Crucifixul, crucea răsturnată şi unele semnale satanice transmise de Papalitate în ultima vreme ne confirmă avertismentele profetice

Biserica Creştină este la răscruce!

de Rodica Apostol

Motto: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă.”
Napoléon Adolphe Didron

Unul dintre cele mai des folosite simboluri creştine, crucifixul care îl reprezintă pe Iisus răstignit, nu are nimic de-a face cu simbolismul profund spiritual, înălţător şi atotcuprinzător al crucii. Pentru oricine este înzestrat cu un minim de sensibilitate, inteligenţă şi bun-simţ este destul de evident faptul că acest crucifix evocă suferinţa şi tortura la care a fost supus Iisus. Nu vrem să negăm realitatea istorică şi nici semnificaţia profundă a Patimilor lui Christos, dar ne permitem să sugerăm că religia creştină ar fi fost mult mai bine reprezentată de un simbol care să evoce învierea lui Iisus, triumful Său asupra morţii, învăţăturile Sale spirituale, victoria Sa deplină în misiunea Sa pe Pământ sau modelul divin pe care El Îl reprezintă. Folosirea ostentativă, neinspirată, a crucifixului este cu atât mai revoltătoare prin asociere cu unele mesaje francmasonice care arată o dubioasă infiltrare a satanismului chiar la vârful Bisericii, iar aceste devieri au fost prezise de profeţi încă de la originea creştinismului.

Simbolul spiritual al crucii

Crucea reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri spirituale ale umanităţii fiind folosită din timpuri antice. Ea nu a început să existe în lume odată cu Biserica Creştină. Întâlnim simbolul crucii la civilizaţia primitivă ariană, la egipteni,  precum şi la babilonieni. Crucea este formată din două linii intersectate perpendicular pe mijlocul uneia dintre ele. Semnificaţia spirituală a crucii poate fi explicată în mai multe moduri.

Crucea poate fi privită precum emblema iradierii din centru, de natură solară sau divină. Pentru arheologul şi scriitorul Paul Pierret (autor alDicţionarului de arheologie egipteană) crucea este cea care protejează tainele sfinte. Crucea mai are şi valoare de simbol ascensional. În legendele orientale crucea este puntea sau scara pe care urcă la DUMNEZEU sufletele oamenilor. Bisericile catolice şi ortodoxe sunt proiectate în aşa fel ca să formeze o cruce pe pământ.

Crucea este – după Gérard de Champeaux, autor al cărţii Introducere în lumea simbolurilor – al treilea din cele patru simboluri fundamentale alături de centru, cerc şi pătrat. Ea stabileşte o relaţie între celelalte trei. Intersecţia celor două drepte ale sale coincide cu centrul, pe care ea îl deschide astfel spre exterior. Pe de altă parte, crucea se înscrie în cerc, împărţindu-l în patru. Din ea se obţin pătratul şi triunghiul, dacă i se unesc vârfurile prin patru drepte. Ca şi pătratul, crucea simbolizează pământul fiind însă expresia aspectelor intermediare, dinamice şi subtile ale acestuia. Crucea are o funcţie de sinteză şi măsură, în ea se întâlnesc cerul şi pământul. În ea se amestecă timpul şi spaţiul. Dintre toate simbolurile, crucea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului, al celui care este prin chiar natura sa, comunicarea între pământ şi cer. René Guénon, renumit filosof şi gânditor esoteric francez spune despre cruce, căreia i-a dedicat un întreg volum, că este simbolul totalizării spaţiale, apropierea şi unirea contrariilor.

Simbolul Crucii la creştini

Tradiţia creştină a îmbogăţit foarte mult simbolismul crucii, condensând în această imagine mântuirea şi patimile lui Iisus. Ea devine astfel mai mult decât o „figură” a lui Christos, identificându-se cu persoana Lui. Putem observa puterea simbolistică a crucii creştine prin exemplul crucii pecete (săpată în piatră) datând din primele secole ale creştinismului. Ea este prezentată de către Napoléon Adolphe Didron, arheolog şi istoric francez de artă care a trăit în sec XIX, în lucrarea sa Istoria lui DUMNEZEU. Pecetea poartă gravată o cruce în T, litera chi (X) traversează verticala T-ului care se rotunjeşte în partea de sus ca litera rho (P). Aceste linii rezumă numele lui Hristos şi forma crucii Lui. Hristos, Fiul lui DUMNEZEU este începutul şi sfârşitul a toate, literele alfa şi omega însoţind crucea de-o parte şi de alta.

Crucea l-a zdrobit şi l-a îmblânzit pe Satana, simbolizat de şarpele care stă  încolăcit pe piciorul crucii. Acest duşman al neamului omenesc caută să aducă sufletul la pierzanie, suflet reprezentat sub forma unui porumbel. Deşi ameninţat, porumbelul priveşte la crucea care îi dă putere şi care îl mântuie de otrava Satanei. Cuvântul SALVS, scris pe pământul unde este înfiptă crucea, este cântecul de izbândă al creştinului credincios prin care el preamăreşte crucea şi pe Christos. Artiştii medievali au împrumutat de la Părinţii Bisericii (persoane care, prin viaţa şi activitatea lor, au meritat şi au primit de la Biserică titlul de Părinte al ei) tema crucii cosmice. Ea este pusă în valoare de Sfântul Augustin (filosof şi teolog faimos, care a susţinut dezvoltarea creştinismului occidental) în lucrarea sa De Genesi ad literam. Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului, crucea este polul lumii, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa „părinte al misticii”, ea este pecetea cosmică.

În lumea simbolurilor creştine, crucea mai semnifică raiul celor aleşi. În Divina Comedia a lui Dante, ea este simbolul nemuririi, al slavei veşnice dobândite prin jertfă care culminează într-o fericire extatică: „căci sus străfulgera Christos şi pilde n-am să-I dovedesc prin ele. Dar cei ce-şi poartă crucea întru Christos mă vor ierta că-mi scap din mâini unealta, când fi-vor să-L zărească pe Christos.”

Simbolul Crucifixului utilizat de Biserica Creştină

N. A. Didron afirmă referindu-se la Crucifix – cel mai cunoscut şi mai utilizat simbol creştin, o cruce care conţine reprezentarea tridimensională a trupului crucificat al lui Iisus Hristos – că: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă”.

Este necesar de făcut o distincţie clară între crucea patimilor lui Christos, adică Crucifixul, care este de fapt un instrument de supliciu şi tortură şi crucea de slavă, care trebuie interpretată în sens eschatologic (doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre Sfârşitul Lumii şi Judecata de Apoi). Găsim referiri la cea din urmă în Noul Testament care afirmă că această cruce de slavă va apărea înaintea celei de-a doua veniri a lui Christos.

Ne întrebăm oare cât de inspirată este alegerea simbolului care evocă suferinţele cumplite şi moartea lui Iisus pe cruce, pentru a fi adorat de milioane de creştini? Pe vremea lui Iisus Christos crucificarea era un lucru ruşinos şi chiar terifiant, un simbol al condamnării şi torturii publice. În primele două secole ale creştinismului, simbolul Crucifixului nici măcar nu era folosit în iconologia creştină deoarece el descrie o metodă crudă şi barbară de execuţie publică a celor mai mari răufăcători. Merită să ne punem întrebarea dacă primii discipoli ai lui Iisus, care chiar L-au cunoscut îşi doreau să privească imaginea Învăţătorului lor mort crucificat? Oare nu ar fi fost mai inspirată Biserica Creştină dacă ar fi ales un alt simbol principal creştin care să evoce spre exemplu renaşterea lui Iisus?

Crucea Petrină

În tradiţia Bisercii Catolice se recunoaşte unanim că la alegerea sa, Sfântul Petru a murit crucificat pe un crucifix inversat. Conform romano-catolicilor, Papa este succesorul Sfântului Petru ca şi episcop al Romei. Astfel, Papalitatea este reprezentată de simboluri care se folosesc de asemenea şi pentru a-l reprezenta în iconografia creştină pe Sfântul Petru, cum ar fi spre exemplu cheile raiului sau Crucea Petrină (inversată).

Spre deosebire de simbolismul crucii despre care am vorbit în introducerea articolului, Crucea Petrină nu are o valoare simbolică consacrată universal, ci ea este mai mult o adaptare pe care Biserica Catolică a făcut-o crucifixului inversat pe care a fost răstignit Sf. Petru. Acest lucru a putut fi observat la vizita Papei Ioan Paul II în Israel, în luna martie 2000. Poze ale Papei şezând în faţa unei Cruci Petrine (adică inversate) se pot găsi pe internet împreună cu diverse încercări de a dovedi asocierea Bisericii Catolice şi mai bine zis a Papalităţii cu satanismul.

Oare cât de justificată este Papalitatea la ora actuală să folosească drept unul din simbolurile sale principale Crucea Petrină inversată? Crucea inversată, ca orice simbol spiritual inversat, vehiculează influenţe satanice şi este folosită frecvent în satanism. Diferenţa dintre „crucea lui Petru” şi un crucifix inversat (considerat satanic de către catolici) este de multe ori obscură, conducând la confuzie în legătură cu utilizarea acestor simboluri.

Romano-catolicii asociază crucea inversată cu crucificarea apostolului Petru pentru a motiva succesiunea apostolică care este folosită pentru a sprijini infailibilitatea liniei Papale a Bisericii Romano-Catolice. Lucrarea lui Sheldon (teolog faimos din sec XX, autor a peste 20 de volume de studii religioase) Apostolii Principali (History of the Church, vol. 1, Hendrickson Publishers, reprint, 1999, pp. 68-78) prezintă ipoteze care refuză motivele invocate de Biserica Romano-Catolică cu privire la succesiunea Papală. În primul volum al acestei istorii a Bisericii, Sheldon scrie: „nu există niciun motiv pentru care protestanţii să nege faptul că Iisus a vorbit despre Petru ca fiind o „fundaţie”, dar în acelaşi timp este necesar de avut în vedere următoarele consideraţii: din copiile exacte ale Noului Testament reiese clar că, cuvintele din Evanghelia după Matei nu erau adresate lui Petru într-un sens exclusiv, ci doar că el era considerat de către Iisus una dintre pietrele importante ale „fundaţiei” creştinismului. A fi o fundaţie înseamnă ca în contactul cu orice agent uman să realizezi doar munca unui fondator, a unui iniţiator. „Biroul” unui fondator nu este un lucru care să fie transmis sau moştenit. Cineva ar putea de exemplu să construiască pe „fundaţia ” aşezată de Petru, sau chiar să imite munca lui Petru prin introducerea creştinismului în noi regiuni. Dar în  niciun caz nu se pune problema succesiunii. De exemplu, ne putem gândi la fondatorii Republicii Americane ca fiind fiecare în parte moştenitorii locului lui Petru în fundaţia Bisericii.”

Crucifixul „îndoit sau rupt”

După ce în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a apărut în timpul unui discurs în faţa a peste 80.000 de oameni având în spatele său o cruce inversată, la rândul său, actualul Papă Benedict al XVI-lea se afişează destul de des cu un crucifix îndoit. 

Se spune că diavolul nu are puterea să creeze, ci doar să batjocorească şi să deformeze. Din punctul de vedere al simbolismului, o figură inversată semnifică întotdeauna o putere pervertită. Sataniştii şi magicienii negrii folosesc în rău semnificaţia spirituală a crucii, prin inversarea acesteia. Ei cad din spiritualitate şi nemurire, rămânând „închişi” în materie şi moarte.

Crucifixul „îndoit sau rupt”  este un simbol sinistru folosit de către satanişti încă din secolul VI. Acesta constă dintr-un crucifix îndoit pe care se află corpul deformat, foarte slab, a lui Iisus atârnând patetic de cruce cu braţele şi picioarele dureros de subţiri şi emaciate de parcă ar fi fost victima foametei. Linia orizontală a acestui crucifix este îndoită în jos. Magicienii negrii şi vrăjitorii din Evul Mediu foloseau acest crucifix îndoit pentru a reprezenta termenul biblic „semnul fiarei”.

În anul 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a transmis în timpul unei slujbe mesajul necesităţii unei „noi ordini internaţionale”. Acelaşi Papă a reinstaurat Biroul Inchiziţiei care acum poartă numele Biroului pentru Apărarea Credinţei avându-l drept coordonator pe Cardinalul Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea.
Papa Benedict a afirmat în anul 2009 „nevoia puternică de înfiinţare a unui singur guvern mondial, cu o singură economie mondială”.

În cartea sa „Cheile Sângelui” (Keys of This Blood), preotul şi teologul romano-catolic Malachi Martin a afirmat că Papa Paul Ioan al II-lea este devotat planului instaurării unei Noi Ordini Mondiale de către cumplita sectă satanică a „iluminaţilor” francmasoni. 
Tot Malachi Martin, care a fost o perioadă apropiat al Vaticanului, afirmă că Papalitatea ascunde omenirii un secret terifiant şi cutremurător. Al treilea secret de la Fatima este o profeţie făcută de Fecioara Maria în 1917 asupra unei cumplite pedepse apocaliptice pe care omenirea o va suporta dacă nu se întoarce către DUMNEZEU cu tot sufletul. Părintele Malachi afirmă „când mă aflam în preajma Papei Ioan al XXIII- lea, această coală de hârtie era păstrată într-o cutie aşezată pe şemineul apartamentului privat în care locuia Papa la Roma.” Tot el afirmă că Papa Paul Ioan al II-lea nu a fost de acord cu divulgarea profeţiei Fecioarei Maria deoarece „mesajul secretului este foarte apocaliptic.”

Profeţiile Sfântului Malachia şi ale Fecioarei Maria

Odată cu semnalele nu tocmai creştine transmise de ultimii doi Papi, din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă trăim cumva vremurile din urmă ale apocalipsei. În Evul Mediu a existat un Sfânt catolic pe numele Malachia care a avut viziuni extatice cu toţi papii (în număr de 111, conform spuselor Sfântului) care vor fi la conducerea Bisericii Catolice. El a făcut profeţii despre fiecare dintre aceştia, care s-au dovedit a fi uluitor de exacte până în prezent. Sfântul Malachia a afirmat despre utimul Papă, care se pare că după profeţiile sale (şi nu numai), este Benedict al XVI- lea, următoarele: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă Sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.”
În conformitate cu profeţia Fecioarei Maria de la Garabandal, odată cu Papa Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. În anul 1962, Fecioara Maria i-a spus stigmatizatei Teresa Musco că „oamenii şi clerul au mărit cloaca necurăţiei... Biserica se află la o răscruce: ori va merge spre pieirea sa, ori îşi va regăsi calea, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată.”

Bibliografie: 
Dictionnaire des symboles: Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures, couleurs, nombres, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Ed. Robert Laffont, Collection Bouquins, 1982
Iconographie Chrétienne: Histoire De Dieu (1843), Adolphe Napoléon Didron, Ed. Kessinger Publishing, 2010
Dictionnaire d'archéologie Egyptienne, Paul Pierret, Ed. Imprimerie Nationale, 1875
Introduction au monde des symboles, Gérard de Champeaux, Ed. Zodiaque, 1989
History of the Christian Church, Henry C. Sheldon, Ed. Hendrickson Publishers, 1999
Keys of This Blood - Pope John Paul II Versus Russia and the West for Control of the New World Order, Malachi Martin, Ed. Simon & Schuster, 1991

yogaesoteric
30 martie 2011

preluare de pe sursa:

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6625

Secte satanice la Vatican

Dezvăluirile şocante ale lui Don Gabriele Amorth, exorcistul şef al Vaticanului

de Mihai Vasilescu

În memoriile sale publicate în anul 2010, Don Gabriele Amorth, exorcist şef la Vatican, preşedinte pe viaţă al Asociaţiei Internaţionale a Exorciştilor, denunţă prezenţa satanismului în cetatea Sfântului Scaun. Încă din ianuarie 2008, într-un interviu oferit lui Alexander Smoltczyk pentru ziarul german Der Spiegel, el afirma că „la Vatican există secte sataniste. Nu sunt la vedere, dar ele există.”

În memoriile sale, însă, el merge mult mai departe: „Da, chiar la Vatican există membri ai unor secte sataniste, (...) preoţi, prelaţi şi chiar cardinali. (...) Am aflat acest lucru de la persoane care i-au cunoscut direct pe aceştia. Şi, de mai multe ori, am auzit acest lucru mărturisit de diavolul însuşi, în timpul exorcizărilor. (...) Bineînţeles, l-am informat (pe Papă)! Dar face şi el ce poate. Este ceva cutremurător. Ţineţi cont de faptul că papa Benedict al XVI-lea este german, o ţară foarte ostilă acestor lucruri. În Germania, practic nu există exorcişti, dar am avut ocazia să discut cu Papa de trei ori pe vremea când era încă prefect al congregaţiei pentru Doctrina credinţei.

M-am hotărât să vorbesc despre aceste lucruri pentru că ele sunt de o importanţă capitală pentru a înţelege situaţia actuală a Bisericii (nu putem înţelege criza Bisericii fără a admite că fraza lui Paul al VI-lea despre fumul lui Satan care a invadat Biserica nu este doar un fel poetic de a se exprima). Dar prezint, de asemeni, aceste fapte pentru că sunt intim convins că pedofilia are de a face – cel puţin în anumite cercuri – cu practicile satanice.”

Apariţia cărţii Memoriile unui exorcist a declanşat un imens scandal, bătrânul Don Amorth fiind literalmente ridiculizat în presă. Merită însă să ne punem întrebarea dacă nu cumva el a văzut în inima Vaticanului lucruri şi mai teribile, dacă a riscat să-şi piardă respectabilitatea, denunţând un grup de cardinali din interiorul Sfântului Scaun.

 

Amintim că în septembrie 2011, Papa Benedict al XVI-lea şi înalţi oficiali ai Bisericii Catolice au fost acuzaţi la Curtea Penală Internaţională de la Haga de crime împotriva umanităţii, de către o organizaţie care apără victimele abuzurilor sexuale comise de preoţii catolici. Înalţii responsabili de la Vatican sunt acuzaţi că „au tolerat şi acoperit, în mod sistematic, violurile şi actele sexuale comise împotriva minorilor, în întreaga lume”.

preluare de pe sursa:

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7005

Opinii: Rufele murdare ale Bisericii Ortodoxe Romane

De curand, pe mai toate mijloacele de informare, o stire ne-a umplut inimile de bucurie: "In cadrul manifestarilor prilejuite de sarbatorirea hramului Catedralei patriarhale, in Bucuresti si-a deschis portile prima spalatorie pentru vesminte liturgice din tara".

Concept al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, spalatoria "Bob de roua" functioneaza in cadrul SC Tarina Pastorului SRL si dispune de cea mai moderna aparatura pentru spalarea, calcarea si ambalarea textilelor folosite in cult si nu numai. 

Pentru ca, atentie, " hainele preotesti nu pot fi puse la un loc cu cele ale mirenilor, pe langa un utilaj special destinat hainelor preotesti, alte trei utilaje vor fi folosite pentru publicul larg". 

Chiar daca aceasta initiativa a fost tratata mai in gluma mai in serios, de catre mijloacele media, personal nu vad nimic nelalocul sau in acest eveniment. 

Poate la noi in tara suna oarecum ciudat, dar mai peste tot in lumea civilizata, biserica - indiferent de confesiunea de care vorbim - este preocupata si de gasirea unor mijloace de a aduce bani in vistieria sa. 

In incinta unor manastiri celebre - de exemplu Welttenburg, din Germania - functioneaza bine mersi o berarie ale caror beneficii ajuta intretinerea bisericii si manastirii cu acelasi nume. 

Este mult mai normal asa, decat sa vezi pe la un colt de strada un preot sau o maicuta tinand in mana un carton pe care sta scris ca enoriasii ar putea contribui la construirea sau renovarea unui lacas sfant. 

Semne de intrebare si nevoia de curatenie

Nici initiativa de a separa hainele preotesti de cele ale simplilor credinciosi nu mi se pare neaparat de luat in ras. Nu-i asa, rufele murdare se spala in familie! 

Dar daca tot am luat-o pe panta analogiilor - si mai aflam ca pe langa aceasta spalatorie ecologica, din data de 28 octombrie, va fi sfintita si Croitoria "Reverenda", unde se vor croi nu numai vesminte bisericesti, dar si alte articole textile la comanda - uite ca imi vin in minte si alte ganduri. 

Grija pentru separarea lucrurilor strict bisericesti de cele lumesti - vreau, nu vreau - ma trimite cu gandul la reactia vehementa a Bisericii Ortodoxe impotriva studierii dosarelor Securitatii, din care ar fi putut rezulta colaborarea unor inalte fete bisericesti cu serviciile de informatii.

Astfel, mi se pare emblematica reactia purtatorului de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica, care a spus ca "Patriarhia nu va cere CNSAS verificarea informatiilor cu privire la presupusele legaturi intrte sefii Bisericii si fosta Securitate, pentru ca ar insemna ca acestor informatii sa li se dea prea multa importanta".

Nu am sa insist aici in mod special nici asupra altor lucruri mai putin curate aparute in presa in ultimul timp, despre bunurile imobiliare pe care biserica ortodoxa le-a primit cu prea mare usurinta din partea tuturor guvernelor Romaniei din 1990 si pana astazi. 

Chiar daca aceste bunuri, in treacat fie spus, insumeaza peste 3.000.000 de metri patrati de teren arabil sau intravilan si peste 442.000 de metri patrati de constructii, aceste date seci ar putea fi usor demontate prin faptul ca toate acestea nu reprezinta decat o compensatie fireasca fata de abuzul comis de regimul comunist prin confiscarea unor bunuri apartinand Bisercii Ortodoxe. 

Nu la fel de entuziast a fost statul roman in privinta restituirilor in bunuri imobiliare, ce s-ar fi cuvenit a fi facute bisericilior greco- catolice. 

Bunuri imobiliare care, astazi, se afla in posesia aceleiasi Biserici Ortodoxe Romane. Dar asta este o alta discutie, care ar avea nevoie de o ecologica mult mai performanta, pentru a fi clarificata.

Sau, mai pe intelesul tuturor enoriasilor de buna credinta, de o mai mare transparenta din partea inaltelor fete bisericesti. 

preluare de pe sursa:

http://www.ziare.com/social/biserica/opinii-rufele-murdare-ale-bisericii-ortodoxe-romane-1054654

Biserica Ortodoxă implicată în Grupul Bilderberg. Unde se ţin întâlnirile secrete ale controversatei grupări

Scandalurile în care a fost implicată Biserica Catolică au stârnit numeroase controverse în rândul enoriaşilor. Dar acum este rândul Bisericii Ortodoxe să aibă rol principal într-un scandal care implică cel mai secret grup din lume - Grupul Bilderberg.

Biserica Ortodoxă din Grecia este acţionar la National Bank of Greece (cu toate că acest lucru nu se potriveşte deloc cu ceea ce scrie în Biblie privitor la luarea banilor cu dobândă). Însă ceea ce este foarte interesat este faptul că NBG doreşte să scoată la vânzare complexul de lux Astir Palace, locul în care sute de vedete şi staruri vin în fiecare an, din ultimele cinci decenii.

Mai mult, complexul, asupra căruia şi Biserica Ortodoxă are o oarecare influenţă, a fost locul în care grupul Bilderberg s-a întrunit între anii 1993 - 2009. De aici s-au născut mai multe speculaţii potrivit cărora şi capii Bisericii Ortodoxe ar avea o oarecare influenţă în cadrul grupului, scrie Bloomberg.

Prima întâlnire oficială a grupului

Prima întrunire oficială a Clubului Bilderberg a avut loc între 29 și 31 mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Cu ocazia acesteia, grupul și-a luat numele de la amfitrionul său, Hotelul Bilderberg, al cărui proprietar era Prințul Bernhard. Suveranul, având strânse legături cu Shell Oil și cu holdingul internațional Societe Generale din Belgia, a fost gazdă și maestru de ceremonii. 

În cursul primei întâlniri, participanții și-au manifestat indignarea față de politica macabră a senatorului Joseph Raymond McCarthy, și „vânătoarea de vrăjitoare” cocepută de acesta. Ideologia lui naționalistă bloca drumul planurilor globale ale celor prezenți și numeroși europeni și-au manifestat teama în legătură cu posibilitatea ca SUA să evolueze spre o dictatură fascistă.

În a treia zi, Prințul Bernhard a anunțat: „Deși nu figura pe agendă, s-a vorbit atât de mult despre mccarthism că, dacă vom avea timp, am să cer ca Jackson să expună opinia americană despre el”. C.D. Jackson a domolit temerile manifestate de o serie de bilderbergi europeni, dând asigurări: „Fie că moare de glonțul unui asasin, fie că dispare în modul tradițional american, vă spun că, atunci când vom asista la următoarea noastră întrunire, McCarthy va fi dispărut de pe scena americană”. 

McCarthy a murit în 1957, în urma unor complicații derivate din alcoolismul său cronic, după cum au menționat surse oficiale, dar înainte fusese criticat de către Senat, perzându-și întreg prestigiul și puterea. Toate acestea i-au convins pe europeni că americanii se țineau de cuvânt.

preluare de pe sursa:

http://www.antena3.ro/externe/biserica-ortodoxa-implicata-in-grupul-bilderberg-unde-se-tin-intalnirile-secrete-ale-controversatei-grupari-172968.html

Legătura secretă dintre Hitler şi Biserica Catolică: naziştii erau mari admiratori ai iezuiţilor

Se pare că a existat o legătură trainică între Hitler şi Biserica Catolică (mai precis, cu o parte a ei, Ordinul Iezuiţilor). În copilărie, Adolf Hitler a fost educat la o mănăstire benedictină, unde a văzut celebra zvastică pentru prima dată. A cântat în cor şi povestea că a visat ca într-o zi să conducă sfintele ordine.

„Sunt, am fost şi voi fi catolic” - iată cuvintele pe care i le-ar fi spus unuia dintre generalii lui….iar Biserica Catolică nu l-a excomunicat niciodată pe dictatorul german. Cert este că Biserica Catolică a închis ochii la oprimarea nazistă. Înţelegerea dintre catolici şi nazişti implica şi mai multe privilegii pentru preoţi şi chiar permisiunea de a se implica în sistemul public de educaţie, beneficiind de un ajutor substanţial de 400 de milioane de dolari. Mişcarea a dus şi la eliminarea acţiunilor judiciare împotriva catolicilor, căci în 1940 Hitler ştersese sau anulase 7.000 de cauze legale împotriva preoţilor catolici. Una peste alta, Biserica Catolică a ieşit bine din acest proces.

Iată ce prevedea un acord cu Biserica Catolică datând din 1933: Reichul German garantează libertatea profesiei şi a exercitării publice a religiei catolice. Religia catolică va fi materie de studiu permanent în ciclul primar, în şcolile vocaţionale, în ciclul secundar, precum şi în ciclul superior şi va fi predată în conformitate cu principiile Bisericii Catolice.

Pentru catolici, era perfect, aşa că de ce să le facă zile fripte naziştilor? Prestigiul acestora a crescut şi se pare că au beneficiat chiar de sprijin romano-catolic. Dar naziştii aveau nevoie şi să se asigure câ viitorii lor aliaţi, precum Italia, nu se vor supăra. Potrivit multor autori, chiar şi după sfârşitul războiului naziştii au fost ajutaţi să scape de către fraţii lor din Biserica Catolică – să scape prin mănăstiri şi să se refugieze în ţări profund catolice din America de Sud -, mai ales graţie sprijinului primit de la anumiţi iezuiţi.

Frans von Papen a fost cancelarul Germaniei între iunie 1932 şi 1933 şi apoi prim-vicecancelar al celui de-al Treilea Reich când a venit la putere Adolf Hitler. A fost numit mentorul acestuia, aşa că, teoretic, ar fi trebuit să ştie ce credea Hitler. În cartea lui, intitulată “Dialogurile mele cu Hitler”, Papen ne poartă în gândurile acestuia: „Hitler a pus în practică înaltele idealuri ale papalităţii.” Nu se poate spune exact la ce anume se referă Papen, dar este evident că Adolf Hitler lucra direct pentru papă. Se pare că Franz von Papen a fost o personalitate foarte influentă în politica Germaniei naziste şi a fost şi iezuit.

Papen a susţinut mai multe elemente, sprijinind astfel integrarea „idealurilor” catolice şi inclusiv amestecul dintre tineretul catolic şi tinerii adepţi ai lui Hitler, ceea ce a dus la semnarea Acordului dintre Vatican şi München. Întâmplarea a făcut ca, la momentul respectiv, cardinalul secretar de stat care a semnat documentul ca reprezentant al Vaticanului să fie arhiepiscopul Eugenio Pacelli, care mai târziu avea să devină papa Pius al XII-lea. După ce s-a instalat ca papă în 1939, chiar când trupele Iui Hitler invadau Polonia, papa Pius îi scria lui Hitler:

“Ilustrului Herr Adolf Hitler, Fiihrer şi cancelar al Reichului german! La începutul pontificatului nostru, dorim să vă asigurăm că vom rămâne devotaţi bunăstării spirituale a poporului german, încredinţată în mâinile voastre, care sunteţi Conducătorul nostru. Pe parcursul mai multor ani pe care i-am petrecut în Germania, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a stabilii relaţii armonioase între Biserică şi stat. Acum, când atribuţiunile noastre sunt mai mari, graţie rangului nostru bisericesc, cât de arzător să ne rugăm ca să atingem ţelul acela? Fie ca prosperitatea poporului german şi progresul lui în toate domeniile să dea roade, cu ajutorul lui Dumnezeu!”

Iată ce credea Hitler însuşi despre ordinul iezuiţilor: “Am învăţat multe de la Ordinul Iezuiţilor. Până acum, nici c-a existat vreodată ceva mai grandios pe pământ decât organizarea ierarhică a Bisericii Catolice. Am transpus multe elemente din ea în propriul meu partid.”

Organizaţia SS a fost constituită de Himmler potrivit principiilor Ordinului Iezuit. Regulile acestuia şi Exerciţiile spirituale recomandate de Ignaţiu de Loyola au fost modelul pe care Himmler a încercat să-l urmeze cu exactitate. Titlul acestuia, conducător suprem al SS, era echivalentul titlului de „general” la iezuiţi şi întreaga structură era o imitaţie fidelă a ordinii ierarhice din sânul Bisericii Catolice.

preluare de pe sursa:

http://www.lovendal.net/wp52/legatura-secreta-dintre-hitler-si-biserica-catolica-nazistii-erau-mari-admiratori-ai-iezuitilor/

Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie

Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie

Opus Dei

Opus Dei a fost fondată în 1934, în Spania, de către preotul aragonez Jose Maria Escriva de Balaguer (1902-1975). Doctrina sa spirituală este conţinută în întregime de singura lucrare scrisă de el, intitulată Camino, care nu este decât o culegere de maxime, fără mare originalitate, şi unde teologia propriu-zisă este absentă. Găsim însă aici următoarea maximă, care caracterizează o întreagă morală: „Ştii cum acţionează societăţile secrete; ele nu au căutat niciodată să câştige masele. E mai bine să rămâi ascuns: nu dezvălui niciun detaliu al apostolatului tău.”

Societăţile secrete catolice nu sunt o noutate

În lumina acestei recomandări, vedem cât valorează silogismul menţionat mai sus. În fapt, societăţile secrete catolice n-au lipsit de-a lungul istoriei: în secolul al XVII-lea a existat Compania Sfintei Taine, specializată în drenarea moştenirilor şi extorcarea secretelor de familie în umbra confesionalelor, şi împotriva căreia Moliere a scris Tartuffe; în timpul Papei Pius al X-lea a fiinţat Sodalitium Pianum, societate secretă integralistă creată de monseniorul Benigni, prelat roman, şi ale cărei denunţuri au terorizat pe toţi catolicii liberali; a mai existat, mult mai puţin cunoscut, Hieronul din Val-d’Or, o sectă de catolici ezoterişti creată pe la 1880 de un aristocrat spaniol, marchizul de Sarachaga, la Paray-le-Monial (Sa ne-et-Loire), leagăn al cultului Sacre-Coeur.

Fondatorul Opus Dei a fost beatificat

Să ne oprim aici cu comparaţia, deoarece Opus Dei a cucerit în cadrul Bisericii catolice o poziţie cât se poate de oficială. A fost ridicată de Pius al XII-lea la rangul de institut secular în 1947, apoi la cel de pre-latură, depinzând direct de Sfântul Scaun, de către Ioan-Paul al II-lea, care are pentru ea o predilecţie evidentă, în aşa măsură încât în 1992 l-a beatificat pe fondatorul Escriva de Balaguer la numai şaptesprezece ani de la moarte, fapt fără precedent în istoria Bisericii.

Opus Dei nu este deci o societate secretă; nu este însă mai puţin o societate cu secrete. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că nu şi-a publicat niciodată constituţiile, adică statutele, al căror text le este necunoscut până şi membrilor ei. Escriva de Balaguer a scris: „Opus Dei nu urmăreşte niciun scop temporal sau politic; dacă prin absurd acest fapt s-ar produce, ea ar fi imediat dizolvată.” Spunând acestea, viitorul preafericit profera o mare minciună.

Opus Dei cucereşte puterea politică în Spania

În 1936, când izbucneşte războiul din Spania, Opus există doar de doi ani, iar Balaguer, care are 34, se află la Burgos, în zona franchistă. Îl întâlneşte acolo pe Caudillo în persoană. În 1939, după înfrângerea republicană, Opus controlează Consiliul superior al cercetării ştiinţifice; în 1956, unul dintre conducătorii ei, Lopez Rodo, este secretar de stat însărcinat cu reforma administrativă, apoi devine viceprim-ministru; în 1957, Opus are deja trei miniştri, în 1962 un al patrulea, iar în 1969 numărul lor se ridică la 10.

Odată cucerite poziţiile-cheie ale puterii, Opus face totul pentru a elimina Falanga, cea mai mare parte a ei fiind sclerozată în spiritul „fost combatant”, şi în care o minoritate evoluează periculos spre stânga. După ce a infiltrat cu uşurinţă tehnocraţia şi sectoarele cele mai dinamice ale patronatului, Opus lucrează, nu fără succes, la modernizarea vechiului capitalism spaniol. Planul este, deoarece Franco e octogenar, să proclame un rege de paie, după ce va fi instalat la conducere un om cu mână de fier, pe amiralul Carrero Blanco. Planul se va izbi însă de două evenimente neprevăzute, răsunătoare: întâi, amiralul, promovat vicepreşedinte al guvernului, este executat de un comando de antifranchişti basci; apoi, ieşită la lumină, o urâtă afacere zdruncină Opus – afacerea MATESA.

Afacerea MATESA

Societatea cu această siglă, care are şaptezeci de filiale în toată lumea şi al cărei preşedinte-di rector general, Juan Vila Reyes, este un fidel al Opus, se ocupă oficial de exportul războaielor de ţesut şi beneficiază, în acest sens, de importante ajutoare pentru export, acordate de Banca de credit industrial, ai cărei preşedinte şi vicepreşedinte sunt, de asemenea, membri ai pioasei instituţii. În realitate, MATESA nu exportă decât puţine maşini şi converteşte cea mai mare parte a ajutoarelor în cote de participare la societăţi controlate – aţi ghicit – de Opus. Scandalul care nu întârzie a se declanşa, în 1969, face lumină asupra metodelor de finanţare a acesteia, supranumite de aici înainte Sfânta-Mafia.

Această păţanie nu va descuraja deloc Opus Dei să se angajeze în alte combinaţii financiare, dar cu o prudenţă sporită. Când unul dintre membri, Ruiz Mateos, la început simplu producător de vinuri în Jerez, care înfiinţase cu ajutorul ei şi în mare parte spre profitul ei o societate multinaţională, RUMASA, grupând şase sute de întreprinderi şi douăzeci de bănci, a fost prins în 1983 cu un pasiv ilicit de 2 miliarde de dolari, Opus l-a lăsat, cu sânge rece, să se prăbuşească. Văzând că a fost ţap ispăşitor, imprudentul om de afaceri a făcut judecătorilor numeroase dezvăluiri, bazate pe documente, arătând cum finanţase Opus Dei.

De câte ori se produce un astfel de accident, Sfânta-Mafia are un răspuns gata pregătit, dar care este un pic prea şubred: „Acţiunile unuia sau altuia dintre membrii noştri sunt afaceri private care nu angajează cu nimic instituţia.”

O altă afacere marca Opus Dei

În 1981, Institutul activităţilor religioase, altă bancă vaticană al cărei preşedinte este, în acel moment, episcopul american Marcinkus, este antrenată în falimentul surorii sale gemene Ambrosiano, la conducerea căreia se afla Roberto Calvi, un membru al P2 (societate francmasonică italiană). Or, deşi în acel timp Vaticanul se plânge că are greutăţi cu plata personalului, Marcinkus găseşte 250 de milioane de dolari pentru a-i rambursa creditorilor. S-a spus că această sumă a fost furnizată de Opus Dei, care ar fi pretins, în schimb, dreptul de a orienta politica Sfântului Scaun faţă de ţările din Est şi din lumea a treia. Este genul de situaţie care nu poate fi demonstrată niciodată prin A plus B, dar totul s-a petrecut ca şi cum acest zvon ar fi fost adevărat.

Puterea lui Opus Dei în interiorul Bisericii Catolice

Cu cei optzeci de mii de membri în toată lumea, din care în jur de două mii în Franţa, cu numeroase instituţii de învăţământ superior şi reţelele mediatice a căror paternitate n-o recunoaşte niciodată deschis, Opus Dei a reuşit să ocupe multe pârghii de conducere în cadrul Biserici şi este în mare parte responsabilă de sabotarea poziţiilor luate de conciliul Vatican II, de opoziţia faţă de teologia eliberării, de directivele, aberante în epoca SIDA, în privinţa contracepţiei, pe scurt de neo-fundamentalismul care îşi face din nou apariţia în ierarhia catolică.

Puterea ei ocultă se face însă simţită în Europa de Est, reconvertită la economia de piaţă, în ţările lumii a treia, în America Latină, în Irlanda şi, bineînţeles, în locul de origine, adică statul spaniol. Disciplina de tip militar, morala obedienţei pasive, abilitatea în manipularea spiritelor şi, la nevoie, smulgerea membrilor din mediul lor familial, spiritul elitist şi cultul secretului fac din această grupare, totuşi, o sectă printre celelalte, dar a cărei putere o face cu atât mai mult periculoasă.

preluare de pe sursa:

http://www.lovendal.net/wp52/opus-dei-organizatia-ce-conduce-biserica-catolica-sau-sfanta-mafie/

Pacatele Bisericii Ortodoxe

Autor: Sabina FATI 

La 23 de ani Maricica Irina Cornici s-a hotarit sa ramina la manastirea Sfinta Treime din Tanacu, Vaslui. Calea calugariei s-a dovedit fatala pentru tinara care-si cauta linistea in casa Domnului. Modelul feudal dupa care functioneaza Biserica Ortodoxa din Romania (BOR) incepe sa iasa la iveala, in ciuda incercarilor Patriarhiei de a se delimita de drama intimplata la manastirea din Tanacu. Proceduri de exorcizare au fost prezentate la televiziunile nationale, iar povesti si declaratii despre preoti ortodocsi care-l scot pe necuratul din tine au aparut in presa scrisa, fara ca mai-marii Bisericii Ortodoxe sa protesteze. Abia moartea tinerei aspirante la calugarie, prin procedee pe care Biserica le tolereaza si poate chiar le incurajeaza prin taceri vinovate, a reusit sa smulga o reactie din partea Patriarhiei.

Maricica Irina Cornici a murit in timp ce preotul Daniel de la manastirea din Tanacu, in virsta de 29 de ani, impreuna cu patru calugarite la fel de tinere, incerca sa „alunge duhul rau din posedata“ legind-o cu lanturi de cruce si infometind-o. Purtatorul de cuvint al Patriarhiei, Costel Stoica, a explicat rece ca „fapta este abominabila“ si ca „procedeul nu are nici o legatura cu traditia si spiritualitatea monahice“. Cu toate acestea Costel Stoica, a admis ca, atunci cind are informatii despre asemenea practici, BOR da sanctiuni, care pot merge in cazul „recidivarii“ pina la excluderea din rindul preotilor a celor care se ocupa cu exorcizari de acest gen. Biserica Ortodoxa intervine deci doar in cazul recidivistilor, acceptind excesele preotilor ca pe ceva normal. 

Patriarhia nu pare interesata sa deschida o ancheta proprie, iar Episcopia Husilor, de care apartine manastirea, a hotarit doar sa-i interzica preotului implicat in drama de la Tanacu sa mai oficieze slujbe. Biserica Ortodoxa nu cerceteaza cauzele care au dus la intimplarea tragica, nici pentru a preveni situatii similare, nici nu pentru a gasi vinovati si responsabili. Fostul preot paroh al manastirii nu intelege insa „cum de l-au facut preot pe acest preot, fara sa stie ca este tembel“ si declara ca l-ar fi prevenit pe episcopul Ioachim al Husilor in legatura monahul de la Tanacu. Cunoscator al Bisericii Ortodoxe Romane din interior, fostul preot paroh stie cum se va termina acest scandal: „vor muta maicile in alta manastire, iar pe Daniel preotul il vor face pierdut“. Biserica ignora crimele produse in interiorul ei si accepta devierile sub pretextul necunoasterii lor. Incurajind inflatia de biserici si manastiri pe care nu le mai poate controla, BOR primeste in sinul ei preoti nepregatiti si calugari nechemati. Aceasta formula prin care capii Bisericii Ortodoxe vor sa recupereze perioada comunista prin proliferarea lacaselor de cult si a slujitorilor, cu riscul de a le scapa lucrurile de sub control, ascunde frustrarea liderilor BOR care nu au reusit in epoca ceausista sa fie modele si care incearca acum sa acopere cantitativ o lipsa calitativa.

Sub sutanele negre ale preotilor ortodocsi stau ascunse destule pacate din perioada regimului comunist in care acestia s-au facut la propriu frate cu dracul, tradind-si enoriasii, incalcind secretul spovedaniei, acceptind fara comentarii buldozerele. Biserica Ortodoxa se teme sa-si marturiseasca pacatele ca dracu de tamiie. De aceea, in urma cu trei ani a facut o intelegere cu PSD prin care dosarele BOR intocmite de politia politica a fostului regim sa ramina secrete, iar Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii sa le tina ascunse de ochii curiosi ai credinciosilor si necredinciosilor romani. Biserica Ortodoxa nu vrea sa se afle numarul colaborationistilor din sinul ei si nici pina unde mergeau delatiunile preotilor. Dosarele clericilor ramin inca la secret, de parca scoaterea lor la lumina ar afecta siguranta nationala. Daca temerea BOR in legatura cu ele este atit de mare inseamna ca si putreziciunea din aceasta institutie este pe masura, iar Biserica Ortodoxa ar pierde primul loc in topul increderii romanilor.

Adevarul devine in aceasta situatie un lux nebunesc, la care prelatii ortodocsi sint nevoiti sa renunte, crezind ca in acest fel isi salveaza Biserica. Sedusa de propria ei importanta, Biserica Ortodoxa prefera aritmetica statisticilor de la care asteapta titulatura de „nationala“ care i-ar putea aduce fonduri, facilitati si investitii crescute din partea statului. 

Inaltii prelati, prea ocupati cu tirguielile politice, strategiile de imagine, construirea bisericilor si manastirilor pe banda rulanta, nu s-au mai ocupat de redefinirea misiunii BOR. 

preluare de pe sursa:

http://www.observatorcultural.ro/Pacatele-Bisericii-Ortodoxe*articleID_13395-articles_details.html

POZITIA BISERICII ORTODOXE ROMANE FATA DE MASONERIE

Studiu asupra francmasoneriei

Întocmit de Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului si votat de Sfantul Sinod în sedinta sa de la 11 Martie 1937

CE ESTE FRANCMASONERIA?

           „Francmasoneria este o societate secreta, raspandita azi în lumea întreaga, pretinzand a avea un scop filosofic si umanitarist”. Nu vom începe prin a da o definitie completa a Francmasoneriei, ci vom arata pe rand originile, organizatia si diferitele ei aspecte, rezumandu-le la sfarsit într-o definitie.

1. INCEPUTURILE FRANCMASONERIEI

           Începuturile Francmasoneriei formeaza un subiect de interminabile discutii. În forma de astazi ea exista din 1717, cand 4 loji engleze s-au întrunit la londra si au format Marea loja a Angliei.            La 1723 Andersen întocmi Constitutiunile acestei organizatii pe baza Constitutiei mai vechi a lojilor de zidari din Anglia. (Aceste loji de zidari ramasesera cu timpul numai cu numele de zidari, în ele intrau orice fel de oameni.) Constitutiunile lui Andersen sunt legea fundamentala a Francmasoneriei.

2. ORGANIZAREA FRANCMASONERIEI

          Membrii Francmasoneriei sunt împartiti în grade oculte. Membrii dintr-un grad nu stiu nici cine face parte dintr-un grad superior, nici cine face parte din acelasi grad cu ei. stiu numai cine face parte din gradele inferioare. Din punct de vedere al numarului gradelor, precum si al altor caracteristici rituale, Francmasoneria se împarte în diferite rituri. Astfel exista Francmasonerie ioanita sau albastra. Membrii acesteia sunt împartiti numai în trei grade: ucenic, calfa si maestru. Apoi este ritul scotian sau rosu si cuprinde asa zisele grade înalte, 30 la numar, iar si mai sus de acestea sunt gradele invizibile. De obicei însa Francmasoneria ioanita nu exista decat ca treapta inferioara, supusa celei scotiene. Gradele înalte si cele invizibile sunt cele care conduc din umbra toata vasta organizatie a Francmasoneriei, în mod unitar, pe tot globul pamantesc. În varful piramidei sta Patriarhul, sau Împaratul neîncoronat al lumii.

           Ridicarea într-un grad nu se face prin alegerea de jos, ci prin selectie de sus; cei din gradele superioare ridica pe cine vor dintr-un grad inferior la un grad superior. Intrarea în orice grad se face printr-un juramant înfricosator si printr-o initiere. Prin juramant, cel ce intra în gradul nou se obliga sa pastreze secretul fata de tot ce va vedea si va cunoaste în acest grad. Prin initiere i se comunica taine din învatatura si misiunea Francmasoneriei, necunoscuta de gradele inferioare. Secretele comunicate gradelor inferioare sunt anodine, dar cele comunicate gradelor superioare sunt grozave. Iata juramantul prestat de ucenicul Francmasoneriei ioanite: „Jur înaintea Marelui Arhitect al pamantului ca nu voi descoperi nimic, nici prin semne, gesturi sau altceva ce poate descoperi si indica ceva ce nu trebuie descoperit. În caz de calcare a juramantului primesc sa mi se taie beregata, sa mi se scoata ochii, sa mi se gaureasca pieptul, sa mi se smulga inima, sa mi se scoata maruntaiele din trup, sa se arda, sa se prefaca în cenusa si sa se arunce în fundul marii sau sa se împrastie în cele patru vanturi pe fata pamantului”.

          Alaturi de aceasta organizatie, oculta chiar pentru membri, exista una administrativa, secreta pentru profani. Francmasoneria lucreaza în ateliere. Atelierele în care lucreaza primele grade se numesc loji simbolice, formate fiecare din vreo 50 de persoane. Atelierele gradelor superioare au alte numiri. În fruntea fiecarei loji se afla un venerabil cu rol de presedinte ajutat de mai multi demnitari. Toti sunt alesi pe un an de catre membrii lojei. 

3. FRANCMASONERIA SI EVREII

           Evreii au un rol preponderent, chiar dominant în Francmasonerie. Toate gradele înalte si invizibile au fost create si sunt ocupate de ei. Bauer, Pirlet, Caillard, lacorne, Morin, Francken, Moise Cohen, Isaac long, întemeietorii Francmasoneriei gradelor superioare din Franta si America au fost toti evrei. În Ungaria majoritatea Francmasonilor erau evrei, iar conducerea era aproape exclusiv în mana lor. „Biserica israelita e aliatul nostru firesc, ea ne sprijina si o multime de iudei sunt în randurile noastre”, se spunea în revista Francmasonilor din Ungaria, Acacia, 1908, nr. 62. În Germania lojile dependente de Marea loja din Hamburg erau la fel ocupate de o mare majoritate de evrei. În Turcia conducatorii Francmasoneriei erau pe la 1909, evrei. Tot asa în Italia, seful Francmasoneriei era faimosul evreu Ernesto Nathan, care a ajuns primar al Romei.

           Francmasoneria franceza a fost condusa în trecut de evreii Cremieux si Gambetta. În Anglia, dintre cei vreo 300.000 Francmasoni, peste 43.000 sunt evrei.

           Masoneria nu este numai o simpla reuniune filantropica sau scoala filosofica, ci alcatuieste un sistem mistagogic, care reaminteste de vechile religii sau culte misteriaco-pagane, din care îsi trage obarsia, alcatuind o urmare si o reînviere a lor... Raportul acesta al masoneriei cu religiile misteriace se vede de altfel si din cele ce au loc si se savarsesc în timpul initierilor. Caci, dupa cum în cele ce au loc în misterele idolatre vechi se relua drama luptelor si a mortii zeului misteriac si prin reluarea aceasta mimica a dramei acesteia, cel ce se initia murea dimpreuna cu patronul religiei misteriace – care întotdeauna era o persoana mitica simbolizand soarele sau natura, care murea iarna si reînvia primavara - , tot asa si în initierea celui de al treilea grad al Francmasoneriei. Într-adevar treapta aceasta a initierii alcatuieste o expunere dramatica a mortii protectorului masoneriei, Hiram, si un fel de reluare dramatica a mortii acestuia în care, cel ce urmeaza a fi initiat sufera dimpreuna cu el, fiind ranit în aceleasi organe si în aceleasi locuri ale corpului ca si Hiram... Astfel Francmasoneria, în chip clar, este o religie misteriaca cu totul diferita, separata si straina de religia crestina... Masoneria are slujbe religioase proprii, ca ceremonia învierii în chip de lup, sau botezul masonic, ceremonia recunoasterii casatoriei sau casatoria francmasona, parastasul francmasonic, inaugurarea templului masonic etc.”

5. FRANCMASONERIA SI CRESTINISMUL

          Francmasoneria se prezinta asadar ca o quasi-religie cu zeul ei propriu: Hiram. În realitate ea nu admite o fiinta personala la conducerea lumii, precum nu admite un principiu personal în oameni. Ea preconizeaza un panteism naturalist: Hiram simbolizeaza forta universala care îsi ia temporal masti individuale, prezentandu-se sub forma de persoane trecatoare. „Masonul stie ca personalitatea sa nu e nimic si se dezintereseaza de ea. El urca pana la principiul interior al initiativei, pe care-l banuieste, fara a-l putea cunoaste exact, Dumnezeu necunoscut în realitatea sa misterioasa: acesta e eul transcendent, identic poate în toate existentele cari cugeta”. Asa zisele persoane omenesti sunt rolurile pe care le joaca trecator unul si acelasi actor.

           „Un actor misterios detine rolul personalitatii noastre. Cine este artistul care nu se arata în scena, ci ramane travestit si mascat?... E o energie consacrata Marei Opere, forta indestructibila ca orice alta forta. Aceasta energie este independenta de instrumentul prin care se manifesta printre noi. Ea se transforma fara a se stinge... Cine lucreaza deci în noi, daca nu forta care anima pe predecesorii nostri? Hiram, care învie, este o realitate. Sa stim sa meditam si sa întelegem. Ca indivizii dispar, putin importa, daca energia care lucra în ei subzista. Sa ne dezinteresam deci de o nemurire pe care ne-am reprezentat-o ca individuala. Personalitatea noastra se va stinge si daca mai tarziu evocatorii nostri si-ar închipui ca intra în relatie cu noi, ei n-ar constitui o fantoma decat adunand notiunile ce si le-ar putea face despre noi”.

           „Individul este produsul tranzitoriu si repetat al unei cauze permanent constructive. În ce priveste pe Marele Arhitect al Universului, trebuie sa notam ca aceasta expresie nu intentioneaza sa impuna o credinta. Sa ne pazim deci a ceda acelei leni a spiritului care confunda pe Marele Arhitect al initierilor cu Dumnezeul credinciosilor”.

           Francmasoneria este rationalista. Ea îndeamna pe membrii sai sa supuna totul cugetarii rationale ca filtru suprem pentru tot ce au sa admita. Iata ce zice un alt francmason: „Nici forta statului, nici cerinta nu sunt eterne... Atunci ce poate regenera poporul cazut în dezordine? Nimic altceva decat stapanirea masurata a ratiunii... Idealul F. M. consta în a construi pe nesimtite o republica universala si democrata a carei regina va fi ratiunea, iar consiliul suprem, adunarea înteleptilor. În virtutea principiului care a prezidat la nasterea Francmasoneriei, ea va putea, bazandu-se nu pe voia unui Dumnezeu inaccesibil, ci pe imperativele Ratiunii, sa dea o viata moralei crestine”.

          Din acestea rezulta si raportul francmasoneriei fata de crestinism. Mai putem aduce cateva citate pentru a arata atitudinea directa a F. M. fata de crestinism. Tot autorul din care am citat mai sus declara: „Mai vedeti mantuirea oamenilor într-o renastere religioasa? O! visul imposibil! Boltele sanctuarelor ale caror ruine voiti sa le reparati, nu vor mai vedea niciodata decat un ecou slab al rugaciunilor de odinioara. Nu mai exista Dumnezeu pentru a mai învia mortii si Acela (Hristos) ale carui accente magice deschideau mormintele, nu mai poate spera ca un miracol asemanator va opri coborarea lui lenta în groapa uitarii. Mai mult ca totdeauna o credinta laica se substituie unei credinte supranaturale”. Fr. Osw. Wirth în lucrarea citata compara pe Hiram cu Hristos, ambele nume exprimand doar acelasi simbol al trecerii energiei cosmice dintr-o persoana ce dispare definitiv în alta ce apare (moartea si învierea lui Hiram). E acelasi mit, doar numele e altul. O libertate a vointei nu admite F. M. Totul în lume, chiar si viata sufleteasca, decurge dupa o lege necesara neschimbabila. „Simbolismul masonic împinge mai departe analogia sugerand ca microcosmul sau lumea mica, se construieste ca si macrocosmul, lumea mare”.

           Dar Francmasoneria nu reprezinta o conceptie statistica, ci se multumeste sa existe si ea alaturi de crestinism. Francmasoneria e prin excelenta dinamica. Ceea ce cere mai mult adeptilor e actiunea, recladirea lumii, conform princi-piilor ei. Astfel F. M. lupta cu îndarjire sa elimine din omenire conceptia opusa ei, crestinismul, si institutia care-l sustine, Biserica. Devizele ei sunt: Separarea Bisericii de Stat, scoala laica, casatoria civila, difuzarea principiilor anticrestine în masele largi. În unele state cum sunt Franta, Spania, Rusia, devizele acestea au fost realizate. În alte tari se merge cu pasi repezi spre aceasta stare. Biserica sta în fata ofensivei puternice a unui dusman necrutator.

6. SCOPUL FRANCMASONERIEI

           Francmasoneria îsi tine ultimele ei scopuri în secret. Dar fara voia ei se strevad adeseori aceste scopuri, din marturisiri masonice mai mult sau mai putin învaluite. Regulat, francmasoneria spune ca scopul ei este cercetarea adevarului si actiunea caritativa. 

           Dar de o actiune caritativa francmasonica nu s-a împie-dicat nimeni pana acum. si apoi de ce ar fi lipsa de o asociatie clandestina si de secrete, pentru desfasurarea unei actiuni caritative?

           În realitate cand masonii explica mai larg sensul actiunii lor caritative, vezi ca e vorba de o fericire a lumii prin scaparea de ideile ei de acum, prin asezarea ei pe temeliile principiilor rationaliste masone. „Binefacerea pentru mason nu se confunda cu ceea ce s-a convenit sa se numeasca caritate. Cedarea catorva bucati de paine, din prisos, nu-l achita de datoria sfanta ce o contracteaza initiatul fata de umanitate. A face bine comporta un întreg program de viata”. Într-o forma eufemista, Fr. Osw. Wirth, arata asadar ca nu caritatea este scopul Francmasoneriei.

          Iar cercetarea adevarului de care vorbeste F.M. trebuie înteleasa ca o lansare a tuturor ideilor de destramare a Statului si a Societatii. Toate ideile de extrema stanga ale comunismului au fost pregatite în loji si aplicate de francmasoni. la fel, toate ideile anticrestine, de totala emancipare a instinctelor omenesti inferioare de sub prestigiul virtutilor crestine. De la Marx pana la lenin si Trotzki, toti sefii mai de seama ai comunismului au fost evrei si francmasoni, sau cel putin francmasoni.

           Ziarul francmason latomia scrie (Iulie 1849, p. 237): „Nu putem decat sa salutam socialismul ca pe un excelent aliat al F. M. în munca de înnobilare a omenirii, în straduinta de a promova binele omenirii. Socialismul si masoneria împreuna cu comunismul au tasnit din acelasi izvor”.

          Scopul Francmasoneriei sta în legatura cu soarta întregii omeniri. F.M. lupta pentru o anumita directionare, pentru o anumita tinta a întregii vieti omenesti colective si individuale. Care este acest scop? Dintr-o multime de marturisiri masonice si din descifrarea sensului ce se desprinde din toata activitatea de pana acum a F.M., rezulta ca acest scop este: întemeierea unei republici mondiale, condusa de francmasoni, adica de evrei. O republica cu desavarsire laica, cu o omenire îndobitocita de mizerie si de patimile inferioare dezlantuite.

           Iata ce spune acelasi Fr. Osw. Wirth, în manualul maestrului: „Sa avem curajul sa ne zicem religiosi si sa ne afirmam apostoli ai unei religiuni mai sfinte decat toate celelalte. Sa propagam Religia Republicii, care va forma inima cetatenilor si va cultiva virtutile republicane”. Tema întemeierii republicii mondiale sub stapanirea Francmasoneriei a format obiectul Congresului mondial al F.M., din 1900, tinut la Paris.

           Cand vorbesc metaforic, francmasonii se prezinta ca zidarii care au sa rezideasca, sub conducerea lui Hiram, templul lui Solomon din Ierusalim. Aceasta înseamna, fara metafore, restabilirea dominatiei lui Israil asupra lumii întregi.

           Numai din tendinta F.M., dupa republica laica, internationala si extrem de democratica se explica de ce toate revolutiile de la cea din 1789 încoace, toate loviturile date crestinismului, principiului monarhic si national, principiului autoritatii, sunt opera francmasonilor. Din aceste motive, toate statele care recunosc valoarea principiului national si a factorului crestin au desfiintat Francmasoneria. Asa a facut si Italia prin Mussolini în 1925, si Germania prin Hitler. În Ungaria a fost desfiintata dupa prabusirea comunismului lui Bela Kuhn, dovedindu-se ca acest comunism a fost creatia lojilor.

7. FRANCMASONERIA IN ROMANIA

           Nu vom face un istoric al Francmasoneriei în Romania. Pana la razboi nu s-a bucurat de dezvoltare remarcabila. Abia de la razboi încoace si mai ales în ultimii vreo 10 ani, a luat un avant ce da de gandit. Din cele sase grupe francmasonice romane, una e pur evreiasca: B’nai B’rith, alta Federatia lojilor simbolice de rit ioanit din Romania e evreo-ungureasca (în Ardeal) si în 1933 s-a unit cu Marea loja Nationala Romana, iar o a treia e evreo-nemteasca: Marea loja germana din Romania. Romanii se gasesc numai în celelalte trei: Marea loja Americana din Romania (afiliata la Marea loja Americana din New York), Marele Orient din Romania afiliat la Marele Orient din Franta, si care cuprinde 90% evrei si, în sfarsit, Marea loja Nationala din Romania, care afiseaza tricolorul, afecteaza lupta contra celeilalte Francmasonerii, pe motiv ca e jidovita, dar aceasta e numai o masca cu scopul de a vana cat mai multi ofiteri si alti buni romani.

           Marea loja Nationala condusa pana în 1933 de dl. Pangal, în acel an s-a rupt în doua, o parte lojile ei – cele provinciale si cinci din cele zece bucurestene – constituindu-se separat în frunte cu dl. M. Sadoveanu. Dar pe dl. Sadoveanu l-au urmat numai masonii din primele trei grade, cei din gradele superioare au ramas cu dl. Pangal. si cum masonii primelor trei grade sunt condusi de cei din gradele superioare se pare ca schisma din Marea loja Nationala e tot numai o cursa pentru romanii naivi pe care prestigiul unui Sadoveanu îi atrage mai mult decat dl. I. Pangal. De altfel, gruparea d-lui Sadoveanu s-a aliat cu Marele Orient.

          Despre opiniile de mason ale d-lui M. Sadoveanu citam doar urmatoarele randuri din cuvantarea rostita la adunarea din 2.VII.1933, a Marii loji Nationale. Sub un val eufemist se întrezareste toata adversitatea masonica fata de credinta crestina si ideea nationala: „liber cu adevarat e numai acel maestru care izbandeste a-si domina pasiunile si a se elibera de prejudecati. Cel care pastreaza ura de rasa, obscurantismul violentelor, suficientele dogmatice, e un sclav ca si cel care nu-si poate domina pasiunile degradante”.

           Foarte sistematic zeflemiseste dl. M. Sadoveanu credinta crestina ortodoxa pe care o socoteste o credinta pentru naivi, mult inferioara stiintei „egiptene” a „Magului” superior în romanul „Creanga de aur”.

Numarul masonilor din Romania era înca în 1932 întristator de urcat. Astazi se pare ca sunt si mai multi. În 1932 aveam 3300 masoni. Cehoslovacia avea 60, Iugoslavia 900, Polonia 450, Bulgaria 500. Se va recunoaste ca Romania fata de aceste tari vecine are enorm de multi.

          Influenta masonilor în viata mai noua a Statului nostru se resimte dureros, dictand din toate locurile de conducere.

           De altfel si în Marea loja Nationala se afla evrei.

8. ASA ZISA MASONERIE NATIONALA ROMANA

           Dar asupra Masoneriei Nationale Romane trebuie sa insistam ceva mai mult. Despre ateismul Marelui Orient din Romania si al Marii loji Nationale a d-lui Sadoveanu nu poate fi nici o îndoiala, odata ce el este în stransa comuniune cu Marele Orient din Franta, despre care însasi întampinarea Masoneriei Nationale Romane catre Sfantul Sinod spune: „Prima mare organizatie dizidenta a fost asa numitul Mare Orient din Franta, care înca din secolul al VIII-lea s-a îndepartat încetul cu încetul de masoneria traditionala, suprimand obligativitatea credintei în Dumnezeu si în nemurirea sufletului, precum si aceea a contractarii juramantului pe Sf. Scriptura, dintr-un asa zis spirit de libera cugetare, si ajungand în anul 1878, la însasi primirea ateilor în Ordin. Aceasta a provocat, dupa cum era si firesc, o imediata ruptura a relatiilor între marile loji masonice regulate cu Marele Orient din Franta, si de atunci încoace atat Marele Orient din Franta cat si toate organizatiile afiliate lui, din lumea întreaga, sunt socotite ca schismatice, eretice si orice relatii sunt interzise între masonii regulati si membrii acestor organizatii”.

           Noi vom arata în primul rand, ca exista relatii între organizatiile masonice cu care este afiliata Masoneria Nationala Romana si între cele ce stau în legatura cu Marele Orient din Franta, iar în al doilea rand vom pune în adevarata lumina atitudinea fata de religie a Masoneriei, ce se pretinde adversara Marelui Orient din Franta.

A)           Marele Orient din Franta si Marea loja din Franta stau în asa stranse legaturi, încat în fiecare an se aduna delegatii lor într-un convent comun. Marea loja din Franta însa face parte din Asociatia Masonica Internationala (A.M.I.) cu sediul în Geneva, împreuna cu Marile loji din Belgia, Bulgaria, Grecia, luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Elvetia, Cehoslovacia, Spania, Viena si Jugoslavia, dintre care multe au legaturi cu Masoneria Nationala Romana. (Vezi întampinarea amintita mai sus.) De altfel A.M.I. lupta pentru ca „într-un viitor mai apropiat sau mai departat, lantul mondial sa se încheie în sensul ca diferitele dialecte masonice ale umanitatii sa se uneasca într-o limba comuna”. Deci si acum sunt numai deosebiri dialectale.

          Cu Marele Orient din Franta are legaturi Marea loja din Viena. Ori Marea loja din Viena sta în relatii oficiale cu Marea loja din Anglia si deci si cu Masoneria Nationala Romana.

           Cat de neserioase si de trecatoare sunt suspendarile de relatii între diferitele organizatii francmasonice se vede si din pilda ce au dat-o în anii recenti francmasoneriei germane. Atat cele trei Mari loji prusiene vechi care se socotesc foarte nationale, cat si alte patru din cele umanitariste: Marea loja din Hamburg, cea din Bayreuth, cea din Frankfurt pe Main si cea din Darmstadt, au rupt relatiile cu Marea loja din Viena, socotita internationalista. Însa în acelasi timp Marile loji din Hamburg, Bayreuth si Frankfurt pe Main au reluat relatiile cu Marea loja din Anglia, care are la randul ei relatii cu Marea loja din Viena.

          Cu drept cuvant observa Fr. Hasselbacher în opera sa monumentala Entlarvte Freimaurerei 1936, vol. I, p.71: „Ori-ce scolar care cunoaste regulile elementare de matematica stie ca: doua marimi egale cu o a treia, sunt egale si între ele. Daca a=b si b=c, atunci si a=c”. Daca Masoneria Nationala Romana are legaturi cu cea din Austria, iar aceasta cu Marele Orient din Franta, evident ca prin masoneria austriaca exista legaturi si între Masoneria Nationala Romana si Marele Orient Francez.

           Ce însemneaza acum ca doua organizatii masonice au legatura si ce însemneaza ca legaturile acestea sunt suspendate?

          Cand doua organizatii masonice stau în legaturi atunci ele comunica oficial prin organele lor conducatoare. Astfel în „Regulamentul de organizare si functionare al Marei loji Nationale Romane” art.45 lit. i, se spune despre Consiliul Marii loji Nationale, care este puterea ei executiva, ca „reprezinta împreuna cu Marele Maestru, Mare loja Nationala din Romania pe langa conducerea suprema a fiecarui Rit de pe langa Marile Puteri Masonice Straine”. legaturile acestea primesc un caracter si mai permanent si mai concret prin aceea ca cele doua organizatii masonice în legatura îsi desemneaza cate un delegat, care e numit membru regulat cu un rang superior în Marea loja prietena. Iata ce spune citatul Regulament în aceasta privinta la art. 6: „Marele Maestru poate sa numeasca pe orice frate ca sa-l reprezinte într-o Mare loja sora din strainatate, de asemenea el poate numi ca membru al Marii loji Nationale din Romania, cu rangul pe care-l crede potrivit, pe orice frate desemnat ca reprezentant al Marelui Maestru al unei Mari loji sora din strainatate”. 

           În felul acesta în fiecare organizatie francmasonica sunt prezente organizatiile straine masonice. În afara de aceste legaturi membrii din lojile unei organizatii pot vizita oricand lojile de grad egal sau inferior ale unei organizatii straine, iau parte la festivitatile lor si pot fi numiti membri de onoare ai acelei organizatii straine. Fr. Hasselbacher dovedeste în opera citata, pe baza unui vast material din arhivele lojilor germane desfiintate, ca suspendarea legaturilor între doua organizatii masonice lasa mai departe putinta membrilor din lojile unei organizatii de a vizita lojile celeilalte organizatii, numai cat aceste vizite n-au un caracter oficial, ci numai unul oficios. Masonii individuali sunt frati pe tot globul pamantesc, oricarei organizatii ar apartine. Oricarui rit ar apartine un mason, el este frate cu toti masonii de pe glob.

           De altfel, aceste suspendari de relatii sunt accidentale, ele nu sfarama unitatea si simpatia fundamentala, care leaga întreaga Francmasonerie universala. si se depun totdeauna cele mai mari straduinte ca aceste suspendari sa înceteze cat mai repede si unitatea sa devina tot mai stransa. Ba mai mult, aceste suspendari de relatii au loc numai între organizatiile masoneriei ioanite, a primelor trei grade. Masoneria gradelor superioare e un front unitar. Ori masoneria primelor trei grade e numai un stadiu de trecere spre cea superioara si e condusa de aceea. Deci supararile între organizatiile masonice subalterne sunt numai niste iluzii, niste concesii facute spiritului neprogresat în masonerie al membrilor inferiori, carora le place sa creada ca sunt în cearta cu masoneriile straine.

          Dam cateva citate în acest sens din cartea masonilor vienezi, Das Blaubuch der Freimaurerei (Viena, 1933):

           „Organizarea ritului scotian este foarte potrivita pentru urmarirea si ajungerea scopului sau departat. Existenta factica a unui lant mondial francmason, cel putin în cadrele ritului, este în opozitie cu organizatiile, din nefericire înca asa de neînchegate, ale francmasoneriei ioanite, care se lupta între ele din motive dogmatice – avantajul fundamental al lucrarii sale. Ritul scotian cu ale sale 36 de Supreme consilii constituie pentru toate teritoriile francmasone cu o aceeasi doctrina, un acelasi mod de a lucra, asadar unul si acelasi front unitar francmasonic. Ritul scotian este afara de aceea un pasaport catre toate atelierele corespunzatoare ale masoneriei si ofera asadar raza cea mai mare de actiune”. 

          Sa observam ca Marea loja Nationala Romana, care are sub administratia sa gradele 1-3, este sub autoritatea Supremului Consiliu de grad 33 al Ritului Scotian Antic si Acceptat. Între cele 36 supreme Consilii numite în cartea citata, se afla si cel din Romania si cel din Franta, autoritatea suprema a masoneriei franceze. Pentru întarirea unitatii între organizatiile gradelor inferioare lucreaza afara de amintita Asociation Maçonique Internationale cu sediul la Geneva, care întruneste Marile loji Simbolice (ale primelor trei grade), Die Allgemeine Freimaurerei liga (Afeme) cu sediul în Basel, care întruneste pe masoni individuali pentru a realiza lantul mondial al masoneriei. Aceste organizatii tin des congrese în diferite centre europene. In Fr. Hasselbacher op. cit. vol. I, p. 53-80 se gasesc multe citate de ale francmasonilor ca Masoneria este una. luam pe Marele Maestru al Marei loji din Bayreuth, prof. Blunschli care a scris în Freimaurerei Zeitung din 11.IV.1874 : „De cativa zeci de ani lojile se aduna si iau un caracter tot mai national, desi misiunea lor este internationala. De ce aceasta? Ce sens are? Caci daca francmasoneria nu are nimic cu patria, de ce se îmbraca în forme nationale? Samburele cel bun al acestei miscari este trebuinta dupa o mai mare consolidare, pentru a valorifica mai bine puterea confederatiei masonice.

           Însemnatatea internationala a masoneriei nu e slabita prin aceasta, dimpotriva puterea ei de actiune, eficacitatea ei devine si mai urcata”. 

B)           Sa lamurim acum atitudinea în chestiune religioasa a Masoneriei ce se pretinde suparata cu Marele Orient Ateu din Franta. Mai întai cate ceva din „Constitutia si Regulamentul” Marii loji Nationale Romane. Observam însa ca în aceasta Constitutie si Regulament nu sunt fixate decat chestiuni formale de procedura, idealurile organizatiei, principiile ei; cuprinsul discutiilor din ateliere nu este facut cunoscut. Constitutia si Regulamentul îndruma de cate ori e vorba de o chestiune mai importanta la Marile Constitutiuni, Traditiile si landmarkurile Ritului. Constitutia si Regulamentul Marii loji Nationale nu e document pe baza caruia sa se poata spune ceva definitiv referitor la scopurile si actiunea ei, cu atat mai mult cu cat acest document însusi vorbeste de secretele masonice a caror divulgare este socotita între infractiunile cele mai grave. Ba într-un loc spune acest document: „În loji se primesc cunostintele care nu se publica nicaieri si pe care nu le putem învata decat în loja”.

Dar chiar si din putinele expresii ale acestui document se poate trage o concluzie care arata suficient conflictul masoneriei cu doctrina Bisericii. E adevarat ca în art. 3 al Constitutiei, Statutelor etc. se prevede ca „nimeni nu poate fi primit în francmasonerie daca nu crede în Dumnezeu si în nemurirea sufletului”. legamintele si juramintele masonilor fata de Ordin sunt contractate pe Sf. Scriptura (p. 4). Dar în alta parte se spune: „Oricare ar fi religia sau cultul cuiva, el nu poate fi exclus din Ordin, daca crede în Marele Arhitect al Universului si practica învataturile sfinte ale moralei”.

           Pana aici n-ar fi nimic grav. S-ar putea spune: sunt atatea alte Societati în care nu se cere nici acest minim de credinta religioasa. Numai cat celelalte Societati au altfel de obiective economice, culturale, cata vreme Francmasoneria se socoteste daca nu un adversar al Bisericii, în orice caz un concurent al ei, cu o credinta proprie a ei. Caci iata ce se spune în pasajul citat putin mai la vale: „masonii, cele mai virtuoase elemente ale tuturor credintelor... cauta sa demonstreze superioritatea credintei pe care o profeseaza”. Asadar un francmason evreu, fara a-si însusi, prin intrarea în Francmasonerie, credinta crestina, e socotit si de francmasonii crestini ca avand o credinta superioara aceleia pe care a revelat-o Însusi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. În mandria francmasonilor de a se socoti deasupra crestinismului, se afla implicata negarea Divinitatii crestinismului, cea mai grava dintre erezii.

           Aceeasi concluzie se deduce si din alte datorii impuse masonului. Dupa ce se spune la p. 74 ca „printre noi sunt Frati de toate religiile si rasele”, la p. 75 se cere: „trebuie sa preferi pe un Francmason oricarui alt om, cand solicita, în conditii egale, aceeasi situatie”. Purtarea aceasta trebuie s-o aiba un mason nu numai fata de alt mason din tara, ci si fata de cei din strainatate, caci art. 5 al Constitutiei, Statutelor etc., p. 4 spune: „Oricarui rit i-ar apartine un mason, el este frate cu toti masonii de pe glob”. Prin urmare masoneria formeaza o confraternitate mai presus de religie, de neam si de familie. Un mason considera mai apropiat siesi pe un evreu mason decat pe un roman crestin. Prin aceasta se rupe legatura bisericeasca dintre cei care formeaza, dupa Apostolul Pavel, Trupul tainic al Domnului. Se poate spune ca masonul iese din Biserica, precum iese din comunitatea nationala. „Familia, prietenii – se spune mai departe la p. 75 – sau vecinii sa nu afle chestiuni în legatura cu activitatea francmasonica, atat personala, cat si cea colectiva”.

           Putem pune de pe acum întrebarea: ce rost mai are juramantul pe Sf. Scriptura cand îl rosteste si un evreu care nu crede în ea, sau cand se respinge originea divina a ei?            Dar poate ca cel putin nu se cuprinde în Marea loja Nationala decat Romania, asa ca acea confraternitate cu masonii din alte tari ramane o legatura destul de platonica. Chiar asa de ar fi si totusi ar fi grav: se afirma în principiul care pune mai presus de legaturile bisericesti si nationale pe cele masonice. În realitate Masoneria Nationala Romana cuprinde multi straini si nu exista nici o piedica pentru a cuprinde si mai multi. E adevarat ca Supremul Consiliu gr. 33 nu admite în sanul sau ca membri activi decat o patrime de membri neortodocsi.

           Dar numarul membrilor ar fi al Supremului Consiliu care se limiteaza între 9-33. Destul este daca o patrime din ei pot fi neortodocsi. Dar Supremul Consiliu are si membri emeriti. Între acestia numarul strainilor nu este limitat. Dar ceea ce-i mai important e ca grosul Masoneriei Nationale îl formeaza membrii din celelalte grade, de la 1-32, si mai ales cei din primele 3 grade. Între acestia numarul strainilor iarasi nu e limitat. Fata de toti acesti straini masonul roman e obligat sa le dea sprijin în toate împrejurarile cand se cere – în anumite cazuri cu riscul vietii. Refuzul sprijinului cerut aduce una din cele mai mari pedepse.

           Dar acum sa luminam si mai bine atitudinea fata de crestinism a Masoneriei Romane, confruntand-o cu cateva citate din amintita Blaubuch a Masoneriei austriece, care este în legatura si cu cea din Anglia si cu cea romana. Francmasonul vienez dr. Oscar Trebitsch spune în articolul Freimaurerei u. Radikalismus: „Caracteristica permanenta a Masoneriei este accentuarea necesar imanenta a caracterului autonom al eticei sale si prin aceasta în mod necesar si negarea oricarei posibilitati a vreunei etici, heteronome, fie ea crescuta metafizic pe terenul speculatiei filosofice, fie pe cel al speculatiei teologice” (p. 65).

           În aceasta carte francmasonul Dr. Kurt Reichl scrie: „Francmasoneria este în fiinta ei adanc patrunsa de ideea ca, pe terenul credintei, nu poate fi dogmatizata o anumita convingere privitor la ceva imposibil de cunoscut. Ea sta pe punctul de vedere cel cu adevarat tolerat, ca fiecare are sa-si faca socoteala cu infinitul dupa trebuintele sale religioase. Felul credintei, de semnul ce-l da fiecare notiunii sale despre Dumnezeu, nu e pentru Francmasonerie nimic, pentru ea totul este conducerea etica a vietii care rezulta din conceptia despre lume a respectivului ins” (p. 31).

           Întalnim asadar acelasi indiferentism fata de revelatia crestina, pusa în rand cu oricare alta credinta. Nici o grija pentru unificarea sufletelor în aceeasi credinta crestina, ci insul e justificat în tendinta de a avea o atitudine cu totul individuala în chestiunea religioasa. Nu sustine nici Biserica impunerea cu sila a credintei crestine, dar propovaduieste sus si tare ca aceasta credinta e revelata de Dumnezeu, deci singura adevarata în plenitudinea ei, si dezaproba faramitarea societatii omenesti în tot atatea credinte cati indivizi sunt. Francmasoneria afirma ca n-are nici o dogma. Dar are si ea pe cea a individualismului, socoteste ca valoare suprema judecata individuala. Cel putin pentru ochii lumii, caci în realitate impune adeptilor ei destule convingeri si secrete de al caror rost si sens nu au sa se întrebe masonii gradelor inferioare.

           Acelasi lucru îl afirma Dr. K. Reichl si în alt loc al numitei carti, într-o controversa cu iezuitul Fr. Muckermann despre încrederea în umanitatea pura, pe care francmasoneria o are, pe cand crestinismul nu: „Sa recunoastem clar si fara echivocuri deosebirea fundamentala. D-v va exprimati hotarat banuiala în posibilitatea unei umanitati care nu e în legatura cu un Dumnezeu personal, care nu e strabatuta de credinta în Dumnezeul personal al Bisericii. Francmasonul, asa cum îl înteleg eu (!!) nu e ateu, conceptia despre lume a Francmasoneriei are principiul unei fiinte supreme, unei ultime temelii spirituale a existentei. Dar cu deosebirea fericita (heilsarmee), antidogmatica fata de dogma Bisericii infailibile si singura mantuitoare, ca ea lasa continutul, culoarea notiunii de Dumnezeu subiectivismului fiecaruia. Ea socoteste ca exista o credinta, dar aceasta nu trebuie dogmatizata drept o cunoastere care trebuie sa fie singura adevarata, asadar imposibila. Nu e linia d-v., prea venerate, sa admiteti umanitatea laicista a francmasonului care nu e hranita de o credinta precisa într-un Dumnezeu personal, ca întemeiata, adevarata si variabila. Va îndoiti de garantiile interne ale acestei umanitati. Socotiti ca numai ideea de umanitate a credintei crestine poseda putere îndatoritoare” (p. 25-26). Iar în alt loc: „Sigur ideea masona despre umanitate nu e determinata religios, în sensul ca nu cere înradacinarea ei într-o religie anumita, respectiv în cea catolica” (p. 20).

           În spiritul acesta liber cugetator vorbesc masonii despre religie atunci cand vor sa-si prezinte în trasaturi simpatice organizatia lor. Adevaratele lor sentimente sunt însa direct ostile la adresa religiei. Ele izbucnesc adesea în expresii nemascate, în felul acelora pe care le-am inserat în refrenul acesta la alt loc. 

           Dupa ce am aratat ca si masoneria zisa nationala face parte din organizatia mondiala a masoneriei, fiind angajata în urmarirea scopurilor comune ale masoneriei, si dupa ce am aratat ca masoneria întreaga e cel putin liber cugetatoare pe teren religios, sa mai revenim putin asupra scopului masoneriei în care e încadrata masoneria nationala. 

          Am mai spus ca scopul masoneriei nu e cercetarea filosofica a adevarului si nici filantropia. Acestea n-ar trebui tinute într-un secret atat de sever. Scopul ei este unul politic. si este unul si acelasi pentru toata masoneria. De aceea se straduieste sa formeze un front cat mai strans, cum am vazut din paginile anterioare. Ca scopul ei este unul politic, nu de politica de partid, ci de conceptie, ceea ce-i si mai grav, ne-o marturiseste masonul Dr. K. Reichl în opera amintita, p. 35, aproband urmatoarele cuvinte ale unui membru al Marelui Orient Francez: „Daca politica însemneaza a te aprinde de suferinta oamenilor pentru apararea drepturilor omului, pentru realizarea unor cerinte culturale de mare valoare din punct de vedere etic si estetic, atunci, da, masoneria face politica, atunci masoneria este politica”. Mai precis ne arata orientarea politica a masoneriei marturisirile aceluiasi mason, ca organizatia din care face parte lupta pentru „libertatea personala si democratie”, care nu trebuie lasata sa fie sfaramata de „dictatura barbara de dreapta sau de stanga” (p. 24). În acelasi sens se exprima pe larg masonul Dr. Oskar Trebitsch în amintita carte, dezvoltand ca masoneria e contrara oricarui radicalism, oricarei conduceri autoritare si pentru larga democratie (p. 64). Pe linia aceasta masoneria e contra monarhiei desi întampinarea Masoneriei Romane spune altfel. Dr. Reichl marturiseste ca Masoneria a vazut în instaurarea republicii în Spania îndeplinindu-se o aprinsa dorinta a ei. „Nimeni n-a negat din latura Masoneriei ca între întemeierea republicii si masoneria spaniola exista stranse legaturi. Nici n-a ramas nimanui ca fratilor din Marele Orient li s-au împlinit prin noua organizare de stat o aprinsa dorinta” (p. 17).

           Astfel nu e de mirare daca Francmasoneria declara acum ca sta în razboi din Spania, cu totul în ajutorul Frontului Popular. În ziarul ABC din Madrid, din 20.X.1936, foaie redactata ca toate foile de pe teritoriul Spaniei comuniste de sovietele muncitoresti, gasim urmatoarea declaratie din partea Masoneriei: „Situatia actuala este asa de extraordinara si de tragica, încat suntem nevoiti sa rupem tacerea noastra obisnuita. Masoneria spaniola este deplin, total si absolut de partea Frontului Popular, de partea guvernului legal si împotriva fascismului”. În ziarul El Dia Grafico din 15.X din Barcelona se spune: „Multumita înteleptei prevederi a masonilor o mare parte din comanda în Guardia civil si Guardia de asalt (trupe politienesti create în mod special de republica) era înca înainte de 18 august în mana republicanilor de încredere. Masonii au fost aceia care au facut ca cea mai mare parte din flota de razboi sa se puna în serviciul Frontului Popular si ofiterii rasculati sa fie închisi. Masonii au fost aviatori care s-au asezat în fruntea flotei noastre aviatice. Comandantii celor mai multe din sectiunile armatei noastre sunt masoni. Masonii sunt în majoritate aceia care, în presa, pe tribune, la microfon au sustinut focul în suflete. Masoni sunt si aceia care pregatesc victoria în etape. Masoni în sfarsit, aceia care lucreaza în strainatate ca neutralitatea sa fie parasita”.

           Din cele de mai sus se stravede destul de bine ca nu sunt deosebiri reale si serioase între masoneria mondiala careia îi apartine Masoneria Nationala Romana si Masoneria afiliata Marelui Orient Francez. Astfel, avand în vedere ceea ce am dezvoltat în toate capitolele acestui referat, putem formula urmatoarele:

CONCLUZII:

           Francmasoneria este o organizatie mondiala, secreta în care evreii au un însemnat rol, avand un rit quasi-religios, luptand împotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, împotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica (tendinta din urma a se vedea în Blaubuch der Freimaurerei, Wien 1933, p. 82, în art. Paneuropa als Minoritatenfrage. Se recunoaste ca „Masoneria urmareste planul unei Europe unite”). Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si în special pentru urmatoarele motive:

1.           Francmasoneria învata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, îndemnandu-i sa admita numai ceea ce descopere ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale carui învataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vanand pe cat mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, francmasoneria îi rupe de la Biserica, si avand în vedere influenta însemnata ce o au intelectualii asupra poporului e de asteptat ca necredinta sa se întinda asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contra propaganda.

2.           Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reproband ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi.

3.           Din rationalismul si naturalismul sau, francmasoneria deduce în mod consecvent o morala pur laica, un învatamant laic reproband orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel mai cras în toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele francmasoneriei.

4.           În lojile francmasoneriei se aduna la un loc evreii si crestinii si francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna în lojile ei cunosc adevarul si se înalta deasupra celorlalti oameni.           Aceasta însemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj în ce priveste cunoasterea adevarului si dobandirea mantuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibil cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati într-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai înalte si al mantuirii.

5.           Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor pre-crestine. Chiar daca unii adepti ai ei nu dau nici o însemnatate acestui cult, se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. În orice caz prin acest cult francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului.            În afara de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare si motive de ordin social, cand întreprinde actiunea sa contra francmasoneriei.

6.           Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinei sociale prin aceea ca îsi face din functionarii statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamantesti decat aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Îi face unelte în mana unor factori nestiuti înca nici de ei, avand sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate, niciodata nu exista o siguranta în viata statului si ordinea stabilita. E o lupta ce ia în sprijinul ei minciuna si întunerecul. Împotriva juramantului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramant paganesc.

7.           Francmasoneria lupta împotriva legii naturale, voita de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica ortodoxa, care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor, si le-a ajutat sa-si dobandeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sanul omenirii.

MASURILE cele mai eficace ce are sa le ia Biserica împotriva acestui dusman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale si al natiunei, sunt urmatoarele:

1.           O actiune persistenta publicistica si orala de demasca-re a scopurilor si a activitatii nefaste a acestei organizatii.

2.           Îndemnarea intelectualilor romani, care se dovedesc a face parte din loji, sa le paraseasca. În caz contrar Fratia Ortodoxa Romana, extinsa pe toata tara, va fi îndemnata sa izoleze pe cei ce prefera sa ramana în loji. Biserica le va refuza la moarte slujba înmormantarii, în caz ca pana atunci nu se caiesc. De asemenea le va refuza prezenta ca membri în corporatiile bisericesti.

3. P          reotimea va învata poporul ce scopuri urmareste acela care e francmason si-l va sfatui sa se fereasca si sa nu dea votul candidatilor ce apartin lojilor.

4.           Sfantul Sinod acompaniat de toate Corporatiunile bisericesti si Asociatiile religioase se va stradui sa convinga guvernul si Corpurile legiuitoare sa aduca o lege pentru desfiintarea acestei organizatii oculte. În caz ca guvernul nu o va face, Sfantul Sinod se va îngriji sa fie adusa o astfel de lege din initiativa parlamentara.

Tem. Nr. 785/937. Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, da citire referatului cu studiul asupra francmasoneriei, ce i s-a cerut de Sf. Sinod înca din anul 1934.

Sf. Sinod însusindu-si concluziile din referat hotaraste:

I. BISERICA OSANDESTE FRANCMASONERIA ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si în special pentru urmatoarele motive:

1.           Francmasoneria învata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, îndemnandu-i sa admita numai ceea ce descopera cu ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta împotriva crestinismului ale carui învataturi sunt revelate de Dumnezeu. Vanand pe cat mai multi intelectuali sa si-i faca membri si obisnuindu-i pe acestia sa renunte la credinta crestina, Francmasoneria îi rupe de la Biserica, si avand în vedere influenta însemnata ce o au intelectualii asupra poporului, e de asteptat ca necredinta sa se întinda asupra unor cercuri tot mai largi. În fata propagandei anticrestine a acestei organizatii, Biserica trebuie sa raspunda cu o contrapropaganda.

2.           Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reproband ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume si ideea omului ca persoana, deosebita, destinat nemuririi.

3.           Din rationalismul si naturalismul sau, Francma-soneria deduce în mod consecvent o morala pur laica, un învatamant laic, reproband orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezulta din credinta religioasa si din destinatia omului la o viata spirituala eterna. Materialismul si oportunismul cel mai cras în toate actiunile omului, este concluzia necesara din premisele Francmasoneriei.

4.           În lojile francmasone se aduna la un loc evreii si crestinii si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna în lojile ei cunosc adevarul si se înalta deasupra celorlalti oameni. Aceasta însemneaza ca crestinismul nu da nici un avantaj în ce priveste cunoasterea adevarului si dobandirea mantuirii membrilor sai. Biserica nu poate privi impasibila cum tocmai dusmanii de moarte ai lui Hristos sa fie considerati într-o situatie superioara crestinilor din punct de vedere al cunoasterii adevarurilor celor mai înalte si al mantuirii. 

5.           Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. Chiar daca unii adepti ai ei nu dau nici o însemnatate acestui cult, se vor gasi multe spirite mai naive asupra carora acest cult sa exercite o oarecare forta quasi-religioasa. În orice caz prin acest cult Francmasoneria vrea sa se substitue oricarei alte religii, deci si crestinismului. În afara de motivele acestea de ordin religios biserica mai are în considerare si motive de ordin social cand întreprinde actiunea sa contra Francmasoneriei.

6.           Francmasoneria este un ferment de continua si subversiva subminare a ordinei sociale prin aceea ca îsi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamantesti decat aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. Îi face unelte în mana unor factori nestiuti înca nici de ei, avand sa lupte pentru idei si scopuri politice ce nu le cunosc. E o lupta nesincera, pe la spate; niciodata nu exista o siguranta în viata Statului si în ordinea stabilita. E o lupta ce ia în sprijinul ei minciuna si întunerecul. Împotriva juramantului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramant paganesc.

7.           Francmasoneria lupta împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobandeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori, nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sanul omenirii.

II. Întreg referatul împreuna cu concluziile se va tipari în brosura prin Consiliul Central Bisericesc si se va întrebuinta ca mijloc de propaganda împotriva francmasoneriei.

           Î.P.S. Patriarh prezinta declaratia facuta în fata Sa, a delegatilor lojei francmasone nationale în frunte cu dl. Pangal, prin care aduc la cunostinta ca aceste loji se autodizolva, spre a nu fi confundate cu loja Marelui Orient si spre a nu se crede ca este împotriva culturii sentimentelor monarhice, nationale si crestine. El – dl. Pangal – în numele delegatilor declara ca toti membrii lojelor francmasone nationale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe.

           Sf. Sinod ia act cu satisfactie de declaratia d-lui Pangal si a celorlalti conducatori ai masoneriei nationale romane, cetita în ziua de 25 Februarie a.c., în fata Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunta ca aceasta organizatie se autodizolva. Este prin urmare de sine înteles ca hotararea Sf. Sinod privitoare la masonerie nu se poate referi la lojile care s-au dizolvat si prin urmare nu mai exista.

           La orele 13 Î.P.S. Patriarh, ridica sedinta, prorogand Sf. Sinod pentru data de 29 Martie a.c., orele 10 dimineata.

Presedinte, (ss) Miron

Secretar, (ss) † Galaction Craioveanu

Cronica interna B.O.R., 55 (1937) nr. 3-4, Martie-Aprilie.

DESFIINTAREA LOJEI MASONICE NATIONALE

          Joi seara, la 25 februarie, o delegatie din partea lojei masoneriei nationale, în frunte cu dl. Pangal si însotit de cativa fruntasi, ingineri si ofiteri superiori, s-au prezentat la Sf. Patriarhie ca sa anunte oficial pe Înaltul ierarh de actul de autodesfiintare, pe care l-au hotarat. Motivele aratate si care au dus la aceasta hotarare sunt: îndreptandu-se nenumarate atacuri împotriva acestei loji nationale, ca ar fi antimonarhica, antinationala si anticrestina, si vrand sa arate ca întelege sa fie în serviciul tarii si Dinastiei, si respectuosi fata de biserica stramoseasca, membrii acestei loji au hotarat desfiintarea.

          Forma în care aceasta hotarare s-a adus la cunostinta Înalt Prea Sfintiei Sale Patriarhul Romaniei merita sa fie bine lamurita.

          Caci, pe langa Î.P.Sf. Patriarh, a luat parte la acest act mitropolitul greco-catolic Alexandru Niculescu al Blajului si arhiepiscopul romano-catolic Alexandru Cisar al Bucurestilor, semnand toti trei telegrama adresata M.S. Regelui, caruia i se aducea la cunostinta aceasta hotarare a lojei masonice.

           Patriarhul ortodox al Romaniei, mitropolitul greco-catolic si episcopul romano-catolic semnand un act public, este un eveniment îmbucurator si foarte semnificativ, nu atat din punct de vedere religios, ci mai ales national.

          Daca din aceasta solemnitate s-ar fi retinut ca esential aspectul ei religios, în nici un caz aceste trei semnaturi n-ar fi putut sta împreuna fara consecinte pentru ceilalti semnatari. Vaticanul ar fi luat masuri, caci pana acum nu întelege sa îngaduie nici o conlucrare între catolici si ortodocsi pe teren religios.

          Si atunci ramane posibila numai considerarea mai mult ca un act de interes national romanesc aceasta raspundere comuna pe care si-au ales-o cei trei prelati în numele Bisericii lor.

           Daca aceasta solemnitate ar fi avut numai un caracter re-ligios, n-ar fi fost nevoie de înstiintarea sefului Statului. Dar daca a fost un act mai mult politic, de ce fostii membri ai lojei s-au adresat ierarhilor acestor biserici? Pentru decor, pentru mai mult zgomot? Sau pentru ca sa afirme ca legatura între Statul romanesc si constiinta poporului trebuie sa se faca prin Biserica crestina. În alte împrejurari, prezenta arhiepiscopului romano-catolic credem ca ar fi fost imposibila, dar, dupa evenimentele ce se petrec în afara, vedem ca si catolicismul întelege sa conlucreze cu celelalte biserici împotriva lui antihrist, ceea ce este un semn nou al vremurilor.

           Ar fi bine ca ierarhii acestor trei biserici sa se gaseasca conlucrand si în alte împrejurari, ca sa înteleaga lumea ca Hristos este al tuturor. Este îmbucurator ca s-a recunoscut prin aceasta Patriarhului ortodox al tarii un adevarat primat national, fiind o garantie ca în marile împrejurari de ordin national Patriarhul ortodox poate vorbi în numele celor trei Biserici.

           Consecintele acestei dizolvari s-au vazut imediat, pentru ca aceasta loja, primind sa se autodizolve, a atras atentia guvernului asupra celorlalte loji din tara, care nu au crezut ca trebuie sa faca la fel, si atunci s-a înteles ca e o necesitate nationala ca sa fie dizolvate de autoritatea publica. Guvernul, profitand de curentul din opinia publica împotriva francma-soneriei, a dizolvat toate lojele din tara, pecetluind localurile si arhivele lor. Se afla si un proiect de lege, pregatit de Sf. Sinod pentru definitiva si legala lor închidere. Prin aceasta va fi încoronata lupta dusa de Sf. Sinod si de un mare numar de teologi si scriitori crestini împotriva francmasoneriei.

preluare de pe sursa:

http://despremasonerie.go.ro/pozofrom.html