Odessa-1941. "Onoarea pătată" a Armatei Române (ARTICOL INTEGRAL)
Cu două săptămâni în urmă, un ucrainean de 86 de ani a venit în România pentru a ne spune o poveste groaznică: masacrul făcut de Armata Română în 1941 la Odessa. Mihail Zaslavski avea 16 ani când, din ordinul mareşalului Antonescu, zeci de mii de evrei, printre care şi membrii familiei sale, au fost împuşcaţi sau arşi de vii de soldaţii români. Am încercat să lămurim acest episod din istoria noastră împreună cu istoricii români.
Mihai Zaslavski a fost adus la Bucureşti de regizorul de filme documentare Florin Iepan împreună cu Fundaţia "Friedrich Ebert". "Vreau ca românii să ştie ce s-a întâmplat la Odessa", e singura dorinţă a lui Mihail. Mai ales că nimeni din partea autorităţilor române, spune tot bătrânul, n-a fost vreodată la Odessa, măcar pentru un omagiu adus victimelor din acest oraş, victime de care Armata Română se face responsabilă. Nici acum, cât a fost la Bucureşti, Mihail n-a fost băgat în seamă, nici de autorităţi, nici de istorici, deşi s-au organizat întâlniri publice, la care s-ar fi aşteptat dezbateri aprinse pe acest subiect.
Asediul de trei luni asupra Odessei
Opinia unanimă a istoricilor cu care am stat de vorbă este că la Odessa, între octombrie 1941 şi martie 1942, românii au ucis oameni nevinovaţi. Civili. Evrei, în special. E vorba de zeci de mii de victime. Unul din experţii pe care i-am abordat este Ottmar Traşcă, cercetător la Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj. El este autorul unui studiu referitor la "ocuparea oraşului Odessa de către Armata Română şi măsurile adoptate faţă de populaţia evreiască, octombrie 1941 - martie 1942". Se ştie că după eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, regimul Antonescu decide ca trupele române să continue campania din Est, alături de Germania. Soldaţii români trec Nistrul şi ocupă Transnistria, o provincie de 40.000 de kilometri pătraţi, aflată între Nistru şi Bug, aproape la fel de mare ca Basarabia.
Administraţia românească în Transnistria debutează la 14 august 1941. Existau deja planuri ca, în eventualitatea câştigării războiului împotriva URSS, Transnistria să fie anexată de România. Conform documentelor, istoricul Ottmar Traşcă face referire la şedinţa Consiliului de Miniştri din 26 februarie 1941. Încă de pe atunci mareşalul Antonescu spunea, referitor la Transnistria, că vor fi scoşi de acolo toţi străinii, iar ţăranilor români li se va da pământ în acea zonă. Un acord din 30 august 1941, între România şi Germania, prevedea exploatarea în comun a Transnistriei, din punct de vedere economic, în timp ce evreii de aici urmau să fie duşi în lagăre. Data de 4 octombrie 1941 stabileşte Guvernământul Transnistriei. Capitala acestei provincii este stabilită la Odessa, chiar înainte ca oraşul să fie cucerit de Armata a IV-a românească. Asediul oraşului a început la 18 august şi s-a încheiat în 16 octombrie 1941, timp în care au murit 17.000 de soldaţi români, iar alţi 70.000 au fost daţi dispăruţi. Acesta a fost practic singurul mare oraş sovietic administrat de un aliat al Germaniei, în speţă România.
Atentatul de la 22 octombrie 1941
La intrarea trupelor române în Odessa, la 16 octombrie 1941, în acest oraş erau 90.000 de evrei. Un alt istoric, Andrei Muraru, doctor în Istorie, coordonator al programelor de cercetare la Institutul Român de Istorie Recentă, ne-a spus că imediat după încheierea războiului, în 1945, în Odessa a fost realizat un recensământ al populaţiei. De unde a rezultat că în acest oraş mai rămăseseră doar câteva zeci de evrei. De la 90.000, la câteva zeci! Dar să revenim la studiul lui Ottmar Traşcă. La două zile după ce cucereşte Odessa, administraţia românească decide înfiinţarea unui ghetou în penitenciarul oraşului. Chiar în acea zi sunt arestaţi 1.726 de evrei. Numărul lor va creşte rapid, până la 16.000, în zilele următoare. Pe fondul acestei tensiuni între trupele de ocupaţie şi populaţia civilă, la 22 octombrie 1941, ora 17.35, clădirea Comandamentului militar românesc din Odessa, aflată pe strada Engels, este aruncată în aer. Potrivit istoricului Andrei Muraru, a existat în subsolul clădirii o cantitate de trei tone de explozibil.
Au fost ucişi 135 de ofiţeri şi soldaţi români şi germani. A murit şi comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu. Culmea este că civilii din Odessa le atrăseseră atenţia românilor că tot centrul oraşului fusese minat de sovietici, înaintea retragerii lor. Clădirea de pe strada Engels, fost sediu al NKVD-ului, a fost capcana perfectă pentru români, care şi-au stabilit tocmai aici cartierul general. Era un imobil impozant, rămas neatins de obuze. Birouri sclipitoare, curăţenie exemplară, ba chiar se povesteşte că până şi călimările erau pline cu cerneală. Soldaţii români au căutat peste tot în clădirea Comandamentului, dar n-au găsit nicio urmă de pericol. S-a dovedit ulterior că moartea fusese ascunsă în subsolul imobilului. Peste sacii cu bombe s-a turnat un strat subţire de beton, iar deasupra un morman de gunoaie.
preluare de pe sursa
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/odessa-1941-onoarea-patata-a-armatei-romane-articol-integral-243170.html
