În toamna anului 2009 redacţia noastră a primit o invitaţie pentru a se deplasa la o întâlnire cu cititorii la Baia Mare. Despre această întâlnire cu publicul cititor din zona nord-vestică a ţării am scris la vremea respectivă, însă o parte a incursiunii noastre se referă la drumul de întoarcere.
După consumarea acelui eveniment am luat înapoi drumul Bucureştiului, plecând dimineaţa devreme de data aceasta fiind doar trei în maşină, respectiv subsemnatul, colegul nostru Florin şi un domn de bine din Galaţi care ne-a susţinut în toate activităţile noastre de până acum. Spun trei deoarece la ducere mai era cu noi colegul de redacţie Virgil care locuieşte la Bistriţa, dar care în perioada aceea avusese ceva treburi spirituale prin Bucureşti.
Traversând iarăşi ţara către capitală, în acea zi splendidă de început de noiembrie, ne-am apucat să discutăm despre aceste lucruri spirituale din viaţa oamenilor. Cum se spune „călătorului îi stă bine cu drumul” iar noi n-am făcut excepţie de la regulă, deşi ca să străbaţi 1500 de kilometri în doar 2 zile nu e uşor deloc. Maşina noatră gonea pe şosele înghiţind kilometru după kilometru, de parcă avea o foame neostoită, mai ales la viteza cu care ne deplasam deoarece chiar la o deplasare relativ cu viteză mare tot se fac vreo 12 ore între Baia Mare şi Bucureşti.
După prânz ne aflam dincoace de Carpaţii Meridonali îndreptându-ne către dealurile vâlcene, cam pe la ora 3 după-amiază fiind în apropierea staţiunii Olăneşti. Şi cum o asemenea deplasare cere popasuri rare, pentru a te încadra în timp şi a ajunge la destinaţie, era firesc faptul că trebuia să ne oprim undeva pentru a lua masa.
Pentru că nu poţi păcăli foamea cu nişte covrigi şi câteva sărăţele care oricum îţi provoacă sete. Aşadar apropiindu-ne de Olăneşti, domnul din Galaţi care era şi şoferul, umblat ani de zile pe şoselele României, cunoştea bine locul şi ca urmare ne-am oprit în localitatea menţionată anterior.
Este un lucru cât se poate de evident că nimeni nu poate vizita ca turist toate locurile frumoase ale României de-a lungul vieţii, dar atunci când ai ocazia, este foarte important să trăieşti acele mo-mente pentru a rămâne cu ceva după ce ai plecat din acele locuri. Ne-am oprit în staţiune alegând un loc de parcare, apoi după ce am coborât din maşină am fost atent la tot ceea am perceput cu ajutorul simţurilor.
Aerul din Olăneşti este aparte, având un fel de savoare fină a consistenţei sale oferită de vegeta-ţia bogată din zonă, predominând coniferele, stejarul şi fagul, aceste specii întreţinând prin vibraţia lor energetică o puritate a locurilor. Înainte de a ne deplasa către un local unde aveam să servim masa, ne-am plimbat pe una din străzile principale aflate în imediata apropiere a intrării în locali-tate, uitându-ne la standurile micilor întreprinzători care ofereau fel şi fel de suveniruri şi produse.
Domnul din Galaţi ne-a spus că putem găsi o varietate rară, chiar foarte rară, de miere, numită miere de mană care este cea mai bună dintre toate soiurile existente pe planetă. Am luat două borcane de câte 800 de grame de miere de mană şi vreau să vă spun că într-adevăr, are un gust deosebit şi nu se compară cu nicio alta varietate de miere.
Se pare că albinele din zona Olăneştiului procură polenul şi ingredientele necesare mierii de mană din speciile rare de flori care există acolo, cum sunt floarea de colţ, ghinţura galbenă, crinul de munte, nuferii albi şi galbeni şi din alte specii rare declarate patrimoniu al naturii.
După ce ne-am plimbat pe strada respectivă ne-am dus la mâncăm, şi am ales un local frumos, care te îmbia să-i calci pragul numai prin aspectul său. Am intrat şi aşezându-ne la masă, am şi fost abordaţi de chelner care ne-a întrebat ce alegem din meniu. Personal am ales o sănătoasă cirobă ţărănească de legume, despre care vreau să vă spun că doar acasă mai poţi să o găteşti la fel. Un gust, o savoare, o fineţe şi o consistenţă rar întâlnită la o ciorbă de legume mâncată în deplasare la un restaurant pe drumurile ţării.
Ce mai, pe scurt, parcă aş fi mâncat un fel de ciorbă făcută de vreun bucătar al zeilor, dacă aş putea spune aşa. Popasul acela făcut la Olăneşti a constituit pentru mine personal o ocazie de a mă convinge că totuşi în România există foarte multe locuri extraordinar de frumoase, unde poţi petrece zile minunate şi unde ai posibilitatea de a-ţi menţine sănătatea mâncând consistent şi sănătos, şi plimbându-te într-o atmosferă mult mai curată decât cea din oraşele ţării, astfel încât şi trupul, şi spiritul să-şi refacă între ele acele uitate legături energetice, care ne ajută să revenim la starea noastră de primordialitate, aşa cum o trăiau cândva strămoşii noştri geto-dacii, şi înaintea lor strămoşii acestora.
preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/olanesti-%e2%80%93-mostenire-stramoseasca/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu