INTERVIU PROFETIC al Parintelui Justin Parvu despre soarta lumii ortodoxe si a Romaniei si noua reeducare internationalista. “Simpozionul de martirologie” al lui Dan Puric – “o blasfemie la adresa suferintei”

 

“Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane… Dar se fac studii de martirologie tot în hoteluri, tot cu străini, al căror neam a torturat pe martirii noştri. Străinul îşi expune teoria lui bagatelizantă, românul nostru râde şi în felul acesta ne batem joc de suferinţa unui neam întreg. Dacă nu trăieşti martirologia este ca şi cum te-ai duce la apă şi te întorci cu găleata goală. Martirologia nu se face în laborator şi în eprubetă, ci prin trăire. Păi cum să se pogoare harul lui Dumnezeu cu mâinile în sân şi cu ţigara în gură? Pentru ei, acest martiriu este un parfum ortodox. Aceasta este o blasfemie la adresa suferinţei. În timp ce ei şi-au jertfit viaţa lor, au stat îngheţaţi în celular, înfometaţi, maltrataţi şi câte şi mai câte metode de tortură, din care Harul lui Dumnezeu pe mulţi i-a scos nevătămaţi.”

Părintele Justin Pârvu: Trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării

Părinte, spuneaţi că trăim într-un lagăr electronic, chiar dacă noi nu sesizăm şi încă avem impresia că suntem liberi, într-o societate democratică. Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist?

Dragii mei, nu este nicio diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia –, aceasta este o armă importantă a sionismului internaţional. Prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.

Dar cum poate reuşi fără voia noastră?

Păi, desigur că prin voia noastră; prin neascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu, am lăsat portiţe deschise pentru tatăl minciunii. Cine mai ţine azi seama pentru ce înălţime duhovnicească am fost creaţi şi de ce bogăţie ne facem lipsiţi prin neascultarea noastră? Cine mai ascultă de sfaturile Părinţilor Bisericii? Dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, nu ne aflăm pe o axă bună. Degeaba avem noi raţiuni drepte şi logice, dacă nu îşi au rostul duhovnicesc, sunt fără valoare; nu eşti acoperit de har. Discernământul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amestecă lucrurile şi prezintă unele informaţii reale, unele false, astfel încât să ne slăbească puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic.

Dacă ajungi să fii prizonierul unei reeducări a minţii, cum reuşeşti să mai evadezi?

Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane. În momentul în care a intrat în presa aceasta a şedinţelor şi a strângerilor de mâini, omul începe deja să aibă îndoieli şi să renunţe la crezul său de o viaţă şi astfel să îmbrăţişeze doctrina partidului. Nu deodată. Azi, mâine, poimâine, încet-încet, începe să îşi facă loc în suflet schimbarea concepţiilor pe care le aveai şi aşa toată ciocăneala asta a lor are până la urmă un rezultat pozitiv pentru ei, chiar dacă la început pare o tactică banală.

Ei conduc lumea din umbră, cu un nucleu de oameni, o elită a întunericului şi a răutăţii. Şi noi, dacă am crea o elită duhovnicească am mai putea realiza ceva şi să le stăm împotrivă.

Mai e posibil aşa ceva, când frâiele naţiunii noastre sunt în mâinile altora?

România la ora actuală nu mai este condusă de români, ci de străini, în special evrei şi unguri, care au găsit în ţara noastră o gazdă plăcută din toate punctele de vedere; din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al laşităţii românului. Îţi dă şi papucul din picioare, numai să îl laşi în pace acolo să trăiască liniştit în noroiul şi în greutatea lui. Şi în special aici în Moldova, mai aproape de Răsărit, este o invazie de evrei, ca astfel să poată avea ei un atu în privinţa succesului lor iudaic, să poată avea trecere din zona Occidentului spre Răsărit. Pentru că toate mişcările politice şi teritoriale nu sunt altceva decât un interes viu pentru viitorul lor, nu un viitor de 10-15 ani, ci un viitor cu o perspectivă şi de peste 50 de ani, viitor pe care să-l aibă la îndemână şi să îl pună la dispoziţia neamului lor, spre realizarea unui guvern unic mondial.

Citeam într-o carte câteva metode de manipulare evreieşti. Primul secret sionist este să deruteze cu zvonul opinia publică. Al doilea secret: a înmulţi aşa de tare defectele poporului, obişnuinţele, pasiunile, relaţiile vieţii în comun încât să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Iată rostul minciunii evreieşti.

Şi care credeţi că ar fi rolul ungurilor la noi în ţară de ocupă funcţii atât de importante în fiecare guvernare?

La noi în ţară au condus şi vor conduce minorităţile. Dar nu numai la noi în ţară, toate conducerile mari ale lumii sunt dirijate tot de minorităţi. Ruşii, de pildă, sunt conduşi în cea mai mare parte de evrei. Americanii, tot de evrei. Pentru că aceste două imperii mari pe care se bazează sunt forţa lor militară. Mafia masonică ţine Rusia şi America aşa, faţă în faţă – când prieteni, când duşmani, când binevoitori, când răuvoitori, când în cântece frăţeşti, când în cântece duşmăneşti. Dacă ai să găseşti nişte români puşi în guvern, aceia sunt la ministerele cele mai neînsemnate, la ape, în agricultură, pe la aviaţie. Ungurii niciodată nu ne-au putut avea în sufletul lor şi nici nu ne vor avea, pentru că e ura acestei rase mongole împotriva rasei latine. Dacă am avea nişte oameni de jertfă, poate am avea şi altă soartă, dar bineînţeles că aceşti oameni sunt repede lichidaţi sau intimidaţi. Şi cei care ar mai putea face ceva sunt de altfel oameni foarte obosiţi, fiind suprasolicitaţi. Asta face parte tot din planul lor, să obosească naţia în aşa fel încât să nu mai poată gândi limpede şi să doarmă în momentele cele mai importante. În parlament, de pildă, vorbeşte unul, ceilalţi sforăie. Şi apoi se întreabă oare când o fi trecut legea cutare? Şi ajung să banalizeze lucrurile de vârf.

Asistăm acum la o demascare a masonilor şi a societăţilor masonice şi ei înşişi încep să îşi facă lucrările cunoscute. Cum se explică aceasta?

Păi, la ce să mai stea ascunşi, dacă şi-au atins ţelul? Acum conduc lumea şi mai trebuie şi să ni le închinăm. Acum nu mai au niciun secret.

Spuneaţi mai devreme de şedinţele de partid care au rostul de a ne reeduca. Acelaşi lucru este valabil şi pentru întrunirile ecumeniste? Adică se poate întâmpla ca să participi iniţial la aceste întruniri cu intenţii bune, şi să ajungi să te trezeşti ecumenist?

Păi ei asta şi urmăresc, aici e şi înşelătoria. Îţi prezintă lucrurile cu înşelăciune, ca şi cum ei ar fi doritori de pace şi plini de iubire, dar în spate se ascunde dorinţa demonică, supusă sistemului politic, de a denatura adevărul, de a-ţi perverti credinţa. Nimic nu se începe fără reuşită. Dacă din planul sionist au făcut parte aceste întruniri ecumeniste, asta înseamnă că ele au şi un scop precis, pe care, de altfel, îl vor şi atinge. Ei întâi fac pacea şi după aceea războiul. Totul este foarte calculat cu câteva decenii înainte. La ora actuală este o lucrare mare de înşelăciune. Aşa cum pescarul, de pildă, la pescuit are o scânteie mică acolo, deasupra apei, care pluteşte; peştele o vede şi vine repede din adânc să prindă momeala, şi este prins. Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme. Noi cunoaştem cele şapte soboare ecumenice, aceste sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi a necazurilor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta? Evreii însă ştiu cum. Nu aţi văzut cum se bat evreii cu capul de Zidul Plângerii!? Păi ei ştiu să îşi cinstească înaintaşii mai degrabă decât ne cinstim noi sfinţii. Bat acolo ca berbecii în zidul acela, desigur un act primitiv, dar aşa primitiv cum este, acela stă la baza adevărului iudaic şi întreţine respectul şi evlavia. Noi îndată punem mâinile în buzunar şi trecem cu uşurinţă peste tradiţie, peste bogăţia istorică şi culturală a Bisericii şi a neamului, că nu ne pasă nouă – noi trăim acum alte vremuri, altă conjunctură, noi suntem oameni „deştepţi”, „evoluăm” altfel şi, de fapt, ne deformăm.

Toată această falsitate care a apărut în lumea noastră nu are alt scop decât să stânjenească şi să submineze toată tradiţia şi convingerile unui neam.

Şi noi, când facem o comemorare a martirilor noştri, să o facem în aşa fel încât să insufli un respect faţă de eroi, martiri, mărturisitori; nu trebuie compromisă jertfa şi lucrarea lor, amestecând-o cu tot felul de teorii mizere ale străinilor, atâta timp cât toată viaţa lor ei (evreii) au urât tot ce a fost valoros în ţara noastră. Dar se fac studii de martirologie tot în hoteluri, tot cu străini, al căror neam a torturat pe martirii noştri. Străinul îşi expune teoria lui bagatelizantă, românul nostru râde şi în felul acesta ne batem joc de suferinţa unui neam întreg. Dacă nu trăieşti martirologia este ca şi cum te-ai duce la apă şi te întorci cu găleata goală. Martirologia nu se face în laborator şi în eprubetă, ci prin trăire. Păi cum să se pogoare harul lui Dumnezeu cu mâinile în sân şi cu ţigara în gură? Pentru ei, acest martiriu este un parfum ortodox. Aceasta este o blasfemie la adresa suferinţei. În timp ce ei şi-au jertfit viaţa lor, au stat îngheţaţi în celular, înfometaţi, maltrataţi şi câte şi mai câte metode de tortură, din care Harul lui Dumnezeu pe mulţi i-a scos nevătămaţi.

La astfel de înşelare şi minciună cum trebuie să reacţionăm?

Trebuie să reacţionăm, măi, cât mai „latin”, pentru că latinul nu contemplă apa care se duce la vale, şi în urma lui e prăpădul. Latinul acţionează. Cu toţii avem mare vină, pentru că nu ne facem datoria la timp. Fiecare poate şi e dator să contribuie cu ceva ca să scoată din noroiul acesta al străinilor şi ereticilor adevărul la suprafaţă. Măcar un paraclis să ne silim să facem şi noi, o metanie bătută din neputinţa noastră. Noi nu trebuie să căutăm soluţii lumeşti, dar fiecare să mărturisească şi să lucreze după putere la locul în care este, şi Domnul va da soluţia; Domnul este cel care aduce roadele şi El le rânduieşte pe toate, noi numai să ne aflăm lucrând ţarina şi ogorul. Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a oamenilor.

Este nevoie de un număr mare de rugători, astfel încât să se simtă puterea rugăciunii şi să ardă planurile antihriştilor.

Dar în  acelaşi timp este un pericol şi de-a dreapta, de a cădea în zelotismul imatur care să ne conducă la schisme sau alte rătăciri, după cum ştim că a procedat  Părintele Nichita de la mănăstirea Brâncoveni, despre care se tot discută… De acest pericol cum să ne păzim?

Este o încercare de a da o lovitură unităţii Bisericii noastre. Pentru că toate aceste atitudini extreme, care nu au altă finalitate decât fărâmiţarea în alte şi alte schisme, sunt lucrarea tot a securităţii, care şi-a infiltrat oamenii spre a realiza această dezbinare. Iar bieţii creştini naivi, sau creduli, cad în plasa lor. Dar ca să faci un astfel de act, este nevoie şi de puţină mândrie, să te crezi tu puţin mai special, vrednic de harul şi mântuirea lui Dumnezeu. Toate aceste biserici schismatice şi rătăcite pot reveni la Trupul Bisericii din care s-au desprins, doar atunci când capii lor îşi vor înmuia cerbicele şi se vor smeri să recunoască adevărul. Dar cum să îşi piardă ei scaunele şi autoritatea? Doar aşa am mai putea nădăjdui la o revenire a lor. Părintele Nichita era un duhovnic deosebit, care aduna oameni în jurul lui şi îi învăţa o conduită bună, dar uneori se poate ca şi din cauza mândriei să aluneci. Mai greu este că după tine se duc valuri şi valuri de ucenici, şi te faci pricină şi începătură a căderii şi altor suflete. Încrederea în propriile forţe şi propriile cunoştinţe mereu a dat greş. Părintele Nichita este victimă a propriei sale înşelări. Ce înseamnă a minţi? A te ascunde în spatele unui adevăr. Şi atunci când stai cu spatele la adevăr, ce să mai vezi?

Cum să prindem puterea de a ne ruga atunci când suntem prigoniţi sau în cazul în care suntem victime ale unui control al minţii sau psihotronic?

Dacă noi am avea o stare de rugăciune cum se cuvine unui creştin, am avea puterea să întoarcem răul spre bine. Să facem din ţara asta un Canaan de rugăciune. Iar dacă vom avea smerenie, Dumnezeu ne va învrednici şi de darul rugăciunii care să ridice solzii de pe ochii minţii. Dar o smerenie îmbrăcată în haina demnităţii, o smerenie nesupusă potrivnicilor lui Hristos, aceasta ne va acoperi şi vom trece prin cuptorul cel de foc al ispitelor nevătămaţi.

preluare de pe sursa:


Sursa: Fata nevazuta a lumii….

Nigel Farage – interviu (Adevărul Europa)

Este – cred – primul interviu al unui eurosceptic marcant, Nigel Farage, pentru o publicaţie din România. Farage este britanic, preşedintele partidului UKIP (United Kingdom Independence Party) şi al grupului europarlamentar EFD (Europe of Freedom and Democracy), eurosceptic.

Vuvuzelele de Bruxelles ale “euroscepticului” Patriciu au pus o la articol o poză de-a lui Farage mai puţin relevantă.

Nigel Farage, eurodeputat britanic: „UE nu are mari şanse de supravieţuire“

Unul dintre cei mai vocali eurosceptici de la Bruxelles, Nigel Farage, declară pentru „Adevărul Europa“ că moneda unică e „un dezastru fără egal“ şi că libera circulaţie e „o prostie“. Nigel Farage spune că nu e surprins deloc de criza zonei euro şi consideră că valuta comunitară e „o închisoare monetară“.

„Adevărul Europa”: Ce părere aveţi despre criza din UE?

 Nigel Farage: Inevitabilă, previzibilă. Acum patru ani, ne-am aşezat în faţa Parlamentului European de la Strasbourg care era în sesiune plenară şi am împărţit monede euro de ciocolată, împreună cu o vedere pe care am scris mesajul: ”Vă rugăm să le mâncaţi cât nu se topesc”. Spunem acest lucru de mult timp – că se va sfârşi printr-un dezastru. Nu poţi forţa state cu politică diferită într-o uniune economică. Am fost foarte norocoşi în Marea Britanie că ne-am dat seama la timp că va fi un dezastru şi că nu ne-am alăturat. Acest lucru ne-a salvat de la închisoarea monetară care este moneda euro. Ce se întâmplă acum nu mă surprinde deloc.

Ce şanse are structura politică a UE? E în pericol?

Da, evident. Cea mai interesantă realizare a monedei euro e că acum toţi se urăsc între ei. Nu e fantastic? În Grecia, acum oamenii desenează svastica pe steaguri UE şi apoi le dau foc. Este vorba de o nouă ruptură în Europa, anume Nord contra Sud. Înainte era Vest contra Est. Statele din sudul Europei spun: “Daţi-ne banii voştri şi primiţi-ne imigranţii!” Iar statele din nord spun: “Nu, nu acceptăm aşa ceva”. Vedem deci schimbări politice dramatice, care au început în Finlanda, care se dezvoltă în Olanda şi care se întâmplă chiar în acest moment şi în Germania.

Cum arată viitorul UE în următorii cinci ani?

E greu să stabileşti un termen limită. Dar UE nu va supravieţui. UE are la fel de multe şanse ca Belgia să supravieţuiască. E o construcţie artificială, nimeni nu şi-a dorit vreodată  această uniune, nimeni n-a cerut-o. Nimeni nu a votat într-un referendum lucruri precum: “Vrem să renunţăm la democraţia noastră, la independenţa noastră, vom renunţa la tot ce avem şi vrem ca oameni precum Herman Van Rompuy (n.n. preşedintele Consiliului European) să ne dicteze ce să facem cu viaţa nostră”. Nimeni nu a spus vreodată aşa ceva. Chiar dacă vrem cooperare economică, comerţ şi mai puţină birocraţie în ceea ce priveşte graniţele europene, cine vrea un stat european?

Şi atunci ce şanse au Statele Unite ale Europei?  

Singurii care vorbesc despre o astfel de idee sunt cei plătiţi să  vorbească despre ea. Uitaţi-vă la state precum România. Toţi politicienii de la voi sunt bogaţi, toţi funcţionarii pro-EU sunt bogaţi. Există o clasă politică în UE care e complet coruptă în acest sistem. Avem în faţa noastră un sistem care a eşuat, iar remediul nostru este să întărim acest sistem. Cu cât mai mult vom păstra aceste aparenţe, cu atât mai mare va fi colapsul. Şi se va dărâma, e clar, cel puţin în privinţa Euro. Nordul şi sudul (Europei) nu se vor mai putea înţelege. Eu cred că vor sfârşi prin a avea o zonă cu marca germană, nu Euro, în nord, iar olandezii şi finlandezii se vor întreba dacă vor să fie parte din această zonă, mai ales din punct de vedere politic. Grecia nu va mai fi parte din zona euro în următorii doi ani. Nu are cum.

Există experţi care spun că Euro ar putea deveni una dintre cele mai solide monede.  

Da, sigur, va fi cea mai cea dintre toate. Ai fost cumva de curând în Atena? Dar în Dublin? Mergi şi apoi să te întorci şi să-mi spui că euro s-a stabilizat. E un dezastru fără egal! Milioane de oameni sunt obligaţi să devină şomeri pentru a păstra “visul” european în care oricum nimeni nu a crezut de la bun început. 

Credeţi că decizia Danemarcei de introduce din nou controale la graniţele UE a fost
justificată?

Da, sper că va crea o reacţie în lanţ, pentru că toată lumea îşi doreşte acest lucru.

Dar de ce au ales să fie parte din Schengen, atunci?

Pentru că acesta era “visul”. Nimeni nu a îndrăznit să se opună  “visului”. La fel ca şi comunismul. “Aceste lucruri sunt bune, trebuie să le acceptăm pentru că sunt bune pentru noi”. E o nebunie, cum să crezi aşa ceva? Cum ai putea vreodată să ai  liberă circulaţie, plus cea a forţei de muncă între ţări bogate şi ţări sărace? E o prostie. În orice direcţie te uiţi – Euro, zona Schengen – UE să dărâmă ca un castel sub privirile noastre. Paradoxul este că, prin măsuri de guvernare economică, liderii de la Bruxelles încearcă să obţină şi mai multe puteri.

De ce nu sunt primite România şi Bulgaria în spaţiul Schengen? Este această amânare politică o atitudine care va persista de acum înainte? 

Statele nordice spun acum, pe bună dreptate: “Destul! Destul! Destul! Nu mai vrem aşa ceva, ne-a ajuns!” Serviciile noastre de asistenţă socială nu mai fac faţă. Deja s-a ajuns la nişte limite – în Danemarca, în Finlanda, în Suedia chiar. Aceste schimbări politice sunt foarte, foarte mari. Este ironic, ideea care promitea alăturarea tuturor oamenilor din Europa într-o uniune de fapt îi forţează să devină din nou naţionalişti. Există o creştere reală a naţionalismului în Europa. Partidele de extremă dreapta reprezintă de fapt oamenii care nu mai vor să fie guvernaţi de lideri de la Bruxelles. Din cauza aceasta le-au crescut alegătorii. Oamenii simt că li se fură democraţia sau abilitatea de a-şi controla singuri vieţile.

Deci susţineţi că europenii nu îşi doresc libera circulaţie?

Nu, pentru că e o nebunie, absolut o nebunie. Înţeleg atitudinea aceasta în ţările din Estul Europei, dar în ţările din nord, acest flux de imigranţi a cauzat mari probleme. Deci, cred că  putem spune că Europa se află la răscruce de drumuri. Sper că euro se va prăbuşi, sper că pieţele vor aduce colapsul zonei euro. Pentru că, dacă vom continua în acest fel, ne vom trezi cu o situaţie mult mai urâtă decât ce avem în momentul de faţă.

“Toţi politicienii de la voi sunt bogaţi, toţi funcţionarii pro-UE sunt bogaţi. Există o clasă politică în UE care e complet coruptă.”

Un eurosceptic convins

Nigel Farage (47 de ani) este europarlamentar britanic şi reprezintă sud-estul Angliei în Parlamentul European. Este liderul Partidului pentru Independenţă din Regatul Unit (UKIP), un partid de dreapta, populist şi eurosceptic. De asemenea, este vicepreşedinte al grupului de eurosceptici “Europa pentru Democraţie şi Libertate” din Parlamentul European şi se consideră libertarian. În mai multe discursuri ale sale în Parlamentul European, a criticat lideri importanţi ai UE. El susţine că aceştia nu au nicio legitimitate, nefiind aleşi direct de cetăţenii europeni.

preluare de pe sursa: Prioritate de dreapta

Scenariu pentru economia din Romania si cea mondiala

       INTERVIU CU NICOLAIE HOANŢĂ apărut în ziarului BURSA în 22.08.2011

     Mitul că statele nu pot fi falimentate este dărâmat de actuala criză financiară, este de părere profesorul universitar Nicolaie Hoanţă (foto), fost preşedinte al Băncii Carpatica, care ne-a acordat, cu amabilitate, un interviu.

     Domnia sa îşi menţine opinia exprimată, la începutul anului, că până în 2015-2016 nu are rost să ne amăgim că o vom duce mai bine.

 “Ba sunt semne că nici alţii, cu ifose de cetăţeni ai unor ţări occidentale puternice, nu vor duce-o prea bine în următorii ani şi nici chiar americanii, amăgiţi de o sută de ani prin consumerism excesiv pentru a fi manevraţi mai uşor”, ne-a declarat, acum, domnul Hoanţă.

     Domnia sa ne-a explicat de ce crede că actuala criză este mult mai severă decât cea din “29-33 şi ne-a prezentat trei motive pentru care ţara noastră va avea serioase dificultăţi, în actualul context internaţional.      

Reporter: Este criza actuală mai severă decât cea din anii “29-”33?

     Nicolaie Hoanţă: Actuala criză, pe care noi am botezat-o, dintru început, Marea Criză Financiară Mondială (pentru că finanţele sau banii sunt miza), chiar dacă are unele similitudini cu cea din “29-”33 (este rodul acţiunii programate a finanţei internaţionale şi are ca scop redesenarea noii ordini mondiale şi concentrarea pe această cale de cât mai multă putere şi cât mai mulţi bani în mâinile acesteia), este totuşi mult mai severă decât cea din “29-”33, cel puţin din următoarele considerente:

     -”lucrează” şi asupra finanţelor statului (publice), urmărind dărâ­marea mitului că statele nu pot fi falimentate, concomitent cu aruncarea unor poveri fiscale/financiare asupra cetăţenilor lumii, folosind o nouă pis­tă (pe lângă cea tradiţională a preţurilor bunurilor, inclusiv a creditelor);

     - este mai alambicată (unul din “insiderii” celor care sunt responsabili de această criză, ca şi de celelalte din istoria lumii, vorbea prin 2009-2010 de marile şanse ca această criză să se manifeste în forma literei W) pentru a putea fi mai greu perceptibilă, într-o lume mai conştientă sau măcar mai informată decât cea din “29-”33;

     - are o arie geografică mult mai extinsă, deorece miza este înfăptuirea globalizării totale, adică atragerea în orbita capitalismului finanţei internaţionale şi a ariilor geografice populate de lumea arabă, bogate în resurse minerale (în special petrol şi gaze) şi dornice, în opinia manipulatoare a finanţei internaţionale, a “aplica” la democraţia propusă de aceasta (adică la racordarea la consumerism, credite şi volatilitatea banilor şi câştigurilor oamenilor);

     - din cauza mizei sau mizelor mult mai ambiţioase, această Mare Criză Financiară Mondială pare să fie de durată mai lungă şi cu pierderi mai mari (pe total, şi ca număr al celor afectaţi) decât cea din “29-”33 (a se vedea semnalele date de Fed care a anunţat, fapt fără precedent, că va menţine dobânzile de referinţă la cel mai scăzut nivel pe doi ani de-acum încolo).

     Reporter: Cum vedeţi situaţia României în acest moment, având în vedere contextul internaţional şi evoluţia economiei interne?

     Nicolaie Hoanţă: România se află acum, mai mult ca oricând, în corzile FMI, UE şi BM, trei dintre siglele la care face apel finanţa internaţională pentru a impune ordinea dorită de ea. După ce a lăsat-o, ca şi pe alte state, să-şi facă de cap cu banii publici şi chiar cu cei privaţi, acum i-a pus piciorul pe grumaz şi-i dictează.

      În contextul internaţional actual şi viitor, România va avea serioase dificultăţi, cel puţin din trei motive:

      (1) nu are o economie cât de cât aptă să atenueze şocurile externe (ar fi foarte interesant să discutăm ce fel de economie avem) şi să asigure achitarea datoriei externe,

      (2) şi-a vândut toate activele vitale (pe nimic),

      (3) stă foarte rău cu capitalul autohton şi extrem de dependentă de cel extern, acum mai volatil şi mai indiferent ca oricând la nevoile interne ale ţării noastre.

      Sacrificiile la care a fost supusă aproape o ţară întreagă, pe nedrept, pentru că vina o poartă toţi politicienii români care au avut tangenţă cu guvernarea şi au guvernat-o iresponsabil, nu vor fi suficiente, chiar dacă se încearcă câştigarea de capital politic pe seama acestor sacrificii. Acest lucru rezultă transparent şi din recentele măsuri anunţate de Guvern privind menţinerea nivelurilor actuale ale salariilor din sectorul public şi cele ale pensiilor în următorii doi ani, precum şi cele referitoare la diminuarea numărului de bugetari.
     

        Reporter: Cum aţi caracteriza sistemul bancar european în acest moment, având în vedere criza datoriilor suverane? 
     

        Nicolaie Hoanţă: Nu am date (şi nu le are nimeni, în afara capilor finanţei internaţionale) în privinţa expunerilor băncilor internaţionale cu sediile în Europa pe derivate financiare şi alte produse financiare sofisticate destinate escrocheriilor individuale sau instituţionale. Cert este că din 2007, de când s-a declanşat Marea Criză Financiară Mondială, niciodată nu s-a spus întregul adevăr despre întinderea complexului de operaţiuni şi de “active toxice” folosite în scenariul crizei. Dar să nu ne facem griji în privinţa băncilor internaţionale, pentru că va cădea exact cine trebuie să cadă şi în momentul în care trebuie să cadă. Grijile trebuie făcute în legătură cu şocurile ce vor fi transmise întregii lumi prin canalele financiar-bancare internaţionale. Sistemul bancar european putem spune că în aceste momente nu există, în sensul care i se dă acestuia de bancherii europeni, din moment ce şefii statelor europene “elitare” decid principalele măsuri de a-l menţine cât de cât în viaţă (aparent, pentru că în spatele deciziilor lor trebuie văzuţi conducătorii finanţei internaţionale). Din moment ce sistemul bancar internaţional nu este străin nici de criza datoriilor suverane, poate că paleativele, îndreptăţite sau nu, la care recurg conducătorii principalelor state europene nu sunt deloc suficiente, şi acest lucru îl simt cetăţenii-contribuabili care au început deja să aibă reacţii.
     

 

      Reporter: Există pericolul dispariţiei zonei euro? Unde se plasează ţara noastră în această zonă?
    

    Nicolaie Hoanţă: Orice posibilitate există, chiar şi să dispară zona dolar, dacă cei care controlează banii la nivel global hotărăsc acest lucru. Din moment ce atât SUA, cât şi UE sunt construcţii artificiale, realizate, este drept, la momente istorice diferite şi în moduri diferite, de către aceeaşi finanţă internaţională, de ce n-ar fi posibil orice scenariu privitor la moneda mondială sau globală?

     Ţara noastră se plasează, ţinând seama de ambiţiile politice ale guvernului şi BNR, în apropierea zonei euro, în care doreşte cu tot dinadinsul să intre, deşi li se dă tot mai multe semne că nu trebuie întinsă coarda în această privinţă. Pe de altă parte, cu o economie ce nu este decât o mică anexă a economiei UE (mai mult piaţă de desfacere), România nu prea are de ales. Dacă se va alege praful de zona euro (implicit de UE) până la adoptarea euro de către România, atunci se va alege praful şi de ambiţiile celor care trăiesc de pe urma acestei strategii.
     

      Reporter: Cât de solid este sistemul bancar de la noi, având în vedere că profitul sistemului bancar a scăzut, în iunie, la 95 milioane de lei, de la 373 milioane de lei în martie?
     

      Nicolaie Hoanţă: Răspunsul la această întrebare l-au dat şi continuă să-l dea oficialii BNR, singurii în măsură să cunoască, cât de cât, adevăratele dimensiuni ale solidităţii sau fragilităţii sistemului bancar de la noi, în contextul perpetuării crizei financiare mondiale. O altă dimensiune a răspunsului trebuie căutată în recenta întâlnire a şefului statului cu şeful guvernului şi cel al BNR. În fine, o altă dimensiune a răspunsului trebuie căutată în analiza întinderii expunerii băncilor cu capital străin şi a problemele financiare cu care se confruntă statele şi economiile băncilor lor mamă.
     

   

      Reporter: Cum vedeţi cel mai bun scenariu pentru economia noastră în anii următori? Dar pe cel mai rău?
     

      Nicolaie Hoanţă: Îmi menţin poziţia exprimată la începutul acestui an, într-un interviu dat tot dumneavoastră, şi anume că până în 2015-2016 nu are rost să ne amăgim că vom duce-o mai bine, economia României şi noi românii. Ba sunt semne că nici alţii, cu ifose de cetăţeni ai unor ţări occidentale puternice, nu vor duce-o prea bine în următorii ani şi nici chiar americanii, amăgiţi de o sută de ani prin consumerism excesiv pentru a fi manevraţi mai uşor. Cel mai bun scenariu pentru economia noastră pentru perioada următoare, până în 2015-2016, este să ne menţinem şansele de a nu intra în incapacitate de plată, precum şi continuarea actualelor curbe de sacrificiu reintroduse de guvernanţii români, după cele ce au mai lovit pe înaintaşii noştri în perioada 1929-1933. Cel mai rău scenariu este “scenariul grec”, mai corect spus scenariul pregătit grecilor (şi probabil şi altora). 

 

Adina ARDELEANU

Sursa: FINANTE-BANCI