Se afișează postările cu eticheta cucerire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cucerire. Afișați toate postările

5 februarie 2014

Biblioteca Vaticanului confirma: dacii nu au fost romanizati niciodata, dacii erau de fapt stramosii romanilor condusi de Traian...



Ceea ce afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat AND-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul Daciei, că românii sunt urmaşii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot mai evident şi devine un curent istoriografic autentic.

Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai.
 
El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum! Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!!!
 
Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.
 
În general, istoricii români au mers pe pista falsă a cercetărilor făcute de Şcoala Ardeleană că dacii au fost exterminaţi de romani şi noi suntem latini puri. Sigur, în perioada interbelică, curentul acesta latinist, mai mult politic decât ştiinţific, a fost atenuat, sub influenţa lui BP Haşdeu, de istoricii Giurescu, Iorga sau PP Panaitescu, care au presărat şi elemente dacice de continuitate şi chiar o importantă influenţă slavă. A fost comod pentru istoricii români să susţină continuitatea latină şi originea romană a românilor din considerente politice, pentru a avea un loc important în Europa, iar românii ardeleni oprimaţi să aibă drepturi egale cu ungurii şi austriecii în Transilvania.
 
În anii 90, la facultatea de istorie a UBB am susţinut în scrieri şi seminarii elementul etnic major de origine dacică a românilor în dauna celui latin. Eu eram un adept al teoriilor lui Nicloae Densuşianu şi Vasile Pârvan şi chiar editasem celebra carte a lui Nicolae Miulescu, “Dacia – Ţara Zeilor”, ce susţinea originea dacă a românilor şi chiar că limba geto-dacilor era înrudită cu latina, astfel explicându-se de ce Traian vorbea, conform imaginilor de pe Columnă, cu dacii capturaţi fără translator. Pentru susţinerea acestor teze am fost ostracizat la UBB. Era moda atunci ca noi românii să fim latini, slavi, mongoli, cumani sau avari, numai români NU. Bineînţeles, colegii mei, adepţii teoriei cumane, slave şi maghiare la baza originii poporului român erau repede răsplătiţi de Marga şi profesorii de la UBB cu burse în străinătate şi invitaţii la conferinţe naţionale şi internaţionale, pentru a se susţine tot felul de teze soroşiste.
 
De dragul adevărului istoric, chiar dacă am fost izolat în universitate, nu am renunţat la ideea că românii sunt urmaşii dacilor, ca trunchi etnic major. Pur şi simplu m-am bazat pe logica istorică simplă. Romanii au cucerit numai circa 28% din teritoriul Daciei. Pe Traian nu l-a interesat decât un culoar de ocupaţie spre capitala Sarmisegetuza şi minele de sare şi aur de la Roşia Montana din Munţii Apuseni, ca să-şi umple tezaurul de la Roma. Dacia lui Burebista şi Decebal se întindea de la Tisa, Carpaţii Păduroşi în Slovacia, Bucovina de nord din Ucraina de azi, peste Nistru până la Bug. În concluzie, romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei controlau Banatul, o parte din Oltenia, Munţii Orăştiei şi Munţii Apuseni. Dacii liberi au rămas în Partium, Maramureş, Tisa, Bucovina de Nord, Moldova până la Nistru -Bug şi Muntenia. Deci cea mai mare parte a teritoriului Daciei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.
 
Istoricul Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie razboaiele purtate de Daci si Romani – spunand despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) ca a fost un trac veritabil si ca razboaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi origine). Iar Traian, spunea inainte de a porni la lupta: “ma intorc in tara strabunilor mei“
 
Ocupaţia romană a durat din 105 până în 275 e.n., adică 170 de ani şi numai pe un teritoriu restrâns. În consecinţă cum puteau fi romanizaţi şi să-şi însuşească limba latină dacii, dacă numai o treime din teritoriul lor era ocupat de către romani. Mai mult, ocupaţia romană a durat numai 170 de ani, cu mult mai puţin ca în Galia şi Britania, iar englezii nu vorbesc o limbă latină, iar galeza se mai vorbeşte popular până azi în unele regiuni ale Franţei rurale. Transilvania a fost ocupată de către austrieci de la 1700 la 1918, adică 218 ani şi românii ardeleni nu vorbesc germana nici acasă şi nici pe stradă, poate numai elevii de la un liceu de profil. Basarabenii au fost ocupaţi 200 de ani de ruşi dar vorbesc limba română în familie. Deci ideea romanizării Daciei ocupată teritorial numai o treime de Roma cade şi din punct de vedere al simplei logici istorice.
 
Tot mai evident ies la lumină cercetări ştiinţifice legate de ADN, că românii sunt urmaşii dacilor. Nu va trece mult timp când curentul istoriografic al originii geto-dace a limbii şi poprului român se va impune, bineînţeles cu recunoaşterea unor influenţe istorice latine sau slave.
 
sursa foto:www,descopera.ro
De Ionuţ Ţene – NapocaNews.ro
http://manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/bibliotecile-vaticanului-confirma-dacii.html

17 septembrie 2011

CNN promoveaza Noua Ordine Mondiala

CNN promoveaza Noua Ordine Mondiala 
Ca sa intelegem ce este CNN-ul si cu ce scop a fost creat trebuie sa il cunoastem pe cel care a format acest imperiu media.Magnatul media Ted Turner a fondat in 1980 reteaua de televziune prin cablu CNN.

In anii 1990 acesta a lansat seria de desene animate Captain Planet,sustinand ca acestea erau destinate pentru a constientiza copii in legatura cu problemele de mediu cu care se confrunta planeta.

In realitate Captain Planet a fost o modalitate de a indoctrina tinerii din intreaga lume cu idei pagane despre venerarea pamantului precum si Noua Ordine Mondiala.

In seria de desene animate Gaia, spiritul pamantului realizeaza ca activitatea umana ameninta ecosistemul si prin urmare trimite cinci inele magice,cate unul pentru fiecare continent cu scopul de a controla elementele naturii: foc, vant, apa, pamant plus inima.

Cultul zeitei Gaia se sarbatoreste de Ziua Pamantului pe 22 aprilie si este o incercare a Iluminatilor de a distrage atentia oamenilor de la Sarbatoarea Pastelui.

Ipoteza Gaia isi are originea in cartea lui James Lovelock,Gaia o noua perspectiva asupra vietii pe Pamant in care afirma ca planeta este un organism viu,constient care respira si se autoregleaza.

In mitologia greaca,Gaia este zeita mama a pamantului,este cea mai veche din zeitati.

Nascuta din abisul intunecat al Haosului, sa casatorit cu fiul sau Uranus, Tatal Cer si a produs primele creaturi Titanii si Ciclopii.Cultul zeitei Gaia este promovat de Programul Natiunilor Unite pentru Mediu, infiintat de Maurice Strong.

Una dintre organizatiile lui Strong, Consiliul Pamantului a produs Carta Pamantului, care promoveaza respectarea drepturilor Mamei-Pamant.

Scopul final al organizatiilor ecologiste finantate de elitele financiare si care lupta pentru “protectia mediului si conservarea speciilor” este de a convinge oamenii de pretutindeni sa fie de acord cu o guvernare mondiala.

Avangarda miscarii cuprinde personalitati precum:James Parks Morton, James Lovelock, Robert Muller, Al Gore, Timothy Wirth.

Ted Tuner a fost si organizatorul Millennium World Peace Summit of Religious and Spiritual Leaders care s-a desfasurat intre 28 si 31 august 2000 in New York
( http://www.millenniumpeacesummit.com/ ).

Finantarea Summit-ului Mondial pentru Pace a fost asigurata de United Nations Foundation, Better World Fund (ambele create de Ted Turner), Ford Foundation, Rockefeller Brothers Fund,Carnegie Endowment for International Peace si altele.

Summitul a adunat lideri religiosi din marile religii ale lumii: budism, crestinism, hinduism, Islam, Jainismul, iudaism, zoroastrism precum si alte religii indigene din aproape fiecare continent.

Se doreste crearea unei religii universale,care de fapt este scopul real al noii ordini mondiale.

http://www.timesonline.co.uk/tol/news/world/us_and_americas/article6350303.ece


La 25 mai 2009 Ted Turner a participat alaturi de Bill Gates, David Rockefeller Jr, Warren Buffett, George Soros, Michael Bloomberg si Oprah Winfrey la o intalnire secreta in care au discutat modalitati de a incetini cresterea populatiei lumii si accelerarea imbunatatirilor in sanatate.

Aceasta intalnire privata a avut loc in New York la domiciliul presedintelui Universitatii Rockefeller.

Ted Turner este un sustinator patimas al controlului populatiei,sugerand tuturor tarilor sa instaureze politica copilului unic,similiara cu cea a Chinei pentru a reduce cu timpul populatia globului.

Aceste elite financiare,care il prealavesc pe Lucifer nu au facut decat sa continue principiile filosofiei malthusiene in asa fel incat sa para mai actuale ca oricand.

Thomas Parson Malthus a fost profesor de economie politica,tatal sau fiind prieten cu David Hume si o cunostiinta a lui Jean-Jacques Rousseau.

Tatal lui Malthus a fost un discipol al lui Marie-Jean Condorcet,unul dintre instigatorii Revolutiei Franceze si care face parte din Ordinul Iluminatilor.

Malthus a publicat un pamflet intitulat Eseu asupra principiului populatiei in care sustinea faptul ca populatia creste in proportie geometrica in timp ce mijloacele de suzistenta cresc doar in proportie aritmetica.

Prin urmare el propunea incurajarea obiceilor proaste de igiena a saracilor,incurajarea asezarilor in pozitii mlastinoase si nesanatoase iar cel mai important lucru dezaprobarea remediilor pentru bolile devastatoare.

Acest mit al suprapopularii este foarte bine exploatat de elite in ultimul timp pentru a alimenta industria avortului si pentru crearea unei populatii imbatranite,mai putin numeroase si mai usor de condus.

Atata timp cat controlul populatiei va fi mentionat,procesul de imbatranire se va accelera in asa fel incat le va da elitelor posibilitatea sa vina cu un nou plan,acela de a stopa reproducerea naturala si a incepe procesul la scara mondiala de nastere a copiilor in laborator.

preluare de pe sursa: Cucerirea Natiunilor

10 septembrie 2011

Scopurile stabilite de Comitetul celor 300 pentru cucerirea şi subjugarea lumii

Pentru a ne forma o părere despre amploarea şi omniprezenţa conspiraţiilor care conduc destinele popoarelor lumii, să enumerăm scopurile stabilite de Comitetul celor 300 pentru cucerirea şi subjugarea lumii.

Acest grup de elită, care îşi mai spune şi “olimpienii” (ei cred cu adevărat că sunt egali ca putere şi statură cu zeii legendari ai Olimpului), plănuieşte să implementeze următoarele:


1. Un Guvern Mondial Unic / O Nouă Ordine Mondială, cu o biserică unificată şi un sistem monetar unitar, toate aflate sub controlul lor. Puţini oameni sunt conştienţi că Guvernul Mondial Unic a început să-şi înfiinţeze „biserica” în anii 1920-1930, dându-şi seama că nevoia de o credinţă religioasă, inerentă umanităţii, trebuia să aibă un debuşeu; prin urmare, au conceput un corp „bisericesc” care să canalizeze acea credinţă în direcţia pe care ei o doreau.


2. Distrugerea completă a oricărei identităţi şi mândrii naţionale.


3. Distrugerea religiei şi, mai cu seamă, a celei creştine, cu o singură excepţie: propria lor creaţie, menţionată mai sus.


4. Dominaţia asupra absolut tuturor persoanelor, prin mijloacele de control al minţii şi cu ajutorul a ceea ce Brezinzski numea „tehnotronică”, spre a crea roboţi umani şi un sistem dictatorial pe lângă care Teroarea Roşie a lui Felix Dzerzinski va părea un joc de copii.


5. Stoparea oricărei industrializări şi a producerii de energie electrică generată nuclear, în „societatea post-industrială cu creştere zero” cum o numesc ei. Vor face excepţie industriile computerelor şi serviciilor. Industriile rămase în Statele Unite vor fi exportate în ţări ca Mexicul – unde se găseşte din abundenţă mână de lucru de tip sclavagist. Indivizii neangajabili în urma distrugerii celorlalte industrii ar deveni dependenţi de opiu, heroină sau cocaină în procesul de eliminare pe care-l cunoaştem azi sub denumirea de Global 2000.


6. Legalizarea drogurilor şi a pornografiei.


7. Depopularea marilor oraşe, conform experimentului executat de regimul lui Pol-Pot în Cambodgia. E interesant de observat că planurile genocide ale lui Pol-Pot au fost concepute în Statele-Unite, de către una dintre fundaţiile de cercetare ale Clubului de la Roma. La fel de interesant este că în prezent Comitetul încearcă să-i readucă la putere în Cambodgia pe măcelarii lui Pol-Pot.


8. Suprimarea oricărei dezvoltări ştiinţifice, cu excepţia celor considerate oportune de către Comitet. O atenţie specială este acordată stopării utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice. Experimentele cu fuziunea nucleară sunt deosebit de înfierate, dispreţuite şi ridiculizate actualmente de Comitet şi de şacalii presei. Dezvoltarea flăcării de fuziune ar spulbera în cele patru vânturi concepţia de „limitare a resurselor naturale” inventată de Comitet. O flacără de fuziune folosită corect poate crea resurse naturale nelimitate, din cele mai banale substanţe. Întrebuinţările flăcării de fuziune sunt nenumărate şi ar aduce câştig omenirii într-o manieră pe care deocamdată publicul nu poate nici măcar s-o conceapă.


9. Prin intermediul războaielor controlate, în ţările avansate, şi prin foamete şi epidemii în statele Lumii a Treia, s-ar crea posibilitatea suprimării unui număr de trei miliarde de oameni – aşa-numiţii „mâncători inutili”. Comitetul celor 300 l-a angajat pe Cyrus Vance să scrie o lucrare pe această temă, căutând cea mai eficientă cale de producere a unui asemenea genocid. Textul a fost predat sub titlul „Raportul Global 2000”, fiind apoi acceptat şi aprobat pentru punerea în aplicare, de către Preşedintele Carter, pentru şi în folosul guvernului Statelor-Unite, ca şi de către Edwin Muskie, pe atunci Secretar de Stat. Conform termenilor Raportului Global 2000, populaţia Statelor Unite se va reduce până în anul 2050, cu o sută de milioane de oameni.


10. Demoralizarea lucrătorilor din clasa muncitoare, prin provocarea şomajului în masă. Pe măsură ce locurile de muncă se împuţinează, din cauza politicii post-industriale de creştere zero introdusă de Consiliul de la Roma, muncitorii demoralizaţi şi descurajaţi vor recurge la alcool şi droguri. Tineretul va fi încurajat, cu ajutorul muzicii rock şi al drogurilor, să se revolte împotriva stării de fapt, astfel subminând şi în cele din urmă distrugând unitatea familială. În această privinţă, Comitetul celor 300 a însărcinat Institutul Tavistock să pregătească un plan de punere în aplicare a acestei strategii. Tavistock, prin Centrul de Cercetări Stanford, a dus proiectul la îndeplinire, sub direcţia profesorului Willis Harmon. Ulterior, acest proiect a ajuns să fie cunoscut sub denumirea de „Conspiraţia Acvatică”.


11. Împiedicarea oamenilor de pretutindeni să-şi hotărască singuri destinele, cu ajutorul crizelor artificiale succesive, urmate de „administrarea” lor. Acest fenomen va deruta şi va demoraliza populaţia, în măsura în care, de pe urma confruntării cu prea multe posibilităţi ambigue, va rezulta o stare de apatie pe scară generalizată. În cazul Statelor Unite există deja o agenţie de administrare a crizelor. Se numeşte Federal Emergency Management Agency (FEMA) – Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor.


12. Introducerea de noi culte şi stimularea în continuare a celor existente, inclusiv gangsterii „muzicii” rock, ca scârboasa şi degenerata formaţie „Rolling Stones” a lui Mick Jagger (o bandă de gangsteri foarte dragă Nobilimii Negre europene) şi a tuturor grupurilor rock create de Tavistock, începând cu „The Beatles”.


13. Continuarea construirii cultului fundamentalismului creştin fondat de Darby, sluga Companiei Britanice din India de Est, în detrimentul creştinismului.


14. Insistenţa pentru răspândirea cultelor religioase, ca Frăţia Musulmană, Fundamentalismul Islamic, Sikh şi desfăşurarea de experimente din categoria crimelor lui Jim Jones şi a „ Fiului lui Sam”. Merită să remarcăm că răposatul Ayatollah Khomeini a fost o creaţie a Diviziei a VI de Informaţii Militare din Intelligence Service, cunoscută ca MI6.


15. Exportarea ideilor de „eliberare religioasă” în întreaga lume, pentru a submina toate religiile existente, dar în special religia creştină. Aceasta a început cu „Teologia Iezuită de Eliberare” care a dus la căderea familiei Somoza în Nicaragua, apoi cu „războiul civil”de douăzeci şi cinci de ani din El Salvador, apoi alte astfel de acţiuni în Costa Rica, Honduras, etc.
În aşa-zisa teologie a eliberării e implicată foarte activ Misiunea Mary Knoll, de orientare comunistă. Aşa se explică atenţia mediatică extensivă acordată uciderii a patru dintre aşa-numitele călugăriţe ale lui Mary Knoll în El Salvador, acum câţiva ani. Cele patru călugăriţe erau agente subversive comuniste, iar activităţile lor fuseseră dovedite cu documente de guvernul statului El Salvador. Mass-media audio-vizuale din Statele-Unite au refuzat să acorde spaţiu de tipar sau de emisie multitudinii de documente aflate în posesia guvernului salvadorian, documente ce dovedeau ce anume făceau călugăriţele Misiunii Mary Knoll în acea ţară. Mary Knoll acţionează în multe ţări şi joacă un rol hotărâtor în aducerea comunismului la putere în Rhodesia, Mozambic, Angola şi Africa de Sud.


16. Provocarea unui colaps complet al economiilor mondiale şi generarea haosului politic total.


17. Preluarea controlului asupra tuturor politicilor interne şi externe ale Statelor Unite.


18. Sprijinirea la maximum a instituţiilor supranaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca de Acorduri Internaţionale (BAI), Curtea Mondială şi, în măsura posibilului, reducerea eficienţei instituţiilor naţionale şi locale, prin eliminarea lor treptată sau prin aducerea lor sub umbrela Naţiunilor Unite.


19. Penetrarea şi subminarea tuturor guvernelor, acţionând, în continuare, din interiorul lor, pentru a distruge suveranitatea naţională şi integritatea naţiunilor pe care le reprezintă.


20. Organizarea unui aparat terorist de amplitudine mondială şi negocierea cu teroriştii ori de câte ori au loc acţiuni teroriste. Să ne reamintim că Bettino Craxi a fost cel care a convins guvernele italian şi american să negocieze cu răpitorii din Brigăzile Roşii ai primului ministru Aldo-Moro şi ai Generalului Dozier. Ca un apropo, Generalul Dozier a primit ordine să nu vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat. Dacă rupe tăcerea, şi din el se va face „un exemplu îngrozitor”, la fel cum a procedat Kissinger cu Aldo Moro, Ali Bhutto şi Generalul Zia ul Haq.


21. Preluarea sub control a învăţământului, cu intenţia şi scopul de a-l distruge complet şi definitiv.
În mod alarmant, o mare parte dintre aceste planuri globale ale conspiratorilor au fost deja realizate ori sunt pe cale să se îndeplinească. Cu fonduri nelimitate, cu câteva sute de grupuri de gândire şi mii de ingineri sociali, cu controlul asupra mass-media, băncilor şi majorităţii guvernelor devenit aproape o realitate, putem vedea că ne confruntăm cu o problemă de proporţii imense.


Bibiliografie

• What Really Happened in Iran (Ce s-a întâmplat de fapt în Iran) de John Coleman, 1985
• The New Conspiracy Reader de Al Hidell şi Joan d’Arc, Citadel Press, Hensigton Publishing Corporation, 1999
• Conspiraţii, asasinate şi atentate celebre, de Victor Duţă, editura Ştefan, 2005
• Mâna lungă a conspiraţiei, Wilhelm von Angelsdorf, editura Antet, 2005
• The 60 Greatest Conspiracies of All Time (Cele mai mari 60 de cosnpiraţii ale tuturor timpurilor), de Jonathan Vankin şi John Wahlen, 1996


preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

5 Metode pentru Tampirea Populatiei (MTP)


 
V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebui să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii?

Sunt convins că v-aţi întrebat.

Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue?

În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.

Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei pe scurt MTP-uri.

Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon” şi/sau “fraier”



MTP-1

În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa.

În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate.

Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil.

Toate aceste situaţii  au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui.

Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj  i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă ca un descreierat la el, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba si tot ii da un rezultat cu minus pentru buzunarul lui si asa peticit mai mult decat aveau si “rumanii” legati de glie.




MTP–2

În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani.

Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele.

După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe este garanţia pentru creditul tau imobiliar (deşi  în reclama TV, el  cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o  parvenită, fosta “balerina” dintr-o trupa de dansatoare topless, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan (un semianalfabet care abia zice două vorbe legate si coerente) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil.

Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură.

După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.




MTP–3

În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public.

După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri.

Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza, sau cat de tare a imbunatatit turismul de pe litoralul romanesc.

În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el.

Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!”

Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi.

Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.




MTP–4

În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi.

Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului.

După aceea combină această metodă cu MTP–2  şi MTP-3.

Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine. 

Apoi, acesta aparent liniştit  se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone).




MTP–5
În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei.

Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală.

Combină cu MTP–1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos.

Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam.

Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară. 

Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial.

Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”. 

Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate, dovada acest blog.

Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraier conştient“.

Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi.

Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama.

Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

Succesuri!
preluare de pe sursa: Blogul lui Leonard-Puterea de a lupta singur