Misterele dezvăluite ale simpatiei, patemiei şi empatiei

Unul dintre factorii de bază care guvernează manifestarea (Creaţia) este LEGEA SUPREMĂ A REZONANŢEI. În ceea ce priveşte nivelul relaţiilor dintre feluritele aspecte şi componente ale Creaţiei (fiinţe, lucruri, fenomene), această lege universală se particularizează în diverse moduri.

SIMPATIA

Simpatia poate fi definită ca o afinitate care există între două fiinţe, sau – altfel spus – ca o conexiune stabilită între acele lucruri între care există o anumită stare de rezonanţă sau legătură subtilă. Conform filosofiilor antice şi medievale, lucrurile şi fiinţele se influenţează reciproc neîncetat şi totodată ele influenţează, de asemenea, în permanenţă, întregul sau cu alte cuvinte TOTUL din care fac parte. Această inter-influenţă continuă se produce datorită energiilor subtile care acţionează prin intermediul legii rezonanţei.

În viziunea iezuitului şi iniţiatului kabbalist Athanasius Kircher  (sec. al XVII-lea), atracţia sau respingerea, care în general se observă cu uşurinţă între multele lucruri, depinde de marea Forţă tainică a magnetismului, care clipă de clipă penetrează întregul Univers.

Prin urmare, simpatia pare a fi cauza atracţiei universale, datorită căreia corpurile cereşti au tendinţa să graviteze unul în jurul celuilalt şi, în felul acesta, datorită căreia stelele iradiază energia lor preponderentă şi specifică asupra Pământului.

Prin urmare, gânditorii din cele mai vechi timpuri, au dat de multe ori o accepţie filosofică fenomenului gravitaţiei, prin teoria conform căreia nucleul pământului are o tainică „legătură simpatică” cu toate obiectele şi fiinţele şi, tocmai de aceea, neîncetat, el tinde să le atragă către în jos.

Aşadar, dacă este privită generic, gravitaţia a fost de cele mai multe ori considerată de către aceşti filosofi ca fiind liantul sau altfel spus mediul (adaptat la cerinţele subtile) de manifestare a simpatiei. În strânsă legătură cu aceasta (simpatia), se poate spune că mişcarea spontană către în sus a focului şi a fumului se datorează tocmai „simpatiei” lor cu cerul şi că, la rândul său, fierul este atras tocmai prin simpatie de către magnet.

Tropismul manifestat sau, cu alte cuvinte, tendinţa spontană a unui organism de a se mişca într-o anumită direcţie – rădăcinile care sunt orientate în jos, frunzele care sunt orientate în sus etc. – reflectă în mod tainic aceeaşi lege a  simpatiei, care acţionează neîncetat în lumea vie. Floarea-soarelui îşi întoarce, fidelă, „privirea” numai către soare; regina-nopţii îndrăgeşte cel mai mult noaptea şi lumina lunii, datorită legăturilor misterioase care sunt declanşate de simpatie. Se ştie de multă vreme că ele între ele, plantele, au afinităţi tainice: de pildă, viţa de vie este într-o mare armonie cu măslinul, iar planta piciorul-cocoşului manifestă cea mai mare simpatie pentru crinul de apă.

Astrologia, la rândul ei, o ştiinţă străveche în cadrul căreia regăsim exact aceleaşi principii, afirmă că aproape întotdeauna, două persoane care se nasc sub anumite configuraţii ale corpurilor cereşti aspectate în armonie, vor fi atrase în mod irezistibil şi misterios una către cealaltă. Astrologul Marsilio Ficino (sec. al XV-lea) atribuia, spre exemplu, atracţia dintre prieteni unei aşa-numite Sinastrii sau, cu alte cuvinte, faptului că aceştia sunt aproape întotdeauna născuţi „sub aceeaşi stea”.

Magnetismul universal care acţionează neîncetat şi pretutindeni determină, de asemenea, starea intensă de simpatie, care apare între două persoane, iar natura interioară şi temperamentul fiinţelor respective modifică specific relaţia în cauză. Atracţia spontană şi puternică a prietenului faţă de prieten, a iubitului faţă de iubită, a părinţilor faţă de copii, a oamenilor pentru anumite animale, se consideră că este bazată pe legea tainică a simpatiei. Tot simpatia este cea care trezeşte şi apoi consolidează legătura misterioasă, telepatică dintre două persoane. Filosoful scolastic William de Auvergne (sec. al XIII-lea) a scris despre cazul unei femei foarte iubitoare care putea să simtă prezenţa iubitului chiar de la 3 km depărtare.

Manifestarea simpatiei mai poate fi cu uşurinţă stabilită şi subliniată prin:
- asemănarea fizică, ce deseori este desemnată printr-un anumit semn distinctiv;
- asemănarea de substanţă, care se constată atunci când lucrurile care sunt făcute din acelaşi material sunt legate intrinsec;
- cauzalitatea, care este relevată mai ales atunci când efectul şi cauza sunt aduse şi puse în contact (de exemplu: un artist şi opera sau creaţia sa, un criminal şi victima sa, sabia şi rana pe care aceasta a produs-o). A emite în mod clar un anumit sunet înseamnă, de fapt, a evoca în universul nostru lăuntric realitatea care este desemnată de acel sunet; a pronunţa cu intenţie un anumit nume înseamnă, de fapt, a crea o legătură subtilă cu persoane care poartă acel nume;
- imitaţia, ca proces prin intermediul căruia o anumită acţiune, care este doar mimată, stabileşte astfel fulgerător o legătură cu activitatea (realitatea) originală;
- atingerea directă sau aducerea în contact fizic, în felul acesta unind un lucru cu altul, sau o fiinţă umană cu alta, ori un obiect cu o fiinţă umană, prin tainice legături invizibile care se menţin apoi în timp, direct proporţional cu durata contactului;
- gândul şi sentimentul, care este în mod direct şi intim asociat acestui gând (concentrarea mentală, devoţiunea, rugăciunea, dorinţa, ura, invidia, gelozia), reprezintă tot atâtea mijloace tainice prin care se realizează fulgerător legătura cu obiectul sau, altfel spus, ţinta acestor gânduri şi sentimente.

Practicile magice folosesc de mii de ani în bine sau în rău acest principiu tainic al simpatiei, care evidenţiază, pentru cel capabil să-şi dea seama, continua şi implacabila manifestare a fenomenului de rezonanţă.

PATEMIA

Etimologic vorbind, acest termen provine din limba greacă („pathos”= simţire). El desemnează tainica legătură emoţională, sau modul de a simţi care se manifestă între două fiinţe.

Entităţile, care există şi se manifestă în întregul univers, nu sunt controlate de nişte factori pur mecanici; principiul dinamizator (forţa specifică ce le animă) este cel mai adesea determinat de reacţia patemică dintre ele.

Empedocle (sec. al V-lea î. Hr.) vorbea despre două puteri fundamentale care au pus Universul în mişcare şi au continuat să-l controleze după aceea: dragostea şi ura. Aceste două principii sau forţe leagă toate lucrurile şi fiinţele sau, dimpotrivă, le despart.

Celebrul Dante Alighieri spunea, la rândul său, că „Iubirea mişcă astrele”, revelând astfel faptul că profunda relaţie de iubire (patemie pozitivă) dintre toate elementele macrocosmosului este cea care animă şi susţine totul.

Reţeaua vastă şi misterioasă a impulsurilor patemice, care uneşte în mod nevăzut diferitele componente şi straturi (niveluri) ale cosmosului, poartă numele de cosmopatie. Aceasta reprezintă tendinţa universală inerentă, care există deopotrivă atât în natura animată, cât şi în cea neanimată, de a reacţiona în mod spontan cu simpatie, empatie, antipatie sau apatie faţă de o anumită persoană, situaţie sau lucru.

Se poate spune că există o patemie latentă care susţine toate lucrurile şi fiinţele, fiecare persoană sau obiect situându-se astfel într-o relaţie patemică naturală cu orice, sau oricine altcineva. Un asemenea „câmp rezonator general” are posibilităţi nesfârşite de manifestare şi el îşi poate face cunoscută prezenţa, în deplină conformitate cu rezonanţa specifică, individuală a fiinţei sau a obiectului respectiv. Într-un anumit fel, se poate spune că acest câmp este fundamental benefic şi, dacă noi ştim cum să ne deschidem şi să ne trezim faţă de el, în noi înşine, prin rezonanţă, el va da după aceea naştere în fiinţa şi în viaţa noastră, unei stări globale tainice şi eminamente evolutive. Atunci, el va trezi în noi un sui generis „simţ” care se bazează pe o înţelegere net superioară a relaţiilor pe care le avem cu tot ceea ce ne înconjoară. Printr-o analogie foarte simplă, putem spune că el este precum un ocean infinit de unde electromagnetice, care permanent cuprinde absolut toate frecvenţele de emisie posibile. Ştiind că avem la dispoziţie, clipă de clipă, acest câmp gigantic, care reacţionează şi mediază instantaneu impulsul primit (în funcţie de dominanta sa vibratorie specifică), ne putem îmbunătăţi cu uşurinţă viaţa şi relaţiile de zi cu zi, cultivând cu perseverenţă, atent şi sistematic, în universul nostru lăuntric (microcosmos), exact acele frecvenţe de vibraţie care corespund unor valori elevate (calm, iubire, entuziasm, abnegaţie, bucurie, umilinţă, veselie, încântare, bunătate, optimism, bunăvoinţă). Procedând cât mai des cu putinţă astfel, câmpul patemic general ne va conecta atunci, practic instantaneu, cu toate celelalte emisii subtil energetice care sunt asemănătoare – ca frecvenţă de vibraţie – cu vibraţia noastră.

Privind lucrurile din această perspectivă, scriitorii medievali iniţiaţi susţineau că, atunci când două persoane îşi intersectează emanaţiile aurice, reacţia dintre acestea poate fi de prietenie sau de antagonism (respingere). Dacă într-o asemenea situaţie aurele lor sunt contractate şi micşorate („trase” înapoi) în momentul întâlnirii, atunci vor apărea şi se vor manifesta, de la caz la caz, antipatia, suspiciunea, ura sau discordia. Dacă atunci, aurele lor se unesc şi fuzionează, este fără îndoială vorba de dragoste, simpatie şi prietenie. Dacă aurele lor rămân nemişcate, aceasta indică o stare de apatie sau indiferenţă.

Aşadar, relaţiile de simpatie, admiraţie şi atracţie aduc iubire, prietenie, compasiune, integrare, înţelegere, armonie, iar cele de antipatie şi respingere provoacă separare, ruptură, trăiri emoţionale perturbatoare, negative şi durere. Relaţiile interumane care sunt caracterizate de apatie se recunosc după o stare predominantă de indiferenţă, inerţie şi neutralitate.

EMPATIA

Fiind direct legată de patemie, empatia se poate defini ca fiind experimentarea subtilă şi directă, la nivel de simţire lăuntrică, a stării predominante în care se află o altă persoană. Aceasta evidenţiază un proces de identificare a fiinţei umane, care manifestă empatie, cu universul psihic al unei alte fiinţe umane. Un exemplu simplu şi elocvent în această direcţie îl constituie starea care este indusă de autorul unei cărţi cititorului acesteia, prin identificarea cu eroul (eroii) literar(i). Atunci când între două persoane există o legătură empatică puternică, comunicarea de tip paranormal dintre aceste două fiinţe este mult facilitată (sugestie, intuiţie sau telepatie).

Emoţiile, la rândul lor, au o influenţă puternică şi directă asupra sistemului şi a biofluxului energetic. Fiecare emoţie puternică face să apară o certă modificare proporţională în activitatea nervoasă a creierului, afectând de asemenea şi circulaţia sângelui.

Prin anumite procedee psihologice şi cel mai bine prin tehnici YOGA, s-a constatat că pot fi reglate şi armonizate stările şi trăirile unei fiinţe umane.

O trăire emoţională puternică, benefică, pozitivă încarcă subtil, energetic întreaga fiinţă (graţie misterioaselor şi inefabilelor procese de rezonanţă), stimulează mintea şi „colorează” în mod euforic sufletul. Savanţii ruşi au descoperit că globulele albe din sânge, care acţionează ca o barieră imunitară faţă de boli, îşi măresc în mod considerabil numărul atunci când cineva trăieşte emoţii intense şi pozitive, pe când emoţiile intense negative neutralizează şi reduc capacitatea de autovindecare a organismului. Studiul psihosomaticii confirmă din plin faptul că emoţiile perturbatoare, negative provoacă felurite boli de inimă, de ficat, de creier şi totodată afectează în mod profund conştiinţa sistemului fizic. Starea de credinţă fermă şi susţinută în ceva cu adevărat bun, înălţător, divin, poate aduce, în schimb, beneficii remarcabile şi de durată pentru trup şi minte.

Orice legătură patemică constantă şi puternică poartă cu sine o încărcătură dinamică, ce trezeşte şi dezvoltă, prin declanşarea fenomenelor de rezonanţă, o vibraţie puternică ce depinde de emoţia respectivă, care poate fi ostilă sau de prietenie, de dragoste sau de ură. Curentul subtil energetic, care este declanşat astfel cu putere, stimulează foarte repede în ceilalţi stări şi gânduri corespondente cu cele care se manifestă mai mereu în noi. Emoţiile au proprietatea de a deveni foarte repede molipsitoare: o persoană puternică mental, care este bine dispusă, poate iradia bucurie şi bună dispoziţie într-un grup foarte mare, pe când o fiinţă umană pesimistă şi deprimată, poate crea în jurul ei durere şi întristare. Iniţiatul Albertus Magnus (sec. al XIII-lea) spunea că aproape întotdeauna, în spatele tuturor influenţelor magice, se află un „excessus affectus”, deoarece capacitatea de a stimula şi de a intensifica la maxim o anumită emoţie binefăcătoare creează condiţiile necesare pentru o adevărată magie profund binefăcătoare, divină.

Elementul uman patemic (pur emoţional) depinde – din perspectiva esoterică – de corpul astral al individului.

Fiecare fiinţă umană îşi creează şi apoi trăieşte în propria sa atmosferă patemică, trăind cel mai adesea în cazul celor buni: dragoste, linişte, armonie, compasiune sau în cazul celor răi: lăcomie, senzualitate inferioară (animalică), ură, mânie, frică, răutate, mândrie. La fiecare fiinţă umană toate acestea contribuie la determinarea destinului ei. Tocmai de aceea, controlul emoţiilor negative este unul dintre primele obiective esenţiale în căile spirituale autentice.

Ştiind toate acestea, fiinţele umane trebuie să înţeleagă necesitatea de a-şi structura cât mai repede un câmp patemic sănătos şi profund benefic, constituit din atitudini pozitive, de bunătate, dragoste şi simpatie, deoarece numai în acest mod se orientează benefic sufletul pentru a-L descoperi în fiinţa noastră pe Dumnezeu.

de profesor yoga Gregorian Bivolaru, pe: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5019