De Cristina Fialcovschi
Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugusorul cum i se spune in popor, este un stravechi obicei agrar prin excelenta, care se practica si azi, mai cu seama in Moldova. in ajunul Anului Nou, in multe locuri, chiar in ziua de Anul Nou, ceata de uratori formata din doi pina la douazeci de flacai sau barbati insuratei de curind, pleaca din casa in casa sa ureze cu Plugusorul sau sa “haiasca”, cum se spune in Moldova. Cu Plugusorul ureaza astazi si copiii.
Colinda Plugusorului este in datina tarilor agricole o urare pentru rodirea cimpului. Plugusorul nostru este “carmen avele al romanilor”, colindul cu rugaciunea de ocrotire a semanatorilor din cimp. Mentionam ca este una dintre datinile cele mai vechi si mai frumoase, ce s-a pastrat si se pastreaza inca pina in ziua de azi la poporul romin. in pocnet amarnic de harapnic sau bici, in sunet de talanca sau clopotei, ca si in muget de buhai, colindatorul isi deapana urarea indemnindu-si amicii cu refrenul: ”Ia minati mai,/ Hai,hai ”.
Vorbind despre aratul pamintului cu 12 boi, despre semanatul griului, seceratul si macinatul lui, ca si despre frumoasa morarita, plugusorul, care cuprinde in sine atita poezie, este datina romaneasca care zugraveste in culori atit de vii deprinderea principala a poporului nostru.
Urarea nu se rezuma numai la expunerea in cintec sau versuri a celor dorite, ca in colinde, ci se infaptuieste si prin prezentarea dramatica a muncilor agrigole. Avem deci de-a face cu o manifestare folclorica complexa, menita sa aduca belsug in agricultura. Pentru desfasurarea dramatica a urarii se foloseste plugul sau buhaiul.
Plugul era altadata un plug adevarat, frumos impodobit cu crengi de brad si cu panglici, mai nou cu hirtie colorata, tras de 4 sau 2 boi, de asemenea impodobiti cu panglici sau batiste lucrate in stil popular.
in anii din urma se raspindeste tot mai mult plugul in miniatura purtat pe brate de cel ce ureaza si un plug simbolic, format dintr-un bat cu doua craci care reprezinta coarnele plugului. Copiii ureaza numai cu plugurile in miniatura.
Buhaiul, numit in Ialomita si in sudul Moldovei ”buga”, era un vas de lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capra sau de oaie, bine intinsa si legata cu un cerc sau strinsa cu o fringhie. Prin mijlocul acestei piei trece o suvita de par de cal fixata in interior cu un nod sau cu bat trecut ptintr-un lat. Gura vasului este deschisa. Unul din flacai tinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate in bors, in apa cu saciz sau numai in apa, tragea suvita de par, producind un zgomot surd, intarit de cutia de rezonanta a vasului. Cuvintul buhai a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor slave: rus. bugai, pol. buhai, tc. buga, cum se spune in Ialomita si in sudul Moldovei.
Obiectul menit sa imite mugetul taurului, simbol al fertilitatii, a fost cindva raspindit in intreaga Europa. La cehi este cunoscut si azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind in legatura cu zgomotul pe care il face.
La unguri se numeste burgato, tot o denumire onomatopeica. La germani se numeste Rummeltop sau Brummtorf, tot dupa zgomotul pe care il face.Torf inseamna oala de pamint, de lut, aici vasul fiind de ceramica. Obiceiul a disparut demult in Europa apuseana si, acolo unde mai exista, si-a pierdut sensul traditional, 1 este practicat mai mult ca un joc de catre copii.
Pe linga plug si buhai, ceata purta bice sau harapnice din care se pocneste, clopote de vite si talangi. Ea era insotita de instrumentisti populari care cintau din fluiere, cimpoi, vioara sau cobze.
In general, locurile unde plugul si buhaiul apareau impreuna in acelasi obicei sint mai rare. Acolo unde plugul era inlocuit cu un bat simbolic, in tot timpul recitarii batul era jucat in ritmul versurilor; clopoteii care-l impodobeau acompaniau ritmic recitarea. in regiunile unde recuzita era si mai este un plug adevarat, se trage si astazi uneori, iar in trecut se tragea cu regularitate, o brazda in curtea sau la poarta gospodarului. Tragerea brazdei dovedeste, fara putinta de indoiala, ca Plugusorul este un stravechi obicei agrar derivat dintr-o practica primitiva si trecut print-un rit de fertilitate, ajungind o urare de recolte bogate pentru viitor. Urarea este un lung poem in versuri recitate care descrie cu mult umor, dar si cu cuvenita ridicare de plan, fabulos, toate muncile agricole, pina la coptul colacului.
Altadata rit menit sa provoace fertilitatea, Plugusorul este azi, acolo unde se pastreaza, un obicei care contribuie la veselia generala a sarbatorii Anului Nou. Urarea cu plugul sau cu buhaiul povesteste cu umor despre prodigioase munci agricole, al caror rod este fabulos.
Valdemar Liungmann cauta sa stabileasa o legatura intre obiceiul nostru si aratul ritual practicat pentru a propita de catre taranii romani la Calendele lui Ianuarie sau la 1 Martie.
Desfasurarea dramatica se leaga, dupa parerea lui Liungmann, de aratul si semanatul ritual din cultul lui Dionisos si a lui Osiris. Tinind seama de noile constatari facute de N. E. Mate asupra miturilor vechi egiptene,1 putem presupune ca Plugusorul este de fapt, la origine, ceremonialul primei brazde practicat de catre capetenia obstei patriarhale. Si in urarea noastra, gospodarul, badita Vasile sau badita Troian, pare sa aiba acelasi rol.
Gospodarul pleaca pe un cal negru sau pe un cal “graur cu saua de aur” sa gaseasca “loc de arat si de semanat”. El ara “brazda neagra” si seamana “griu rosu”. Griul creste: ”in pai ca trestia,/ in foi ca mazarea,/ in spic ca vrabia”.
Gospodarul incaleca din nou pe cal si pleaca sa vada daca holda este coapta: ”Griu de-o parte se-ngalbemea/ De aproape se cocea,/ De secera se gatea”. Gospodarul ia spice de proba, si se intoarce acasa si se pregateste de secerat. Se duce la tirg sa-si cumpere fier si otel. Se duce la fierar si-l pune sa-i faca “sacere maruntele/ Cu dinti de floricele,/ Cu manunchi de viorele,/ Sa secere copile frumoase cu ele”. intr-o varianta culeasa in anul 1950 in Negrilesti, Vrancea, gospodarul cheama fierarul la telegraf: “Si-au sunat la telegraf/ Si-a venit mesteri indat”. Elementul vietii moderne intra in chip natural in descrierea muncilor agricole. Prezentarea muncii menita sa constituie miezul urarii este presarata cu elemente de umor si cu note de voita exagerare, necesare implinirii dorintelor. Ritmul seceratului este fantastic: ”Un fecior de negustor/ Cu stinga secera./ Cu dreapta leaga,/ Cu dintii-n haraba arunca./ O scos doisprezece telegari,/ Ca ceaunele canite,/ Cu unghiile potcovite,/ Cu potcoave de argint,/ Ce prind bine la pamint./ O scos noua iepe surepe,/ De cate noua ani sterpe./ Cu gura-n car punea,/ Stambol nu le trebuia”. Dupa terminarea seceratului si treeratului, carele “impovarate,/ cu lanturi legate” se indreapta spre moara. Moara, vazind atatea care, “Pune coada la spinare/ Si apuca pe lunca mare”. Dar: “Morarul mester mare,/ O iesit cu ochi bolditi,/ Cu itarii cruciti,/ De dinsul sa te rizi”. Si morarita a iesit: “Cu o cataveica de niste taricioare/ De cind cu foametea cea mare./ Si mi-o incepu a striga:/ -Ptiu, ptiu, ptiu si na, na, na./ Moara sta si se uita./ Si o amagit pina la portita/ Si-o luat-o din dirlog/ Si-o dat-o la loc,/ S-o scos un ciolan,/ Si i-o dat una in splina/ S-o asezat-o cape faina”.
Aceasta parte in care moara este intruchipata ca o faptura vie, un fel de animal domestic care se sperie de multimea carelor si o ia la fuga, este prinsa de morar sau ademenita de morarita si pune cu mestesug la loc, este plina de umor, stirneste intotdeauna risul ascultatorilor. Ea reprezinta, poate, cu hazul cuvenit, imbinarea intre descrierea sobra, rituala a muncilor pentru piine cu nota vesela care apare simbiotic la foarte multe dintre riturile vechi si la jocurile cu masti medievale. Griul este macinat, faina este dusa acasa la gupineasa gazda: ” Face colac frumos,/ Si l-o pus in cuiul cel de jos, ca sa fie plugarilor de folos,/ Si l-o rupt in noua/ Si ne-o dat si noua”. Versurile acestea de sfirsit seamana cu versurile din cintecele de secera.
Urarea cu plugusorul se termina prin cererea darurilor. in partea care inchieie Plugusorul intilnim unele elemente particulare de umor, obisnuite si in oratiile de nunta, in unele povestiri si in teatrul popular. Ele se refera la insasi practica obiceiului, ironizeaza recitarea si pe recitatori, creaza distanta intre actul ceremonial ti receptarea lui.
Bazat pe o practica rituala menita sa insoteasca sau sa previna muncile plugarului, Plugusorul evoluiaza treptat si ajunge la formele spectaculare sarbatoresti de astazi.
preluare de pe sursa: http://www.moldova.org/page/plugusorul-1152-rom.html
