In numerele 11/2009 şi 1/2010 ale revistei noastre, în articolul „Trebuie să fim mai puţini pe Terra“, am scris despre acţiunea declanşată de o ziaristă din Austria, care a pus sub acuzare Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru că derulează politici şi acţiuni de decimare a populaţiei planetei.
Cum era de aşteptat, subiectul a declanşat o serie de întrebări, ameninţări şi înjurături anonime, dar şi suspiciuni cum că exagerăm, pentru a obţine cu orice preţ senzaţionalul.
Exemplele care urmează constituie un argument în plus că afirmaţiile făcute de noi nu sînt speculaţii şi că realitatea este mult mai crudă decît ceea ce am scris.
La summitul Uniunii Europene din octombrie 2008, care s-a ţinut la Bruxelles, Stavors Dimas, responsabilul pe probleme de mediu, a atras atenţia că, dacă factorii responsabili nu vor adopta o politică mondială corespunzătoare, efectele încălzirii globale se vor accentua şi vor afecta grav, în scurt timp, transporturile, agricultura, sănătatea şi, implicit, locurile de muncă a peste 60 de milioane de oameni din Europa.
Era, dacă vreţi, un fel de avertisment cu privire la criza pe care o traversăm în prezent şi care, iată, are o altă cauză decît ce s-a bănuit pînă acum, cum că o persoană a „şterpelit” cu bună ştiinţă miliardele lumii, pentru a crea un haos generalizat, deoarece, acolo unde e derută, lucrurile pot fi dirijate din umbră în ce direcţie se vrea.
După Stavros, cauza crizei este… încălzirea globală.
De fapt, acest semnal de alarmă nu era o noutate, Global Footprint Network, o organizaţie care îşi are sediul în Oakland,
California, creată în 2003, avertizînd forurile internaţionale, cu mai mult timp în urmă, că planeta are nevoie de un an şi jumătate pentru a-şi regenera resursele pe care le consumă omenirea (aflată în continuă creştere numerică) într-un singur an.
Aşa cum a prezentat ziarul La Stampa, pentru 2010, de pildă, de la 21 august şi pînă la sfîrşitul anului, „populaţia Terrei va trăi pe credit faţă de resursele efective ale planetei”.
Cu alte cuvinte, în perioada respectivă, Pămîntul nu a reuşit să refacă ceea ce noi am consumat pînă la acea dată.
Aşadar, pe de o parte, încălzirea tot mai accentuată a planetei, iar, pe de altă parte, scăderea resurselor naturale ne împing obligatoriu să adoptăm măsuri urgente.
La începutul lui 2009, The Daily Telegraph a publicat declaraţia lui Jonathon Porrit, preşedintele Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă din Marea Britanie, care a afirmat: „Familiile care au mai mult de doi copii sînt iresponsabile faţă de mediu”.
Degeaba au încercat ziariştii să-i explice insularului că nu copiii sînt cauza răului care a lovit planeta şi că, fără ei, lumea va îmbătrîni şi va muri, că acesta nu a vrut sub nicio formă să renunţe la ideea sa. Şi nu este singurul.
O politică severă de reducere a numărului de copii, iniţiată încă din 1950, se aplică şi în China, ţară în care rata demografică a scăzut de la 2,2% pe an, în perioada 1950-1980, la 1,4%, în anii ’80-’90.
In urmă cu 30 de ani, politica „un singur copil”, cu preferinţă pentru băieţi, a dus la un dezechilibru major, deoarece, în anul 2020, peste 24 de milioane de bărbaţi chinezi nu vor avea cu cine să se căsătorească, din cauza lipsei de femei.
Fenomenul nu duce numai la îmbătrînirea populaţiei, ci şi la instabilitate socială şi violenţe, motiv pentru care în această ţară se aplică încă sterilizarea bărbaţilor, deşi oficial s-a permis cuplurilor să aibă doi copii.
Dacă în China fecunditatea unei femei este de 1,7 copii, în India cifra este aproape dublă, adică 3,1, situînd această ţară pe locul al doilea în lume ca populaţie, cu 1,1 miliarde de locuitori.
Acest număr creşte cu circa 19 milioane pe an, motiv pentru care se aplică sterilizarea obligatorie a bărbaţilor care au mai mult de patru copii.
Iată, aşadar, cum copiii, cel mai frumos dar al lui Dumnezeu, devin pe nedrept o povară pentru cei care, pentru a-şi salva bogăţiile, au ajuns la soluţia lui Irod, de la naşterea lui Hristos: uciderea pruncilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu