Trebuie să spun din start, pentru toți iubitorii de bârfe, că acest articol nu face nicio dezvăluire
”senzațională” şi nici nu scoate la iveală vreo faptă rea a celor care
slujesc în Biserica Ortodoxă, ci pur şi simplu dezbate la nivel general
problema faptelor reprobabile cu caracter secret, pe care le fac unii clerici,
fie ei preoţi sau episcopi, și care au urmări negative în popor.
Acest articol îi vizează în primul rând pe
clerici, dar nu ca o acuză ci ca un semnal de alarmă că noi, poporul, oamenii
simpli din Biserică, vedem şi auzim tot sau aproape tot ce se întâmplă în viaţa
celor care slujesc la altar, chiar dacă se încearcă ascunderea aspectelor
nedemne ale vieţii. Tot de la început fac precizarea că articolul vizează doar
pe acei clerici care au ce ascunde, şi a căror fapte sunt de ruşine şi nu pot
fi aduse la lumină. Nu vreau sa generalizez, căci ar fi o mare greșeală, deoarece avem mulți clerici
vrednici de toată lauda, dar cine se va simți cu musca pe
căciulă, va fi vizat. Însă vizat nu de mine, ci de glasul propriei conştiinţe, de
dreptatea lui Dumnezeu, de„securea (care)
stă la rădăcina pomilor, şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se
aruncă în foc.” (Matei
3, 10)
Sunt preoţi care nu au secrete şi care sunt
sinceri în tot ceea ce fac, şi pentru că au o viaţă curată nu le este teamă ca
faptele lor să iasă la lumină. Dumnezeu îi ştie pe fiecare din ei. La fel sunt și preoţi care fac misiune prin familiile lor şi întăresc în credință întreaga parohie, atât prin cuvânt cât mai ales prin faptă, dar sunt
deasemenea preoţi care dărămă ceea ce au zidit la predică, prin propriile fapte
necreştine sau prin faptele nedemne ale soţiei sau copiilor lor. Dumnezeu îi
ştie pe fiecare!
Cât priveşte pe unii episcopi, pe cei pe care
i-am cunoscut personal şi pe cei de care am auzit, am aflat că au secrete, şi
nu mi-a fost dat să aud până acum de un episcop a cărui viaţă să fie deschisă
ca o carte. Ciudat! Chiar ei, care primesc atâta slavă de la oameni, atâta
respect, şi atâta har de la
Dumnezeu , chiar ei sunt cei care se afişează ca persoane
închise şi cu teamă de a se apropia de oameni în mod real, nu doar la
suprafaţă. Hristos era mereu înconjurat de mii de oameni, mulţumile îl urmau
oriunde, iar astăzi episcopii nu mai au curajul nici să invite un sărac în casa
lor. Sunt oameni ai străzii care stau în frig pe lângă palatele episcopilor.
Astăzi episcopii stau la masă cu oamenii politici, nu cu săracii. Palatele
episcopale sunt saloane de primire pentru primari, senatori, deputaţi, miniştri
şi oameni de afaceri dar nu și pentru ciungi, orbi, şchiopi,
săraci şi toți năpăstuiții lumii. Dar Hristos Domnul,
Arhiereul cel Veșnic și Capul Bisericii
se identifică în primul rând tocmai cu sărmanii: ”Întrucât ați făcut unora
dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut”
(Matei 25, 40)
Pe mine mă doare asta foarte mult! Totuşi în
predicile de la amvon auzim cu totul altceva.
Preotul şi episcopul sunt persoane publice şi
foarte expuse în societate. Oamenii văd şi analizează fiecare gest al lor cu o
atenţie mult mai sporită decât gesturile unui simplu mirean, pentru că toţi
aşteaptă să simtă ceva dumnezeiesc în comportamentul lor pe măsura veșmintelor pe care le poartă dar mai ales pe măsura misiunii care li
s-a încredințat. Poporul aşteaptă să vadă cum Harul lui Dumnezeu primit la
hirotonie lucrează prin preoţi, nu doar la Sfânta Liturghie
sau la săvârşirea Sfintelor Taine ci şi pe stradă, acasă și în societate. Oamenii, fie ei credincioși sau nu, au aşteptări mult mai mari de la clerici decât de
la mireni!
Din acest motiv, orice mică scăpare din
comportamentul lor este hiperbolizată şi va circula foarte repede din gură în
gură. Cercetătorii de marketing spun că un client fericit cu experienţa pe care
a avut-o după cumpărarea un produs sau a unui serviciu, va împărtăși experienţa sa la două persoane în medie. Pe de altă parte, un
client nefericit, care a fost dezamăgit de produsul şi serviciul cumpărat, va
povesti dezamăgirea sa la 10 persoane în medie. Prin urmare „păcatele” firmelor
sunt de 5 ori mai promovate decât „virtuţie” lor, şi este logic să fie așa pentru că oamenii percep binele ca stare de normalitate şi nu se
simt constrânşi să-l povestească, pe când răul îl percep ca pe o anomalie a
societăţii şi povestindu-l încearcă să-i îndepărteze şi pe alţii de el, şi indirect
încearcă să-l elimine prin atenționare.
Se întâmplă acelaşi lucru şi în cadrul relațiilor pacienți-doctori, și în cadrul relațiilor elevi-profesori, dar mai ales
în cadrul relaței popor-clerici: faptele de rușine ale clericilor sunt mai puternic răspândite în popor decât faptele lor
bune. Mai ușor se ține minte o faptă rea decât zece
fapte bune ale aceleiași persoane. Astfel, uneori patimile
clericilor smintesc mai mult decât zidesc virtuţile lor. De aceea ne cere
Hristos Domnul să fim desăvârşiţi, ca binele nostru să nu fie slăbit în putere de
răul din noi. Acesta este motivul pentru care preotul trebuie să împlinească în
viaţa sa tot ceea ce propovăduieşte, pentru că altfel mesajul propovăduirii
devine din ce în ce mai diluat, mai slab şi mai ireal în raport cu faptele de
rușine. Oamenii se smintesc când văd clerici care nu sunt consecvenți cu învățătura pe care o propăvăduiesc, până
într-acolo încât ajung să arunce cu mizerie chiar și în credința propăvăduită.
Sunt preoţi şi episcopi care cred că au
secrete pe care oamenii nu le ştiu, sau cred că doar foarte puţine persoane din
jurul lor le cunosc. Ceea ce nu realizează este că bârfele despre faptele rele
circulă mai repede decât ar dori. Un singur om este de ajuns să ştie ceva rău,
iar acel om va împărtăşi „secretul” cu alt om de mare încredere de lângă el,
care la rândul lui va împărtăşi şi el secretul cu alţi doi prieteni, și care vor duce vestea tot aşa până ce ”secretul” va deveni
public. Astfel, în câteva zile, sute de oameni din toate colţurile lumii află
nişte „secrete” pe care clericii în cauză cred că le ţin bine ascunse. Chiar
Hristos Domnul zice că „nimic nu este ascuns care să nu iasă la iveală”.
Credincioșii află până la
urmă totul și drept urmare se smintesc, iar în sufletele lor se nasc
resentimente, repulsie și atitudini anticlericale, adică un
efect al lui ”semeni vânt și culegi furtună”.
Să nu ne mai înşelăm că putem face păcatul
fără urmări deoarece totul iese la iveală. Şi când zic tot mă refer la tot.
Există o singură soluţie: să nu mai păcătuim, doar aşa oamenii nu se vor sminti
și îndepărta de Biserică.
Atunci când un cleric face nelegiuri, chiar
acele persoane cu care a „colaborat” vor fi cele care vor acuza public starea
precară a moralităţii clericilor, adică la nivel generalizat, ca să nu-și dea de gol propria complicitate. Am auzit oameni de afaceri şi
politicieni care acuză preoţii şi episcopii de comportament imoral. Ba aş putea
spune că tocmai ei, partenerii de afaceri ai clericilor, sunt cei care
propovăduiesc societăţii sus şi tare că: „popii sunt hoţi”.
Trebuie să fii naiv să crezi că cei cu care
te-nvoieşti la rău vor tace din gură și nu vor face
reclamă la ceea ce au văzut. Sunt şi ei oameni, au şi ei aşteptări, vor şi ei
să se mântuiască, au şi ei copii de botezat şi tineri de căsătorit. Au şi ei probleme
de suflet, deci la preot vor ajunge, şi au şi ei pretenţia să ajungă în faţa
unui om sincer şi curat. Gândiţi-vă ce părere au soţia împreună cu copiii unui
afacerist, despre preotul cu care soţul/tatăl tocmai a făcut un compromis de
natură economică.
Este și acesta un motiv
pentru care se duce de râpă credinţa în Dumnezeu a oamenilor simpli, pentru că
există slujitori ai alterelor care se străduie să obţină fonduri de la oameni
de afaceri sau de la politicieni dar se compromit uneori în diverse feluri
pentru asta, apoi construiesc o biserică şi o cantină socială, deși în spate dărâmă sufletele a sute sau mii de oameni.
Credeţi-mă, sunt fapte ale unor preoţi din
Banat care smintesc oamenii din Dobrogea. Şi ştiţi de ce? Pentru că oamenii îi
ştiu pe toţi ca preoţi şi nu-i interesează că sunt din Timişoara sau din Cluj,
ei ştiu doar că slujitorii Bisericii îi dezamăgesc.
Aș vrea să
subliniez încă odată că articolul de față are scopul de a
trage un semnal de alarmă, acela că oamenii se smintesc de faptele rele ale clericilor
pe care aceștia le cred bine ascunse. Oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, ies
din sânul Bisericii în tăcere, pe nesimțite, lăsând în
clericilor falsa percepție că totul este bine.
Tot cu această ocazie amintesc că motivul
pentru care unii preoţi nu mai poartă reverendă în diferite ocazii, este pentru
că oamenii se vor uita cu alţi ochi la ei, și vor avea așteptări pe care preoții respectivi
simt că nu le pot îndeplini, deși condiția de preot o cere. Preoţii când sunt în
restaurant, ştiu că oamenii vor trage cu ochii în farfuria lor şi vor vedea
friptura pe care o mânâncă vinerea, în zi de post, știu că vor vedea maşina de lux pe care o au în proprietate şi alte
asemenea.
Nu vreau să denigrez slujitorii Bisericii ci
urmăresc să stârnesc un sentiment de ruşine în conştiinţe celor care ne
îndepărtează de Dumnezeu prin faptele lor. Nu ştiu câţi dintre ei sunt aşa...
Dumnezeu îi ştie. Dar vreau doar ca ei să conştientizeze că oamenii vorbesc şi
află foarte multe lucruri, lucruri care le alimentează îndreptățirea de sine, patima bârfei, a clevetirii și în final îi îndepărtează pe oameni din sânul Bisericii.
Prin tot ce face ca preot/episcop şi ca om,
viaţa însăși a unui cleric este o carte deschisă de pedagogie creştină, din
care fii Bisericii învaţă în fiecare zi.
(Claudiu)
preluare de pe sursa:
