Se afișează postările cu eticheta revolutionare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revolutionare. Afișați toate postările

10 noiembrie 2011

Au descoperit fizicienii din SUA „o nouă forță a naturii”?

Tevatron
Potrivit agenției de presă AFP, este posibil ca o echipă internațională de fizicieni să fi descoperit o nouă particulă elementară, sau o posibilă forță necunoscută a naturii, cu ajutorul acceleratorului de particule Tevatron, din cadrul Fermilab, laborator aflat sub coordonarea Departamentului de Energie al SUA.
Potrivit declarațiilor unor specialiști, noua descoperire ar putea oferi indicii cu privire la masa obiectelor și la felul în care acestea o obțin, una dintre cele mai aprinse preocupări actuale ale Fizicii.
„Poate fi vorba despre o forță dincolo de orice cunoaștere. Dacă se confirmă, are potențialul să deschidă o lume a interacțiunilor cu totul nouă”, a declarat pentru AFP Giovanni Punzi, șef al echipei internaționale de savanți din cadrul CDF (Collider Detector at Fermilab) care analizează în aceste momente datele obținute.
Oamenii de știință susțin că descoperirea nu are legătură cu „Particula lui Dumnezeu”, adică bosonul Higgs, o particulă elementară ipotetică pe care experții o caută cu ajutorul acceleratoarelor de particule, pentru a explica de ce obiectele au masă.
„Bosonul Higgs este e piesă dintr-un puzzle pe care deja îl avem. Pe când ceea ce tocmai s-a descoperit este ceva care depășește acestă frontieră – o nouă interacțiune, o nouă forță. Singurul lucru cert este că nu avem de a face cu bosonul Higgs, se comportă diferit. În timp ce Particula lui Dumnezeu s-ar dezintegra în quarci grei (denumiți top și bottom), particula descoperită se desprinde în quarci normali”, a mai adăugat Punzi.


Oamenii de știință analizează descoperirea din SUA și urmează să iasă la rampă cu noi declarații publice. Tevatronul a fost cea mai puternică mașinărie din lume pentru acest soi de cercetare până în 2008, atunci când LHC a devenit operațional la CERN.
Sursa: Discovery


preluare de pe Sursa: MISTERELE LUMII

12 septembrie 2011

Revoluţionara maşină CityCar e gata să schimbe radical traficul urban (VIDEO)

Revoluţionara maşină CityCar e gata să schimbe radical traficul urban (VIDEO)
Cercetătorii de la MIT Media Lab au conceput un automobil inovator, numit CityCar, ce are ca scop schimbarea modului în care oamenii se deplasează în oraşele aglomerate.

CityCar este o maşină electrică, pentru două persoane, special creată pentru a fi folosită cu uşurinţă în marile oraşe.

Automobilul ocupă foarte puţin spaţiu şi cântăreşte mai puţin de 450 de kilograme, având capacitatea se “plia” pentru a economisi spaţiu.

Conform celor de la MIT, CityCar este maşina ideală pentru a fi închiriată în scopul unor excursii în jurul oraşului, fiind o variantă atractivă şi pentru turişti.

Arhitectura maşinii diferă de cea a unui automobil normal, pentru că nu are un motor central.

Fiecare dintre cele patru roţi prezintă câte un motor electric, controlat independent, ce permite o libertate de mişcare ce nu poate fi obţinută în cadrul unui vehicul obişnuit (de exemplu, maşina poate efectua o rotire de 360 de grade pe loc).

Pentru că nu există un motor în faţa parbrizului, pasagerii intră şi ies în vehicul prin partea din faţă.

Producătorii lucrează în prezent cu Denokinn, o organizaţie din Ţara Bascilor, pentru realizarea unui sistem modular integrat pentru asamblarea şi distribuţia CityCar.

Conform echipei de la MIT, CityCar va intra în producţie în 2013.


Surse: TNW şi MIT

preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA