O nouă zi liberă. Sărbătoarea Sf.Andrei a fost adoptată tacit de Senat

Propunerea legislativă care prevede ca ziua de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, să fie declarată sărbătoare naţională şi zi nelucrătoare a trecut miercuri de Senat prin adoptare tacită, transmite Agerpes. Proiectul merge la Camera Deputaţilor.

Senatorii din Comisia pentru muncă au întocmit un raport de respingere a propunerii de lege, care este iniţiată de senatorul PNL Emilian Frâncu.

Acesta a declarat, pentru Agerpes, că propunerea legislativă urmează să fie transmisă în forma iniţiatorului Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.

Plenul Senatului a respins, luni, o solicitare de prelungire la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru o iniţiativă legislativă care viza declararea zilei de 30 noiembrie, Sf. Andrei, ca sărbătoare naţională.

Anterior votului, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti a cerut respingerea solicitării de prelungire, reamintind că există două proiecte legislative în acest sens, unul al cărui termen de adoptare tacită era miercuri, iniţiat de Emilian Frâncu (PNL), Liviu Titus Paşca (PNL) şi Mircia Giurgiu (PDL), iar celălalt de parlamentari PDL.

La sfârşitul lunii mai, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicita ca ziua de 30 de noiembrie să fie declarată printr-o iniţiativă legislativă sărbătoare legală nelucrătoare.

Pe 18 octombrie, Comisia pentru muncă a Senatului a respins proiectul de lege inițiat de senatorul PNL Emilian Frâncu care prevedea modificarea Codului muncii, astfel încât ziua de 30 noiembrie să fie declarată sărbătoare nationala si zi nelucratoare.

Pe 31 octombrie, presedintele Traian Băsescu i-a spus Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, că a luat notă de propunere. "Prea Fericirea Voastră Daniel, vreau să spun că am luat notă de ce avem de făcut pentru 30 noiembrie. Să sperăm că anul viitor va fi o realitate - până la urmă ne-a creștinat Apostolul Andrei si merită din plin să avem o zi de sărbătoare", a declarat Traian Băsescu.

preluare de pe sursa:

http://www.money.ro/o-noua-zi-libera--sarbatoarea-sf-andrei-a-fost-adoptata-tacit-de-senat_1167751.html

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sfântul Apostol Andrei

În ultima zi a lunii lui brumar, credincioşii ortodocşi îl preacinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, întâiul lor ocrotitor spiritual, cel care a propovăduit creştinismul pe meleagurile geto-dacice din Dobrogea. Iniţiat să scrie şi să citească Legea şi cărţile profeţilor chiar din copilărie, Sfântul Andrei rămâne un martor de seamă la cele mai de importante evenimente din zorii creştinismului.

Evanghelia după Ioan aduce mărturie că Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. În această calitate, el a asistat la botezul Mântuitorului şi la alegerea celorlalţi apostoli.

Împreună cu fratele său Simon-Petru a fost martor la minunile săvârşite de Iisus şi L-a urmat pe Acesta când le-a adresat îndemnul: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Iar cei doi fraţi, pescari de meserie, au mers după Hristos şi au propovăduit împreună Evanghelia în Sciţia (teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră) şi dincolo de Prut.

Tradiţia potrivit căreia Sf. Andrei a predicat pe teritoriul locuit de sciţi a fost preluată în Istoria bisericească a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei. Părintele nostru spiritual, Sfântul Andrei, a suferit când a fost decapitat Sfântul Ioan Botezătorul, a fost alături de Iisus la Cina cea de Taină, a plâns la moartea

Mântuitorului, dar s-a întărit în credinţă la Învierea Lui.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Andrei a predicat Evanghelia lui Iisus în misiunea sa de creştinare în Georgia, în Armenia, în sudul Basarabiei şi a ajuns în Dobrogea de azi, fiind singurul apostol al Domnului Hristos care a converit la creştinism populaţia geto-daco-romană din cetăţile acestui ţinut. De la urcarea lui Decebal pe tronul Daciei, raporturile cu Roma s-au înrăutăţit. Cu toate acestea, Sfântul Andrei a hirotonit episcopi şi preoţi în Dobrogea, iar peştera unde acesta a trăit (în comuna Ion Corvin din judeţul Constanţa) a fost primul lăcaş de cult din ţara noastră şi poarta de intrare a creştinismului.

Apostolul şi-a continuat misiunea de creştinare în Bulgaria, în Macedonia şi în Grecia. În oraşul Patras el a zăbovit mai bine de doi ani. În tot acest timp, Sfântul Andrei a reuşit s-o convertească la creştinism şi pe Maximilia, sora lui Egheat, cel mai puternic persecutor al creştinilor din acele timpuri. Pentru cei care se închinau în faţa idolilor, convertirea Maximiliei a fost un neaşteptat afront, care trebuia pedepsit. Biciuit şi pironit pe crucea în formă de X pe care o purta cu sine, Sf. Andrei a sfârşit muceniceşte într-o zi de 30 noiembrie, în anul 87, iar potrivit altor surse, în anul 97, la vârsta de 90 de ani.

În jurul acestei sărbători, numită în popor Moş Andrei, Indrea , Cap de iarnă sau Ziua Lupului, au înflorit o serie de tradiţii practicate de români de-a lungul multor generaţii, din moşi-strămoşi, pentru sporul casei lor şi pentru sănătate:

Belşug din moşi-strămoşi

În ajunul sărbătorii Sfântul Andrei, cel care deschide luna darurilor, este de bun augur ca în fiecare cămin să se pună la încolţit o cană cu grâu, lângă o icoană a Sfântului Andrei. Dacă nu aveţi o astfel de icoană, puteţi confecţiona singuri din carton o cruce în formă de X. Grâul îl puteţi semăna în ajunul sărbătorii până a doua zi la ora 24, udându-l cu grijă, până la Anul Nou. Atunci îl daţi păsărilor, dar nu-l aruncaţi la gunoi. Ritualul acesta anticipează cât de prosper va fi anul în care vom păşi. Dacă este verde şi des , să fiţi siguri că ne vom bucura de multe împliniri.

Cum se alungă ghinionul

În ajunul sărbătorii, gospodinele întorc vasele cu gura în jos, pentru a alunga spiritele, care alungă belşugul din casă şi din localitatea unde se află căminul gospodarului care practică ritualul.

În familiile unde necazurile sunt tot mai numeroase, în special în Basarabia, în Moldova şi în Transilvania, gospodarii aduc în casele lor o icoană a Sfântului Andrei pentru a alunga duhurile necurate, bolile şi paguba. Icoana trebuie sfinţită în ziua praznicului.

De Sântandrei îţi afli ursita

Tinerele necăsătorite prepară în ajunul sărbătorii „Turtica de Andrei”. Asceasta se prepară din făină de grâu, apă, multă sare şi se coace pe plită. Se mănîncă în acea seară, după ce tânăra adresează o rugăciune Sfântului Apostol, să-i fie de folos. Băiatul care apare în vis şi-i aduce o cană cu apă, care să-i potolească setea, o va cerea de soţie în anul ce vine.

Bucatele cu usturoi atrag norocul

Gospodinele care prepară multe bucate care conţin usturoi, vor petrece cu bine iarna. Unii credincioşi ajunează până la amiază, ca să fie iarna blândă, anul îmbelşugat, să aibă noroc în carieră, să se bucure de longevitate şi de sănătate deplină.

Acum, la ţară, se poartă funia cu usturoi la brâu, toată ziua . Ritualul, se spune, apără de boli, alungă primejdiile şi duşmanii şi aduc peţitorii în casă.

În această zi, nu se împrumută nici un obiect din casă şi la sate se fac descântece pentru recuperarea pagubei şi a obiectelor pierdute .

Pentru ca pomii să rodească

În ziua praznicului, în livezi se lipesc cruci făcute din ceară pe scoarţa pomilor care nu mai dau rog bogat .

Pâinea, simbolul belşugului

În ajunul sărbătorii, gospodinele fac o pâine mare, o pun pe un ştergar alb, iar lângă pâinea mare şi rumenă se pune o monedă de argint. Prin împlinirea acestei datini, tradiţia populară spune că în acea gospodărie va fi belşug, sănătate şi armonie.

Untura şi sarea vitelor pentru sporul laptelui

La ţară se îngroapă în grădină un drob de sare, alături de o oală de lut umplută cu untură. Ulcica respectivă stă îngropată în pământ până la Sf. Gheorghe. În ziua acelui praznic, se dezgroapă cele două „leacuri”. Se amestecă untura cu sarea şi cu această pomadă gospodinele ung ugerele vacilor şi mai pun şi în mâncare un strop din acest leac, în fiecare zi, până la Sf. Gheorghe. Există convingerea că ritualul alungă farmecele făcute pentru ca vacile să nu aibă lapte.

Lupul este sprinten în această zi; este singura zi din an când lupul reuşeşte să-şi întoarcă gâtul. De aceea, în zonele de munte, gospodarii nu se duc în pădure după lemne şi păsările rămân închise în coteţe pentru a scăpa de primejdie.

click.ro

preluare de pe sursa:

http://observator.ro/traditii-pentru-spor-si-sanatate-de-sfantul-apostol-andrei-121347.html

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume -  Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa  invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti.

De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944,

Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Adrian Cocosila

preluare de pe sursa:

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-apostol-andrei/sfantul-andrei-apostolul-lupilor-70414.html

Părintele ARSENIE BOCA – "Sfântul Ardealului" - Autobiografie

Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”


La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.


În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală.

În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit.

Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă.

Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei.

Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la „voia în oraş”, ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcolii, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.

De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior.

Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.

În vacanţă mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină.

La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută.

În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.

În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.

Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliţiei din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.

M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară prin Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta, până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca”, şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).

Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

Ieromonahul Arsenie. – R. Vâlcii. 17 iulie 1945

”Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” – Pr. Arsenie Boca

preluare de pe sursa: http://www.arsenieboca.ro/autobio/autobio.html

Sfantul Andrei - Sarbatoare romaneasca

30 noiembrie este trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. Astfel, se uneste spiritual  sarbatoarea Bisericii romane cu sarbatoarea Romaniei. Crestinismul nostru, al romanilor, este de origine apostolica, iar aceasta i se datoreaza Sfantului Andrei. Asa se explica si faptul ca el este unul dintre cei mai populari sfinti ai nostri si ca numele lui este viu nu numai in evlavia, ci si in folclorul romanesc. www.desprecopii.com a adunat o serie de materiale care vorbesc despre Sfantul Andrei.

Sfantul APOSTOL ANDREI, PROPOVADUITORUL EVANGHELIEI IN SCYTHIA MINOR (DOBROGEA)

Sirul "sfintilor nationali" ar putea incepe cu unul din apostolii Mantuitorului Isus Hristos, si anume cu Sfantul Andrei. Acesta, desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-deaci, si anume in teritoriile situate pe tarm apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la apostolie?

Era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci.

A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus I-a observat si I-a intrebat: "Ce cautati?" La care ei au zis: "Invatatorule, unde locuiesti?" El le-a zis: "Veniti si veti vedea". Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe Mesia" (Ioan 1, 41).

Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: <<Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni>>. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).

Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara, dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).

Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm)>. L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata multimilor, a suferit alaturi de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).

In urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri crestine, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra.

Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i.Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre:Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia), si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv numele de "Scitia" (Scythia). Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i.Hr.), dar in anul 28 cetatile grecesti de aici au acceptat protectoratul statului roman. In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).

Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine.

De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolui IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei ( 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria ( 254). Iata ce scria Eusebiu: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia...". De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3, 11), reiese ca si "scitii" au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolui VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei, scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii.

In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol "a predicat in Pont, Tracia si Scita". In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) "in pustiurile scitice", care puteau fi situate fie ca in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.

Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n.n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat".

(sursa informatiilor: http://www.crestinism-ortodox.ro)

 

Obiceiuri si datini de Sfantul Andrei – Supersitii pentru Noaptea de Sfantul Andrei, din popor

Crestinii ortodocsi in ziua de 30 noiembrie il sarbatoresc pe Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei.

Din punct de vedere calendaristic toamna se incheie in aceasta zi de Sfantul Andrei si intram in sezonul de iarna.

Se spune ca si superstitii de Sfantul Andrei ca aceasta noapte este una dintre noptile cele mai bune pentru a se face vraji si farmece si este numita si Noaptea Strigoilor. In credintele poporului roman, in noaptea dintre 29 si 30 noiembrie ies moroii si strigoii. Astfel, pentru a fi feriti de moroi si strigoi se ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile caselor. Ziua de Sfantul Andrei se mai numeste si Ziua Lupului, caci se crede ca in aceasta zi lupul devine mai ager, isi poate indoi gatul care de altfel este teapan si astfel nimic nu-i poate sta in calea atacului lui.

Se spune ca Sfantul Andrei ar fi fost stapanul fiarelor salbatice si ca aceasta in noaptea zilei de 30 noiembrie le elibereaza si le trimite sa manance toate vitele celor care nu tin aceasta sarbatoare.

In plus, se spune ca cei care nu tin sarbatoarea de Sf. Andrei se vor imbolnavi de o boala rea.

In aceasta zi nu este bine sa dai gunoiul afara din casa, sa nu te piepteni, sa nu dai nimic imprumut si sa nu imparti pomana.

Daca fetele nemaritate isi pun sub perna in noaptea de Sfantul Andrei 41 de boabe de grau si daca viseaza un baiat ca le va fura graul, acel baiat va fi ursitul lor.

Un alt mod ca fetele sa-si afle ursitul in noaptea de Sfantul Andrei esta acela de a-si prepara o turta subtire din faina de grau, „Turtuca de Andrei”, foarte sarata si de a o manca inainte de culcare, fara sa bea apa.

Daca in somn, un baiat ii da apa sa bea, acesta ii va fi ursitul.

Alte fete nemaritate obisnuiau sa semene un catel de usturoi intr-o bucata de aluat. Daca acesta incoltea se spunea ca se va marita in curand.

Un alt obicei pe care il practica fetele de Sfantul Andrei este acela in care isi vad norocul sau ghinionul. Astfel ele pun 9 cescute pline ochi de apa intr-un vas sub o icoana. A doua zi dimineata se masoara apa cu aceeasi cescuta si daca va mai ramane apa in vas, atunci se spune ca fata va avea noroc, dar in caz contrar, daca cea de a 9-a cescuta nu se va umple perfect atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita.

Referitor la vreme, se spune ca daca in noaptea de Sf. Andrei daca va fi luna plina si cer senin, iarna va fi cu usoara, iar daca cerul va fi intunecat si cu luna plina, atunci iarna va fi una grea.

Daca in noaptea de Sfantul Andrei este luna subtire si daca iti pui o dorinta uitandu-te la ea, se spune ca dorintele puse in aceasta noapte ti se vor indeplini.

Daca in ziua de Sfantul Andrei se ia o creanga de verde de mar si se pune in apa si se lasa pana la Sfantul Vasile, iar daca aceasta va inflori acesta este un semn ca anul ce vine va fi unul roditor si imbelsugat.

In zonele muntoase se spune ca fetele sunt imbracate in cojoace si legate la ochi, iar apoi sunt puse sa intre in staului oilor si sa incerce sa prinda una. Daca fata va reusi sa prinda o oaie atunci se spune ca nu se va casatori, dar daca va prinde un berbec, atunci trebuie sa se pregateasca de nunta.

O alta datina spune ca pentru ca fetele sa-si viseze ursitul acestea trebuie sa mearga cu lumanarea de la Paste la o fantana si sa vorbeasca cu Sfantul Andrei si sa-l roage sa ii arate in vis ursitul.

Un alt obicei care se practica de Sfantul Andrei pentru a prezice vremea este acesta. In aceasta noapte, femeile pun in podul casei randuite 12 cepe, atribuindu-i-se fiecareia cate o luna a anului. Rezultatul se citeste in seara de Craciun, astfel cepelor stricate le corespund lunile ploioase, iar cepelor care au incoltit lunilor bune si roditoare.

Se mai spune ca daca in noaptea Sfantului Andrei este frig, iarna ce urmeaza o sa fie una grea, iar din contra, daca vremea va fi buna, iarna va fi una extrem de usoara.

In familiile in care se afla o persoana bolnava se spune ca este bine sa fie adusa o icoana infatisandu-l pe Sfantului Andrei pe cruce. Acest lucru ii va ajuta pe cei din familie sa reziste greutatilor si sa treaca peste ele.

Alte superstitii legate de noaptea Sfantului Andrei se refera la faptul ca nu este indicat a a imprumuta bani sau de a oferi cadouri pentru ca se spune ca acea persoana va fi pagubita.

Tot in acesta seara premergatoarea zilei de Sfantul Andrei, membrii familiilor seamana grau si in seara de Anul Nou „citesc” in acesta. Cel care va avea graul cel mai frumos, mai inalt si mai des va avea un an bogat si norocos, iar cel caruia graul nu i-a crescut frumos va avea un an mai putin bun.

Noi uram ca toti sa avem noroc si un an viitor mai bun ca anul acesta!

preluare de pe sursa:

http://www.codrosu.ro/obiceiuri-si-datini-de-sfantul-andrei-%E2%80%93-supersitii-pentru-noaptea-de-sfantul-andrei-din-popor/

Traditii romanesti / 30 Noiembrie - "Noaptea Sfântului Andrei"

Ziua Sfantului Andrei se cheama si Ziua lupului sau Gadinetul schiop. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, daca insusi steagul lor avea infatisarea unui balaur cu cap de lup. Se credea si inca se mai crede si acum ca in ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, isi poate indoi gatul teapan si nimic nu scapa dinaintea lui. De aici si credinta ca "isi vede lupul coada". Ziua se serbeaza prin nelucru in casa, ca sa nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci si pentru oamenii care indraznesc sa plece la drum, in ziua cand porneste si luparia.

In noaptea de 30 noiembrie lupii se aduna, iar Sf. Andrei imparte prada, pentru iarna care incepe, fiecarui lup. Ca sa-si apere gospodaria de lupi, se obisnuieste si astazi la tara sa se unga tarusii de la poarta, ferestrele si pragul usilor cu usturoi. In unele parti se ung cu usturoi chiar si fantanile. Alti gospodari fac o cruce de ceara si o lipesc la vite, insa numai la cele de parte barbateasca: boi, berbeci, armasari, tapi, si anume pe cornul din dreapta.

Tot din cauza lupilor nu se matura toata ziua, nu se da gunoiul afara, nu se ranesc grajdurile, nu se piaptana, nu se fac zgarieturi, nu se face pomana si nu se da nimic cu imprumut. Daca stapanii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totusi, cand soarta scrie altfel, primejdia nu se poate indeparta, caci peste cele hotarate de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.
În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le asculta ce spun, moare. La miezul noptii de Sf. Andrei se deschid cerurile.

Noaptea strigoilor

In credintele poporului roman de pretutindeni, in noaptea de catre Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umbla strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale mortilor, care nu ajung in lumea de "dincolo" dupa inmormantare, sau refuza sa se mai intoarca "acolo" dupa ce isi viziteaza rudele, la marile sarbatori calendaristice.

Strigoii morti devin foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte. Dupa relele provocate si locul unde activeaza, ei pot fi de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc. Ei calatoresc pe Pamant si pe ape, strigand si miorlaind, calare pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi.

Prin unele parti, se crede ca acesti strigoi iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc pe afara, prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grija ca asemenea obiecte sa nu fie lasate afara. Se mai spune ca ei danseaza pe la raspantiile drumurilor, pana la cantatul cocosilor. Ei se bat cu strigoii vii, adica cu strigoii-oameni. A doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile ce le au pe fata.

Babele sau oamenii-strigoi, inainte de a iesi din casa pe horn, se ung pe talpi cu untura. Adeseori ei trag si clopotele pe la biserica. Cand nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat masuri de aparare: au mancat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate si la incheieturile trupului. Au uns ferestrele, usile, hornurile, scarile, clantele usilor, boii si vacile la coarne, clestele, lada si toporul. Pe alocuri, usturoiul este tavalit mai intai prin funingine. Unii astupa si hornul sobei. Daca strigoii nu gasesc nici un loc pe unde sa intre in casa, atunci cauta sa-i cheme afara pe cei dinauntru. Strigoiul vine si striga la fereastra: "Ai mancat usturoi?". Daca omul raspunde, il muteste; iar daca tace, se duce in treaba sa si incearca pe la cei care n-au mancat usturoi.

Noaptea vrajilor si a farmecelor

Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vraji si farmece. Fetele masoara noua cescute cu apa pline, si le toarna intr-o strachina, care se pune sub icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu aceeasi cescuta, apa din strachina. Daca va mai ramane pe fundul strachinii apa, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc; dimpotriva, daca ultima cescuta va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita. In noaptea de Sf. Andrei, ca sa-si viziteze ursitul, fata isi pune sub cap 41 de boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita.

Unele fete isi pregatesc turta, pentru ea aducand apa cu gura. Pentru acest colac aduc apa neinceputa, iar produsele din care se prepara turta (faina si sare) sunt masurate cu o coaja de nuca. Dupa ce au fost coapte pe vatra, fetele isi mananca turtitele preparate, convinse fiind ca ursitii vor veni, in vis, cu apa sa le potoleasca setea.

Fetele mai fac un colac din paine dospita, punand in mijlocul lui cate un catel de usturoi. Dus acasa, colacul este asezat intr-un loc calduros, unde este lasat vreme de o saptamana. Daca rasare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaste ca va fi cu noroc. Daca nu rasare, fata se intristeaza si spune ca va fi lipsita de noroc. Unele fete merg in aceasta noapte la fantana, aprind acolo o lumanare de la Pasti si o afunda cu ajutorul galetii. Cand fata apei este luminata bine, fata zice:
"Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul in fata apei,
Ca in vis sa-l visez,
C-aievea sa-l vaz!"
Atunci, apa din fantana se tulbura si fata isi vede, se spune, chipul ursitului. Unele isi fac de ursita cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cutite si o coasa, toate infierbantate in foc. Dupa ce s-au inrosit, se scot afara, se sting in apa si apoi se descanta.
In seara Sfantului Andrei, toti ai casei, mai ales fetele mari si baietii, seamana grau in cate o strachina sau glastra cu pamant. Aceluia ii va merge mai bine, va fi mai sanatos si mai norocos, caruia i-o rasari graul mai bine si o creste mai frumos.

Usturoi miraculos

Tot in seara de 29 noiembrie, se aduna la o casa mai multi flacai si fete. Pe o masa, ei pun mai multe caciuli de usturoi, imprejmuite cu tamaie, smirna si cateva lumanari de la Pasti aprinse. Pun apoi pe masa diferite feluri de mancare, mananca, vorbesc si rad in toata voia buna, pana cand apar zorii zilei. Fetele isi impart intre ele usturoiul, pe care il duc a doua zi la biserica, pentru a-l sfinti preotul.

Acest usturoi se pune pe policioara la icoane, fiind bun de facut de dragoste.
In alte zone din tara noastra, pazitul usturoiului se face in felul urmator: intr-o casa de gospodar se strang 10-12 fete, avand fiecare fata cate o paine, trei capatani de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ata rosie si o sticla de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masa, intr-un colt al casei, si se acopera cu o broboada rosie. Langa lucruri, pe masa, sta un sfesnic c-o lumanare aprinsa, care arde de cu seara si pana in ziua. Langa masa, una in dreapta si una in stanga, stau de straja doua babe, care baga bine de seama ca sa nu se fure din lucruri, ori sa nu puna cineva mana pe ele. Ele stau acolo neclintite pana dimineata. La aceasta petrecere, vin si baieti cu lautari. Se canta si se petrece pana in zori.

Cand s-a facut ziua, hora este jucata afara. Un flacau joaca in mijlocul horei toate lucrurile fetelor, pazite de batrane. Dupa joc, fetele isi iau lucrurile si le impart flacailor. Painea se mananca, rachiul se bea, usturoiul se pastreaza de leac. Cand vitele-s bolnave, li se da mujdei in bors ori vin si le trece. Daca se fura din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul pazit este semanat primavara. Daca pleci la drum lung, sa iei putin usturoi cu tine.

De la pazitul acestui usturoi s-a nascut zicala: "Parca a pazit usturoiul", care se da celui ce se cunoaste ca a petrecut o noapte fara somn.
Tot in aceasta noapte se fac observatii meteorologice: daca luna va fi plina si cerul senin, se zice ca iarna va fi cu moina. Daca luna va fi plina si daca cerul va fi intunecat, daca va ninge sau va ploua, peste iarna vor fi zapezi mari si grele.

De la aceasta zi si pana la Craciun, gospodinele nu mai tes in razboi si nu torc, de frica sa nu se supere Maica Domnului pe dansele.
Sfantul Andrei este socotit inceput de iarna, numindu-se din aceasta cauza "Andrei-de-iarna".

Atat de multi Andrei in Romania si in diaspora

In Romania, numele de Andrei sau Andreea este unul din cele mai des intilnite. Si, ca un amanunt, acest site are ca 'fondator' spiritual tot un Andrei, nascut in 2000 - care face parte din Generatia Desprecopii.com.

autor: Desprecopii.com

preluare de pe sursa:

http://www.desprecopii.com/info-id-544-nm-Sfantul-Andrei-Sarbatoare-romaneasca.htm#maideparte

traditie, superstitii, Romania, Sf. Andrei, noiembrie, romanii, sarbatoare,  spiritualitate, fantome, spirite, moarte, pericol, viata, boala, 

Noaptea strigoilor

In credintele poporului roman de pretutindeni, in noaptea de catre Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umbla strigoii.
Strigoii sunt spirite ale mortilor, care nu ajung in lumea de "dincolo" dupa inmormantare, sau refuza sa se mai intoarca "acolo" dupa ce isi viziteaza rudele, la marile sarbatori calendaristice.

Strigoii morti devin foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte.
Dupa relele provocate si locul unde activeaza, ei pot fi de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc.
Ei calatoresc pe Pamant si pe ape, strigand si miorlaind, calare pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi.

Prin unele parti, se crede ca acesti strigoi iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc pe afara, prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grija ca asemenea obiecte sa nu fie lasate afara.
Se mai spune ca ei danseaza pe la raspantiile drumurilor, pana la cantatul cocosilor.
Ei se bat cu strigoii vii, adica cu strigoii-oameni.
A doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile ce le au pe fata.

Babele sau oamenii-strigoi, inainte de a iesi din casa pe horn, se ung pe talpi cu untura. Adeseori ei trag si clopotele pe la biserica.
Cand nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat masuri de aparare: au mancat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate si la incheieturile trupului.
Au uns ferestrele, usile, hornurile, scarile, clantele usilor, boii si vacile la coarne, clestele, lada si toporul.
Pe alocuri, usturoiul este tavalit mai intai prin funingine.
Unii astupa si hornul sobei.
Daca strigoii nu gasesc nici un loc pe unde sa intre in casa, atunci cauta sa-i cheme afara pe cei dinauntru. Strigoiul vine si striga la fereastra: "Ai mancat usturoi?".
Daca omul raspunde, il muteste; iar daca tace, se duce in treaba sa si incearca pe la cei care n-au mancat usturoi.

preluare de pe sursa:

http://www.faracearta.com/t3251-sarbatori-si-traditii-de-sf-andrei

Cui i-e frică de Noaptea strigoilor?

Morţii-vii care bântuie în Noaptea Sfântului Andrei au apărut din teama omului de rău şi din dorinţa acestuia de a-l ţine departe prin ritualuri.

În ziua de 30 noiembrie, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, apostol al lui Iisus Hristos şi patron spiritual al românilor. Data se suprapune, însă, cu o sărbătoare precreştină de origine geto-dacică, denumită Ziua Lupului sau Dionisiacele Câmpeneşti. O parte dintre ritualurile străvechi a supravieţuit şi s-a contopit cu obiceiurile creştine, rezultând o seamă de superstiţii şi de tradiţii specifice zilei, dar mai ales serii de Sfântul Andrei. 

Astfel, se spune că în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea spiritelor.

Strigoii ies din morminte şi bântuie gospodăriile, sug sângele oamenilor, fură „mana vacilor" şi „rodul livezilor" sau se întâlnesc la răspântii şi se bat cu meliţele şi coasele. Fie că sunt numiţi strigoi, moroi sau pricolici, spiritele rele invocate de aceste superstiţii aparţin unor morţi-vii, care ies din cimitir pentru a-şi bântui duşmanii, iar uneori chiar rudele şi prietenii. Strigoii se întâlnesc în trei nopţi deosebite: de Sfântul Andrei, de Sfântul Gheorghe şi de Sfântul Vasile. În popor, există credinţa că oamenii născuţi sâmbăta au un dar aparate: ei sunt singurii care pot vedea cum bântuie strigoii.

Inexplicabilul ne incită

Apariţia acestor spirite malefice este una specifică copiilor şi popoarelor primitive, spun însă specialiştii.

Evident, credinţa este mai puternică la sate, acolo unde comunităţile trăiesc mai izolat de evoluţie şi schimbare, dar nici la oraş lucrurile nu sunt mult diferite, indiferent dacă o recunoaştem sau nu. Totul vine din temerile pe care le avem şi care sunt la fel de naturale ca şi dorinţele. „Gândirea noastră primară este una magică. Ne aşteptăm ca ceea ce vine «din afară» să ne influenţeze şi noi să influenţăm la rândul noastru ceea ce există «în afară». Fricile noastre iau formă de obiectivitate, dorinţele noastre la fel. E o gândire specifică vârstei copilăriei, dar şi popoarelor primitive. Iar românii fac parte dintre cei care
adoptă o astfel de gândire magică", a explicat psihologul Bogdan Lucaciu.

El a mai explicat că nevoia de supranatural, de inexplicabil, se manifestă şi altfel în viaţa oamenilor. Astfel, facem pariuri, mergem la ghicitori sau la vrăjitoare, aruncăm blesteme, descântece şi ne jucăm cu norocul. Ritualul, explică şi psihologul Keren Rosner, este foarte important pentru oameni, mai ales atunci când sunt în faţa unui nou început.

„În psihoterapie, încheierea unei etape, ca de exemplu trecerea peste o relaţie încheiată nefericit, şi începerea alteia se fac urmând anumiţi paşi ritualici. În general, oamenii au nevoie de certitudini atunci când se pregătesc de o nouă etapă în viaţa lor", a precizat specialistul. De asemenea, Rosner spune că în viaţa omului este necesară şi prezenţa răului, dar numai în stare metaforică, adică „să ştim că el există, dar că este departe de noi şi nu ne poate atinge". Tocmai pentru a ţine maleficul cât mai departe, odată cu strigoii a fost „inventat" şi antidotul la apariţia acestora.

Arma „secretă" a ţăranului român, care nu dă niciodată greş, este usturoiul. În special în zona Ardealului, oamenii obişnuiesc să ungă cu acesta tocurile uşilor şi ferestrelor, coteţele şi grajdurile pentru a alunga spiritele rele. Meliţele şi coasele sunt bine ascunse în bătătură pentru a nu încăpea pe mâna lor, iar fetele şi flăcăii se adună pentru „păzitul usturoiului", unde veghează şi petrec pentru a înzestra planta cu puterea necesară îndepărtării primejdiilor.

Nevoia de scepticism

Aceste scenarii explică dorinţa inconştientă de joc, de credinţă, de magie, mai spun specialiştii. Din acest motiv este şi greu de crezut că tradiţiile se vor pierde vreodată. Sau, dacă acest lucru se va întâmpla, cu siguranţă vor fi înlocuite de noi datini.

„Ne place să ne jucăm, iar Biserica nu face decât să încurajeze lucrurile astea. Minunile, ritualurile, magia sunt cultivate de Biserică. Oamenii nu cred în strigoi, dar au credinţa. Este o nevoie de scepticism pentru a nu crede în aceste lucruri, dar credinţa oferă doar certitudine", a mai spus psihologul Bogdan Lucaciu.

"Există persoane care se tem în mod real  de strigoi, dar acestea sunt, exclusiv, cazuri patologice. ''
Keren Rosner psiholog

"Gândirea noastră primară este una magică. Fricile noastre iau formă de obiectivitate, dorinţele noastre la fel.''
Bogdan Lucaciu  psiholog

Tradiţiile revin la modă

În acest moment, din obiceiurile specifice Nopţii de Sfântul Andrei, două sunt prezente atât la sat, cât şi la oraş: grâul pus la încolţit, pentru a anticipa belşugul anului care vine, şi usturoiul, ca pază împotriva duhurilor rele, susţine Ioana Popescu, antropolog şi director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român. „Astăzi, lumea este mai apropiată de tradiţiile de Halloween decât de cele legate de Noaptea strigoilor".

Însă, este de părere specialistul, „începe să se facă simţită o nouă tendinţă, aceea de redescoperire a acestor mici gesturi magice şi punerea lor în practică". „Fireşte, chiar dacă practicile străvechi vor fi reluate, ele nu vor fi întocmai ca cele din trecut, ci vor fi adaptate la timpurile moderne. Se observă un interes crescut faţă de mister, faţă de trecut. Iar la această redescoperire a contribuit intens mass-media, care revitalizează aceste practici an de an", a conchis antropologul Ioana Popescu.

preluare de pe sursa:

http://www.adevarul.ro/life/viata/Cui_i-e_frica_de_Noaptea_strigoilor_0_599340613.html