Reincarnarea ofera speranta multor oameni.
Daca nu facem ce trebuie in aceasta viata, mai avem o sansa intr-o viata ulterioara.
Totusi, chiar si cei care cred in reincarnare admit faptul ca marea majoritate a oamenilor nu isi aminteste de viata anterioara.
Atunci cum putem invata din greselile trecute daca nu ni le putem aminti?
Se pare ca facem aceleasi greseli din nou si din nou.
Ţinand seama de rata greselilor morale din istoria omenirii, avem oare vreun motiv sa speram ca, intr-o viata viitoare, vom face lucrurile asa cum trebuie?
De asemenea, reincarnarea pretinde ca asigura dreptatea.
Conform legii karma (o lege impersonala si inflexibila a universului), in fiecare viata primim ceea ce meritam.
Faptele nostre bune atrag dupa ele rezultate bune, iar faptele noastre rele atrag dupa ele rezultate rele de la o viata la alta.
Conform legii karma, nicio suferinta nu este nedreapta, pentru ca niciun om nu este nevinovat.
Orice suferinta este bine meritata pe baza unei karme rele.
Copilasul nascut fara picioare merita acest lucru, la fel si femeia care a fost violata.
Fiecare ne purtam karma de la o viata la alta.
Nu exista har, iertare sau mila.
Nu numai ca acest lucru nu este o veste buna pentru cei impovarati cu o constiinta incarcata, dar karma intra in conflict si cu simtul nostru moral, care ne spune ca anumite suferinte nu sunt meritate, ca trebuie sa ne fie mila de cei suferinzi si ca trebuie sa facem ceva pentru a alina durerea.
Limitarile reincarnarii
Poate reincarnarea sa ofere in mod realist speranta si un simt al dreptatii unei lumi in necaz?
Ce mangaiere ofera ea pentru problema sacaitoare a mortii?
Legea karmei este necrutatoare.
Cu toate acestea, mesajul lui Iisus Cristos este diferit.
Iisus nu a negat faptul ca exista suferinte nedrepte.
El ofera iertare celor care produc aceasta suferinta si alinare celor care o experimenteaza.
Iisus a spus ca nimeni nu poate respecta legea morala.
Inima omului este lipsita de puritate, inclinata spre atitudini si fapte gresite, care reprezinta ofense la adresa unui Dumnezeu iubitor si intru totul bun.
Ca Salvator al nostru, Iisus a spus ca ne ofera iertare, platind El Însusi pentru pacatele noastre impotriva lui Dumnezeu.
Despre reincarnare
Informatii referitoare la reincarnare au existat (si mai exista) în Biblie si in unele texte apocrife.
Biserica primelor secole a acceptat teza reincarnarii, sustinuta si de Iisus.
In anul 553 însa, la cel de al cincelea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol, teza reincarnarii a fost anatemizata, fiind considerata drept o eroare dogmatica.
Imparatul Justinian (leit-motivul sãu: “Afurisit fie cel care, de aici încolo, va mai crede in preexistenta sufletului !”) a impus clerului propriul sau crez, a pus sub arest pe Papa Vigilius (spre a nu conturba Conciliul !) si a obligat episcopii sa accepte noua dogma.
Justinian a considerat ca teza reincarnarii acorda omenirii o prea lunga perioada de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a constiintei.
Dupa anul 553, credinciosilor li s-a spus de catre biserica ca au la dispozitie o singura viata pentru a reveni din nou la stadiul dinaintea comiterii pacatului originar.
Noua teza a lui Justinian, propagata masiv în rândul enoriasilor de pretutindeni in cursul secolelor urmatoare, continuata pâna azi, a dus la erori si mai mari de comportament ale oamenilor, majoritatea încercând sa traiasca din plin asa-zisa unica viata.
Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele si cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate.
Cu toata cenzura impusa textelor originare, s-au mai pastrat pe alocuri unele referiri ale lui Iisus la reincarnare (Evanghelia lui Ioan [3,1-8], deasemeni afirmatiile lui Iisus despre reincarnarea profetului Ilie in trupul lui Ioan Botezatorul din Evanghelia lui Matei [11,14 si 17,10-13], sau cele spuse de Iisus fariseilor, in legatura cu faptul ca el ar mai fi trait odata pe pamânt, inca inaintea patriarhului Avraam [Evanghelia lui Ioan, 8,56-58]).
Alte pasaje biblice care aduc indicii asupra reincarnarii: “Ieremia” (1,5), “Cartea Intelepciunii” (2,5 si 8,20), “Cartea lui Kohelet” (12,6), “Evanghelia lui Matei” (26,52), “Evanghelia lui Ioan” (9,1-3), “Epistola lui Pavel catre Filipeni” (2,6-7), “Epistola soborniceasca a lui Iacov” (3,6).
Deasemenea, in documentele necanonice (apocrife): “Evanghelia dupa Pistis Sophia”, “Evanghelia lui Toma” s.a.
REINCARNAREA IN DIVERSE CURENTE DE GANDIRE
GANDIREA GREACA
La baza acesteia se afla unele comunitati practicante ale religiei inspirate de Orfeu (orfismul), aparute in Grecia incepând cu secolul 6 î.C.
Este vorba despre un sistem de credinta care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reincarnari.
Dupa ciclul nasterilor si roata destinului, existenta trupeasca e considerata ca o pedeapsa.
Exilat in corp, sufletul trebuie sa scape de tristul destin al reincarnarilor si nu poate sa o faca decât prin asceza (adica prin abstinenta de la consumul de carne).
Numerosi filozofi au fost marcati de aceste credinte, dar indiferent de forma pe care o ia doctrina lor, scopul ramâne acela de eliberare a sufletului. Incarnarea sufletului apare ca o pedeapsa pe care sufletul si-a atras-o prin propriile sale greseli; prin urmare reincarnarea functioneaza in acelasi timp ca o fatalitate de care trebuie sa te eliberezi si ca o sansa de eliberare. In orice caz, pentru ca aceasta eliberare sa intervina, e necesara o initiere religioasa sau o constientizare filozofica.
HINDUISMUL
Ideea de reincarnare se exprima cel mai pregnant in hinduism, cu toate ca si aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretari.
Cele mai vechi texte (Rigveda) nu pomenesc nimic despre aceasta idee.
Abia in Upanisad, vechea teorie a platii a fuzionat cu ideea de reincarnare.
Ca urmare, se pot observa unele influente reciproce intre religia originara, revolutia adusa de Upanisad, Baghadavad Gita si evlavia populara.
In Upanisad, identificarea salutara a Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât daca Sinele o rupe cu ciclul infernal al existentei (samsara), adica cu sirul de reincarnari succesive.
Salvarea inseamna oprirea revenirilor pe pamânt si nicidecum inmultirea numarului de reincarnari, cum pretind adeptii occidentali ai unui hinduism deformat.
Nu e vorba aici de o noua nastere; omul se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in reincarnare, el nu-si schimba decât trupul, pâna ce ajunge la adevarata libertate, in Nirvana.
Principiul care dirijeaza calatoria dintr-un corp in altul este dorinta sau legea karmei.
Scopul spiritualitatii hinduse este acela de eliberare de aceasta legatura karmica, pentru a se putea uni cu brahman.
Prin Bakhti (curent de devotiune) se insista asupra harului divin ca unic mod de salvare.
Omul nu este agentul propriei eliberari din ciclul reincarnarilor.
Hinduismul culmineaza printr-o mistica a eliberarii, dar nu si prin explicarea raului si mortii prin reincarnare.
Este aici o mare diferenta fata de ezoterismul occidental care se considera ca derivând din hinduism.
Pentru Albert Schweitzer, aceasta mistica este legata de o negare a lumii, de o conceptie pesimista a existentei, foarte apropiata de cea greaca privind trupul inchisoare; aceasta idee este contemporana cu predominanta ideii de reincarnare, ea este de asemenea legata de o viziune pesimista a materiei si istoriei.
Ideea de reincarnare este centrata total asupra omului si faptelor sale.
BUDDHISMUL
Buddhismul, ca si hinduismul, crede in existenta unei relatii strânse intre reincarnare si legea karmei.
Sunt totusi numeroase diferente fata de hinduism:
Privind conceptia eliberarii omul se poate elibera singur de lume si de suferinta.
Terapia se bazeaza pe critica iluziilor legate de dorinta si pe renuntare; ea propune un demers mai putin mistic, cat psihologic.
Accentul nu este pus pe fuziunea cu brahman, ci pe detasarea care conduce la Nirvana, inteles ca o privatiune de orice dorinta, ca un calm desavârsit.
Non-permanenta sufletului; continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie si aparenta.
Nu se are in vedere nemurirea sufletului. Sufletul este un flux, o curgere, o transformare neîncetata.
Doar curgerea vietii pare sa asigure continuitatea reincarnarilor.
Nirvana: in budismul clasic este definit intr-o maniera negativa.
El nu este de fapt nimic, nu este un loc, el exprima starea de eliberare, de non-dorinta.
Dar anumite secte il vad ca pe locul de beatitudine, de fericire deplina atinsa la sfârsitul procesului de eliberare de catre individul care a trecut printr-o serie de reincarnari.
ALTE CURENTE DE GANDIRE:
Gnosticismul: este o ipoteza iudeo-crestina alcatuita din mai multe curente crestine aparute in cursul celui de al doilea secol dupa Hristos.
Printre altele, aceasta ipoteza atribuie lui Hristos teoria dupa care Ioan Botezatorul ar fi fost Ilie reincarnat.
Cabala ebraica: exista din vremea celui de al doilea secol dupa Hristos, dar propasirea ei s-a facut intre sec. 13-16.
Este o teosofie in forma ebraica.
Cabalistii nu sunt toti de acord asupra ideii de reincarnare.
Sunt multe adaptari succesive, care dau impresia de a te gasi in fata unei compilari doctrinare, in care reincarnarea isi joaca rolul in functie de problemele care se ivesc in constiinta populara.
Filozofii moderni: Ideea de reincarnare a atras mult o serie de filozofi moderni.
Pentru Lessing (1729-1781), aceasta constituie o ipoteza, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al unei filozofii extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentata ca o filozofie a plictiselii).
Spiritismul:
Reincarnarea se regaseste in curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-1869).
Influenta sa a fost foarte mare in sec.19 si se mai pastreaza inca reminiscente importante in Brazilia si Filipine.
Rozicrucienii:
aceast curent afirma, printre altele, ca reincarnarea nu este un simplu fapt de credinta, ci ceva sigur, accesibil capacitatilor oculte ale initiatului si ca orice fiinta este parte integranta din Dumnezeu (tema care se regaseste azi in curentul New Age), ca doctrina despre reincarnare este o explicatie etica multumitoare a nedreptatilor din aceasta lume; ca reincarnarea si legea de la cauza la efect sunt in perfecta armonie cu astrologia; ca Hristos a dat ucenicilor sai invataturi despre reincarnare, dar ca le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta, de unde ar reiesi o ocultare, o ascundere a existentei reincarnarii timp de 2000 de ani.
Antropozofia:
Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei a trecut prin initierea Rozcrucienilor.
Se observa la el, ca in toate teoriile moderne ale reincarnarii, o deplasare de accente si chiar o rasturnare completa a sensului reincarnarii.
Pentru hindus, scopul era de a fi eliberat de fatalitatea reincarnarilor.
Pentru Rudolf Steiner, reincarnarea nu mai este o lege ingrozitoare a existentei, de care ar trebui sa se elibereze, ci devine un instrument pozitiv, indispensabil dezvoltarii spiritualitatii si a libertatii.
Nasterea intr-un corp este ceva minunat in sensul biblic al creatiei omului dupa chipul lui Dumnezeu.
Ceea ce alieneaza omul, nu este trupul sau, ci atitudinea in fata vietii.
Suferinta legata de karma destinului provine dintr-o nepotrivire a sufletului fata de posibilitatile pe care i le ofera viata actuala.
Sufletul trebuie sa fie eliberat de aceasta nepotrivire, dar nu de corp.
Aceasta conceptie este legata de evolutionismul si ideea de progres a lui Steiner.
Pentru Rudolf Steiner, Hristos constituie impulsul central si hotarîtor al istoriei mondiale.
Este moartea sfârşitul existenţei, intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ?
Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce se petrece cu sufletul după părăsirea planului fizic.
Reîncarnarea este o temă prezentă în mod constant în literatura, filosofia şi credinţa acestei lumi. Marii înţelepţi care şi-au revelat Sinele Divin Nemuritor
ATMAN afirmă că reîncarnarea este o realitate indubitabilă.
Ce spune ştiinţa? Cum se îmbină diferitele puncte de vedere? Este reîncarnarea o realitate sau o ipoteză?
Doctrina reîncarnării se bazează pe credinţa că orice fiinţă umană este înzestrată, în afară de corpul fizic, cu un ansamblu de structuri subtile invizibile vederii obişnuite, având, în plus, ca element esenţial, o scânteie divină, o picătură de Dumnezeu.
Esenţa noastră divină împreună cu o parte dintre corpurile subtile pot renaşte, după moartea corpului fizic, într-un alt corp.
Deşi această idee a fost dezvoltată îndeosebi în religiile orientale, ea poate fi totuşi recunoscută în toate religiile lumii, iar în zilele noastre provoacă un interes crescut îndeosebi în Occident.
Tot mai mulţi oameni găsesc doctrina reîncarnării cu mult mai atrăgătoare şi mai pertinentă decât opinia ortodoxă a creştinilor conform căreia, după moarte, sufletul merge fie în cer, fie în infern sau în purgatoriu.
Potrivit dogmei creştine, fiinţa umană nu are la dispoziţie decît o viaţă pentru a decide asupra destinului sufletului său, fapt ilogic şi de neînţeles în viziunea unei manifestări create de un Dumnezeu al iubirii şi al justiţiei.
Teoria reîncarnării afirmă că vieţile unui individ se succed eşalonat, la fel ca şi treptele unei scări: cu fiecare renaştere, sufletul său urcă sau coboară, în funcţie de conduita sa într-o existenţă anterioară.
Unul dintre punctele forte ale teoriei este faptul că ea explică existenţa suferinţei într-o viziune a justiţiei cosmice, care „dăruieşte” unora vieţi fericite, iar altora nefericite, în funcţie de KARMA sau suma acţiunilor şi gândurilor bune sau rele realizate în existenţele precedente.
Ideea reîncarnării este probabil la fel de veche ca şi credinţa în Dumnezeu, apărând încă în concepţiile populaţiilor primitive din întreaga lume, pentru a fi apoi acceptată de majoritatea religiilor.
Ea ocupă o poziţie extrem de importantă îndeosebi în hinduism.
Scrierile sacre hinduse, cunoscute sub numele de Upanishade, afirmă că sufletul intră după moarte în paradis sau în infern, acestea nefiind altceva decît lumi superioare sau inferioare ale planului paralel de existenţă, subtil, numit Planul Astral.
Dar acesta nu este decât un stadiu provizoriu, ce poate avea durate variabile, înainte de întoarcerea pe pământ.
Conexă cu această idee se află şi legea KARMEI, potrivit căreia sufletul reîncarnat se prezintă în noua viaţă cu un bilanţ al acţiunilor sale din viaţa anterioară.
BRIHAD ARANYAKA UPANISHAD afirmă: „După cum au fost acţiunile şi atitudinile sufletului într-o altă viaţă, astfel va fi el în actuala existenţă.
Cel care acţionează cu virtute va fi un virtuos.
Cel care face rău, va fi un om rău.
El va deveni un sfânt datorită acţiunilor sale sfinte, sau un ticălos datorită ticăloşeniei sale actuale”.
sursa: ipedia.ro
Sursa:
Cerceteaza 
