Transfăgărăşanul – Alpii Transilvaniei

Ţară de legendă şi de mituri ancestrale, România reprezintă un simbol al spiritualităţii şi civilizaţiei de la începuturile omenirii.

Locuit de către strămoşii strămoşilor noştri, acest teritoriu hărăzit de Dumnezeu cu toate formele de relief ne încântă privirile şi sufletele, atunci când le admirăm la modul panoramic.

Sînt foarte multe locuri minunate în România, şi culmea este că ele nu sînt îngrămădite, ci se îmbină armonios pe alocuri, şesul cu dealurile, dealurile cu munţii, văile sînt domoale şi largi, uneori şi lungi, ca să nu mai vorbim de depresiunile intramontane care, în multe zone, adăpostesc localităţi unde clima e blândă, precum sufletele celor ce trăiesc acolo.

 

Viaţa pe meleagurile româneşti are un specific aparte, de la zonă la zonă putem întâlni atâtea obiceiuri, tradiţii şi datini, încât bogăţia lor descrisă în cuvinte nu ar putea încape în 1000 de cărţi de 1000 de pagini fiecare.

 

Atât de vastă este moştenirea pe care o avem de la înaintaşii noştri. Şi credeţi că aceste obiceiuri şi datini sînt doar aşa, ca să ne mai veselim şi noi puţin în marile sărbători ale anului? Da’ de unde… Ele reprezintă şi conţin acele informaţii ancestrale despre Viaţă, Univers şi legile lor sacre, respectate cu sfinţenie de către strămoşii strămoşilor noştri.

 

Tocmai de aceea nu veţi vedea în localităţile României, mai ales cele de deal şi de munte, decât oameni cinstiţi, primitori, cu suflet cald, care dincolo de religie şi alte lucruri lumeşti, au o bunătate a sufletului care te face să-ţi doreşti să retrăieşti iar simplitatea unei astfel de vieţi, aşa cum o trăiesc ei.

 

Nu vorbim aici de nivelul de educaţie şi de cunoaştere a localnicilor din aşezările de şes, deal şi munte, deşi dacă am face o comparaţie, ţăranul român, socotit cam înapoiat de Uniunea Europeană, şi acum ca şi în anii ’70, scoate mai mult grâu sau porumb la hectar decât agronomul care însămânţează ştiinţific. Iar legumele produse de ţărani sînt mult mai gustoase şi savuroase decât cele produse după metode ştiinţifice. Iar asta este o realitate a vieţii noastre de zi cu zi!

Că tot am adus vorba de produsele ţăranului român… Îmi amintesc de incursiunea pe care am făcut-o în vara anului 2008 împreună cu o parte a echipei redacţionale, pe Transfăgărăşan, la întoarcerea de la Sarmisegetuza. Încă de la plecare şoferul nostru Florin, un tânăr destoinic şi cam sprinţar de felul lui, ne propusese să urmăm un traseu de întoarcere prin Sibiu către Transfăgărăşan.

 

Ideea a fost agreată aşa că la întoarcere, trecând de Sibiu, ne-am îndreptat către Braşov care era pe direcţia respectivă. Pe drum, fiind deja aproape de miezul zilei, şi apropiindu-ne tot mai mult de zona Transfăgărăşanului, vedeam crestele Munţilor Făgăraşului undeva înspre stânga cum se ridicau semeţe către cer.

 

Peisajul este de o măreţie şi o încântare rară, pentru că până şi de la distanţa aceea de câţiva kilometri se puteau zări vârfurile Munţilor Făgăraşului cu firişoare abia vizibile despre care ne-am dat seama că erau drumurile de acces.

Ajunşi acolo, fiind şi zi de duminică, sus pe Transfăgărăşan la Bâlea Lac era mare târg. Lume multă, turişti români şi străini deopotrivă, grătarele sfârâiau pline de mici, cârnaţi de casă, gogoşile şi cozonacii, kurtos kolac şi ale delicatese răspândeau în aer miresme care mai de care mai atrăgătoare şi apetisante.

 

Nici tarabele cu brânzeturi şi lactate naturale nu lipseau, caşul şi caşcavalul afumat de casă îmbiindu-te la tot pasul cu aspectul lor auriu rumenit. De acolo am luat nişte caşcaval afumat, o bunătate cum aveam să constat mai târziu, şi pot spune că ce găsim noi prin magazine la oraş sînt copii palide faţă de ce produc ţăranii în gospodăriile lor acolo sus la munte. De altfel vorbim aici de tradiţii ale Ţării Fărăgăraşului, ţară de legendă, ce s-au păstrat până în zilele noastre îndeosebi sub forma produselor autohtone, pline de savoare şi hrănitoare.

 

De aceea un tânăr de la munte va fi mult mai viguros şi rezistent decât unul de la oraş, obişnuit să consume preponderent caşcaval şi mezeluri fabricate pe bandă rulantă, să bea sucuri carbogazoase şi lapte pasteurizat din care sînt scoase adevăratele substanţe nutritive. Şi după cum bine vedem, Uniunea Europeană ar cam vrea să ne restrângă aceste produse naturale şi sănătoase, şi să îi oblige pe români să consume preparate industrializate lipsite de consistenţă nutritivă adevărată.

Munţilor Făgărăşului li se mai spune şi „Alpii Transilvaniei” pentru frumuseţea şi mărimea lor. Acest lanţ muntos străjuieşte la sud Ţara Făgăraşului, la nord fiind Podişul Târnavelor. Fiind masivul muntos pe care s-a construit cea mai înaltă şosea din Europa, la altitudinea de aproximativ 2030 de metri, Transfăgărăşanul reprezintă un simbol al energiilor ancestrale care persistă pe acele meleaguri.

 

Lungimea de 70 de kilometri şi lăţimea de aproximativ 40 de kilometri a Munţilor Făgăraş fac din zona respectivă o adevărată bucată de rai, căci cum treci de Curtea de Argeş peisajul devine din ce în ce mai frumos. Apoi după ce treci de Şercaia, Transfăgărăşanul ţi se dezvăluie ca un uriaş acoperit vara de verdeaţă, iarna de haină albă de omăt.

 

Pe timpul iernii Transfăgărăşanul ca porţiune de drum este închis circulaţiei, dar se poate ajunge sus la Bâlea Lac de pe cealaltă parte a versantului, cu telecabina. Se poate spune despre locurile acelea că sânt încărcate de energii binefăcătoare care acţionează permanent, chiar dacă noi nu ne dăm seama. Şi cei care reuşesc să ajungă mai sus, pe culmi, au parte de nişte peisaje care-ţi induc o stare atât de profundă meditativ, încât la un moment dat ai impresia că nu mai eşti pe Pământ, ci pe o altă planetă.

Ţara Făgăraşului a fost atestată documentar pentru prima dată în 1222, ceea ce dovedeşte perenitatea şi obârşia populaţiei autohtone, urmaşi ai dacilor liberi. Acestei Ţări a Făgăraşului i se spunea „Terra Blachorum” de unde a provenit ceva mai târziu numele de Valahorum – Valahia. Dacă vreţi să vă petreceţi o vacanţă de neuitat, Munţii Făgăraşului constituie una dintre cele mai indicate zone pentru aşa ceva.

 

Câteva obiective care merită vizitate, mai ales în anotimpul iernii, dacă şi vremea permite evident, sînt lacurile Bâlea, Capra şi Căpriţa, chilia Părintelui Arsenie Boca aflată la doar 30 de minute de mers dinspre Cabana Valea Sâmbetei, precum şi cascada Bâlea.

 

Munţii Făgăraşului au fost supranumiţi „Alpii Transilvaniei” de către geograful şi pedagogul francez Emmanule de Martonne, care a fost pur şi simplu uimit de frumuseţea şi sălbăticia peisajelor acestor munţi atunci când a venit în România pentru a cartografia zonele muntoase, lucru necesar pentru atlasul la care fusese cooptat pentru a fi realizat. În tradiţia folclorică li se spune simplu Făgăraşii, pentru că atât de impresionant e peisajul şi atât de profund lasă aceşti munţi amprenta în sufletele oamenilor încât niciodată nu-i uită.

Ţara Făgăraşului şi Munţii Făgăraşului au o strânsă legătură cu primul descălecat al lui Negru Vodă, despre care se spune în texte vechi că era originar din acele locuri. De altfel Negru Vodă era doar un supranume iniţiatic şi spiritual pentru un conducător iscusit care în fruntea micii sale armate i-a învins pe tătari şi ar fi fondat pentru prima dată, după voievodatele româneşti, Ţara Românească.

 

 Acest Negru Vodă a fost real, deşi numele său adevărat niciodată nu a fost cunoscut, şi el a repus bazele vechiului regat geto-dac, care evoluând prin timp a devenit ceea ce astăzi cunoaştem cu toţii, un nume care oricât de cenuşie ne-ar fi viaţa, ne face să ne infiorăm dar să şi plângem şi nu ştim de ce atunci când îl rostim şi auzim imnul naţional… ROMÂNIA!

 

 

preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/transfagarasanul-%e2%80%93-alpii-transilvaniei/