Japonia nu mai doreste si nu mai crede in capitalism sau cel putin mecanismele care l-au “consacrat”. Nimic si nimeni nu le va mai reda increderea.

Cu un indicator Nikkei la bursa, care a ajuns cu 76% mai mic decit valoarea din 1989 si 18.000 de miliarde de dolari pierduti in criza actuala a sistemului capitalist, sint mult prea putine elemente care sa mai poata readuce increderea japonezilor in sistemul capitalist. Ei reprezinta o populatie aparte , cu o anumita atitudine fata de familie si fata de sfaturile celor mai in virsta, fata de economii personale si utilitatea lor. Investitorii japonezi sint convinsi prin modul cum actioneaza, de faptul ca sistemul merge in jos la cote alarmante si nu considera ca piata stocurilor poate reprezenta o solutie.

Problema societatii japoneze actuale , este ca marea majoritate a niponilor au inceput sa stringa bani si sa ii puna la “saltea”, in loc sa ii depuna in banci, pentru ca nu mai au incredre in sistemul bancar. In acest moment, peste 844.000 miliarde de yeni, de doua ori mai mult decit productia totala anuala a Japoniei, sint strinsi in economii de catre japonezi in casele lor, nefiind depusi la banca.

Peste 73% dintre japonezi se declara ca fiind impotriva luarii vreunui risc in plan financiar, conform unui studiu al World Values Survey din Suedia. Popoarele care doresc sa isi ia cel mai ridicat grad de risc cu economiile lor, sint Ghana, Indonezia si India.

In concordanta cu datele eliberate de Global Entrepreneurship Monitor, mai putin de 4% dintre japonezii care inca mai activeaza in cimpul muncii, intentioneaza sa porneasca o afacere in urmatorii trei ani. Este a treia, cea mai joasa rata dintre cele 54 de tari luate in cadrul acestei statisticci, in spatele Arabiei Saudite si Rusiei. SUA este pe locul 19.

Desi populatia Japoniei este de peste 127 milioane de locuitori, ceva mai putin decit jumatate din cea a SUA, japonezii cheltuiesc foarte aproape de nivelul americanilor pe asigurari de viata. Suma totala pe care japonezii o cheltuie pe asigurari de viata este de 525 de miliarde de dolari pe an, iar americanii cheltuie putin sub 538 miliarde dolari pe an, dupa cum releva studiu emis de Swiss Re.

Fara discutie ca sint ratiuni serioase pentru care japonezii nu vor sa investeasca sau o fac extrem de precaut. Daca ne uitam la ultima perioada de peste 20 de ani, este o decizie perfecta sa stai departe de stock market.

Scandalurile de coruptie din marile corporatii japoneze au crescut gradul de precautie al japonezilor in a investii. Corporatii japoneze uriase si de notorietate pentru intreg globul, cum ar fi Nomura Holdings sau Olympus, au fraudat bugetele interne cu multe miliarde de dolari.

Totul se intimpla chiar pe fondul economic in care Japonia are cea mai mica taxa pe dividente si doar 10% pe cistigul din investitiii de capital, care nu se poate compara cu SUA, unde este 15% si Marea Britanie unde este de 28%.

Dar totusi japonezii refuza sa mai riste si prezinta reticenta fata de toate mecanismele economice capitaliste, preferind sa stringa banii in casa.

Inca, aproape 6% din bunurile japonezilor sint listate la stocuri, comparativ cu 33% la americani si 15% la europeni.

Investitorii americani si europeni detin 25% din stocurile japoneze, fata de 5 % cit detineau in 1989. Deci au renuntat japonezii la a mai licita pe stocuri dar in schimb o fac cei din afara tari la bursa nipona.

Pentru ca totusi sa ii atraga pe japonezi in plasa stocurilor “vindecate” capitaliste, Agentia Serviciilor Financiare Japoneza, un regulator bancar, a propus ca japonezii care investesc pe piata stocurilor, sa nu plateasca pentru dividente sau cistig de capital , nici o taxa, pentru primul million de dolari cistigat.

Din pacate pentru speculatori, japonezii au dovedit inca o data un simt deosebit al intelegerii modului de functionare a sistemului capitalist si nu s-au imbulzit la licitatiile de la bursa din Tokyo.

Tacit, japonezii duc sistemul capitalist cu pasi rapizi catre colapsul mult discutat si realist.

Adrian Cosereanu

De cand se mananca oamenii intre ei?

Pentru cei mai multi dintre noi, canibalismul este un fenomen exotic, plasat fie in negurile istoriei, cand stramosii omului modern nu se desprinsesera inca definitiv de regnul animal, fie in regiuni izolate ale planetei, unde civilizatia moderna nu a patruns si ai caror locuitori traiesc inca la nivelul epocii de piatra. Adevarul este insa ca antropofagia a fost si este semnalata si in societatile civilizate, in anumite circumstante, asa cum demonstreaza si cazurile socante de mai jos.

Pluta Meduzei

    Atunci cand Columb a ajuns in Lumea Noua, el a descoperit aici triburi de salbatici care aveau obiceiul de a-si manca inamicii ucisi, spre a le prelua puterile. Pe acest considerent, nativii Americilor aveau sa fie, ulterior, supusi unei exterminari aproape totale. Dar ironia sortii va face ca, peste ani, chiar si europenii ajunsi in America sa recurga la practici similare. In timpul marii foamete care a cuprins colonia Jamestown in 1609-1610, unii indivizi au recurs la canibalism, spre a nu muri de inanitie, dupa ce epuizasera, practic, toate celelalte surse de hrana: vitele, pasarile, caii si chiar sobolanii. Atunci cand supravietuitorii, imbarcati pe corabia Swallow, au dezvaluit aceste grozavii la Londra, relatarile lor au provocat un puternic soc in societatea engleza. Naufragiile corabiilor au dus, adesea, la cazuri de canibalism.

 In 1727, scufundarea navei Luxborough in mijlocul Atlanticului a fost urmata de o agonie indelungata a supravietuitorilor, care s-au vazut nevoiti sa-si manance tovarasii, pe masura ce acestia mureau epuizati, spre a nu muri de foame. Agonia a luat sfarsit cand mica lor ambarcatiune, plutind in deriva, a fost gasita de un alt vas comercial britanic. In 1816, nava franceza Meduza s-a lovit de un banc de nisip, in apropierea coastelor Africii, iar o parte a echipajului s-a refugiat pe o pluta. Dupa doua saptamani dramatice, corabia Argus a intalnit, intamplator, pluta si i-a salvat pe cei doar 15 supravietuitori (din cateva zeci de naufragiati, cat fusesera initial). Ei au recunoscut ca, spre a supravietui, mancasera parti din cadavrele compatriotilor rapusi de sete.


Revolutionarii le-au mancat ficatii aristocratilor la propriu!

    Episoadele de canibalism au fost insa legate nu doar de nevoia de hrana, ci si de dorinta de razbunare dusa la paroxism. Asa s-a intamplat, de pilda, in timpul conspiratiei Pazzi, desfasurata in 1478, la Florenta. Inamicii familiei de Medici au fost aruncati de multimea furioasa pe ferestrele Palazzo Vecchio si apoi macelariti, in Piazza della Signoria. Machiavelli descrie, intr-o depesa a sa, evenimentele, precizand ca piata si strazile adiacente erau pline de cadavre umane sfartecate. Unii florentini au fost atat de orbiti de furie incat au sfasiat cadavrele si le-au mancat ficatii cruzi!
    

Grozavii similare se petrecusera cu doi ani inainte, cu prilejul tentativei de asasinat contra ducelui Milanului. Doua secole mai tarziu, canibalismul a cuprins si gloata de pe strazile Parisului. Uciderea printesei de Lamballe, in 1792, de o multime furioasa, a fost urmata de un episod si mai cumplit, descris de un martor ocular: „Unul dintre rasculati i-a retezat capul printesei si i l-a infipt in varful unei halebarde. Un altul i-a sfartecat printesei pieptul si i-a smuls inima. Cu cei doi in frunte, multimea a trecut, intr-un vuiet, pe sub ferestrele ducelui de Penago, pe care l-a obligat sa priveasca ramasitele mutilate ale nurorii sale. De aici, razvratitii au mers mai departe, spre Temple, unde se afla arestata familia regala. La vederea scenei, regina a lesinat. Toate trasurile de pe strada erau oprite, iar ocupantii lor, membri ai aristocratiei, obligati sa sarute acel cap blond, retezat. Unul dintre monstri s-a laudat ca din inima printesei avea sa-si faca, in acea seara, o friptura grozava”.


Presedintele Bush, cat pe ce sa fie mancat de japonezi!

    In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, soldatii japonezi au fost acuzati in dese randuri ca si-ar fi ucis si mancat prizonierii, cu precadere pe soldatii americani cazuti in mainile lor, fiind de notorietate asa-numitul „incident Ogasawara”, petrecut spre sfarsitul conflictului. Putini stiu, dar chiar si fostul presedinte american, George Bush ca a fost la un pas de a fi decapitat si mancat de ofiterii japonezi, dupa ce avionul lui fusese doborat, in Pacific. Pe atunci un locotenent de doar 20 de ani, Bush s-a numarat printre cei noua aviatori care au reusit sa se parasuteze pe insula Chici Jima, dupa ce aparatele lor de zbor fusesera doborate de aviatia antiaeriana nipona. El a fost singurul care n-a putut fi capturat de japonezi, ceilalti opt camarazi ai sai fiind torturati si executati prin decapitare, iar ficatii si inimile lor fiind devorate de ofiterii superiori japonezi aflati pe insula.
  

 Exista istorici care sustin ca antropofagia ar fi fost larg raspandita in timpul blocadei Leningradului, cand locuitorii acestuia, in disperare de cauza, au ajuns sa manance din cadavrele celor morti de foame sau de frig, dupa ce devorasera de mult toti cainii vagabonzi din oras. Potrivit unor marturii socante, pe strazile orasului se puteau vedea, la tot pasul, cadavre cu halci de carne smulse din ele, cele mai apreciate parti fiind, se pare, coapsele si sanii femeilor.
    

Un fenomen similar se petrecuse, in URSS, in timpul Marii Foamete din 1933, din Ucraina, cunoscuta ca Holodomor, „moartea prin infometare”. Milioane de oameni au pierit atunci din cauza unei recolte proaste si a politicii criminale a lui Stalin, istoricii moderni apreciind ca, penuria alimentara ar fi fost, mai curand, rodul unei inanitii artificiale, organizate la scara vasta de un regim criminal impotriva unei populatii care se opusese cu eroism sovietizarii tarii. Pe acest fundal, au avut loc numeroase cazuri de canibalism, marturiile privitoare la ele fiind insa strict cenzurate, pana in urma cu doua decenii, cand Ucraina si-a recapatat independenta.


Miracol in Anzi

    Chiar si in zilele noastre au mai fost consemnate cazuri de canibalism, nu neaparat cele vizand unii indivizi aflati nu in toate mintile, ci accidente care au provocat situatii dramatice, in care instinctele de supravietuire au prevalat. De departe cel mai cunoscut este cel al avionului uruguayan prabusit in Anzi, in ziua fatidica de 13 octombrie 1972. Avionul avea la bord componentii unei echipe de rugby si rudele acestora, plecati din Montevideo la Santiago de Chile, pentru un meci amical.
  

 Din cauza norilor densi, pilotii au zburat „in orb” si au incercat sa traverseze o trecatoare din Anzi bazandu-se pe orarul aerian uzual, dar n-au luat in calcul faptul ca vanturile puternice franasera avionul si se produsese un decalaj intre graficul de zbor si distanta parcursa in realitate. Aparatul s-a ciocnit de un perete muntos si, cu aripa dreapta practic retezata, s-a prabusit pe panta inzapezita. Din cei 45 de oameni aflati la bord, 12 au murit in urma impactului si alti cinci a doua zi dimineata. In a opta zi a mai murit, din cauza ranilor, inca un pasager. Cei 27 de supravietuitori s-au confruntat cu lipsa hranei si cu frigul patrunzator, dar si cu durerile cumplite provocate de rani si fracturi. Cautarile echipelor de salvare au incetat dupa opt zile, ajungandu-se la concluzia ca accidentul nu a lasat supravietuitori.
  

 Vestea, pe care sinistratii au aflat-o prin intermediul aparatului radio din cabina pilotului, i-a adus in pragul deznadejdii. Atunci cand hrana s-a epuizat, ei au decis sa manance din trupurile colegilor morti. Cum toti erau romano-catolici, unii au echivalat acest act de canibalism cu ritualul Sfintei Comuniunii. Opt dintre supravietuitorii initiali au murit pe 29 octombrie, in urma unei puternice avalanse si, dandu-si seama ca singura sansa de scapare este sa porneasca in cautare de ajutoare, patru dintre cei ramasi au decis sa paraseasca epava avionului, pornind spre vest. Trei dintre ei au reusit sa intalneasca un taran chilian, care a luat legatura cu autoritatile, iar supravietuitorii accidentului aviatic, in numar de 16, au putut fi salvati, dupa mai bine de doua luni de chin.
GABRIEL TUDOR

http://www.revistamagazin.ro/content/view/8826/8/

preluare de pe sursa: MISTERELE LUMII