Toate conspiraţiile duc la… Malta

În timpul Cruciadelor, alături de Templieri acţiona la Ierusalim şi un alt Ordin militaro-călugăresc: „Ospitalierii” sau „Ioaniţii”, cei care astăzi sunt cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta. Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, Ordinul s-a împrăştiat după ce Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314, Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele noastre. Principiile şi acţiunile lor îi demască drept una din cele mai puternice grupări oculte supra-naţionale care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.


Scurtă incursiune în istorie

Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un spital care să ofere asistenţă pelerinilor.

În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice autoritate laică sau religioasă.

Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”. Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de dubioasă ţinând cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de sărăcie, castitate şi supunere.

Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală, constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.

Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi diverse dialecte ale acestora.

Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite „auberge”, un fel de hanuri sau palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună. Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO. La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este alcătuit din „cavalerii ai păcii”.

În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Acra, cavalerii se refugiază în Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun bazele unei importante forţe navale în zona mediteraneană, care atacă frecvent teritoriile turceşti, siriene şi egiptene. Jafurile şi distrugerile provocate îl fac pe sultanul Soleiman magnificul să atace Rhodosul în anul 1522.

Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi să părăsească insula. Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine. Când în 1798 Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze insula şi se împrăştie în toate ţările Europei. De-abia în 1834 Ordinul se stabileşte în mod definitiv la Roma, unde deţine şi astăzi Villa Malta şi Palatul Malta, ambele teritorii malteze în statul italian.


Puţini, dar plasaţi în poziţii cheie

Conform propriilor statistici, Ordinul de Malta numără astăzi 12.500 de „cavaleri”, cărora li se alătură 80.000 de voluntari. Nu vă imaginaţi cumva că în cazul lor a îndrăznit cineva să considere voluntariatul ca fiind trafic de fiinţe umane sau exploatare. De pe un site de prezentare al Ordinului, aflăm chiar că există doar 38 de „cavaleri” de Malta în adevăratul sens al cuvântului. Mai precis, doar 38 dintre ei au depus ca şi în vechime cele trei jurăminte: de castitate, de sărăcie şi de supunere.

Restul sunt persoane aflate foarte departe de aceste valori şi, desigur, serios implicate în politică sau afaceri. Despre aceştia trebuie spus faptul că ei nu depun decât jurământul de obedienţă totală faţă de Ordin. Ţinând cont de poziţiile de putere pe care ei le ocupă în societate, un astfel de jurământ îi transformă în instrumente ale unor interese străine de cele ale popoarelor sau statelor pe care ar trebui să le reprezinte.

Pe lângă faptul că timp de secole au reprezentat o importantă forţă armată terestră şi navală, Cavalerii de Malta au rămas până în zilele noastre o importantă putere ocultă financiară şi politică. Majoritatea membrilor sunt de origine nobilă, iar printre condiţiile primirii în Ordin se află aceea de a deţine o poziţie socială, titluri şi o avere importantă. Această condiţie, oricât ar părea de bizară este cheia puterii financiare a cavalerilor. De altfel, în vechime, averile nobililor ce se înrolau ca şi cavaleri de Malta reveneau la moartea acestora Ordinului.

Încă de la început Ioaniţii s-au constituit ca o organizaţie şi forţă militară supra-naţională, şi aşa au rămas şi până astăzi. Îi regăsim acum peste tot, dar mai ales în Consiliul pentru Relaţii Externe al SUA (CFR în limba engleză), CIA, FBI, NATO, Bilderberg, Comisia Trilaterală.

Toţi „Cavalerii de Malta” deţin funcţii politice care le conferă imunitate diplomatică. Astfel ei au acoperire pentru foarte multe din activităţile ilegale în care sunt implicaţi şi se pot sustrage în caz de nevoie cercetării autorităţilor.


Strânse legături cu francmasoneria

Într-o planşă ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mihai Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Cavalerii de Malta sunt cei care au pus bazele CIA. Allen Dulles şi Bill Donovan, primii directori ai CIA, numiţi chiar „taţii” acestui serviciu de informaţii, erau cavaleri de Malta. La fel stau lucrurile şi cu urmaşii lor: Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagen şi John Mc Cone, directorul din timpul guvernării Kennedy.


Mulţi membrii notabili din armata SUA sunt cavaleri de Malta:

Alexander Haig na– secretar de stat în timpul preşedintelui Ronald Reagan, şeful personalului de la Casa Albă în timpul guvernărilor Nixon şi Ford. Între 1974 şi 1979 el a fost comandatul forţelor SUA şi NATO în Europa, şi a jucat un rol important în sângeroasele războaie din Vietnam şi Corea.

William Westmoreland – general american care a comandat operaţiunile militare în războiul din Vietnam.

Charles A. Willoughby – pe numele real Adolf Tscheppe Weidenbach, fost nazist, general în armata SUA şi şeful spionajului în timpul războiului din Corea.

Pe lista cavalerilor de Malta se află şi: Tony Blair – fostul premier al Marii Britanii, David Rockefeller – mare magnat, filantrop şi un personaj cheie în tot ceea ce înseamnă conspiraţii, J. Edgar Hoover – fost director al FBI, Giscard d’Estaing – fost preşedinte al Franţei, Juan Carlos – rege al Spaniei, George H.W. Bush – fost preşedinte al SUA şi cântăreţul Frank Sinatra.


Mână în mână cu naziştii

Pe lângă zona mediteraneană şi Africa, principala sfera de influenţă a cavalerilor de Malta se află în America Latină. Dictatorul Augusto Pinochet (preşedinte al statului Chile până în 1990) şi Juan Peron (ales de trei ori preşedinte al Argentinei şi implicat în adăpostirea unor criminali de război nazişti pe teritoriul acestei ţări) erau şi ei cavaleri de Malta.

O serie de nazişti, unii dintre ei declaraţi criminali de război au fost cavaleri de Malta:

Reinhard Gehlen – general nazist, şef al serviciilor de spionaj din Germania până în 1968, recrutat apoi de SUA pentru a coordona acţiunile de spionaj din timpul războiului rece în Uniunea Sovietică. După război a primit cea mai înaltă decoraţie a Ordinului Marea Cruce de Merit.

Heinrich Himmler – nazist bine cunoscut şi criminal de război, comandant al trupelor SS şi al Gestapoului.

Kurt Waldheim – membru al Wehrmacht-ului (Înaltul comandament al forţelor armate naziste) în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit secretar general al Naţiunilor Unite din 1972 până în 1981 şi preşedinte al Austriei.

Franz von Papen – nobil german, cancelar al Germaniei în 1932, ofiţer nazist şi unul dintre personajele cheie care au acţionat în culise făcând posibilă venirea lui Hitler la putere.

Fritz Thyssen – om de afaceri nazist care l-a susţinut financiar pe Hitler.


Pe lângă toţi aceşti nazişti cavaleri de Malta, Ordinul a fost implicat direct în ceea ce s-a numit „Rat Line” – operaţiunea de scoaterea din Europa a naziştilor de rang înalt şi a oamenilor de ştiinţă care activau în lagărele de concentrare naziste.

Mulţi dintre ei au ajuns în America Latină, una din zonele controlate de Cavalerii de Malta, datorită privilegiilor pe care membrii acestui Ordin le au. Ne referim cu precădere la libera lor circulaţie. Practic, Cavalerii de Malta le-au pus la dispoziţie acestor criminali de război paşapoarte diplomatice false.

Penny Lernoux scrie în cartea sa „People of God”: „După război, baronul Luigi Parrilli, aristocrat italian şi cavaler de Malta a început negocierile secrete dintre dintre liderii SS şi şeful CIA, Allen Dulles. Allen Dulles şi cel care l-a succedat, John Fosters lucraseră împreună, înainte de a ajunge directori ai CIA, în conducerea companiei lui Rockeffeler, Standard Oil.

Cu acest prilej ei stabiliseră strânse relaţii cu I. G. Farben, fabrica ce producea gazolină pentru maşinile de răboi naziste, dar şi substanţa Zyklon B utilizată în lagărele de concentrare (această ramură a I. G. Farben a devenit ulterior renumita fabrică de medicamente Bayer). Jurnalistul de război George Seldes a publicat câteva aticole în presa vremii despre acest subiect, şi rezultatul a fost că au încercat să îl omoare de mai multe ori, iar în final niciun ziar nu a mai vrut să îi mai publice articolele.”

de Mihaela Gheorghiu

preluare de pe sursa: http://piatza.net/toate-conspiratiile-duc-la-malta/

Secretul suprem al templierilor

Oraselul francez Rennes-le-Chateau este un loc al misterului, inconjurat de o atmosfera de secretomanie si dand impresia ca ascunde date care, odata scoase la iveala, ar putea provoca un veritabil cutremur in gandirea religioasa si in societatea crestina de azi. A fost oare implicat François Berenguer Sauniere, preotul acestei obscure asezari in dificila sarcina de a pastra secretul presupusului mariaj dintre Iisus Hristos si Maria Magdalena?

De-a lungul timpului oamenii de stiinta, teologii si ocultistii au analizat acest caz din toate unghiurile posibile iar cercetatorii au cautat marturii in sprijinul acestei povesti „eretice” care, daca s-ar confirma, ar distruge din temelii crestinismul. Unii dintre ei sustin ca o asemenea dovada incontestabila ar fi fost deja gasita, gratie britanicului Ben Hammott, producatorul documentarului „Legatura de sange”. Hammott a devenit interesat de misterul de la Rennes-le-Chateau in 1997, cand a vazut un documentar realizat de Henry Lincoln, un specialist in misterele sacre. Fascinat de istoria asezarii, el si-a inceput propria investigatie iar in 1999 a venit la Rennes-le-Chateau pentru a incerca sa descifreze unele dintre presupusele indicii ascunse aici, mai ales in decoratiunile bisericii inaltate de Sauniere, pe care le-a considerat referiri evidente la enigma controversatului mariaj al lui Iisus.

 

O descoperire de senzatie

 Urmand aceste semne si unind punctele indicate de ele, Hammott a reusit sa schiteze o harta care l-a condus la un munte din apropierea orasului. In urma unei expeditii de recunoastere a locurilor, Hammott a descoperit o grota in acel munte, pe care s-a decis sa o exploreze. Inarmat cu o camera video, s-a aventurat inauntru si la un moment dat a intalnit o firida stramta, ce nu i-a mai permis intrarea. A avut insa inspiratia sa lege camera – care in acest timp filma totul – cu o franghie si a coborat-o in crapatura din stanca. Atunci cand a tras-o inapoi si a privit filmul a ramas stupefiat: aparatul inregistrase prezenta a ceva straniu, ceva ce semana cu un mormant continand trupul, aparent mumificat, al unui om, acoperit cu un giulgiu pe a carui panza era desenata steaua Ordinului Templierilor!

Un an mai tarziu, beneficiind de o camera mult mai sofisticata, Hammott s-a reintors la Rennes-le-Chateau si a facut o noua inregistrare, care a scos in evidenta detalii si mai socante. In interiorul firidei din stanca se afla o cruce mare de lemn, o panza avand pictata pe ea Steaua lui David, bucati de pergament si cufere, unele dintre ele deschise si lasand sa se vada monede si bijuterii, risipite imprejur. „Singura cale de acces in cavitate este o crapatura ingusta. Prin ea am introdus camera, sa pot filma. Ultima oara cand am fost acolo am descoperit ca o parte din tavanul grotei se prabusise, avariind unele dintre obiectele de pe podea. Giulgiul ce acoperea trupul parea intact si am remarcat doar o usoara deplasare a unui colt al sau. In plus, cavoul era mai uscat la prima mea vizita, probabil ca prabusirea tavanului facuse ulterior sa se prelinga apa din stanca. Multi m-au intrebat despre locatia acestei grote dar din motive evidente am refuzat sa le-o dezvalui. Pot spune doar ca se afla foarte aproape de Rennes-le-Chateau si ca mai mult ca sigur parintele Berenguer stia de existenta ei”, sustine cercetatorul britanic.

El a mai dezvaluit ca grota pare a fi o cavitate naturala, largita ulterior de mana omului. Probabil, crede Hammott, era un loc in care Templierii si-au ascuns comorile si s-au refugiat si ei, temporar, atunci cand membrii Ordinului au fost arestati in masa, spre a scapa de razbunarea lui Filip, regele Frantei. In orice caz, britanicul este convins ca Templierii aveau legaturi cu cel putin o familie din satul (pe atunci) Rennes-le-Chateau si ca secretul a fost transmis din generatie in generatie, pana ce abatele Antoine Bigou – parohul abatiei locale pe la 1774 – a intrat in posesia lui, prin intermediul unei aristocrate, ultima pastratoare a tainei.

 

Steaua lui David si Crucea Templierilor

Potrivit cercetatorului Nicholas Haywood, pana la Revolutia Franceza mai multe familii din mica nobilime locala, precum Blanchefort, Aniort, De Negre si De Hautpoul, au vegheat asupra mormantului. Cand ultima lor reprezentanta a pierit, fara a lasa urmasi, ea a transmis secretul, probabil ca urmare a unei hotarari luate cu multe veacuri inainte, intr-o asemenea eventualitate, preotului local, Bigou. Ulterior, acesta l-a comunicat sacerdotilor ce au venit dupa el, la Rene-le-Chateau – Sauniere, Boudet si Gelis. Dar probabil ca dupa moartea lui Sauniere cavoul din grota s-a deteriorat pana la ruina si intrarea a fost blocata. Inainte ca acest lucru sa se intample, sugereaza Haywood, Sauniere a putut lua unele dintre obiectele de pret aflate acolo – ceea ce explica de ce unele cufere erau deschise.

Preotul fusese avertizat sa nu faca acest lucru si moartea lui ar fi putut fi cauzata de incalcarea acestei interedictii. Printre obiectele aflate in interiorul grotei, Hammott a reusit sa identifice si o carte si mai multe potire, datand probabil din secolul XIX, ceea ce sugereaza ca aici s-au desfasurat unele ceremonii religioase. Britanicul nu a putut descifra, de pe cotorul cartii, decat cateva litere curbate, printre care „L”, „E”, „D”, „F”, „H”, „I” dar spune ca doar atunci cand se va reusi patrunderea in grota se va stii cu adevarat ce mister ascunde aceasta carte. Tot atunci va deveni evidenta prezenta alaturi a crucii de lemn si a Stelei lui David, precum si a giulgiului cu crucea Templierilor, ce acopera ramasitele pamantesti ale misteriosului personaj ingropat acolo.

 

Trupul din grota este al Mariei Magdalena?

„In acest moment nu se poate spune nimic despre semnificatia lor dar sper sa primim acceptul autoritatilor franceze pentru a incepe excavatiile si atunci sa gasim raspunsul. Nu cred ca panza cu Steaua lui David este foarte veche, ar putea avea cel mult o suta si ceva de ani si probabil a fost dusa acolo de Sauniere, spre a inlocui panzele distruse de timp. Crucea de lemn este insa mult mai veche si ar putea data inca de pe vremea Templierilor, se stie ca ei foloseau asemenea cruci mari la ceremoniile lor. Artefactul s-a conservat perfect atata vreme cat grota a fost ferita de intemperii dar avarierea tavanului si patrunderea umezelii ar putea sa o distruga in timp, daca nu se intervine rapid”, precizeaza Hammott. Tot el explica modul in care a putut preleva fire de par de la cadavrul aparent mumificat, acoperit cu lintoliul templier:

„Solutia a fost simpla si ingenioasa – ne-am folosit de un vatrai flexibil si lung, din acelea cu care se inteteste focul in seminee, in varful caruia am atasat o banda adeziva. Ghidat de camera video, am indreptat vatraiul spre capul misteriosului personaj si astfel am putut lua cateva mostre din parul sau.” Firele de par au fost trimise la laboratorul Universitatii Lakehead, din Canada, unde analiza ADN a demonstrat ca este vorba despre un nativ din zona Orientului Mijlociu! Aceasta descoperire ar putea insemna ca trupul din grota ar putea apartine Mariei Magdalena? Din pacate, conditiile deficitare de conservare a firelor de par i-au impiedicat pe savantii canadieni sa spuna cu certitudine daca ADN-ul apartinea unui barbat sau unei femei.

 

 

Au intrat in scena atunci antropologii: la sugestia lui Rene Barnett, unul dintre producatorii documentarului „Legatura de sange”, specialisti care au vrut sa-si pastreze anonimatul, dat fiind subiectul deosebit de delicat, au examinat fotografiile trupului ascuns de giulgiu. Bazandu-se pe caracteristicile faciale care diferentiaza craniul unei femei de cel al unui barbat, concluzia a fost ca acel corp apartine unei femei. Este oare acesta cavoul care adaposteste ramasitele pamantesti ale Mariei Magdalena? Timpul va oferi, cu siguranta, un raspuns. Intre timp, interesul fata de descoperire nu a scazut deloc, ci dimpotriva, s-a intensificat, mai ales dupa ce Hammott a gasit, urmand indiciile existente in biserica de la Rennes-le-Chateau, o alta firida, in care se aflau patru sticle pecetluite cu ceara verde, datand din secolul 19.

In interiorul acestora se gaseau documente scrise de insusi Sauniere, asa cum au confirmat expertii grafologi, comparandu-le cu scrisori ale acestuia. Continutul lor a amplificat si mai mult misterul. Primul mesaj continea putine cuvinte, in franceza si latina – „Ierusalem”, „Eu sunt aici”, „Santus” si „Corpus” si cateva desene, motiv pentru care a fost numit „Codexul Ierusalim”. Mesajul se refera, crede Hammott, la lucrurile care puteau fi gasite de indata ce semnele erau descifrate. In afara de scrisul lui Sauniere insa, documentul nu continea practic nimic legat direct de misterul Rennes-le-Chateau si desigur nici o mentiune la faimoasa Priorie a Sionului. „Si totusi, o pagina din jurnalul lui Sauniere, datata 21 septembrie 1891, ne face sa ne gandim ca atunci a descoperit mormantul acestui „sanctus corpus”: „Vreme ploioasa. Am descoperit un mormant, in amurg”. Ce mormant descoperise Sauniere?

 

Comoara lui Sauniere

 Pentru a elimina orice dubiu, Hammott a comparat unele indicii din mesaj cu cele intalnite in biserica. In plus, cuvintele dintr-un alt document – cista si clavis (cufar si cheie) l-au facut sa creada ca referirea se facea la un loc diferit de mormantul descoperit de el in grota. Cand a luat a treia sticla, i-a atras atentia un clinchet, venind din interiorul ei. A desfacut-o si a gasit acolo o cheie micuta. In fine, in a patra sticla se vorbea despre grota in care cufarul putea fi gasit: in valea Couleurs, formand un unghi de 22 de grade cu turela superioara a Turnului Magdala, care are 22 de trepte si doua ferestre, de la care grota se poate vedea. Cand Hamott a identificat aceasta noua grota indicata de preot, in interiorul ei a gasit un cufar si, intr-o firida din apropiere, o cupa de portelan, un bol pentru ungere cu mir, treizeci de monede vechi si un borcan de sticla, continand un pergament. Datarea cu carbon radioactiv a cufarului, realizata la Londra, a sugerat ca acesta era vechi de cel putin sapte secole.

Din cauza umiditatii in care statuse – caci fusese, banuiau specialistii, ingropat multa vreme – era plin de mucegai si carii. Pe capacul sau se distingea insa un paianjen – simbolul familiei D’Hautpoul, stapanii domeniului Rennes, ce avusesera stranse legaturi cu Templierii. In privinta pergamentului, analizat tot cu C-14, la Universitatea Oxford, s-a stabilit ca acesta data din anul 1452. Borcanul in care fusese ascuns pergamentul pare sa fi apartinut parintelui Sauniere si are o mare relevanta pentru rezolvarea misterului, fiindca stabileste probabil o legatura directa cu flaconul de sticla gasit intr-un stalp al bisericii de la Rennes-le-Chateau. „De descoperirea acestui flacon, care de asemenea continea un pergament, depinde intelegerea misterului. Pentru ca imediat ce l-a gasit, Sauniere a inceput sa faca sapaturi clandestine in cimitirul parohial. Indiferent ce informatii continea pergamentul, el l-a condus pe preot la aflarea unei comori imense, ce l-a imbogatit si i-a finantat investitiile masive, in regiune. Sa nu uitam ca bogatia lui Sauniere, aparuta peste noapte, a starnit circumspectie la nivelurile superioare ale ierarhiei bisericesti si ca el a fost anchetat pentru aceasta, intrucat banii cheltuiti depaseau cu mult veniturile sale, de modest preot de tara. S-a spus ca abatele s-ar fi imbogatit cerand enoriasilor sa-i plateasca slujbele pe care le facea, contrar cutumelor bisericesti, dar probabil ca aceasta motivatie a fost inventata spre a-l denigra.

 

Morti misterioase

Un alt subiect incitant, surprins de documentarul lui Hammett, este misterioasa si brutala crima comisa in 1897, cand parintele Antoine Gelis, pastor in satul invecinat, Coustassa, a fost ucis. Crima a fost, se pare, ritualica, intrucat detaliile ei erau neobisnuite. Preotul nu fumase niciodata si totusi langa cadavrul sau s-a gasit un pachet de tigarete Tzar, pe care era scris, cu creionul, „Viva Angelina”. Intrarea in biserica, pe a carui pardoseala fusese gasit cadavrul groaznic mutilat al preotului, nu fusese fortata si nu lipsea nici unul dintre pretioasele odoare bisericesti, semn ca motivul crimei nu fusese jaful. Politia nu i-a descoperit niciodata pe asasini – se presupunea ca au fost mai multi – si nici cauza din care el fusese ucis. Cine ar fi avut interes sa-l asasineze pe un preot de tara, batran si inofensiv? Dar oare cunostea Gelis un secret pe care a vrut sa-l dezvaluie si a fost impiedicat sa o faca, astfel?

Scrisorile lui Sauniere contin o confesiune tulburatoare: preotul releva faptul ca n-ar fi fost strain de aceasta atrocitate, o declaratie care nu face decat sa alimenteze si mai mult enigmele acestui veritabil „thriller istoric”. Sa nu uitam ca in urma cu sase ani, cand Sauniere descoperise acel „mormant”, intr-o seara ploioasa, el isi anuntase colegii, pe abatele Gelis si pe abatele Boudet, deci acestia cunosteau taina lui. In plus, si abatele Boudet murise subit, oficial din cauza unui cancer digestiv, dar trupul sau prezenta semne de otravire! Scrisorile abatelui Sauniere vorbesc si despre existenta unei grote vizibile din Turnul Magdala, clopotnita bisericii construite de Sauniere, grota numita de acesta „pestera Magdalenei”, unde s-ar afla potirul cu mir al lui Iisus si al Mariei.

Pentru a realiza documentarul sau, cercetatorul englez a investigat timp de trei ani toate pistele care puteau avea legatura cu fenomenul Rennes-le-Chateau, discutand cu Claire Corbu si Antoine Captier din Carcassone, cei mai renumiti experti in istoria locurilor si detinatori ai caietelor lui Sauniere. De altfel Claire este fiica lui Noel Corbu, cel care in 1946 a cumparat proprietatile lasate de preot credincioasei lui slujnice, Marie Denarnaud. In prezent, Hammett incearca sa convinga autoritatile locale din Rennes-le-Chateau sa-i permita sa faca excavatii in grota, excavatii care, spera el, vor duce la identificarea trupului neinsufletit ascuns sub mantia templiera. Vor duce investigatiile sale la relevarea unei taine ce ar putea schimba din temelii conceptiile religioase a milioane de oameni?

http://www.revistamagazin.ro/content/view/7931/8/

Sursa: MISTERELE LUMII

http://www.revistamagazin.ro/content/view/7915/8/

preluare: http://bloguri.piatza.net/secretul-suprem-al-templierilor-ii/