoni mai rapid si cu mai putin stres decat Mama Pamant, care, ca un plan imens de constienta, se misca printre fotoni mai incet si este afectata intr-un mod mai dramatic.
Energia fotonica influenteaza eruptiile Mamei Pamant, intensificandu-le. Asa ca nu conteaza daca fotonii au nivel inalt sau scazut. Nu conteaza la ce nivel sunt fotonii, daca se produce o eruptie vulcanica, energia fotonilor va fi atrasa la locul eruptiei si se va acumula in jurul acelui loc. Daca ar fi sa masurati energia fotonica la locul eruptiei unui vulcan, ar fi dubla sau tripla fata de nivelul masurat in afara acelei zone. Fotonii stiu unde va apare eruptia si o ajuta sa se elibereze din vulcan. Fotonii nu judeca. Ei adauga energie fotonica la eruptia vulcanica, pentru a atinge echilibrul in numele Creatorului.
Daca ati putea patrunde in ochiul unei tornade, ar fi complet saturat cu energie fotonica. Fotonii intra in vartej si stau acolo pana cand explodeaza si il elibereaza. Cand se intampla asta, tornada se opreste dintr-o data.
Acolo unde e vorba de cutremure, fotonii cresc impactul acestora la epicentru. Gandurile voastre colective pot redirectiona energia, astfel cutremurul va erupe mai departe de zona in care sunteti. Observati putin unde s-au intamplat cutremure. Este posibil, oare, ca oamenii din Los Angeles sa amane un cutremur pentru atat de mult timp, pur si simplu pentru ca nu au vrut ca sa se intample un cutremur? Corect. Gandurile lor si pasiunea pe care o pun in acele ganduri are un efect.
Oamenii din Los Angeles au destula experienta din trecut cu cutremurele, pentru a le tine la distanta, pentru moment. Daca nu vor cutremur, nu se va intampla acolo; dar va trebui sa se intample altundeva. Deci cutremurele s-au intamplat in zone unde oamenii nu sunt atat de focusati pe cutremure, pe fotoni, pe spiritualitate, etc.
Daca cei din Los Angeles devin nepasatori, faliile de acolo vor incepe sa dea semne de activitate. Sa nu credeti acum ca va puteti pur si simplu ruga, ca sa nu aveti deloc experienta cutremurelor. Ati putea, dar nu sunteti destul de puternici.
I: Exista similitudini intre modul in care fotonii afecteaza corpul Mamei Pamant si modul in care afecteaza corpurile noastre?
KIRAEL: Corpul vostru seamana mult cu al Mamei Pamant. Cand Mama Pamant nu are suficienti fotoni, ea erupe si atrage fotoni in ea pentru a crea echilibru pentru vindecare. Daca Mama Pamant ar putea atrage in interior fotoni, in alta maniera, ar crea sansa pentru vindecare ulterioara, la un nivel mult mai inalt. Deci, in ce alt mod poate Mama Pamant sa aduca in ea fotoni? Ea ar putea obtine fotonii de care are nevoie, daca o respectati prin a-i trimite lumina si prin a o trata cu iubire. Asta inseamna sa nu ii distrugeti padurile, sa nu ii poluati apele, sa nu creati razboaie si alte activitati care ii afecteaza echilibrul, in mod negativ. Mama Pamant s-ar vindeca in moduri pe care nici nu vi le puteti imagina.
Cand corpul uman are experienta durerii, asta se intampla deoarece nu aveti destui fotoni in el. Cand izbucneste durerea si va intrerupe echilibrul, atunci trebuie sa respirati pranic si sa inhalati fotoni. Veti simti iubirea si lumina intregului vostru corp. Daca respirati pranic si aduceti fotoni in aceasta realitate, veti fi mult mai bine astazi, decat ieri. Daca respirati pranic si muriti, este pentru ca ati ales asa. Daca nu ati fi respirat pranic, ati fi putut muri cu cateva zile sau ani mai devreme. Eu va garantez ca corpul vostru va rezista mai mult cu fotoni, decat fara.
I: Care este nivelul energiei fotonice care va declansa cele trei zile de intuneric?
Corpurile voastre vor avea o experienta dramatica in timoul acelor 3 zile care vor reflecta numerologia
Acele trei zile vor fi minunate. Cand va veti trezi, veti fi schimbati in bine. Unii dintre voi veti fi adromiti mai mult de trei zile, pentru ca va va lua un pic mai mult sa treceti prin nivelele crescande de fotoni, dar este bine, pentru ca va veti trezi in iubire. Daca doriti sa va pregatiti Acum pentru acele evenimente, cautati echilibrul – spiritul lui 5, energia iubirii. Ca cat sunteti mai echilibrati, cu atat mai putin stresante vor fi schimbarile in corpul vostru, in acele 3 zile.
Interactiunea Fotonilor cu Campurile Magentice si Exploziile Solare
I: Ai spus ca energia fotonica reduce rapid campul magnetic al Pamantului. Va schimba de asemeni si tiparele si valurile noastre tridimensionale?
KIRAEL: Efectul fortei magentice asupra corpului uman se numeste gravitatie. Cea de a treia diemensiune este in curs de disparitie acum, deci corpul vostru tridimensional va dispare. Trebuie sa continuati sa respirati pranic, pentru ca nu ati iesit inca din aceasta dimensiune. Energia fotonica va va exitnde si intari rezistenta corpului, pana cand veti fi depasit cea de-a treia dimensiune. Daca nu retineti numic altceva din tot ce am spus astazi, retineti ca daca vreti sa ajungeti in cea de-a patra lumina, va trebui sa folositi energia fotonica.
I: Oamenii de stiinta se asteapta la o exacerbare a activitatii solare in 2011. Cum interactioneaza exploziile solare majore, cu energia fotonica?
Efectul Energiei Fotonice Asupra Darelor Chimice de pe Cer (Chemtrails)
Mass media face senzatie din gravitatea chemtrails-urilor, care au fost de fapt tinute in frau de catre energia fotonica. De-a lungul ultimilor 18 ani, chemtrails-urile au oferit energiei fotonice oportunitatea sa isi extinda puterea si fotonii si-au “dat seama” cum sa compenseseze, pe cat de mult posibil, chemtrails-urile.
Chemtrails-urile necesita un timp indelungat penrtru a ajunge la planul Terestru. Asa ca energia fotonica are timp sa le ingurgiteze.
Zeita Lumina, care a fost plasata in jurul Pamantului in timpuri Lemuriene, ajuta de asemeni pentru ca chemtrails-urile sa nu penetreze. Cu toate astea, fotonii si Zeita Lumina nu pot face toata treaba. Daca chemtrails-urile patrund prin atmosfera voastra, este vina voastra. Voi oamenii trebuie sa va unificati si sa respirati pranic, inhaland energia fotonica si apoi expirand-o inspre chemtrails. Asa veti opri chemtrails-urile sa penetreze pana la voi. Puteti sa va si rugati sa se disipeze. Va dura ceva timp, dar in cele din urma chemtrails-urile vor fi ceva de domeniul trecutului.
Acea senzatie de usurare pe car oamenii au simtit-o, cand zborurile care raspandesc chemtrails au fost oprite, a reflectat disponibilitatea a mai multi fotoni pentru a fi respirati, din moment ce energia fotonica nu a mai fost consumata atunci, pentru a ingurgita chemtrails-urile.
Interconectarea Energiei Fotonice, a Luminii si Apei
KIRAEL: Aaa, tot ce a spus el se adevereste. Einstein a construit pe teoriile lui Max Planck. Viata lui Einstein a fost atat de roditoare, incat aproape ca l-a ucis - in sensul ca el era o fiinta in patru dimensiuni si ii era greu sa traiasca in aceasta viata. Einstein a inteles tot ceea ce stiti voi astazi despre fotoni si a murit din imposibiltatea de a le spune oamenilor despre asta.
Energii ca Albert Einstein si Max Planck sunt aici pentru a ajuta continuarea vietii. Einstein nu a parasit niciodata planul Terestru. El inca mai bantuie prin Europa si prin Americi. Cand oamenii de stiinta s-au gandit deodata la fotoni, asta provine de la oameni precum Einstein si Planck. Din pacate, oamenii vostri de stiinta isi alunga aceste ganduri din cap si gandurile pleaca; dar daca ei ar spune povesteste-mi mai mult despre asta, energiile ar pune mai multe ganduri in capul lor.
I: Cata energie fotonica respir eu, de fapt, acum si preiau in celulele mele?
KIRAEL: Cate respiratii ai pe minut?
I: Nu am numarat niciodata.
KIRAEL: Hai s-o facem mai usor. Aproximativ 12% din energia fotonica intra in corpul tau. Asta inseamna foarte mult. Majoritatea celor care nu au avut Vindecarea Celulei Semnatare (glanda pineala), sau vreo alta forma de vindecare, in care respiratia sa joace un rol important, primesc doar 0.05, 0.06, sau 0.08%. Daca respiri pranic tot timpul, meditezi jumatate de ora pe zi si te rogi, poti sa preiei fotonii la maximum.
I: Ori de cate ori suntem in grupul Zeitei, in Aripi Argintate de Lumina, facem botezuri cu tine, noi ridicam energia fotonica din apa, batand apa cu palmele. Cum influenteaza asta, cele patru corpuri ale persoanei care primeste botezul?
KIRAEL: Cand formati un cerc in apa si bateti apa si ridicati fotonii, asta nu influenteaza doar persoana care este botezata, ci intregul plan Terestru, care se bucura mult. Este necesar un cerc de Zeite, pentru a realiza acest lucru. Cand bati apa la inceput, poti sa simti putina ameteala, pentru ca fotonii incep sa se acumuleze, in scopul conectarii cu fortele de deasupra ta, tot drumul pana la ozon si dincolo de el. Actiunea atrage energie fotonica pura in apa, unde sunteti voi si apoi coboara in Pamant. Persoana care este botezata sta in mijlocul cercului, astfel ca ea va deveni mai puternica si mai rezistenta. Energia de la “bataia” apei sta intr-o forma eterica si in ozon, timp de aproximativ ½ de ora – 45 minute si cand coboara inapoi este mai puternica si pura.
I: Vor fi corpurile noastre compuse mai mult din energie fotonica decat apa, pe masura ce ne indreptam catre cea ce-a patra lumina?
KIRAEL: Corpurile voastre vor avea mai multa apa decat au acum, deci veti putea sa retineti mai multi fotoni/ lumina in corpurile voastre. De fast, cu cat este mai multa apa in corpurile voastre, cu atat mai multa lumina puteti sa emiteti. Un procent mai ridicat de apa in corpurile voastre va face in mod automat mai capabili sa intrati in meditatie si in a patra dimensiune. Corpul vostru este 70% apa acum. Puteti sa il aduceti la 88% apa, pur si simplu, prin procesul de botez.
I: Care este relatia dintre ADN si energia fotonica?
Uite cum interationeaza fotonii cu AND-ul vostru care se extinde. Dubla voastra elice de ADN, sau lantul dublu de ADN, se divide si formeaza inca doua lanturi de ADN. In timp ce se intampla aceasta diviziune, ARN-ul trece prin tot sistemul vostru si comunica cu celelalte celule din corp. Deoarece ARN-ul reactioneaza la energia pranica, fotonii vor trece prin tot sistemul corpului tau, intr-o maniera mult mai bine definita.
Cu alte cuvinte, se va focusa pe locul in care se duce. Celulele voastre muribunde vor deveni mai puternice si vor prelua fotoni, pentru ca, impreuna cu ADN-ul cu patru lanturi, fotonii vor merge automat acolo unde aveti nevoie de ei. Puteti folosi energia fotonica pentru a calatori in lumina a patra, cu corpul vostru de lumina, in timp ce AND-ul cu patru lanturi ramane intact in corpul vostru fizic. Meditati, respirati pranic si folositi energia fotonica.
I: Ce sunt fotonii dublu magnetici si ce rol joaca acestia in procesul de vindecare?
KIRAEL: Fotonii dublu magnetici au fost descoperiti in urma cu 18 ani, cand oamenii de stiinta au observat ca fotonii puteau sa obtina energie dubla, din ei insisi. Cu alte cuvinte, cand energia fotonica este transmisa catre voi, se dubleaza. Puteti sa va imaginati beneficiile acesteia, in ceea ce priveste vindecarea. Totul se vindeca in lumina. Primesti dublul energiei luminii de vindecare.
I: Cand balenele si delfinii ies la suprafata apei, fac asta ca sa respire aer sau fotoni?
KIRAEL: Daca balenele vin la suprafata pentru aer, timp de 10 secunde, doar in doua secunde din aceasta respiratie se umplu cu aer, iar in celelalte opt se umplu cu fotoni.
I: Deci sistemul lor de viata este bazat mai mult pe fotoni, decat pe aer?
KIRAEL: Desigur. Daca ati petrece in apa atata timp cat petrec ei, ati avea si voi acelasi sistem. Delfinii sunt cam cu 2% in urma balenelor. Daca vin la suprafata pentru perioade de 10 secunde (apropos, asta e o perioada destul de lunga), patru din acele 10 secunde ei respire aer si celelalte sase sunt pentru a inhala fotoni.
Energia fotonica poate sa iti creasca capacitatea creierului. Dimensiunea medie a unui creier de delfin este cu mult mai mare decat cea a creierului uman. Creierul balenei este si mai mare si ele functioneaza la cca 75% din capacitatea creierului lor. Cand ajungeti in a patra dimensiune, veti intra in prana si in fotoni si va veti folosi de la inceput 30, 40 sau 50% din capacitatea creierului
Energia Fotonica este Gratuita si Penetranta
I: Oare Imperiile Galactice ne vor invata pe noi, oamenii, cum sa folosim energia fotonica, sau ii vor invata pe cei din guverne, care apoi vor filtra aceasta informative catre noi?
KIRAEL: Galacticii nu pun mare pret pe oficialitatile voastre. Daca ar putea, fratii si surorile voastre galactice ar pune oamenii obisnuiti la conducere. Ne-ar da noua tuturor aceste cunostinte si energie. Cei care incearca sa controleze si sa stapaneasca fotonii, ii tin si departe de noi, cei de rand, pentru ca ei vor sa continue sa se imbogateasaca si sa preia dominatia asupra voastra si a energiei fotonice. Ei bine, ei nu pot pune stapanire pe fotoni si nu pot pune stapanire pe voi, decat daca voi vreti sa va lasati stapaniti.
Fotonii sunt penetranti si liberi, plutesc peste tot in jurul vostru, asteptand sa va fie de folos. Noi oamenii doar vrem sa ii inspiram, sa ii folosim si sa ii facem puternici. Imperiile galactice va vor invata tot cea ce aveti nevoie sa stiti pentru a va da forta, voua si fotonilor. Politicienii nici nu vor afla despre asta. Va fi prea tarziu pentru ei sa capitalizeze aceasta energie gratuita.
Informatia despre fotoni poate fi gasita in mediul nostru, intretesuta printre alte informatii. Fotonii sunt deja aici, plutind in jurul corpurilor voastre, gata de a fi folositi. Rugati-va, meditati si respirati pranic, pentru a va alinia corpul si a va pregati pentru cea de-a patra lumina. Fotonii sunt puternici. Folositi ceea ce v-a fost dat. Veti gasi astfel iubirea pe care o cautati.
[1] Max Planck este cunoscut ca parintele Teoriei Cuantice. Albert Einstein a dus cercetarea lu iPlanck asupra energiei fotonice la urmatorul nivel. Pentru detalii intrati pe www.spaceandmotion. com.
[2] In numerologia Lemuriana , 1 este Creatorul, 2 este balanta/dualitatea, 3 este adevarul,increderea si pasiunea, 4 este considerat a reprezenta balanta celor 4 corpuri, 5 este dragoste, 6 este priceperea, 7 este tranzitia, 8 este comunicarea intre doua lumi,si 9 este intregirea/completarea. Vezi Kirael, marturia Lemuriana pentru Marea Tranzitie.
PRELUARE DE PE Sursa www.kirael.com
KIRAEL: Vreau sa vorbesc astazi despre energia fotonica, o forta care intr-o zi va deveni principal voastra sursa de energie, nu doar pentru vehicule si masinarii, dar si pentru corpul vostru.
Energia fotonica se prezinta ca o unda si totusi este individualizata.
Asta inseamna ca un foton actioneaza ca o particula.
Energia fotonica exista de mult mai mult timp decat va puteti voi imagina.
A fost adusa in aceasta realitate acum aproximativ 50 000 de ani, in timpurile Lemuriene si acum va juca un rol major in Transformarea Constiintei.
Guvernele voastre stiu despre energia fotonica, dar nu vor ca si voi sa stiti.
Asa ca, fac tot posibilul pentru a amana raspandirea cunostintelor despre energia fotonica, printre “cei de rand”.
Folosirea pe scara larga a energiei fotonice va schimba economia voastra, pentru ca fotonii nu pot fi stocati si va inconjoara in fiecare secunda, a fiecarei zile.
Nu poti taxa oamenii pentru aerul pe care il respira.
Cat priveste modul de folosire a energiei fotonice ca sursa voastra principala de putere, aici intra in discutie energiile voastre galactice.
Sa recunoastem Energia Fotonica, acum
Voi face aceasta introducere scurta, pentru a va creste apetitul, ca sa zicem asa.
Vreau sa raspund la cat mai multe intrebari, asa ca hai sa incepem.
I(ntrebare): Cum stim ca energia fotonica exista, din moment ce nu o putem vedea?
KIRAEL: O, da, exista. Eu tot vorbesc despre energia fotonica, de peste 20 de ani, nu doar pentru ca exista, ci pentru ca va avea o influenta majora in vietile voastre, in timpul acestui proces de transformare. Max Planck si Albert Einstein au studiat-o. [1] Oamenii vostri de stiinta pot sa o observe cu instrumentele pe care le au si au povestit mult despre asta. Articolele lor se gasesc si pe Internet.
Energia fotonica inconjoara planul Terestru. Sistemul vostru planetar trece prin stratul exterior al barierei fotonice, indreptandu-se incet inspre miezul acesteia. Planeta Pamant are o constienta si stie cat de multi fotoni puteti, sau nu puteti voi sa asimilati. Daca ar fi ca Pamantul sa-si creasca viteza, astfel incat sa ajunga la centru barierei fotonice, facand astfel ca fotonii sa devina forta predominanta aici, lumea voastra s-ar parjoli, caci niciuna dintre tehnologiile existente nu ar mai functiona. Nu ati putea sa va mai conduceti masinile, sa va pilotati avioanele, radioul, televiziunea, computerele - nimic nu ar mai functiona.
Cand va intra atata energie fotonica in atmosfera, campul vostru magnetic se va schimba si va trebui sa invatati cum sa folositi fotonii, ca sursa de putere. Benzina va juca un rol minor sau nul in vietile voastre, iar guvernele si oamenii vostri de stiinta stiu asta. Deci, ei vor pastra energia fotonica ca pe micul lor secret, pana veti fi consumat tot gazul si petrolul existente. Suna prosteste, dar este adevarat.
Puteti intreba, cum de stim ca energia fotonica este prezenta acum. Faceti o respiratie pranica si aduceti energia fotonica in corpul vostru. Faceti asta zilnic si veti vedea schimbarile in corp si in minte. Veti deveni mai usori.
Folosirea Numerologiei Lemuriene, pentru predictii asupra Nivelelor de Fotoni
I: Cele mai recente predictii ale nivelelor de fotoni, care sunt publicate si in newsletter-ul nostru au fost sub forma unor combinatii de trei cifre si un punct, de exemplu 5.87. Ce reprezinta prima, a doua si a treia cifra?
KIRAEL: Acest format este legat de precizie. Dincolo de asta, nivelele de fotoni se bazeaza pe numerologia Lemuriana, care se bazeaza pe numere de la 1 la 9, fiecare dintre ele avand o semnificatie specifica si toate numerele cu doua sau mai multe cifre sunt apoi reduse, prin adunarea cifrelor la o singura cifra. [2] Daca nu faceti altceva decat sa invatati semnificatia numerologiei Lemuriene, veti intelege deja mai bine predictiile pentru nivelele de fotoni.
Indiferent ca este vorba despre o cifra, doua, trei sau mai multe cifre in predictie, fiecare are o semnificatie atat individuala, cat si in relatie cu celelalte. Hai sa spunem ca nivelul de fotoni ar fi la 3.22. Daca adunati cifrele, suma lor este egala cu 7, care este un numar tranzitional in sistemul Lemurian. Probabil ca aveti de-a face cu ceva legat de tranzitii in acea zi. Daca nu gasiti nimic prin care ar trebui sa faceti o tranzitie, acel ceva va va gasi pe voi. Asa ca, fiti atenti la tot ce se intampla in jurul vostru.
Puteti sa extindeti realitatea si mai mult, considerand fiecare cifra in mod separat. In cazul unui nivel fotonic de 3.22, cifra 3 reprezinta adevar, incredere si pasiune, punctul central al acestei existente tridimensionale.
Cifra 2 reprezinta echilibru si, in acest caz, dublu echilibru (22=2+ 2), sau 4, care este echilibrul tuturor echilibrelor. Poti interpreta aceste numere, cat de profund doresti.
La inceput, un nivel fotonic de 3.22 poate parea putin scazut, dar ceea ce conteaza este echilibrul. Cinci este echilibrul suprem al fotonilor si, in numerologia Lemuriana, cinci reprezinta iubire. Deci, cand nivelele de fotoni sunt 3.22, gasiti echilibrul prin a va iubi pe voi insiva, mai mult in acea zi, deoarece un nivel fotonic de 3.22 nu poate sa transporte lumina pentru voi. Asta inseamna ca trebuie sa faceti cateva respiratii pranice, pentru a insipra mai multi fotoni pentru a va ridica nivelul de iubire, ca sa atingeti starea de echilibru.
Intr-o zi cand nivelul fotonic este mai mare decat 5, atingerea echilibrului poate fi inselatoare. Echilibrul provine din modul in care te joci cu numerele. Daca nivelul de fotoni ar fi fost 8, insemnand ca ati sta cu un picior in aceasta lume si un picior in lumea nevazuta, ati vrea sa mentineti nivelele de fotoni din corpul vostru la un nivel cu trei unitati mai putin, astfel incat sa respirati acel nivel de echilibru de 5.
Daca nivelul de fotoni este 7.11, atunci stiti ca sunteti intr-un spatiu tranzitional. Va trebui sa respirati fotoni la un nivel cu doua unitati mai jos, pentru a atinge echilibrul iubirii. Daca veti considera cei doi de 1, care este cifra Creatorului, stiti ca suma lor este 2, care reprezinta echilibrul dualitatii. Apoi 2 adunat cu 7 face 9, care este completarea, intregirea. In acea situatie, ar trebui sa respirati energie fotonica, la un nivel cu 4 unitati mai jos, pentru atinge echilibrul. Deci asa precum puteti observa, va trebui sa va dati seama cum sa ajungeti la echilibru, iar cand veti face asta veti fi completi. Creati echilibru pe toate planurile, stabilindu-va intentia de a inhala numai atat cat aveti nevoie pentru a trai in iubire.
Folosiri practice pentu Energia Fotonica in sanatate
I: Cum pot lucra cu energia fotonica, pentru a-mi imbunatati viata de Acum?
KIRAEL: Majoritatea oamenilor nu stiu nici macar ca energia fotonica ii inconjoara. Tocmai am discutat despre predictiile mele asupra nivelelor de fotoni. Indiferent daca nivelele de fotoni sunt inalte sau joase, voi sa tindeti sa fiti intotdeauna pe linia de mijloc. Asta inseamna ca vreti sa mentineti un nivel de 5, care este echilibrul iubirii. Cand faceti o repiratie pranica, in chakra coroanei, acea respiratie preia automat energia fotonica si o aduce in corpul vostru. Fotonii intra impreuna cu prana, in Celula Semnatara, sau glanda pineala, unde se amesteca. Cand energiile fotonica si pranica sunt aliniata in glanda pineala, fiecare celula din corp primeste imediat informatia si corpul este astfel informat, imediat ca energia fotonica este procesata.
Va mai dura pana cand fotonii vor deveni singura voastra sursa de energie. Pana cand se va intampla asta, puteti sa va reinvigorati corpul / vehiculul fizic cu energie fotonica. Faceti respiratii pranice, o data sau de doua ori pe zi, cu intentia de inhala fotoni. Daca aveti o raceala, respirati pranic, inhaland fotoni si acceptati acea realitate, indiferent daca dureaza cinci zile sau cincizeci de zile. Daca vreti sa vindecati ceva, acceptati acea stare mai intai si concentrati-va pe zona pe care doriti sa o vindecati. Se va vindeca. Daca aveti o durere la genunchi, fotonii vor lucra pe acea durere, daca le cereti asta. Ei nu va vor rezolva automat durerea. Intentia voastra este absolut necesara. Puteti sa comunicati cu fotonii in meditatie, concentrandu-va pe genunchiul afectat si aducand fotonii in acel genunchi.
Daca cineva din familia voastra sufera de Alzheimer sau alta boala, aduceti fotonii in corpul vostru, prin glanda voastra pineala cu o respiratie pranica, luminati-va palmele cu fotonii, punandu-le apoi pe chakra coroanei persoanei respective. Prin intentie, trimiteti apoi fotonii in chakra coroanei acelei persoane, astfel incat sa poata calatori prin corpul lor, pana la zonele afectate.
Daca esti alergator, respira pranic, aducand fotonii in corpul tau, pana jos in plamani, apoi afara din plamani, in inima. Inima ta va incetini ritmul, crescandu-ti enduranta si facandu-ti cursa mai usoara si mai putin stresanta. Vei alerga mai rapid si mai uniform si postura ta va fi perfecta. Fotonii sunt de cinci ori mai puternici decat oxigenul. Cand alergi un km, consumi o anumita cantitate de oxigen. Ei bine, cu aceiasi cantitate de fotoni vei rezista cinci km.
Meditatiile voastre se vor ridica la alt nivel, daca respirati pranic si inhalati fotoni, apoi ii expirati cu intentia de a va re-echilibra corpul, lasandu-i sa iasa prin ochi, degete sau oriunde altundeva doriti. Practicati meditatia prin intermediul respiratiei pranice, inhaland fotoni, apoi expirandu-i prin porii corpului si construind o bula in jurul vostru. Ramaneti in interiorul acestei bule si simtiti puterea fotonilor. Nu veti sti cat timp ati stat acolo, decat daca va uitati la un ceas, pentru ca veti pierde notiunea timpului. Energia fotonica depaseste timpul si spatiul. Veti gandi ca ati meditat timp de cinci minute, dar ceasul va arata ca au trecut 20 de minute. Faceti asta in fiecare zi, poate de doua ori pe zi. In toate aceste situatii, daca la inceput nu reusiti, continuati sa incercati.
I: Am putea sa folosim predictiile lunare pentru fotoni in loc de astrologie, pentru a ne ghida in calatoria noastra?
KIRAEL: O, nu, cred ca ati vrea sa faceti asta. Fotonii singuri nu va pot ghida in calatoria voastra. Amintiti-va sa fiti atenti la tot ce se intampla in jurul vostru. In plus, astrologia este o calatorie care are de-a face cu toate miscarile din acest sistem planetar. Astrologia isi are locul sau, asa cum il au si fotonii. S-ar putea sa aflati chiar ca pozitiile stelelor sunt in concordanta cu predictia nivelelor de fotoni. Sa nu o neglijam pe una, in favoarea celeilalte.
Efectul Energiei Fotonice asupra Pamantului
I: Este nivelul energiei fotonice constant pe toata suprafata Pamantului, sau exista zone unde nivelele de fotoni sunt mai ridicate sau mai scazute?
KIRAEL: Este constant peste tot. Cand planul Terestru se misca prin fotoni, la un nivel de 3.22, nivelele de fotoni nu se schimba de la un loc la altul in planul Terestru. I: Energia fotonica are vreo influenta asupra cutremurelor, eruptiilor vulcanice si a altor schimbari Terestre?
KIRAEL: Voi, ca indivizi in acest plan Terestru, treceti printre fotoni mai rapid si cu mai putin stres decat Mama Pamant, care, ca un plan imens de constienta, se misca printre fotoni mai incet si este afectata intr-un mod mai dramatic.
Energia fotonica influenteaza eruptiile Mamei Pamant, intensificandu-le. Asa ca nu conteaza daca fotonii au nivel inalt sau scazut. Nu conteaza la ce nivel sunt fotonii, daca se produce o eruptie vulcanica, energia fotonilor va fi atrasa la locul eruptiei si se va acumula in jurul acelui loc. Daca ar fi sa masurati energia fotonica la locul eruptiei unui vulcan, ar fi dubla sau tripla fata de nivelul masurat in afara acelei zone. Fotonii stiu unde va apare eruptia si o ajuta sa se elibereze din vulcan. Fotonii nu judeca. Ei adauga energie fotonica la eruptia vulcanica, pentru a atinge echilibrul in numele Creatorului.
Daca ati putea patrunde in ochiul unei tornade, ar fi complet saturat cu energie fotonica. Fotonii intra in vartej si stau acolo pana cand explodeaza si il elibereaza. Cand se intampla asta, tornada se opreste dintr-o data.
Acolo unde e vorba de cutremure, fotonii cresc impactul acestora la epicentru. Gandurile voastre colective pot redirectiona energia, astfel cutremurul va erupe mai departe de zona in care sunteti. Observati putin unde s-au intamplat cutremure. Este posibil, oare, ca oamenii din Los Angeles sa amane un cutremur pentru atat de mult timp, pur si simplu pentru ca nu au vrut ca sa se intample un cutremur? Corect. Gandurile lor si pasiunea pe care o pun in acele ganduri are un efect.
Oamenii din Los Angeles au destula experienta din trecut cu cutremurele, pentru a le tine la distanta, pentru moment. Daca nu vor cutremur, nu se va intampla acolo; dar va trebui sa se intample altundeva. Deci cutremurele s-au intamplat in zone unde oamenii nu sunt atat de focusati pe cutremure, pe fotoni, pe spiritualitate, etc.
Daca cei din Los Angeles devin nepasatori, faliile de acolo vor incepe sa dea semne de activitate. Sa nu credeti acum ca va puteti pur si simplu ruga, ca sa nu aveti deloc experienta cutremurelor. Ati putea, dar nu sunteti destul de puternici.
I: Exista similitudini intre modul in care fotonii afecteaza corpul Mamei Pamant si modul in care afecteaza corpurile noastre?
KIRAEL: Corpul vostru seamana mult cu al Mamei Pamant. Cand Mama Pamant nu are suficienti fotoni, ea erupe si atrage fotoni in ea pentru a crea echilibru pentru vindecare. Daca Mama Pamant ar putea atrage in interior fotoni, in alta maniera, ar crea sansa pentru vindecare ulterioara, la un nivel mult mai inalt. Deci, in ce alt mod poate Mama Pamant sa aduca in ea fotoni? Ea ar putea obtine fotonii de care are nevoie, daca o respectati prin a-i trimite lumina si prin a o trata cu iubire. Asta inseamna sa nu ii distrugeti padurile, sa nu ii poluati apele, sa nu creati razboaie si alte activitati care ii afecteaza echilibrul, in mod negativ. Mama Pamant s-ar vindeca in moduri pe care nici nu vi le puteti imagina.
Cand corpul uman are experienta durerii, asta se intampla deoarece nu aveti destui fotoni in el. Cand izbucneste durerea si va intrerupe echilibrul, atunci trebuie sa respirati pranic si sa inhalati fotoni. Veti simti iubirea si lumina intregului vostru corp. Daca respirati pranic si aduceti fotoni in aceasta realitate, veti fi mult mai bine astazi, decat ieri. Daca respirati pranic si muriti, este pentru ca ati ales asa. Daca nu ati fi respirat pranic, ati fi putut muri cu cateva zile sau ani mai devreme. Eu va garantez ca corpul vostru va rezista mai mult cu fotoni, decat fara.
Nivelele de fotoni din timpul celor trei zile de intuneric
I: Care este nivelul energiei fotonice care va declansa cele trei zile de intuneric?
KIRAEL: Nivelul fotonic va fi la 1 cand vor incepe cele trei zile de intuneric si va fi la 9 cand cele trei zile se vor sfarsi. Cand Pamantul intra complet in bariera fotonica, energia fotonica se va reduce la 1, deoarece va absorbi toate energiile tridimensionale. Asta suna rau, dar este de fapt foarte bine. Fotonii vor absorbi tiparul energetic al Pamantului. Cand se va intampla asta, veti simti ca va pierdeti constiinta. Veti adormi si nu veti constientiza cele 3 zile de intuneric si tot ceea ce se intampla in acel timp.
Corpurile voastre vor avea o experienta dramatica in timoul acelor 3 zile care vor reflecta numerologia
Lemuriana.
La inceput, veti simti iubirea Creatorului (1), apoi veti adormi dupa care totul se va echilibra (2) si veti folosi adevarul, increderea si pasiunea, ca baza pentru a iesi din aceasta realitate tridimensionala. In a doua zi,
ADN-ul vostru va fi adus in mod magic in a patra lumina si veti avea patru spirale de ADN, in loc de doua (4) si iubirea pe care ati simtit-o cand veti fi adormit se va manifesta acum si mai puternic (5). Apoi ii veti intalni pe Maestri (6). Dupa aceasta, veti trece in faza urmatoare (7), in care vor fi prezente energii galactice, ca sa va ajute existenta (8), astfel incat sa ajungeti la intregire si va treziti intr-o noua lume, in ziua a treia (9).
Acele trei zile vor fi minunate. Cand va veti trezi, veti fi schimbati in bine. Unii dintre voi veti fi adromiti mai mult de trei zile, pentru ca va va lua un pic mai mult sa treceti prin nivelele crescande de fotoni, dar este bine, pentru ca va veti trezi in iubire. Daca doriti sa va pregatiti Acum pentru acele evenimente, cautati echilibrul – spiritul lui 5, energia iubirii. Ca cat sunteti mai echilibrati, cu atat mai putin stresante vor fi schimbarile in corpul vostru, in acele 3 zile.
KIRAEL: Efectul fortei magentice asupra corpului uman se numeste gravitatie. Cea de a treia diemensiune este in curs de disparitie acum, deci corpul vostru tridimensional va dispare. Trebuie sa continuati sa respirati pranic, pentru ca nu ati iesit inca din aceasta dimensiune. Energia fotonica va va exitnde si intari rezistenta corpului, pana cand veti fi depasit cea de-a treia dimensiune. Daca nu retineti numic altceva din tot ce am spus astazi, retineti ca daca vreti sa ajungeti in cea de-a patra lumina, va trebui sa folositi energia fotonica.
I: Oamenii de stiinta se asteapta la o exacerbare a activitatii solare in 2011. Cum interactioneaza exploziile solare majore, cu energia fotonica?
KIRAEL: Cand se produc eruptii solare, acestea arata ca niste explozii. Acestea pot sa ajunga departe - cel putin 160 km departare de soare - apoi nu mai au gaz si se sting. De fiecare data cand se produce o explozie solara, va ajunge, mai departe decat cea dinaintea sa, luand cu ea si o parte din gazele solare. Energia fotonica ajunge acolo si trage energia inapoi in soare, umpland astfel “gaura” lasata de explozie. Energia fotonica nu se epuizeaza, nici chiar in atmosfera solara.
Ati putea opri aceste explozii solare, ceea ce ar avea un efect definitoriu asupra planului vostru Terestru. Efectul nu este atat de mare ca sa il simtiti aici, in planul Terestru, dar energia care inconjoara planul Terestru este afectata de aceste explozii - si nu intr-un mod pozitiv. Anumite persoane incep sa fie atente la aceste flacari solare, care vor fi importante pentru voi. Puteti sa acumulati energie fotonica in jurul planului Terestru, pentru a diminua efectul flacarilor solare. Cand respirati pranic si trimiteti fotoni in atmosfera, influentati activitatea flacarilor solare. Rugaciunea si mediatatia ajuta si ele.
I: Aceasta este o intrebare de la un om de stiinta din Europa. Conform website-ului central (www.chemtrailcentra l.com), “chemtrails” sunt dare de substante chimice create in aer, la orice altitudine, de catre sisteme de pulverizare situate pe avioane. Cel care pune aceasta intrebare marturiseste ca, dupa recentele eruptii vulcanice din Islanda, toate zborurile deasupra Europei, inclusiv cele care spreiau chemtrails au fost anulate, timp de cateva zile. Ca urmare, multe persoane au raportat ca s-au simtit diferit si mult mai usurati din punct de vedere energetic. Oare sunt chemtrails folosite pentru a bloca accesul oamenilor la energia fotonica? Cum putem influenta efectul de la chemtrails?
KIRAEL: Chemtrails exista de multa vreme si nu vor disparea in viitorul apropiat. Acestea sunt experimente specifice care au loc pe planul Terestru si care le permit oamenilor vostri de stiinta sa afle ce se va intampla pe Pamant.
Ganditi-va la Pamant ca la o baza de date pentru evenimentele ce urmeaza sa vina. Chemtrails le permit oamenilor vostri de stiinta sa caute in aceasta baza de date si sa determine cand se va intampla urmatorul uragan, sau tornada sau cutremur sau orice altceva. Cu toate ca chemtriails exista in SUA de catva timp, este putin in comparatie cu Europa.
Mass media face senzatie din gravitatea chemtrails-urilor, care au fost de fapt tinute in frau de catre energia fotonica. De-a lungul ultimilor 18 ani, chemtrails-urile au oferit energiei fotonice oportunitatea sa isi extinda puterea si fotonii si-au “dat seama” cum sa compenseseze, pe cat de mult posibil, chemtrails-urile.
Chemtrails-urile necesita un timp indelungat penrtru a ajunge la planul Terestru. Asa ca energia fotonica are timp sa le ingurgiteze.
Zeita Lumina, care a fost plasata in jurul Pamantului in timpuri Lemuriene, ajuta de asemeni pentru ca chemtrails-urile sa nu penetreze. Cu toate astea, fotonii si Zeita Lumina nu pot face toata treaba. Daca chemtrails-urile patrund prin atmosfera voastra, este vina voastra. Voi oamenii trebuie sa va unificati si sa respirati pranic, inhaland energia fotonica si apoi expirand-o inspre chemtrails. Asa veti opri chemtrails-urile sa penetreze pana la voi. Puteti sa va si rugati sa se disipeze. Va dura ceva timp, dar in cele din urma chemtrails-urile vor fi ceva de domeniul trecutului.
Acea senzatie de usurare pe car oamenii au simtit-o, cand zborurile care raspandesc chemtrails au fost oprite, a reflectat disponibilitatea a mai multi fotoni pentru a fi respirati, din moment ce energia fotonica nu a mai fost consumata atunci, pentru a ingurgita chemtrails-urile.
I: Care a fost teoria lui Albert Einsten despre energia fotonica si care se adevereste astazi?
KIRAEL: Aaa, tot ce a spus el se adevereste. Einstein a construit pe teoriile lui Max Planck. Viata lui Einstein a fost atat de roditoare, incat aproape ca l-a ucis - in sensul ca el era o fiinta in patru dimensiuni si ii era greu sa traiasca in aceasta viata. Einstein a inteles tot ceea ce stiti voi astazi despre fotoni si a murit din imposibiltatea de a le spune oamenilor despre asta.
Energii ca Albert Einstein si Max Planck sunt aici pentru a ajuta continuarea vietii. Einstein nu a parasit niciodata planul Terestru. El inca mai bantuie prin Europa si prin Americi. Cand oamenii de stiinta s-au gandit deodata la fotoni, asta provine de la oameni precum Einstein si Planck. Din pacate, oamenii vostri de stiinta isi alunga aceste ganduri din cap si gandurile pleaca; dar daca ei ar spune povesteste-mi mai mult despre asta, energiile ar pune mai multe ganduri in capul lor.
I: Cata energie fotonica respir eu, de fapt, acum si preiau in celulele mele?
KIRAEL: Cate respiratii ai pe minut?
I: Nu am numarat niciodata.
KIRAEL: Hai s-o facem mai usor. Aproximativ 12% din energia fotonica intra in corpul tau. Asta inseamna foarte mult. Majoritatea celor care nu au avut Vindecarea Celulei Semnatare (glanda pineala), sau vreo alta forma de vindecare, in care respiratia sa joace un rol important, primesc doar 0.05, 0.06, sau 0.08%. Daca respiri pranic tot timpul, meditezi jumatate de ora pe zi si te rogi, poti sa preiei fotonii la maximum.
I: Ori de cate ori suntem in grupul Zeitei, in Aripi Argintate de Lumina, facem botezuri cu tine, noi ridicam energia fotonica din apa, batand apa cu palmele. Cum influenteaza asta, cele patru corpuri ale persoanei care primeste botezul?
KIRAEL: Cand formati un cerc in apa si bateti apa si ridicati fotonii, asta nu influenteaza doar persoana care este botezata, ci intregul plan Terestru, care se bucura mult. Este necesar un cerc de Zeite, pentru a realiza acest lucru. Cand bati apa la inceput, poti sa simti putina ameteala, pentru ca fotonii incep sa se acumuleze, in scopul conectarii cu fortele de deasupra ta, tot drumul pana la ozon si dincolo de el. Actiunea atrage energie fotonica pura in apa, unde sunteti voi si apoi coboara in Pamant. Persoana care este botezata sta in mijlocul cercului, astfel ca ea va deveni mai puternica si mai rezistenta. Energia de la “bataia” apei sta intr-o forma eterica si in ozon, timp de aproximativ ½ de ora – 45 minute si cand coboara inapoi este mai puternica si pura.
I: Vor fi corpurile noastre compuse mai mult din energie fotonica decat apa, pe masura ce ne indreptam catre cea ce-a patra lumina?
KIRAEL: Corpurile voastre vor avea mai multa apa decat au acum, deci veti putea sa retineti mai multi fotoni/ lumina in corpurile voastre. De fast, cu cat este mai multa apa in corpurile voastre, cu atat mai multa lumina puteti sa emiteti. Un procent mai ridicat de apa in corpurile voastre va face in mod automat mai capabili sa intrati in meditatie si in a patra dimensiune. Corpul vostru este 70% apa acum. Puteti sa il aduceti la 88% apa, pur si simplu, prin procesul de botez.
Extinderea ADN-ului si vindecarea cu Energie Fotonica
I: Care este relatia dintre ADN si energia fotonica?
KIRALEL: Cand este vorba despre trecerea voastra prin cea de-a treia dimensiune spre dimensiunea a patra, trebuie sa aveti acele doua lanturi de AND in plus la dispozitie. Energia fotonica functioneaza foarte bine cu 4 lanturi de ADN. Majoritatea dintre voi au acele lanturi de ADN in plus, acesta fiind motivul pentru care va inconjoara atat de multi fotoni. Ele inca nu vibreaza, dar daca respirati pranic in fiecare zi, fiecare din cele 70 de trilioane de celule vor putea fi in contact cu fotonii. Daca respirati pranic, doar o data pe zi, va veti fi activat celulele, care apoi se vor extinde si se vor intari.
Uite cum interationeaza fotonii cu AND-ul vostru care se extinde. Dubla voastra elice de ADN, sau lantul dublu de ADN, se divide si formeaza inca doua lanturi de ADN. In timp ce se intampla aceasta diviziune, ARN-ul trece prin tot sistemul vostru si comunica cu celelalte celule din corp. Deoarece ARN-ul reactioneaza la energia pranica, fotonii vor trece prin tot sistemul corpului tau, intr-o maniera mult mai bine definita.
Cu alte cuvinte, se va focusa pe locul in care se duce. Celulele voastre muribunde vor deveni mai puternice si vor prelua fotoni, pentru ca, impreuna cu ADN-ul cu patru lanturi, fotonii vor merge automat acolo unde aveti nevoie de ei. Puteti folosi energia fotonica pentru a calatori in lumina a patra, cu corpul vostru de lumina, in timp ce AND-ul cu patru lanturi ramane intact in corpul vostru fizic. Meditati, respirati pranic si folositi energia fotonica.
I: Ce sunt fotonii dublu magnetici si ce rol joaca acestia in procesul de vindecare?
KIRAEL: Fotonii dublu magnetici au fost descoperiti in urma cu 18 ani, cand oamenii de stiinta au observat ca fotonii puteau sa obtina energie dubla, din ei insisi. Cu alte cuvinte, cand energia fotonica este transmisa catre voi, se dubleaza. Puteti sa va imaginati beneficiile acesteia, in ceea ce priveste vindecarea. Totul se vindeca in lumina. Primesti dublul energiei luminii de vindecare.
Balenele si Delfinii Respira mai Multi Fotoni decat Aer
I: Cand balenele si delfinii ies la suprafata apei, fac asta ca sa respire aer sau fotoni?
I: Deci sistemul lor de viata este bazat mai mult pe fotoni, decat pe aer?
KIRAEL: Desigur. Daca ati petrece in apa atata timp cat petrec ei, ati avea si voi acelasi sistem. Delfinii sunt cam cu 2% in urma balenelor. Daca vin la suprafata pentru perioade de 10 secunde (apropos, asta e o perioada destul de lunga), patru din acele 10 secunde ei respire aer si celelalte sase sunt pentru a inhala fotoni.
Energia fotonica poate sa iti creasca capacitatea creierului. Dimensiunea medie a unui creier de delfin este cu mult mai mare decat cea a creierului uman. Creierul balenei este si mai mare si ele functioneaza la cca 75% din capacitatea creierului lor. Cand ajungeti in a patra dimensiune, veti intra in prana si in fotoni si va veti folosi de la inceput 30, 40 sau 50% din capacitatea creierului
I: Oare Imperiile Galactice ne vor invata pe noi, oamenii, cum sa folosim energia fotonica, sau ii vor invata pe cei din guverne, care apoi vor filtra aceasta informative catre noi?
KIRAEL: Galacticii nu pun mare pret pe oficialitatile voastre. Daca ar putea, fratii si surorile voastre galactice ar pune oamenii obisnuiti la conducere. Ne-ar da noua tuturor aceste cunostinte si energie. Cei care incearca sa controleze si sa stapaneasca fotonii, ii tin si departe de noi, cei de rand, pentru ca ei vor sa continue sa se imbogateasaca si sa preia dominatia asupra voastra si a energiei fotonice. Ei bine, ei nu pot pune stapanire pe fotoni si nu pot pune stapanire pe voi, decat daca voi vreti sa va lasati stapaniti.
Fotonii sunt penetranti si liberi, plutesc peste tot in jurul vostru, asteptand sa va fie de folos. Noi oamenii doar vrem sa ii inspiram, sa ii folosim si sa ii facem puternici. Imperiile galactice va vor invata tot cea ce aveti nevoie sa stiti pentru a va da forta, voua si fotonilor. Politicienii nici nu vor afla despre asta. Va fi prea tarziu pentru ei sa capitalizeze aceasta energie gratuita.
Concluzie
Informatia despre fotoni poate fi gasita in mediul nostru, intretesuta printre alte informatii. Fotonii sunt deja aici, plutind in jurul corpurilor voastre, gata de a fi folositi. Rugati-va, meditati si respirati pranic, pentru a va alinia corpul si a va pregati pentru cea de-a patra lumina. Fotonii sunt puternici. Folositi ceea ce v-a fost dat. Veti gasi astfel iubirea pe care o cautati.
[1] Max Planck este cunoscut ca parintele Teoriei Cuantice. Albert Einstein a dus cercetarea lu iPlanck asupra energiei fotonice la urmatorul nivel. Pentru detalii intrati pe www.spaceandmotion. com.
[2] In numerologia Lemuriana , 1 este Creatorul, 2 este balanta/dualitatea, 3 este adevarul,increderea si pasiunea, 4 este considerat a reprezenta balanta celor 4 corpuri, 5 este dragoste, 6 este priceperea, 7 este tranzitia, 8 este comunicarea intre doua lumi,si 9 este intregirea/completarea. Vezi Kirael, marturia Lemuriana pentru Marea Tranzitie.
PRELUARE DE PE Sursa www.kirael.com
Etichete:
3,
ADN,
apa,
camp magnetic,
cer,
Chemtrails,
efecte,
energie,
explozie solara,
fotoni,
Lemuria,
lumina,
Marea Tranzitie,
predictie,
rol,
sanatate,
Terra,
timp,
vindecare,
zile
25 august 2011
Sosirea Luminii
Pamantul se afla acum in toiul unui salt acrobatic, fiind intors cu susul in jos, asa ca putem spune „A venit, in sfarsit, schimbarea!”.
Odata cu acest salt, ultimele ramasite ale intunericului ies la iveala, numai ca lucrurile stau cu totul altfel de data aceasta, in ceea ce priveste iesirea din scena a energiilor intunecate.
Timp de ani buni, energiile negative au plecat in valuri, unul dupa altul si se parea ca valurile astea vor dura o vesnicie.
Chiar si asa, schimbarea a fost cu adevarat pornita, numai ca felul in care se desfasurau lucrurile ne-a facut pe multi dintre noi sa ramanem pe loc, mirati, deoarece atat de multe suflete nu inaintau si nici nu faceau vreo schimbare interioara sau nu luau vreo decizie exterioara, care sa vina din lumina.
Acum, cand, in sfarsit, ne-am pus cu orice pret in miscare, ne dam peste cap, imbarcandu-ne in aceasta calatorie a creatiei unei planete de Lumina.
Manifestarile sunt diferite si de durata, dar am simtit ca este important sa vi le prezint, pentru a valida ceea ce stiti si traiti deja si pentru a sublinia ca Lumina este cu adevarat aici – chiar daca in vremuri de purificare, lucrurile par sa stea cateodata altfel.
Probleme cu respectarea granitelor.
Pentru ca acum se misca atat de multe, intr-un ritm atat de alert si pentru ca ne aflam intr-un „salt acrobatic”, orice si totul poate patrunde in spatiul nostru ... si unele lucruri care ajung la noi sunt chiar neplacute. Invaziile de insecte sau invaziile umane se afla si ele pe lista asta.
Pe de alta parte, alte lucruri sunt chiar dragute.
Astfel, s-ar putea sa ne simtim brusc vulnerabili – uneori fara niciun motiv – alteori dintr-un motiv foarte intemeiat!
Dar iarasi, exista si lucruri care ajung in spatiul nostru si pentru care putem fi recunoscatori.
Nu putem tine pasul cu viata noastra.
Atat de multa energie se afla in miscare acum – laolalta cu miscarea noastra proprie, catre teritorii de vibratie superioara – incat descoperim in curand, ca materializam prea repede, pentru a putea tine pasul cu asta.
Ganditi-va la ceva – si acest lucru apare aproape instantaneu.
Adaugati la asta, purjarea vechilor energii dense – si vedeti cat de multe se intampla.
Astfel, s-ar putea sa simtim ca nu vom mai putea niciodata face fata lucrurilor sau ca nu mai putem controla prea multe, inainte ca sa isi faca aparitia ceva nou, care sa ne atraga atentia.
Lucrurile nu par niciodata terminate.
Similar situatiei de mai sus – cu exceptia faptului ca acum ne miscam atat de repede, incat putem incepe ceva si apoi, foarte repede sa ne dam seama ca nu se mai potriveste cu locul in care ne aflam, deoarece am evoluat in afara spatiului respectiv (sunt multe astfel de lucruri, in cartea mea cea noua, care este foarte aproape de a fi terminata).
Asa ca trecem intr-un teritoriu nou, facem primii cativa pasi si descoperim ca nu mai putem inainta.
Energiile misca lucrurile foarte repede, in spatii cu totul noi.
Astfel, aproape totul este dat peste cap, imprastiat si greu de apucat.
In plus, e posibil ca ceea ce s-ar putea sa fi inceput dintr-o data, sa nu se mai fie valabil. Toate acestea conduc la „pe jumatate facut”.
Multe simptome fizice ale purjarii si detoxifierii.
In scenariul saltului acrobatic si cu atat de multa miscare, multe se deplaseaza in sus si in afara. Aceasta ne afecteaza si pe plan fizic.
Pot aparea mancarimi ale fetei, acnee, dureri si afectiuni ale vezicii biliare si ale rinichilor, deranjamente intestinale, tuse si congestii, chiar si eruptii canceroase.
Simptome emotionale!
Un sentiment comun in perioadele de incheiere este ceea ce eu numesc „isteria energiei”.
Din motive de neidentificat, putem simti o isterie subtila, ascunsa, deoarece atat de multe se misca si se schimba, ajungand uneori pana la hiperventilatie.
Si, ca intotdeauna, apar panica, anxietatea si depresiile obisnuite.
Schimbari climaterice si ale Pamantului.
Miscare, miscare si iarasi miscare.
Curatarea este un efect secundar natural si energiile continua sa impinga si sa impinga si sa impinga intunericul afara.
Cutremurele deschid, pentru a se putea primi mai multa lumina, iar catastrofele climatice curata, pentru acelasi scop. ( Si fiintele umane se detoxifica si primesc mai multa Lumina!).
Toate ne pregatesc in vederea alinierii la energia inimii.
Dar, destul de ciudat, toate acestea sunt de fapt vesti bune, in legatura cu ceva magnific care chiar se intampla, daca alegem sa le vedem astfel.
Timpurile de sfarsit reprezinta momente rare si fara precedent – si le vom trai intr-un mod care se potriveste cu cine, ce si unde este Planeta, la un anumit moment.
Putem numai sa ne vedem de treaba si sa stim ca totul este intr-o ordine divina perfecta.
Preturile ridicate ale benzinei din aceasta perioada reprezinta un exemplu perfect.
Suntem incurajati sa examinam si sa „vedem” unde stam in prezent – atat global, cat si local.
Date fiind preturile ridicate ale combustibilului, suntem siliti sa ramanem pe loc, sa stam locului, acasa.
Astfel, vom incepe, in cele din urma, sa vedem ceea ce se afla chiar in fata noastra, vom incepe sa invatam sa ne iubim si sa ne pretuim vecinii apropiati (nu numai legaturile care s-au format artificial, prin intermediul internetului!) si orasele in care locuim, si astfel incepe un proces evolutiv de asezare, care dezvolta, in acelasi timp, formele de conducere locale (care ne vor fi mai de folos, deoarece ele sunt mai relevante pentru energiile distincte din care sunt formate).
Astfel, totul vine in sprijinul procesului nostru de evolutie – chiar daca acest lucru nu este evident intotdeauna.
Evoluam rapid catre o planeta cuprinsa si inglobata in energia inimii. Astfel, nu va mai ramane nimic care sa nu implice inima.
Relatiile, interactiunile, deciziile si noile structuri vor avea in centrul lor inima – si, in sfarsit, se petrec multe schimbari care sustin aceasta noua structura.
Lucrurile se aseaza foarte repede la locul lor, suntem incurajati sa ne adunam, in cele din urma, iar acul despre care vorbeam in articolele trecute a fost, intr-un final, scos.
Nu ar fi fost scos, daca nu am fi facut, cu adevarat, progrese importante!
Va doresc in aceste vremuri miraculoase, rai in inima, lumina stelelor in suflet si miracole in viata,
Karen Bishop
14 august 2011
VINE APOCALIPSA? CABALA PREZICE SCHIMBARI EXCEPTIONALE IN 2012
Cabala, printre adepţii căreia se numără şi Madonna, Demi Moore sau creatoarea de modă Donna Karan, susţine că în 2012 vor avea loc schimbări “nemaiîntâlnite” în anii anteriori, şi oferă totodată mijloacele necesare pentru a primi aceste schimbări ‘cu bucurie’, transmite ACAN-EFE.
“Vom fi îndemnaţi să facem aceste schimbări, iar îndemnul îşi are rădăcinile chiar în perioada actuală.
Este vorba de prăbuşirea economică, de criza mondială sau de dezastre naturale.
Putem ajunge să facem schimbările din viaţa noastră fie apelând la lumină şi la fericire, fie într-un mod dificil. Ceea ce este însă sigur este că o să realizăm modificările amintite”, a declarat liderul internaţional al Cabala, Karen Berg.
Berg, o americancă în vârstă de 69 de ani, conduce împreună cu soţul său, rabinul Philip Berg, Centrul Internaţional Cabala.
Centrul are peste o sută de sedii în toată lumea.
SURSA: REALITATEA.NET
preluare de pe: http://bloguri.piatza.net/vine-apocalipsa-cabala-prezice-schimbari-exceptionale-in-2012/
29 iulie 2011
Protectia spirituala
Traim intr-o lume densa, in care jocul polaritatilor se apropie de sfarsit, astfel incat o noua paradigma sa insufleteasca civilizatia umana si planeta Pamant. Dupa mii de ani de distorsiuni, iluzii si violente, suferinta si lipsuri, campul astral al Pamantului a fost poluat masiv cu forme gand si energii distorsionate si intunecate, care au atras la randul lor energii asemanatoare din acest sector de galaxie si chiar din alte galaxii...
Toate aceste impuritati sunt curatate acum intr-un ritm rapid, prin manifestarea lor fizica, precursor al vindecarii. Cu toate acestea, acum pe planeta purificarea este intr-o etapa de o aparenta amplificare a intunericului (in fapt, o manifestare a intunericului ascuns "sub pres"). Oamenii nepregatiti, cei care foarte probabil nu vor continua aici, emit forme gand de disperare, suferinta, drama si nebunie. Daca mai adaugam la acestea si "zgomotul" electromagnetic puternic dat de modul nostru de viata, de mass media, de aparate si masini, incluzand aici si armele electromagnetice, interferenta grupurilor ET intunecate (disperate ca isi pierd masa de manevra), putem deduce ca suntem bombardati masiv la nivel subtil de energii nu tocmai benefice pentru calea spirituala pe care am ales-o.
Multi dintre noi suntem empati si sensibili la ceea ce se intampla in jur. Chiar daca suntem invatati sa ne detasam de drama, putem prelua inconstient "bagaje" pe care nu le dorim si care pot avea efecte dintre cele mai neplacute.
Pentru a putea sa ne continuam in mod optim drumul spiritual de inaltare, este necesar sa ne protejam de acest “bombardament” subtil descris pe scurt mai sus. Protectia spirituala este o necesitate si un factor deosebit de important al evolutiei noastre. Exista multe forme si proceduri de protectie spirituala. De la talismane pana la invocatii, vizualizari sau diferite tehnici …
1) Pamantul, Aerul, Apa si Focul
Dupa ce am interactionat cu oamenii in timpul zilei, foarte probabil am acumulat impuritati in aura. Elementele sacre, precum apa, focul, aerul, pamantul ne ajuta sa ne purificam.
Pamant: ne purificam avand grija zilnic de o gradina sau de plantele din apartament
Aer: aerul ne poate purifica atunci cand suntem in curentul lui. Vantul care bate pe langa noi, o fereastra deschisa, ajuta la purificarea aurei.
Apa: similar cu aerul, apa care curge pe langa noi ne purifica campurile energetice. Un dus caldut este foarte bun. De asemenea, baile caldute cu saruri extrag impuritatile din aura.
Foc: meditatia cu vizualizarea unei candele aprinse este o forma de purificare cu ajutorul focului.
2) Lumina Aurie a Prezentei Divine - Oul Sacru
Lumina aurie este manifestarea Prezentei noastre Divine. Atunci cand invocam Lumina Aurie si o vizualizam venind prin chakra coroanei, scaldandu-ne si impregnandu-ne spatiul, fiinta si constiinta, manifestam Unimea cu Dumnezeu din Interior si suntem protejati de energiile distorsionate si intunecate.
O procedura simpla de protectie o reprezinta invocarea Luminii Aurii si vizualizarea fiintei noastre in interiorul unui Ou Divin auriu.
3) Lumina Turcoaz a Arhanghelului Mihail
Arhanghelul Mihail este un ajutor de baza atunci cand vine vorba de protectia Lucratorilor de Lumina. Invocarea Sa precum si a luminii sale turcoaz este o procedura care se completeaza foarte bine cu Lumina Aurie. Astfel, dupa ce am invocat si vizualizat Lumina Aurie, invocam Lumina Turcoaz ca un scut aflat in exteriorul Oului Sacru de Lumina Aurie.
Putem folosi un model simplu, care sa ne ajute in vizualizare : Un Ou Auriu, in care ne aflam, scufundat si scaldat intr-o apa de culoare turcoaz...
4) Lumina Rosie
Atunci cand ne aflam in mijlocul unei multimi, de cele mai multe ori energiile sunt intunecate. In aceste cazuri, este important sa ne tragem aura langa corp. Procedura se bazeaza pe impamantare (scurgerea energiilor in pamant): vizualizam Lumina Aurie cum vine de la Dumnezeu prin crestetul capului, curgand in jos foarte aproape de corp si transformandu-se in Lumina Rosie pe masura ce se scurge in pamant.
Un model care ajuta aceasta vizualizare: ne imaginam ca purtam o mantie foarte lunga (pana adanc in pamant) de culoare Rosie. Lumina aurie coboara ca un dus energetic prin crestetul capului, scurgandu-se pe mantia rosie (devenind rosie) pana adanc in pamant.
5) Lumina Alba
Lumina alba este echivalenta cu purificarea si inchiderea spatiului propriu pentru orice fel de energii, atat benefice cat si mai putin benefice (negative). De aceea trebuie folosita numai foarte rar. Mai specific, se foloseste atunci cand in spatiul nostru (sau al pacientului nostru) s-a atasat o entitate care nu are ca scop cel mai inalt bine al nostru (al pacientului). Lumina alba directionata catre un spatiu penetrat de entitati negative exercita o presiune mare pentru acestea sa il paraseasca. Diferenta fata de Lumina Aurie este ca Lumina Aurie pastreaza spatiul deschis pentru energiile benefice (pure in Lumina lui Dumnezeu) purificand in mod gentil, in vreme ce Lumina Alba curata foarte ferm dar si inchide spatiul pentru orice fel de energii.
Pentru toate formele de purificare de mai sus, este important sa cerem elementelor sa ne purifice si sa simtim purificarea. Exista foarte multe alte elemente, ritualuri si scheme de protectie pe care fiecare suflet interesat le poate studia si practica. Succesul acestora se poate masura simplu: daca ne simtim bine, energici si veseli dupa interactiunile pe care le-am avut, atunci putem spune ca protectia a functionat. Exista desigur si fluctuatii emotionale interne care ne pot face mai tristi in anumite perioade. Exista si unele efecte ale procesului Ascensiunii care ne pot face sa ne simtim foarte obositi. Dincolo de acestea insa, daca suntem in general fericiti si energici inseamna ca am aplicat bine procedurile. Indiferent de asta, este esential sa fim perseverenti. La un moment dat, protectia va deveni automata si nu va mai fi nevoie sa ne concentram atata pe ea.
Sursa: http://maya_ra.ablog.ro/
24 iulie 2011
IERARHIILE SPIRITUALE ŞI REFLECTAREA LOR ÎN LUMEA FIZICĂ
Rudolf Steiner
CONFERINŢA a VII-a
Principiile din care este alcătuit omul • Natura Îngerilor şi a
Arhanghelilor • Intervenţia Spiritelor personalităţii, a Arhanghelilor
şi a Îngerilor în evoluţia omenirii în timpurile vechi
Düsseldorf, 16 aprilie 1909
Permiteţi-mi pentru început să fac o remarcă în legătură cu ceea ce am discutat la sfârşitul conferinţei precedente.
Mai mulţi ascultători mi-au atras atenţia – şi este norrnal că le-a venit această idee – asupra faptului că în schema în care am reprezentat diferitele planete pe una şi aceeaşi linie ar putea fi vorba de ceea ce este numit conjuncţie generală. Aş vrea să vă atrag atenţia în mod deosebit că nu este vorba de aşa ceva.
Pentru a ne putea continua studiul, este neapărat necesar să nu rămânem cu impresii greşite.
Aşezăm la început Soarele în centru, după sistemul lui Copernic, apoi ceea ce este numit acum Mercur (care din punct de vedere esoteric este Venus), apoi Venus (adică Mercur pentru esoterism). Urmează, tot după sistemul lui Copernic, Pământul cu Luna sa, orbita lui Marte, cea a lui Jupiter, în fine, cea a lui Saturn. Acesta ar fi sistemul lui Copernic.
Am încercat apoi să reproduc ceea ce se învăţa, ca nişte adevăruri elementare, dacă nu chiar direct de către Zoroastru, cel puţin în şcolile discipolilor săi. Se pornea de la constelaţia zodiacală Gemeni, mergându-se până la Soare, ca şi cum prin diversele sfere planetare ar fi trecut o linie. Nu contează dacă planetele se află sau nu în conjunctie; nu contează în ce punct din spaţiu se află Saturn, Jupiter, Marte etc. Am reprezentat în desen semnele lor numai pentru a marca orbitele lor, adică limitele diferitelor Ierarhii.
Dacă vrem să trasăm limita domeniului lui Saturn, trebuie să ne reprezentăm Pământul ca fiind în centru, nu Soarele, şi să trasăm un fel de cerc, mai exact o linie ovală, în aşa fel încât Pământul să devină centrul sistemului.
Acelaşi lucru trebuie făcut şi pentru celelalte corpuri cereşti. Insist asupra acestor aspecte, ca să nu consideraţi esenţial ceea ce este accesoriu. Esenţial este să ne reprezentăm astfel domeniile corespunzătoare diferitelor Ierarhii.
Ne vom ocupa acum mai îndeaproape de entităţile care se află imediat deasupra omului. Vom lua ca punct de plecare chiar omul. Într-adevăr, trebuie mai întâi să înţelegem bine ceea ce s-a zis de mai multe ori privitor la natura şi la dezvoltarea sa, pentru a ne putea imagina fiinţele care aparţin unor Ierarhii superioare. Ştim că aşa cum este şi cum evoluează pe Pământ, omul este alcătuit în esenţă din patru elemente: corpul fizic, cel eteric, cel astral şi Eul.
Putem reprezenta pe fiecare dintre acestea printr-un cerc, Eul fiind cercul cel mai mic. Ştiţi cum se realizează dezvoltarea omului: în cursul evoluţiei sale pe Pământ, el acţionează prin Eul său asupra corpului astral. În linii generale se poate spune că în măsura în care acest corp astral a fost modelat de Eu până când a ajuns să fie stăpânit de el, acest corp devine Manas sau Eu spiritual.
Deci Manas nu trebuie considerat un element nou care vine să se alăture celorlalte, ci ca un produs, o metamorfoză a corpului astral. Luaţi aminte: ceea ce am spus nu se referă decât la fiinţa omenească.
Nu trebuie să generalizăm, ci trebuie să ţinem seama că în Univers fiinţele sunt foarte diferite unele de altele. În desen este reprezentat corpul astral transformat, Manas-ul, ca un cerc aparte; în realitate acesta ar trebui inclus în cel al corpului astral.
În desen apare, de asemenea, corpul eteric transformat de către Eu, căci pe măsură ce se produce această transformare, el devine Budhi sau Spirit al vieţii. Dacă s-a transformat în întregime, el va fi în întregime Budhi. Cât despre corpul fizic, el este menit să devină Atma sau Om-Spirit atunci când va atinge perfecţiunea la care poate ajunge după ce va evolua pe Jupiter, Venus şi Vulcan.
Deci, dacă am vrea să reprezentăm schematic omul ajuns la apogeul perfecţiunii sale, ar trebui să-l arătăm ca fiind constituit din şapte principii: Atma, Budhi, Manas,
Eu, corp astral; corp eteric, corp fizic; aceste şapte principii se întrepătrund şi formează un tot indivizibil. Acest fapt este foarte important.
Căci atunci cănd este vorba de Ierarhiile superioare, în cazul nostru de Îngeri, această schemă nu se mai potriveşte. Îngerii şi-au dezvoltat corpul fizic, pe cel eteric şi pe cel astral în aşa fel încât acestea formează un tot, pe când Eul lor, ca şi Manas, Budhi şi Atma sunt la ei distincte.
De fapt numai Manas-ul este pe deplin dezvoltat la Îngeri, pe când celelalte elemente vor ajunge mai tărziu la aceasta. Ei se află încă în lumea spirituală, planând pe deasupra lumii fizice. Îngerul nu are ca omul un Eu axat pe un corp fizic.
În stadiul de evoluţie în care se află, el nu-si dezvoltă nici Manas-ul pe pământ. De aceea partea din el care există pe Pământ nu pare deloc că ar aparţine unei fiinţe spirituale. Omul, asa cum il ştim, îşi are principiile în sine însuşi, la el totul este organizat, centralizat.
În ce priveşte Îngerul, trebuie să ţinem seama de faptul că în lumea noastră corpul său fizic nu este decât o imagine, o oglindire a principiilor spirituale, care, de altfel, nu pot fi văzute decât în lumea spiritului. Corpul fizic al unei făpturi îngereşti se ascunde în apa care curge, şerpuieşte sau se evaporă, în adierile de vânt şi în fulgerele care brăzdează cerul.
Omul îşi închipuie că un corp trebuie în mod obligatoriu să fie limitat, îi este greu să creadă văzând ceaţa sau pâcla care se ridică, izvorul care tâşneşte din pământ, vântul care vuieşte, fulgerele care brăzdează cerul că acestea sunt manifestări ale Îngerilor şi că dincolo de acest corp fizic – care nu este mărginit în spaţiu – trebuie văzut un element spiritual.
Omul trebuie să dezvolte toate principiile care sunt reunite în el; de aceea îi vine greu să creadă că un corp fizic poate să fie evanescent, fluctuant, fără limite precise. Trebuie să ne dăm seama că optzeci de Îngeri la un loc pot să aibă drept corp fizic o anumită întindere de apă.
Nu este nevoie ca acest corp să aibă un contur precis. El poate să fie parţial într-un loc şi partial în altul, foarte departe de primul.
Pe scurt, trebuie să ne imaginăm că în tot ceea ce ne înconjoară pe Pământ – apa, aerul şi focul – se află corpurile Ierarhiei situate imediat deasupra oamenilor.
Cine vrea să observe Eul şi Manas-ul Îngerilor, trebuie să îndrepte o privire clarvăzătoare înspre lumea astrală. Ei ne privesc de acolo, de sus. În sistemul solar, domeniul care trebuie explorat pentru a-i întâlni se întinde până la orbita Lunii. În ce priveşte Îngerii totuşi lucrurile sunt relativ simple. Clarvăzătorul care descoperă corpul fizic al unui Înger într-o oglindă de apă sau în adierea vântului, găseşte acolo şi corpul său eteric şi pe cel astral.
De aceea aceste trei elemente sunt reunite în schema noastră. Desigur, adierea vântului, scurgerea sau evaporarea apei nu sunt numai fenomenele materiale observate de raţiunea obişnuită; în apă, aer şi foc trăiesc în forme multiple elementul eteric şi cel astral al Îngerilor. Dar dacă vrem să descoperim natura sufletului şi a spiritului lor, trebuie să ne îndreptăm privirea clarvăzătoare spre lumea astrală.
Situaţia este alta la treapta următoare, cea a Arhanghelilor. La aceştia corpul astral nu este legat de cel fizic şi de cel eteric. Cele două elemente inferioare sunt despărţite de cele superioare, care se găsesc într-o lume mai elevată. Deci nu poţi avea imaginea completă a unui Arhanghel decât cercelând în două locuri, nu ca în cazul omului la care toate principiile sunt reunite într-o singură entitate. La Arhanghel elementul spiritual se află în înălţimi şi se reflectă în lumea de jos.
Corpul său fizic şi corpul eteric nu se pot uni ca atare decât dacă cel fizic este numai aer şi foc. Nu aţi putea de exemplu să simţiţi într-o masă lichidă oarecare corpul fizic al unui Arhanghel; n-aţi putea să-l percepeţi decât în vânt şi în foc şi ar trebui să căutaţi prin clarviziune în lumea spirituală replica spirituală a acestui foc, a acestui vânt, replică care nu este legată direct de corpul fizic şi nici măcar de corpui eteric al Arhanghelului.
Ajungem apoi la entităţile pe care le numim Principate, Archai sau Spirite ale personalităţii. La aceştia, numai corpul fizic se găseşte în lumea materială; toate celelalte sunt în lumea spirituală. Dar corpul lor fizic nu poate trăi decât în foc. Numai în flăcări poate fi sesizat corpul fizic al Principatelor. De fiecare dată când fulgeră, ne putem spune că se întrevede ceva din corpul acestor spirite, dar trebuie să te ridici prin clarviziune în lumea spirituală dacă vrei să găseşti echivalentul spiritual, care în acest caz este despărţit de corp. Pentru cei înzestraţi cu clarviziune este relativ uşor să realizeze asta.
Amintiţi-vă că Spiritele personalităţii se află în sfera care se întinde până la planeta numită Mercur de astronomi şi Venus în vechile Mistere. Să presupunem că cineva a dobândit capacitatea de a observa ce se întâmplă în această sferă; el ar putea să perceapă entităţi foarte elevate, Spiritele personalităţii. Dacă îşi îndreaptă privirea clarvăzătoare asupra acestor spirite în ansamblu şi după aceea vede fulgerul ţâşnind din nori, el va vedea oglindindu-se în el, căci corpul lor se află acolo.
Entităţile spirituale şi mai înalte, al căror domeniu se întinde până la Soare, ne preocupă mai puţin în momentul de faţă. Să spunem numai că organele lor de execuţie sunt entităţile de pe Venus şi de pe Mercur, ale căror corpuri fizice se află în foc şi respectiv în aer.
Mai pe înţeles se poate spune aşa: entităţile spirituale care trăiesc în Soare au în subordine ca intermediari spiritele de pe Venus în flăcările focului şi spiritele de pe Mercur în vuietul vântului. „Dumnezeu a făcut ca flăcările să-i fie slujitori şi vânturile mesagerii săi“ (Psalmul 104). Trebuie să recitim aceste texte din cărţile sfinte, căci ele sunt inspirate din fapte spirituale şi corespund perfect cu cele observate prin clarviziune.
Cele trei Ierarhii care se află imediat deasupra noastră sunt în contact strâns cu propria noastră existenţă. Omul este aşa cum este pentru că a primit ceva de la Pământ, elementul solid. Acest fapt îl deosebeşte de toate celelalte fiinţe; de aceea în fiinţa lui se concentrează toate elementele care îl alcătuiesc.
Pe vechea Lună, el era asemănător cu alte entităţi; se transforma mereu, ca apa care ia mereu forme noi. Doar pe Pământ putem zice că a fost întemniţat în propria sa piele; acum este o fiinţă independentă, care este constituită dintr-un corp fizic, un corp eteric, un corp astral şi un Eu. Această individualizare nu datează de prea multă vreme.
În prima perioadă a erei Atlantidei, omul nu simţea încă în e1 prezenţa Eului său, ci doar se pregătea să-l primească în întregime. Într-o perioadă şi mai veche a evoluţiei terestre, în era lemuriană, el era alcătuit numai dintr-un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral. Reunirea cu Eul s-a făcut treptat, începând din era lemuriană, continuându-se pe toată durata erei Atlantidei.
Existau deci în era lemuriană oameni care mergeau încolo şi încoace pe Pământ, dar nu aveau decât un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral, ca şi Îngerii; nu erau fiinţe omeneşti capabile să gândească, să se dezvolte în sensul actual al cuvântului.
Atunci s-a petrecut pe Pământ un lucru cu totul deosebit. Oamenii de atunci, din era lemuriană, care nu aveau decât corp fizic, corp eteric şi corp astral nu puteau să se descurce singuri; nu ştiau ce trebuie să facă pe Pământ. Atunci spre ei au coborât din cer mai întâi locuitori de pe Venus, care având, am putea spune, un oarecare raport cu corpul fizic au impregnat şi animat corpurile primilor locuitori ai Pământului.
Printre locuitorii Lemuriei circulau fiinţe omeneşti al căror corp era diferit de al celorlalţi, adică era impregnat, animat, de un spirit de pe Venus, un Spirit al personalităţii. Omul avantajat în acest fel exercita o influenţă puternică asupra celor din jurul său. Sub aspect exterior aceşti lemurieni nu prea se deosebeau de ceilalţi, dar prin faptul că purtau în corpul lor un Spirit al personalităţii ei aveau o acţiune intensă de sugestie asupra celor din jur. Astăzi nu există nimic care să se poată compara cu respectul, veneraţia cu care erau înconjuraţi şi supunerea care rezulta din aceasta.
Toate migraţiile întreprinse pentru a popula diferite părţi ale Pământului au fost conduse de către astfel de fiinţe în care se încarnaseră Spirite ale personalităţii. Nu aveau nevoie de o limbă (care de altfel nici nu exista încă), nici de semne; doar prezenţa unei asemenea personalităţi era de ajuns. iar când această persoană considera că trebuie să ducă dintr-o regiune în alta mulţimile de oameni, acestea o urmau orbeşte, fără să stea pe gânduri. Căci nici gândirea nu exista pe atunci. Ea nu s-a dezvoltat decât mai târziu.
Unele spirite de pe Venus, Spirite ale personalităţii, au coborât deci în lumea noastră la începutul erei lemuriene. Acţiunea celor ce luaseră astfel chip omenesc (asa cum era chipul omenesc pe atunci) avea o importanţă cu totul deosebită pentru Cosmos în ansamblul său. Ei puteau să conducă popoarele dintr-o ţară în alta deoarece ştiau lucruri care pot fi ştiute când cunoşti nu numai Pământul, ci şi tot ce-l înconjoară.Pe măsură ce evoluţia omenirii a continuat, a apărut necesitatea unei intervenţii a Arhanghelilor, Spiritele de pe Mercur, în această evoluţie. A fost nevoie ca aceştia, la rândul lor, să însufleţească lumea noastră, să-i dea un nou avânt.
Aceasta s-a petrecut mai ales în vremurile Atlantidei. Spiritele legate de Mercur, Arhanghelii, au putut atunci să anime, să însufleţească corpurile fizice şi eterice ale unor oameni care totuşi nu se deosebeau prea mult de ceilalţi ca aspect exterior. V-am spus în conferinţa precedentă că Arhanghelii aveau ca misiune să dirijeze popoarele în totalitatea lor. Fiinţa omenească care purta în sine un Arhanghel putea să transmită întregului neam atlant legile înscrise în ceruri.
În era lemuriană, când era încă nevoie să se acţioneze în mod general, marii conducători ai popoarelor erau însufleţiti de Spiritele de pe Venus. În era Atlantidei cei în care se încarnau Arhanghelii aveau de condus populaţii mai puţin numeroase. „Preoţii regi“ din era Atlanlidei erau de fapt Maya. Nu erau în nici un caz ceea ce păreau să fie sub aspect exterior. În corpul lor fizic şi în cel eteric trăia un Arhanghel; el era cel care acţiona de fapt.
Mergând înapoi până în vremurile Atlantidei, putem afla locurile sacre ale acestor conducători ai omenirii. Ei acţionau din centre secrete, de unde căutau să sondeze misterele universului. Căutările şi hotărârile provenind din aceste centre pot fi grupate sub numele de „oracole“, cu toate că originea acestui cuvânt este mai târzie.
El este corespunzător pentru acele locuri sacre în care predicau sau unde domneau aceşti oameni din Atlantida care adăposteau fiecare câte un Arhanghel. Aceşti mari magiştri chemau la sine alţi oameni, pe care îi pregăteau să devină slujitori, preoţi, ai acestor oracole.
Este important să se ştie că în străvechea Atlantidă existau oameni în ale căror corpuri fizice şi eterice se încarna câte un Arhanghel. Dacă cineva înzestrat cu clarviziune s-ar fi găsit în faţa unuia dintre aceşti Învăţători, ar fi văzut bineînţeles un om fizic, dar dincolo de acest corp fizic ar fi văzut cum se înalţă o formă uriaşă pierzându-se în înălţimi neconturate: acesta era Arhanghelul inspirator. Această fiinţă avea o dublă personalitate. La moartea sa, corpul fizic se destrăma, cu toate că purtase în el un Arhanghel, dar corpul său eteric nu se destrăma.
În domeniul spiritual este necesar să se producă unele excepţii de la regulile valabile în cazuri generale. Spunem – şi este în general perfect adevărat – că la moarte omul îşi părăseşte la început corpul fizic, apoi după un timp corpul eteric, cu excepţia unor slabe rămăşiţe. Dar acest lucru este aşa numai în general. Exista o diferenţă substanţială între corpul eteric al unui iniţiat al oracolelor Atlantidei animat de un Arhanghel şi cel al unui om obişnuit.
Un corp eteric atât de preţios nu se pierde, el este păstrat în lumea spirituală. De aceea cele şapte corpuri eterice ale celor şapte mari magiştri ai oracolelor din Atlantida au fost conservate de către cel care conducea cel mai elevat dintre aceste oracole. Căci aceste corpuri eterice se formaseră iniţial prin faptul că în ele au vieţuit Arhanghelii; la moartea celui iniţiat, aceştia se înălţau bineînţeles în sfere superioare. Sigur că păstrarea acestor corpuri eterice nu se făcea în mod fizic, ci conform unor legi ale spiritului.
Iniţiatul atlant al oracolului solar nu este altul decât cel numit atât de frecvent „Manu“, cel care a condus spre Asia pe supravieţuitorii populaţiei atlante, cu intenţia de a fonda acolo civilizaţii postatlante. El a instruit mai multe generaţii de oameni, şi când şapte dintre aceştia au fost destul de pregătiţi, dezvoltaţi, el a făcut să pătrundă în corpul lor eteric cele şapte corpuri eterice care fuseseră marcate de pecetea Arhanghelilor.
Aceste şapte personaje menite astfel să fondeze prima civilizaţie de după Atlantida sunt sfinţii Rishi ai vechii civilizaţii hinduse. Aşa au conlucrat trecutul, prezentul şi viitorul. Cei şapte oameni pe care îi numim sfinţii Rishi ni s-ar fi părut oameni foarte simpli, căci corpul lor astral şi Eul lor nu erau la înălţimea corpului lor eteric.
Ceea ce puteau să realizeze se datora acelui corp eteric în care în unele momente acţiona inspiraţia; atunci vorbeau într-un fel în care n-ar fi putut vorbi de la sine. Din gura lor ieşeau cuvinte inspirate de corpul lor eteric. Când erau lăsaţi să judece cu propriile lor puteri, erau oameni simpli, dar în ceasurile de inspiraţie ei dezvăluiau, prin virtuţile corpului lor eteric, cele mai mari mistere ale sistemului nostru solar şi ale Universului în general.
Căci la începuturile erei postatlante omenirea nu era destul de înaintată pentru a se putea lipsi de inspiraţia venită de sus. Am văzut că pentru populaţia lemuriană această inspiraţie se datora faptului că trupul fizic era animat de Spiritele personalităţii; în timpul Atlantidei, corpul fizic şi cel eteric erau însufleţite de Arhangheli. Marii conducători ai erei de după Atlantida au fost la început animaţi de Îngeri care pătrundeau în corpul fizic, eteric şi astral. Acesti mari îndmmători din primele timpuri ale erei de după Atlantida nu aveau deci numai un corp fizic, un corp eteric şi un corp astral uman; în ele se întrupa un Înger, ceea ce le dădea posibilitatea să-şi revadă încarnările anterioare. Omul obişnuit nu poate asta, deoarece nu s-a dezvoltat încă până la starea de Manas.
Trebuie ca la început să atingă el însusi treapta de Înger. Aceşti mari îndrumători, deşi ieşiţi din rândurile populaţiei obişnuite, purtau în ei o făptură îngerească care îi însufleiea, îi impregna. Deci şi ei erau „Maya“, adică fiinţe diferite de ceea ce păreau că sunt. Marii îndrumători din vremurile străvechi erau astfel călăuziţi de Îngeri, care le dădeau ceea ce le trebuia ca să fie învăţători şi conducători ai omenirii. Marii întemeietori de religii purtau şi ei în corp Îngeri care vorbeau prin intermediul lor.
Am prezentat astfel evoluţia care a avut loc de regulă în lume, dar fenomenele nu se desfăşoară totdeauna atât de ordonat. Este drept că unele fiinţe omeneşti serveau ca purtători de cuvânt pentru Spiritele personalităţii în era lemuriană, pentru Arhangheli în era atlantă şi pentru Îngeri în era postatlantă. Totuşi, chiar în această din urmă epocă, mai găsim fiinţe care adăpostesc, chiar în corpul lor fizic, un Spirit al personalităţii, aşa cum se întâmpla în alte cazuri în era lemuriană.
Deci pot să existe, în era post-Atlantida, oameni care prezintă trăsături caracteristice ale popoarelor în care se află, fiind totuşi încarnarea unuia dintre aceste Spirite, căci omenirea are încă nevoie de acesti mari îndrumători.
Tot în această epocă se pot întâlni şi oameni care poartă în ei un Arhanghel, un Spirit al lui Mercur, care le însufleţeşte corpul fizic şi îndeosebi corpul eteric. Există, în sfârşit, şi aceia care sunt animaţi în corpul fizic, în cel eteric şi în cel astral, sunt inspiraţi de către o făptură îngerească, deci prin gura cărora vorbeşte un Înger.
În doctrina orientală aceste personaje au primit nume speciale. Cel care are aspect exterior de om din era postatlantă, deşi este animat chiar până în corpul său fizic de un Spirit al personalităţii, este numit Dhyani-Buddha. Este numele general dat acestor oameni. Cei care, în aceleaşi vremuri, sunt animaţi până în corpul lor eteric de către un Arhanghel sunt numiţi Bodhisattva.
Iar cei animaţi de către un Inger în corpul lor fizic, eteric şi astral sunt numiţi Buddha omeneşti. Există astfel trei grade, cele de Dhyani-Buddha, de Bodhisattva şi de Buddha omenesc. Aceasta este adevărata doctrină despre diverşii Buddha şi clasificarea lor în corelaţie cu Ierarhiile.
Astfel de fapte impresionante ni se dezvăluie atunci când ne întoarcem la omenirea de la începuturi, din primele faze de dezvoltare: printre oamenii de atunci existau unii prin intermediul cărora se exprimau marile Ierarhii ale Cosmosului.
Apoi, încetul cu încetul, Spiritele din Ierarhiile superioare care acţionau deja pe când Pământul nostru nu exista încă au părăsit pe locuitorii acestei planete, pe măsură ce acestia se dezvoltau. O înţelepciune profundă a fost revelată astfel şi este foarte important să vedem cum a fost transmisă oamenilor de odinioară această înţelepciune originară.
Când auzim ca se vorbeste de Buddha, trebuie să ţinem seama de următorul fapt: în doctrina orientală nu este vorba de un singur Buddha, ci de mai mulţi, aflaţi desigur pe trepte diferite de perfecţiune. Un Buddha poate trăi pe pământ, dar îndărătul lui s-ar putea găsi un Bodhisattva sau chiar un Dhyani-Buddha.
Se poate întâmpla ca aceştia să nu coboare până în corpul fizic, ca Bodhisaltva să nu anime decât corpul eteric. În cazul acesta el rămâne nevăzut, dar inspiră pe un Buddha omenesc deja posedat de către un Înger şi al cărui corp eteric este inspirat de către un Arhanghel.
Esenţial este ca noi să ne adâncim astfel privirile în minunata complexitate a naturii omeneşti. Nu putem să înţelegem bine personalităţile din vechime decât dacă le considerăm ca puncte de întâlnire a diferitelor entităţi care trăiesc şi se manifestă prin intermediul lor.
Căci, de fapt, în unele epoci nu există destui oameni de seamă capabili să fie inspiraţi de Spiritele care trebuie să-şi exercite acţiunea lor. Atunci se întâmplă ca un singur personaj să fie inspirat, animat de diverse fiinţe aparţinând Ierarhiilor spirituale.
Uneori nu numai Spiritele de pe Mercur dar şi cele de pe Venus ne vorbesc prin cei pe care îi vedem în faţa noastră. Aceste noţiuni ne dau posibilitatea să înţelegem ce reprezintă evoluţia omenirii, care este natura adevărată a unor personalităţi cărora nu le vedem decât aparenţa fizică, care este „Maya“.
În conferinţa următoare, vom căuta să ne facem o idee asupra originii planetelor; până acum am vorbit despre ele doar ca elemente de demarcaţie pentru diferitele sfere; le vom vedea acum ca locuinţă a entităţilor care sunt legate de fiecare dintre ele.preluare de pe: http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA110/GA110_CF07.html
Etichete:
Biblie,
diavoli,
Divinitate,
ierarhie,
Ingeri,
ingeri pazitori,
lumina,
mituri,
perceptie,
protectie,
protectie divina,
putere,
realitatea,
sanatate,
Traditii,
zodii
Zodiile si ingerii
De cand ne nastem avem paza asigurata. In subtil exista entitati pe care unora le este usor sa le vada, altora sa le auda, celor mai multi din noi le este insa usor sa le simta. ingerii ne sunt dati pentru a reusi sa trecem cu bine prin viata indiferent care sunt intamplarile pe care le avem de trait.
Unele traditii esoterice sustin ca fiecare zodie este guvernata nu doar de cate o planeta ci si de cate un inger.
Este bine sa aflam cine sunt acestia, ce capacitati ne pot oferi si cum putem lucra impreuna cu ei pentru a ne implini menirea acestei vieti.
Este foarte important sa devenim constienti de prezenta lor si sa invatam sa le descifram mesajele, caci roul lor este sa ne previna, sa ne sfatuiasca si sa ne indrume astfel incat orice cazatura sa fie atenuata si cu maxim de invatatura primita.
Azi vom vorbi despre zodii din punctul de vedere al ingerilor si al felului in care fiecare actioneaza in viata noastra. Va veti intreba care sunt ingerii corespunzatori nasterii voastre. Este greu de dat un raspuns pentru ca Divinitatea in marinimia sa ne-a lasat in paza multor categorii de lucratori angelici.
La ASTROMAGIA de duminica 17 august vom vorbi despre zodii, ingeri si caracteristicile de care acestia se ocupa.
Berbec
Malahidael- Ingerul curajului
Cu soarele in berbec, nativii primesc curajul lui Malahidael. Vointa si puterea devin forte spirituale dinamice care pot fi folosite in viata de zi cu zi pentru binele celor din jur. Malahidael va sprijini orice effort creativ pe care il veti depune in lumea materiala, va va da curajul sa mergeti pana la capat chiar daca asta nu va prea sta in fire. In paza lui veti reusiti sa terminati tot ce ati inceput cu atata entuziasm si mai ales sa faceti acest lucru fara a va simti sacrificati.
Malahidael va mai face un dar, poate, cel mai importat, va da imaginea potentialului vostru spiritual. Va arata in orice actiune mica pe care o faceti zi de zi, faptul ca menirea voastra este de fapt una spirituala de permanenta evolutie pentru ca actiunea curajoasa din plan material sa devina actiune curajoasa un plan spiritual. Acest inger va deschide ochii astfel incat sa vedeti adevaratele motive ale actiunilor voastre si va fereste sa deveniti fanatici sau despotici in incercarea de a controla viata altora. El este cel care poate transforma tendinta spre agresivitate in pace interioara. La urma urmelor Berbecii sunt cei care cuceresc Imparatia Cerului.
Este bine sa nu uitati ca puteti beneficia de ajutorul Arhanghelului Mihail, care va poate ajuta sa transcedeti orice limitari mentale si emotionale si sa descoperiti planul divin aflat in spatele oricarei actiuni.
Taur
Asmodael- Ingerul Rabdarii
Nativii cu soarele in Taur primesc puterea rabdarii de la Asmodael. Dorintele noastre chiar daca sunt de ordin material sau spiritual sunt apanajul zodiei in care ne-am nascut si ele pana la urma motiveaza orice actiune din viata noastra. Rabdarea este cea care pana la urma ne sustine perseverenta.
Ingerul Asmodael este cel care transforma dorinta pentru posedarea de lucruri pamantesti in cea de a accede la noi nivele de cunoastere spirituala. El da consecventa taurului si o transforma chiar intr-o valoare intrinseca a acestei zodii. Astfel dintr-o zodie dominata de lumea materiala si de concret cu ajutorul lui Amodael, taurii pot deveni fiinte spirituale mai preocupate de suflet decat de trup. El ii fereste pe taur sa devina prea materialisti si prea fixati in parerile lor, la care ajung sa tina ca la ochii din cap, fara a avea vreun fundament logic.
Taurii mai pot beneficia de asistenta lui Aniel care ii poate ajuta sa treaca de la pasiunea obisnuita la iubirea spirituala in relatia cu partenerul de viata. Din acest punct pana la descoperirrea iubirii divine nu mai este decat un pas, usor de facut in paza ingerilor vostri si a credintei.
Gemenii
Ambriel -Ingerul gandurilor pure
Nativii cu soarele in gemeni primesc puterea lui Ambriel, ingerul menit sa tina departe de ei gandurile prin care le-ar putea face rau celor din jur si daruindu-le in schimb puterea de a vedea solutii simple la probleme dificile, solutii care sa nu raneasca pe nimeni si care de obicei presupun doar comunicare reala.

Comunicarea este limbajul iubirii, iar ingerul Ambriel va aduce aminte acest lucru de fiecare data.
Comunicarea este puterea voastra a gemenilor si tot ea poate deveni o arma de temut, fie ca este vorba de comunicare verbala sau scrisa. Dar aceeasi comunicare este scara pe care gemenii pot urca la cer, caci nu exista o adevarata comunicare in plan uman fara comunicarea cu divinitatea. Doar oamenii care nu pastreaza legatura permanenta si dialogul cu Dumnezeu pot communica cu adevarat cu semenii lor, iar ingerul Ambriel face acest lucru mai usor. Pana nu veti invata ca dialogul divin alimenteaza dialogul vostru cu oamenii, nu veti putea merge mai departe.
Ambriel sporeste intelegerea propriei dualitati si da posibilitatea gemenilor ca poata intelege o situatie dificila din cel putin doua puncte de vedere. El ii transforma in buni negociatori de conflicte, si le da puterea de a simti compasiune pentru ambele parti implicate. Astfel inteligenta lucreaza in favoarea iubirii si intelegerii intre oameni.
Si gemenii pot beneficia de puterea lui Aniel, care nu doar rafineaza dorintele, dar poate deasemenea sa le sporeasca mult capacitatea de a aborbi noi cunostinte la un nivel care sa depaseasca superficialitatea atat de cunoscuta.
Rac
Muriel- ingerul grijii pentru ceilalti
Cu soarele in rac, nativii primesc binecuvantarile ingerului Muriel cel care ofera sprijin emotional in situatiile cele mai dificile. Hrana emotionala este importanta fie ca vine de la un parinte, de la un maestru sau de la un sfatuitor. Racii sunt foarte capabili sa ofere aceasta hrana, doar ca uneori se uita pe sine si pot deveni blazati si deprimati. Ingerul Muriel ii ajuta sa daruiasca fara a pierde nimic si sa primeasca inmiit orice bucurie, el le da capacitatea de a decodifica corect emotiile oricui si de a crea acea atmosfera benefica in care orice om sa se simta in srtare sa isi exploreze emotiile. Muriel le da racilor capacitatea de a se a-i intelege universul propriilor emotii si de a nu mai reactiona impulsiv in situatii care cer un pic de ratiune.
Tot Muriel ii ajuta pe raci sa depaseasca foamea de afectiune pe care acestia o simt, si sa devina mai siguri pe ei si pe menirea lor in viata, fara a se autovictimiza. El ajuta si la administrarea nevoilor de baza din punct de vedere spiritual. De exemplu in loc sa mananci pentru a-ti satisface nevoie de afectiujne, sa inveti sa iti hranesti spiritul cu lucruri care te bucura cu adevarat cum ar fi cunostinte despre lumea spirituala.
Voi racii mai puteti beneficia si de ajutorul lui Rahab, un inger care va da puterea de a patrunde cu mintea misterele lumii vazute si nevazute si astfel sa va dezvoltati lumina sufletului pana dincolo de marginile universului spre binele tuturor.
Leul
Verchiel- Ingerului puterii controlate
Nativii care au soarele in leu sunt sustinuti de Verchiel pentru a invata sa isi tina puterea sub control. Constiinta de sine trebuie sa devina maxima in ceea ce ii priveste pe lei, caci un om care nu isi cunoaste puterea asupra celorlalti, poate face foarte mult rau. Nu conteaza daca sunt atribute negative ale putertii cum ar fi egoismul sau centrarea pe sine, sau atribute pozitive cum ar fi creativitatea si increderea in fortele proprii.
Important este pentru lei sa stie de ce sunt in stare si intr-un sens si in celelalt. Daca au tendinta de a fi egoisti
Verchiel ii ajuta sa devina constienti si sa nu mai faca rau in incercarea de a iesi in evidenta cu orice pret, daca nu sunt constienti de capacitatilor lor creatoare, acelasi inger ii ajuta se se puna in slujba semenilor.
Constiinta de sine este un atribut natural al leilor si Verchiel ii ajuta ca astfel sa devina constienti si de menirea de lideri spirituali pe care o au de fapt.
Tot el ii ajuta pe lei sa isi constroleze si chiar sa isi anihileze tendinta de a-i domina pe ceilalalti. Pe masura ce leii invata sa caute si sa contempleze prezentele divine din viata lor, linistea se va asterne in inima lor, iar creativitatea va atinge cote inalte.
Leii mai pot fi protejati si indrumati de Rachmiel, care transforma orice actiune egoista in compasiune, orice vorba lipsita de blandete in mangaiere pentru cel in nevoie. Rachmiel este ingerul compasiunii si invata leii sa se daruiasca si sa se uite pe sine in iubirea pentru cei de langa ei.
Fecioara
Hamaliel- ingerul Virtutii
Nativii cu soarele in fecioara primesc darul virtutii de la ingerul Hamaliel. Acest dar este important caci fara el fecioara devine mult prea criutica si hiper-analitica in relatiile cu ceilalti. Acest inger o ajuta pe Fecioara sa inteleaga ca in general oamenii nu au nevoie de cineva caere sa le spuna in permenta ce nu pot face sau fac gresit, ci de oameni care sa le spuna ce fac bine sau mai ales ce pot face. Hamaliel da fecioarei puterea de a rezista stresului si de a duce o sarcina la bun sfarsit indiferent cat efort presupune acest lucru. Astfel fecioarele devin buni cercetatori, oameni care invata cel mai bine din propria experenta si extrem de atenti la detaliile care pot face uneori diferenta intre “viata si moarte” intre “efemer si vesnic”.
Verchiel da posibilitatea fecioarelor de a analiza pe ceilalti fara a-i judeca, de a-i iubi fara a-i eticheta si de a-i sluji fara a astepta nimic in schimb. Tot el va ajuta fecioarele sa treaca de aparentele lumii fizice si sa ajunga sa inteleaga ratiunile divine din spatele fiecarei intamplari fie ea si nefericita.
Verchiel invata fecioarele sa ii caute prezenta oamenilor nu pentru a-i face dependenti de ceea ce au ele de oferit, ci pentru a oferi ceea ce au acestia nevoie.
Fecioarele mai pot fi ajutate de Tzadikiel care ii poate ajuta sa isi extinda orizontul de perceptie si intelgere al constiintei in plan fizic, emotional, mental si spiritual. Acesta orienteaza orice demers de invatare catre acumularea de iubire si intelepciune.
Balanta
Uriel – Ingerul Dorintelor constructive
Cu soarele in balanta, nativii primesc ajutorul lui Uriel care tine sub control dorintele distructive. Nevoie de echilibru si armonie este cea care tine aceasta zodie in parametru optimi. Uriel este cel care da balantei puterea de a crea echilibrul si de a-l mentine chiar daca asta presupune efort continuu, care in mod obisnuit ar obosi pe oricine altcineva. Uriel este cel care se opune impunerii pacii prin razboi. El este cel care ajuta balanta sa mentina echilibrul interior si exterior prin utilizarea de mijloace sociale, artistice si estetice. Uriel este cel care face din balanta o creatoare a armoniei in univers, caci dincolo de planul fizic, balantele pot lucra si in plan spiritual si este bine sa faca acest lucru in deplina cunostinta de sine.
Uriel va ajuta sa creati armionie, dar fara a va pierde armonia interioara, lasandu-va spatiu pentru exprimarea de sine si incarcarea propriilor baterii. Doar asa puteti ajunge la echilibrul dintre dorintele voastre emotionale, mentale si spirituale, care sa ve permita sa accedeti la urmatorul nivel de existenta in armonie cu divinitatea.
Pe masura ce intregul vostru sistem de valori se echilibreaza, vati gassi puterea si bucuria de a va exprima creativ sentimentele si trairile si veti putea media orice conflict fara a tine partea nimenui, ci numai adevarului divin din voi si ceilalti.
Scorpion
Barbiel- Ingerul Transformarii
Nativii cu soarele in scorpion primesc ajutorul lui Barbiel cel care transforma manie in compasiune. Scorpionii se afla pe o cale spirituala inca de la nastere si au de trecut tot felul de probe ale vietii. Multe din aceste probe au reusit sa va scoata de pe aceasta cale spirituala,, mai ales la trecerea de la copilarie la varsta adulta cund cerintele corpului si egoului vostru v-au despartit de esenta voastra divina. Zodia voastra este cea care trebuie sa faca fata celor mai puternice pulsiuni sexuale din tot zodiacul si aceste pulsiuni nesatisfacute sau nesublimate se pot transforma in actiuni pline de agresivitate si ura. Barbiel este cel care va ajuta sa tineti aceste pulsiuni sub control si sa nu va lasati prada lor. Totusi lupta pe care o duceti cu planul dorintelor sexuale nu ramane fara rasplata ca odata stapanite energiile sexuale ele devin forta intregii voastre vieti chiar ale vietii vesnice. Barbiel este cel care va pune in lumina pana si cele mai intunecate si mai nevazute coltisoare ale fiintei voastre pentru ca astfel sa le cunoasteti si sa le stapaniti. Chiar daca va aseazati foarte ferm pe calea spirituala, voi scorpionii tot mai sunteti distrasi de dorinte emotionale si sexuale. Transformarea acestora in dorinte spirituale se face cu ajutorul lui Barbiel care va ajuta sa luati cele mai bune decizii in acest sens si sa rezistati fara frustrare oricaror ispite.
Scorpionii mai pot beneficia de pretectia Arhanghelului Mihail care le da posibilitatea de a lupta de partea luminii mai intai impotriva intunericului din propria minte si apoi impotriva intunericului constiintei celor care au pierdut calea. Nu trebuie sa ai o arma ca sa fii razboinic este suficient sa iti linistesti mintea si sa o cureti de ganduri, orientand-o ca pe o antena spre divinitate. Orice dorinta infranta in plan fizic devine o trambulina pentru evolutia spirituala.
Sagetator
Adnachiel- Ingerul puterii iubirii
Cand soarele se afla in sagetator, nativii primesc puterea lui Adnachiel care aduce iubire divina in locul iubirii umane. Ambitia voastra caracteristica are nevoie sa fie canalizata cu iubire catre iubire. Abia atunci dorintele omenesti devin motorul vietii spirituale si devin aspiratii, intuitii si nevoie de absolut. Adnachiel este cel care va ajuta sa porniti in calatoria spirituala fara a avea nevoie sa ajungeti, ci doar sa calatoriti. El aprinde in inima voastra nevoie de a ajunge ACASA in spatiul acela dincolo de spatiu si timp in care sufletul se intalneste cu creatorul sau. Sagetatorii au ambitii mari, dar si aspiratii spirituale importante. Ingerii pot fi si surse de informatie Dar pot sa va si orienteze in actiunile in viata de zi cu zi. Ei va pot aduce lumea spirituala mai aproape si va pot face sa vedeti mai clar ceea ce urmeaza.
Viata voastra se afla sub protectia lui Adnachiel care va da puterea de intelege si de a-I ajuta si pe ceilalti sa inteleaga ca in spatele fiecarei actiuni umane se afla o directie divina si o ratiune divina. El este cel care va face rabdatori cu cei ce nu stiu si dornici de a oferi iubire mai ales celor care aparent nu o merita.
Pe voi va mai ajuta Aniel cel care va face sa asimilati cunoasterea si sa o folositi pentru binele celorlalti in directia progresului spiritual.
Capricorn
Haniel- ingerul revelarii divinitatii
Cei cu soarele in Capricorn pot primi puterea de percepe divinul in orice actiune umana de la Haniel. De fapt calea vietii capricornilor este ajutata de mai multi ingeri guvernatori ai pamantului, pentru ca nativii au de facut fata unor cerinte complexe atat in planul existentei de zi cu zi, cat si in planul existentei spirituale. Este nevoie de o intreaga armata de ingeri pentru ca nativii capricorni sa depaseasca nevoia de control in plan uman si sa se dedice idealurilor spirituale.

Ambitia este cea care isi spune cuvantul in orice actiune a capricornilor. Haniel este cel care ii ajuta pe capricorni sa transforme viata spirituala din ideal in actiune concreta. Desi capricornul este un semn dens de pamant el este precum muntele al carui varf intalneste cerul.
Haniel va ajuta in momentele in care incepeti o noua actiune si va ajuta sa nu pierdeti directia spirituala. El va face generosi cu timpul si resursele voastre si mai ales iertatori cu cei care va gresesc. Acest inger are grija ca orice noua cunostinta sa fie asimilata efficient.
Varsator
Gabriel- Ingerul adevarului
Nativii care au soarele in Varsator primesc puterea adevarului revelat de la Gabriel. El ii ajuta sa rosteasca sis a transmita adevarul in orice actiune pe care o intreprind. Caracteristica varsatorilor este faptul ca ei reprezinta legatura intre nevoile personale si cele general umane. Varsatorii sunt cautatori ai adevarului si pentru asta creaza sisteme de gandire prin care sa se inconjoare de oameni care sa le impartaseasca idealurile. Ei pot parea egoisti multora dintre semeni. Gabriel le da varsatorilor bucuria cunoasterii adevarului si a raspandirii acestuia in grupuri din ce in ce mai mari de oameni. Tot el le da capacitatea de a insufla idealuri inalt spirituale.
Gabriel este mesagerul Domnului si este cel care le aduce in permanenta varsatorilor informatii, dar nu direct ci prin intermediul intuitiilor, revelatiilor, semnelor. El ii indeamna san u tina pentru ei aceasta cunoastere divina si sa o foloseasca pentru a inspira mari grupuri de oameni pentru a-I face constienti si pe acestia de menirea lor divina.
Tzadqiel ii mai poate ajuta, el fiind ingerul compasiunii, va da puterea de a tine cont de nevoile oricarui om atunci cand isi urmaresc planurile spirituale. El da varsatorilor capacitatea de a schimba sisteme sociale dar in coordonatele compasiunii si grijii fata de ceilalti.
Pestii
Barakiel – Ingerul credintei
Nativii cu soarele in Pesti primesc de la Barakiel capacitatea de a face diferenta intre cunoastere si credinta.
Asta este una dintre cele mai mari provocari spirituale din viata voastra. Pestii sunt cei care resimt cel mai puternic dualitatea personalitate- suflet. Barakiel ii invata sa isi cunoasca atat personalitate cat si sufletul si sa faca din doua un intreg divin. El asista pestii in efortul lor de a-si intelege instinctele si sa isi inalte mintea deasupra lor prin constiinta intuitive. Voi pestii traiti in permamenta cu constiinta existentei celorlalti, cu durerile lor si cu trairile lor pe care le resimtiti acut. Barakiel va ajuta sa invatati sa le alinati si sa construiti in oameni constiinta faptului ca pot muta muntii din loc cu un strop de credinta.
Metatron, considerat cel mai puternic dintre ingeri va va ajuta cu orice ocazie in care veti mai face un pas pentru dezvoltarea voastra spirituala. El va va sustine constiinta faptului ca fiecare fiinta este expresia divinitatii pe pamant si fiecare actiune se realizeaza in contul mantuirii.
Adaptare dupa extrase din lucrarea: The Wiccaning by SISTER MOON
Etichete:
Biblie,
diavoli,
Divinitate,
ierarhie,
Ingeri,
ingeri pazitori,
lumina,
mituri,
perceptie,
protectie,
protectie divina,
putere,
realitatea,
sanatate,
Traditii,
zodii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)