Se afișează postările cu eticheta Stalin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stalin. Afișați toate postările

13 martie 2013

GALERIA TRADATORILOR DE NEAM SI TARA


Regele criminal Carol al II-lea, asasinul lui Corneliu Zelea Codreanu si al tineretului legionar,impreuna cu sotia sa, sionista Magda Elena Lupescu-Wolf.
 
Ex-Regele Mihai se simte comod si satisfacut in fotoliul tradarii rasei, natiei si tarii noastre la 23 August 1944.El este asasinul Maresalului Ion Antonescu, al Armatei si Natiunei Romane.
 
Grecoaica Elena, fiica regelui Constantin al Greciei,a fost casatorita cu varul ei regele Carol al II-lea, din a carei casatorie a rezultat creatura asta anti-romaneasca de ex-regele Mihai I. In 1993, statul Israel i-a conferit post-mortem Titlul si Medalia“Dreapta Intre popoare” pentru ca i-a salvat pe
evrei, nu pe romani din necazuri. 
Criminalul comunist Joseph Stalin, tatucul ex-regelui Mihai I.Si astazi ex-regele Mihai se duce la Moscova, sa boceasca dupa Stalin si judeo-bolsevicii sovietici.
 
Taranistul Iuliu Maniu, a fost un pion principal al infaptuirii actului tradarii si rusinei nationale de la 23 August 1944.Maniu a incercat anihilarea legionarilor
prin contopirea lor cu taranistii in 1937.
 
Liberalul Dinu Brateanu,un dusman inversunat al nationalismului. El a facut parte din complotul organizat de ex-regele Mihai de tradarea  si vanzarea
Romaniei  la 23 August 1944. Strabunicul sau Ion Brateanu l-a tradat pe Domnitortul AL.I.Cuza si a adus pe tronul tarii un rege strain, pe regele Carol I.
 
Taranistul Ion Mihalache, a facut parte din complotul de tradare nationala de la 23 August 1944.In trecut, Mihalache i-a persecutat crunt, pe niste tarani moldoveni, care au protestat in Bucuresti impotriva asupririi si exploatarii sangeroase jidanesti.
 
Taranistul Dr.Nicolae Lupu,a infaptuit impreuna cu ex-regele Mihai si comunistii actul tradarii de la 23 August 1944.
 
Liberalul Dr.Constantin Angelescu, a contribut substantial la infatuirea actului tradarii de la 23 August 1944.
 
Socialistul  Constantin Titel Petrescu, se numara printre principalii infaptuitori ai  actului tradarii si rusinei nationale de la 23 August 1944.
 
Comunistul Lucretiu Patrascanu, a carui partid, a benificiat de pe urma actului tradarii de la 23 August 1944, infaptuit de ex-regele Mihai si asa-zisele “partide istorice”.
 
Sionisto-comunista Ana Pauker, numita si “Stalin cu fusta” a fost sfatuitoarea “inteleapta” a ex-regelui Mihai I, de a deveni regele comunistilor.
Agentul sovietic, Emil Botanaras, caria fostul rege Mihai I
l-a predat pe Maresalul Ion Antonescu si ceilalti
anti-comunisti arestati la 23 August 1944.
 




Cel mai mare secret din viaţa Regelui Mihai

Probabil că cea mai mare dintre taine este „Telegrama de la Stockholm”, prin care Moscova anunța în dimineața lui 23 august 1944 că e gata să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără nici un acord scris. Un interviu incendiar cu istoricul Constantin Corneanu 

Constantin Corneanu: Ca urmare a evenimentelor de la Viena, din 30 august 1940, precum şi a mutaţiilor de ordin geopolitic şi geostrategic, în România s-a produs, la 4 septembrie 1940, o gravă criză de stat soldată, la 6 septembrie 1940, cu abdicarea Regelui Carol al II-lea, care l-a chemat pe generalul Ion Antonescu pentru a-l informa că renunţă la tron în favoarea fiului său Mihai, acordând depline puteri în stat prim-ministrului care îşi asuma şi titlul de “Conducător al Statului".



Antonescu vedea Casa Regală drept o soluţie politică după război

Ce puteri avea Regele în faţa Mareşalului?
Generalul Ion Antonescu a crezut în rolul mesianic al Conducătorului într-un stat, fiind convins că "Statul a avut în toate unghiurile pământului şi va avea în toate timpurile valoarea aceluia care, trecător, conduce".
Schimbând formula de jurământ a Regelui Mihai I ("Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu"), generalul Ion Antonescu dorea să sublinieze că pe viitor naţiunea va trece întotdeauna înaintea Regelui.
În discursul ţinut, la 7 septembrie 1940, în şedinţa Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu a ţinut să precizeze că “nimeni nu va trece prin faţa Palatului decât ca să se închine în faţa unui simbol", iar Regele va rămâne numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia.
Generalul Ion Antonescu dorea să păstreze Casa Regală a României în afara treburilor politice ale statului, în acele clipe de grea cumpănă, cu speranţa că va putea fi o soluţie politică în vremurile de după război. Vremuri pe care nimeni nu le putea bănui, în acele clipe, cum vor arăta.

A acceptat Casa Regală acest "aranjament"?
Jurnalul de război al Mareşalului Ion Antonescu relevă numeroase întâlniri (mic-dejun sau prânz) între Conducătorul Statului român şi soţia sa, pe de-o parte, precum şi Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena pe parcursul războiului, în afara vizitelor pe front şi la acţiunile protocolare impuse de raţiunile de stat.
Până la intrarea Regelui Mihai I în opoziţie discretă faţă de Antonescu, relaţiile au fost extrem de protocolare şi amiabile. La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegramă de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuită de trecerea Prutului şi intrarea în războiul împotriva Uniunii Sovietice. O telegramă de felicitare a fost trimisă Conducătorului Statului român şi cu ocazia trecerii Nistrului în iulie 1941.

Trecerea Nistrului a urmărit să împiedice reînvierea "Ucrainei Mari"
Deci Antonescu a avut acordul Regelui atât în ceea ce priveşte războiul împotriva Uniunii Sovietice, cât şi a trecerii Nistrului. Ce a motivat, totuşi trecerea Nistrului?
Necesităţile operative generate de rezistenţa Armatei Roşii, exigenţele războiului de coaliţie şi schimbarea direcţiei de înaintare a Grupului de Armate "Sud" reprezintă câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modernă a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului şi-a inutilităţii războiului împotriva Uniunii Sovietice a fost “discret" alimentată de serviciul de spionaj şi propagandă britanic, cu efecte asupra interesului naţional major.
Protecţia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, împotriva germanilor şi-a aplicării regulilor războiului, s-a făcut din înalte raţiuni de stat care au impus o astfel de conduită Mareşalului Ion Antonescu.
Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate naţională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea războiului de coaliţie, a soluţionării “problemei ruse" sau a necesităţilor militare imediate, eliminarea unei uriaşe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului şi nici nu avea cum să influenţeze evoluţia evenimentelor politico-militare din acele clipe.

Regina Mamă l-a orientat pe Rege împotriva nemţilor

Când s-au stricat relaţiile dintre Regele Mihai şi Antonescu?
O sinteză informativă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) din ianuarie 1944 sublinia faptul că primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opoziţia antiantonesciană datează din 24 ianuarie 1942, când sub înrâurirea Reginei, anglofilă prin educaţie şi relaţiile de familie, spiritul Regelui a fost, treptat, format împotriva aşa-numitei dominaţii germane. Conducerea celor două grupări de opoziţie (PNŢ şi PNL) a decis să încerce atragerea Casei Regale în conspiraţia împotriva Conducătorului Statului cu ocazia serbării Ordinului Ferdinand din 24 ianuarie 1942.
Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu şi dr. Constantin Angelescu, în calitate de emisari ai opoziţiei, se vor întoarce entuziasmaţi de la Palatul Regal, deoarece Regele Mihai I şi Regina Mamă Elena erau definitiv câştigaţi pentru teza opoziţiei. Regele era formal capul oştirii şi complotiştii năzuiau că Armata va fi atrasă, astfel, de partea opoziţiei antiantonesciene aflată în relaţii secrete cu Aliaţii Occidentali.

Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu încă din 1943
Regele Mihai I va fi convins, astfel, că numai o înţelegere cu Aliaţii Occidentali ar putea să pună stavilă unei expansiuni sovietice şi că numai o asemenea politică poate menţine statul român şi monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic (“dl. House"), jurnalist la Allied News Papers şi aflat în drum spre Turcia, desfăşurată la Palatul Regal din Bucureşti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cântărit posibilităţile de reuşită ale unui puci.
Perspectiva ca monarhia şi regimul partidelor democratice să aibă soarta regimului mussolinian, în condiţiile tergiversării încheierii armistiţiului şi ale formării unui guvern comunist în Moldova ocupată de Armata Roşie, a generat ample discuţii în Consiliul de Coroană din 3 mai 1944. Participanţii la acest Consiliu de Coroană aveau să conchidă că nu numai Aliaţii, dar însăşi opinia publică română va putea susţine cu drept cuvânt că opoziţia democratică, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasă, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural să-şi îndrepte privirea către noi forme de organizare politică şi socială.
Dintr-o asemenea perspectivă se poate înţelege graba cu care Regele Mihai I şi opoziţia condusă de Iuliu Maniu s-au angrenat în acţiunea de răsturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înlăturare prin forţă, iar arestarea Mareşalului figura în planul de acţiune numai ca o soluţie de ultimă instanţă, deoarece Conducătorul Statului trebuia determinat să realizeze scoaterea României din război.

Regele nu putea împiedica crimele împotriva evreilor, dar nici nu a protestat

Ce putea face Regele pentru a se opune crimelor împotriva evreilor?
Regele Mihai I nu a avut nici o implicare în elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei antievreieşti, precum şi a cortegiului de suferinţe ce a urmat pentru populaţia evreiască. Dar nici nu s-au înregistrat proteste oficiale ale acestuia în favoarea evreilor şi a atenuării suferinţelor acestei populaţii. Casa Regală a României a fost ţinută departe de deciziile politico-militare din statul român.
Pamfil Şeicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar şi Ronald D. Bachman, în cartea sa "Romania: A Contry Study", afirmă că actul de la 23 august a grăbit înaintarea sovieticilor spre centrul Europei în detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu ar fi fost invitat niciodată să participe la ceremoniile de 9 mai din vreo ţară vestică. Este adevărat?
Progresele realizate de trupele anglo-americane în Bătălia Franţei, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate să atingă, până la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în faţa Varşoviei şi pe frontul românesc.

Moscova acceptase condiţiile de armistiţiu ale lui Antonescu
Având posibilitatea să ocupe mai repede şi mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul întrebării acordul sovieto-britanic de împărţire a sferelor de influenţă, din 12 iunie 1944, premergător celui din octombrie 1944 de la Moscova, şi care urma să expire în curând, iar şansa de a fi reînnoit scădea considerabil.
În timp ce Aliaţii Occidentali începuseră “cursa pentru Berlin", sovieticii care se pregăteau pentru asaltul final spre linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila, fără a fi convinşi că o vor străpunge, aveau nevoie de o decizie politică majoră care trebuia să însoţească viitoarele acţiuni militare de pe frontul românesc, astfel încât dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest să fie transformat în avantaj.
Aceste evenimente politice şi militare, precum şi interesele de ordin strategic şi politic au determinat, în opinia mea, guvernul de la Moscova să accepte în totalitate cererile Mareşalului Ion Antonescu vizând un armistiţiu politico-militar pe frontul din Moldova.

Există dovezi sau măcar indicii că Moscova era gata să semneze un armistiţiu cu Antonescu? 
Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care dăinuie asupra recepţionării “telegramei de la Stockholm".

Misterul "Telegramei de la Stockholm"
După opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recepţionată în dimineaţa zilei de 23 august 1944. O dovadă că aceasta a sosit ne este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc.
(“Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă, mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi.
Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi între condiţiile pe care le avem prin armistiţiu, era şi punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinând acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere")

Ce s-a ales de telegrama cu pricina?
Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele româneşti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opoziţiei politice, au sustras-o şi, mai apoi cred că au distrus-o. Telegrama nu a fost depistată nici în arhivele sovietice, iar tăcerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, faţă de acest moment delicat din evoluţia unei mari puteri către statutul de superputere amplifică misterul din jurul acestui delicat moment istoric.
Sovieticii au căutat să obţină, după 23 august 1944, originalul telegramei din 19 iulie 1877, prin care Marele Duce Nicolae al Rusiei solicita principelui Carol al României ajutorul trupelor române în campania din Balcani, astfel încât este greu de crezut că nu au încercat să găsească, pentru a ascunde sau a distruge, şi originalul faimoasei telegrame din 23 august 1944.

23 august: "cea mai mare eroare politico-militară din istoria României"

A pierdut România din cauza orgoliilor opoziţiei?
Membrii conjuraţiei erau ferm convinşi că meritul schimbării trebuia să le revină lor, s-au precipitat şi astfel au pierdut “cartea" pe care Mareşalul “o juca". Sovieticii au profitat de această situaţie, generată de ambiţii şi orgolii nemăsurate, pentru a ocupa România şi a nu-şi respecta, mai apoi, angajamentele luate.
Opoziţia a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii şi arestării Mareşalului Ion Antonescu, iar acţiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940.

Gestul de la 23 august 1944 a fost o greşeală?
Evenimentele petrecute la Palatul Regal din Bucureşti, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoaştere şi apreciere a situaţiei politico-militare internaţionale şi de pe frontul Moldovei, de graba nejustificată a Regelui Mihai I, de antipatii şi orgolii, iar consecinţele au fost teribile, România urcând calvarul capitulării fără condiţii.
Decizia luată la 23 august 1944 reprezintă, după opinia mea, cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscute.

Nu este o apreciere prea aspră?
Nu. Conjuraţia politicienilor de la Bucureşti, defetismul unor înalţi comandanţi militari de pe front, trădarea, incapacitatea de comandă şi iniţiativă în luptă a unor conducători militari, frica de răspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german şi nu în ultimul rând inamicul aveau să contribuie la pierderea Bătăliei Moldovei (19-23 august 1944) şi, implicit, a “Bătăliei pentru Armistiţiu".
În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea “regimurilor de democraţie populară".
Regele Mihai I a jucat un rol important în evoluţia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul său popor şi nu numai. Tactica opoziţiei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii unanim acceptate în condiţiile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri.
„Discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate şi propaganda de război a Naţiunilor Unite au bulversat opinia publică românească şi factorii de decizie în stat, împiedicând, astfel, obţinerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum şi alegerea unei soluţii de salvare naţională demne şi corecte.

Dar orgoliul lui Antonescu nu a contribuit şi el la acest deznodământ nefast?
Ambiţiile Mareşalului Ion Antonescu de a realiza un „23 August”, în manieră proprie, derivau dintr-o anumită concepţie privind onoarea şi demnitatea unui militar, a unui conducător de stat şi a unui popor, precum şi a unei înţelegeri privind geopolitica locurilor. Curgerea timpului a demonstrat că modul în care rămâi în conştiinţa colectivă a umanităţii, pozitiv sau negativ, îţi influenţează relaţiile şi prieteniile viitoare.

Casa Regală voia să se salveze, graţierea lui Antonescu era iluzorie

După ce l-a arestat pe Antonescu, era Regele obligat să-l predea ruşilor?
Predarea Mareşalului Ion Antonescu şi a echipei sale sovieticilor, prin intermediul comuniştilor români, a fost determinată de faptul că reprezentanţii PCR începeau să domine raporturile de "amiciţie" cu Casa Regală, şi nu numai, stabilite cu ocazia realizării lui “23 August".
O fermitate mai mare în aceste raporturi, în acele clipe istorice, precum şi mai multă hotărâre în deciziile monarhului, ar fi generat alte atitudini. Ostilitatea "camarilei regale" faţă de Ion Antonescu avea să-şi spună cuvântul atunci. În perspectiva a ceea ce a urmat, este greu de acceptat faptul că sovieticii nu ar fi încercat să-l captureze cu orice preţ pe Mareşalul Ion Antonescu.

De ce nu a semnat Regele decretul de graţiere a lui Antonescu?
O posibilă graţiere a Mareşalului Ion Antonescu era iluzorie într-un context atât de delicat şi în care Casa Regală dorea să se salveze, totuşi, şi să-şi salveze perspectiva existenţială.

23 august a aruncat în Gulag peste 160.000 de militari români

Putea Regele Mihai să se opună într-o măsură mai mare sovieticilor?
Greva regală (1945) şi micile gesturi de opoziţie faţă de ocupantul sovietic şi aliatul său, comuniştii români, nu aveau cum să influenţeze sau să stopeze procesul de sovietizare al României. Istoria va reţine această “rezistenţă regală", precum şi, totodată, infamia de la “23 August" 1944.
În contextul în care nu fusese semnată nici o convenţie de armistiţiu între noul guvern român şi cel de la Moscova, respectiv Naţiunile Unite, trupele sovietice au trecut la dezarmarea şi luarea în prizonierat a unităţilor româneşti. Mulţi militari români - circa 150.000 de soldaţi, 6.000 de subofiţeri şi 6.000 de ofiţeri - au fost dezarmaţi de către sovietici şi internaţi în lagăre de prizonieri.
În perioada de după 23 august 1944, procesul de destrămare a autorităţii statului şi de anarhizare a maselor populare s-a dezvoltat în mod liber în condiţiile în care sovieticii şi-au impus condiţiile, pe fondul slăbiciunilor şi înţelegerilor cu Aliaţii Occidentali, iar partidele istorice, după cum remarcau ofiţerii SSI-ului, nu au dovedit spirit de adaptare la noua situaţie, dovedind, totuşi, o totală inactivitate şi lipsă de dinamism. Casa Regală a rămas un simbol al speranţei, al vremurilor trecute ce nu aveau să mai revină niciodată.

Ar fi putut Regele Mihai să negocieze actul abdicării, mai ales clauza abdicării în numele tuturor urmaşilor săi?
Abdicarea nu putea fi evitată şi nici măcar negociată. Posibilităţile Casei Regale de a mai însemna ceva pe eşichierul politic al României, la sfârşitul anului 1947, în contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule.

La 9 mai 2010, Regele s-a plasat de partea ocupantului sovietic

Putea Regele, după abdicare, să facă mai mult împotriva comuniştilor, de exemplu presiuni în cancelariile occidentale, sau să coaguleze organizaţiile politice din exil şi eventual chiar a prelua conducerea lor?
Maniera în care a fost tratat în Vest relevă faptul că importanţa sa politică nu a fost pe măsura speranţelor "camarilei regale" şi ale exilului românilor, în contextul specific Războiului Rece.
Din păcate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (însoţit de Radu Duda, în uniforma armatei române – n.r.) prin declaraţiile făcute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate România pentru faptul că a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra URSS, dar mai ales pentru faptul că a “făcut război împotriva lor".

După decembrie 1947 au existat relaţii între Casa Regală şi regimurile Dej şi Ceauşescu?
Pe măsură ce noi documente de arhivă vor fi publicate, vor putea fi elucidate raporturile dintre Casa Regală şi România lui Dej şi Ceauşescu, inclusiv problema celor 42 de tablouri de patrimoniu despre care unii zic că au fost însuşite de Regele Mihai I.
Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta", de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare" care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.
 

Constantin Corneanu este doctor în istorie şi preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice "Gheorghe I. Brătianu" (AESGS) din septembrie 2009.Între 2004 şi 2007 a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova între 2004 şi 2007. 
Teza sa de doctorat a tratat situaţia României în contextul geopolitic al celui de-al doilea război mondial. Aceeaşi temă constituie şi subiectul lucrării sale "Sub povara marilor decizii" (Editura Scripta 2007).
From: george popa 
Sursa: Hai Dacia!
preluare de pe sursa:
http://blogosfera.piatza.net/galeria-tradatorilor-de-neam-si-tara/

8 martie 2013

Misterele unui mare clarvăzător – WOLF MESSING


Wolf Messing a fost una dintre cele mai enigmatice personalităţi ale
secolului XX. El a prezis cu exactitate moartea lui Hitler, înfrângerea
Germaniei naziste şi victoria URSS-ului în cel 
de-al doilea război mondial. Previziunile sale uluitoare au creat în jurul lui o aur mistică, care înspăimânta şi totodată fascina. Prin puterea sa fenomenală de sugestie şi control al minţii, el a reuşit să scape de lagărele morţii hitleriste şi de gulagurile sovietice. Deşi capacităţile sale uimitoare au fost studiate de savanţi din întreaga lume, Wolf Messing a rămas o enigmă, un om-legendă, cunoscut astăzi ca cel mai renumit hipnotizator şi cel mai bun telepat din istoria omenirii. Toate documentele care i-au aparţinut se află astăzi în arhiva FSB şi poate că într-o bună zi vor fi desecretizate.
Povestea începe în septembrie 1899, în Polonia, în oraşul Góra Kalwaria,
care la vremea aceea făcea parte din Imperiul Rus. În familia
negustorului evreu Messing se născu un băieţel ce de la prima vedere le
păru tuturor foarte ciudat: cu ochii mari, de culoarea tăciunelui, cu
părul negru, neobişnuit de des pentru un nou-născut. Tocmai de aceea
primi numele de Wolf, cuvânt care în limba germană înseamnă “lup”. La
vârsta de patru ani, băieţelul a început să sufere de som­nambu­lism, o
tulburare neurologică care atunci se considera ca fiind provocată de
fazele lunii. Fusese adesea surprins de familie stând în somn la
fereastră şi privind luna. Într-o bună zi, le povesti părinţilor că
astrul ceresc este locuit de nişte fiinţe stranii care îi vorbesc.
“Mi-au spus că eu nu sunt ca toţi ceilalţi. Că în mine este ascunsă o
putere incredibilă şi că ei toţi, locuitorii cerului, mă vor ajuta să o
scot la iveală”. Auzind grozăviile pe care le îndrugă băiatul, tatăl lui
Wolf s-a gândit că cea mai bună soluţie este să îl dea la şcoala
religioasă.
Misterele unui mare clarvăzător - WOLF MESSING
Wolf Messing în anii tinereţii
De boala noctambulismului, Wolf a fost vindecat printr-un leac simplu, băbesc. Părinţii i-au aşezat lângă pat un lighean cu apă, astfel încât, atunci când se ridica, trebuia să păşească în apa rece care-l trezea pe dată. Încă din primii ani de şcoală, Wolf dovedi că are o memorie excepţională, învăţând cu rapiditate texte complexe din Talmud. Întreaga familie îl vedea deja ca pe un viitor rabin. Însă învăţătura religioasă nu era deloc pe placul copilului şi, într-o bună zi, se hotărî să fugă de la seminar.
Având în buzunar doar câteva monede, Wolf se îndreptă către staţia de cale ferată şi se urcă în primul tren care-i ieşi în cale. Nu voia decât să doarmă puţin după drumul lung şi obositor pe care-l parcursese până
la gară. Se ascunse sub o banchetă şi adormi pe dată. Acesta a fost
momentul decisiv care i-a marcat întreaga existenţă. Aici, în vagonul
trenului ce se îndrepta către Berlin, i-a fost dat lui Wolf să descopere
pentru pri­ma dată puterea sa incredibilă de sugestie, capacitatea de a
in­duce anumite gânduri oame­nilor. Con­trolorul de bilete îl văzu
ghemuit sub banchetă şi îi ceru biletul. Speriat, băiatul se uită în
jurul său şi, zărind o hârtie aruncată pe jos, i-o întinse controlorului
spunând în gând: “Acesta e biletul meu!”. Conductorul luă hârtiuţa, o
suci între palme, o compostă şi i-o înapoie ca pe un adevărat bilet: “Ce
cauţi sub banchetă dacă ai tichet? Sunt locuri destule. În două ore vom
fi la Berlin!”.






Aşa ajunse Wolf în capitala Germaniei, singur şi fără nici un ajutor de nicăieri. Urmară zile grele, de foame cum­plită.  Singura modalitate de a scoate câţiva bănuţi era să văcsuiască pantofii
trecătorilor, însă câştigul era atât de mic, încât Wolf era mereu lihnit
de foame. Până în­tr-o zi, când trupul său firav cedă şi puştiul se
prăbuşi pe caldarâm. Găsit de poliţai şi considerat mort, este dus la
morgă. După trei zile, din întâmplare, un student descoperă că băiatului
încă îi bate inima. Readus în simţiri, începu să strige: “De ce să mă
duceţi la poliţie sau la casa de copii?”. Profesorul Abel, un renumit
neurolog care fusese chemat de urgenţă pentru a vedea ciudatul caz, îl
privi năucit şi îl întrebă: “De ce ai spus asta?”. “Pentru că asta aţi
gândit chiar acum câteva minute”, replică băiatul. După câteva zile,
profesorul Abel constată cu şi mai multă uluire că Wolf, în ciuda
fap­tului că suferise de o anemie foarte pu­ter­nică, era capabil să-şi
regenereze singur organis­mul, prin proprie voinţă. Neu­rologul ger­man a
realizat rapid că băiatul deţine capa­cităţi extrasenzoriale
fantastice. Şi astfel, Wolf a ajuns să fie cunoscut în spital sub numele
de “copilul minune”


Tânărul Wolf, în vârstă de 16 ani, s-a angajat la circul de stat din
Berlin, unde avea pro­priul său număr de iluzionism. În prima parte a
reprezentaţiei, Wolf uluia spectatorii mergând desculţ pe săbii şi
înfigându-şi ace în trup, fără ca măcar o picătură de sânge să-i curgă.
Iar în a doua parte, realiza de­monstraţii de hipnoză şi telepatie:
citea gân­durile celor aflaţi în sală, “şterpelea” din buzunarele
spectatorilor diverse obiec­te, fără să părăsească scena, sau transmitea
la nivel mental di­ver­se comenzi subiecţilor. “Nu este vorba despre
citirea gândurilor ci, mai corect spus, citirea muşchilor. Când un om se
gândeşte intens la ceva anume, celulele ner­voase din creier transmit
impulsuri către toţi muşchii din organism. Această acţiune nu este
vizibilă ochiului neiniţiat, eu însă o captez imediat şi o preiau sub
con­trol. Şi astfel, transmit cu uşurinţă subiectului co­menzi la nivel
subconştient, fără să avem un contact direct”, explica câţiva ani mai
târziu Wolf Messing. 
Curând, faima lui s-a răspândit în întreaga Europă, şi însuşi Albert
Einstein îşi exprimă dorinţa arzătoare de a-l cunoaşte pe tânărul
medium. Aflând că este în turneu în Austria, celebrul fizician îl invită
pe Messing în vizită. În casa acestuia, Wolf îl întâlneşte şi pe
Sigmund Freud, marele neuropsihiatru care, de îndată, îi propune să
realizeze împreună un experiment. Prin telepatie, Freud îi sugerează
tânărului Wolf să se ducă în cealaltă cameră, să aducă de pe birou o
vioară, să i-o înmâneze fizicianului şi, la nivel mental, să-i transmită
acestuia rugămintea de a le inter­preta o bucată muzicală. Wolf a
trecut cu succes testul psihiatrului care, încântat peste măsură, îi
propune un al doilea experiment. De data aceasta, Messing trebuia să ia
de pe masa de toaletă o pensetă şi să-i smulgă fizi­cianului trei fire
de păr din faimoasa mustaţă luxu­riantă. Uşor stânjenit, Wolf a luat cu
două degete pen­se­ta, s-a îndreptat către savant şi, scuzându-se, i-a
ex­plicat ce este obligat să facă. Einstein a zâmbit şi a acceptat
jocul.
Astfel s-a ales tânărul Messing cu doi prieteni ce­lebri în
întreaga lume. Se pare că tânărul telepat a locuit timp de câteva luni
în casa lui Freud, unde părintele psihanalizei l-a ajutat să îşi
lărgească şi mai mult orizonturile, instruindu-l în domeniul hipnozei şi
auto-hipnozei.



În 1937, în timpul unei reprezentaţii din Varşovia, Messing a îndrăznit
să rostească o predicţie care avea să îi schimbe traiectoria vieţii şi a
strălucitei sale carie­re. În faţa a mii de oameni, a prezis data
exactă a morţii lui Adolf Hitler, pe atunci cancelar al Germa­niei, care
deja pregătea politica de declanşare a celui de-al doilea război
mondial. A doua zi, toate marile coti­diene poloneze titrau cu litere
mari pe prima pagină “Un prooroc evreu prevesteşte data de 30 aprilie
1945 ca fiind ziua morţii lui Hitler!”. Fireşte că aceas­tă ştire a
ajuns de îndată la urechile conducă­torului nazist şi Führer-ul a oferit
o recompensă de 200 de mii de mărci, o sumă fabuloasă, celui care îi va
aduce “ca­pul” profetului.
Când trupele germane au invadat Polonia, împo­tri­va lui Wolf Messing
s-a declanşat o adevărată vână­toare. Conştientizând pericolul, vestitul
medium s-a ascuns luni în şir în beciul casei unui negustor din
Varşovia, până într-o zi, când inevitabilul s-a produs. Messing a fost
descoperit, arestat şi bătut cu cruzime, până şi-a pierdut cunoştinţa.
Revenindu-şi în simţiri abia în celula întunecoasă din subsolul
Ministerului de Interne din Varşovia, Messing şi-a adunat toate forţele
şi, prin puterea minţii, a transmis gardienilor aflaţi dincolo de
zidurile reci ale carcerei în care fusese aruncat, ca toţi să se adune
acolo. Întâi au sosit gardienii şi, după câteva minute, în fugă, a venit
chiar ofiţerul de serviciu. Lui Messing nu i-a mai rămas nimic de făcut
decât să treacă pe lângă ei fără pro­ble­me, să zăvorască uşa grea de
fier şi să părăsească clă­direa.








Cei care reuşeau să scape fugeau peste graniţă, cu pre­cădere în Uniunea
Sovietică, în speranţa unei vieţi mai tihnite. Astfel, deşi ideea nu îl
încânta, Messing decide că noua sa destinaţie trebuie să fie imensa
ţară de la răsărit. Deşi nu vorbea limba rusă şi nu cunoştea pe nimeni,
Wolf Messing este primit în trupa unor artişti care ofereau
re­pre­zentaţii în regiunea Brest, din sud-vestul Belaru­siei. Şi iată
că, încă o dată, darul său unic, neobişnuit, avea să îi salveze viaţa.
În timpul unui spectacol oferit în Minsk, pe sce­nă, lângă Messing,
şi-au făcut apa­riţia câţiva agenţi NKVD (poliţia secretă sovietică)
care, cerându-şi scuze publi­cu­lui, l-au “săl­tat” pe telepat. A fost
dus direct în faţa te­ri­bilului Sta­lin, care deja auzise despre
puterile feno­menale ale clar­vă­zătorului. Pentru a-i verifica
capa­cităţile, Stalin i-a ordonat să pătrundă în trezoreria de stat şi
să obţină o sumă uriaşă, o sută de mii de ruble, fără niciun document la
mână, ajutându-se doar de puterea minţii. Chiar sub ochii agenţilor
secreţi, Messing a intrat în clădirea Băncii Centrale, s-a îndrep­tat
către casierie şi, întinzându-i funcţio­narului o simplă pagină goală
dintr-un caiet dictando, şi-a deschis servieta în aşteptarea
bancnotelor. Casierul a cerce­tat simpla bu­cată de hârtie, apoi a
deschis seiful şi a nu­mă­rat o sută de mii de ruble. Pentru telepat,
experimentul s-a dovedit a fi floare la ure­che.
Deşi în Rusia, în
acea perioadă, hip­no­za, telepatia sau alte asemenea “trucuri
ilu­zioniste” erau considerate şarla­tanii şi, ca atare, complet
interzise, Stalin i-a permis lui Wolf Messing să ofere reprezentaţii pe
întreg teritoriul Uniunii Sovietice.
În 1943, în timpul unui
spectacol sus­ţinut în No­vosibirsk, Messing a fost întrebat când se va
sfârşi războiul. Fără să stea pe gânduri, clarvă­ză­torul a răspuns cu
voce gravă: “Văd tancuri cu însem­nele Armatei Roşii defilând pe
străzile Ber­linului. 8 mai 1945″.


Misterele unui mare clarvăzător - WOLF MESSING
Psiholoaga Olga Migunova
Testamentul lui Messing
Singura persoană pe care Messing a acceptat-o în preajma sa şi căreia i-a
dezvăluit o parte din tehnicile experimentelor sale psihologice este
Olga Migunova, astăzi preşedinta Academiei de Hipnoză de la Mos­cova,
psihoterapeut şi doctor în ştiinţe neuropsi­ho­lo­gice. Cu celebrul
telepat, Olga Migunova s-a întâlnit în 1966, în oraşul Gelendjik din
regiunea Krasnodar. “Aveam 17 ani, venisem împreună cu mama să asis­tăm
la una dintre conferinţele profesorului Messing. Îmi amintesc perfect
acea zi, de parcă ar fi fost ieri. Sala era arhiplină. Pe scenă, în
aplauzele a sute de oameni, a apărut Wolf Messing. S-a oprit pentru
câ­teva clipe şi s-a uitat în sală, căutând parcă pe cineva. S-a
îndreptat direct către rândul unde stăteam şi s-a oprit în dreptul
mamei. S-a aplecat şi i-a spus: «Vă rog să o scoateţi pe fiica
dumneavoastră din sală. Ol­ga îmi perturbă experimentele. Aşteptaţi-mă
după re­prezentaţie». Ardeam de nerăbdare să îl urmăresc pe acel
personaj fascinant, dar m-am supus voinţei lui şi am ieşit din sală
plângând. Biata mama nu ştia cum să mă împace. Dar nu am ple­cat acasă
şi, după două ore, profesorul Messing a venit la noi şi i-a spus mamei:
«Olga trebuie să meargă cu mine la Moscova. Locul ei este ală­turi de
mine, pe scenă. Fiica dumneavoastră deţine capa­ci­tăţi fenomenale»”.
Astfel
a ajuns Olga asis­ten­ta şi eleva lui Wolf Mes­sing. Şi, într-o bună
zi, ma­estrul i-a destăinuit un secret: starea letargică în care că­zuse
în copilărie fusese pri­ma sa călătorie în lumea de dincolo. Se pare că
Wolf Messing trecuse de zeci de ori pragul lumii celor fără viaţă, în
încercarea de a desluşi taina morţii. “Păstrez cu sfinţenie până astăzi
aceas­tă hârtie pe care pro­fe­sorul mi-a înmânat-o într-o zi”,
povesteşte Olga Migu­no­va. “Am în­văţat pe de rost toate liniile şi
formele ciu­date care au fost desenate de mâna maestrului. Când mi-a dat
hârtia avea o strălucire caldă în ochi. Am ştiut că este un mesaj
important, dar nu am reuşit nici până astăzi să îl descifrez. Cred că
este un mesaj codat des­pre faptul că omul poate exista în am­bele
dimen­siuni: a vieţii şi a morţii”. În ultimii ani ai vieţii, Wolf Messing s-a închis tot mai mult în el. Reprezentaţiile erau tot mai spo­radice şi mai scurte.
Misterele unui mare clarvăzător - WOLF MESSING
Mormântul lui Messing şi al soţiei sale Aida
 Decesul
soţiei sale, Aida, alături de care tră­ise zeci de ani, l-a dărâmat
com­plet. Îl chi­nuia cumplit ideea că el, Wolf Messing, cel care
ajutase mii de oameni, deşi prevăzuse cu exac­ti­tate ziua şi ora morţii
iubitei sale soţii, cu toate abilităţile sale feno­menale, nu fusese
capabil să o sal­veze. “Omul nu ar trebui să îşi afle ni­cio­dată
viitorul. O asemenea cu­noaştere i-ar putea fi fatală”, spusese cândva
celebrul tele­pat.
Wolf Messing a murit în ziua de 8 noiembrie 1974.
Cu două zile mai devreme, bolnav fiind şi urmând să fie operat, înainte
de a pleca la spital, s-a oprit în dreptul portretului său de pe birou
şi a spus: “Ei, gata Wolf, povestea s-a sfârşit! De acum nu te mai
în­torci!”.
Un om sufletist, un copil, un tânăr, apoi un bărbat, care se numea pe el însuşi obişnuit, dar talentat. El a suferit mai mult ca un om obişnuit, doar pentru că trăia evenimentele de două ori, şi doar pentru că ştia
tot ce gândeau ceilalti despre el. A trăit sub propriul său îndemn, încă
de mic:
”Când am inteles ce pot să fac, mi-am promis în fata lui Dumnezeu ca voi încerca să nu fac rău nici măcar unui om.” 
Un îndemn extraordinar pentru un om cu astfel de puteri. A fost o personalitate marcantă în istoria omenirii şi pentru contribuţia sa pozitivă merită să-i oferim cel putin imaginar, recunoştintă şi câteva flori…

preluare de pe sursa
http://blogosfera.piatza.net/misterele-unui-mare-clarvazator-wolf-messing/