17 decembrie 2011

UNA DIN CAUZELE CRIZEI ALIMENTARE: FERMIERII PREFERA RAPITA IN LOC DE CEREALE




click pe poza pentru galerie
FOTO (1)
 3,5 milioane de hectare de teren arabil sunt nelucrate  Reprezentantii patronatelor spun ca, in scurt timp, mancarea ar putea deveni un lux
Romania se confrunta cu o crestere accelerata a preturilor la alimente. Prin faptul ca importam 70% din alimente, tara noastra a devenit dependenta de cresterea preturilor la nivel mondial, sustin membrii  Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR) si reprezentantii Agrostar. „Criza alimentara a inceput deja la nivel global, in conditiile in care a fost suficient doar un an slab la productia de grau in China pentru ca pretul sa creasca cu 91%. In acelasi timp, pretul porumbului s-a majorat cu 57%, iar la zahar si soia cu 33%”, a declarat Dan Matei Agathon, vicepresedintele ACPR. 

Potrivit patronilor romani, va exista o criza alimentara pentru ca in Romania sunt 3,5 milioane de hectare de teren agricol nelu­cra­te, subventiile din domeniu aproape au dispa­rut si nu a fost pusa la punct o strategie comuna de dezvoltare a agriculturii. „Princi­pala cauza pentru care criza alimentara ne va lovi este ca la ora actuala importam 70% din alimentele consu­mate”, explica reprezentantul ACPR.


Biodieselul, vinovat


Potrivit unor studii la nivel mondial, unul dintre principalele motive ale cresterii preturilor produselor agricole este ca acestea devin tot mai rare. „Acum marii producatori prefera sa cultive rapita pentru producerea de biodiesel, renuntand chiar la recoltele traditionale. Si asta in conditiile in care, anul trecut, si Rusia si Statele Unite si alte multe tari au avut productii proaste de cereale”, ne-a declarat Stefan Niculae, presedintele Agrostar. In privinta importurilor de alimente, Niculae considera ca intr-adevar industria alimentara romaneasca a devenit dependenta de impor­turi. „In acest moment avem deficite mari si importam 70% din carnea de porc, 80% din cea de vita, legume si fructe 90% pe timp de iarna si pana la 40% pe timp de vara si am ajuns sa importam chiar si lapte in proportie de 30%”, explica presedintele Agrostar.



Solutia: scaderea TVA si cresterea valorii tichetului de masa


Potrivit unui studiu recent al Bancii Centrale Europene, Romania ocupa locul 20 in lume din punctul de vedere al volatilitatii pietei alimentare. Potrivit studiului BCE, mancarea ar putea deveni, in viitorul apro­piat, un lux pentru multi conationali. De aceea, pentru a evita o criza alimentara majo­ra, ACPR propune cresterea valorii tichetelor de masa de la 9 la 12 lei, acordarea acestora si buge­tarilor, dar si scaderea TVA la 5% la produsele agri­cole.

Potrivit reprezen­tantului patro­na­telor, doar reducerea TVA la grau ar aduce la buget 2 miliarde de euro pe an, avand in vedere ca doar 20% din productie este fisca­lizata, iar restul de 80% „se plimba” pe vapoare si se intoarce in tara cu preturi supraevaluate. In privinta tichetelor de masa, potrivit datelor ACPR, piata acestora se ridica la aproape 1 miliard de euro, in conditiile in care 1,9 milioane de persoane, respectiv 43% din totalul angajatilor, primesc astfel de tichete. 

De asemenea, in 2010 au fost cumparate produse alimentare de 793 de milioane de euro cu tichete de masa, sustinand 27.000 de locuri de munca din productia si din comercializarea de astfel de produse. „Daca extindem acest sistem si la sectorul public si crestem valoarea cu 30%, atat piata de comercializare a produselor alimentare, cat si veniturile la buget vor creste exponential”, considera Agathon. ACPR precizeaza ca ambele propuneri vor fi prezentate guvernului, in momentul cand acesta va relua dialogul social. 

In acelasi timp, patronatele recunosc ca, in afara unor idei propuse autoritatilor, in ultimii ani nu au reusit sa faca nimic concret pentru a preintampina o criza alimentara, dand de cele mai multe ori vina pe legislatia incoerenta.


preluare de pe sursa: