Românii din Ucraina

Conform datelor ultimului recensământ din 2001, în Ucraina, 258.619 dintre persoane s-au declarat “moldoveni”, iar 155.130 persoane s-au declarat români sau au declarat în calitate de limbă maternă, limba română.

 

Aceştia trăiesc risipiţi de istorie în trei regiuni importante ale Ucrainei: Cernăuţi, Transcarpatia şi Odessa.

 

 

Generalităţi

 

Majoritatea absolută din cei 32.152 de etnici români din Transcarpatia trăieşte compact între Tisa şi Carpaţii ucraineni, la graniţa cu România.

 

Etnicii români trăiesc în principal in raioanele Teaciv (Teceu) – 21.300 de persoane (12,4% din populaţia raionului, faţă de 11,7 % în 1989) şi Rahiv (Rahău) – 10.500 de persoane (11,6% din populaţia raionului, faţă de 11,2% în 1989).

 

Circa 300 de etnici români există şi în alte raioane din regiunea Transcarpatia.

 

Cele două raioane reprezintă un areal românesc compact din Ucraina şi constituie populaţia majoritară absolută ân 13 localităţi.

 

Învăţământul

În raioanele Teceu şi Rahău funcţionează 11 unităţi cu predare în limba română, două şcoli mixte (româno-ucrainene) din care 7 şcoli medii de nivel I-II (primar-gimnazial), 6 de nivel I-III (primar-gimnazial-liceal) şi un liceu, respectiv Şcoala nr. 2 din Slatina declarată de către autorităţile ucrainene drept liceu, dar care întâmpină dificultăţi în activitatea sa din lipsă de cadre specializate.

Toate aceste şcoli însumează 4.541 de elevi şi 357 de cadre didactice.

În raionul Teceu sunt înregistraţi un total de 2975 de elevi şi 225 de cadre didactice (Apşa de Jos – 1.001 elevi/67 cadre didactice, Podişor – 200/18, Valea Malului – 75/10, Topcino – 260/16, Strâmtura – 366/27, Bouţu Mic – 124/13, Cărbuneşti – 209/15, Slatina – 566/47, la liceul din Slatina fiind înscrişi în acte 25 de elevi).

În raionul Rahău sunt înregistraţi 1.566 de elevi şi 132 de cadre didactice (Biserica albă – 311 elevi/34 de cadre didactice, Apşa de Mijloc – 908/60, Dobric – 193/15, Plăiuţ – 154/23).

În 13 dintre aceste şcoli, la conducere se află ca directori etnici români, astfel: Valentina Borca – Apşa de Jos, Gheorghe Opriş – Bouţu Mic, Dumitru Buga – Bouţu Mare, Mihai Popovici – Strâmtura, Larisa Kovaci – Podişor, Galina Dumitraş – Valea Malului, Mihai Opriş – Slatina, Rodica Kamerzan – Topcino, Mihai Clementiev – Biserica Albă, Gheorghe Marina – Apşa de Mijloc, Ioan Huzău – Dobric, Dan Nuţu – Plăiuţ.

În cadrul Universităţii Naţionale din Ujgorod funcţionează o secţie de învăţământ superior în limba română unde, o dată la doi ani, sunt alocate 10 locuri pentru potenţialii studenţi de etnie română, însă calitatea actului de predare datorită slabei dotări didactico-materiale lasă mult de dorit.

Organizaţii româneşti

În Transcarpatia se află constituite mai multe organizaţii aparţinând românilor maramureşeni, unele cu o activitate mai febrilă, altele existente doar declarativ, astfel:

-Asociaţia social-culturală “George Coşbuc’’, fondată în 22 octombrie 1989, înregistrată pe 24 ianuarie 1990 şi reînregistrată oficial pe 24 iulie 1994, având ca preşedinte pe Gheorghe Opriş.

-Societatea culturală “Ioan Mihaly de Apşa”, înregistrată pe 18 august 1999, la Teceu, având ca preşedinte pe Vasile Iovdi.

-Uniunea Regională “Dacia” din Transcarpatia, înregistrată în anul 2001, având ca preşedinte pe Ion Botoş.

-Asociaţia Primăriilor româneşti din dreapta Tisei, înregistrată în anul 2004, având ca presedinte pe Gheorghe Berinde, primar în localitatea Biserica Albă.

-Societatea Tineretului Român “Mihai Eminescu”, înregistrată pe 2 septembrie 2003, la Ujgorod, al cărei preşedinte este Ion Bococi, dar despre a cărei activitate nu se cunoaşte nimic concret.

Probleme

În Transcarpatia, apar cu unele intermitenţe şi cu mari dificultăţi de ordin financiar două publicaţii în limba română, “Apşa” (de unde au fost culese, de altfel, majoritatea acestor date statistice) şi “Maramureşenii”, însă tipărirea acestora a încetat în ultima perioadă datorită dificultăţilor de ordin financiar-material.

În schimb, deşi reduse ca număr de ore de difuzare, românii beneficiază de programe tv şi radio în limba maternă oferite de departamentul de resort din cadrul Societăţii de stat de televiziune şi radio din Ujgorod.

Numai că etnicii români se plâng că programele nu sunt reprezentative şi cu adevărat atrăgătoare, iar singura consolare vine de la programele tv ce mai pot fi recepţionate cu chiu cu vai de pe teritoriul României.

Românii din Transcarpatia nu suferă doar din aceste cauze, ci şi pentru că fondul de carte în limba română, în ciuda unor eforturi făcute, râmâne în continuare insuficient, la fel ca şi schimburile socio-culturale cu “fraţii” din România…

preluare de pe sursa: http://reinvierea.wordpress.com/romanii-din-transcarpatia-ucraina/

Neamul romanesc: Goralii – poporul pierdut

In Zakopane, o celebra statiune din Polonia traiesc romani care au emigrat acolo in urma cu sute de ani. In pofida trecerii timpului, goralii, una dintre cele mai putin cunoscute grupari romanesti, nu si-au uitat obiceiurile.

Goralii din Polonia traiesc azi in jurul oraselor Zywiec (cu celebra bere omonima), Zakopane si Nowy Sacz.

Obiceiurile, imbracamintea, casele, infatisarea si firea lor ii dau de gol: nu sunt slavi, ci romani!

In fapt, goralii sunt urmasii pastorilor valahi emigrati din nordul Transilvaniei (Satmar, Maramures, Bihor, Bereg si Ung) inca din secolul XII.



Urmasii lui Dragos

Pe la 1600, actele poloneze aminteau existenta a peste 500 de sate romanesti, parte a acestora fiind locuite de urmasii lui Dragos Voda prin nepotii sai, Drag si Sas.

Emigrantii romani au populat in Polonia culmile muntilor, aducand cu ei civilizatia Carpatilor si invatandu-i pe polonezi sa traiasca la munte.

Azi, tot ce se pastreaza in Polonia drept traditie a muntelui, pastoritului, lemnaritului sau plutaritului este o mostenire romano-valaha.

Spre deosebire de muntenii nostri, goralii polonezi de azi isi pastreaza traditiile cu smerenie.

In curtea fiecarei pensiuni turistice luxoase (zona este de prim rang in domeniu), se pastreaza si vechea casuta de lemn mostenita din batrani, utilata complet in stil ancestral si uluitor de apropiat de ceea ce numim tipul traditional maramuresean: totul, incepand de la laiti si pana la toluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de Maramuresul de odinioara.

Goralii stiu ca sunt romani, se proclama ca atare (cu mandrie), iar cel mai celebru grup folcloric din acei munti se numeste, in traducere, „Capela Valaha”, si e condus de violonistul Zbyszec Walach.

Unele mancaruri sunt „ca pe la noi”, branza e identica cu cea din Transilvania, iar tuica (la gust si ca metoda de preparare) este aceeasi ca horinca noastra.

Maramuresenii polonezi

Goralii s-au stabilit acolo intre veacurile XII-XVI, ultimul sat romanesc (maramuresean chiar!), fiind intemeiat in 1509.

Cauzele primelor veniri ar fi fost conditiile grele din Ardeal si faptul ca romanii erau luptatori de elita, fideli polonezilor.

Fara a avea mentalitate de mercenari, dovedeau un curaj nemaipomenit in lupte, fapt pentru care erau rasplatiti cu drepturi si pamanturi.

Azi, valahii din Carpatii polonezi sunt in intregime slavizati si mai pastreaza doar cateva cuvinte pastoresti sau nume de munti, ape si sate.

In cartile de telefon poti gasi nume gen Valach sau Basarab.

Multe vechi biserici, desi catolice azi, inca mai pastreaza decorul mural tipic ortodox, iar casele si mobilierul acestora sunt tipic romanesti.

Ultima „infuzie” cu iz romanesc a intrat in sudul Poloniei dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand o mare parte a comunitatilor poloneze din Maramures si Bucovina s-au repatriat.

Acestia au adus in zona Zakopane limba romana sau obiceiurile din zonele amintite, inclusiv celebra palinca de Maramures.

Azi, goralii polonezi sunt asimilati perfect in tara gazda dar, desi n-au uitat de originea romaneasca de care sunt mandri, sunt nebagati in seama de autoritatile de la Bucuresti, de ambasada noastra de la Varsovia sau de Institutul Cultural Roman.

Datorita faptului ca isi pastreaza cu sfintenie traditiile, goralii constituie o puternica concurenta pe piata agroturismului montan pentru maramureseni si bucovineni.

Nu rareori, romanilor le este dat sa auda, de la turistii straini: „pai astea le-am vazut si in Polonia, si inca mai bine pastrate!”

Asa ca, ai nostri vor trebui sa invete sa pretuiasca traditia la adevarata ei valoare.

Sursa: Gazeta de Maramureş

preluare de pe sursa: Identitate Nationala