Se pare că a existat o legătură
trainică între Hitler şi Biserica Catolică (mai precis, cu o parte a ei,
Ordinul Iezuiţilor). În copilărie, Adolf Hitler a fost educat la o mănăstire
benedictină, unde a văzut celebra zvastică pentru prima dată. A cântat în cor
şi povestea că a visat ca într-o zi să conducă sfintele ordine.
„Sunt, am fost şi voi fi catolic”
- iată cuvintele pe care i le-ar fi spus unuia dintre generalii lui….iar
Biserica Catolică nu l-a excomunicat niciodată pe dictatorul german. Cert este
că Biserica Catolică a închis ochii la oprimarea nazistă. Înţelegerea dintre
catolici şi nazişti implica şi mai multe privilegii pentru preoţi şi chiar
permisiunea de a se implica în sistemul public de educaţie, beneficiind de un
ajutor substanţial de 400 de milioane de dolari. Mişcarea a dus şi la
eliminarea acţiunilor judiciare împotriva catolicilor, căci în 1940 Hitler
ştersese sau anulase 7.000 de cauze legale împotriva preoţilor catolici. Una
peste alta, Biserica Catolică a ieşit bine din acest proces.
Iată ce prevedea un acord cu
Biserica Catolică datând din 1933: Reichul German garantează libertatea
profesiei şi a exercitării publice a religiei catolice. Religia catolică va fi
materie de studiu permanent în ciclul primar, în şcolile vocaţionale, în ciclul
secundar, precum şi în ciclul superior şi va fi predată în conformitate cu
principiile Bisericii Catolice.
Pentru catolici, era perfect, aşa
că de ce să le facă zile fripte naziştilor? Prestigiul acestora a crescut şi se
pare că au beneficiat chiar de sprijin romano-catolic. Dar naziştii aveau
nevoie şi să se asigure câ viitorii lor aliaţi, precum Italia, nu se vor
supăra. Potrivit multor autori, chiar şi după sfârşitul războiului naziştii au
fost ajutaţi să scape de către fraţii lor din Biserica Catolică – să scape prin
mănăstiri şi să se refugieze în ţări profund catolice din America de Sud -, mai
ales graţie sprijinului primit de la anumiţi iezuiţi.
Frans von Papen a fost cancelarul
Germaniei între iunie 1932 şi 1933 şi apoi prim-vicecancelar al celui de-al
Treilea Reich când a venit la putere Adolf Hitler. A fost numit mentorul
acestuia, aşa că, teoretic, ar fi trebuit să ştie ce credea Hitler. În cartea
lui, intitulată “Dialogurile mele cu Hitler”, Papen ne poartă în gândurile
acestuia: „Hitler a pus în practică înaltele idealuri ale papalităţii.” Nu se
poate spune exact la ce anume se referă Papen, dar este evident că Adolf Hitler
lucra direct pentru papă. Se pare că Franz von Papen a fost o personalitate
foarte influentă în politica Germaniei naziste şi a fost şi iezuit.
Papen a susţinut mai multe
elemente, sprijinind astfel integrarea „idealurilor” catolice şi inclusiv
amestecul dintre tineretul catolic şi tinerii adepţi ai lui Hitler, ceea ce a
dus la semnarea Acordului dintre Vatican şi München. Întâmplarea a făcut ca, la
momentul respectiv, cardinalul secretar de stat care a semnat documentul ca
reprezentant al Vaticanului să fie arhiepiscopul Eugenio Pacelli, care mai
târziu avea să devină papa Pius al XII-lea. După ce s-a instalat ca papă în
1939, chiar când trupele Iui Hitler invadau Polonia, papa Pius îi scria lui Hitler:
“Ilustrului Herr Adolf Hitler,
Fiihrer şi cancelar al Reichului german! La începutul pontificatului nostru,
dorim să vă asigurăm că vom rămâne devotaţi bunăstării spirituale a poporului
german, încredinţată în mâinile voastre, care sunteţi Conducătorul nostru. Pe
parcursul mai multor ani pe care i-am petrecut în Germania, am făcut tot ce
ne-a stat în putinţă pentru a stabilii relaţii armonioase între Biserică şi
stat. Acum, când atribuţiunile noastre sunt mai mari, graţie rangului nostru
bisericesc, cât de arzător să ne rugăm ca să atingem ţelul acela? Fie ca
prosperitatea poporului german şi progresul lui în toate domeniile să dea
roade, cu ajutorul lui Dumnezeu!”
Iată ce credea Hitler însuşi
despre ordinul iezuiţilor: “Am învăţat multe de la Ordinul Iezuiţilor.
Până acum, nici c-a existat vreodată ceva mai grandios pe pământ decât
organizarea ierarhică a Bisericii Catolice. Am transpus multe elemente din ea
în propriul meu partid.”
Organizaţia SS a fost constituită
de Himmler potrivit principiilor Ordinului Iezuit. Regulile acestuia şi
Exerciţiile spirituale recomandate de Ignaţiu de Loyola au fost modelul pe care
Himmler a încercat să-l urmeze cu exactitate. Titlul acestuia, conducător
suprem al SS, era echivalentul titlului de „general” la iezuiţi şi întreaga
structură era o imitaţie fidelă a ordinii ierarhice din sânul Bisericii
Catolice.
preluare de pe sursa:
